Contestaţie la executare. Decizia nr. 2641/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2641/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 647/287/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2641/2015
Ședința publică de la 22 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător M. Ș.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA –SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul BUCUREȘTI, ..401, sector 6 împotriva sentinței civile nr. 296 pronunțată la data de 26.02.2015 de Judecătoria Rm.Sărat în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu R. S., domiciliat în RM.SĂRAT, ., ., cu domiciliul procesual ales în C., .-81, camera 409, județul C.,. având ca obiect contestație la executare impotriva titlului executoriu- proces verbal de contraventie . nr._/3.06.2011
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelanta C.N.A.D.N.R-SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Bucureși și intimatul R. Ș..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că, apelul a fost motivat, a fost timbrat legal cu suma de 20 lei conform chitanței nr._ din 4.02.2015 ,iar apelanta în temeiul dispoz.art.223 Cod proc.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Nemaifiind alte cereri sau excepții de invocat în temeiul dispoz.art. 392-394 Cod proc.civ. instanța constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare .
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra prezentului apel civil se constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Sărat sub nr._ contestatorul R. Ș. a formulat contestație la executare in dosarul de executare nr. 2005/2014 al B. A. A., in contradictoriu cu intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A., împotriva titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție ., nr._ din 03.06.2011, emis de C. S.A.
In motivarea in fapt a contestației la executare contestatorul a arătat că din înscrisurile comunicate rezulta că dosarul de executare silită a rămas in nelucrare de la 07.07.2014 pana la 26.01.2015, aproximativ 7 luni, astfel încât este împlinit termenul de perimare de 6 luni prevăzut de Codul de procedura civil, contestatorul solicitând instanței să constate că executarea silită este perimată.
Contestatorul a mai precizat că prin încheierea nr. 2005 din 26.01.2015 executorul judecătoresc a stabilit cu titlu de cheltuieli de executare silită pana la acest moment procedural suma totală de 466,40 lei, din care 20 lei, taxa de timbru și 446,40 lei, onorariu si cheltuieli de executare.
Contestatorul a solicitat instanței sa constate că suma de 446,40 lei, reprezentând onorariu și cheltuieli de executare este stabilită in mod arbitrar de executorul judecătoresc, fără a indica din ce se compune, cat este onorariul si cum sunt defalcate cheltuielile de executare.
Contestatorul a mai menționat că in mod evident onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit cu încălcarea dispozițiilor Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/C/2006, cu modificările ulterioare, prin care s-a stabilit un onorariu maximal de 10% din creanța ce face obiectul cererii de executare silită, creanța care in speță este de 28 euro sau, mai exact de 114,13 lei, conform înștiințării de plată din cadrul procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._ din 03.06.2011.
Contestatorul a mai arătat că, așa cum rezulta din documentația comunicata de către executorul judecătoresc cererea de executare silită a fost depusă de creditoare la 26.06.2014, iar la 07.07.2014 Judecătoria B. a încuviințat executarea silită. P. la data de 26.01.2015 executorul judecătoresc nu a efectuat nici un act, iar la aceasta dată a întocmit o adresă prin care i-a pus in vedere să comunice ce bunuri si venituri are, o adresa de înștiințare privind măsura popririi, o adresa de înființare a popririi către BRD S.A. si Raiffesein Bank S.A., o somație, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și o înștiințare privind declanșarea executării silite.
Contestatorul a mai precizat că având in vedere ca toate aceste înscrisuri au fost executate in aceeași zi (probabil in cel mult 30 minute) reprezentând toate actele de executare pe care le-a efectuat executorul judecătoresc in cauză (nemaiavand altceva de făcut, deoarece banca îi virează sumele poprite) suma de 466,40 lei este exagerat de mare.
Contestatorul a mai mentionat că onorariul și cheltuielile de executare sunt . prin raportare la cuantumul creanței ce face obiectul cererii de executare silită (28 euro sau 114,13 lei), onorariul si cheltuielile de executare fiind de 4 ori mai mari decât creanța.
Având in vedere aceste aspecte contestatorul a solicitat instanței de judecată ca, in temeiul art. 669 alin. 4 C. proc. civ. să cenzureze onorariul si cheltuielile stabilite de executorul judecătoresc și pana la soluționarea cererii să dispună suspendarea executării in privința cheltuielilor de executare, fără stabilirea si, respectiv plata vreunei cauțiuni.
Contestatorul a solicitat instanței anularea titlului executoriu-procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._ din 03.06.2011, in ceea ce privește tariful de despăgubire de 28 euro sau 114,13 lei (contestatorul făcând precizarea că amenda stabilită a fost achitată).
Contestatorul a mai arătat că prin Legea nr. 144/2012 au fost abrogate dispozițiile O.G. nr. 15/2002 referitoare la aplicarea tarifului de utilizare a drumurilor odată cu amenda contravențională, iar in ceea ce privește procesele pe rol privind plângeri contravenționale s-a stabilit anularea de drept, retroactiv, a tarifului stabilit prin procesele verbale.
Contestatorul a mai invocat art. 15 alin. 2 din Constituție conform căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Or, a precizat contestatorul, Legea nr. 144/2012 care a abrogat art. 8 alin. 3 și alin. 31 din O.G. nr. 15/2002 este o lege in materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contestatorului, astfel încât trebuie aplicată retroactiv si contravenției constatate prin procesul verbal mai sus menționat, chiar dacă aceasta faptă a fost săvârșită înainte de . Legii nr. 144/2012.
Contestatorul a solicitat instanței sa dea eficiență principiului constituțional și retroactivității legii contravenționale, sa constate ca nu mai poate fi tras la răspunderea contravențională sau, in cazul de față la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația sa de a plăti suma de 28 euro neavând nici un suport legal in prezent.
Față de motivele menționate contestatorul a solicitat să se desființeze titlul executoriu și, pe cale de consecință să se dispună anularea tuturor actelor de executare efectuate, precum si executarea silită însăși.
In fine, dat fiind că, potrivit documentației ce i-a fost comunicată de catre executorul judecătoresc a fost înființată poprire pe conturile sale bancare, contestatorul a solicitat să se dispună si întoarcerea executării, in măsura in care până la soluționarea cererii de suspendare a executării cheltuielilor de executare si, respectiv până la soluționarea contestației se efectuează poprirea, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In drept, contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 656, art. 669 alin. 4, art. 712 alin. 2, art. 714 din Codul de procedura civila, ale Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/C/2006, cu modificările ulterioare, ale Constituției Romaniei și ale Legii nr. 144/2012.
La data de 27 februarie 2015, dupa rămânerea in pronunțare intimata C.-S.A. a depus întâmpinare.
Potrivit art. 394 alin. 3 C. proc. civ. „După închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă”.
Codul de procedura civilă prevede, deci, in mod expres că depunerea unei cereri după momentul închiderii dezbaterilor va fi sancționată cu neluarea acesteia în seama.
Cu privire la excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Ramnicu Sarat, invocata de intimata dupa rămânerea in pronunțare instanța retine ca excepția poate fi invocata doar in fata primei instanțe pana la primul termen de judecata la care părțile sunt legal citate, in acest sens fiind dispozițiile art. 130 alin. 2 C. proc. civ. potrivit carora „Necompetenta materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”. Daca nu a fost invocata in termenul legal, nu va mai putea fi invocata pana la finalizarea procesului, nici in faza judecații in prima instanța, nici in caile de atac.
În consecința, având în vedere dispozițiile art. 394 alin. 3 C. proc. civ. instanța nu a avut in vedere si nu a analizat acest înscris.
Urmarea probatoriului administrat, instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr.296/26.02.2015 prin care a admis contestația la executare și a anulat executarea silită însăși ( nu și titlu executoriu ), precum și capătul de cerere de întoarcere a executării în sensul restabilirii situației anterioare începerii executării silite. A fost obligată pârâta la cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 714 alin. 1 si 2 C. proc. civ. „Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:
1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă;
2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
Contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 15 zile de la comunicare”.
Din analiza dosarului de executare nr. 2005/2014 al B. A. A. instanța a reținut că contestatorul a formulat în termen de 15 zile de la primirea somației contestație la executare, contestatorul primind somația, titlul executoriu, cererea de executare silită si încheierea de încuviințare a executării silite din dosarul execuțional nr. 2005/2014 la data de 03.02.2015 (fila 42), iar contestația la executare a fost introdusă la data de 07 februarie 2015 (fila 15).
In ceea ce privește cererea de contestație la executare, instanța a reținut ca potrivit art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”.
Din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de contravenție ., nr._ din 03.06.2011, încheiat la data de 20.06.2011 (fila 32), coroborata si cu recunoașterea contestatorului (atat in cuprinsul contestației la executare, cat si in ședința de judecata, in sensul ca amenda ce i-a fost aplicată prin procesul verbal de contravenție a fost achitată) rezulta ca contestatorului S. C. i s-a comunicat la data de 20.06.2011 procesul verbal de contravenție ., nr._ din 03.06.2011, încheiat de C. S.A. (fila 31), în termen de o lună de la data aplicării sancțiunilor prin procesul verbal de contravenție menționat anterior.
Prin urmare, executarea sancțiunilor contravenționale nu s-a prescris.
Instanța a înlăturat susținerile contestatorului potrivit cărora ar fi aplicabila Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, Sectiile Unite, devreme ce potrivit art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.”
Prin urmare, rezultă că cele două modalități de comunicare prevăzute de art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, sunt alternative, fără a exista vreo ordine de preferință între ele (din interpretarea gramaticală a normei, utilizarea conjuncției "sau" conduce la concluzia că legiuitorul nu a instituit o ordine de preferință, astfel încât s-ar putea recurge la oricare dintre cele două modalități, iar procedura de comunicare să fie considerată valabilă).
Pe cale de consecinta, efectele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite nr. 10/2013 nu pot viza decât actele, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se infăptui in viitor (de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I), de către autoritățile implicate in activitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, acestea trebuind sa dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile . si sa fie capabile sa prevadă, ., consecințele care pot apărea dintr-un act determinat, legea trebuind sa fie, in acelasi timp, accesibila si previzibila (CEDO, Cauza Sunday Times impotriva Regatului Unit, 1979).
Pe de altă parte, potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, republicată, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
De asemenea, instanța a avut in vedere si dispozițiile art. 12 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cu care “Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia”.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27.04.2007 a statuat că „Aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional fapta trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii. Din acest punct de vedere sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început”.
În concluzie, Curtea a reținut că prin art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 se creează discriminări între persoanele care se găsesc în aceeași situație de contravenienți, ceea ce este contrar prevederilor art. 16 alin. 1 din Constituție. Diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin rațiuni obiective și rezonabile, în cazul de față, însă, persoane aflate obiectiv în aceeași situație juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii, ceea ce contrazice exigențele principiului constituțional al egalității în drepturi.
Instanța a reținut că în intervalul de timp cuprins între data aplicării sancțiunilor, respectiv 03 iunie 2011 și data începerii executării silite, 26 iunie 2014 a intervenit Legea nr. 144/2012 care a abrogat art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 potrivit căruia „Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4”.
Instanța a constatat ca desi prin Legea nr. 144/2012 nu s-a dezincriminat fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, care in continuare constituie contravenție continuă, aceasta se sancționează numai cu amendă, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 12 alin. 2 partea I din O.G. nr. 2/2001 potrivit căruia „Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta”.
Prin urmare, prin . Legii nr. 144/2012 care a abrogat art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, nemaiprevăzând obligația contravenientului de a achita tariful de despăgubire, pe lângă amenda contravențională, această sancțiune contravențională, aplicata anterior si neexecutată pana la data intrării în vigoare a noii legi, nu se mai execută, in acest fel necreându-se discriminări între persoanele care se găsesc în aceeași situație de contravenienți, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 16 alin. 1 din Constituție. Diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin rațiuni obiective și rezonabile, în cazul de față, însă, persoane aflate obiectiv în aceeași situație juridică ar beneficia de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii, ceea ce contrazice exigențele principiului constituțional al egalității în drepturi.
Pentru considerentele expuse, instanța de fond a admis contestația la executare.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, având in vedere admiterea contestației la executare silita formulată de contestatorul R. Ș., instanța a respins-o ca rămasa fara obiect.
De asemenea, a rămas fara obiect si solicitarea contestatorului ca instanta să constate că executarea silită este perimată.
Având in vedere ca contestatorul R. Ș. a formulat si o cerere de întoarcere a executării silite, precum si faptul ca instanța a desființat executarea silita insasi, a admis cererea contestatorului, de întoarcere a executării silite si restabilirea situatiei anterioare executării.
Intimata COMPANIA NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - S.A. prin Direcția Regionala de Drumuri si Poduri București a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 296/26.02.2015 pronunțata de Judecătoria Ramnicu solicitând admiterea apelului și constatarea nulității absolute a sentinței apelate, fiind data cu încălcarea normelor de competenta teritoriala, iar subsidiar, modificarea sentinței civile nr. 296/26.02.2015.
Solicită schimbarea citativului, in sensul de a se preciza ca intimata este C. - SA prin DRDP București, si nu CNADRN-SA - C..
De asemenea, solicită să se constate faptul ca instanța de fond a încălcat principiile procesuale civile prin decăderea sa din dreptul la apărare, reținând in mod nefondat in sentința apelata faptul ca intimata nu a depus întâmpinare in termen.
Astfel, solicită instanței de apel sa constate faptul ca, potrivit citației emisa in data de 16.02.2015 in dosar nr._, Judecătoria Ramnicu Sărat a solicitat ca pana la termenul din data de 26.02.2015 intimata sa depună întâmpinare.
Prin urmare, C. - SA - DRDP București a formulat întâmpinare in termen, aceasta fiind transmisa instanței de fond in data de 24.02.2015.
Pe cale de consecința, raportat la prevederile art. 183 NCPC, reținerea instanței de fond in sensul ca intimata a depus întâmpinarea in data de 27.02.2015, dupa rămânerea in pronunțare, este netemeinica si nelegala.
De asemenea, in cuprinsul întâmpinării formulate in termen, s-a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Ramnicu Sărat in soluționarea contestației la executare formulata de către contestator, solicitându-se admiterea excepției si transmiterea cauzei spre soluționare la Judecătoria B., secția Civila.
Mai mult decât atât, chiar daca excepția necompetentei teritoriale nu era invocata de către subscrisa, in conformitate cu prevederile art. 131 NCPC, judecătorul era obligat, din oficiu, sa verifice si sa stabilească daca instanța sesizata este competenta general, material si teritorial sa judece cauza.
Prin urmare, solicita instanței de apel sa constate faptul ca, sentința civila apelată a fost data cu încălcarea normelor privitoare la competenta teritoriala, fiind lovita de nulitate absoluta.
Cât privește pe fondul cauzei, apelanta arată că, în momentul pronunțării hotărârii instanța de fond s-a aflat in eroare, reținând in mod nefondat ca in cauza sunt aplicabile dispozițiile mai favorabile conținute de Legea nr. 144/2012.
Mai mult decât atat, precizează faptul ca instanța de judecata se contrazice in motivarea sentinței apelate.
Astfel, instanța de fond a reținut faptul ca executarea sancțiunilor contravenționale nu s-a prescris, recunoscând implicit si creanța sa, insa cu toate acestea, a admis contestația la executare, reținând in mod nefondat ca in cauza sunt aplicabile dispozițiile mai favorabile conținute de Legea nr. 144/2012.
Astfel, emiterea si comunicarea procesului - verbal de contravenție in cauza au fost efectuate in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
La momentul săvârșirii contravenției, respectiv in anul 2010, art. 8 alin 3 din O.G. nr. 15/2002 prevedea faptul ca „Contravenientul are obligația de a achita, pe langa amenda contravenționala, cu titlu de tarif de despăgubire, in funcție de tipul vehiculului folosit fara a deține rovinieta valabila, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4".
Ulterior, prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea OG 15/2002, alin 3 al art. 8 din O.G. 15/2002 a fost abrogat.
Astfel, solicită instanței de judecata sa constate faptul ca dispozițiile astfel modificate se aplica de la data intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012, deci pentru faptele contravenționale săvârșite după aceasta data. Prin urmare, in ceea ce privește titlul executoriu contestat, precizează faptul ca dispozițiile prevăzute de Legea nr. 144/2012 nu au aplicabilitate, intrucat fapta contravenționala a fost săvârșita in data de 05.12.2010, deci anterior datei la care aceasta a intrat in vigoare.
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 144/2012, legiuitorul a statuat in mod evident faptul ca, „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 (....) aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a prezentei legi se anulează. "
Prin urmare, reiese in mod evident faptul ca legiuitorul a avut in vedere numai contravenienții care au fost sancționați in baza OG nr. 15/2002 si care au contestat in instanța tarifele de despăgubire.
Astfel, norma instituita de art. II din Legea nr. 144/2012 având natura contravenționala, a produs efecte favorabile numai categoriei de contravenienți care au contestat in instanța.
Aceste considerente sunt clar reglementate de principiul de drept civil „daca legea nu prevede, nici legiuitorul nu are dreptul sa o interpreteze".
Mai mult decât atât, in temeiul art. 20 NCPC judecătorul are îndatorirea sa asigure respectarea si sa respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege.
In acest sens, învederează faptul ca începând cu data comunicării procesului verbal in cauza, respectiv cu data de 20.06.2011, contestatorul a avut la dispoziție posibilitatea formulării plângerii împotriva acestuia in conformitate cu dispozițiile OG nr. 2/2001.
Or, contestatorul nu a apelat la aceasta cale procesuala, la momentul respectiv, adică in urma cu aproximativ 3 ani, desi comunicarea procesului- verbal in cauza s-a efectuat conform dispozițiilor legale, si prin urmare in cazul de fata nu au aplicabilitate prevederile art. II din Legea nr. 144/2012.
Prin urmare, atât timp cat procesul verbal de contravenție emis pe numele contestatorului nu a fost contestat, neexistând o hotărâre judecătoreasca de anulare chiar si in parte a masurilor dispuse prin acesta, respectiv a tarifului de despăgubire ca urmare a intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012, apelanta deține un titlu executoriu apt de executare silita, pentru valorificarea creanței prevăzuta in actul sancționator, care a intrat in putere de lucru judecat.
De asemenea, precizează faptul ca in speța de fata nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silita a creanțelor rezultata dintr-un proces verbal întocmit anterior datei intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012 care nu a fost contestat in instanța.
Totodată, Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 12, alin. (1) din OG nr. 2/2001, potrivit căruia "daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează chiar daca a fost săvârșita înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ", nu este aplicabila in speța, întrucât Legea nr.144/2012 nu dezincriminează fapta de a circula fără rovinietă valabila, ci exclude doar obligația de plata a tarifului de despăgubire.
In ceea ce privește aprecierea potrivit căreia Legea nr. 144/2012 introduce un tratament diferit in situații comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbale ., solicită instanței sa constate ca aceasta este nelegala si netemeinica.
In acest sens, învederează instanței faptul ca prin Decizia nr. 112/06.03.2014 Curtea Constituționala a constatat ca cele doua categorii de persoane se afla in situații juridice diferite, aspect ce justifica tratamentul diferit aplicat de legiuitor, neputând fi reținuta o încălcare a prevederilor art. 16 din Constituție.
In ceea ce privește dispozițiile instanței de fond prin care a obligat in mod netemeinic si nelegal creditoarea C. -SA la plata către contestator a cheltuielilor de judecata in cuantum de 146,31 lei reprezentând taxa judiciara de timbru, învederează următoarele aspecte:
Potrivit dispozițiilor art. 45, alin. (1), pct. f) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare, „sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, (..) când contestația la executare a fost admisa, iar hotărârea a rămas definitiva".
Astfel, instanța de fond nu a făcut aplicabilitatea prevederilor legale sus menționate, dispunând in mod nelegal obligarea creditoarei C. - SA la plata contravalorii taxei judiciare de timbru. De asemenea, solicită instanței de apel sa dispună respingerea capătului de cerere privind obligarea creditoarei C. - SA la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 17,36 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de xerocopierea dosarului de executare silita conform art. 716, alin. (2) NCPC, întrucât creditoarea nu a solicitat instanței de judecata sa ceara executorului judecătoresc copii certificate de pe actele dosarului de executare.
Tribunalul examinând apelul declarat constată următoarele:
Contestatorul R. Ș. a investit instanța de fond cu o contestație la executare privind executarea silită pornită de C. a tarifului de despăgubire în cuantum de 28 Euro sau 114,13 lei stabilită prin procesul verbal de contravenție . nr_/03.06.2011 motivat că prin Legea nr 144/2012 au fost abrogate dispozițiile OG nr 15/2002 referitoare la aplicarea tarifului de utilizare a drumurilor.
Prin sentința civilă nr 296/26.02.2015 a fost admisă contestația la executare, instanța de fond, reținând aplicarea legii mai favorabile.
Tribunalul constată că soluția instanței de fond este corectă
Astfel, dispozițiile art 15 alin 2 din Constituția României statuează că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Instanța apreciază că Legea nr 144/2012 care a abrogat art 8 alin 3 art 31 din OG nr 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se aplică retroactiv și contravenției săvârșite de contestator, chiar dacă aceast faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate.
În aceste condiții, dând eficientă principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, Tribunalul apreciază că debitorul contestator nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația acestuia de a plăti suma de 28 Euro nemaiavând suport legal în prezent.
Potrivit art 20 din Constituția României, dispozițiile constituției privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Art 20 alin 2 din Constituție prevede expres că dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile
În cauza D. P. contra României din 26.04.2007 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit ca valoare de principiu că statutul conferit convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture – din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Art 1 din Protocolul nr 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că „exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricum altei situații”.
În aceste condiții, Tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că art II din Legea nr 144/2012 care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție de contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor verbale până la . respectivei legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbale într-o anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în nici un fel de motive obiective, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile, înlăturând de la aplicarea în cauză a prevederilor art II din Legea nr 144/2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art 1 din Protocolul nr 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De altfel, și prin Decizia nr 112/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art II din Legea nr 144/2012 pentru modificarea OUG nr 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Curtea Constituțională a făcut referire la Deciziile nr 385/2013 și respectiv Decizia nr 505/2013 prin care a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii - textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art 15 alin 2 din Constituție
Tribunalul constată că nu este fondată nici critica apelantului cu privire la obligarea sa la cheltuieli de judecată în cuantum de 17, 36 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de xerocopierea dosarului de executare silită nr 2005/26.06.2014 al B. A. A., întrucât acordarea acestor cheltuieli de judecată se bazează pe culpa procesuală a părții din vina căreia s-a purtat procesul
Aceste cheltuieli au fost generate în proces pentru buna desfășurare a acestuia și sunt reglementate de art 451 alin 1, prin formularea finală „orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului”
Pentru toate aceste considerente expuse pe larg în cele ce preced, Tribunalul constatând că sentința atacată este legală și temeinică, în baza art 480 NCPC va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat apelul civil formulat de apelanta - creditoare COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA –SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul BUCUREȘTI, ..401, sector 6 împotriva sentinței civile nr. 296 pronunțată la data de 26.02.2015 de Judecătoria Rm.Sărat în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu R. S., domiciliat în RM.SĂRAT, ., ., cu domiciliul procesual ales în C., .-81, camera 409, județul C..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2015
Președinte, A. E. D. | Judecător, M. Ș. | |
Grefier, A. P. |
Red.A.E.Ddos.fond-_
Teh.red.A.E.D/4ex./25.06.2015jud.fond- I.R.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 12/2015. Tribunalul BUZĂU | Succesiune. Decizia nr. 2608/2015. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
