Contestaţie la executare. Decizia nr. 2726/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2726/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 2726/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2726/2015
Ședința publică de la 12 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-M. D.
Judecător G. S.
Grefier C. M. O.
Pe rol soluționarea apelului declarat de intimata . București cu sediul în . Bussines Center Novo Park 3 nr.5 ..5 și 6, împotriva încheieri din data de 10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Rm.Sărat în dosarul nr._ în contradictoriu cu contestatoarea M. A. R. din cadrul Cabinet de avocat, domiciliată în Rm.Sarat . C .,., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta intimată prin consilier juridic L. S. Raducan și intimata – contestatoarea M. A. R..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că este primul termen de judecată după finalizarea procedurii premergătoare prealabile, stadiul procesual apel, procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Se depune delegație de reprezentare pentru apelantă – consilier juridic Raducan L. S..
Părțile precizează că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri, excepții, instanța declară cercetarea procesului încheiată, acordând cuvântul pe fond.
Apelanta prin consilier juridic Raducan L. S. având cuvântul solicită admiterea apelului, modificarea in parte a hotărârii pronunțate, iar in urma judecării pe fond a cauzei respingerea contestației la executare formulate. Instanța de fond prin încheierea pronunțata in data de 10.03.2015 a dispus admiterea în parte a contestației la executare formulata de M. A. R. din cadrul Cabinet de Avocat și anularea încheierii din data de 22.09.2014 precum și a somației din aceeași data, motivat de faptul că M. A. R. - Cabinet de avocat are calitate de persoana fizica, scopul acestuia nefiind obținerea unui profit, ci doar o forma de exercitare a profesiei . executorul judecătoresc nu a îndeplinit cerințele menționate la art. 656 si 666 Cod proc civ, motiv pentru care instanța a dispus anularea somației si a încheierii din data de 22.09.2014 In cuprinsul încheierii din data de 22.09.2014 executorul judecătoresc nu a evidențiat detaliat modul de stabilire a altor cheltuieli de executare in cuantum de 526 lei, ci a menționat generic ca acestea reprezintă cheltuieli cu spațiu, birou, arhiva, s.a.
In ceea ce privește considerentele hotărârii pronunțate, conform cărora instanța a stabilit calitatea de persoana fizica a M. A. R. - Cabinet de avocat:
In conformitate cu prevederile art. 461 alin. 2 Cod proc civ: "(2) Cu toate acestea, in cazul in care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătura cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va inlatura acele considerente si le va inlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsa in dispozitivul hotărârii atacate.", astfel solicită să se constate că în mod eronat instanța de fond a dispus calificarea drept persoana fizica a reclamantei M. A. R. - Cabinet de avocat, considerând ca titlul executoriu a fost încheiat cu o persoana fizica.
Astfel, desi Cabinetul de avocat nu este reglementat de lege in mod expres ca fiind persoana juridica, aceasta este totuși o entitate care are un patrimoniu propriu, distinct de cel al persoanei fizice, iar patrimoniul sau este afectat unui scop profesional. De asemena, acesta este subiect de drept fiscal, plătind taxe si impozite. Astfel, acestea se înregistrează la organul fiscal in a cărui raza teritoriala se afla sediul activității sau locul unde isi desfășoară activitatea principala. In acest sens, depunem formularul denumit "Declarație de înregistrare fiscala/Declarație de mențiuni pentru persoanele care (...) exercita activități liberale", urmând sa primească certificatul de înregistrare fiscala ce va conține, printre altele si denumirea potrivit legii speciale - "Cabinet de avocat" si adresa sediului activității sau a locului unde se desfasora efectiv activitatea principala.
Mai mult decât atat, astfel cum si Tribunalul Cluj a reținut in hotărârea atașata "toate atributele care caracterizează societatea civila de avocați sunt specifice persoanei juridice. Este de neconceput, de altfel, ca aceasta sa se bucure doar de drepturile persoanei juridice, sa fie afectata doar de unele dintre obligațiile persoanei juridice."
De altfel, aceasta interpretare este susținuta de reglementarea expresa a art. 188 din Codul civil (nou), prin care s-a stabilit ca sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege, precum si orice alte organizații legal înființate care, desi nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute la art. 187 din același act normativ, respectiv are o organizare de sine stătătoare si un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit si moral, in acord cu interesul general.
Consideră ca aceasta reglementare a complinit vidul legislativ existent la un anumit moment in ceea ce privește entități precum Cabinetele de avocați, care, pana la momentul intrării in vigoare a noii legi, au fost supuse diferitelor interpretări mai mult sau mai puțin restrictive in ceea ce privește natura lor juridica (având in vedere inclusiv interpretarea oferita de instanța de fond, ce nu mai este de actualitate).
Mai mult, noul act normativ a confirmat interpretările extensive, care au lărgit sfera noțiunii de persoana juridica, intemeindu-se pe caracterele pe care le prezentau diferite entități.
Astfel, atat timp cat insasi legiuitorul a reglementat acest tip de entitate drept persoana juridica-profesionist, chiar daca nu este declarata in mod expres, consideram ca in mod nelegal instanța de fond a reținut calitatea de persona fizica a "Cabinetului de avocat".
Prin considerentele reținute, instanța de fond prejudiciază interesele aapelantei având in vedere ca reclamanta M. A. R. Cabinet de avocat a formulat și acțiunea ce face obiectul dosarului nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei B., acțiune ce are ca obiect constatarea clauzelor abuzive din contractele încheiate intre profesioniști si consumatori.
Astfel, calificarea data de instanța de fond a intimatei M. A. R. Cabinet de avocat de persoana fizica ar putea conduce la ideea ca aceasta ar avea si calitatea de consumator. In opinia noastră intimata, a contractat împrumutul in vederea desfășurării unor activități cu caracter profesional, aspect dovedit de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Interpretând dispozițiile Legii nr. 193/2000, pentru a verifica in ce măsura dispozițiile legii speciale ar fi aplicabile spetei - in raport de destinația creditului, in mod eronat constata ca Intimata s-ar încadra in categoria consumatorilor si, prin urmare, ar putea beneficia de protecția oferita de legiuitor.
Mai mult decât atât, fata de obiectul acțiunii prezentului dosar, respectiv "contestație la executare", consideram ca instanța a dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătura cu judecata acestui proces.
In ceea ce privește anularea somației si a încheierii din data de 22.09.2014 motivat de necomunicarea acesteia potrivit art. 666 Cod proc civ: consideră că instanța fondului nu a fost investita cu o astfel de solicitare, astfel încât aceasta și-a lărgit cadrul procesual ales de parte, încălcând principiul disponibilității părților, reglementat in mod expres de legiuitor prin art. 9 Cod proc civ.
Referitor la anularea încheierii din data de 22.09.2014, astfel cum rezulta din considerentele reținute de instanța de fond, încheierea din data de 22.09.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare nu cuprinde explicațiile "detaliate" sumei in cuantum de 526 lei, ci executorul judecătoresc a menționat la modul general ca acestea reprezintă cheltuieli cu spațiu, birou, arhiva, s.a., motiv pentru care instanța a dispus anularea acesteia.
Legiuitorul nu impune executorilor judecătorești, in stabilirea cheltuielilor de executare, detalierea punctuala a acestora, astfel încât instanța de fond nu a avut niciun temei legal pentru anularea încheierii și consideră că executorul judecătoresc a detaliat cuantumul "altor cheltuieli de executare", potrivit dispozițiilor art. 669 alin. 7 Cod proc civ, fiind necesare astfel desfășurării executării silite.
Intimata M. A. R., din cadrul Cabinet de avocat M. A.-R. avân cuvântul solicită respingerea apelului, menținerea sentinței civile pronunțata de Judecătoria Rm. Sărat, ca fiind temeinica si legala pentru considerentele expuse în concluziile scrise, după cum urmează:
„Instanța fondului a admis in parte contestația la executare, a dispus anularea încheierii din data de 22.09.2014 si somația din aceeași data.
In ceea ce privește imprejurarea ca instanța a stabilit calitatea mea de persoana fizica, va rog sa aveți in vedere, ca in conformitate cu art. 179 din Statutul profesiei de avocat, noțiunea de cabinet de avocat este doar o forma de exercitare a profesiei de avocat, neavand personalitate juridica. In atare situație, insusi titularul cabinetului este cel care are capacitate procesuala, deoarece cabinetele de avocatura sunt reprezentate de titularul lor. Faptul ca formei de exercitare a profesiei - cabinet de avocat, i s-a atribuit un cod unic de "înregistrare, are relevanta doar in plan fiscal. Totodată, exercitarea profesiei de avocat este incompatibila cu exercitarea nemijlocita de fapte de comerț, conform art. 30 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat si in atare situație, cabinetul de avocat nu desfășoară o activitate economica, nu este comerciant si nu poate fi asimilat persoanelor juridice.
Totodată, contravaloarea prestațiilor cabinetului este supusa impozitarii si în consecința, un astfel de cabinet de avocat nu desfășoară o activitate economica in intelelesul dispozițiilor menționate de către apelanta, ci o activitate de interes public, chiar daca presupune o componenta pecuniara. In niciun caz, scopul determinant al constiuirii unui cabinet de avocat nu il reprezintă obținerea unui profit, ci acela de asigurare a unui serviciu specializat.
corespunde oricărei munci realizate in cadrul unui raport de munca ori de serviciu, singura diferența fiind aceea, ca veniturile nu sunt predeterminate.
Mai mult decât atat, nici ratele achitate nu au fost trecute la cheltuielile cabinetului, ceea ce confirma faptul ca nu au fost utilizate in scopul desfășurării activității profesionale si deopotrivă, contul bancar in care a fost virat creditul este deschis pe persoana fizica, identificata prin CNP.
Asa cum am arătat anterior, M. A.-R. Cabinet de"avocat nu are calitatea de comerciant, ci de consumator, profesia de avocat fiind incompatibila cu exercitarea nemijlocita de fapte de comerț.
Practica judiciara menționata se refera la „societatea civila de avocați" si nu la cabinetul individual, neputand concluziona ca si cabinetul individual este persoana juridica, nu poate fi asimilat unei societăți comerciale, asa cum considera apelanta.
Totodată, referirea la împrejurarea, ca apelanta a menționat in contract ca împrumutul a fost acordat in vederea desfășurării activității, nu poate fi avuta in vedere de către instanța de judecata, cata vreme, creditoarea este cea care a creat aceasta confuzie. Creditul a fost virat in contul bancar existent pe numele meu, cont ce este deschis pe persoana fizica, identificata prin CNP. Mai mult decât atat, nici ratele achitate nu au fost trecute la cheltuielile cabinetului, ceea ce confirma faptul ca nu au fost utilizate in scopul desfășurării activității profesionale, creditul acordat reprezentând un veritabil credit de nevoi personale.
In consecința, calitatea mea de persoana fizica se încadrează in noțiunea de consumator si beneficiez de protecția oferita de Legea nr. 193/2000 si totodată suma de bani împrumutata nu a fost utilizata in scopuri comerciale, nefiind achiziționat niciun bun necesar desfășurării activității.
De altfel, apelanta nu a invocat in fata instanței de fond excepția lipsei calității procesuale active.
Menționez, ca in petitul contestației, am arătat ca aceasta vizează anularea tuturor actelor de executare, inclusiv a somației, precum si a încheierii din data de 22.09.2014,, încheiere prin care s-au stabilit cheltuieli de executare nelegale, contrare dispozițiilor legale. In atare situație, motivul invocat de apelanta nu poate fi reținut, cata vreme, instanța fondului a fost investita cu o astfel de cerere si s-a si pronunțat asupra ei, iar Instanța nu a depășit limitele investirii sale.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de executare si onorariul executorului judecătoresc, arat faptul, ca acestea sunt incorect calculate, incalcandu-se dispozițiile legale in materie.
Chiar daca am avea in vedere creanța din titlul executoriu, de_.09 lei, nu s-ar ajunge la suma de 2143 lei. Nici suma de 526,62 lei ce reprezintă „alte cheltuieli de executare" nu este justificata, in condițiile in care nu stim ce reprezintă.
Daca aveți in vedere dispozițiile art. 669 alin. (3), pct. 7 NCPC, acesta trebuie coroborat cu alin. (4), in sensul ca sumele datorate se stabilesc pe baza dovezilor pârtii interesate de către executor si ca acestea pot fi cenzurate de către instanța de judecata.”
Apelanta prin consilier juridic Raducan L. S., în replică arată că rațiunea contestației nu se stabilește calitatea de persoană fizica sau persoană juridică, trebuia stabilită legalitatea acesteia. Intimata nu a contestat niciodată că i-a fost comunicată somația.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentului apel civil, se constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Sărat, sub nr._, contestatoarea M. A. R., în contradictoriu cu intimata . București, a formulat contestație la executare și contestație la titlu solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a titlului executoriu în ceea ce privește suma de 6000 lei întrucât conține clauze abuzive și comisioane ilegale, anularea tuturor actelor de executare inclusiv a somației precum și a încheierii din 22.09.2014, act ce nu i-a fost comunicat, anularea încheierii de încuviințare a executării silite, anularea in parte a încheierii din 22.09.2014 prin care s-au stabilit cheltuieli de executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea de fapt se arată că între părți a intervenit contractul de credit și contractul de gaj cu privire la suma de 25.000 lei.
Arată că a achitat creditul în parte sperând că urmare modificărilor legislative aduse Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, creditoarea va proceda la modificarea contractului printr-un act adițional in sensul eliminării clauzelor abuzive si a comisioanelor percepute in mod ilegal.
Însă creditoarea nu a procedat la încheierea unui act adițional la contractul de credit iar contestatoarea a sistat plata ratelor deoarece a apreciat că este prejudiciată prin perceperea unor comisioane și dobânzi ilegale.
În privința titlului executoriu arată că ne aflăm în fața unui titlu constând în contractul de credit și contractul de gaj care este un veritabil contract de adeziune pentru că toate clauzele au fost impuse, au fost redactate de creditoare urmare instrucțiunilor sale iar debitoarea le-a acceptat ca atare.
Arată că intimata creditoare a dat dovadă de rea credință prin înserarea în contract a unor clauze prevăzute de lege ca fiind abuzive, clauze ce au fost impuse și nu negociate direct cu consumatorul, ceea ce creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Precizează că fiind vorba de un contract standard, caracterul abuziv al clauzelor va fi analizat pe calea unei acțiunii separate urmând să depună dovezi în acest sens.
Cu titlu semnificativ precizează că în contract sunt inserate următoarele clauze abuzive: prevederea de la secțiunea 3.3 ce dă dreptul profesionistului de a modifica unilateral rata dobânzii; perceperea unui comision de administrare de 0,15 % calculat lunar la valoarea creditului efectiv utilizat și perceput lunar; comisionul de rambursare anticipată; comisionul de acordare; dobânda anuală efectivă a creditului nu este prevăzută.
În atare situație creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, ceea ce conduce la inexistența titlului executoriu.
Menționează că executorul judecătoresc a încălcat dispozițiile procedurale in materie in sensul că în baza art.656 cod procedură civilă a emis încheierea din data de 22.09.2014 prin care a stabilit cheltuielile de executare silită, încheiere pe care nu i-a comunicat-o.
Față de creanța din titlul executoriu de_,09 lei tot nu s-ar ajunge la cheltuieli de executare in sumă de 2143 lei.
În privința anulării încheierii de încuviințare a executării silite arată că atât executorul cât și instanța de judecată au apreciat îndeplinite condițiile punerii în executare însă așa cum a arătat creanța nu este certă, lichidă și exigibilă din cauza clauzelor abuzive cuprinse în titlul executoriu, creditoarea percepând dobânzi, comisioane, interzise de lege.
Arată că s-a adresat și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor B. cu o sesizare privind clauzele abuzive din contract în vederea constatării existenței acestora și a sancționării intimatei.
Solicită totodată suspendarea cauzei până la soluționarea contestației.
Temei juridic: art.711 și urm.cod procedură civilă.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare.
Intimata a solicitat ca reclamanta să precizeze calitatea sa în sensul de a indica dacă acțiunea a fost formulată de către M. A. R. persoană fizică sau de către M. A. R. cabinet de avocat, persoană juridică.
În motivare se arată că între intimată și persoana juridică M. A. R. cabinet de avocat în calitate de împrumutat a fost încheiat contractul de credit nr.8239/24.03.2010 credit ce a fost garantat prin constituirea unei fideiusiuni de către persoana fizică M. A. R..
Întrucât contestatoarea nu și-a îndeplinit obligațiile de plata la termenele și în cuantumul stabilit prin contractul de credit, intimata în calitate de creditor a declarat scadența anticipată a creditului și începerea procedurii de executare silită împotriva debitorului, fiind întocmită cererea de executare silită nr._/27.08.2014 transmisă către B. L. F. în baza căreia a fost format dosarul de executare nr.1216/2014.
Cu privire la existența clauzelor abuzive in contractul de credit a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil motivând ca, creditul a fost contractat nu de către consumatoarea M. A. R. ci de către M. A. R. cabinet de avocat (persoană juridică) astfel încât nu sunt aplicabile prev.Legii nr.193/2000.
Se arată că posibilitatea invocării in cadrul unei contestații la executare a unor apărări de fond împotriva titlului executoriu este permisă de legiuitor numai dacă legea nu prevede in acest scop o altă cale de atac iar constatarea existenței unor clauze abuzive in cadrul unei contestații la executare este inadmisibilă deoarece legiuitorul prevede in acest scop o altă cale de atac in baza unei legi speciale.
Cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței arată că sumele pentru care a solicitat începerea executării silite corespund realității, sumele fiind certe, lichide și exigibile, fiind îndeplinite cerințele impuse de legiuitor.
Referitor la cuantumul cheltuielile de executare si onorariu executorului judecătoresc arată că acestea sunt corect calculate fiind respectate prevederile legale.
Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare în care a arătat că, contractul de credit a fost încheiat între creditoare si M. A. R. cabinet de avocat însă în conformitate cu art.179 din statutul profesiei de avocat noțiunea de „cabinet de avocat” este doar o formă de exercitare a profesiei de avocat neavând personalitate juridică.
În atare situație titularul cabinetului este cel care are capacitate procesuală deoarece cabinetele de avocatură sunt reprezentate de titularul lor.
Totodată exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu exercitarea nemijlocită de fapte de comerț conform art.30 al.1 din statutul profesiei de avocat și în atare situație cabinetul de avocat nu desfășoară o activitate economică, nu este comerciant și nu poate fi asimilat persoanelor juridice.
M. A. R. cabinet de avocat nu are calitate de comerciant ci de consumator, profesia de avocat fiind incompatibilă cu exercitarea nemijlocită de fapte de comerț.
În vederea soluționării contestației la executare s-a solicitat dosarul de executare nr.1216/2014 de la B. L. F..
La termenul de judecată din data de 02.02.2015 contestatoarea a precizat că renunță la capătul de cerere privind contestația la titlu si a depus certificat eliberat de Judecătoria B. din care rezultă că pe rolul acestei instanțe se află înregistrat dosarul nr._ având ca obiect acțiune in constatare clauze abuzive – contract de credit nr.8329/24.03.2010 și contract de gaj nr.8330/24.03.2010 promovată de M. A. R. in contradictoriu cu . – Agenția B..
Părțile au uzat la instanța de fond de proba cu înscrisuri.
În urma probelor administrate, Judecătoria Rm.Sărat a pronunțat Încheierea din data de 10.03.2015, prin care a respins excepția inadmisibilității invocată de intimată; a luat act de renunțarea la capătul de cerere privind contestația la titlu, a contestatoarei; a respins cererea de suspendare a executării silite; a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea M. A. R. și a anulat încheierea din data de 22.09.2014 și somația din aceeași dată; a respins capătul de cerere privind anularea încheierii de încuviințare a executării silite; a dispus restituirea către contestatoare a sumei de 113 lei taxă judiciară de timbru, proporțional cu pretenția admisă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
„Între intimată și M. A. R. – cabinet de avocat – s-a încheiat contract de credit nr.8329/24.03.2010 și contract de gaj nr.8330 din aceiași dată prin care creditoarea a acordat debitoarei un credit în valoare de_ lei pe o perioadă de 5 ani.
Deoarece debitoarea nu și-a respectat obligațiile contractuale de rambursare a creditului înregistrând restanțe de plata ratelor de credit, creditoarea în temeiul dispozițiilor din contractul susmenționat a decis executarea silită în scopul recuperării tuturor sumelor ajunse la scadență.
Instanța reține că, cabinetul individual de avocatură nu desfășoară o activitate economică ci o activitate de interes public, chiar dacă presupune o componentă pecuniară.
Cabinetul individual de avocatură este o formă juridică de exercitare a unei profesii fără personalitate juridică iar exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerț.
Un astfel de cabinet individual de avocatură nu desfășoară o activitate economică ci o activitate de interes public chiar dacă presupune o componentă pecuniară.
Scopul determinat al constituirii unui cabinet individual de avocatură nu îl reprezintă obținerea unui profit ci acela de asigurare a unui serviciu specializat.
În acest context instanța a apreciat calitatea contestatoarei ca fiind M. A. R.- cabinet de avocat – ca persoană fizică.
Conform art.666 cod procedură civilă executorul judecătoresc comunică debitorului o copie de pe încheierea de încuviințare a executării împreună cu o copie certificată a titlului executoriu și o somație.
Executorul judecătoresc nu s-a conformat acestui text de lege în sensul că nu a comunicat debitoarei copie de pe încheierea de încuviințare a executării împreună cu titlul executor și o somație.
Executorul judecătoresc prin adresa din 30.09.2014 îi comunică debitoarei că s-a încuviințat executarea silită și că s-a dispus înființare poprire (atașăm adresă poprire).
Nu rezultă în mod explicit din actele dosarului de executare că executorul judecătoresc a comunicat debitoarei încheierea din data de 22.09.2014 deoarece din dovezile transmise se descifrează că s-a comunicat somație+declarație fără a se ști cu exactitate ce anume declarații au fost comunicate.
Executorul judecătoresc nu a evidențiat detaliat modul de stabilire a altor cheltuieli de executare in sumă de 526 lei motivându-se de intimată la modul general că acestea îl reprezenta cheltuieli cu spațiu, birou, arhivă, echipare birou, cheltuieli personale, birotică.
Potrivit art.656 cod procedură civilă orice măsuri prevăzute de lege se dispun de executorul judecătoresc prin încheiere ce se comunică debitorului si pot fi atacate numai prin contestație la executare.
În prezenta cauză instanța constată că executorul judecătoresc nu a îndeplinit cerințele menționate de art.656 și art.666 cod procedură civilă nedepunând la dosar dovezi clare de comunicare a încheierii și a somației, reieșind o situație neclară, dubioasă cu privire la actele încheiate de executor.
În acest context se va admite in parte contestația la executare și se vor anula încheierea din data de 22.09.2014 și somația din acea dată urmând ca executorul judecătoresc să procedeze la refacerea actelor de executare.
D. actele dosarului de executare nu rezultă elemente de natura a conduce la anularea încheierii de încuviințare a executării silite ce a fost dispusă în ședința camerei de consiliu din data de 11.09.2014 în dosarul nr._ .
În cadrul încuviințării executării silite instanța verifică doar dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă și nicidecum caracterul abuziv al unor clauze din titlul executoriu.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite instanța reține că potrivit art.718 al.1 cod procedură civilă până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.
Instanța apreciază că nu pot fi reținute argumentele contestatoarei conform cărora există pe rolul altei instanțe cerere privind constatarea clauzelor abuzive, nefiind invocate motive temeinice care ar justifica suspendarea executării silite astfel încât se va respinge cererea de suspendare a executării silite.
Având in vedere că s-a renunțat de către contestatoare la capătul de cerere privind contestația la titlu care viza caracterul abuziv al clauzelor contractuale se va respinge si excepția inadmisibilității invocată de intimată ca rămasă fără obiect.
Contestația fiind admisă în parte se va dispune restituirea către contestatoare a sumei de 113 lei taxă de timbru proporțional cu pretenția admisă.
Potrivit art.650 al.2 și 3 cod procedură civilă astfel cum a fost modificat prin Legea 633/14.10.2014, instanța de executare soluționează contestațiile la executare și în toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie.”
Împotriva acestei încheieri a formulat apel intimata solicitând modificarea în parte a hotărârii pronunțate, iar în urma judecării pe fond a cauzei, respingerea contestației la executare formulate, precum si modificarea, în temeiul art. 461 al. 2 Cod proc civ, a considerentelor hotărârii.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a susținut că, în fapt, prin încheierea pronunțată în data de 10.03.2015 în dosarul nr._, Judecătoria Râmnicu Sărat a dispus admiterea în parte a contestației la executare formulată de M. A. R. din cadrul Cabinet de Avocat și anularea încheierii din data de 22.09.2014 și a somației din aceeași dată, motivat de faptul că:
M. A. R. - Cabinet de avocat are calitate de persoana fizica, scopul acestuia nefiind obținerea unui profit, ci doar o forma de exercitare a profesiei număr de ordine în Registrul Comerțului J_, CUI RO25394008 înregistrată în Registrul Bancar nr. RB-PJR-40-066/2009 și în Registrul de Evidență a Prelucrărilor de Date cu Caracter Personal sub nr._ și_, capital social 1._ RON.
Executorul judecătoresc nu a îndeplinit cerințele menționate la art. 656 si 666 Cod proc civ, motiv pentru care instanța a dispus anularea somației si a încheierii din data de 22.09.2014, întrucât în cuprinsul încheierii din data de 22.09.2014, executorul judecătoresc nu a evidențiat detaliat modul de stabilire a altor cheltuieli de executare în cuantum de 526 lei, ci a menționat generic că acestea reprezintă cheltuieli cu spațiu, birou, arhivă, s.a.
În ceea ce privește considerentele hotărârii pronunțate, conform cărora instanța a stabilit calitatea de persoana fizică a M. A. R. - Cabinet de avocat, apelanta a invocat că în conformitate cu prevederile art. 461 alin. 2 Cod proc civ: "(2) Cu toate acestea, in cazul in care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătura cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente si le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate."
În acest sens, s-a solicitat să se constate că în mod eronat instanța de fond a dispus calificarea drept persoană fizică a reclamantei M. A. R. - Cabinet de avocat, considerând că titlul executoriu a fost încheiat așadar cu o persoană fizică.
Astfel, deși Cabinetul de avocat nu este reglementat de lege în mod expres ca fiind persoană juridică, acesta este totuși o entitate care are un patrimoniu propriu, distinct de cel al persoanei fizice, iar patrimoniul său este afectat unui scop profesional. De asemenea, acesta este subiect de drept fiscal, plătind taxe și impozite. Astfel, acestea se înregistrează la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul activității sau locul unde își desfășoară activitatea principală, în acest sens, fiind depuse formulare denumite "Declarație de înregistrare fiscala/Declarație de mențiuni pentru persoanele care (...) exercita activități liberale", urmând sa primească certificatul de înregistrare fiscala ce va conține, printre altele si denumirea potrivit legii speciale - "Cabinet de avocat" si adresa sediului activității sau a locului unde se desfășoară efectiv activitatea principala.
Mai mult decât atât, astfel cum și Tribunalul Cluj a reținut în hotărârea atașata "toate atributele care caracterizează societatea civila de avocați sunt specifice persoanei juridice. Este de neconceput, de altfel, ca aceasta sa se bucure doar de drepturile persoanei juridice, sa fie afectata doar de unele dintre obligațiile persoanei juridice."
De altfel, această interpretare este susținută de reglementarea expresă a art.188 din Codul civil (nou), prin care s-a stabilit că sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege, precum și orice alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute la art.187 din același act normativ, respectiv are o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general.
S-a considerat că această reglementare a complinit vidul legislativ existent la un anumit moment în ceea ce privește entități precum Cabinetele de avocați, care, până la momentul intrării în vigoare a noii legi, au fost supuse diferitelor interpretări mai mult sau mai puțin restrictive în ceea ce privește natura lor juridică (având in vedere inclusiv interpretarea oferita de instanța de fond, ce nu mai este de actualitate).
Mai mult, noul act normativ a confirmat interpretările extensive, care au lărgit sfera noțiunii de persoană juridică, întemeindu-se pe caracterele pe care le prezentau diferite entități.
Astfel, atât timp cât însuși legiuitorul a reglementat acest tip de entitate drept persoană juridică-profesionist, chiar dacă nu este declarată în mod expres, consideră că în mod nelegal instanța de fond a reținut calitatea de persoană fizică a "Cabinetului de avocat".
Prin considerentele reținute, instanța de fond prejudiciază apelantei, având în vedere că intimata a formulat și acțiunea ce face obiectul dosarului nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei B., acțiune ce are ca obiect constatarea clauzelor abuzive din contractele încheiate intre profesioniști și consumatori.
Astfel, calificarea dată de instanța de fond a intimatei M. A. R. Cabinet de avocat de persoană fizică ar putea conduce la ideea că aceasta ar avea și calitatea de consumator. In opinia apelantei, intimata, a contractat împrumutul în vederea desfășurării unor activități cu caracter profesional, aspect dovedit de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Interpretând dispozițiile Legii nr. 193/2000, pentru a verifica în ce măsura dispozițiile legii speciale ar fi aplicabile spetei - în raport de destinația creditului, în mod eronat s-a constatat ca intimata s-ar încadra în categoria consumatorilor și, prin urmare, ar putea beneficia de protecția oferita de legiuitor.
Cu toate acestea, instanța de apel trebuie să observe că în raport de cuantumul sumelor împrumutate, cât și de destinația creditelor, respectiv pentru finanțarea/dezvoltarea unor proiecte de afaceri, intimata nu se încadrează în categoria „consumatorilor", sens în care nu se poate bucura de protecția oferită de legiuitor persoanelor care la momentul încheierii contractelor cu profesioniștii, s-ar fi aflat pe o poziție de inferioritate în relația cu banca și nu ar fi avut priceperea necesară adaptării clauzelor contractuale propriilor interese.
Mai mult decât atât, față de obiectul acțiunii prezentului dosar, respectiv "contestație la executare", s-a considerat că instanța a dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acestui proces.
Concluzionând asupra celor de mai sus, apelanta a solicitat înlăturarea considerentelor reținute de instanța de fond, în ceea ce privește calitatea de persoană fizică a M. A. R. - Cabinet de avocat.
În ceea ce privește anularea somației si a încheierii din data de 22.09.2014:
Cu privire la anularea Somației, motivat de necomunicarea acesteia potrivit art. 666 Cod proc civ, apelanta a constatat că Judecătoria Râmnicu Sărat nu a fost investită cu o astfel de solicitare, de anulare a somației (motivat de necomunicarea acesteia), astfel încât instanța de fond a lărgit cadrul procesual ales de parte, încălcând astfel principiul disponibilității părților, reglementat în mod expres de legiuitor prin art. 9 Cod proc civ.
Astfel, unul dintre principiile care se reflectă pe parcursul întregului proces, cu un conținut larg, delimitat de rolul judecătorului în proces, este disponibilitatea părților. Potrivit art. 9 Cod proc civ disponibilitatea se păstrează ca și principiu și presupune: posibilitatea de a porni procesul civil numai la cererea celui interesat; stabilirea obiectului si limitelor procesului prin cererile și apărările părților; posibilitatea de a renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, de a recunoaște pretențiile părții adverse sau de a încheia o tranzacție, ș.a
Concepută ca o limită a rolului judecătorului în procesul civil, disponibilitatea se regăsește și în art. 22 alin. 6 din Codul de Procedură Civilă, care arată că judecătorul trebuie să se pronunțe, fără a depăși limitele investirii.
Astfel, apelanta a solicitat să se constate că reclamanta nu a susținut niciun moment prin cererea introductiva că nu i-ar fi fost comunicată somația sau titlurile executorii din dosarul nr.1216/2014 astfel cum instanța de fond a reținut, cu consecința anulării acest act de executare.
Dimpotrivă, ca urmare a comunicării somației, reclamanta a înțeles să conteste alte aspecte ce țin de executarea silită, iar transmiterea acesteia rezultă fără putință de tăgadă din dovada de comunicare.
Referitor la anularea încheierii din data de 22.09.2014, astfel cum rezultă din considerentele reținute de instanța de fond, încheierea din data de 22.09.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare nu cuprinde explicațiile "detaliate" sumei în cuantum de 526 lei, ci executorul judecătoresc a menționat la modul general că acestea reprezintă cheltuieli cu spațiu, birou, arhiva, s.a., motiv pentru care instanța a dispus anularea acesteia.
S-a învederat că legiuitorul nu impune executorilor judecătorești, în stabilirea cheltuielilor de executare, detalierea punctuală a acestora, astfel încât instanța de fond nu a avut niciun temei legal pentru anularea încheierii.
Astfel, cheltuielile de executare stabilite prin încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare sunt necesare pentru acoperirea tuturor cheltuielilor materiale privind desfășurarea activității de executare silită, precum și cheltuielile profesionale privind efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului, precum și răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit.
Consideră așadar că executorul judecătoresc a detaliat cuantumul "altor cheltuieli de executare", a căror percere este expres recunoscuta de legiuitor în art. 669 alin. 7 Cod proc civ, fiind necesare astfel desfășurării executării silite.
Concluzionând, apelanta a solicitat admiterea apelului formulat și să se dispună modificarea în parte a încheierii din data de 10.03.2015 pronunțate de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr._, în sensul respingerii în tot a contestației la executare formulate, precum și al modificării considerentelor reținute de instanța de fond, astfel cum s-a solicitat în susținerea apelului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 coroborat cu art. 717, art. 669 Cod proc. civ., art. 187, art. 188 Cod civil.
Intimata deși legal citată nu a formulat întâmpinare dar, a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile pronunțate de Judecătoria Rm. Sărat, ca fiind temeinică si legală, fiind expuse și în cuvântul pe fond.
D. examinarea actelor și lucrărilor dosarului, în raport de contestația formulată și motivele de apel invocate, Tribunalul constată că apelul este fondat și în consecință, în conformitate cu art.480 Cod procedură civilă, urmează să-l admită, pentru următoarele considerente:
Raportat la situația de fapt și cererea modificatoare și restrânsă, Tribunalul reține că intimata – contestatoare a formulat contestație la executare solicitând anularea tuturor actelor de executare, inclusiv a somației și a încheierii din 22.09.2014, a încheierii de încuviințare a executării silite, precum și anularea în parte a cheltuielilor de executare.
Prin soluția pronunțată, instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată în parte contestația dispunând anularea încheierii și somației din 22.09.2014, reținând că executorul judecătoresc nu a depus dovezi clare privind comunicarea acestora.
Față de criticile formulate, Tribunalul reține că apelul are un caracter devolutiv, în sensul că provoacă o nouă judecată asupra fondului, fiind readuse în fața instanței de control toate problemele de fapt și de drept ce au format obiectul dezbaterilor la prima instanță.
Instanța de apel este datoare să verifice soluția atacată, atât din punct de vedere al temeiniciei, stabilind dacă situația de fapt reținută prin hotărâre este concordantă cu probele administrate în cauză, cât și sub aspectul legalității, respectiv dacă prima instanță a identificat, interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente situației de fapt deduse judecății.
În conformitate cu art.477 Cod procedură civilă, instanța de apel este ținută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept invocate în fața primei instanței, ci doar cu privire la acelea criticate de apelantă.
Sub acest aspect, raportat la primul motiv de apel, prin care s-a solicitat modificarea considerentelor hotărârii, în sensul reținerii calității intimatei de persoană juridică – profesionist și nu cea de persoană fizică, Tribunalul constată că această calificare se impunea în vederea analizei contestației la titlu formulate inițial de contestatoare, însă având în vedere că aceasta a renunțat în mod expres la acțiunea pe acest temei formulând o cerere separată pe rolul Judecătoriei B., se apreciază că o astfel de dezlegare nu mai poate forma obiectul acestei judecății, astfel încât nu va mai fi analizată, întrucât excede cadrului procesual cu care este investită.
În ce privește cel de-al doilea motiv de apel ce vizează greșită anulare a somației și încheierii din 22.09.2014, Tribunalul constată că este fondat.
În concret, față de probele administrate și de înscrisurile atașate în dosarul de fond, Tribunalul apreciază că prima instanță a efectuat o interpretare eronată a acestora când a reținut că nu există dovezi privind comunicarea de către executorul judecătoresc a somației și încheierii datate 22.09.2014.
În acest sens, se constată că în mod greșit apelanta a apreciat că prima instanță a încălcat principiul disponibilității acordând mai mult decât s-a cerut pe motiv că intimata – contestatoare nu a invocat necomunicarea somației, atâta timp cât chiar în cererea introductivă s-a menționat această neregularitate.
Pe fondul acestei situații de fapt însă, Tribunalul constată că în mod eronat prima instanță a ignorat înscrisurile atașate, întrucât la fila 101 dosar fond, există dovada comunicării de către executorul judecătoresc a somației datată la 22.09.2014, cu mențiunea că la aceasta „se anexează copia certificată de pe încheierea de încuviințare a executării silite, copie certificată a titlului executoriu, încheierea de stabilire a cheltuielilor executării silite și adresa de înființare poprire.”
În acest context, se observă că în mod eronat instanța de fond a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art.666 alin.2 Cod procedură civilă și a sancționat cu nulitatea, somația și încheierea din data de 22.09.2014, întrucât ele au fost comunicate intimatei în mod legal.
De asemenea, în mod greșit prima instanță a înlăturat cheltuielile de executare efectuate de executorul judecătoresc, ca fiind nedovedite, având în vedere că suma solicitată detaliază cheltuielile materiale necesare pentru desfășurarea activității de executare silită - spațiu birou, spațiu arhivă, echiparea biroului cu echipamentele necesare desfășurării activității, cheltuieli personal, cheltuieli birotică, inclusiv cheltuielile profesionale exercitate de acest birou privind efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului, nefiind necesare alte precizări suplimentare pentru a se justifica certitudinea lor, cu atât mai mult cu cât cuantumul de 526 lei este rezonabil în raport de munca prestată.
Față de ansamblul celor evocate, Tribunalul reținând temeinicia motivelor de apel formulate, în conformitate cu art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va dispune admiterea acestuia, schimbarea în parte a încheierii atacate, în sensul că se va respinge contestația la executare, ca nefondată, menținând astfel celelalte dispoziții ale încheierii ce a format obiectul judecății.
În raport de soluția pronunțată în apel și prevederile art.45 lit. f din OUG nr.80/2013, Tribunalul va înlătura dispoziția instanței de fond de restituire către contestatoare a sumei de 113 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta - intimată . București cu sediul în . Bussines Center Novo Park 3 nr.5 ., împotriva încheierii din data de 10.03.2015, pronunțată de Judecătoria Rm.Sărat în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - contestatoare M. A. R. din cadrul Cabinet de avocat, domiciliată în Rm.Sărat . C .,..
Schimbă în parte, încheierea, în sensul că respinge contestația la executare.
Înlătură dispoziția de restituire către contestatoare a sumei de 113 lei taxă judiciară de timbru.
Menține restul dispozițiilor încheierii apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2015.
Președinte, A.-M. D. | Judecător, G. S. | |
Grefier, C. M. O. |
Red. SG
Tehnored.
4ex/ 24 iunie 2015
Judecătoria Rm.Sărat
Judecător fond B. M.
Dosar fond nr._
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2723/2015. Tribunalul BUZĂU | Pretenţii. Hotărâre din 12-06-2015, Tribunalul BUZĂU → |
|---|








