Fond funciar. Decizia nr. 507/2014. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 507/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 27316/200/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 507/2014

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. E. D.

Judecător G. S.

Judecător A.-M. D.

Grefier R. - A. S.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă M. E., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr.2023/05.02.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar, .în contradictoriu cu intimații pârâți M. P. domiciliat în București, sector2, Bulevardul Muncii, nr 222, ., C. L. DE APLICARE A LEGII NR.1/2000 DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA COMUNEI PIETROASELE cu sediul în ., C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII NR.1/2000 DE PE LÂNGĂ PREFECTURA JUDEȚULUI B. cu sediul în B., . B..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Prin încheierea de ședință din data de 16.oct 2014, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 242 alin 1, pct. 2 Cod procedură. civilă, potrivit referatului întocmit de grefierul arhivat, la data de 29.10.2014 s-a dispus din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care,

Instanța constată îndeplinite condițiile prevăzut de art. 248 alin 1 cod procedură. civilă. și reține dosarul pentru a se pronunța asupra perimării.

TRIBUNALUL

Asupra prezentului recurs civil se constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanta M. E. a chemat în judecată pe pârâții M. P., C. L. PIETROASELE și C. JUDEȚEANĂ B. pentru aplicarea legilor fondului funciar, solicitând constatarea nulității parțiale absolute a titlului de proprietate nr._/77/25.07.1994 emis pe numele def.M. G., autorul său și al pârâtului M. P., în sensul de a se exclude din acesta suprafața de 400 mp situată în tarlaua 25, parcelele 405 și 406, în intravilanul . de proprietate nr._/11/12.10.1994 emis pe numele autoarei C. M., în sensul de a se include suprafața de 400 mp situată în tarlaua 25, parcelele 405 și 406 în intravilanul .> În motivare, s-a arătat că prin titlul de proprietate menționat s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aprținut def. M. G., autorul său, M. E.- soție supraviețuitoare și al pârâtului M. P.- fiu, însă în acesta a fost cuprinsă și o suprafață ce nu a aparținut acestuia, ci autoarei reclamatei C. M..

Pentru suprafața respectivă autoarea C. M. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, însă în momentul emiterii titlului de proprietatepe numele acesteia nr._/11/12.10.1994 nu a fost inclusă și suprafața de 400 mp situată în tarlaua 25, parcelele 405 și 406 în intravilanul .> În drept, s-au invocat dispozițiile art.III pct.1 lit.a din Legea nr.169/1997.

C. locală Pietroasele a formulat Întâmpinare, în care a precizat că sunt de acord cu acțiunea formulată.

C. județeană B. a formulat Întâmpinare, în care a arătat că lasă la aprecierea instanței admiterea sau respingerea acțiunii reclamantei.

Urmarea probatoriului administrat, instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr.2023/05.02.2013 prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu mențiunile registrului agricol din anii 1959-1961- filele 41-42, numitul C. N., tatăl reclamantei a deținut suprafața de 1,68 ha, a intrat cu aceasta în GAC din . formulate la data de 23.02.1962- fila 46. Conform registrului agricol, această suprafață de 1,68 ha se compunea din următoarele categorii de folosință: arabil - 0,50 ha, pășuni - 0,40 ha, vii- 0,75 ha, curți și clădiri- 0,03 ha ( 300 mp ).

Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de C. I. M. – fila 49, se referă la categoriile de folosință arabil - 0,50 ha, vie- 0,75 ha și pășuni- 0,40 ha. Nu a solicitat reconstituirea pentru suprafața de 300 mp categoria curți –construcții ( 0,03 ha ).

La data de 12.10.1994 s-a emis de către C. județeană B. titlul de proprietate nr._/11, pe numele mamei reclamantei - C. I. M. pentru suprafața totală de 1,77 ha, mai mult cu 900 mp față de 1,68 ha cu cât a figurat la rol numitul C. N., soțul numitei C. M. și tatăl reclamantei.

Această suprafață de 1,77 ha se compune din următoarele categorii de folosință: arabil- 0,50 ha, vii- 0,33 ha, pășuni- 0,44 ha și păduri- 0,5000 ha.

Față de cele menționate anterior, instanța a constatat că pe numele mamei reclamantei- C. I. M. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru categoria de folosință- păduri, categorie cu care numitul C. N. nu a figurat la rol. De asemenea, așa cum s-a menționat anterior, reconstituirea s- a făcut pentru suprafața totală de 1,77 ha, mai mult cu 900 mp față de suprafața cu care a figurat la rol C. N., respectiv 1,68 ha. Prin urmare, categoriile de folosință reconstituite nu respectă în totalitate mențiunile din registrul agricol- dar acest aspect nu a fost invocat de reclamantă în susținerea acțiunii, iar suprafața totală este reconstituită chiar mai mult. Dacă s-ar adăuga și suprafața solicitată de reclamantă prin acțiune- de 400 mp, ar echivala cu o reconstituire în plus a acestei suprafețe, ce nu a fost solicitată nici prin cererea de reconstituire – fila 49, fără respectarea procedurii administrative specifice de reconstituire și s-ar depăși și mai mult suprafața totală cu care a figurat la rol C. N.. Astfel, deși numitul C. N. a figurat la rol cu suprafața de 1,68 ha, s-ar reconstitui dreptul de proprietate pentru 1,81 ha.

Conform registrului agricol din anii 1959-1961, M. Gh.G., soțul reclamantei, a deținut suprafața de 2,35 ha și a intrat cu aceasta în GAC ..

La apariția Legii 18/1991 M. G. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,35 ha ( categoriile arabil, pășune, vie, pădure ) și i s-a eliberat titlul de proprietate nr._/77/25.07.1994 pentru suprafața de 2,14 ha, deci cu 0,21 ha ( 2100 mp ) mai puțin decât suprafața cu care a figurat la rol.

Împotriva sentinței civile nr. 2023/05.02.2013 a formulat recurs reclamanta recurentă M. E. care critică soluția pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a hotărârii recurate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

La data de 16.10..2013 Tribunalul a dispus suspendarea cauzei conform dispozițiilor art 242 alin 1 pct.2 cod procedură civilă .

Tribunalul constată că recursul de față este perimat.

Astfel potrivit art 248 cod procedură civilă ,cererea de chemare în judecată, contestație, apel sau recurs, revizuire sau orice alte cereri de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.

Din modul de redactare a textului de lege se reține că excepția perimării este o excepție de procedură fiind în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind procedura de judecată; este dirimantă întrucât scopul admiterii excepției este stingerea procesului în faza în care se găsește și este absolută pentru că este reglementată prin norme imperative, de vreme ce perimarea este prevăzută nu numai în interesul părților ci și în interesul asigurării unei bune administrări a justiției.

În speță, întrucât de la data de 16.10. 2013 de când s-a dispus suspendarea cauzei conform art 242 alin 1 pct 2 cod procedură civilă s-a împlinit termenul de 1 an de când dosarul a rămas în nelucrare din vina ambelor părți, care nu au depus stăruință prin mijloace procedurale, în judecarea pricinii, Tribunalul urmează a da eficiență sancțiunii prevăzute de legiuitor în conținutul textului de lege în discuție.

Excepția perimării poate fi constatată și din oficiu, conform art 252 alin 1 cod procedură civilă, astfel că admiterea acesteia face inutilă examinarea criticilor aduse hotărârii prin prisma recursului de față.

Ca atare, în baza art 248 cu referire la art 252 cod procedură civilă, Tribunalul va constata perimat recursul promovat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de recurenta reclamantă M. E., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr.2023/05.02.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar, .în contradictoriu cu intimații pârâți M. P. domiciliat în București, sector 2, Bulevardul Muncii, nr. 222, ., C. L. DE APLICARE A LEGII NR.1/2000 DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA COMUNEI PIETROASELE cu sediul în ., C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII NR.1/2000 DE PE LÂNGĂ PREFECTURA JUDEȚULUI B. cu sediul în B., . B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2014.

Președinte,

A. E. D.

Judecător,

G. S.

Judecător,

A.-M. D.

Grefier,

R. - A. S.

Red. A.E.D

Tehnored O.R. 2 ex/09.12.2014

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214

Dosar fond –_

Judecătoria B.

Jud. fond – A. L. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 507/2014. Tribunalul BUZĂU