Obligaţie prestaţie periodică. Decizia nr. 379/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 379/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 484/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 379/2014
Ședința publică de la 15 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. Ș.
Judecător G. I. R.
Grefier R. - A. S.
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de reclamanții C. G. și S. V., ambii domiciliați în B. ., ., împotriva sentinței civile nr. 2777/17.02.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect obligație prestație periodică, în contradictoriu cu pârâtul G. N. cu domiciliul ., județul B.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile recurenții S. V. și C. G. fiind reprezentați de avocat S. L., iar intimatul G. N. fiind reprezentat de avocat T. N..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este primul termen de judecată, recursul este motivat și scutit de la plata taxei de timbru, iar intimatul a formulat în cauză întâmpinare, după care:
Av T. N. pentru intimat, pe excepția nulității recursului arată că în baza art 302/1 lit c cod proc civ, recursul trebuie să cuprindă printre alte mențiuni obligatorii și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază precum și dezvoltarea loc . Partea recurentă pe cererea de recurs a făcut trimitere la dispozițiile art 306 cod proc civ, probabil în ideea că fiind vorba de o hotărâre atacabilă doar cu recurs, sunt aplicabile, de fapt în principiu dispozițiile art 304/1 cod proc civ. În cauza de față apreciază că din redactarea succintă a motivelor de recurs, nn este posibilă încadrarea acestora în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prev de art 304/2 Cod proc civ . Solicită admiterea excepției de nulitate a recursului.
Av Slcuțan L. pentru recurenți solicită respingerea excepției ca nefondată. Recursul este motivat atât în fapt cât și în drept.
Precizează că sunt două recursuri care trebuie tratate diferit. Cel a lui C. G. și cel a lui S. V.. Susține că în mod greșit instanța de fond a apreciat că temeiul răspunderii reclamantei pentru fapta fiului sau l-a reprezentat obligația de supraveghere a autorului faptei ilicite și prejudiciabile . În dosarul penal C. G. a fost inculpat, a fost condamnat iar S. V. avea calitatea de parte responsabilă civilmente. Obligația de plată lunară, la care a făcut referire sentința penală încetează odată cu majoratul inculpatului. Unicul motiv pentru care S. V. era obligată să plătească era acela că fiul ei era minor.
În ceea ce privește fondul și în principal recursului lui C. G., apreciază că instanța de fond a dovedit superficialitate în administrarea probelor. Precizează că a solicitat să se administreze un probatoriu minim suficient să arate daca se reține această stare de nevoie. A solicitat să fie depusă la dosar fișa medicală a intimatului. Nu consideră că este suficientă doar adresa medicului de familie . Adresa este neclara si nu este elocventă în soluționarea cauzei.
A administrat proba cu martori, iar martorul a spus că intimatul este capabil să presteze anumite munci . Apreciază că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare și administrarea înscrisurilor, privind fișa medicală a intimatului și o expertiză medicală referitor la starea intimatului în prezent. Nu sunt suficiente înscrisurile depuse de la comisia de evaluare a stării medicale, deoarece nu sunt probe judiciare și are suspiciunea că sunt făcute cu superficialitate și nu reprezintă starea reală a intimatului.
Av T. N. pentru intimat, precizează că primul motiv de recurs o vizează pe recurenta S. V., care apreciază că la acest moment ar trebui să înceteze obligația sa de plată. Apreciază că este total eronată această opinie și solicită respingerea acesteia. În dispozitivul hotărârii se specifică clar pana la încetarea stării de nevoie, nu exista o justificare legală ca intimata să fie obligată în continuare la plata acestei rente. Solicită respingerea acestui motiv de recurs.
În privința motivelor de recurs formulate de C. G. potrivit cărora nu s-au încuviințat probe la fond, consideră că nici aceste motive nu sunt întemeiate având în vedere faptul că, prin înscrisurile depuse la dosar, rezultă că starea de nevoie a intimatului este și la acest moment și a depus în primul rând acel certificat de încadrare în grad de handicap. De asemenea, medicul de familie și-a asumat răspunderea și a înaintat instanței o adeverință prin care confirmă că toată această stare de sănătate care i-a fost afectată lui C. G. are legătură clară cu dosarul penal. Din înscrisurile depusă la dosar rezultă cu certitudine că la acest moment starea de nevoie nu a încetat
Se încercă inducerea în eroare a instanței, partea adversă a depus la dosar planșe foto în care se arată că intimatul a participat la anumite evenimente. Intimatul a participat la propria cununie civila și a făcut eforturi deoarece are crize epileptice
Recursul este neîntemeiat și solicită respingerea acestuia.
În replică apărătorul recurenților, precizează că Doamna L., este recent medicul de familie al intimaților și nu avea cum să știe evoluția intimatului. Consideră că este nevoie de administrarea unor probe suplimentare în vederea aflării adevărului. Nu neagă că este posibil ca starea de nevoie să subziste însă dorește să se administreze probe care să dovedească acest lucru, dacă este adevărat, cu certitudine, lucru care nu s-a întâmplat. Administrarea de probe conform solicitărilor recurenților care să înlăture orice dubiu echivalează cu un proces echitabil .
În baza art. 150 cod proc civ, instanța declară dezbaterile terminate și reține cauza spre soluționare
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. cu numărul_ în data de 14.01.2013 reclamanții C. G. si S. V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G. N., să se dispună anularea rentei periodice stabilita prin sentința civila nr. 3544 din 20.06.2007 pronunțata de Judecătoria B. in dosarul nr.3481/2OO/2O07 si sentința penala nr.96/18.01.1999 a Judecătoriei B., precum și obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata, iar în subsidiar, reducerea rentei periodice acum în cuantum de 324 lei lunar.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că au fost obligați la plata sumei de 71 lei lunar cu titlu de renta periodica prin sentința penala nr.96/18.01.1999 a Judecătoriei B., iar aceasta a fost majorata la 324 lei lunar prin sentința civila nr.3544/20.06.2007, că după aprecierea lor, s-a reținut in mod eronat ca paratul G. N. ar avea o incapacitate de munca ca urmare a loviturilor primite din partea lui C. G., că, de fapt, aceasta stare a paratului nu le este datorata si acest lucru reiese in mod clar, la aproximativ 14 ani de la data loviturilor primite.
Oricum, au susținut în continuare reclamanții, nu se mai poate retine obligarea in solidar la plata rentei periodice a reclamantei S. V. deoarece aceasta fusese obligată doar in calitate de părinte al minorului, la acea data, C. G.. Intre timp, acesta a devenit major, iar mama sa nu mai poate fi obligata la plata rentei întrucât aceasta nu era o obligație personala, ci exclusiv datorita calității de părinte la momentul săvârșirii infracțiunii.
Pe de alta parte, la atâta timp de la momentul loviturilor primite, se poate observa in mod clar ca starea fizica a lui G. N. nu a fost cauzata de acestea, ci de o afecțiune congenitala, fapt care va fi demonstrat pe parcursul judecării prezentei cauze.
În consecința, starea de nevoie a paratului avuta in vedere de instanța la momentul pronunțării sentințelor menționate anterior nu mai subzista si, de aceea, nici reclamantul C. G. nu mai trebuie sa fie obligat la plata rentei periodice. Chiar daca s-ar considera contrariul, aceasta trebuie diminuată, deoarece C. G. nu dispune de resursele financiare pentru efectuarea acestei plați întrucât nu are venituri, ci este doar beneficiar al unui ajutor social.
În drept s-au invocat dispozițiile art.1333, 1334 si 1372 Cod civil.
În susținerea cererii reclamanții au depus la dosar, în copie, sentința nr.3544/20.06.2007 pronunțată de Judecătoria B.,
Pârâtul G. N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.
A susținut pârâtul că renta periodică la care au fost obligați reclamanții a fost stabilita pe cale de hotărâre judecătoreasca, iar hotărârile respective au intrat in puterea lucrului judecat în sensul ca a fost stabilita atât vinovăția acestora privitor la loviturile ce i-au fost aplicate, cat si raportul de cauzalitate intre . exercitata si starea sa de sănătate precara, stare de sănătate care nu s-a îmbunătățit nici in prezent, astfel cum rezulta din actele medicale. De altfel, revizuirea stării sale de sănătate si reevaluarea acesteia va avea loc in luna aprilie 2013.
Pârâtul a adăugat că nu sunt reale afirmațiile făcute de reclamanți in sensul ca starea sa de sănătate prezenta nu ar avea legătură cu cele întâmplate, ci ar fi cauzata de altceva, atâta vreme cat, din actele mele medicale, rezulta cu certitudine ca starea precara a sănătății sale se datorează tocmai acelor lovituri primite.
Solicită respingerea si a capătului de cerere formulat in subsidiar privind eventuala reducere a rentei periodice ce a fost stabilita in sarcina reclamanților, motivat de faptul ca aceasta reducere nu se justifica câtă vreme reclamantul C. G. este apt de munca si poate realiza venituri in așa fel încât sa fie acoperita in total renta ce a fost stabilita in sarcina sa, in eventualitatea in care instanța va admite cererea in privința reclamantei S. V..
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115-119 Cod pr.civila și art. 274 Cod pr. civila.
În susținerea celor arătate în întâmpinare pârâtul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: sentința nr. 3544/20.06.2007 pronunțată de Judecătoria B., bilet de ieșire din spital emis de Spitalul „B. A.” București în data de 27.11.2012, certificat de încadrare în grad de handicap nr. 4838/05.04.2012 și nr. 4838/04.04.2013, scrisori medicale, rețele medicale, bilet de ieșire din spital emis de Spitalul Clinic de Urgență București în data de 19.07.2013.
La termenul de judecată din 13.05.2013 reclamanții, prin apărător, au precizat cererea de chemare în judecată în sensul că solicită sistarea și nu anularea rentei periodice la care au fost obligați.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriu și martori, fiind audiat la propunerea reclamantului martorul V. A., iar la propunerea pârâtului martorul V. G. V..
La solicitarea instanței Primăria Comunei Lopătari a efectuat anchetă socială la domiciliul pârâtului G. N., iar aceasta a fost depusă la dosar cu adresa nr. 3863/1.09.2013. De asemenea, medicul de familie L. F. a comunicat instanței cu adresa nr. 72/01.11.2013 rezultatul verificărilor sale în antecedentele medicale ale pârâtului.
Instanța a dispus atașarea dosarului penal nr. 1298/1998 al Judecătoriei B. la prezenta cauză.
Judecătoria a respins cererea reclamanților de efectuare a unei expertize medicale de specialitate considerând că aceasta nu este necesară față de actele medicale existente la dosar, rezultatul verificărilor medicului de familie în privința antecedentelor medicale ale părâtului, certificatele de încadrare în grad de handicap nr. 4838/05.04.2012 și nr. 4838/04.04.2013 și expertizele medico legale efectuate cu ocazia soluționării dosarului penal.
Prin sentința civilă nr. 2777/17.02.2014 Judecătoria B. a respins acțiunea formulată astfel cum a fost precizată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penala nr.96/18.01.1999 pronunțata de Judecătoria B., in dosarul penal nr. 1298/1998, definitiva prin decizia nr.1135/24.09.1999 a Curții de Apel Ploiești, reclamantul C. G., atunci inculpat, a fost condamnat la o pedeapsă de o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă săvârșită asupra pârâtului G. G., iar in latura civila, acesta ( pe atunci minor) împreună cu reclamanta S. V. (mama reclamantului), au fost obligați in solidar la o renta periodica de 71.000 lei (ROL) lunar către partea vătămată, pârâtul din cauza de față, de la data săvârșirii infracțiunii, 08.10.1997, pana la încetarea stării de nevoie creata acestuia prin acțiunea infracționala.
Prin sentința civila nr.3544/20.06.2007 pronunțata de Judecătoria B. in dosarul nr._, instanța a dispus majorarea cuantumului acestei rente, stabilind suma de 324 lei lunar începând cu data introducerii acțiunii, 30.05.2007 și până la încetarea stării de nevoie. Pentru a decide astfel instanța a reținut că de la data săvârșirii activității infracționale pârâtul G. N. s-a aflat în stare de nevoie datorită faptei reclamantului având afectată grav capacitatea de muncă, încadrat în gradul 2 de invaliditate. De asemenea, instanța i-a obligat pe reclamanții din această cauză la plata despăgubirilor lunare neachitate pe ultimii trei ani.
Ulterior, în dosarul nr._, debitorul obligației de plata a rentei lunare - C. G., invocând că starea de nevoie, generatoare de prejudiciu, creata paratului prin activitatea infracționala a încetat, arătând că paratul G. N. si-a recuperat capacitatea de munca, a solicitat sistarea plății prestației rentei periodice. Prin sentința civilă nr. 2789/14.04.2009 Judecătoria B. a respins cererea ca neîntemeiată reținând că, de esența prejudiciului cauzat paratului prin activitatea infracționala a reclamantului, este aceasta vătămare a integrității corporale, a sănătății, reflectate in starea de handicap, care a avut ca urmare diminuarea capacitații de munca. Având in vedere ca paratul este persoana încadrata in grad de handicap accentuat este de presupus ca nu are capacitate de munca integrala.
S-a mai reținut că din fisa programului individual de reabilitare si integrare sociala, anexata certificatului de handicap nr.1728/09.04.2009, rezultă că pârâtului nu i-au fost recomandate activități profesionale/educaționale, ceea ce poate fi interpretat tot in sensul ca paratul are redusa capacitatea de munca. Instanța a opinat că este posibila reexaminarea despăgubirilor acordate, sub forma unor prestații periodice, in sensul reducerii, chiar a sistării plații, daca persoana prejudiciata si-a recăpătat total sau parțial capacitatea de munca, or, nu s-a putut retine o astfel de situație.
În cauza de față reclamanții au solicitat instanței să se dispună sistarea rentei periodice stabilita prin sentința civila nr.3544 din 20.06.2007 pronunțata de Judecătoria B. in dosarul nr.3481/2OO/2O07 si sentința penala nr.96/18.01.1999 a Judecătoriei B., iar în subsidiar, reducerea rentei periodice în cuantumul de 324 lei lunar.
Pârâtul a invocat prin întâmpinare inadmisibilitatea cererii susținând că renta periodică la care au fost obligați reclamanții a fost stabilita pe cale de hotărâre judecătoreasca, iar hotărârile respective au intrat in puterea lucrului judecat în privința vinovăției, raportului de cauzalitate intre . exercitata de reclamant si starea de sănătate precara a pârâtului.
Prima instanță a considerat că se impune examinarea pe fond cererile și apărările părților iar nu prin prisma „excepției inadmisibilității „ așa cum a susținut pârâtul, apreciind artificială încercarea de a consacra o instituție distinctă, a inadmisibilităților, cu atât mai mult cu cât din codul de procedură civilă rezultă o clasificare a excepțiilor procesuale în excepții de procedură și excepții de fond, iar nu în excepții de procedură și inadmisibilități. Noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția, ci efectul spre care tinde aceasta, o anumită modalitate de respingere a cererii.
A mai reliefat instanța că hotărârile judecătorești de stabilire a rentei periodice nu prezintă autoritate de lucru judecat cu privire la despăgubirile lunare stabilite, acestea putând fi reexaminate ulterior, ori de câte ori, se stabilește că a intervenit o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care plătește renta și nevoia celui care o primește, instanța, potrivit împrejurărilor, putând mări sau micșora cuantumul rentei sau putând dispune sistarea plății ei.
Trecând la verificarea pe fond a pretențiilor reclamanților, judecătorul fondului a analizat în ce măsură au intervenit schimbări în privința mijloacelor celor care achită renta - reclamanții și nevoia celui care o primește – pârâtul și dacă schimbările sunt de natură a crea un dezechilibru ce afectează una din părți, în speță fiind aplicabile regulile generale din materia răspunderii civile delictuale.
În privința veniturilor realizate de reclamanți instanța a reținut că în prezent reclamantul C. G. realizează un venit lunar net în sumă de 946 lei de la . B., iar reclamanta S. V. primește un ajutor de șomaj lunar net de 484 lei.
Instanța a observat că s-a invocat, de către reclamantul C. G., faptul ca nu are un loc de munca, beneficiind doar de ajutor social, însă, fata de cele expuse anterior, a apreciat că nu are nicio relevanta starea materiala a persoanei care a săvârșit fapta ilicita, aceasta fiind obligata la repararea integrala a prejudiciului, independent de posibilitățile sale materiale, negăsindu-si aplicabilitatea dispozițiile în acest sens din codul familiei, ci regulile generale din materia răspunderii civile delictuale.
Pentru a aprecia cu privire la temeinicia cererii de chemare în judecata, instanța a considerat că trebuie sa se stabilească daca starea de nevoie a pârâtul subzistă.
Având în vedere că pârâtul este încadrat în categoria persoanelor cu handicap, iar suma primită de la stat, în considerarea situației speciale în care se afla, nu compensează întru-totul nevoile speciale pe care acesta le are, instanța a concluzionat ca se impune ca reclamantul - autor al faptei ilicite - dar și persoana responsabilă civilmente, reclamanta, sa substituie veniturile de care a fost lipsit.
A observat instanța că din certificatul de persoană cu handicap nr. 2145/04.04.2013 cu revizuire anuală rezultă că starea de nevoie a pârâtului nu a încetat, aceasta prezentând o infirmitate accentuată, motiv pentru care s-a apreciat în fisa programului individual de reabilitare si integrare sociala, anexata certificatului de handicap (fila 12) că pârâtului nu îi sunt recomandate activități profesionale/ educaționale, ceea ce poate fi interpretat tot in sensul ca paratul are redusa capacitatea de munca. Și martora V. Gabiela audiată în cauză a confirmat că pârâtul nu poate duce o viață normală de la incidentul petrecut în anul 1997 întrucât face des crize de epilepsie și este periodic supus controalelor medicale.
Judecătoria a considerat neîntemeiată susținerea reclamanților referitoare la inexistența legăturii de cauzalitate între loviturile aplicate de reclamant și situația medicală a pârâtului dovedită cu ocazia soluționării cauzei penale prin raportul de expertiză medico legal nr.633/29.10.1997, dar și ulterior, cu înscrisurile depuse la dosar biletele de ieșire din spital pe perioada 1997 -2013 care confirmă traumatismul craneo-cerebral produs ca urmare agresiunii fizice, rezultatul verificărilor medicul de familie L. F. în antecedentele medicale ale pârâtului.
În ceea ce privește capătul de cerere subsidiar, referitor la reducerea cuantumului rentei, instanța a considerat că se impune menținea nivelului acesteia, astfel cum a fost stabilit prin sentința civilă nr. 3544/20.06.2007 a Judecătoriei B.. Chiar dacă veniturile realizate sporadic de pârât ar putea influența în mod direct cuantumul prestației periodice, instanța a apreciat că acesta nu este singurul factor ce poate influența cuantumul, la evaluarea ulterioară a acesteia impunându-se a fi avute în vedere, în cazul în care starea de sănătate a beneficiarului prestației periodice nu s-a modificat, și procesul inflaționist dar și creșterea în vârstă a beneficiarului prestației periodice ce presupune și o diversificare a preocupărilor și solicitărilor la care pârâtul trebuie să răspundă și care în mod necesar presupun un efort suplimentar al acestuia, sporit față de data la care prestația periodică a fost stabilită, implicit și cheltuieli mai mari pentru a compensa acest efort suplimentar, pe care pârâtul este obligat să îl depună tocmai ca urmare a faptei culpabile a reclamantului, pentru a avea o viață pe cât posibil mai apropiată de viața celorlalte persoane de vârsta sa.
Judecătoria a găsit neîntemeiată și cererea subsidiară a reclamantei S. V. de sistare a rentei periodice în privința sa datorită faptului că starea de minoritate a reclamantului a încetat reținând că temeiul răspunderii reclamantei pentru fapta fiului său, reclamantul, minor la data săvârșirii faptului ilicit, l-a reprezentat obligația de supraveghere a autorului faptei ilicite și prejudiciabile în sarcina persoanei răspunzătoare, obligație născută direct din lege. Dacă ulterior, autorul faptei prejudiciabile devine major, această împrejurare nu are drept consecință înlăturarea răspunderii persoanei care a avut obligația de supraveghere a făptuitorului.
Împotriva sentinței civile nr. 2777 pronunțată la data de 17.02.2014 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ au formulat recurs reclamanții C. G. și S. V. solicitând în principal admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, sau reținerea spre rejudecare.
În subsidiar au solicitat modificarea în tot a sentinței atacate, și pe fond admiterea cererii așa cum a fost formulată .
În motivarea recursului au arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea reclamantei S. V. de sistare a rentei periodice ca urmare a faptului că reclamantul C. G. a devenit major.
Consideră că instanța a greșit atunci când a apreciat că” temeiul răspunderii reclamantei pentru fapta fiului său l-a reprezentat obligația de supraveghere a autorului faptei ilicite și prejudiciabile”.În acest fel s-a apreciat în mod incorect că există o răspundere proprie a reclamantei S. V. în baza art.998 și 999 din vechiul Cod Civil.
În fapt, prin sentința penală nr. 96 din 18.01.1999 a fost obligată, în solidar, ca parte responsabilă civilmente, întrucât inculpatul nu răspundea din punct de vedere civil în nume propriu.De la data la care acesta a devenit major el poate răspunde civil și în nume propriu și își poate asuma obligațiile stabilite de instanța de judecată în sentința menționată.
Consideră întemeiată cererea de sistare a plății rentei periodice stabilite în sarcina lui C. G. și că în mod nelegal prima instanță a respins această cerere .
În ceea ce privește respingerea cererii lui C. G. de a sistat plata rentei periodice consideră că instanța a respins în mod nelegal solicitările de administrare a probelor cu înscrisuri medicale și cu expertiză medicală, singurele probe care ar fi putut să confirme sau să infirme afirmațiile sale din cererea de chemare în judecată.
În condițiile în care, au arătat în continuare recurenții, instanța a respins atașarea dosarului medical al beneficiarului rentei periodice li s-a îngrădit dreptul de a proba starea medicală a lui G. N. fapt ce ar fi condus la concluzia că nu se mai impune plata unei rente.
D. prin administrare acestui probatoriu s-ar fi putut determina starea medicală a pârâtului. Nu există nici un altfel de mijloc de probă pe care să-l fi putut administra pentru a-și dovedi susținerile.
Solicită casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probelor cu înscrisuri medicale și cu expertiză medicală.
Au mai susținut că, în ceea ce privește nevoia pârâtului de a primi rentă periodică instanța nu a analizat în întregime probatoriul administrat și nu a făcut nici o referire la probele administrate de către ei, recurenții, prin care au arătat că acesta desfășoară activități aducătoare de venituri, chiar dacă ele nu sunt declarate .
Ca atare, intimatul-pârât are capacitate de muncă suficientă pentru a realiza veniturile de care se presupune că ar fi fost lipsit la momentul săvârșirii infracțiunii în baza căreia a fost generată obligația de plată.
În acest sens trebuie observat și că veniturile de care a fost lipsit pârâtul erau extrem de mici la data pronunțării hotărârii judecătorești și că starea de nevoie ce trebuie compensată nu este la cuantumul prestațiilor periodice actuale.
Pentru aceste considerente au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea acesteia spre rejudecare la instanța de fond, sau reținerea spre rejudecare de către Tribunalul B..
În subsidiar, au solicitat modificarea în tot a sentinței atacate și pe fond admiterea cererii așa cum a fost formulată.
În drept, și-au întemeiat recursul pe dispoz.art.306 Cod proc.civ.
Intimatul G. N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
În primul rând a invocat excepția nulității recursului în baza dispoz.art.-302 /1 lit.c Cod proc.civ., dispoziții potrivit cărora recursul trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni obligatorii, și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază precum și dezvoltarea acestora.
Or, după cum se poate observa, însăși recurenta pârâtă, în cererea de recurs, a făcut trimitere la dispozițiile art.306 Cod proc.civ. probabil în ideea ca fiind vorba de o hotărâre atacabilă doar cu recurs, sunt aplicabile, de fapt, în principiu dispoz. art.304/1 Cod proc.civ.
În cauza de față, însă, apreciază intimatul că din redactarea succintă a motivelor de recurs nu este posibilă încadrarea acestora în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prev.de art.304/2 Cod proc.civ.
Ca atare, apreciază că excepția invocată este întemeiată și a solicitat admiterea acesteia.
În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
A susținut că, prin cererea de recurs, se reia aceeași situație de fapt care a fost deja supusă analizei instanței de fond, instanță care, în urma probatoriului administrat, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală a cărei menținere o solită.
Astfel, referitor la primul motiv de recurs este corectă și legală motivarea instanței de fond care a reținut că răspunderea recurentei S. V. nu poate înceta la majoratul fiului său tocmi pe considerentul că fapta culpabilă a ei, când acesta era minor, a constat, și acest lucru s-a stabilit clar în dosarul penal, în lipsa de supraveghere și, în mod cert, în carențe educaționale privind pe recurentul C. G., iar consecințele acestei lipse de diligențe și de supraveghere se răsfrâng și în perioada când fiul său a devenit major.Fapta pentru care recurentul C. G. a fost tras la răspundere și i s-a constatat clar vinovăția își produce efectele și în prezent asupra stării de sănătate a intimatului și, ca atare, nu există temei juridic care să determine, la acest moment, exonerarea recurentei S. V. de plata în solidar a rentei viagere în favoarea sa, a intimatului.
În caz contrar, a mai arătat intimatul, ne-am afla în situația în care nu s-ar respecta dispozitivul unei hotărâri judecătorești care spune clar, imperativ, că plata rentei periodice se va face până la încetarea stării de nevoie și nicidecum până la majoratul recurentului C. G. în ceea ce o privește pe mama acestuia.
Cât privește al doilea motiv de recurs, acesta se referă la situația de fapt care a fost corect stabilită de instanța de fond, afirmațiile recurenților că intimatul ar realiza venituri nu sunt susținute de nici un mijloc de probă .
Din actele medicale depuse de acesta la instanța de fond rezultă, fără putință de tăgadă, că starea de sănătate a intimatului nu s-a îmbunătățit situație confirmată de medic, acesta depunând la dosar acte privind antecedentele medicale confirmând clar că înainte de . fizică la care a fost supus intimatul era sănătos și nu figura înscris în evidențe cu boli.
Ca atare, atâta vreme cât existau și există acte medicale nu-și avea rostul, cu atât mai mult cu cât intimatul este deja supus unei comisii medicale, comisie care a dispus prelungirea valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap până la data de 2.04.2014.
În situația în care recurenții au vreo îndoială privind veridicitatea actelor medicale care confirmă, în continuare, aceeași stare de nevoie a intimatului aceștia au la dispoziție o altă cale.
Cât privește ultimul motiv de recurs de asemenea a solicitat respingerea acestuia nefiind adevărat faptul că”intimatul desfășoară activități aducătoare de venituri, chiar dacă acestea nu sunt declarate” și că „ pârâtul are capacitate de muncă suficientă pentru a realiza venituri”, recurenții neproducând nici o dovadă în acest sens, fiind vorba, evident, de o situație de fapt iar probele solicitate de recurenți în afara înscrisurilor urmează a fi respinse, respectiv expertiza medicală această probă neputând fi administrată în recurs, firește, cu excepțiile prevăzute de art.315 Cod proc.civ., ceea ce nu este cazul.
În drept, intimatul a invocat dispoz.art.119 Cod proc.civ, art. 304 și urm.Cod proc.civ. și art.274 Cod proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului și evaluând dovezile administrate în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, examinând cauza și sub toate aspectele, potrivit art.304/1 Cod procedură civilă., Tribunalul apreciază că recursul este fondat în limita și pentru următoarele motive:
Potrivit ar 137 Cod procedură civilă de la 1865, aplicabil în cauză, excepțiile de procedură care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, se soluționează cu precădere.
În speță, intimatul a invocat excepția nulității recursului făcând trimitere la dispoz.art.-302 /1 lit.c Cod proc.civ., potrivit cărora recursul trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni obligatorii, și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază precum și dezvoltarea acestora și susținând că din redactarea succintă a motivelor de recurs nu este posibilă încadrarea acestora în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prev.de art.304/2 Cod proc.civ..
Tribunalul nu poate primi acest punct de vedere și va respinge excepția ca neîntemeiată motivat de faptul că, potrivit art 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în privința hotărârilor pentru care calea de atac a apelului a fost suprimată, cum este și cazul hotărârii supusă astăzi controlului judiciar, motivele de recurs nu sunt limitate la cele prev în mod expres și limitativ de art 304 pct 1-9 Cod procedură civilă, instanța putând analiza cauza sub toate aspectele.
Or, în cererea de recurs sunt cuprinse clar și suficient de detaliat motivele de nemulțumire ale celor doi recurenți față de sentința Judecătoriei B., dovadă în acest sens fiind chiar faptul că intimatul, în întâmpinare, le-a identificat fără dificultăți și a răspuns la fiecare în parte.
Pe fondul căii de atac Tribunalul constată că un prim motiv de critică este acela că în mod greșit, în opinia recurenților, instanța de fond nu a admis capătul de cerere prin care se solicita să se sisteze obligația solidară de plată a rentei în ceea ce o privește pe recurenta S. V. datorită faptului că, între timp, celălalt recurent, C. G., fiul acesteia a devenit major.
Tribunalul constată nefondat acest prim motiv de recurs.
Se reține, în acest sens, că prin sentința penala nr.96/18.01.1999 pronunțata de Judecătoria B., in dosarul penal nr. 1298/1998, definitiva prin decizia nr.1135/24.09.1999 a Curții de Apel Ploiești, recurentul C. G., inculpat în dosarul de mai sus, a fost condamnat la o pedeapsă de o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă asupra pârâtului G. N.. În latură civilă acesta, minor la acea dată, a fost obligat în solidar cu recurenta de astăzi, S. V., mama sa și parte responsabilă civilmente în cauza penală, la o renta periodica de 71.000 lei (ROL) lunar către partea vătămată, pârâtul din cauza de față, de la data săvârșirii infracțiunii, 08.10.1997, și până la încetarea stării de nevoie a acestuia.
Prin sentința civila nr.3544/20.06.2007 pronunțata de Judecătoria B. in dosarul nr._, cuantumul acestei rente a fost majorat la suma de 324 lei lunar începând cu data introducerii acțiunii, 30.05.2007 și până la încetarea stării de nevoie.
După cum se poate observa, momentul la care încetează obligația de plată în ceea ce o privește pe recurenta S. V. este stabilit prin cea dintâi hotărâre judecătorească și reluat în cea de a doua, ambele fiind acum intrate în puterea lucrului judecat, și el este același cu momentul la care încetează obligația de plată în cea ce îl privește și pe celălalt recurent, respectiv încetarea stării de nevoie a intimatului din cauza de față, beneficiarul rentei în discuție.
A stabili un alt moment până la care se întinde obligația de plată a recurentei, în speță ajungerea la majorat a celuilalt debitor al obligației, înseamnă a aduce atingere puterii de lucru judecat a celor două hotărâri.
În al doilea rând, chiar dacă am face abstracție de argumentul dezvoltat mai sus, așa cum a reținut și instanța de fond sistarea obligației de plată în ceea ce o privește pe recurenta S. V. pentru motivul invocat, ajungerea la majorat a celuilalt debitor, nu este posibilă și datorită faptului că răspunderea acesteia a fost atrasă în virtutea dispozițiilor art 1000 alin 2 Cod civil, în calitate de părinte ca urmare a faptei ilicite săvârșită de fiului său minor, C. G., ce a cauzat prejudicii intimatului G. N..
Or, răspunderea astfel instituită este o răspundere proprie ce se fundamentează pe strânsa legătură dintre modul necorespunzător in care ei și-au îndeplinit îndatoririle legale care le revin față de copii si faptele ilicite comise de aceștia din urma. Din răspunderea față de societate pentru modul in care își îndeplinesc îndatoririle decurge si răspunderea pentru pagubele provocate de copiii lor minori prin fapte ilicite. Cu alte cuvinte, in fundamentarea răspunderii părinților se pornește de la constatarea ca exista o relație cauzală intre felul de îndeplinire a îndatoririlor părintești si faptele copiilor minori, relație care trebuie avuta in vedere atunci când se pune problema acoperirii prejudiciilor suferite de o victima.
Așa fiind, acest motiv de recurs va fi respins.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs prin intermediul căruia se critică faptul că instanța de fond nu a administrat un probatoriu suficient, mai exact o expertiză medicală și atașarea dosarului medical al beneficiarului rentei periodice pentru a se determina, mai presus de orice dubiu, starea medicală a acestuia, Tribunalul îl găsește întemeiat în limita și pentru motivele ce vor urma.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată Tribunalul constată că cei doi recurenți reclamanți, în justificarea solicitării lor de sistare a obligației la plata rentei au adus drept argument faptul că ar fi încetat starea de nevoie a intimatului pârât dar și faptul că această stare de nevoie nu ar fi fost generată de activitatea infracțională a lui C. G., ci de o afecțiune de care intimatul pârât suferea cu mult înainte de a fi victima infracțiunii de lovire, o afecțiune congenitală chiar, reclamanții afirmând, în cererea de chemare în judecată „Pe de alta parte, la atâta timp de la momentul loviturilor primite, se poate observa in mod clar ca starea fizica a lui G. N. nu a fost cauzata de acestea, ci de o afecțiune congenitala, fapt care va fi demonstrat pe parcursul judecării prezentei cauze”.
În acest sens din urmă sens au fost și orientate și o parte din probatoriile administrate în cauză iar instanța, în sentința pronunțată arată că „este neîntemeiată susținerea reclamanților referitoare la inexistența legăturii de cauzalitate între loviturile aplicate de reclamant și situația medicală a pârâtului dovedită cu ocazia soluționării cauzei penale prin raportul de expertiză medico legal nr.633/29.10.1997, dar și ulterior, cu înscrisurile depuse la dosar biletele de ieșire din spital pe perioada 1997 -2013 care confirmă traumatismul craneo-cerebral produs ca urmare agresiunii fizice, rezultatul verificărilor medicul de familie L. F. în antecedentele medicale ale pârâtului”.
Or, judecătorul fondului trebuia să se preocupe, mai întâi, a lămuri dacă sistarea obligației de plată a rentei se solicită pentru că starea de nevoie a încetat sau pentru că însuși fundamentul acestei stări de nevoie este altul decât activitatea infracțională a recurentului reclamant C. G. și anume o afecțiune de sănătate preexistentă faptei de lovire.
Acest lucru se impunea cu necesitate deoarece consecințele sunt cu totul diferite, mai exact în situația în care se solicită sistarea obligației de plata pe motiv că starea de nevoie este consecința unei afecțiuni de care intimatul pârât suferea cu mult înainte de a fi victima infracțiunii de lovire, trebuia analizat în ce măsură poate fi invocat un asemenea motiv prin raportare la puterea de lucru judecat a sentinței penale nr.96/18.01.1999 pronunțata de Judecătoria B., in dosarul penal nr. 1298/1998, definitiva prin decizia nr.1135/24.09.1999 a Curții de Apel Ploiești prin care s-a stabilit că fapta ilicită săvârșită de C. G. a generat rezultatul păgubitor în privința lui G. N., incapacitatea acestuia de a munci, cu consecința acoperirii acestui prejudiciu prin plata unei rente lunare de către cei doi recurenți.
Nu este mai puțin adevărat că s-a cerut sistarea obligației de plată și ca urmare a recăpătării capacității de muncă de către pârâtul intimat, beneficiar al rentei, situație care, reală de-ar fi ar avea acest efect tocmai pentru că prin, sentința penala nr.96/18.01.1999 pronunțata de Judecătoria B., in dosarul penal nr. 1298/1998, definitiva prin decizia nr.1135/24.09.1999 a Curții de Apel Ploiești și, ulterior, prin sentința civila nr.3544/20.06.2007 pronunțata de Judecătoria B. in dosarul nr._, s-a stabilit că obligația de plată se întinde până la încetarea stării de nevoie a intimatului din cauza de față.
Sub acest aspect, Tribunalul consideră că probatoriul administrat nu este de natură a elimina orice dubiu în privința capacității de muncă a intimatului.
Este adevărat că la dosar s-a depus certificatul de persoană cu handicap nr. 2145 din data de 04.04.2013 din care rezultă că intimatul este încadrat în continuare în grad de handicap dar acesta nu poate ține locul unei expertize care să determine dacă acesta și-a recăpătat, măcar parțial, capacitatea de a munci.
Este de observat că cei doi recurenți reclamanți de astăzi au mai inițiat anterior încă un demers judiciar prin care încercau a dovedi același lucru și anume faptul că G. N. nu se mai află în nevoie, iar prin sentința civilă nr. 2789/14.04.2009 Judecătoria B. a respins cererea ca neîntemeiată reținând, printre altele că: „ Având in vedere ca paratul este persoana încadrata in grad de handicap accentuat este de presupus ca nu are capacitate de munca integrala”.
Și în cauza de față, referindu-se la certificatul de persoană cu handicap nr. 2145/04.04.2013 cu revizuire anuală, Judecătoria reține că:” rezultă că starea de nevoie a pârâtului nu a încetat, aceasta prezentând o infirmitate accentuată, motiv pentru care s-a apreciat în fisa programului individual de reabilitare si integrare sociala, anexata certificatului de handicap (fila 12) că pârâtului nu îi sunt recomandate activități profesionale/ educaționale, ceea ce poate fi interpretat tot in sensul ca paratul are redusa capacitatea de munca”.
După cum se poate observa niciunul din cei doi judecători nu au putut afirma că existența certificatului de handicap dovedește cu certitudine lipsa capacității de muncă.
Or, o hotărâre judecătorească trebuie să se bazeze pe certitudini și doar când acest lucru nu este posibil, pe prezumții.
Cea care poate stabili dacă intimatul are sau nu capacitatea de a munci este o expertiză cu acest obiectiv, probă care, în mod nejustificat a fost respinsă de către prima instanță și care nu poate fi administrată în recurs date fiind dispozițiile art 305 Cod procedură civilă .
Față de toate aceste considerente Tribunalul urmează a admite recursul și a casa sentința recurată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță care, pronunțându-se fără a lămuri obiectul pricinii și pe baza unui probatoriu insuficient, nu a efectuat o cercetare a fondului pricinii.
În rejudecare urmează ca instanța să lămurească, mai întâi, dacă reclamanții înțeleg să solicite sistarea obligației de plată pe motiv că ar fi încetat starea de nevoie a intimatului pârât ori pe motiv că această stare de nevoie nu ar fi fost generată de activitatea infracțională a lui C. G. ci de o afecțiune de care intimatul pârât suferea cu mult înainte de a fi victima infracțiunii de lovire, o afecțiune congenitală chiar, sau pentru amândouă considerentele și, în funcție de acest lucru, în măsura în care acțiunea este întemeiată pe primul motiv se va proceda la prelungirea probatoriilor inclusiv cu o expertiză având ca obiectiv determinarea capacității de muncă a intimatului pârât, iar în situația în care acțiunea este întemeiată și pe cel de la doilea motiv se va stabili în ce măsură el poate fi analizat prin raportare la puterea de lucru judecat a sentinței penale nr.96/18.01.1999 pronunțata de Judecătoria B., in dosarul penal nr. 1298/1998, definitiva prin decizia nr.1135/24.09.1999 a Curții de Apel Ploiești prin care s-a stabilit că fapta ilicită săvârșită de C. G. a generat rezultatul păgubitor în privința lui G. N., incapacitatea acestuia de a munci, cu consecința acoperirii acestui prejudiciu prin plata unei rente lunare de către cei doi recurenți reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenții - reclamanți C. G. și S. V., ambii domiciliați în B. ., ., împotriva sentinței civile nr. 2777/17.02.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ /în contradictoriu cu intimatul –pârât G. N., domiciliat în ., județul B., și în consecință:.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe pentru lămurirea obiectului cererii și, în funcție de aceasta, pentru prelungirea probatoriilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2014
Președinte, A. M. | Judecător, M. Ș. | Judecător, G. I. R. |
Grefier, R. - A. S. |
Red.A.Mdos.fond- I.C.
Teh.red.A.M/A.P/2ex.jud.fond-_
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 30/2014. Tribunalul BUZĂU | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
