Suspendare executare silită. Hotărâre din 10-03-2014, Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 23114/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 176/2014
Ședința publică de la 10 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. Ș.
Judecător E. P.
Grefier C. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de intimata B. S. – domiciliată în B., ., ., împotriva sentinței civile nr._/25.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect contestație la executare și suspendare executare silită, în contradictoriu cu contestatoarea D. SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B. – cu sediul în B., . bis, jud. B. și intimatul B. E. JUDECATORESC A. A. – cu sediul în B., Piața Daciei, ., ., jud. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dosarul a fost repus pe rol în vederea discutării perimării, după care:
Instanța constată că prezenta cauză a stat în nelucrare mai mult de un an din vina părților. Din oficiu, invocă excepția perimării de drept a cererii de recurs și reține cauza în pronunțare cu privire la aceasta.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentului recurs civil constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ din data de 02.08.2012, contestatoarea DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B. a formulat în contradictoriu cu intimata B. S. și cu BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC A. A. contestație la executare împotriva executării silite a deciziei civile nr.2424/12.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, solicitând anularea actelor de executare emise în dosarul de executare nr.766/2011, restabilirea situației anterioare, precum și suspendarea executării silite.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că prin adresa emisă de executorul judecătoresc A. A., înregistrată la sediul său la data de 17.07.2012, a fost informată că au fost poprite conturile deschise la Trezoreria B. pentru debitul datorat creditorului, debit rezultat din sentința civilă nr.2424/12.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ . Mai susține că executorul judecătoresc a reținut că prin sentința mai sus enunțată contestatoarea a fost obligată la plata tichetelor de masă după data de 31.12.2008, cu valoarea nominală stabilită prin lege, respectiv pentru perioada 01.01.2009 până în prezent și în continuare, însă în realitate, prin decizia nr.2424/12.06.2008, instanța de recurs a admis recursul declarat de FSVR împotriva sentinței civile nr.2937/20.11.2007, modificând sentința atacată în sensul că a admis acțiunea și dispus obligarea ANSVSA la acordarea tichetelor de masă și a sporului de 25% față de salariile prevăzute de OG nr.2/2006 în favoarea funcționarilor publici membrii ai sindicatelor componente ale FSVR după cum urmează: tichetele de masă lunar începând cu data de 09.12.2006 și sporul salarial de 25% pentru perioada 09.12._06, hotărârea fiind irevocabilă.
În continuare contestatoarea învederează faptul că din dispozitivul deciziei civile nr.2424/12.06.2008 reiese că tichetele de masă se vor acorda începând cu data de 09.12.2006, instanța nedispunând acordarea acestor drepturi și în continuare, așa cum susține în mod neîntemeiat executorul judecătoresc, astfel că nu datorează membrilor Sindicatului Medicilor Veterinari B. tichetele de masă pentru perioada 01.01.2009 până în prezent și în continuare.
Totodată se menționează de către contestatoare faptul că a procedat la punerea în executare a deciziei nr.2424/12.06.2008, respectând întocmai termenele și condițiile menționate în dispozitivul hotărârii, astfel că petiția Sindicatului de acordare în continuare a tichetelor de masă este neîntemeiată, iar executarea silită este nelegală.
Referitor la calitatea de debitor a DSVSA, apreciază că aceasta este străină de această cauză, întrucât în litigiul în care a fost pronunțată decizia nr.2424/12.06.2008, a fost parte numai ANSVSA, astfel că adresa de înființare a popririi asupra conturilor DSVSA B. este nelegală, fiind emisă cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art.454 C.proc.civ., care prevede că poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau de la sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit. În temeiul acestui text de lege și având în vedere că DSVSA nu este debitorul obligației, ci ANSVSA, poprirea nu putea fi înființată decât de executorul judecătoresc de la sediul ANSVSA din București, iar nu de executorul de la sediul unei instituții străine de cauza în care a fost pronunțată hotărârea ce constituie titlu executoriu.
În drept contestatoarea a invocat prevederile art.399 și următoarele C.proc.civ.
În dovedirea acțiunii contestatoarea a depus la dosarul cauzei înștiințarea privind înființarea popririi și dovada de comunicare din 17.07.2012, decizia civilă nr.2424/12.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ .
Intimatul a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea contestației la executare și a cererii de suspendare a executării silite, cu cheltuieli de judecată. Intimatul a invocat prescripția dreptului la acțiune, având în vedere că în conformitate cu prevederile art.401 alin.1 lit.a și C.proc.civ. au trecut 15 zile de la primirea somației de către partea adversă, somație care reprezintă primul act de executare și care a fost transmisă în cursul anului 2011. Prin depășirea acestui termen partea adversă nu mai poate formula contestație la executare, deoarece dispoziția de poprire nu este un act de executare care să se refere la persoana contestatoare, iar pe de altă parte această dispoziție de poprire reprezintă doar o continuare a executării, fără să ofere niciun element nou față de executarea inițial începută în contra debitoarei. În concluzie este evident că termenul de 15 zile de la data la care debitoarea a luat cunoștință de începerea executării a fost depășit.
În privința tichetelor de masă intimatul susține că nu reprezintă drepturi salariale, astfel că nu sunt aplicabile prevederile OUG nr.71/2009, iar referitor la faptul că a intervenit prescripția dreptului de a solicita executarea silită, apreciază că cererea formulată către executorul judecătoresc a întrerupt cursul prescripției.
Referitor la întinderea dispozitivului, consideră că executorul judecătoresc a procedat în mod corect în ceea ce privește data la care se calculau drepturile creditorilor, iar în condițiile în care nu a fost formulată o cerere privind lămurirea dispozitivului, instanța trebuie să dea eficiență titlurilor executorii care nu prevăd o limită în timp până la care se execută aceste drepturi, ele urmând să fie calculate atâta vreme cât legea în baza căreia au fost acordate este în vigoare.
A solicitat totodată să se verifice plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar de către contestatoare, precum și achitarea cauțiunii.
În susținerea apărărilor formulate, intimatul a depus la dosar somația nr. 766/2011 emisă la data de 13.12.2011, dovada de comunicare a somației, decizia nr.2424/12.06.2008, adresa nr._/11.07.2012 emisă de DSVSA B..
La solicitarea instanței a fost atașat dosarul de executare nr. 766/2011 al B. A. A..
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, la solicitarea ambelor părți, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă dezlegării cauzei.
Prin sentința civilă nr._/25.10.2012 Judecătoria B. a admis în parte excepția tardivității invocată de intimată, în privința somației și a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, întocmite în dosarul de executare silită nr. 766/2011 al B. A. A..
A fost respinsă contestația la executare formulată împotriva actelor de executare reprezentate de somația și procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, ca tardiv formulată, iar cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare - ca rămasă fără obiect.
A fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestatoarea D. S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B. în contradictoriu cu intimații B. E. JUDECATORESC A. A. și B. S., împotriva dispoziției de poprire și a fost anulată în parte dispoziția de poprire nr. 766/2011 emisă la data de 12.07.2012 de B. A. A., în ceea ce privește procentul de 95 % din cuantumul creanței datorate, menținând actul de executare pentru 5% din creanță.
A fost respins capătul de cerere privind restabilirea situației anterioare, ca neîntemeiat.
Făcând aplicarea disp. art. 137 alin. 1 C.pr.civ., potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța fondului a analizat mai întâi excepția invocată, și față de motivele de fapt și temeiul de drept invocate de acesta – art.401 alin.1 lit a și C.proc.civ., a calificat această excepție la termenul din 18.10.2012 ca fiind excepția tardivității formulării contestației la executare.
A reținut că potrivit dispozițiilor art.401 C.proc.civ. contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când: a) contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare; b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit; c) debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație, astfel că instanța s-a raportat la termenul prevăzut de art.401, constatând că debitoarea a luat cunoștință de emiterea somației dispuse în dosarul de executare silită la data de 28.12.2011, iar de dispoziția de poprire la data de 17.07.2012 (fila 37).
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 101 alin. 1 și art. 102 alin. 1 C.pr. civ., potrivit cărora termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, iar acestea se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul, se constată că cele 15 zile în care contestatorul era îndreptățit să sesizeze instanța cu prezenta cerere de chemare în judecată sunt împlinite, pentru actele de executare efectuate înainte de 17.07.2012, în condițiile în care contestația la executare a fost înregistrată la data de 02.08.2012.
În aceste condiții, a apreciat instanța de fond, este evident că termenul imperativ prevăzut de lege nu a fost respectat în privința contestației împotriva somației și a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, motiv pentru care se impune admiterea excepției tardivității în privința acestor acte de executare și respingerea contestației împotriva acestor acte de executare, ca fiind tardiv formulată.
Contestația la executare împotriva dispoziției de poprire, a reținut instanța fondului, este formulată în termen, întrucât aceasta a fost comunicată debitoarei la data de 17.07.2012, iar aceasta a formulat contestația la data de 02.08.2012.
Față de susținerile din cuprinsul întâmpinării formulate de intimata, relativ la necesitatea timbrării acțiunii, instanța a constat că, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/ 1997, sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice, iar conform art. 7 din O.G. nr. 22/ 2002, cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, instanța de fond a constat că nu au fost precizate motivele de fapt și nici temeiul de drept pe care se întemeiază cererea, pentru ca instanța să poată analiza condițiile impuse de lege pentru încuviințarea unei astfel de cereri, motiv pentru care s-a raportat la dispozițiile de drept comun care reglementează suspendarea executării silite, respectiv art.403 alin.1 C.proc.civ., care stabilește că până la soluționarea contestației la executare, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
Întrucât a reținut la acest termen spre soluționare contestația la executare, iar suspendarea executării silite se dispune până la soluționarea contestației la executare, instanța a respins această cerere ca rămasă fără obiect.
Pe fondul contestației la executare formulate împotriva dispoziției de poprire, instanța a reținut că prin decizia civilă nr.2424/12.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ a fost obligată pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la acordarea tichetelor de masă și a sporului de 25% față de salariile prevăzute de OG nr.2/2006 în favoarea funcționarilor publici membri ai sindicatelor componente ale recurentei-reclamante, după cum urmează: tichetele de masă lunar începând cu data de 9 decembrie 2006 și sporul salarial de 25% pentru perioada 09.12._06.
Deși contestatoarea susține că titlul nu conține în dispozitiv perioada exactă pentru care se atribuie tichetele de masă, se constată că în considerente se face referire la art.23 din Legea nr.435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar. Potrivit acestui articol, începând cu data în vigoare a acestei legi personalul încadrat în unitățile sanitar veterinare publice finanțate din venituri publice sau subvenții de la bugetul de stat beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, cu excepția pensionarilor.
Întrucât art.23 din Legea nr.435/2006 enunțat mai sus nu a suferit modificări de la data intrării legii în vigoare și până în prezent, rezultă că dreptul de a încasa lunar cele 20 de tichete de masă subzistă până la abrogarea legii sau până la intervenirea unei modificare legislativă care suprimă acest drept, motivul invocat de contestatoare în sensul că titlul nu prevede atribuirea în continuare a tichetelor de masă fiind neîntemeiat.
Aprecierea contestatoarei că ea este o instituție străină de cauza în care a fost pronunțat titlul executoriu, astfel încât organul de executare competent ar fi trebuit să aibă sediul în mun. București, a apreciat instanța de fond ca este neîntemeiată, de vreme ce, în primul rând, sediul terțului poprit Trezoreria B. se află în mun. B., iar competența teritorială prevăzută de lege pentru înființarea popririi fiind alternativă, intimatul B.E.J. A. A. are competența să efectueze acte de executare.
Totodată calitatea contestatoarei de debitor în cadrul procedurii de executare silită este o apărare care privește executarea silită însăși și care putea fi valorificată exclusiv prin promovarea contestației la executare în termenul prevăzut de lege, după primirea somației, dar care nu a fost invocată la acel moment, astfel încât instanța a respins, ca tardiv formulată, contestația îndreptată împotriva actelor și formelor de executare întocmite până la emiterea dispoziției de poprire din 12.07.2012 și nu mai poate face obiectul analizei în cauza de față.
Motivele analizate mai sus au fost apreciate de instanță ca fiind neîntemeiate, insa, făcând aplicarea dispozițiilor OUG nr.71/2009 și ale Legii nr.230/2011 de aplicare a acesteia, care sunt incidente în cauză, întrucât dreptul la acordarea tichetelor de masă se circumscrie drepturilor salariale conferite personalului bugetar, instanța a apreciat că potrivit art.1 alin.1 din OUG nr.71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5%; b) în anul 2013 se plătește 10%; c) în anul 2014 se plătește 25%; d) în anul 2015 se plătește 25%;e)în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
De asemenea potrivit art.1 alin.2 din acest act normativ în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept. Astfel prevederile mai sus menționate consacră un impediment legal, de ordine publică, pentru declanșarea sau continuarea executării silite.
S-a reținut de asemenea ca, atât Curtea Constituțională (prin deciziile nr. 188 din 2 martie 2010 si nr. 206 din 4 martie 2010), cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prin Decizia de inadmisibilitate D. și alții c. României), au statuat asupra proporționalității măsurilor dispuse prin această ordonanță de urgență, reținându-se că prin adoptarea și aplicarea acestui act normativ nu se neagă existența si întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile și nici nu se refuza punerea în executare a acestora, ci doar se stabilește o modalitate de executare, justificată de apărarea stabilității economice a statului.
S-a apreciat totodată că măsurile instituite păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite (executarea eșalonata a plăților stabilite prin hotărâri judecătorești) și scopul urmărit (asigurarea stabilității economice a statului), că nu există indicii că statul nu va respecta calendarul plăților, concluzionându-se că plata eșalonată a sumelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă.
Constatând faptul că prima tranșă de 5% este scadentă în anul 2012, iar pentru diferența de 95% executarea este suspendată de drept, instanța a anulat în parte dispoziția de poprire nr.766 din data de 12.07.2012 în ceea ce privește procentul de 95 % din cuantumul creanței datorate, menținând actul de executare pentru 5% din creanță.
Prin prisma considerentelor dezvoltate anterior, instanța a admis în parte contestația la executare formulată împotriva dispoziției de poprire și a anulat în parte dispoziția de poprire nr.766 din data de 12.07.2012, în ceea ce privește procentul de 95 % din cuantumul creanței datorate, menținând actul de executare pentru 5% din creanță.
Cu privire la restabilirea situației anterioare, instanța a constatat că nu s-au precizat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, întoarcerea executării fiind posibilă conform art. 4042 alin. 1 C.pr.civ. în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare.
În cauză nu a fost desființat titlul executoriu și nici executarea silită însăși, ci numai a fost anulat în parte un act de executare, iar contestatoarea D.S.V.S.A. B. nu a făcut dovada faptului că, în urma înființării popririi, ar fi executat o parte din creanță, astfel încât să se impună restabilirea situației anterioare.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale enumerate, instanța a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind restabilirea situației anterioare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata B. S., în temeiul art. 299 si urm. C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie modificată în parte sentința în sensul înlăturării din aceasta a condiționării executării în lumina prevederilor OG 71/2009, sustinand că, a solicitat respingerea contestației la executare făcuta in dosarul execuțional nr. 766/2011 prin care DSVSA B. era obligata sa plătească debitul rezultat din contravaloarea tichetelor de masa cuvenite, debit la achitarea căruia a fost obligata prin sentința nr. 2424/ 12.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ la cererea creditorului membru al Federației Sindicale a Veterinarilor din România.
Instanța de la fond a admis cererea DSVSA B., interpretând in mod greșit OG.71/2009, si a condiționat executarea efectiva de respectare a condițiilor art.l din aceasta ordonanța.
Arata ca, la momentul in care s-a pronunțat sentința nr. 2424/12.06.2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, la cererea creditorului membru al Federației Sindicale a Veterinarilor din România, tichetele de masa nu erau drepturi de natura salariala deci nu se aplicau prevederile OG 71/2009.
Conform principiului neretroactivității legii, actul normativ OG 71/2009, modificat, in concepția sa, nu se poate aplica si hotărârilor devenite executorii înainte de apariția sa, respectiv înainte de 18 iunie 2009.
Arata ca, hotărârea a cărei executare a solicitat-o a devenit executorie la nivelul anului 2008 si este de la sine înțeles ca un act normativ dispune numai pentru viitor, sens in care acesta poate fi interpretat ca pentru hotărârile judecătorești devenite executorii înainte de edictarea lui, acesta nu se aplica, urmând ca doar pentru hotărârile judecătorești devenite executorii începând cu 18 iunie 2009 actul normativ sa fie aplicabil.
Logica juridica trimite la concluzia ca raționamentul său este unul corect daca se urmărește si modul de modificare a OUG 71/2009 care prevede ca:
(l) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a)în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b)în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c)în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d)în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e)în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Folosind principiul tempus repit actum, arata recurenta, se ajunge la singura concluzie valabila, si anume aceea ca pentru hotărârile judecătorești devenite executorii înainte de 18 iunie 2009 se aplica normele procesuale civile neafectate de OUG 71/2009.
Numai astfel principiul neretroactivității legii nu ar fi înfrânt, iar legea temporară, care este in cazul de față Ordonanța de urgenta, ar fi aplicabila potrivit principiului neretroactivității legii consfințit in Constituția României.
In acest sens sunt si disp. art. 15 din Constituția României, potrivit cărora ,, (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile,, principiu reglementat atât de normele actualului cod civil cat si de normele noului Cod de procedura civila.
Având in vedere cele arătate solicită admiterea recursului si modificarea in parte a sentinței recurate, in sensul înlăturării condițiilor de executare conform art.1, din OG 71/2009, modificata, sentința pusa in executare bucurându-se de caracterul executoriu din anul 2008, când aceasta norma temporara nu exista.
In drept au fost invocate disp. art. 299 si urm. C..
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv:Nota de serviciu nr: 3037/05.nov.2008 a Autorității Naționale Sanitar Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor, Adresa 2565/17.02.2012 a ANSVSA către direcțiile sanitar-veterinare din tara, Sentința civila nr._/2012, de admitere a cererii de validare a popririi solicitata in dosarul nr._/245/2012 al Judecătoriei Iași, Sentința nr._/2012, data in dosarul nr._/245/2012 al Judecătoriei Iași, Extras din legea 571/2003, modificata, art. 55, alin.4, Proces verbal de eliberare si distribuire sume, Ordin nr. 2336 din 19 iulie 2011 – a se vedea filele 7 – 17 dosar.
Prin încheierea din 14.01.2013 tribunalul a dispus suspendarea cauzei conform art. 242 pct.2 cod procedură civilă pentru lipsa părților legal citate la strigarea pricinii.
Potrivit disp. art.248 Cod proc.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Din economia textului de lege menționat, reiese că pentru a constata perimarea unei cereri este necesar a se verifica următoarele aspecte: cererea să fi rămas în nelucrare un an în materia civilă, rămânerea în nelucrare să se datoreze culpei părții, să nu fi intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, să nu existe o cauză de stingere a procesului, prevăzută de o normă specială .
În speță, instanța apreciază că sunt îndeplinite cerințele de mai sus, respectiv cauza a rămas în nelucrare 1 an de zile, aceasta fiind suspendată în 14.01.2013 și repusă pe rol, în vederea perimării la 10.03.2014, această situație de fapt s-a datorat părților, care nu au mai efectuat vreun act de procedură în cauză în acest interval de timp și nici nu au intervenit cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, neaflându-se în situația unei norme speciale de stingere a procesului.
Față de cele reținute mai sus, instanța, constatând faptul că sunt întrunite cerințele art.248 cod pr. civilă, va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
În baza art.248 C.pr.civ. constată perimat recursul declarat de intimata B. S. – domiciliată în B., ., ., împotriva sentinței civile nr._/25.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect contestație la executare și suspendare executare silită, în contradictoriu cu contestatoarea D. SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B. – cu sediul în B., . bis, jud. B. și intimatul B. E. JUDECATORESC A. A. – cu sediul în B., Piața Daciei, ., ., jud. B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2014.
Președinte, A. M. | Judecător, M. Ș. | Judecător, E. P. |
Grefier, C. C. |
Red.MȘ
Th.red.CC/2 ex./ 25.03.2014
Dosar fond nr._ Judecătoria B.
Judecător fond V. A. M.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 67/2014. Tribunalul BUZĂU | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 594/2014. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
