Revendicare imobiliară. Decizia nr. 456/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 456/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 10959/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 456/2014
Ședința publică de la 15 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Judecător I. M.
Judecător G. I. R.
Grefier M. H.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta G. V. – domiciliată în B., ., .. A, ., împotriva sentinței civile nr. 885/17.01.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect revendicare imobiliară și obligația de a face, în contradictoriu cu pârâta M. D. – domiciliată în B., ., jud. B..
Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din 08.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pentru a da posibilitatea recurentei să depună la dosar concluzii scrise, pentru a nu se încălca dreptul părții la apărare, având în vedere că a fost respinsă cererea de amânare formulată de apărătorul ales, fiind a doua cerere formulată în acest sens în prezenta cauză, instanța a dispus amânarea pronunțării la data de 15.10.2014.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberand asupra prezentului recurs civil, constata urmatoarele:
Prin acțiunea înregistrata la data de 29.11.2012 pe rolul Judecatoriei Buzau sub nr._, reclamanta G. V. a chemat în judecata pe pârâta M. D. pentru ca instanta, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna obligarea pârâtei sa îi lase în deplina proprietate si liniștita posesie terenul în suprafata de 203 m.p., situat in Buzau, ., jud. Buzau, sa fie obligată parata sa își ridice pe cheltuiala sa constructia edificata cu rea-credinta pe terenul proprietatea ei, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat ca este mostenitoarea legala a defunctului sau tata, G. N., decedat la data de 11.03.1993, cu ultimul domiciliu in Buzau, Al. Centrala, ., fapt atestat de certificatul de moștenitor nr. 534/13.04.1993 eliberat de fostul notariat de Stat Judetean Buzau, că in averea succesorala rămasa de pe urma acestuia, mentionata în certificatul de moștenitor, este inclusa si suprafata de 213 m.p. teren constructii situat in Buzau, ., jud. Buzau, ca suprafata de teren moștenita a fost dobândită, la rândul sau, de către defunctul sau tata prin mostenire de la mama sa, G. A., iar aceasta din urma a dobândit proprietatea terenului prin contractul de vanzare–cumparare nr. 3565/1935.
A mai aratat reclamanta ca, in anul 1981, imobilul existent pe terenul în discutie, compus din 3 camere, a fost distrus într-un incendiu si, după acest moment, tatal sau, în viata la acea data, nu a reconstruit casa de locuit distrusă, că, in aceste împrejurari, parata a ocupat fara drept terenul ramas liber si, nelegal, fara autorizatie de construire si fara acordul tatalui sau, a edificat un imobil insalubru, cu peretii din paianta, fara fundatie, în prezent în stare de degradare foarte avansata, că încercarile tatalui sau de a o evacua pe parata au fost fara rezultat, iar dupa decesul acetuia, cu rea-credinta, deși cunostea adevaratul proprietar, a promovat o actiune in constatarea edificarii constructiei, in contradictoriu cu Primaria municipiului Buzau, desi aceasta din urma nu avea nicio calitate si nu justifica niciun drept asupra terenului, ca fara sa se verifice regimul juridic al terenului, Primaria municipiului Buzau si-a insusit calitatea procesuala de parat si, in aceste conditii, a fost posibila pronuntarea sentintei civile 5663/09.06.1995, prin care s-a admis cererea paratei, reclamanta din cauza de față, ca in baza unei astfel de hotarari care nu produce efecte si fata de ea, nefiind parte in litigiu, Municipiul Buzau a inclus terenul in domeniul privat si acesta a constituit, ulterior, obiectul unui contract de concesiune nr. 7181/15.08.2003 incheiat cu parâta, predarea terenului realizandu-se la 15.08.2003, conform procesului verbal anexa nr. 2 la acest contract”.
A mai aratat reclamanta ca, ulterior demersurilor sale, a fost anulat contractul de concesiune nr. 7181/2003 si, prin Hotararea Consiliului Local din 22.03.2012, s-a scos terenul din domeniul privat al Municipiului Buzau, unde a fost inclus in mod abuziv, ca este întabulat dreptul sau de proprietate in cartea funciara nr. 9473 a municipiului Buzau, cu nr. cadastral 4597, conform incheierii nr. 5996/22.07.2002 si evalueaza terenul, in vederea timbrajului, la suma de 50.000 lei, apreciind ca este întemeiat si cel de–al doilea capat de cerere, vizand obligatia de demolare a constructiei edificata de parata in calitate de rea-credinta, intrucat a cunoscut faptul ca terenul este proprietatea tatalui sau la momentul edificarii constructiei, iar predarea terenului in aplicarea contractului de concesiune, conform procesului verbal din 15.08.2003 a fost formala, intrucat la aceasta data constructia era deja existenta pe teren, edificarea acesteia realizandu-se in anul 1984, fapt rezultat si din considerentele sentintei nr. 5663/19.06.1995.
Reclamanta si-a întemeiat cererea pe dispozitiile art. 563 N.C. Civ. si art. 1583 (2) N.C.Civ. ( art. 480 si art. 494 ( 2 ) C.civ).
La dosar, reclamanta a depus, in copii, urmatoarele înscrisuri: documentatie tehnica de carte funciara, incheierea nr. 5996/22.07.2002, adresa_/20.07.2011 a Primariei municipiului Buzau, certificatul de mostenitor nr. 534/13.04.1993, act de vanzare autentificat sub nr. 2354/05.06.1922, adresa grupului de pompieri Buzau nr._/18.06.2001, sentinta civila nr. 5663/09.06.1995 a Judecatoriei Buzau, adresa nr. 9396/1996 a Municipiului Buzau, Hotararea Consiliului Local nr. 82/25.09.199, contract de concesiune nr. 7181/15.08.2003, proces-verbal de predare din 15.08.2003, Anexa nr. 2 la contract de concesiune nr. 7181/2003, adresa Primariei nr. 1591/26.01.2012, adresa Municipiului Buzau nr._ /2003, sentinta civila nr. 3335 din 06.06.2008 a Judecatoriei Buzau, adresa nr._/21.05.2013.
Reclamanta a depus la dosar cerere de scutire taxa judiciara de timbru sau de reducere, eșalonare, iar prin incheierea din ședinta Camerei de Consiliu s-a admis in parte cererea si s-a dispus esalonarea platii taxei judiciare de timbru in 8 rate lunare.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, invocand in aparare prescriptia achizitiva de scurta durata, invederând ca, din anul 1983-1984, de cand a edificat pe terenul reclamantei imobilul casa de locuit, pentru care detine ca si Titlu de proprietate sentinta civila nr. 5663/09.06.1995, pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. 3259/1995, reclamanta a stat in pasivitate, in timp ce ea se comporta ca un adevarat proprietar al imobilului in litigiu, ca reclamanta nu a întreprins niciun demers pentru a întrerupe cursul prescriptiei achizitive, ca, in aceste conditii, apreciaza ca actiunea reclamantei tinde sa fie paralizata, datorita neexercitarii, pe termen lung, a prerogativelor de proprietar neposesor. Referitor la cel de-al doilea capat de cerere, a aratat ca nu poate fi calificata drept constructor de rea–credinta, având in vedere cele expuse mai sus, referitoare la pasivitatea de care reclamanta, care domiciliaza in Buzau si care a avut cunostinta de edificarea imobilului casa, nu a reactionat in niciun fel până acum.
Pârata a depus la dosar, în copii, urmatoarele înscrisuri: proiect –documentatie tehnica, memoriu–tehnic, încheiere nr. 5996 /22.07.2002, adresa nr. 5579/12.04.2013, documentatie tehnica înscriere in carte funciara imobil, memoriu tehnic, sentinta civila nr. 5663 din 09.06.1995, plan de amplasament si delimitare a corpului de proprietate, fișa corpului de proprietate, cartea sa de identitate.
Reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitand respingerea exceptiei prescriptiei uzucapiunii de 10 până la 20 ani invocata in conformitate cu dispozitiile art. 1895 C.civ., avand in vedere ca, potrivit dispozitiilor textului de lege citat, doar cel care câstiga cu buna credinta si printr-o justa cauza un nemiscator va prescrie proprietatea aceluia prin 10 ani, daca adevaratul proprietar locuieste in circumscriptia tribunalului unde se afla nemișcatorul, ca posesia invocata nu se întemeiază pe un just titlu, respectiv o justa cauza, conform art. 1895, ca posesia invocata nu a fost de buna credinta, ca parata nu face dovada existentei unui just titlu, așa cum este definit de art. 1897 Cod civil, in baza caruia sa se poată pretinde transferul dreptului de proprietate, ca sentinta civila nr. 1563/09.06.1995 a Judecatoriei Buzau este în fapt o hotarare declarativa legata de constructia a carei existenta este atestata prin continutul acesteia si, din acest motiv, sentinta nu poate servi drept just titlu fata de caracterul declarativ pe care îl are.
La solicitarea instantei, au fost audiati martorii L. D. M., I. I., propuse de reclamanta, Stanica C. si B. S. C., propusi de parata, declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosar.
Prin s.c. nr. 885/17.01.2014, Judecatoria Buzau a respins acțiunea formulată de reclamanta G. V., în contradictoriu cu pârâta M. D..
Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: conform certificatului de mostenitor nr. 534 din 13.0.1993, reclamanta G. V. este unica mostenitoare a tatalui sau, defunctul G. N., decedat la data ce 11.03.1989.
In continutul certificatului se face referire ca, de pe urma defunctului mentionat, a ramas ca avere suprafata de 213 mp teren intravilan, situat in Buzau, ., dobandita de defunct de peste 40 de ani, fara a mai poseda acte de proprietate. Conform sustinerilor reclamantei, pe terenul in cauza a existat si o casa care, in urma unui incendiu care a avut loc in anul 1981 nu a mai putut fi locuita, astfel ca tatal sau s-a mutat la o alta adresa, unde a avut domiciliul pana la momentul decesului.
A mai aratat reclamanta ca parata a ocupat terenul in cauza si ce mai ramasese din imobil, ca s-a mutat aici impreuna cu familia, iar in anul 1984 a edificat un imobil, plecand de la cel care existase, pentru ca ulterior, in anul 1994, sa solicite sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra constructiei nou edificate.
A sustinut reclamanta ca . a fost una facuta cu rea credinta, ca desi stia ca tatal ei este proprietar s-a instalat pe acesta si cu rea credinta a construit un nou imobil.
Din probele dosarului, instanta nu a putut retine ca . s-a facut cu rea-credinta, ca, desi parata stia ca terenul are un proprietar, l-a ocupat si a construit pe acesta peste vointa proprietarului.
D. fiind perioada mare de timp care s-a scurs de la momentul parasirii imobilului de catre autorul reclamantei, este dificil de dovedit ce s-a intamplat dupa acest moment, cum de a ajuns parata si familia sa sa locuiasca acolo, fara sa fie deranjati de proprietar sau descendentii acestuia.
A incercat reclamanta, prin depozitia martorei L. D. M., vecina cu imobilul in litigiu, sa demonstreze ca tatal acesteia nu a fost de acord cu ocuparea terenului, ca mai venea la acesta, insa era alungat de parata.
Cand s-au petrecut cele relatate, martora in cauza avea varsta de 15 ani si este putin probabil ca a acordat o atentie deosebita situatiei imobilului vecin.
A precizat martora ca nu stie ce discutii au fost intre tatal reclamantei si parata, ca l-a vazut pe cel dintai ca venea la imobilul distrus, insa nu mai avea cum sa intre in posesia casei, deoarece aceasta a fost demolata cand ea avea 15 ani.
Practic, daca martora este nascuta in 1968, la momentul incendiului avea 13 ani, iar ocuparea terenului de catre parati s-a facut dupa acest moment, astfel ca putin probabil, dat fiind varsta, ca martora cunoaste indeaproape ce s-a intamplat efectiv.
A pretins parata ca a ocupat terenul si ce mai ramasese din casa, insa s-a inteles cu defunctul proprietar sa i le vanda. G. de dovedit si aceasta intelegere, in conditiile in care nu s-a materializat prin incheierea unui inscris, chiar si sub semnatura privata.
A mai retinut instanta ca, la momentul intrarii paratei in posesia terenului, acesta nu se gasea in circuitul civil, avand in vedere dispozitiile Legilor 58 si 59/1974, astfel ca, daca intre parti ar fi existat o conventie de vanzare cumparare, aceasta nu se putea incheia, intrucat terenurile nu se puteau vinde, ci dreptul de proprietate asupra asupra lor se dobandea doar prin mostenire.
Martorii audiati la propunerea paratei au relatat ca aceasta este perceputa ca proprietar al imobilului din ., ca nu au fost deranjati de familia reclamantei dupa ce au ocupat terenul. Pe de alta parte, martorii reclamantei au relatat ca tatal sau a mai trecut pe la imobil, a avut discutii cu familia paratei si a fost agresat, . imprejurari.
Coroborand cele relatate de martori, cu parcursul evidentei fiscale a terenului in litigiu, instanta a concluzionat ca dupa incendiu fostul proprietar, avand o varsta inaintata, a fost multumit ca a primit o garsoniera de la primarie pentru a locui, ca, initial, a permis paratei sa foloseasca terenul si ce mai ramasese din vechea casa, iar in momentul in care a vazut ca se construieste un imobil nou a ramas in pasivitate si nu s-a preocupat de situatia terenului al carui proprietar era.
Ca lucrurile au decurs asa, o dovedeste si faptul ca dupa incendiu nu s-a facut dovada ca s-a platit in continuare impozit pe teren de catre titularul dreptului, ca o manifestare a prerogativelor dreptului de proprietate, iar dupa decesul acestuia nici de catre mostenitori, astfel ca terenul a fost concesionat de Primaria Buzau, care a considerat ca il are in domeniul sau privat. Abia in 2001 terenul apare la rolul fiscal al reclamantei, conform adresei de la fila 13 dosar.
Pe de alta parte, dupa aparitia Legii 18/1991, proprietarul sau mostenitorii aveau posibilitatea sa se adreseze cu cerere pentru a li se elibera ordinul prefectului, care sa le recunoasca dreptul de proprietate, pe baza evidentelor, anterioare anului 1989.
A justificat reclamanta ca a stat in pasivitate atat timp pentru ca a fost nevoita sa isi reconstituie actele ce dovedeau dreptul de proprietate, insa justificarea sa nu poate fi retinuta in coditiile in care era in posesia certificatului de mostenitor din 1993, iar obtinerea actelor de proprietate ale autorilor sai se facea printr-o simpla cerere adresata Arhivelor Statului-filiala Buzau.
Pe de alta parte, actiunea in revendicare ca si mijloc de aparare al dreptului de proprietate, putea fi promovata atat inainte de decembrie1989, cat si dupa, fiind mijlocul cel mai la indemana pentru . de care se pretinde ca defunctul ar fi fost deposedat de catre parata.
Concluzia instantei, fata de situatia de fapt si probele administrate, a fost ca terenul a fost mai degraba abandonat de fostul proprietar, care a fost multumit ca si-a rezolvat problema locativa cu sprijinul autoritatilor vremii, astfel ca acesta a fost ocupat pe deplin de parata, care s-a manifestat ca un proprietar adevarat, construind pe acesta o noua locuinta.
Lipsa actelor de proprietate a facut ca paratei sa nu i se recunoasca un astfel de drept si, in aceste conditii, sa i se incheie un contract de concesiune pentru teren, anulat ulterior, urmare a demersurilor reclamantei.
Prin intampinare, parata a invocat dobandirea dreptului de proprietate prin prescriptia achizitiva de scurta durata, reglementata de art. 1895 Cod civil, insa aceasta institutie nu se aplica situatiei sale, in conditiile in care nu este in posesia unui just titlu cu referire la teren, sentinta prin care se recunoaste dreptul de proprietate asupra casei neavand o astfel de valoare.
Chiar daca reclamanta, in dovedirea dreptului sau de proprietate, nu depune un act autentic sau un titlu eliberat in conditiile Legii 18/1991, in baza certificatului de mostenitor s-a inscris in evidentele cadastrale cu terenul in cauza ca proprietara, fiind recunoscuta ca atare, insa actiunea sa nu poate avea ca finalitate obligarea paratei sa ii lase in deplina proprietate si posesie terenul pe care il ocupa, intrucat pe acesta exista o constructie proprietatea paratei, iar evacuarea din aceasta, pentru a intra in posesia terenului, nu este posibila.
Cu referire la constructia amplasata pe terenul in litigiu, reclamanta a pretins ca instanta sa dispuna demolarea acesteia, intrucat parata este constructor de rea credinta.
Potrivit dispozitiilor art. 1169 Cod civil, cel care face o propunere in fata instantei trebuie sa o dovedeasca, iar potrivit art. 1899 alin. 2 Cod civil, buna-credinta se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui care invoca reaua-credinta.
In cauza de fata, reclamanta nu a dovedit reaua –credinta a paratei la momentul ocuparii terenului si edificarii constructiilor.
Pasivitatea autorului reclamantei, care a permis sa se construiasca pe terenul sau, lipsa de diligenta a reclamantei, care a promovat actiunea la limita implinirii termenului de prescriptie achizitiva de 30 de ani, echivaleaza cu un abuz de drept si nu justifica adoptarea unei solutii in sensul art. 494 alin. 1 Cod civil.
Reclamanta nu contesta ca noul imobil este ridicat prin contributia paratei si nu dovedeste in niciun fel ca ea sau autorul s-au opus edificarii acestuia.
Ca atare, instanta a retinut ca parata a dobandit asupra terenului un drept de superficie, prin edificarea constructiei, faptul edificarii fiind cunoscut si acceptat de proprietarul terenului.
Ori, in conditiile in care proprietarul terenului accepta sa se construiasca pe terenul sau, este evident ca acesta consimte sa se constituie un drept de superficie pentru constructor si, ca atare, renunta la beneficiul prevazut de art. 494 Cod civil.
Eventual, in conditiile in care nu se dovedeste ca folosinta terenului s-a constituit cu titlu gratuit, proprietarul are dreptul sa ceara o despagubire pentru lipsa de folosinta.
Reclamanta a incercat sa dovedeasca faptul ca s-a pus efectuarii unor lucrari de construire ce se efectuau la terenul in cauza, insa aceasta opozitie viza doar edificarea unui nou gard si nu a constructiei casa de locuit, care a fost ridicata cand martora L. avea cam 15 ani, asa cum a relatat aceasta in declaratia consemnatala fila 96 dosar.
In consecinta, fata de cele de mai sus, instanta a respins, ca neintemeiata, actiunea.
Impotriva sentintei a declarat recurs reclamanta, care a aratat ca sentința este nelegala si a solicitat, in raport cu dispoz. art 304 pct. 5, 6, 7, 9, art. 304 ind. 1 C.proc.civ, sa se admita recursul, sa se modifice in tot sentința, in sensul admiterii acțiunii, asa cum a fost formulata.
1. Sentința recurata a fost data cu încălcarea formelor de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității prev de art. 105 alin. 2 C.proc.civ, in cazul de fata încălcarea dreptului la apărare.
In considerentele sentinței recurate instanța de fond retine, in mod expres, faptul ca parata a dobândit asupra terenului un drept de superficie prin edificarea construcției.
Niciuna dintre parti nu a invocat cereri legate de dobândirea dreptului de superficie, dimpotrivă, unul din capetele cererii introductive vizează aspectul legat de calitatea de constructor de rea credința a paratei, iar aceasta din urma, in intampinare, a invocat uzucapiunea de scurta durata, infirmând calitatea de constructor de rea credința.
F. a pune in discuția contradictorie a pârtilor, constituirea dreptului de superficie, in considerentele sentinței, instanța retine in mod expres dobândirea acestui drept de către parata.
2. Prin cererea introductiva, a solicitat obligarea paratei sa îi lase in deplina proprietate si liniștita posesie terenul in suprafața de 203 mp situat in B., ., jud. B. si sa isi ridice, pe cheltuiala sa, construcția edificata cu rea-credinta pe terenul proprietatea recurentei.
In cuprinsul apărărilor rezultate din intampinare, parata a invocat dobândirea proprietății prin uzucapiune de scurta durata si faptul ca are calitatea de constructor de buna credința.
Nu s-a formulat reconventionala in scopul constatării constituirii unui drept de superficie si nici apărări cu referire expresa la constituirea acestui drept.
Desi in dispozitiv instanța, nu a dispus in mod expres asupra constituirii acestui drept de superficie, in considerentele sentinței instanța, fara a fi investita, retine ca, parata a dobândit asupra terenului acest drept prin edificarea construcției, faptul edificării fiind cunoscut si acceptat de proprietarul terenului, autorul sau tata in viata la acea data.
Aceasta concluzie a instanței, in condițiile in care soluția va ramane irevocabila, va intra in puterea lucrului judecat si, prin invocarea efectului pozitiv al acestor considerente, parata isi poate in mod cert valorifica acest drept printr-o acțiune ulterioara in fata instanței, care in mod cert va trebui sa tina seama de constatările instanței de fond privind dobândirea de către parata a dreptului de superficie.
Sub acest aspect, cu referire expresa la dispoz. art. 304 pct. 6 C.proc.civ, solicita sa se constate nelegalitatea sentinței.
3. Sentinta recurata cuprinde motive contradictorii si străine de natura pricinii.
Capătul de cerere vizând revendicarea a fost motivat prin dobândirea de către recurenta, in calitate de moștenitoare legala a autorului sau tata, G. N., decedat la 11.03.1993, a suprafeței de 213 mp in litigiu, fapt rezultata din CM nr 534/13.04.1993 emis de Fostul Notariat de Stat Județean B..
Suprafața de teren in litigiu a fost dobândita de autorul sau prin moștenire legala, in calitate de sot supravietuitor, de la autoarea lor . din urma dobândind proprietatea terenului prin contractul de vanzare-cumparare nr. 3565/1935, o data cu construcția compusa din 3 camere, distrusa ulterior in incendiul din 1981.
Dovada proprietății invocata de recurenta in calitate de proprietar neposesor, s-a realizat confom mențiunilor de mai sus, asupra cărora instanța nu are un punct de vedere contrar celor susținute de mine.
Cu toate acestea insa, desi niciuna dintre parti nu a invocat incidența dispoz. legilor 58/1974, 59/1974, 18/1991 instanța, in mod cu totul nejusitificat, in considerentele sentinței recurate, invoca dispozițiile acestor legi si ajunge la concluzia ca, in calitate de moștenitoare a autorului sau tata, nu face dovada proprietății cu Ordinul Prefectului din care sa rezulte „recunoașterea dreptului de proprietate,,, pe baza evidentelor anterioare anului 1989.
Incidența legilor menționate, asa acum rezulta din considerentele sentinței recurate, impun concluzia ca, acestea sunt contradictorii fata de titlul de proprietate invocat de subsemnata dar si faptul ca, sunt străine de natura pricinii.
Inscrisurile existente la dosarul cauzei confirma faptul ca, niciodată suprafața de teren in litigiu nu a fost trecuta in mod legal in patrimoniul statului ca, in raport de aceasta trecere, sa fie posibila aplicarea dispoz. legii 18/1991.
In cuprinsul cererii introductive a arătat ca, fara sa se verifice regimul juridic al terenului, Primăria Mun. B. (Consiliul Local al Mun. B.) si-a însușit calitatea procesuala de parat si, in aceste condiții, a fost posibila pronunțarea sentinței civile 5663/09.06.1995 prin care s-a admis cererea paratei, reclamanta in respectiva cauza.
Mai mult, in baza hotărârii astfel pronunțate, care nu produce efecte si fata de recurenta, nefiind parte in litigiul arătat, Municipiul B. a inclus terenul in domeniul sau privat si acesta a constituit ulterior obiectul unui contract de concesiune nr. 7181/15.08.2003 încheiat cu parata, „predarea terenului,, realizându-se la 15.08.2003, conform procesului verbal anexa nr. 2 la acest contract.
Ulterior, urmare demersurilor pe care le-a întreprins, a fost anulat contractul de concesiune nr. 7181/2003 si, prin hotărârea Consiliului Local din 22.03.2012, s-a scos terenul din domeniul privat al Municipiului unde a fost inclus in mod abuziv, fiind intabulat dreptul meu de proprietate in cartea funciara nr. 9473 a Mun. B., cu nr. cadastral 4597, conform incheierii nr. 5996/22.07.2002.
Aspectele mai sus menționate exclud un alt regim juridic al terenului aferent perioadei 1935-2012.
In anul 2012 terenul a fost scos din inițiativa Municipiului B. din domeniul privat unde a fost înregistrat in mod nelegal, fata de forța probanta a titlului invocat de recurenta si, fata de eroarea privind includerea in domeniul privat al Municipiului si perfectarea contractului de concesiune anulat din intiativa Municipiului B. pe baza acelorași considerente.
Considera ca a făcut dovada calității de proprietar asupra terenului in litigiu si fata de faptul ca, acțiunea in revendicare se refera la teren care se afla in posesia paratei in mod nelegal, s-ar fi impus admiterea acțiunii si obligarea acesteia in a-i lasa in deplina proprietate si pașnica posesie întreaga suprafața.
Acțiunea in revendicarea terenului nu are nicio legătura cu existenta construcției, care nu conferă un drept legitim paratei cu privire la teren.
In condițiile in care instanța retine ca, excepția prescripției achizitive de scurta durata, invocata in scopul apărării, nu este întemeiata, soluția care s-ar fi impus cu privire la revendicarea terenului de către mine, era aceea de admitere a acțiunii.
4. Este întemeiat si capătul de cerere privind obligarea paratei de a-si ridica pe cheltuiala sa construcția edificata cu rea credința.
Acest capăt de cerere a fost întemeiat pe dispoz. art. 494 (2) din C civ. A motivat reaua credința a paratei, manifestata atat la momentul acaparării terenului, cat si a construcției distrusa parțial de incendiu din 1981, cat si dupa acest moment, cand parata, prin violenta exercitata in mod efectiv asupra autorului sau, si-a aparat posesia acestora.
Aspectele legate de comportamentul violent al paratei dupa momentul acarpararii terenului si construcției, dar si in perioada ulterioara, cand a renovat construcția si si-a instalat familia, au fost demonstrate de către martorii L. D. si I. I..
Martora I. I. a relatat in mod expres un incident in cadrul căruia tatăl sau a fost lovit in zona capului de către parata si familia sa, imprejurare ce a impus acordarea unor ingrijiri medicale. Acestui comportament violent menit sa demonstreze calitatea de rea credința
a paratei ca si constructor, se adaugă si aspectul legat de inexistenta unei
autorizații de construire a locuinței si ulterior de amenajare a gardului stradal, acesta din urma construit dupa momentul înregistrării cererii de chemare in judecata.
In petitul cererii introductive si in răspunsul la intampinare, a expus in detaliu aspectele legate de reaua credința a paratei in edificarea acestor lucrări de construcție, fiind evident faptul ca, aceasta a avut reprezentarea faptului ca lucrarile se realizează pe terenul altuia, ea insasi cunoscandu-1 pe autorul sau.
O dovada in acest sens o constituie si cererea acesteia, înregistrata la Municipiul B. cu nr. 9396/1996, prin care a solicitat închirierea terenului, cerere respinsa de Municipiul B. cu adresa acestuia nr. 9396/1996/30.08.1996.
Perfectarea contractului de concesiune din 15.08.2003 nu conferă legitimitate paratei sub aspectul calității de constructor de buna credința, Municipiul B. având in vedere la acest moment doar aspectele de ordin social ce au fost avute in vedere la perfectarea acestuia, ulterior adoptării hotărârii HCL nr 82/25.09.1997.
Indiferent insa de calitatea de constructor de buna sau de rea credința, instanța de fond trebuia sa verifice aplicabilitatea preved. art 494 C.civ., mai ales ca punctul 2 din intampinare, parata invoca faptul ca, nu este constructor de buna credința, ipoteza in care erau incidente dispoz art. 494 (3) Cciv.
Solicita obligarea paratei si la plata cheltuielilor de judecat in fond si recurs.
Intimata, legal citata cu mentiunea sa depuna intampinare, nu s-a conformat acestei prevederi legale, fiind decazuta din dreptul de a propune probe si invoca exceptii, in afara celor de ordine publica.
Examinand recursul prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, examinand cauza sub toate aspectele, in conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, tribunalul constata ca recursul este nefondat si urmeaza sa fie respins, avand in vedere urmatoarea argumentare in fapt si in drept:
Obiectul prezentei cauze rezida in actiunea formulata de reclamanta G. V., care a chemat în judecata pe pârâta M. D. pentru ca instanta, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna obligarea pârâtei sa îi lase în deplina proprietate si liniștita posesie terenul în suprafata de 203 m.p., situat in Buzau, ., jud. Buzau, sa fie obligată parata sa își ridice pe cheltuiala sa constructia edificata cu rea-credinta pe terenul proprietatea ei.
Prin s.c. nr. 885/17.01.2014, Judecatoria Buzau a respins acțiunea formulată de reclamanta G. V., în contradictoriu cu pârâta M. D..
Impotriva sentintei este exercitat recursul de fata de catre reclamanta, criticile acesteia urmand a fi analizate in cele ce urmeaza.
In drept, au fost invocate dispozitiile art 304 pct. 5, 6, 7, 9, art. 304 ind. 1 C.proc.civ.
1. . de recurs, arata reclamanta ca sentința recurata a fost data cu încălcarea formelor de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității prev. de art. 105 alin. 2 C.proc.civ, in cazul de fata încălcarea dreptului la apărare.
Arata recurenta ca, in considerentele sentinței recurate instanța de fond retine in mod expres faptul ca parata a dobândit asupra terenului un drept de superficie prin edificarea construcției; niciuna dintre parti nu a invocat cereri legate de dobândirea dreptului de superficie, dimpotrivă unul din capetele cererii introductive vizează aspectul legat de calitatea de constructor de rea credința a paratei, iar aceasta din urma, in intampinare, a invocat uzucapiunea de scurta durata, infirmând calitatea de constructor de rea credința; fara a pune in discuția contradictorie a pârtilor, constituirea dreptului de superficie, in considerentele sentinței, instanța retine in mod expres dobândirea acestui drept de către parata.
Apreciaza recurenta ca sentința este nula, intrucat i-a fost incalcat dreptul la apărare fata de invocarea din oficiu de către instanța a dreptului de superficie dobândit de către parata; ca instanța nu se poate substitui voinței uneia din parti in scopul invocării unui drept pe care aceasta nu l-a invocat prin cererea introductiva, fiind limitata doar la solicitările din cuprinsul cererii acesteia.
2. Prin cererea introductiva, a solicitat obligarea paratei sa îi lase in deplina proprietate si liniștita posesie terenul in suprafața de 203 mp situat in B., ., jud. B. si sa isi ridice, pe cheltuiala sa, construcția edificata cu rea-credinta pe terenul proprietatea recurentei.
Arata recurenta ca, in cuprinsul apărărilor rezultate din intampinare, parata a invocat dobândirea proprietății prin uzucapiune de scurta durata si faptul ca are calitatea de constructor de buna credința; ca nu s-a formulat reconventionala in scopul constatării constituirii unui drept de superficie si nici apărări cu referire expresa la constituirea acestui drept; ca, desi in dispozitiv instanța, nu a dispus in mod expres asupra constituirii acestui drept de superficie, in considerentele sentinței instanța, fara a fi investita, retine ca, parata a dobândit asupra terenului acest drept prin edificarea construcției, faptul edificării fiind cunoscut si acceptat de proprietarul terenului, autorul sau tata in viata la acea data; ca aceasta concluzie a instanței, in condițiile in care soluția va ramane irevocabila, va intra in puterea lucrului judecat si, prin invocarea efectului pozitiv al acestor considerente, parata isi poate in mod cert valorifica acest drept printr-o acțiune ulterioara in fata instanței, care in mod cert va trebui sa tina seama de constatările instanței de fond privind dobândirea de către parata a dreptului de superficie; ca, sub acest aspect, cu referire expresa la dispoz. art. 304 pct. 6 C.proc.civ, solicita sa se constate nelegalitatea sentinței.
Avand in vedere faptul ca intre aceste doua motive de recurs exista o stransa legatura, tribunalul le va analiza impreuna, urmand a raspunde criticilor formulate de reclamanta G. V..
Tribunalul retine faptul ca instanta de fond, in motivarea solutiei de respingere a actiunii in revendicare si obligatia de a face, arata, in finalul hotararii recurate, ca reclamanta nu contesta ca noul imobil este ridicat prin contributia paratei si nu dovedeste in niciun fel ca ea sau autorul s-au opus edificarii acestuia; ca atare, instanta a retinut ca parata a dobandit asupra terenului un drept de superficie, prin edificarea constructiei, faptul edificarii fiind cunoscut si acceptat de proprietarul terenului, ca, in conditiile in care proprietarul terenului accepta sa se construiasca pe terenul sau, este evident ca acesta consimte sa se constituie un drept de superficie pentru constructor si, ca atare, renunta la beneficiul prevazut de art. 494 Cod civil, ca, in conditiile in care nu se dovedeste ca folosinta terenului s-a constituit cu titlu gratuit, proprietarul are dreptul sa ceara o despagubire pentru lipsa de folosinta.
F. de acest prim motiv de recurs, tribunalul retine urmatoarele aspecte: potrivit art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea poate fi casată dacă instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Această normă prevede că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
Motivul este de odine publică după cum norma încălcată are caracter imperativ sau dispozitiv, nulitatea absolută putând fi invocată de oricare parte care invocă un interes sau instanță din oficiu, ținând cont și de principiul neagravării în propria cale de atac. Deși instanța are obligația de a se pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății, având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, numai partea căreia nu i s-a soluționat cererea poate să invoce un astfel de motiv.
Referitor la acest motiv de recurs, tribunalul apreciaza ca procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private. Rolul activ al judecătorului (reglementat de art.129 alin. 5 Cod pr.civilă ) nu înseamnă încălcarea principiului disponibilității în procesul civil; obligația de a-și proba pretențiile revine reclamanților în condițiile art. 1169 Cod civil.
Partile sunt cele care fixeaza limitele in care va avea loc judecata, atat din punct de vedere al obiectului, cat si al persoanelor intre care se stabilesc raporturile juridice, precum si al fundamentului pretentiei ce este dedusa judecatii, judecatorul fiind tinut sa respecte cadrul procesual trasat de parti. Instanta de judecata trebuie sa statueze omnia petita, adica sa se pronunte cu privire la tot ce s-a cerut dar, in acelasi timp, numai cu privire la ce s-a cerut, fara a avea posibilitatea sa dea mai mult decat s-a solicitat sau sa se pronunte asupra unei pretentii nesolicitate, in caz contrar hotararea fiind nelegala si supusa cailor de atac.
Rolul activ al instantei, asa cum este el reglementat de art.129 cod de procedura civila, nu inseamna in niciun fel ca instanta este obligata sa faca probe pentru pentru dovedirea pretentiilor reclamantului deduse judecatii, din contra, procesul civil, proces guvernat de principiul disponibilitatii, partile sunt cele care au sarcina probei, au interesul de a propune probele pe care le considera necesare, utile in solutionarea cauzei. Numai in masura in care probele solicitate de parti si incuviintate de instanta nu pot duce la dezlegarea pricinii, instanta are obligatia de a ordona, chiar din oficiu, probe pe care le considera necesare pentru aflarea adevarului, ca expresie a rolului activ de care trebuie sa dea dovada in proces.
Instanța de fond avea îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă.
De necontestat că, potrivit art. 129 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, Mai mult, ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Rolul activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece, obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, în condițiile dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime.
Mai mult, art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul de judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța de apel a ținut seama, în special, de diversitatea capetelor de cerere a acțiunilor, dar și de motivele formulate în calea de atac.
Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr.37, p.16, paragraful 33) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real, „ascultate”, adică în mod concret examinate de către instanța sesizată.
Tribunalul retine ca, raportat la speta dedusa judecatii, nu au fost incalcate principiul dreptului la aparare si principiul contradictorialitatii, care a fost definit în doctrină ca fiind posibilitatea conferită de lege părților de a discuta și combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil. Exigența fundamentală a contradictorialității impune ca nicio masură să nu fie ordonată de către instanță înainte ca aceasta să fie pusă în discuția contradictorie a părților[1].
Elementele structurante ale principiului contradictorialității sunt: citarea sau înfățișarea părților; comunicarea reciprocă de către părți a motivelor de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă; dreptul părților de a discuta și a argumenta orice chestiune de drept invocată în cursul procesului, inclusiv de instanță; obligația instanței de a supune discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate, ea neputându-și întemeia hotărârea decât pe motive de fapt și de drept care au fost puse în prealabil în discuția părților[5].
Si in practica CEDO a fost consacrat acest principiu, care a făcut aprecieri notabile cu privire la asigurarea și respectarea principiului contradictorialității în cadrul procedurilor judiciare, pentru ca părțile litigante să beneficieze de un proces echitabil astfel cum impun exigențele art. 6 din Convenție. Trebuie precizat, cum pe bună dreptate s-a arătat, că jurisprudența constantă a C.E.D.O. relevă că, atunci când un document nu a fost comunicat niciuneia dintre părți, egalitatea de arme nu este încălcată (M. S. c. Finlandei,_/99, 22 martie 2005; Krcmar și alții c. Republicii Cehe,_/97, 3 martie 2000; Niderost Huber c. Elveția, 18 februarie 1997), însă în situația în care un document este comunicat numai uneia dintre părți, cealaltă va fi în dezavantaj, neputând să își prezinte cauza sau să își exercite dreptul la respectarea contradictorialității în aceleași condiții. Nu este vorba numai de documente ce ar putea fi probe în dosar, ci și de alte documente, care pot conține numai o analiză juridică a cauzei (e.g. raportul judecătorului raportor)[11].
Tribunalul reține că instanța de judecată este ținută de obiectul cererii de chemare în judecată, față de principiul disponibilității, care guvernează procesul civil, neputând acorda mai mult, mai puțin sau altceva decât s-a cerut. Instanța trebuie să se pronunțe numai asupra obiectului cererii, potrivit art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, nefiind, însă, ținută de temeiul juridic, pe care îl poate schimba.
Tribunalul retine ca, în temeiul art. 119 alin. 2, cu trimitere la art. 112 pct. 4 din Codul de procedură civilă, încadrarea în normele legale o face judecătorul. Ceea ce trebuie să precizeze reclamantul în cererea de chemare în judecată este fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată, ceea ce înseamnă raportul juridic dedus judecății. Or, din motivarea în fapt si in drept a cererii, rezulta că s-a avut în vedere actiunea in revendicarea suprafetei de teren de 203 mp, situata in Buzau, ., jud. Buzau si obligarea paratei sa își ridice, pe cheltuiala sa, constructia edificata cu rea-credinta pe terenul proprietatea reclamantei.
Se poate observa că Judecătoria B. a soluționat cererea cu care a fost învestită, întrucât s-a pronunțat asupra obiectului cererii, solutia din dispozitiv fiind in sensul respingerii actiunii reclamantei, in privinta ambelor capete de cerere, ca neintemeiate, fara a stabili, prin dispozitiv, o solutie de instituire a unui drept de superficie in sarcina recurentei reclamante, in lipsa unei cereri reconventionale in acest sens, formulata de parata intimata.
După cum s-a precizat, instanța trebuia să se pronunțe numai asupra obiectului cererii, potrivit art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, nefiind ținută de temeiul juridic, pe care îl poate schimba. Se poate observa că Judecătoria B. a soluționat cererea cu care a fost învestită, s-a pronunțat asupra obiectului cererii, a stabilit ca actiunea reclamantei este neintemeiata in privinta ambelor capete de cerere.
În raport de aceste precizări, tribunalul considera că nu a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantei recurentei, ca urmare a nepunerii în discuție a temeiului de drept reținut, deoarece instanța, în temeiul art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, s-a pronunțat asupra obiectului cererii cu care a fost învestită, fara a schimba temeiul de drept.
3. S-a aratat, in alt motiv de recurs, ca sentinta recurata cuprinde motive contradictorii si străine de natura pricinii.
Arata recurenta ca a dovedit, prin actele depuse la dosar, dreptul de proprietate cu privire la terenul in suprafata de 203 mp insa, desi niciuna dintre parti nu a invocat incidența dispoz. legilor 58/1974, 59/1974, 18/1991, instanța in mod cu totul nejustificat, in considerentele sentinței recurate, invoca dispozițiile acestor legi si ajunge la concluzia ca, in calitate de moștenitoare a autorului sau tata, nu face dovada proprietății cu Ordinul Prefectului din care sa rezulte „recunoașterea dreptului de proprietate” pe baza evidentelor anterioare anului 1989; ca incidența legilor menționate, asa acum rezulta din considerentele sentinței recurate, impun concluzia ca acestea sunt contradictorii fata de titlul de proprietate invocat de reclamantă, dar si faptul ca sunt străine de natura pricinii; ca inscrisurile existente la dosarul cauzei confirma faptul ca niciodată suprafața de teren in litigiu nu a fost trecuta in mod legal in patrimoniul statului ca, in raport de aceasta trecere, sa fie posibila aplicarea dispoz. legii 18/1991; ca, fara sa se verifice regimul juridic al terenului, Primăria Mun. B. (Consiliul Local al Mun. B.) si-a însușit calitatea procesuala de parat si, in aceste condiții, a fost posibila pronunțarea sentinței civile 5663/09.06.1995 prin care s-a admis cererea paratei, reclamantă in respectiva cauza; ca este intabulat dreptul sau de proprietate in cartea funciara nr. 9473 a Mun. B., cu nr. cadastral 4597, conform incheierii nr. 5996/22.07.2002; ca aspectele mai sus menționate exclud un alt regim juridic al terenului aferent perioadei 1935-2012; ca acțiunea in revendicarea terenului nu are nicio legătura cu existenta construcției, care nu conferă un drept legitim paratei cu privire la teren; ca, in condițiile in care instanța retine ca, excepția prescripției achizitive de scurta durata, invocata in scopul apărării, nu este întemeiata, soluția care s-ar fi impus cu privire la revendicarea terenului de către recurenta, era aceea de admitere a acțiunii.
In ceea ce priveste dispozitiile legale incidente, instanta retine ca, potrivit art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
In aceeasi masura, potrivit art. 3 din Legea nr. 71/ 2011, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
În acest sens, potrivit art. 480 Cod civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut in limitele legii. Totodată, art. 481 prevede că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despăgubire.
Articolul 480 C.civ. stabilește conținutul juridic al dreptului de proprietate prin enumerarea atributelor acestuia. Prin folosirea expresiei „a se bucura”, legiuitorul a înțeles să includă în realitate atributele posesiei și ale folosinței, enumerându-l separat pe cel de dispoziție.
Jus utendi, dreptul de a folosi bunul, presupune exercitarea de către titularul dreptului de proprietate a unei stăpâniri efective asupra bunului în materialitatea sa, din punct de vedere fizic și economic, direct și nemijlocit, prin putere proprie și în interes propriu, sau de a consimți ca stăpânirea sa fie exercitata în numele și în interesul lui, de către o alta persoana.
Jus fruendi, dreptul de a-i culege fructele, este facultatea conferita proprietarului de a utiliza bunul în propriul interes, dobândind în proprietate fructele și veniturile, inclusiv fructele civile (ex: chirii) pe care le poate obține din acesta.
Actiunea in revendicare imobiliara este actiunea reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.
In legatura cu actiunea in revendicare, tribunalul retine faptul ca dreptul de proprietate este apărat prin acțiunea în revendicare, ce reprezintă mijlocul specific la care poate apela titularul dreptului când este deposedat de bunul său și când i se contestă astfel însuși dreptul de proprietate, recunoașterea juridică a dreptului său fiind posibilă numai pe calea revendicării.
Pe fond, pentru a fi admisibilă, acțiunea în revendicare presupune ca reclamantul să facă dovada dreptului de proprietate pretins asupra bunului – imobilului revendicat, să facă dovada faptului deposedării de bunul său, precum și dovada exercitării posesiei asupra bunului de către pârâtul neproprietar.
Dreptul de proprietate este acel drept subiectiv care da expresie apropierii unui lucru, drept care permite titularului sau sa posede, sa folosească și sa dispună de acel lucru, în putere proprie și în interes propriu, în cadrul și cu respectarea legislației existente. Dreptul de proprietate este un drept absolut, opozabil erga omnes, toate celelalte subiecte pasive nedeterminate fiind obligate sa respecte prerogativele titularului sau, inclusiv titularul anterior.
Prin prisma celor dezvoltate anterior, instanța constată că reclamanta recurenta invoca, drept titlu de proprietate, certificatul de mostenitor nr. 534 din 13.0.1993, din care rezulta ca aceasta este unica mostenitoare a tatalui sau, defunctul G. N., decedat la data de 11.03.1989. Ca avere succesorala de pe urma acestuia a ramas suprafata de teren de 213 mp teren intravilan, situat in Buzau, ., dobandita de defunct de peste 40 de ani, fara a poseda acte de proprietate. Pe terenul in cauza a existat si o casa, care in urma unui incendiu ce a avut loc in anul 1981 nu a mai putut fi locuita, astfel ca tatal sau s-a mutat la o alta adresa, unde a avut domiciliul pana la momentul decesului.
De la aceeasi data, parata intimata s-a mutat aici impreuna cu familia, iar in anul 1984 a edificat un imobil, plecand de la cel care existase, pentru ca ulterior, in anul 1994, sa solicite sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra constructiei nou edificate.
Prin s.c. nr. 5663/09.06.1995, pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. 3259/1995, a fost admisa actiunea in constatarea dreptului de proprietate al paratei din prezenta cauza cu privire la imobilul casa de locuit, compus din trei camere si dependinte, acoperit cu tigla si dotat cu instalatie electrica.
Referitor la susținerile recurentei-reclamante, cum că hotărârea atacată ar cuprinde motive contradictorii si straine de natura pricinii, Tribunalul observă că aceste critici se circumscriu motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.
De asemenea, tribunalul retine, pe de o parte, că sunt aplicabile în egală măsură prevederile art. 125 alin. 5 astfel cum a fost acesta modificat și completat prin Legea nr. 202/2010 precum și prevederile art. 129 alin. 51 introdus prin acest act normativ, iar pe de alta, că nu există nicio încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin 2 Cod procedură civilă.
Tribunalul constată că, în raport de momentul promovării acțiunii, sunt aplicabile normele art. 125 alin. 5 modificat și completat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, al cărui text întreg este următorul „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice; dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele; de asemenea judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc”. La fel și în aceeași măsură sunt aplicabile prevederile art. art. 129 alin. 51 introdus prin acest act normativ (Legea nr. 202/2010) și care prevăd că „părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”.
Pe de o parte, tribunalul observă netemeinicia susținerilor recurentei în privința rolului activ în condițiile în care sunt aplicabile în speță, în aceeași măsură, prevederile art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit căruia „Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legi, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările”, iar aceste norme se coroborează cu cele ale art. art. 125 alin.5 Cod procedură civilă modificat și completat prin Legea nr. 202/2010 și ale art. art. 129 alin. 51 introdus prin această lege.
Așa fiind, instanța stabilește în ce măsură probele propuse de fiecare din părți sunt utile, pertinente și concludente soluționării speței deduse judecății, în vederea aflării adevărului pe baza stabilirii faptelor și pentru aplicarea corectă a legii împrejurării concrete deduse judecății, încuviințând administrarea celor necesare ce îndeplinesc cerințele de pertinență și concludență, potrivit art. 167 Cod procedură civilă, fără a se substitui reclamantului în dovedirea acțiunii/pretențiilor formulate ori pârâtului în dovedirea apărărilor. Este însă necesar ca propunerea probelor în fața instanței să fie făcută cu respectarea normelor de procedură ce reglementează explicit termenele în care se exercită drepturile procesuale.
În ce privește dispunerea asupra completării probelor propuse și administrate de părți în condițiile legii, atunci când întreg probatoriul din dosar nu este suficient pentru lămurirea în întregime a procesului, ori a posibilității de a pune în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care instanța le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc, aceste instrumente sunt puse la îndemâna judecătorului prin textul de lege sus menționat tocmai în vederea aflării adevărului și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, însă norma de reglementare din art. 129 alin.5 se completează cu cea din alin. 51 introdus prin Legea nr. 202/2010, în vigoare din 25.11.2010, niciuna din părți neputând invoca în calea de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii, dispoziții ce se coroborează pe deplin cu cele ale art. 129 alin.1 Cod procedură civilă, citat mai sus.
In speta, reclamanta recurenta a solicitat, asa cum am aratat anterior, obligarea pârâtei sa îi lase în deplina proprietate si liniștita posesie terenul în suprafata de 203 m.p., situat in Buzau, ., jud. Buzau, sa fie obligată parata sa își ridice pe cheltuiala sa constructia edificata cu rea-credinta pe terenul proprietatea ei, cu cheltuieli de judecata.
Ca probe, au fost indicate in cererea de chemare in judecata inscrisuri, martori, interogatorii si expertiza de specialitate, daca va fi cazul.
Instanta, in virtutea rolului activ, a procedat la audierea martorilor propusi de reclamanta recurenta, a incuviintat proba cu inscrisurile solicitate de aceasta, ele fiind depuse la dosarul instantei de fond.
Dupa administrarea probelor solicitate de parti, asa cum s-a retinut de catre instanta de fond, desi sarcina probei revenea reclamantei recurente, in conformitate cu prevederile art. 1169 cod civil, aceasta nu a putut dovedi faptul ca . s-a facut cu rea-credinta, ca desi parata stia ca terenul are un proprietar, l-a ocupat si a construit pe acesta peste vointa proprietarului, cu atat mai mult cu cat martorii audiati in cauza nu au putut furniza informatii pertinente cauzei, iar o eventuala intelegere privind vanzarea casei si terenului catre parata este greu de dovedit, in conditiile in care nu s-a materializat prin incheierea unui inscris, chiar si sub semnatura privata.
In mod corect a retinut ca, la momentul intrarii paratei in posesia terenului, acesta nu se gasea in circuitul civil, astfel ca, daca intre parti ar fi existat o conventie de vanzare cumparare, aceasta nu se putea incheia, intrucat terenurile nu se puteau vinde, ci dreptul de proprietate asupra asupra lor se dobandea doar prin mostenire.
Martorii audiati la propunerea paratei au relatat ca aceasta este perceputa ca proprietar al imobilului din ., ca nu au fost deranjati de familia reclamantei dupa ce au ocupat terenul. Pe de alta parte, martorii reclamantei au relatat ca tatal sau a mai trecut pe la imobil, a avut discutii cu familia paratei si a fost agresat, . imprejurari.
Din toate probele administrate in cauza de parti, in mod corect a concluzionat instanta de fond ca dupa incendiu, fostul proprietar, avand o varsta inaintata, a fost multumit ca a primit o garsoniera de la primarie pentru a locui, ca, initial, a permis paratei sa foloseasca terenul si ce mai ramasese din vechea casa, iar in momentul in care a vazut ca se construieste un imobil nou a ramas in pasivitate si nu s-a preocupat de situatia terenului al carui proprietar era; ca, dupa incendiu, nu s-a facut dovada ca s-a platit in continuare impozit pe teren de catre titularul dreptului, ca o manifestare a prerogativelor dreptului de proprietate, iar dupa decesul acestuia nici de catre mostenitori, astfel ca terenul a fost concesionat de Primaria Buzau, care a considerat ca il are in domeniul sau privat; ca, abia in 2001, terenul apare la rolul fiscal al reclamantei, conform adresei de la fila 13 dosar.
A justificat reclamanta ca a stat in pasivitate atat timp pentru ca a fost nevoita sa isi reconstituie actele ce dovedeau dreptul de proprietate, insa justificarea sa nu poate fi retinuta in coditiile in care era in posesia certificatului de mostenitor din 1993, iar obtinerea actelor de proprietate ale autorilor sai se facea printr-o simpla cerere adresata Arhivelor Statului-filiala Buzau.
Pe de alta parte, actiunea in revendicare ca si mijloc de aparare al dreptului de proprietate, putea fi promovata atat inainte de decembrie1989, cat si dupa, fiind mijlocul cel mai la indemana pentru . de care se pretinde ca defunctul ar fi fost deposedat de catre parata.
Concluzia instantei, fata de situatia de fapt si probele administrate, a fost ca terenul a fost mai degraba abandonat de fostul proprietar, care a fost multumit ca si-a rezolvat problema locativa cu sprijinul autoritatilor vremii, astfel ca acesta a fost ocupat pe deplin de parata, care s-a manifestat ca un proprietar adevarat, construind pe acesta o noua locuinta.
Chiar daca reclamanta, in dovedirea dreptului sau de proprietate, nu depune un act autentic sau un titlu eliberat in conditiile Legii 18/1991, in baza certificatului de mostenitor s-a inscris in evidentele cadastrale cu terenul in cauza ca proprietara, fiind recunoscuta ca atare, insa actiunea sa nu poate avea ca finalitate obligarea paratei sa ii lase in deplina proprietate si posesie terenul pe care il ocupa, intrucat pe acesta exista o constructie proprietatea paratei, iar evacuarea din aceasta, pentru a intra in posesia terenului, nu este posibila.
F. de cele expuse anterior, tribunalul apreciaza ca instanta de fond, in adoptarea hotararii de respingere a actiunii reclamantei, s-a preocupat de intreg materialul probator administrat in cauza, iar hotararea nu cuprinde motive contradictorii sau straine de natura pricinii, asa cum se arata in motivul de recurs anterior enuntat.
4. Se arata de recurenta ca este întemeiat si capătul de cerere privind obligarea paratei de a-si ridica pe cheltuiala sa construcția edificata cu rea credința.
Arata recurenta ca acest capăt de cerere a fost întemeiat pe dispoz. art. 494 (2) din C civ; ca a motivat reaua credința a paratei, manifestata atat la momentul acaparării terenului, cat si a construcției distrusa parțial de incendiu din 1981, cat si dupa acest moment, cand parata, prin violenta exercitata in mod efectiv asupra autorului sau, si-a aparat posesia acestora; ca aspectele legate de comportamentul violent al paratei dupa momentul acarpararii terenului si construcției, dar si in perioada ulterioara, cand a renovat construcția si si-a instalat familia, au fost demonstrate de către martorii L. D. si I. I.; ca, in petitul cererii introductive si in răspunsul la intampinare, a expus in detaliu aspectele legate de reaua credința a paratei in edificarea acestor lucrări de construcție, fiind evident faptul ca, aceasta a avut reprezentarea faptului ca lucrarile se realizează pe terenul altuia, ea insasi cunoscandu-1 pe autorul sau; ca, indiferent insa de calitatea de constructor de buna sau de rea credința, instanța de fond trebuia sa verifice aplicabilitatea preved. art 494 C.civ., mai ales ca punctul 2 din intampinare, parata invoca faptul ca, nu este constructor de buna credința, ipoteza in care erau incidente dispoz art. 494 (3) Cciv.
Prin prezenta actiune, reclamanta recurenta a solicitat ca parata sa fie obligata sa isi ridice, pe cheltuiala sa, constructia edificata cu rea-credinta pe terenul proprietatea ei, apreciind ca sunt incidente dispozitiile art. 494 cod civil, in care se arata:
Dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de catre o a treia persoana, cu materialele ei, proprietarul pămantului are dreptul de a le ține pentru dînsul, sau de a indatora pe acea persoana să le ridice.
Dacă proprietarul pămantului cere ridicarea plantatiilor si a constructiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut, el poate chiar, după imprejurari, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătamările ce a putut suferi proprietarul locului. Dacă proprietarul voieste a păstra pentru dansul acele plantații și clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, fâră ca să se ia în considerațiune sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemeni plantațiuni și construcțiuni. Cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de câtre o a treia persoană de bună credință, proprietarul pămantului nu va putea cere ridicarea acestor plantațiuni, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egala cu aceea a cresterii valorii fondului.
Pentru a fi incidente aceste dispozitii, se impune, in primul rand, ca cel care cere ridicarea constructiilor sa fie proprietarul terenului, iar constructorul sa fie de rea credinta.
Tribunalul notează că dispozitiile art. 494 cod civil sunt aplicabile în cauză numai cu privire la principiul stabilit în acest text de lege potrivit căruia dreptul de proprietate asupra solului atrage după sine si dreptul de proprietate asupra plantatiilor si lucrărilor ce se execută prin încorporarea acestora în sensul că, constructiile executate devin accesorii ale dreptului principal de proprietate asupra terenului.
Buna credinta a constructorului se apreciaza in raport de momentul realizarii constructiilor; este constructor de buna credinta acela care ridica o constructie pe un teren in legatura cu care are convingerea ca ii apartine; este constructor de rea credinta acela care, desi cunoaste ca un teren apartine altcuiva, executa totusi lucrarea.
In acesta situatie, proprietarul terenului are posibilitatea de a opta pentru pastrarea lucrarilor al caror proprietar devine prin efectul accesiunii, cu obligatia de a despagubi pe constructor cu valoarea materialelor si pretul muncii, fara a avea insa in vedere sporirea valorii fondului; in virtutea dreptului sau de a opta, proprietarul terenului poate obliga insa pe constructor sa-si ridice pe cheltuiala sa lucrarile facute si sa plateasca daune intere pentru prejudiciile suferite de proprietarul locului.
Oricum, în interpretarea si aplicarea dispozitiilor art.494 C. civil, trebuie sa prevaleze interesele proprietarului terenului, indiferent daca cel care a construit este de buna sau de rea-credinta, caci textul de lege a fost edictat tocmai pentru protejarea proprietarului terenului. Aceasta conceptie este în acord si cu dispozitiile C.E.D.O. Protocolul 1 art. 1, care reglementeaza dreptul de proprietate.
Plecând de la principiul reglementat legal în art. 1899 C.civ., conform caruia buna-credinta se presupune întotdeauna, sarcina probei contrare revenindu-i celui care invoca reaua – credinta (bona fides praesumitur), în cauza, tribunalul constata ca recurenta nu a reusit, prin probele administrate, sa rastoarne prezumtia bunei credinte a paratei intimate la momentul edificarii constructiilor, în consecinta, acest capat de cerere a fost corect solutionat de instanta, in sensul respingerii lui.
Tribunalul apreciaza ca parata intimata este constructor de buna credinta, avand in vedere urmatoarele aspecte: la data edificării constructiei, terenul nu era proprietatea reclamantei; pasivitatea autorului reclamantei, care a permis sa se construiasca pe terenul sau, lipsa de diligenta a reclamantei, care a promovat actiunea la limita implinirii termenului de prescriptie achizitiva de 30 de ani, echivaleaza cu un abuz de drept si nu justifica adoptarea unei solutii in sensul art. 494 alin. 1 Cod civil.
Reclamanta nu contesta ca noul imobil este ridicat prin contributia paratei si nu dovedeste in niciun fel ca ea sau autorul s-au opus edificarii acestuia. Ori, in conditiile in care proprietarul terenului accepta sa se construiasca pe terenul sau, este evident ca renunta la beneficiul prevazut de art. 494 Cod civil.
Reclamanta a incercat sa dovedeasca faptul ca s-a opus efectuarii unor lucrari de construire ce se efectuau la terenul in cauza, insa aceasta opozitie viza doar edificarea unui nou gard si nu a constructiei casa de locuit, care a fost ridicata cand martora L. avea cam 15 ani, asa cum a relatat aceasta in declaratia consemnatala fila 96 dosar.
F. de cele expuse pe larg anterior, tribunalul apreciaza ca sentinta pronuntata de Judecatoria Buzau nu este afectata de motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, motiv pentru care, in conformitate cu prevederile art. 312 cod de procedura civila, dupa o examinare a cauzei si in conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, va respinge recursul, ca nefondat.
Desi in recurs intimata M. Dobrita a solicitat cheltuieli de judecata, la dosar nu exista nicio dovada a acestor cheltuieli, motiv pentru care tribunalul va respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G. V. – domiciliată în B., ., ., împotriva sentinței civile nr. 885/17.01.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect revendicare imobiliară și obligația de a face, în contradictoriu cu pârâta M. D. – domiciliată în B., ., jud. B..
Respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2014.
Președinte, D. R. | Judecător, I. M. | Judecător, G. I. R. CU OPINIE SEPARATĂ |
Grefier, M. H. |
Red. D.R.
Thred. E.D./D.R.
2 ex./24.10.2014
d.f. nr._ – Judecătoria B.
j.f. – M. M.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Nr. dosar_
Data: 17 Octombrie 2014
OPINIE SEPARATĂ
Prin acțiunea înregistrata la data de 29.11.2012 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ , reclamanta G. V. a chemat în judecata pe pârâta M. D., pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, sa dispună obligarea pârâtei sa îi lase în deplina proprietate si liniștita posesie terenul în suprafața de 203 m.p., situat in B., ., jud. B., sa fie obligată parata sa își ridice pe cheltuiala sa construcția edificata cu rea-credința pe terenul proprietatea ei, cu cheltuieli de judecata .
În motivarea cererii, reclamanta a învederat ca este moștenitoarea legala a defunctului sau tata G. N., decedat la data de 11.03.1993, cu ultimul domiciliu in B., Al. Centrala, ..29, jud. B., fapt atestat de certificatul de moștenitor nr. 534/13.04.1993 eliberat de Fostul Notariat de Stat Județean B., că în averea succesorala rămasa de pe urma acestuia, menționata în certificatul de moștenitor, este inclusa si suprafața de 213 m.p. teren construcții, situat in B., ., jud. B., ca suprafața de teren moștenita a fost dobândită la rândul sau de către defunctul sau tată prin moștenire de la mama sa G. A., iar aceasta din urma a dobândit proprietatea terenului prin contractul de vânzare –cumpărare nr. 3565/1935.
A mai arătat reclamanta ca in anul 1981 imobilul existent pe terenul în discuție, compus din 3 camere, a fost distrus într-un incendiu și, după acest moment, tatăl sau, în viata la acea data, nu a reconstruit casa de locuit distrusă, că in aceste împrejurări, parata a ocupat fara drept terenul rămas liber si nelegal, fara autorizație de construire si fara acordul tatălui sau, a edificat un imobil insalubru, cu pereții din paianta, fara fundație, în prezent în stare de degradare foarte avansata, că încercările tatălui sau de a o evacua pe parata au fost fara rezultat, iar după decesul acestuia, cu rea - credința, deși cunoștea adevăratul proprietar, a promovat o acțiune in constatarea edificării construcției in contradictoriu cu Primăria municipiului B., deși aceasta din urma nu avea nicio calitate si nu justifica niciun drept asupra terenului, ca fara sa se verifice regimul juridic al terenului, Primăria municipiului B. si-a însușit calitatea procesuala de parat si, in aceste condiții, a fost posibila pronunțarea sentinței civile nr. 5663/09.06.1995, prin care s-a admis cererea paratei, reclamanta din cauza de față, ca in baza unei astfel de hotărâri, care nu produce efecte si fata de ea, nefiind parte in litigiu, Municipiul B. a inclus terenul in domeniul privat si acesta a constituit ulterior obiectul unui contract de concesiune nr. 7181/15.08.2003 încheiat cu parâta „predarea terenului realizându-se la 15.08.2003 conform procesului verbal anexa nr. 2 la acest contract”.
A mai arătat reclamanta ca, ulterior demersurilor sale, a fost anulat contractul de concesiune nr.7181/2003 si, prin Hotărârea Consiliului Local din 22.03.2012 s-a scos terenul din domeniul privat al Municipiului B., unde a fost inclus in mod abuziv, ca este întabulat dreptul sau de proprietate in cartea funciara nr.9473 a municipiului Buzau, cu nr. cadastral 4597, conform încheierii nr. 5996 /22.07.2002 si evaluează terenul, in vederea timbrajului, la suma de 50.000 lei, apreciind ca este întemeiat si cel de–al doilea capăt de cerere vizând obligația de demolare a construcției edificata de parata cu rea-credința, întrucât a cunoscut faptul ca terenul este proprietatea tatălui sau la momentul edificării construcției, iar predarea terenului in aplicarea contractului de concesiune conform procesului verbal din 15.08.2003 a fost formala, întrucât la aceasta dată construcția era deja existenta pe teren, edificarea acesteia realizându-se in anul 1984, fapt rezultat si din considerentele sentinței nr. 5663/19.06.1995.
Reclamanta si-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 563 N.C.Civ si art. 1583 (2) N.C.Civ., art. 480 si art. 494 ( 2 ) C.civ.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, invocand in aparare prescriptia achizitiva de scurta durata, invederând ca din anul 1983-1984, de cand a edificat pe terenul reclamantei imobilul casa de locuit, pentru care detine ca si Titlu de proprietate sentinta civila nr. 5663/09.06.1995 pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. 3259/1995, reclamanta a stat in pasivitate, in timp ce ea se comporta ca un adevarat proprietar al imobilului in litigiu, ca reclamanta nu a întreprins nici un demers pentru a întrerupe cursul prescriptiei achizitive, ca in aceste conditii apreciaza ca actiunea reclamantei tinde sa fie paralizata, datorita neexercitarii, pe termen lung, a prerogativelor de proprietar neposesor. Referitor la ce-l de-al doilea capat de cerere, arata ca nu poate fi calificata drept constructor de rea – credinta, având in vedere cele expuse mai sus, referitoare la pasivitatea de care reclamanta, care domiciliaza in Buzau si care a avut cunostinta de edificarea imobilului casa, nu a reactionat in niciun fel până acum.
Prin sentinta nr. 885/2014 din data de 17 ianuarie 2014, Judecatoria Buzau a respins actiunea .
Pentru a hotarî astfel prima, instanta a retinut in fapt urmatoarele:
Conform certificatului de mostenitor nr.534 din 13.0.1993,reclamanta G. V. este unica mostenitoare a tatalui sau defunctul G. N. decedat la data ce 11.03.1989.
In continuitul certificatului se face referire ca de pe urma defunctului mentionat a ramas ca avere suprafata e 213 mp teren intravilan,situat in Buzau,.,dobandita de defunct de peste 40 de ani,fara a mai poseda acte de proprietate.
Conform sustinerilor reclamantei terenul pe terenul in cauza a existat si o casa,care in urma unui incendiu care a avut loc in anul 1981 nu a mai putut fi locuita,astfel ca tatal sau s-a mutat la o alta adresa ,unde a avut domiciliul pana la momentul decesului.
A mai aratat reclamanta ca parata a ocupat terenul in cauza si ce mai ramasese din imobil,ca s-a mutat aici impreuna cu familia, iar in anul 1984 a edificat un imobil, plecand de la cel care existase,pentru ca ulterior, in anul 1994 sa solicite sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra constructiei nou edificate.
A sustinut reclamanta ca . a fost una facuta cu rea credinta, ca desi stia ca tatal ei este proprietar s-a instalat pe acesta si cu rea credinta a construit un nou imobil.
Din probele dosarului, instanta a inlaturat sustinerile reclamantei precum ca . s-a facut cu rea-credinta, ca desi parata stia ca terenul are un proprietar, l-a ocupat si a construit pe acesta peste vointa proprietarului.
D. fiind perioada mare de timp care s-a scurs de la momentul parasirii imobilului de catre autorul reclamantei,este dificil de dovedit ce s-a intamplat dupa acest moment, cum de a ajuns parata si familia sa sa locuiasca acolo, fara sa fie deranjati de proprietar sau descendentii acestuia.
A incercat reclamanta, prin depozitia martorei L. D. M., vecina cu imobilul in litigiu, sa demonstreze ca tatal acesteia nu a fost de acord cu ocuparea terenului, ca mai venea la acesta, insa era alungat de parata.
Cand s-au petrecut cele relatate, martora in cauza avea varsta de 15 ani si este putin probabil ca a acordat o atentie deosebita situatiei imobilului vecin.
A precizat martora ca nu stie ce discutii au fost intre tatal reclamantei si parata,ca l-a vazut pe cel dintai ca venea la imobilul distrus, insa nu mai avea cum sa intre in posesia casei deoarece aceasta a fost demolata cand ea avea 15 ani.
Practic, daca martora este nascuta in 1968, la momentul incendiului avea 13 ani, iar ocuparea terenului de catre parati s-a facut dupa acest moment, astfel ca este putin probabil, dat fiind varsta, ca martora cunoaste indeaprope ce s-a intamplat efectiv.
A pretins parata ca a ocupat terenul si ce mai ramasese din casa, insa s-a inteles cu defunctul proprietar sa i le vanda.
G. de dovedit si aceasta intelegere, in conditiile in care nu s-a materializat prin incheierea unui inscris, chiar si sub semnatura privata.
Mai retine instanta ca la momentul intrarii paratei in posesia terenului, acesta nu se gasea in circuitul civil, avand in vedere dispozitiile Legilor 58 si 59/1974, astfel ca daca intre parti ar fi existat o conventie de vanzare cumparare aceasta nu se putea incheia, intrucat terenurile nu se puteau vinde, ci dreptul de proprietate asupra asupra lor se dobandea doar prin mostenire.
Martorii audiati la propunerea paratei au relatat ca aceasta este perceputa ca proprietar al imobilului din ., ca nu au fost deranjati de familia reclamantei, dupa ce au ocupat terenul.
Pe de alta parte, martorii reclamantei au relatat ca tatal sau a mai trecut pe la imobil, a avut discutii cu familia paratei si a fost agresat, . imprejurari.
Coroborand cele relatate de martori cu parcursul evidentei fiscale a terenului in litigiu, instanta a concluzionat ca, dupa incendiu, fostul proprietar, avand o varsta inaintata, a fost multumit ca a primit o garsoniera de la primarie pentru a locui, ca, initial, a permis paratei sa foloseasca terenul si ce mai ramasese din vechea casa, iar in momentul in care a vazut ca se construieste un imobil nou a ramas in pasivitate si nu s-a preocupat de situatia terenului al carui proprietar era.
Ca lucrurile au decurs asa, o dovedeste si faptul ca dupa incendiu nu s-a facut dovada ca s-a platit in continuare impozit pe teren de catre titularul dreptului, ca o manifestare a prerogativelor dreptului de proprietate, iar dupa decesul acestuia nici de catre mostenitori, astfel ca terenul a fost concesionat de Primaria Buzau, care a considerat a il are in domeniul sau privat.
Abia in 2001 terenul apare la rolul fiscal al reclamantei,conform adresei de la fila 13 dosar.
Pe de alta parte, dupa aparitia Legii 18/1991 proprietarul sau mostenitorii aveau posibilitatea sa se adreseze cu cerere pentru a li se elibera ordinul prefectului, care sa le recunoasca dreptul de proprietate pe baza evidentelor anterioare anului 1989.
A justificat reclamanta ca a stat in pasivitate atat timp pentru ca a fost nevoita sa isi reconstituie actele ce dovedeau dreptul de proprietate, insa justificarea sa nu poate fi retinuta in coditiile in care era in posesia certificatului de mostenitor din 1993, iar obtinerea actelor de proprietate ale autorilor sai se facea printr-o simpla cerere adresata Arhivelor Statului-filiala Buzau.
Pe de alta parte, actiunea in revendicare ca si mijloc de aparare al dreptului de proprietate, putea fi promovata atat inainte de decembrie 1989, cat si dupa, fiind mijlocul cel mai la indemana pentru . de care se pretinde ca defunctul ar fi fost deposedat de catre parata.
Concluzia instantei, fata de situatia de fapt si probele administrate, este ca terenul a fost mai degraba abandonat de fostul proprietar, care a fost multumit ca si-a rezolvat problema locativa cu sprijinul autoritatilor vremii, astfel ca acesta a fost ocupat pe deplin de parata, care s-a manifestat ca un proprietar adevarat, construind pe acesta o noua locuinta.
Lipsa actelor de proprietate a facut ca paratei sa nu i se recunoasca un astfel de drept si, in aceste conditii, sa i se incheie un contract de concesiune pentru teren, anulat ulterior, urmare a demersurilor reclamantei.
Prin intampinare, parata a invocat dobandirea dreptului de proprietate prin prescriptia achizitiva de scurta durata reglementata de art.1895 Cod civil, insa aceasta institutie nu se aplica situatiei sale, in conditiile in care nu este in posesia unui just titlu cu referire la teren, sentinta prin care se recunoaste dreptul de proprietate asupra casei neavand o astfel de valoare.
Chiar daca reclamanta in dovedirea dreptului sau de proprietate nu depune un act autentic sau un titlu eliberat in conditiile Legii 18/1991, in baza certificatului de mostenitor s-a inscris in evidentele cadastrale cu terenul in cauza ca proprietara,fiind recunoscuta ca atare, insa actiunea sa nu poate avea ca finalitate obligarea paratei sa ii lase in deplina proprietate si posesie terenul pe care il ocupa, intrucat pe acesta exista o constructie proprietatea paratei, iar evacuarea din aceasta, pentru a intra in posesia terenului, nu este posibila.
Cu referire la constructia amplasata pe terenul in litigiu, reclamanta a pretins ca instanta sa dispuna demolarea acesteia, intrucat parata este constructor de rea credinta.
Potrivit dispozițiilor art.1160 Cod civil cel care face o propunere in fata instanței trebuie sa o dovedească, iar potrivit art. 1899 alin.2 Cod civil, buna-credinta se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui care invoca reaua-credința.
In cauza de fata, reclamanta nu a dovedit reaua – credința a paratei la momentul ocupării terenului si edificării construcțiilor.
Pasivitatea autorului reclamantei, care a permis sa se construiască pe terenul sau, lipsa de diligenta a reclamantei, care a promovat acțiunea la limita împlinirii termenului de prescripție achizitiva de 30 de ani, echivalează cu un abuz de drept si nu justifica adoptarea unei soluții in sensul art.494 alin.1 Cod civil.
Reclamanta nu contesta ca noul imobil este ridicat prin contribuția paratei si nu dovedește in niciun fel ca ea sau autorul s-au opus edificării acestuia.
Ca atare, instanța retine ca parata a dobândit asupra terenului un drept de superficie, prin edificarea construcției, faptul edificării fiind cunoscut si acceptat de proprietarul terenului.
Ori in condițiile in care proprietarul terenului accepta sa se construiască pe terenul sau, este evident ca acesta consimte sa se constituie un drept de superficie pentru constructor si,ca atare, renunța la beneficiul prevăzut de art.494 Cod civil.
Eventual, in condițiile in care nu se dovedește ca folosința terenului s-a constituit cu titlu gratuit, proprietarul are dreptul sa ceara o despăgubire pentru lipsa de folosința.
Reclamanta a încercat sa dovedească faptul ca s-a pus efectuării unor lucrări de construire ce se efectuau la terenul in cauza, insa aceasta opoziție viza doar edificarea unui nou gard si nu a construcției casa de locuit, care a fost ridicata când martora L. avea cam 15 ani, așa cum a relatat aceasta in declarația consemnată la fila 96 dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta G. V., arătând ca sentința este nelegala in raport cu dispoz. art. 304 pct. 5,6, 7, 9, art. 304 ind. 1 C.proc.civ, solicitând modificarea acesteia in tot, in sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulata.
In motivele de recurs se arata ca hotărârea a fost data cu încălcarea formelor de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității prev. de art. 105 alin 2 C.proc.civ, in cazul de fata incalcarea dreptului la apărare.
In considerentele sentinței recurate instanța de fond retine in mod expres faptul ca, parata a dobândit asupra terenului un drept de superficie prin edificarea construcției.
Niciuna dintre parți nu a invocat cereri legate de dobândirea dreptului de superficie, dimpotrivă unul din capetele cererii introductive vizează aspectul legat de calitatea de constructor de rea credința a paratei, iar aceasta din urma in întâmpinare, a invocat uzucapiunea de scurta durata, infirmând calitatea de constructor de rea credința.
F. a pune in discuția contradictorie a pârtilor, constituirea dreptului de superificie, in considerentele sentinței, instanța retine in mod expres dobândirea acestui drept de către parata.
Desi prin cererea introductiva a solicitat obligarea paratei sa îi lase in deplina proprietate si liniștita posesie terenul in suprafața de 203 mp situat in B., ., jud. B. si sa isi ridice, pe cheltuiala sa, construcția edificata cu rea-credința pe terenul proprietatea sa, parata a invocat dobândirea proprietății prin uzucapiune de scurta durata si faptul ca are calitatea de constructor de buna credința .
Nu s-a formulat reconvenționala in scopul constatării constituirii unui drept de superficie si nici apărări cu referire expresa la constituirea acestui drept.
Deși in dispozitiv instanța nu a dispus in mod expres asupra constituirii acestui drept de superficie, in considerentele sentinței instanța, fara a fi investita, retine ca, parata a dobândit asupra terenului acest drept prin edificarea construcției, faptul edificării fiind cunoscut si acceptat de proprietarul terenului, autorul meu tata in viata la acea data.
Aceasta concluzie a instanței in condițiile in care soluția va ramane irevocabila, va intra in puterea lucrului judecat si prin invocarea efectului pozitiv al acestor considerente, parata isi poate in mod cert valorifica acest drept printr-o acțiune ulterioara in fata instanței, care in mod cert va trebui sa tina seama de constatările instanței de fond privind dobândirea de către parata a dreptului de superficie.
Sentința recurata cuprinde motive contradictorii si străine de natura pricinii.
Capătul de cerere vizând revendicarea a fost motivat prin dobândirea de către reclamanta in calitate de moștenitoare legala a autorului sau tata G. N. decedat la 11.03.1993, a suprafeței de 213 mp in litigiu, fapt rezultata din CM nr 534/13.04.1993 emis de Fostul Notariat de Stat Județean B..
Suprafața de teren in litigiu a fost dobândita de G. N. prin moștenire legala in calitate de soț supraviețuitor de la G. A., aceasta din urma dobândind proprietatea terenului prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3565/1935, o data cu construcția compusa din 3 camere, distrusa ulterior in incendiul din 1981.
Dovada proprietății, in calitate de proprietar neposesor, s-a realizat conform mențiunilor de mai sus, asupra cărora instanța nu are un punct de vedere contrar celor susținute.
Cu toate acestea insa, deși niciuna dintre parti nu au invocat incidența dispoz. legilor 58/1974, 59/1974, 18/1991, instanța in mod cu totul nejustificat in considerentele sentinței recurate, invoca dispozițiile acestor legi si ajunge la concluzia ca, in calitate de moștenitoare a autorului său tată, nu face dovada proprietății cu Ordinul Prefectului, din care sa rezulte „recunoașterea dreptului de proprietate”, pe baza evidentelor anterioare anului 1989.
Incidența legilor menționate, asa acum rezulta din considerentele sentinței recurate, impun concluzia ca acestea sunt contradictorii fata de titlul de proprietate invocat de reclamantă, dar si faptul ca sunt străine de natura pricinii.
Înscrisurile existente la dosarul cauzei confirma faptul ca niciodată suprafața de teren in litigiu nu a fost trecuta in mod legal in patrimoniul statului ca in raport de aceasta trecere, sa fie posibila aplicarea dispoz. legii 18/1991 .
In cuprinsul cererii introductive a arătat ca, fara sa se verifice regimul juridic al terenului, Primăria Mun. B. (Consiliul Local al Mun. B.) si-a însușit calitatea procesuala de parat si in aceste condiții a fost posibila pronunțarea sentinței civile 5663/09.06.1995 prin care s-a admis cererea paratei, reclamantă in respectiva cauza.
Mai mult, in baza hotărârii astfel pronunțate, care nu produce efecte si fata de reclamanta, nefiind parte in litigiul arătat, Municipiul B. a inclus terenul in domeniul sau privat si acesta a constituit ulterior obiectul unui contract de concesiune nr. 7181/15.08.2003 încheiat cu parata, „predarea terenului,” realizându-se la 15.08.2003 conform procesului verbal anexa nr. 2 la acest contract.
Ulterior, urmare demersurilor pe care le-a întreprins, a fost anulat contractul de concesiune nr. 7181/2003 si, prin hotărârea Consiliului Local din 22.03.2012, s-a scos terenul din domeniul privat al Municipiului, unde a fost inclus in mod abuziv, fiind intabulat dreptul sau de proprietate in cartea funciara nr. 9473 a Mun. B., cu nr. cadastral 4597, conform încheierii nr. 5996/22.07.2002.
Aspectele mai sus menționate exclud un alt regim juridic al terenului aferent perioadei 1935-2012.
In anul 2012 terenul a fost scos din inițiativa Municipiului B. din domeniul privat, unde a fost înregistrat in mod nelegal, fata de forța probanta a titlului invocat si fata de eroarea privind includerea in domeniul privat al Municipiului si perfectarea contractului de concesiune anulat din inițiativa Municipiului B. pe baza acelorași considerente.
Considera ca a făcut dovada calității de proprietar asupra terenului in litigiu si, fata de faptul ca acțiunea in revendicare se refera la teren care se afla in posesia paratei in mod nelegal, s-ar fi impus admiterea acțiunii si obligarea acesteia in a-i lăsa in deplina proprietate si pașnica posesie întreaga suprafața.
Acțiunea in revendicarea terenului nu are nicio legătura cu existenta construcției, care nu conferă un drept legitim paratei cu privire la teren.
In condițiile in care instanța retine ca excepția prescripției achizitive de scurta durata, invocata in scopul apărării, nu este întemeiata, soluția care s-ar fi impus cu privire la revendicarea terenului de către reclamantă, era aceea de admitere a acțiunii.
Capătul de cerere privind obligarea paratei de a-si ridica pe cheltuiala sa construcția edificata cu rea credința este întemeiat pe dispoz. art 494 (2) din C civ.
Reaua credința a paratei, manifestata atât la momentul acaparării terenului si a construcției distrusa parțial de incendiu din 1981, cat si după acest moment, când parata prin violenta exercitata in mod efectiv asupra autorului său, si-a aparat posesia acestora.
Aspectele legate de comportamentul violent al paratei după momentul acaparării terenului si construcției, dar si in perioada ulterioara, când a renovat construcția si si-a instalat familia, au fost demonstrate de către martorii L. D. si I. I..
Martora I. I. a relatat in mod expres un incident in cadrul căruia, tatăl reclamantei a fost lovit in zona capului de către parata si familia sa, împrejurare ce a impus acordarea unor îngrijiri medicale .
Acestui comportament violent menit sa demonstreze calitatea de rea credința a paratei ca si constructor, se adaugă si aspectul legat de inexistenta unei autorizații de construire a locuinței si ulterior de amenajare a gardului stradal, acesta din urma construit după momentul înregistrării cererii de chemare in judecata.
In petitul cererii introductive si in răspunsul la întâmpinare, a expus in detaliu aspectele legate de reaua credința a paratei in edificarea acestor lucrări de construcție, fiind evident faptul ca aceasta a avut reprezentarea faptului ca lucrările se realizează pe terenul altuia, ea insasi cunoscându-l pe G. N..
O dovada in acest sens o constituie si cererea acesteia înregistrata la Municipiul B. cu nr. 9396/1996, prin care a solicitat închirierea terenului, cerere respinsa de Municipiul B. cu adresa acestuia nr. 9396/1996/30.08.1996.
Perfectarea contractului de concesiune din 15.08.2003 nu conferă legitimitate paratei sub aspectul calității de constructor de buna credința, Municipiul B. având in vedere la acest moment doar aspectele de ordin social au fost avute in vedere la perfectarea acestuia, ulterior adoptării hotărârii HCL nr. 82/25.09.1997.
Indiferent insa de calitatea de constructor de buna sau de rea credința, instanța de fond trebuia sa verifice aplicabilitatea preved. art 494 C.civ..
Niciuna dintre parti nu a invocat cereri legate de dobândirea dreptului de superficie, dimpotrivă unul din capetele cererii introductive vizează aspectul legat de calitatea de constructor de rea credința a paratei, iar aceasta din urma, in întâmpinare, a invocat uzucapiunea de scurta durata, infirmând calitatea de constructor de rea credința.
Recursul este întemeiat.
Acțiunea în revendicare fondată pe art. 480 C.civ. este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acțiune reală deci, prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și, pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.
In acțiunea in revendicare sarcina probei revine reclamantului, potrivit art.1169 Cod civil, după care pârâtul se va apăra prin dovada contrară.
In speța, reclamanta G. V. a făcut dovada calității de proprietar al terenului în suprafața de 203 m.p., situat in B., ., jud. B., cu certificatul de moștenitor nr. 534 din data de 13 aprilie 1993 si emis de Notariatul de Stat Județean B. (fila 14) si actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21 iunie 1935 (fila 15) .
Familia paratei locuia la doua case de imobilul in litigiu si cunostea cine este proprietarul terenului, situație ce reiese din declarația martorei paratei Stanica C. .
In anul 1984, parata–intimata M. Dobrita a ocupat terenul in litigiu, situație ce reiese din considerentele sentinței civile nr. 5663/1995 a Judecătoriei B., pe care a edificat o casa de locuit (fila 17 dosar fond).
Ocuparea terenului a fost făcuta fara acordul proprietarului G. N., așa cum rezulta din declarația martorei L. D. M., care arata ca familia paratei a intrat pe teren cu forța sub pretextul ca nu are unde locui (fila 96 dosar fond), declarația martorei I. I., care a relatat ca imediat după revoluție i-a acordat tatălui reclamantei îngrijiri medicale, ocazie cu cere acesta i-a relatat ca a fost bătut de cei care i-a ocupat casa (fila 98), coroborat cu faptul ca parata, deși cunostea cine este proprietarul terenului, in anul 1995 a promovat o acțiune in constatare cu Consiliul local al municipiului B. (fila 17) si a edificat casa pe acest teren fara autorizație de construire (fila 25 dosar fond).
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond trebuia sa constate ca parata a fost de rea-credința in ceea ce privește edificarea casei de locuit pe terenul in litigiu.
E. instanța de fond a reținut ca la momentul intrării paratei in posesia terenului, acesta nu se găsea in circuitul civil, având in vedere dispozițiile Legilor 58 si 59/1974 din moment ce din actele si lucrările dosarului nu reiese ca terenul a trecut in vreun fel in proprietatea statului.
Chiar daca parata ar fi fost perceputa ca proprietar al imobilului din ., aceasta situație nu ii da acesteia un drept de proprietate asupra terenului.
Cum terenul nu a trecut niciodată in proprietatea statului, autorul reclamantei sau moștenitorii acestuia nu trebuiau, după apariția Legii 18/1991, sa se adreseze cu cerere pentru a li se elibera ordinul prefectului, care sa le recunoască dreptul de proprietate, pe baza evidentelor anterioare anului 1989, cum greșit a reținut prima instanța.
E. instanța de fond a concluzionat ca terenul a fost abandonat, din moment ce după moartea lui G. N., ce a avut loc in anul 1993, fiica acestuia, reclamanta- recurenta a făcut demersuri si i s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 534/1993.
Parata nu poate invoca uzucapiunea de 30 de ani, deoarece nu sunt întrunite condițiile art. 1847 c. civ., care arata ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Parata nu a stăpânit terenul ca proprietare, ci in calitate de locatar, asa cum rezulta din contractul de concesiune din data de 15 august 2003 încheiat cu Municipiul Buzau ( fila 22).
De aceea, gresit prima instanta a retinut ca reclamanta a promovat actiunea la limita implinirii termenului de prescriptie achizitiva de 30 de ani si ca acesta echivalează cu un abuz de drept si ca urmare nu se inpune admiterea actiunii.
F. de cele susmenționate, se apreciază că, in baza art. 480 si art. 494 alin. 2 din C. civ., se impune admiterea acțiunii asa cum a fost formulata, din moment ce parata deține fara drept terenul reclamantei si ca se impune obligarea paratei sa-si ridice construcțiile de pe teren, întrucât acesta a fost constructor de rea-credința. .
Asa fiind, in baza art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 c. proc. civ., recursul va fi admis si se va dispune modificarea în tot sentinței, în sensul că va admite acțiunea și va obliga intimata –parata sa lase recurentei–reclamante în deplina proprietate si liniștita posesie terenul în suprafața de 203 m.p., situat in Buzau, ., jud. Buzau si să-și ridice pe cheltuiala sa construcția edificata cu rea-credința pe acest teren.
JUDECĂTOR,
G. I. R.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 273/2014. Tribunalul BUZĂU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 122/2014. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
