Suspendare provizorie. Hotărâre din 23-05-2014, Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 8131/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECZIA CIVILĂ Nr. 198/2014
Ședința publică de la 23 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. N.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de contestatorul C. M.,domiciliat în municipiul B., ..1, etaj 3, apt.8, județul B. împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 13.11.2013 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ G. PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ B.,cu sediul procesual ales în municipiul B.,..județul B., având ca obiect contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a răspuns apelantul C. M., lipsă fiind intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală G. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că, apelul a fost motivat, a fost timbrat legal cu suma de 77 lei conform chitanței nr._ din 22.02._, după care:
Apelantul C. M. a arătat că a luat cunoștință de conținutul încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorului M. N..
A mai precizat că judecătorul M. A. ar fi trebuit să formuleze cerere de abținere însă, nu înțelege să formuleze cerere de recuzare împotriva acestui magistrat.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, față de lipsa intimatei și pentru a se respecta ordinea din lista de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a răspuns apelantul C. M., lipsă fiind intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală G. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală B..
Apelantul C. M. a arătat că se află în poziția de victimă .În cauză de față nu este avocat, ci este parte .Prezentul dosar are același obiect cu cealaltă cauză care a fost soluționată de Tribunalul B..
Acesta a arătat că a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu și a somației, acte emise de intimată.Nu a avut cunoștință de existența deciziei de impunere nr._/24.01.2013.
Împotriva acestuia nu a fost pornită executarea silită .În situația în care s-ar fi început executarea silită ar fi formulat contestație.Dispozițiile art.205 – 206 Cod proc.civ. se referă la titlurile de creanță, neprimind titlul executoriu nu l-a contestat.
A mai precizat faptul că nu a avut încheiat nici un raport juridic cu Casa O.P.S.N.A.J .
Nu a existat încheiat raport juridic între acesta, în calitatea de avocat și Casa de Asigurări de Sănătate O.P.S.N.A.J .
La data de 1.07.2012 Casa de Asigurări de Sănătate O.P.S.NA.J nu mai avea competență să emită decizii de impunere.
A mai arătat faptul că a achitat suma de 417 lei.A fost internat în spital, moment în care a plătit spitalizarea și tratamentul prescris.
Nu are cunoștință la acest moment despre întinderea titlului executoriu.
A solicitat admiterea apelului, urmând a se dispune anularea titlului executoriu, neputând fi obligat să plătească de 2-3 ori contribuțiile de asigurări de sănătate .
Nu poate fi obligat să achite contribuții de asigurări de sănătate doar pentru că în țară există un senator cu nas strâmb, artiste și doctori care fac operații estetice pe banii reprezentând contribuții pentru asigurări de sănătate.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., la data de 22.05.2013, sub numărul_, contestatorul C. M. a formulat, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală G., prin Administrația Finanțelor Publice B., contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._ și a somației nr. 10/_ /_ din dosarul de executare nr._/10/_ /_, pentru suma de 2935 lei și împotriva înștiințării de poprire nr._, din 14.05.2013, ce formează obiectul dosarului de executare nr._/28.03.2013, pentru suma de 10.651 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 718 C. pr. civ., a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea cererii, contestatorul susține că, la data de 13.05.2013, a primit titlul executoriu și somația contestate, suma de 2935 lei cuprinsă în acestea reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează activități independente, iar la data de 20.05.2013 a primit înștiințare de poprire pentru suma de_ lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate conform titlului executoriu Q814 emis de casa OPSNAJ, pentru perioada trimestrul I 2003, trimestrul IV 2007. Se arată că împotriva titlului executoriu Q814 emis de casa OPSNAJ, contestatorul a formulat contestație la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub număr de dosar_/299/2012, iar împotriva deciziei nr._/31.12.2012 emisă de DGFP B. pentru suma de 840 lei, a formulat contestație. Mai susține contestatorul că suma menționată în titlul executoriu Q814 emis de casa OPSNAJ este prescrisă, iar suma de 840 lei reprezintă accesorii la un debit prescris.
Cu privire la suma de 1678 lei, din documentul nr._/24.01.2013, contestatorul nu cunoaște ce reprezintă și asupra cărui debit s-a făcut calculația sau dacă este un debit de sine stătător, pentru ce perioadă a fost calculat.
În ce privește suma de 417 lei pentru care a fost emisă decizie de impunere de către AFP B., aceasta a fost achitată cu chitanța ., nr._/18.03.2013.
Mai susține contestatorul că, la înștiințarea de poprire, AFP B. a dat dovadă de subiectivism întrucât anterior fusese înștiințată de către acesta că se află în proces cu casa OPSNAJ, iar sumele sunt prescrise și, conform legii în vigoare, nu datorează contribuții de asigurări sociale de sănătate pentru profesii liberale având în vedere dispozițiile Legii 95/2006 coroborate cu dispozițiile Legii 80/1995 cu modificările aduse prin Legea 360/2002. În acest context, nu cunoaște în ce condiții și cum au fost stabilite sumele de către casa OBSNAJ.
Apreciază că avea obligația asigurării doar de la momentul intrării în vigoare a OUG 125/2011.
La cerere au fost atașate, în copie, următoarele înscrisuri: decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii din dosar fiscal nr._/31.12.2012, anexă la decizie, somația nr. 10/_ /_, titlul executoriu nr._, înștiințare poprire, somație nr. Q813, titlul executoriu nr. Q814, chitanță nr._/18.03.2013, extras de pe portalul instanțelor de judecată, decizia nr. 92/28.03.2013 emisă de DGFP B..
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare motivat de faptul că obiectul unei contestații la executare nu îl poate constitui un titlu de creanță, neputându-se formula apărări vizând cuantumul și natura creanței, calea de atac în cadrul căreia acestea pot fi contestate fiind contestația la organul emitent precum și la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, cale specială, reglementată de art. 215 – 218 din OG 92/2003.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare motivat de faptul că apărările vizând cuantumul creanței pot fi analizate doar de instanța de contencios administrativ pe calea contestației împotriva deciziei de impunere, iar titlurile de creanță au fost comunicate petentului conform art. 44 din OG 92/2003, prin poștă cu confirmare de primire, acesta având posibilitatea formulării de căi de atac împotriva actelor de stabilire a creanței.
A concluzionat intimata că emiterea actelor de executare contestate în prezenta cauză s-a făcut cu respectarea dispozițiilor OG 92/2003, astfel încât contestația la executare este neîntemeiată.
La întâmpinare au fost atașate, în copie, actele din dosarul de executare.
Potrivit dispozițiilor art. 167 C. pr. civ., pentru părțile prezentei cauze a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Prima instanță a apreciat că excepția inadmisibilității, invocată de intimată, vizează fondul cauzei motiv pentru care a analizat-o ca apărare de fond.
În baza materialului probator administrat Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr._, din data de 13.11.2013, prin care a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor articolului 172 Cod procedura fiscală contribuabilul suspus executării silite are posibilitatea de a sesiza instanța de executare urmărind anularea actelor de executare silită contrare legii, ori de câte ori sunt încălcate prescripții legale referitoare la procedura executării silite.
În cauza de față, contestatorul a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._ motivat de faptul că sumele menționate în acesta nu sunt datorate întrucât, potrivit Legii 95/2006 coroborate cu dispozițiile Legii 80/1995 cu modificările aduse prin Legea 360/2002, până la . OUG 125/2011, nu datorează asigurări de sănătate.
Sumele din titlul executoriu reprezintă obligații de plată stabilite prin deciziile de impunere nr._/31.12.2012, nr._/24.01.2013 și nr._/28.02.2013.
Decizia de impunere este un titlu de creanță care poate fi contestat potrivit dispozițiilor art. 205 din OG 92/2003, în cadrul unei proceduri speciale care impune contribuabilului obligația de a se adresa organului emitent, obligat la rândul său să răspundă contestației administrative printr-o nouă decizie care, potrivit dispozițiilor art. 218 alin.2 C. pr. civ., poate fi contestată la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii.
Pe cale de consecință, susținerea contestatorului potrivit căreia nu datorează sumele din titlul executoriu a fost apreciată de judecătorul fondului ca vădit neîntemeiată atât timp cât deciziile de impunere în baza cărora au fost calculate nu au fost anulate.
Pentru aceleași considerente, tot neîntemeiată a fost găsită și contestația privind înființarea popririi pentru suma de_ lei, aceasta având la bază titlul executoriu nr. Q814/06.06.2012 contestat în cadrul dosarului nr._/299/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București în care s-a pronunțat soluția de respingere a contestației la executare.
Susținerea potrivit căreia suma de 417 lei menționată în titlul executoriu a fost deja achitată a fost și ea apreciată ca neîntemeiată, prima instanță reținând că, potrivit chitanței nr._, această sumă a fost achitată la data de 18.03.2013, iar din înscrisurile depuse la dosar de intimată rezultă că la data de 11.03.2013 a fost emisă decizia de impunere nr._ în care s-au stabilit obligații de plată reprezentând plăți anticipate cu titlu de impozit/contribuții asigurări de sănătate precum și obligații de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale pe termene de plată, în cuantum de 417 lei pe trimestru. Or, această decizie nu a fost menționată în titlul executoriu, astfel încât plățile făcute în baza ei nu sunt de natură să stingă obligații menționate în titlul executoriu.
Față de considerentele mai sus analizate, Judecătoria B. a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul C. M..
Împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 13.11.2013 a formulat apel contestatorul C. M. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele motive :
În motivarea căii de atac a invocat greșita interpretare a actului dedus judecății, greșita interpretare a situației de fapt și nesoluționarea fondului.
A susținut că, în fapt, la data de 22.05.2013 a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._, somației nr.10/30/_4400770 emisă de A.F.P pentru suma de 2.935 lei sumă de care nu a avut cunoștință, la care debite se referă și ce reprezintă documentele precizate în cele două acte contestate.
Față de celelalte capete de cerere urmează a se lua act că a renunțat la judecarea lor.
Alte acte nu a primit de la pârâtă până la momentul formulării contestației.
Urmează ca instanța de control judiciar să aibă în vedere faptul că acțiunea dedusă judecății îl vizează personal.
D-lui are cunoștință cel mai bine despre ce trebuia să facă și ce nu, ce acte a primit și care nu, acte din care să rezulte ce contribuții de asigurări de sănătate și în ce condiții, cât a achitat și în urma cărui act emis de autoritățile statului.
Instanța de fond a dat dovadă de subiectivism, nepricepere interpretând greșit actul dedus judecății, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.
Prima instanță a reținut că sumele din titlul executoriu reprezintă obligațiile de plată stabilite prin deciziile de impunere nr._ din 31.12.2012;_ din 24.01.2013 și nr._ din 28.02.2013.
Or, așa cum a precizat, nu a primit anterior introducerii contestației nici o decizie din cele menționate anterior, intimata nefăcând dovada trimiterii acelor acte fiscale pe bază de confirmare de primire, așa cum prevede legea.
Instanța de fond a făcut trimitere la aceste acte fără existența actelor și documentelor doveditoare la dosar, comițând un fals intelectual grosier.
Falsul intelectual comis de instanța de fond continuă în sensul că își justifică hotărârea prin trimiterea la dispoz.art.205 din O.G nr. 92/2003 și art.218 al.3 Cod proc.civ.
Mai mult, acțiunea dedusă judecății îl privește pe acesta, și apreciază că știe să își apere foarte bine interesele nebazându-se pe minciună.
Falsul comis de prima instanță are continuitate și cu privire la suma de 10.651 lei, având la bază titlul executoriu Q 814 din 6.06.2012, precizând că Judecătoria sectorului 1 București i-a respins contestația la executare .
Or, urmează a se constata că dosarul nr._/299/2012 aflat pe rolul Tribunalului București are termen de judecată la data de 3.02.2014.
Nepriceperea și falsul intelectual al instanței de fond continuă și în ce privește suma de 417 lei, sumă pe care instanța de judecată a considerat ca nu a fost achitată.
Or, o neglijență mai mare ca aceasta în studierea actelor depuse la dosar, interpretarea și coroborarea lor nu a văzut în activitatea sa anterioară și actuală.
Urmează, a se observa că prima instanța a greșit grav în apreciere deoarece chitanța depusă de aceasta privind achitarea sumei de 417 lei este emisă la data de 18.03.2013 ulterior datei de 11.03.2012 când a primit a doua decizie de impunere recalculată.
Decizia nr._, din 28.02.2013, este menționată în titlul executoriu contestat contrar celor reținute în considerente de către instanța de fond.
A solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii apelate și în baza art.480 al.3 Cod din Noul de procedură Civilă, evocarea fondului și, judecând cauza, Tribunalul să dispună anularea titlului executoriu contestat și a tuturor actelor subsecvente.
Urmează a se dispune administrarea tuturor probelor solicitate la instanța de fond, precizate în acțiune și cele solicitate prin cererea separată, iar în baza dispoz.art.480 al.3 teza finală din Noul Cod de procedură civilă urmează a se dispune administrarea tuturor probelor ce vor izvorî din dezbateri.
Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
A susținut că Judecătoria B. a examinat întregul materialul probator aflat la dosar întărindu-le convingerea că a analizat cu temeinicie cauza dedusă judecății și, pe cale de consecință, a permis formarea unei convingeri fundamentate în fapt și în drept.
Prima instanță a reținut întemeiat faptul că potrivit dispoz.art.172 Cod procedură fiscală contribuabilul supus executării silite are posibilitatea de a sesiza instanța de executare urmărind anularea actelor de executare urmărind anularea actelor de executare silite contrare legii, ori de câte ori au sunt încălcate prevederile legale referitoare la procedura executării silite .
S-a reținut corect că în cauză contestatorul a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._ motivat de faptul că acesta consideră că sumele reprezentând contribuții de asigurări sociale nu sunt datorate potrivit Legii nr. 95/2006 coroborate cu Legea nr.80/1995 cu modificările și completările ulterioare.
Prima instanță a constatat că sumele din titlul executoriu reprezintă obligații de plată stabilite prin deciziile de impunere nr._ din 31.12.2012, nr._/24.01.2013 și nr._ din 28.02.2013 .
Decizia de impunere este un titlu de creanță care poate fi contestat potrivit dispoz.art. 205 din O.G nr. 92/2003 în cadrul unei proceduri speciale care impune contribuabilului obligația de a adresa organului emitent obligat la rândul său să răspundă contestației administrative printr-o nouă decizie, care potrivit dispoz. art-218 al.2 Cod procedură fiscală care poate fi contestată la instanța judecătorească de contencios administrativ și fiscal.
Astfel, s-a concluzionat temeinic și legal că este vădit netemeinică susținerea contestatorului potrivit căreia nu datorează sumele din titlul executoriu atât timp cât deciziile de impunere în baza cărora sumele au fost calculate nu au fost anulate.
Pentru aceleași considerente instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată și contestația privind înființarea popririi pentru suma de 10.651 lei aceasta având la bază titlul executoriu nr. Q814 contestat în cadrul dosarului nr._/299/2012 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București în care s-a pronunțat soluția de respingere a contestației la executare acest act nefiind anulat de instanța de judecată.
Nu poate fi reținut ca temeinic motivul de apel potrivit căruia instanța de fond a considerat ca fiind neachitată suma de 417 lei .
Din cuprinsul sentinței apelate rezultă, fără echivoc faptul că instanța a analizat acest aspect și a constatat că această sumă a fost achitată la data de 18.03.-2013, iar din înscrisurile depuse la dosar de intimată rezultă că la data de 11.03.2013 a fost emisă decizia de impunere nr._ din 11.03.2013 în care s-au stabilit obligații de plată reprezentând plăți anticipate cu titlul de impozit /contribuții de asigurări de sănătate pe termene de plată, în cuantum de 417 lei pe trimestru.
Or, această decizie nu a fost menționată în titlul executoriu contestat astfel încât plățile făcute în baza ei nu sunt de natură să stingă obligațiile menționate în titlul executoriu.
Apreciază că emiterea actelor de executare contestate în cauză s-a făcut cu respectarea dispozițiilor O.G. nr.92/2003 Cod procedură fiscală, instanța de fond neputând constata existența altor neregularități în ceea ce privește executarea silită începută și neputând identifica încălcări ale dispozițiilor legale.
Art.43 din O.G nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală impune conținutul și motivarea actului administrativ fiscal, și, în speță nu se poate constata nerespectarea vreunei cerințe de ordin formal care să poată fi sancționată cu nulitatea absolută.
Potrivit art.172 Cod procedură fiscală persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prezentului cod de către organele de executare ,precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
Apelantul nu a indicat în cuprinsul contestației și nici în cererea de apel ce prevederi din Codul de procedură fiscală au fost încălcate prin emiterea actelor de executare contestate în cauză.
Nici în ceea ce privește cauzele de nulitate relativă contestatorul nu a adus nici un argument cu privire la dispozițiile legale încălcate prin emiterea acestor acte de executare, vătămarea ce i s-ar fi putut produce și care să nu poată fi acoperită decât prin anularea somației.
Prevederile legale invocate sunt de strictă aplicare, o altă interpretare nefiind posibilă întrucât ar însemna eludarea unor dispoziții imperative.
A solicitat respingerea apelului ca nefondat, urmând a se menține sentința pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
În drept, a invocat dispoz.art.205-208 Cod proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului și evaluând dovezile administrate în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii apelate și a motivelor de apel invocate, Tribunalul apreciază calea de atac de față ca nefondată pentru următoarele motive:
Mai întâi, Tribunalul, analizând conținutul contestației la executare, constată că apelantul contestator a invocat două tipuri de critici și anume un prim grup de critici ce vizează chiar suma pusă în executare silită de către intimată, susținând faptul că suma menționată în titlul executoriu Q814 emis de casa OPSNAJ este prescrisă, iar suma de 840 lei reprezintă accesorii la un debit prescris precum și faptul că, potrivit legii în vigoare, nu datorează contribuții de asigurări sociale de sănătate pentru profesii liberale având în vedere dispozițiile Legii 95/2006 coroborate cu dispozițiile Legii 80/1995 cu modificările aduse prin Legea 360/2002, obligația asigurării incumbându-i doar de la momentul intrării în vigoare a OUG 125/2011, iar un al doilea grup de critici ce privește suma de 417 lei pentru care se invocă stingerea debitului prin plată, susținându-se că în mod greșit s-a început executarea silită și pentru această sumă care fusese achitată cu chitanța ., nr._/18.03.2013.
Judecătoria B. a respins contestația la executare în întregul sau ca neîntemeiată, lucru ce conduce la ideea că s-ar fi analizat pe fond ambele tipuri de critici aduse pe calea contestației la executare. În realitate, soluția primei instanțe referitor la primul grup de critici, cele privind prescripția constatării debitului și inexistența obligației contestatorului de a plăti contribuții la fondul de asigurări de sănătate, este aceea de respingere a contestației ca inadmisibilă, motivat de faptul că apelantul contestator nu are deschisă calea contestației la executare pentru a-și valorifica nemulțumirile față de creanța pusă în executare silită împotriva sa, ci calea specială, reglementată de art. 205 și 218 din OG nr. 92/2003, respectiv contestația la organul emitent și, în raport de soluția primită, acțiune la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, potrivit Legii nr. 544/2004.
Acest lucru rezultă din considerentele sentinței, în care se face trimitere la prevederile art. articolului 172 Cod procedura fiscală conform cărora contribuabilul suspus executării silite are posibilitatea de a sesiza instanța de executare urmărind anularea actelor de executare silită contrare legii, ori de câte ori sunt încălcate prescripții legale referitoare la procedura executării silite, precum și la prevederile art 205 Cod procedură fiscală sens în care judecătorul fondului arată că „decizia de impunere este un titlu de creanță care poate fi contestat potrivit dispozițiilor art. 205 din OG 92/2003, în cadrul unei proceduri speciale care impune contribuabilului obligația de a se adresa organului emitent, obligat la rândul său să răspundă contestației administrative printr-o nouă decizie care, potrivit dispozițiilor art. 218 alin.2 C. pr. civ., poate fi contestată la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii”.
Or, soluția primei instanțe este corectă iar Tribunalul nu-și poate însuși punctul de vedere exprimat în apel în sensul că Judecătoria ar fi făcut o interpretare greșită a actului dedus judecății, și a întregii situații de fapt și ar fi lăsat, în mod greșit, nesoluționat fondul cauzei dând dovadă de subiectivism și comițând un fals intelectual grosier așa cum susține apelantul contestator.
Dimpotrivă, Tribunalul constată că, pornind de la obiectul cererii de chemare în judecată, contestație la executare îndreptată împotriva titlului executoriu nr._ și a somației nr. 10/_ /_ din dosarul de executare nr._/10/_ /_, pentru suma de 2935 lei și împotriva înștiințării de poprire nr._, din 14.05.2013, ce formează obiectul dosarului de executare nr._/28.03.2013, pentru suma de 10.651 lei, și văzând motivele pentru care se solicita anularea acestora, motive care țineau exclusiv de creanța pusă în executare despre care contestatorul afirma pe de o parte că a intervenit prescripția iar pe de altă parte că nu o datorează, observând și faptul că nu se invocau neregularități ale actelor de executare în sine, așa cum cer dispozițiile art. 172 din O.G. nr. 92/2003, în mod corect Judecătoria B. a concluzionat că nu poate analiza aceste apărări în cadrul procedural ales de contestator, calea pe care acesta o are la dispoziție pentru a-și atinge scopul urmărit fiind alta, respectiv cea reglementată de art. 205, respectiv art 218 din OG nr. 92/2003, contestația la organul emitent și apoi acțiune îndreptată la instanța de contencios administrativ competentă potrivit legii 544/2004.
Dispozițiile art. 172 al. 3 din O.G. nr. 92/2003 nu permit să fie analizate apărări de fond în cadrul contestației la executare decât dacă nu este reglementată, în acest scop, o altă cale de atac, condiție neîndeplinită în cauza de față.
Referitor la prescripție Tribunalul observă că motivul pentru care contestatorul apelant consideră că a intervenit prescripția este acela că debitul este aferent anilor 2003- 2007. Așa fiind, prescripția care se invocă este referitoare la dreptul de a se mai constata creanța fiscală, prescripție reglementată de art 91 Cod procedură fiscală și care nu poate fi cercetată decât tot în procedura plângerii împotriva actului de creanță în sine. Singura prescripție care ar fi putut fi analizată în cadrul unei contestații la executare îndreptată împotriva actelor de executare silită, este cea reglementată de art 131 Cod procedură fiscală și anume prescripția dreptului de a mai pune în executare silită o creanță, prescripție care intervine după trecerea unui interval de cinci ani de la constatarea creanței printr-un titlul de creanță, fără ca să se treacă la executarea ei silită.
Or, nu intervenirea acestei prescripții o invocă apelantul pentru că nici nu avea cum de vreme ce titlurile prin care s-au constatat creanțele puse în executare silită, astfel cum ele sunt menționate în titlul executoriu astăzi contestat, sunt datate 31.12 2012 (decizia_), data de 28.12.2013 (doc. Nr._) și respectiv data de 24.01.2013 (doc nr._) iar de la data emiterii acestor trei acte nu au trecut, în mod evident, 5 ani.
Cât privește pretinsa contestație îndreptată împotriva titlului de creanță Q 814 din 6.06.2012, aflată inițial pe rolul Judecătoria sectorului 1 București iar apoi pe rolul Tribunalului București ( dosarul nr._/299/2012 cu termen de judecată la data de 3.02.2014) până la soluționarea prezentei căi de atac apelantul contestator nu a făcut dovada, cu o hotărâre definitivă, că acest titlul de creanță a fost desființat pentru a atrage și desființarea actelor de executare emise în baza lui.
Referitor la împrejurarea invocată în apel în sensul că apelantul contestator nu ar fi primit, anterior introducerii contestației, nici o decizie din cele menționate în actele de executare, intimata nefăcând dovada trimiterii acelor acte fiscale pe bază de confirmare de primire, așa cum prevede legea, Tribunalul reține că, în raport de soluția îmbrățișată de judecătorul fondului, aceea a inadmisibilității apărărilor de fond făcute împotriva titlului de creanță pe calea contestației la executare îndreptată împotriva titlului executoriu și a somației emise în baza acestuia, Judecătoria nu ar fi putut analiza, în acest cadru procesual, dacă actele de creanță au fost sau nu comunicate contestatorului, acest lucru putând fi făcut doar de instanța competentă să analizeze actul în sine Așa fiind, numai în procedura specială la care s-a făcut referire în cele ce preced, reglementată de art 205, respectiv art 218 din OG nr. 92/2003, contestația la organul emitent și apoi acțiune îndreptată la instanța de contencios administrativ competentă potrivit legii 544/2004, se pot analiza susținerile apelantului că nu i-au fost comunicate actele de creanță.
Cât privește susținerea apelantului în sensul că instanța nu a soluționat fondul cauzei, așa cum s-a arătat în cele ce preced, prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare în raport de prevederile art. 172 al. 3 din O.G. nr. 92/2003 și față de faptul că, prin intermediul ei, se fac apărări de fond împotriva creanței în sine, iar în acest scop contestatorul are deschisă o cale specială, cea reglementată de art 215 – 218 din OG nr. 92/2003.
Judecătoria B. a calificat drept apărare de fond susținerea intimatei și analizând-o a găsit-o întemeiată. Or, de vreme ce instanța a apreciat că legea nu-i permite să cerceteze în fond pricina dat fiind că nu a fost ales cadrul procesual corect, care să asigure atingerea acestei finalități, evident că nu au cum să se regăsească, în conținutul sentinței apelate, argumente care să răspundă criticilor cuprinse în contestația la executare legate de creanța în sine.
În fine, referitor la suma de 417 lei despre care apelantul contestator afirmă că ar fi achitat-o, motiv pentru care ea nu mai trebuia să apară în titlul executoriu și să mai facă obiectul executării silite, Tribunalul constată că, într-adevăr aceasta este o critică ce poate forma obiect al contestației la executare dat fiind că prin intermediul ei se invocă stingerea debitului prin plată. În legătură cu această critică se observă că intimata a emis pe numele apelantului, sub nr_, o primă decizie de impunere pentru anul 2013, decizie pentru plăți anticipate, în care suma datorată pentru fiecare trimestru este de 510 lei, luându-se ca bază de calcul, conform art 82 alin 2 Cod fiscal,suma datorată de acesta pentru ultimul termen de plată al anului precedent. Ulterior emiterii acestei decizii apelantul contestator a depus declarația privind venitul realizat pe anul 2012 astfel că decizia mai sus amintită a fost înlocuită de o alta, emisă la data de 11.03.2013, sub nr_, pentru 417 lei trimestrial. Numai că apelantul, înregistrând restanțe la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, plata din data de 18.03.2013 nu a stins prima rată a contribuției pe anul 2013, cum pretinde acesta, ci o datorie mai veche, cu scadență la data de 21.06.2012 așa cum arată intimata cu adresa nr 13141din 01.04.2014 –f.33 dosar apel.
Potrivit art. 115 alin 1 Cod procedură fiscală „ Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentând creanțe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanță fiscală principală pe care o stabilește contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine: a) sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligației fiscale pentru care s-a aprobat o eșalonare la plată, precum și dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată pe perioada amânării, în cazul în care termenul stabilit pentru plata sumelor respective se împlinește în luna curentă, precum și obligațiile fiscale curente de a căror plată depinde menținerea valabilității înlesnirii acordate; b) toate obligațiile fiscale principale, în ordinea vechimii, și apoi obligațiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii”.
Cum, suma de 417 lei nu era suficientă pentru a stinge toate datoriile apelantului contestator, astfel cum acestea figurau în evidențele intimatei și cum în speță nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile de la lit a, mai sus redate, nefiind în situația unor debite eșalonate, intimata a procedat conform dispozițiilor înscrise la art 115 alin 1 lit b stingând obligațiile fiscale principale în ordinea vechimii.
Așa fiind nici această critică a apelantului nu este întemeiată.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept soluția pronunțată de Judecătoria B. este considerată legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art 480 alin 1 Cod procedură civilă, va fi respins apelul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat apelul civil formulat de apelantul –contestator C. M.,domiciliat în municipiul B., ..1, etaj 3, apt.8, județul B. împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de
13.11.2013 de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ G. PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ B.,cu sediul procesual ales în municipiul B.,..județul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2014
Președinte, A. M. | Judecător, M. N. | |
Grefier, A. P. |
Red.A.M dos.fond-_
Teh.red.A.M/4ex.jud.fond- G.N.
24.06.2013
| ← Validare poprire. Sentința nr. 309/2014. Tribunalul BUZĂU | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 746/2014.... → |
|---|
