Obligaţie de a face. Decizia nr. 507/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 507/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 2187/277/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 507/2014
Ședința publică de la 21 noiembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. A.
Judecător: N. M.
Grefier: C. C.
Pe rol se află judecarea apelurilor civile declarate de reclamantul L.-D. I.-V., domiciliat în mun. București, .. 20, sectorul 1, și intervenienta „T. J.” S.R.L., cu sediul în orașul Pătârlagele, jud. B., împotriva sentinței civile nr. 668/05.06.2014, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosarul nr._, având ca obiect obligație de a face, în contradictoriu cu pârâta C. L. PĂTÂRLAGELE PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în orașul Pătârlagele, jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul L.-D. I.-V., asistat de avocat Rachieru A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, după parcurgerea etapei de verificare și regularizare a cererii, apelanta „T. J.” S.R.L. a depus la dosar copie de pe sentința civilă nr. 200/17.02.2014, după care:
Se comunică apelantului L.-D. I.-V. copie de pe sentința civilă nr. 200/17.02.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._ .
Avocat Rachieru A. depune la dosar copie de pe decizia civilă nr. 322/2014 pronunțată de Tribunalul B. în calea de atac în dosarul nr._ . Arată că instanța s-a pronunțat pe excepție, fără să intre pe fondul cauzei.
Instanța constată că nu există motive de abținere de la soluționarea prezentei cauze.
Nefiind alte incidente de soluționat sau probe de administrat, instanța deschide dezbaterile, în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, dând cuvântul părților, pentru a-și susține cererile și apărările.
Avocat Rachieru A., având cuvântul pentru apelantul L.-D. I.-V., solicită admiterea apelului. Susține că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probelor din dosar și o interpretare eronată a dispozițiilor legale din materia fondului funciar. În mod greșit s-a reținut că nu s-a reconstituit suprafața de 1300 m.p. în punctul „La Mat”. Din toate probele administrate rezultă că s-a reconstituit terenul în punctul „La Mat”. Este adevărat că în cererea de reconstituire nu s-au indicat punctele toponimice, dar s-a atașat cererii actul de proprietate din care rezultă că în punctul „La Mat” autorul a deținut o suprafață mai mare de teren. Ca urmare, nu există niciun dubiu cu privire la punctul „La Mat”, comisia locală încercând de mai multe ori punerea în posesie pe acest amplasament. Motivarea instanței în sensul că suprafața pentru care se solicită punerea în posesie ar fi făcut obiectul Legii nr. 10/2001 și nu al Legii nr. 247/2005 nu poate fi primită pentru că aceasta ar însemna că instanța de fond a nesocotit acea hotărâre de validare pe Legea nr. 247/2005. C. locală Pătârlagele, când a depus documentația, a depus și o hotărâre de validare. De asemenea, s-ar nesocoti și punctul de vedere al comisiei exprimat prin adrese, în sensul că terenul se afla la dispoziția acesteia și s-a încercat de mai multe ori punerea în posesie. Suprafața de 1300 m.p. din punctul „La Mat” a fost cerută conform Legii nr. 247/2005, a fost reconstituită și validată. Ca urmare, trebuie finalizată procedura de reconstituire prin punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate. Hotărârea de validare nu s-a contestat de persoanele interesate și în aceste condiții nu mai poate fi pusă în discuție eventuala temeinicie a admiterii cererii de reconstituire.
Nu se poate face niciun comentariu dacă terenul a fost reconstituit pe Legea nr. 247/2005 sau făcea obiectul Legii nr. 10/2001, la acest moment, pentru că există hotărâre de validare pe Legea nr. 247/2005. Nu avea de ce face cerere pe Legea nr. 10/2001, pentru că instanța face o confuzie cu o suprafață solicitată într-un dosar anterior. Acolo era vorba de un teren deținut cu acte de unitatea deținătoare – „T. J.” S.R.L. și nu se putea adresa decât pe Legea nr. 10/2001, iar aici este vorba de suprafața care excede celor 9406 m.p. cumpărați de „T. J.” S.R.L., nu este ocupată de construcții, avea alt regim juridic și singura posibilitate era formularea cererii pe Legea nr. 247/2005, cerere care a fost găsită ca întemeiată și au fost parcurse toate fazele până la punerea în posesie.
Nu are proces verbal de punere în posesie din cauza atitudinii administratorului „T. J.” S.R.L., care ocupă terenul fără drept și, de câte ori C. locală a venit și a încercat punerea în posesie, de fiecare dată s-a opus, mergând până acolo încât a formulat plângere penală împotriva membrilor comisiei. La dosarul de fond există adrese în care se arată în mod expres că membrii Comisiei locale s-au deplasat în punctul „La Mat” pentru punerea în posesie pe cei 1310 m.p., dar nu s-a reușit din cauza poziției administratorului „T. J.” S.R.L. Din luna mai 2012 se tot încearcă punerea în posesie. Mențiunea că terenul este la dispoziția Comisiei locale este inclusă în mai multe adrese, inclusiv în adresa Comisiei județene B., comunicată în 14 iunie 2013, se arată Comisiei locale că trebuie să pună în posesie persoana îndreptățită pe suprafața de 1300 m.p. în punctul „La Mat”. Față de probele administrate, din care rezulta că terenul a fost reconstituit, era la dispoziția Comisiei locale, dar nu s-a putut realiza punerea în posesie, trebuia admisă acțiunea având ca obiect obligarea la punerea în posesie.
C. locală i-a îndrumat să se adreseze instanței de judecată pentru a obține o hotărâre judecătorească. Din actele depuse de C. locală și din întâmpinare rezultă că se recunoaște dreptul pentru acest teren. La dosar există acea sentință potrivit căreia societatea a obținut printr-o acțiune în constatare dreptul de proprietate. Practica este în sensul că se admite acțiunea pe fond funciar – obligație de a face și, în condițiile în care s-a pronunțat o sentință pentru acțiunea în constare, părțile neștiind că s-a ajuns în această situație, ulterior își compară titlurile și care este mai bine caracterizat rămâne valabil, aceeași situație fiind și în cauza de față.
Pe apelul declarat de „T. J.” S.R.L. pune concluzii de respingere, apreciind că în mod corect s-a respins cererea de intervenție, dar considerentele pentru care s-a respins nu sunt cele indicate, ci cu totul altele. Obiectul dosarului este obligația de punere în posesie și cererea de intervenție apărea ca inadmisibilă. Aceasta trebuia să fie motivarea instanței de fond, fiind vorba de un litigiu pe fond funciar, trebuia respinsă ca inadmisibilă. Cu privire la cheltuielile de judecată arată că vor fi solicitate pe cale separată, în funcție de soluția pronunțată. Învederează că partea pe care o reprezintă solicită amânarea pronunțării pentru a depune și concluzii scrise.
Instanța închide dezbaterile și amână pronunțarea la 27.11.2014, la cererea apelantului de a depune concluzii scrise.
După deliberare,
CONSIDERENTELE DECIZIEI
- Obiectul cererii:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pâtârlagele, sub nr._ din data de 04.07.2013 sub nr._, reclamantul L.-D. I. V. a chemat în judecată pe pârâții C. L. Pătârlagele pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și P. orașului Patârlagele, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată C. L. la punerea în posesie cu suprafața de 1310 m.p. teren situată în intravilanul orașului Pătârlagele, în punctul „La Mat”, teren situat pe vechiul amplasament al autorului său.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului orașului Pătârlagele.
Au solicitat conexarea dosarului nr._ .
În cauză a formulat cerere de intervenție principală „T. J.” S.R.L., care a solicitat să se constate dreptul de proprietate pentru suprafața de 1310 m.p. teren aferent unor construcții cumpărate în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat de „BACHUS” S.A. Cererea a fost încuviințată, în principiu.
Prin sentința civilă nr. 668/05.06.2014, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a primarului, a respins acțiunea principală, a respins cererea de intervenție.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, constând în obligarea la punerea în posesie și înaintarea documentației pentru emiterea titlului de proprietate, atribuții care sunt prevăzute în sarcina Comisiei Locale de fond funciar, conform art. 5 lit. i din H.G. nr. 890/2005, calitatea procesuală aparține doar Comisiei Locale de fond funciar Pătârlagele.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că nu s-a dovada faptului că suprafața de 1310 m.p. face parte din suprafața reconstituită conform Legii nr. 247/2005.
A rezultat că suprafața de 1310 m.p. are categoria de folosință curți-construcții și ar fi putut să facă obiectul cererii de restituire, în natură sau prin acordare de despăgubiri, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, dar că, așa cum a rezultat din considerentele sentinței civile nr. 650/2003 a Tribunalului B., pentru suprafața de_ m.p. teren curți construcții delimitat de același expert reclamantului i s-au acordat despăgubiri.
În ceea ce privește cererea de intervenție, s-a apreciat că a fost analizată cu ocazia pronunțării sentinței civile nr. 200/17.02.2014 și că există putere de lucru judecat.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamantul L. D. I.-V., la data de 25.07.2014, și intervenienta „T. J.” S.R.L. Pătârlagele, la data de 23.07.2014, cererile fiind înregistrate pe rolul Tribunalului B., sub nr._ din data de 13.08.2014.
Apelantul-reclamant L. D. I.-V. critică hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că instanța a făcut o greșită apreciere a probelor din dosar și o interpretare eronată a dispozițiilor legale din materia fondului funciar.
A criticat concluzia conform căreia nu s-a făcut dovada faptului că terenul de 1300 m.p. a fost reconstituit în punctul „La Mat”, apreciind că din toate probele administrate a rezultat că terenul în litigiu a fost reconstituit în punctul „La Mat”. În cererea de reconstituire nu s-au indicat punctele toponimice pentru că la aceasta s-a atașat actul de proprietate care dovedea amplasamentul din punctul „La Mat”, unde autorul a deținut o suprafață mare de teren. Nu exista niciun dubiu că suprafața nu ar fi fost reconstituită în acel punct, C. locală încercând de mai multe ori punerea în posesie pe acest amplasament, conform adreselor de la dosar.
Apelantul-reclamant a mai susținut că s-ar fi reținut o altă situație de fapt și de drept, în contradicție cu aceea care rezulta din probele administrate, pentru că se nesocotește hotărârea de validare pe Legea nr. 247/2005 și adresele Comisiei locale Pătârlagele, conform cărora suprafața de 1300 m.p. se afla la dispoziția Comisiei locale și s-a încercat de mai multe ori punerea în posesie.
Suprafața de 1300 mp în punctul „La Mat” a fost cerută cu legea fondului funciar, Legea 247/2005, a fost reconstituită și a fost validată de C. Județeană prin hotărâre. Fiind validată aceasta suprafața înseamnă că autoritatea competentă a analizat documentația și a considerat că face obiectul legii fondului funciar.
Orice persoană nemulțumită putea face plângere împotriva hotărârii Comisiei Județene în termen de 30 de zile, conform art. 53-54 din Legea nr. 18/91, rep., iar atât timp cât nu a fost contestată, hotărârea de validare nu mai poate fi pusă în discuție.
Odată reconstituit dreptul de proprietate, această operațiune trebuie finalizată prin punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, fără să se mai poată face vreun comentariu, dacă terenul făcea obiectul Legii 10/2001 sau Legii 247/2005, ci trebuie respectat dreptul de proprietate reconstituit.
Totodată, a apreciat că se face o asociere greșită între situația terenului de 7420 m.p. obținută cu Legea 10/2001 și situația terenului din prezenta cauză, obținut cu Legea 247/2005.
În cadrul procesului din 2003 era vorba de teren deținut cu acte de o unitate, „T. J.”, ocupat de construcții. Din acest motiv procedura de urmat a fost aceea a Legii nr. 10/2001.
Este vorba de o suprafață liberă de construcții, cu un alt amplasament, care nu e deținută cu acte de T. J., ea fiind excedentara celor 9406 m.p. cumpărați de societate cu act de vânzare cumpărare.
Nu avea cum să urmeze pentru acest teren procedura instituită de Legea nr. 10/2001, cât timp acest teren se afla la dispoziția Comisiei locale, astfel cum chiar aceasta precizează. Nu există nicio contradicție între adresele de la filele 136-137, întrucât prin adresa de la fila 136 i se comunica că terenul este împrejmuit fără drept de către societate, că este la dispoziția Comisiei locale. Având în vedere că, începând cu luna mai 2013, s-a încercat de mai multe ori punerea în posesie și nu s-a reușit din cauza atitudinii reprezentantului societății, prin adresa de la fila 137, C. îl îndeamnă să solicite ajutorul instanței de judecată. Aceasta nu însemna că dreptul de proprietate nu era recunoscut, ci faptul că autoritatea competentă era împiedicată să îl pună în posesie.
Cu privire la cererea de intervenție, consideră ca aceasta trebuia respinsa ca inadmisibilă, având în vedere că litigiul este de fond funciar.
Apelanta-intervenientă critică hotărârea primei instanțe exclusiv sub aspectul respingerii cererii de intervenție principale, solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii de intervenție principală.
Apreciază că instanța a făcut o analiză, de pe o parte, sub aspectul unei excepții procesuale, care nu a fost ridicată de niciuna dintre părți sau din oficiu, respectiv puterea lucrului judecat, care nu mai este reglementată de dispozițiile noului Cod de procedură civilă, art. 430 referindu-se strict doar la autoritatea de lucru judecat, pe de altă parte, și care oricum nu există în speța dedusă judecății.
Pentru a exista autoritate de lucru judecat, trebuie analizate elementele acesteia, respectiv: identitatea de obiect, părți și cauză. În același context, ca premisă, pentru a fi pusă în discuție o astfel de problemă, hotărârea pronunțată anterior, respectiv sentința nr. 200/17.02.2014 trebuia să fie definitivă. Însă această sentință a fost apelată și la acest moment se află pe rolul Tribunalului B., astfel încât convingerea instanței de fond este greșită încă de la început.
Mai mult decât atât, arată apelanta, nu poate fi nicio identitate de părți, pentru că sentința civilă nr. 200/17.02.2014 a fost pronunțată în contradictoriu cu „Bachus” S.A., care a avut calitatea de pârâtă în respectiva cauză, și nu poate fi vorba nici de identitate de cauză, pentru că cele două situații de fapt calificate juridic în cele două cauze nu sunt identice și nici calea procesuală aleasă nu este identică. În prezenta cauză societatea intervenientă tinde la conservarea unor drepturi existente în patrimoniul acesteia și implicit și la o soluție de respingere a cererii principale prin prisma unei soluții de admitere a cererii de intervenție.
În drept, au fost invocate prevederile art. 466 și urm. Cod pr. civilă.
2. Întâmpinarea:
În temeiul art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013, în termenul legal, apelantul-intimat L. D. I. V. a formulat întâmpinare cu privire la apelul intervenientei „T. J.” S.R.L., solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat.
În motivare, arată că în mod corect instanța de fond a respins cererea de intervenție, însă considerentele pentru care se impunea a se ajunge la această soluție sunt altele.
Precizează că obiectul cererii principale a fost reprezentat de obligație de a face, adică obligarea Comisiei Locale de fond funciar Pătârlagele la punerea în posesie cu suprafața de 1310 m.p., suprafață reconstituită și validată.
Ca urmare, era vorba de un litigiu de fond funciar, pentru o suprafață care a fost solicitată cu legea fondului funciar de către moștenitorul vechiului proprietar și recunoscută de către comisiile de fond funciar.
Conform dispozițiilor legale, intervenientul principal invocă un drept propriu asupra bunului ce face obiectul procesului, însă nu are un drept propriu asupra acestui teren, având în vedere că el se află la dispoziția comisiei locale pentru punerea în posesie a celui îndreptățit, adică a reclamantului D. L. I. V.. În acest sens este și adeverința nr. 6736/27.08.2012 a Primăriei Pătârlagele.
Conform adreselor de la dosar, emise de Primăria Pătîrlagele, încă din anul 2007 s-a încercat punerea sa în posesie cu acest teren, însă din cauza atitudinii intervenientei, care, fără niciun drept, ocupă acest teren, a fost nevoit să solicite în instanță obligarea la punerea sa în posesie.
În ceea ce privește situația intervenientei, susține că aceasta nu are în proprietate decât suprafața de 9406 m.p. dobândită prin contract de vânzare-cumpărare, restul de 1310 m.p. fiind folosiți fără drept cu ignorarea adreselor Comisiei Locale Pătîrlagele prin care i se solicita să lase liberă această suprafață.
3. Situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate:
a) Obiectul cererii principale l-a reprezentat cererea apelantului-reclamant L. D. I. V. de a fi obligată intimata C. L. Pătârlagele să îl pună în posesie cu suprafața de 1310 m.p., teren situat în intravilanul orașului Pătârlagele, în punctul „La MAT”, pe vechiul amplasament al autorului. Cauza juridică a cererii a fost reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe.
Tribunalul constată că, potrivit cererii înregistrate sub nr. 8700/29.11.2005 (fila 160), apelantul, în calitate de moștenitor legal al tatălui său, D. B., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 12,52 ha, agricol, și 7,66 ha, forestier. În privința terenului agricol, a menționat că suprafața de 12,52 ha reprezintă diferența dintre suprafața de 50 ha la care este îndreptățit în temeiul legilor de fond funciar și suprafața de 11,55 ha pentru care i s-a eliberat titlu (această diferență era de 38,45 ha, fără ca apelantul să indice în cerere dacă i s-a reconstituit dreptul de proprietate și asupra terenului de 25,93 ha). La cerere, a atașat declarația din 28.11.2005 (fila 161), potrivit căreia i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenurilor de 11,55 ha, pe raza teritorială a orașului Pătârlagele, și de 10 ha, teren forestier, în . de donație nr._/10.11.1938 (filele 167-172), autorul apelantului, B. D., a dobândit dreptul de proprietate și asupra terenului în suprafață de 4 ha, arabil, în fața Gării, din Pătârlagele, punct cunoscut în prezent sub denumirea „La MAT”, aspect necontestat de părți. Terenul a trecut în proprietatea statului, prin expropriere, după cum se deduce din procesul-verbal de predare din 1949, certificat sub nr. C/3172/24.11.1997 (fila 162, dosar prima instanță), și memoriul pe care l-a adresat autorul reclamantului, înregistrat ca anexă la petiția nr._/29/1945, la C. Centrală de expropriere din Ministerul Domeniilor.
Prin Hotărârea nr. 357/19.12.2006 a Comisiei Județene B. (depusă în extras la fila 141 din dosarul primei instanțe și comunicată apelantului cu adresa nr. 810/24.01.2007 – fila 135), a fost aprobat referatul Comisiei Locale Pătârlagele nr. 8280/02.11.2006 și s-a majorat suprafața înscrisă în anexa nr. 30, la poziția nr. 10, cu privire la def. D. B., cu moștenitor L. D. I. V., de la 12,52 ha la 14,07 ha, reținându-se că în registrul agricol figura cu suprafața totală de 24,07 ha, din care i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha, în temeiul Legii nr. 18/1991. În adresa de comunicare a hotărârii, intimata îi solicită apelantului să se prezinte în data de 05.02.2007, ora 10.00, la sediul Primăriei Pătârlagele, în vederea identificării vechiului amplasament. Din cererile nr. 8753/30.10.2012 (fila 139) și 7633/05.06.2013 (fila 140), rezultă că apelantul a solicitat punerea în posesie cu suprafața de 1310 m.p., în punctul „La MAT”, deținut de intervenienta „T. J.” S.R.L. Intimata i-a răspuns apelantului (cu scrisorile nr. 4290/27.05.2013 – fila 137, și 4956/01.07.2013 – fila 136), că suprafața de 1310 m.p. este împrejmuită de către administratorul societății comerciale „T. J.”, T. C., fără drept, deoarece deține o suprafață mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară nr._, potrivit raportului de expertiză efectuat în dosarul nr._ de C. S.. Nu a fost întocmit proces-verbal de punere în posesie, nu s-a stabilit amplasamentul pentru suprafața reconstituită conform hotărârii comisiei județene nr. 357/19.12.2006, iar C. L. Pătârlagele nu a făcut niciun demers pentru eventuala recuperare a suprafeței deținute de intervenientă, despre care a susținut că se află la dispoziția sa. În raport de aceste mijloace de probă, în mod corect a reținut prima instanță că nu s-a făcut dovada că, în ceea ce privește suprafața de 1310 m.p., situată în punctul „La MAT”, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul legilor de fond funciar, ca urmare a cererii înregistrate sub nr. 8700/29.11.2005.
Este de precizat și că, deși reclamantul a susținut că a solicitat reconstituirea asupra terenului de 1310 m.p., intravilan, fapt care s-ar deduce din anexarea la cererea de reconstituire a actelor de proprietate, comisiile de fond funciar au avut în vedere, pentru aprobarea cererii, mențiunile din registrul agricol, după cum s-a menționat în hotărârea de validare.
Din considerentele sentinței civile nr. 650/19.12.2003 (filele 65-69 din dosarul primei instanțe), pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr. 1195/2003, rezultă că, în temeiul aceluiași drept al autorului asupra terenului din intravilanul orașului Pătârlagele, apelantul a formulat și notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru restituirea terenului preluat de stat. În urma expertizei efectuate, s-a constatat că suprafața de_ m.p. este ocupată de construcții, iar liberă de construcții este suprafața de 6430 m.p., pentru care a fost admisă acțiunea. În privința terenului de_ m.p., curți construcții, pârâta a fost obligată la despăgubiri.
Expertul C. S., care a întocmit un raport de expertiză în dosarul nr._ (filele 7-10), pentru stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile apelantului și intervenientei, a stabilit că suprafața deținută de societatea comercială este de_ m.p., deși aceasta a dobândit prin cumpărare, conform contractului autentificat sub nr. 1163/12.04.2000 (filele 63, 64), o suprafață mai mică, de 9406,64 m.p. (în cartea funciară s-a înscris suprafața de 9406 m.p., potrivit adresei nr._/01.07.2011 – fila 11). A rezultat astfel o diferență deținută în plus față de actul de proprietate de 1310 m.p., care a fost pretinsă prin acțiunea principală.
Faptul că, la data promovării acțiunii, intervenienta nu avea un titlu pentru terenul de 1310 m.p., nu justifica admiterea cererii principale, pentru că: aceeași suprafață a fost solicitată și în temeiul unei alte legi speciale, în materia restituirii proprietăților preluate abuziv, nr. 10/2001, iar apelantul a primit despăgubiri (sau urmează să primească, aspect neverificat în prezenta cauză, la comisia de acordare a despăgubirilor); nu a renunțat la acest drept, recunoscut în despăgubiri, motiv pentru care nu mai poate pretinde, pentru același teren, restituirea în natură; nu s-a făcut dovada că acest teren se află la dispoziția Comisiei locale și că poate face obiectul punerii în posesie, pentru că niciun act de validare nu stabilește un astfel de amplasament; adresele prin care comisia locală precizează nelegala deținere a terenului de către intervenientă nu reprezintă acte administrative, adoptate conform procedurii de reconstituire a terenurilor care fac obiectul Legii nr. 18/1991, ca atare nu produc efectele pretinse de către reclamant.
b) În ceea ce privește cererea de intervenție principală, obiectul l-a reprezentat constatarea dreptului de proprietate asupra terenului de 1310 m.p., pentru care reclamantul a solicitat obligarea la punerea în posesie. O cerere cu același obiect, în contradictoriu cu vânzătoarea, „Bachus” S.A. B., a fost soluționată prin sentința civilă nr. 200/17.02.2014 (filele 86-90), pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosarul nr._, definitivă ca urmare a anulării apelului declarat de Orașul Pătârlagele, prin decizia civilă nr. 322/19.09.2014.
4. Motivele de fapt și de drept:
a) Raportat la obiectul cererii principale, tribunalul a constatat la situația de fapt că judecătoria a stabilit în mod corect că terenul de 1310 m.p. nu a fost reconstituit în temeiul legilor fondului funciar, ci a fost solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, iar apelantului i s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri pentru această suprafață de teren care nu a fost restituită.
A considerat apelantul că s-ar fi nesocotit hotărârea de validare adoptată de C. județeană, deși acest act nu a fost desființat în procedura specială reglementată de art. 53 din Legea nr. 18/1991, care prevede: „(1)Hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(2) Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.”
Persoană interesată, căreia să i se comunice hotărârea de validare, era numai apelantul, iar acesta nu a urmat procedura specială de contestare, având în vedere că i s-a recunoscut dreptul de proprietate. Hotărârea Comisiei Județene B., ca act de reconstituire a dreptului de proprietate, nu a fost anulată de prima instanță și nici nesocotită, deoarece, după cum s-a arătat la situația de fapt, actul nu prevede decât dreptul apelantului de a primi suprafața totală de 14,07 ha, iar nu îndreptățirea pentru o anumită categorie de folosință sau amplasament.
Pentru stabilirea amplasamentului, comisia locală avea obligația, conform art. 5 lit. c din Anexa aprobată prin H.G. nr. 890/2005, de a stabili mărimea și amplasamentul suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, de a propune alte amplasamente și consemna în scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane; conform art. 5 lit. f, comisiile „întocmesc situații definitive, potrivit competențelor ce le revin, privind persoanele fizice și juridice îndreptățite să li se atribuie teren, cu suprafața și amplasamentele stabilite, conform planului de delimitare și parcelare întocmit; înaintează și prezintă spre aprobare și validare comisiei județene situațiile definitive, împreună cu documentația necesară, precum și divergențele produse și consemnate la nivelul acestor comisii (art. 5 lit. h). C. Județeană „validează sau invalidează propunerile comisiilor comunale, orășenești sau municipale, împreună cu proiectele de delimitare și parcelare”, atribuție prevăzută de art. 6 lit. e din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005.
După cum s-a precizat, nu există acte administrative de delimitare și stabilire a amplasamentului pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate al apelantului, care să fi fost aprobate conform Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 890/2005, ci doar adrese ale comisiei locale, conform cărora nu se poate realiza punerea în posesie. Aceste scrisori sunt răspunsuri la petițiile apelantului, nu sunt acte administrative producătoare de efecte juridice, cât timp nu au fost aprobate în ședințele comisiei locale și nu au fost validate de comisia județeană, cerință de legalitate prevăzută de art. 51 din Legea nr. 18/1991 („comisia județeană este competentă să soluționeze contestațiile și să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale”). În măsura în care C. Județeană valida o măsură a Comisiei locale, prin care se stabileau categoriile de folosință și amplasamentele pentru terenul de 14,07 ha, în care s-ar fi inclus și 1310 m.p. în punctul „La MAT”, instanțele puteau verifica dacă suprafața era sau nu la dispoziția comisiei locale. În cauză, după cum s-a menționat la situația de fapt, nu s-a făcut nici dovada că terenul este la dispoziția comisiei locale, respectiv că ar putea face obiectul reconstituirii în natură, sau a demersurilor pe care intimata trebuia să le facă, având în vedere că vânzătorul „Bachus” S.A. are un certificat de atestare a dreptului de proprietate, iar nelegala împrejmuire de către administratorul societății interveniente a unui teren mai mare decât cel pe care l-a avut autorul putea constitui temei pentru o acțiune în revendicare.
Tribunalul menționează și dispozițiile Legii nr. 165/2013, în baza cărora comisiile special constituite trebuie să stabilească situația terenurilor agricole, cu sau fără investiții, și forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unității administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială. Intimata nu a făcut nici dovada că suprafața de 1310 m.p., intravilan, este în domeniul public sau privat al comunei, ca urmare a inventarierii terenurilor, conform Legii nr. 165/2013.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul va păstra hotărârea atacată, sub aspectul respingerii cererii principale, motiv pentru va respinge apelul, ca nefondat, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
b) Referitor la apelul intervenientei, se observă că prima instanță a respins cererea, reținând puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 200/17.02.2014.
Apelanta-intervenientă a considerat că nu erau îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat, dar și că excepția nu a fost ridicată din oficiu sau de către vreuna dintre părți.
Tribunalul constată că prima instanță nu a respins cererea de intervenție pentru existența autorității de lucru judecat, în temeiul art. 430 din Codul de procedură civilă, ci pentru că dreptul pretins de către societate a fost recunoscut printr-o altă hotărâre judecătorească. Efectul acestei hotărâri este cel stabilit de art. 431 alin. 2 din Codul de procedură civilă, intervenienta având un titlu asupra terenului.
Tribunalul va păstra hotărârea atacată, și sub aspectul respingerii cererii de intervenție, principale, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Hotărârea este definitivă în baza art. 634 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul L.-D. I.-V., domiciliat în mun. București, .. 20, sectorul 1, și intervenienta „T. J.” S.R.L., cu sediul în orașul Pătârlagele, jud. B., împotriva sentinței civile nr. 668/05.06.2014, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosarul nr._, având ca obiect obligație de a face, în contradictoriu cu pârâta C. L. PĂTÂRLAGELE PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în orașul Pătârlagele, jud. B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 noiembrie 2014.
Președinte, M. A. | Judecător, N. M. | |
Grefier, C. C. |
Red. N.M.
Tehn. H.M./N.M.
5 ex./22.12.2014
Dosar prima instanță:
_ – Judecătoria Pătârlagele
Judecător prima instanță:
G. M. M.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub nr. 8214
| ← Succesiune. Decizia nr. 419/2014. Tribunalul BUZĂU | Fond funciar. Decizia nr. 696/2014. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
