Revendicare imobiliară. Decizia nr. 289/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 289/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 24894/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 289/2014
Ședința publică de la 27 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier R. - A. S.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de reclamanta V. E. domiciliată în B., .-3, ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 2521/14.02.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._ /2011, având ca obiect revendicare imobiliară, în contradictoriu cu pârâții B. S., B. C., B. E., toți domiciliați în ..
Dezbaterile au avut loc în ședință publică din data de 21.05.2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările depuse și a depune concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 27.05.2014.
TRIBUNALUL
Asupra prezentului recurs civil:
Prin cererea înregistrata sub nr._ din 04.09.2012 reclamanta V. E. a chemat în judecată pe pârâții B. S., B. C., B. E. solicitând obligarea acestora să-i lase în deplina proprietate și posesie suprafața de 840 mp teren arabil situată în ., . sumei de 3.000 lei cu titlu de lipsă folosință a respectivului teren, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului respectiv conform sentinței civile nr.1316/26.02.1996 a Judecătoriei B., irevocabilă prin decizia nr. 6/ 08.01.1997 a Tribunalului B.. În timpul căsătoriei cu fostul soț, pârâtul B. E., au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit situat în ., prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.375/1979,încheiat cu T. A.. În ceea ce privește suprafața de teren, stabilită și împrejmuită, a fost de 1200 mp, ce le-a revenit de drept, deși în act nu a fost trecută având în vedere regimul juridic al art.30 din Legea nr.58/1974.
Au fost înscriși în registrul agricol cu această suprafață și l-au stăpânit până în anul 1990 când s-au despărțit. La data de 21.04.1994 a promovat acțiune de partaj bunuri comune,suprafața fiind reținută la masa de partaj, prin sentința menționată fiindu-i atribuită suprafața de 840 m.p.
A încercat, ulterior partajului, să intre în posesia suprafeței,însă s-a opus B. I., autorul pârâților, invocând un drept de proprietate, potrivit titlului de proprietate nr._/1993,în care este inclusă și suprafața de 1200 m.p.
În mod eronat Comisia Județeană B. i-a eliberat titlul de proprietate ce include și suprafața dobândită de ea și fostul soț. A formulat acțiune prin care a solicitat să fie anulat parțial titlul de proprietate, însă a fost respinsă.
În drept, a invocat dispozițiile art.563, art.566 și art.557 Cod civil, art. III alin.1 pct.a și alin.2 din Legea nr.169/1997, Codul de procedură civilă.
În cauză au fost administrate probatorii cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză de specialitate, lucrare întocmită de expert O. M..
Raportat la probatoriul administrat, prin sentința civilă nr. 2521/14.02.2014, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost căsătorită cu pârâtul B. E. și că, împreuna cu acesta, a cumpărat de la numitul T. A. un imobil casa de locuit și terenul aferent acestuia situat în ., având ca vecini, la N- Ivas M., la S- Drum, la E-Drum, la V- S. M., suprafața cumpărată fiind de 1.200 mp. deși la data vânzării-cumpărării conform art.30 din legea nr.58/1074 terenul în cauza nu se vindea fiind trecut in proprietatea statului.
În anul 1990 reclamanta și pârâtul B. E. au divorțat, iar prin sentința civila nr.1316 din 26.02.1996 rămasă irevocabilă prin decizia nr.6 din 08.01.1997, în lotul reclamantei a intrat suprafața de 840 mp deși soții nu au cumpărat și terenul de 1.200 mp. În anul 1997 reclamanta a încercat sa intre in posesia terenului atribuit insa autorul pârâților, defunctul B. I., s-a opus invocând dreptul sau de proprietate asupra suprafeței de 1.200 mp conform titlului de proprietate nr._/90 din 01.09.1993. Reclamanta a solicitat anularea titlului de proprietate, însă Judecătoria B. prin sentința civila nr.4809 din 06.10.2003 i-a respins acțiunea, soluție menținută prin decizia nr.332 din 11.02.2004 a Curții de Apel Ploiești.
Comparând titlurile părților, s-a constatat că ca titlul de proprietate al autorului pârâților cu nr._/90 din 01.09.1993 primează, deoarece la data emiterii lui reclamanta nu era încă proprietara terenului în discuție dat fiind ca hotărârea de partaj s-a pronunțat ulterior la data de 26.02.1996.
Așa cum rezulta din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 375 din 02.03.1979 reclamanta nu a cumpărat suprafața de 1.200 mp in care se includea si suprafața revendicata de 840 mp, ci doar casa de locuit, suprafață care conform art.30 din legea nr.58/1974 era trecută în proprietatea statului.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta V. E., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii.
A criticat sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la apărare în fond pe care a formulat-o în sensul că a invocat, pentru motivele expuse în acțiune, nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/1993 emis cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare.
Sub acest aspect, hotărârea este nemotivată, existând astfel suspiciuni asupra conformității acesteia cu legea. Ca urmare a lipsei de motivare instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. III alin. 1 pct. i din Legea nr. 169/1997 privind nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate invocat de pârâți.
Ca urmare a lipsei de motivare și a nerespectării dispozițiilor sus menționate instanța de fond a apreciat eronat condițiile esențiale care caracterizează acțiunea în revendicare, respectiv: faptul că a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietatea asupra imobilului ce face obiectul prezentei acțiuni, prin vânzare cumpărare, operațiune juridică constatată prin înscris autentificat sub nr. 375/02.03.1979 și prin sentința civilă nr. 1316/26.02.1996 pronunțată de Judecătoria B., definitivă și irevocabilă, titlul său de proprietate are o dată anterioară posesiei pârâtului, întrucât până în anul 1997 imobilul s-a aflat în stăpânirea sa și, nu în ultimul rând, posesia pârâtului este nelegitimă întrucât a procedat la o ocupare abuzivă, cu rea credință a suprafeței de teren în cauză, cunoscând faptul că posedă și folosește acel teren încă din anul 1979, urmând ca acesta să treacă în proprietatea sa exclusivă prin hotărârea de partaj și faptul că figura cu aceiași suprafață de teren la Primărie încă din anul 1986, cu mult înainte de reconstituirea dreptului său de proprietate.
Prin urmare, actul său de proprietate este mai caracterizat, în mod eronat instanța a apreciat faptul că titlul de proprietate s-a emis anterior nașterii dreptului de proprietate asupra terenului în patrimoniul său, fără a avea în vedere caracterul declarativ al hotărârii de partaj.
Astfel, hotărârea de partaj se caracterizează prin retroactivitate raportat la starea de indiviziune, astfel încât partea căreia i-a fost atribuit un bun imobil la partaj se prezuma a fi fost proprietarul acestui bun încă de la data dobândirii sale în coproprietate.
Prin urmare, dacă instanța de fond s-ar fi pronunțat cu privire la apărarea sa privind nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate, soluția ar fi fost de admitere a acțiunii și nu de respingere.
Tribunalul, verificând sentința recurată, în raport de motivele invocate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, potrivit cărora modificarea unei hotărâri se poate cerere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii și când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Raportat la dispozițiile art.261 pct.5 Cod procedură civilă, conform cărora hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților, din hotărârea recurată rezultă, însă, că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind cuprinse motive străine cauzei, care nu au nici o legătură cu aceasta și nici motive contradictorii, în sensul că din unele ar rezulta temeinicia pretențiilor deduse judecății, iar din altele ar rezulta netemeinicia acestora.
De asemenea, hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ce ar presupune aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de situațiile în care se aplică ori restrângerea nejustificată a acesteia sau cazul când textului de lege corespunzător situației de fapt i se dă o interpretare greșită.
Nu este fondat motivul invocat de recurentă, în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/1993, emis cu încălcarea dispozițiilor legale, art. III alin. 1 pct. i din Legea nr. 169/1997, și că există o lipsă de motivare sub acest aspect.
Instanța de fond, în raport de principiul disponibilității în procesul civil, s-a pronunțat asupra obiectului acțiunii, în limitele cadrului procesual indicate de recurenta reclamantă prin cererea formulată, ce a avut trei capete de cerere, revendicarea suprafeței de 840 mp teren arabil situat în ., obligarea la plata sumei reprezentând lipsă de folosință și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la nulitatea titlului de proprietate, opus de intimații pârâți pretențiilor recurentei, instanța de fond a reținut, așa cum rezultă din actele dosarului, faptul că aceasta formulase, anterior, o altă acțiune, prin care a solicitat anularea titlului de proprietate nr._/90/1993, iar prin sentința civilă nr.4809/2003 a Judecătoriei B., irevocabilă prin decizia nr.332/2004 a Curții de Apel Ploiești, i-a fost respinsă, situație ce nu putea fi repusă în discuție, fiind încălcat principiul autorității de lucru judecat.
Instanța de fond, comparând titlurile invocate de părți cu privire la proprietatea imobilului revendicat, respectiv suprafața de 840 mp teren, a reținut, în mod corect, faptul că titlul intimaților pârâți primează.
Este adevărat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 375/02.03.1979, încheiat între recurentă și fostul soț B. E., în calitate de cumpărători, și vânzătorul T. A., au dobândit dreptul de proprietate al imobilului casă de locuit situat în ., însă suprafața de 250 mp teren aferentă a trecut în proprietatea statului, în baza art.30 din Legea nr.58/1974.
Ulterior desfacerii căsătoriei părților, prin sentința civilă nr.1316/1996 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia civilă nr.6/1997 a Tribunalului B., i-a fost atribuită recurentei suprafața de 840 mp teren, din terenul de 1200 mp cu care au figurat la rolul agricol.
În privința regimului juridic, deși, potrivit art.23 din Legea nr.18/1991, suprafețele de teren aferente casei de locuit și anexelor gospodărești sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, art.36 alin.3 și 6 din aceeași lege prevede, în mod expres, că, în privința terenurilor atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, atribuirea în proprietate se face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.
Rezultă astfel că în cazul persoanelor care au încheiat acte translative de proprietate cu foștii membri cooperatori, după . Legii nr.58/1974, avându-se în vedere dispoziția expresă din art.36 din Legea nr.18/1991, era necesar ca persoana îndreptățită să recurgă la procedura constituirii.
Astfel, deși recurenta a invocat faptul că a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietatea asupra terenului, ce face obiectul acțiuni, prin vânzare cumpărare și prin sentința civilă nr.1316/26.02.1996 pronunțată de Judecătoria B., definitivă și irevocabilă, că actul său de proprietate este mai caracterizat, iar instanța de fond nu a avut în vedere caracterul declarativ al hotărârii de partaj, motivul este nefondat.
Referitor la efectele hotărârii de partaj, la titlurile de proprietate invocate de părți, s-a pronunțat Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr.332/11.02.2004, prin care s-a reținut că, apelanta în acea cauză, V. E. nu a făcut dovada unui drept de proprietate constituit în baza legilor fondului funciar, că în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.574/1979, împreună cu fostul soț, a dobândit o locuință, terenul trecând în proprietatea statului, în baza dispozițiilor art.30 din Legea nr.58/1974, iar, în aceste condiții, după apariția Legii nr.18/1991, le erau aplicabile, în calitate de cumpărători, dispozițiile art.36 alin3 și 6 din lege, potrivit cărora astfel de terenuri se atribuie în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință prin ordinul prefectului.
S-a mai reținut că reclamanta nu posedă o constituire a dreptului de proprietate în baza acestor prevederi legale, iar sentința civilă nr.1316/1996 a Judecătoriei B., prin care s-a dispus împărțirea bunurilor comune și atribuirea suprafeței de 840 mp teren reclamantei, nu poate fi avută în vedere pentru aceste considerente, asupra terenului de 1200 mp ce a făcut obiectul partajului nefiind constituit dreptul de proprietate, iar rolul agricol nu constituie titlu de proprietate.
Astfel, tribunalul va avea în vedere faptul că situația reținută prin această hotărâre se impune, sub aceste aspecte, cu putere de lucru judecat, ce are la bază regula potrivit căreia o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă printr-o altă hotărâre, tocmai pentru a fi împiedicate contrazicerile între două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre judecătorească să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, dată într-un alt proces.
În consecință, față de aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta V. E. domiciliată în B., .-3, ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 2521/14.02.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ /2011, în contradictoriu cu pârâții B. S., B. C., B. E., toți domiciliați în ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2014
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, R. - A. S. |
Red. AMD
Thred. AMD/DP
2 ex./25.06.2014
Judecător fond I. V.C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 117/2014. Tribunalul BUZĂU | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 560/2014.... → |
|---|
