Succesiune. Decizia nr. 2608/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2608/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 3270/287/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2608/2015
Ședința publică de la 11 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. P.
Judecător V. B.
Grefier D. H.
Pe rol soluționarea apelului declarat de reclamanții M. F. V. E. domiciliată în Rîmnicu Sărat, .> H. nr. 3, județul B., D. A. M. G. domiciliată în satul Coroteni, . V. și C. T. G. domiciliat în Rîmnicu Sărat, . nr. 28, județul B. împotriva sentinței civile nr. 1642 din 10.12.2014 pronunțată de Judecătoria Rîmnicu Sărat în dosarul nr._ având ca obiect succesiune, în contradictoriu cu pârâta D. A. domiciliată în Rîmnicu Sărat, . A, județul B..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat T. – T. C. pentru apelanții reclamanți M. F. V. E., D. A. M. G. și C. T. G., lipsă fiind intimata D. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat T. – T. C. pentru apelanții reclamanți M. F. V. E., D. A. M. G. și C. T. G., depune la dosar împuternicirea avocațială . 20 nr. 7114 din 28.04.2015, procura judiciară autentificată sub nr. 472/06.02.2015 prin care apelanta D. A. M. G. împuternicește pe avocat T. T. C. să o reprezinte în fața instanțelor judecătorești și procura judiciară autentificată sub nr. 3877/C-4794 din 07.04.2015 prin care apelanta M. F. V. E. a împuternicit același avocat pentru a o reprezenta în fața instanțelor de judecată.
De asemenea, mai depune înscrisuri în limba franceză și traducerea acestora.
În baza art. 413 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, solicită suspendarea prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Rîmnicu Sărat.
În acest sens, depune o cerere de suspendare la care a atașat un certificat de grefă eliberat de Judecătoria Rîmnicu Sărat privitor la dosarul nr._ și chitanța . nr._ din 08.05.2015 reprezentând taxă judiciară de timbru.
La interpelarea instanței, avocat T. – T. C. arată faptul că nu se află în posesia unui exemplar de pe cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Rîmnicu Sărat, solicitând a se lăsa cauza la a doua strigare pentru a depune înscrisul menționat de către instanță.
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a se face dovada faptului că în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Rîmnicu Sărat s-a solicitat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului ce face obiectul masei succesorale inclusă în prezentul dosar.
Se reia cauza și, la apelul nominal, a răspuns avocat T. – T. C. pentru apelanții reclamanți M. F. V. E., D. A. M. G. și C. T. G., lipsă fiind intimata D. A..
Se depune de către apărătorul apelanților, copia cererii de chemare în judecată urmare căreia s-a format dosarul nr._ al Judecătoriei Rîmnicu Sărat și o cerere precizatoare, din care reiese faptul că doar apelantele M. F. V. E., D. A. M. G. au chemat în judecată Primăria Municipiului Rîmnicu Sărat pentru a se constata dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune a imobilului casă de locuit, format din 4 camere și teren aferent acestuia în suprafață de 458 mp, situat în Rîmnicu Sărat, ., județul B., imobil ce face obiectul acțiunii principale.
Instanța apreciază că nu se impune suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului nr._ al Judecătoriei Rîmnicu Sărat, raportat la: obiectul prezentei cauze, primul capăt de cerere al acțiunii principale, înscrisurile existente la dosar și cadrul procesual astfel cum a fost indicat.
Reprezentantul apelanților declară că nu mai are alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, considerând cauza în stare de judecată.
Tribunalul, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri, nu se ridică excepții și nu se solicită administrarea de noi probe, constată cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile, acordând cuvântul în susținerea apelului.
Avocat T. – T. C., având cuvântul pentru apelanții reclamanți M. F. V. E., D. A. M. G. și C. T. G., arată că instanța de fond a procedat în mod greșit la respingerea calității de moștenitor a reclamantului C. T. G. întrucât, așa cum se poate constatat din certificatul de succesiune, descendenții de gradul I al autorilor, au acceptat doar o parte din moștenire și anume: un teren arabil în suprafață de 10.000 mp și un contract de concesiune pentru un loc de veci, fără a include în masa succesorală și imobilul situat în Rîmnicu Sărat, ., județul B..
Raportat la art. 1105 din Codul de procedură civilă, descendenții de gradul II pot veni prin reprezentare la această masă succesorală, în speță imobilul situat în Rîmnicu Sărat, ., județul B..
Arată că apelanții renunță la celălalt capăt de cerere cu privire la contractul de concesiune.
Solicită admiterea apelului, fără cheltuieli de judecată.
De asemenea, solicită restituirea chitanței . nr._/08.05.2015 în cuantum de 329 lei reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în mod eronat, raportat la cererea de suspendare formulată în prezentul dosar până la soluționarea dosarului nr._ al Judecătoriei Rîmnicu Sărat.
Tribunalul constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept și în baza dispozițiilor art. 394 alin. (1) Cod procedură civilă, închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rîmnicu Sărat la data de 29.11.2013 sub dosar cu nr._, reclamanții M. F. V. E., domiciliată în Rm. Sărat, ., nr. 3, jud. B., D. A.-M. G., domiciliată în . Bradului, jud. V., C. T. G., domiciliat în Rm. Sărat, ., nr. 28, jud. B. și C. G., domiciliat în Rm. Sărat, ., nr. 28, jud. B. au chemat în judecată pe pârâta D. A. domiciliată în Rm. Sărat, ., jud. B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate deschisă succesiunea de pe urma defuncților D. D., decedat la data de 17.07.2004 și D. M., decedată la data de 25.01.2010, ambii cu ultimul domiciliu în Rm. Sărat, ., jud. B. și să se constate calitatea de moștenitori a părților, precum și ieșirea din indiviziune asupra averii rămase de pe urma defuncților, avere ce se compune din: un imobil casa de locuit situat în Rm. Sărat, . și teren în suprafață de 458 m.p. aferent acestui imobil, imobil pe care îl ocupă în exclusivitate pârâta D. A., obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea de fapt a cererii reclamanții au arătat că de pe urma defuncților D. D. și D. M. au rămas ca moștenitori D. P. și C. D., în calitate de fii. La data de 15.08.2011 a decedat numita C. D., rămânând ca moștenitori numitul C. T. G. în calitate de fiu și numitul C. G. în calitate de soț supraviețuitor. La data de 27.06.2013 a decedat numitul D. P., rămânând ca moștenitori reclamantele M. F. V. E. și D. A.-M. G. în calitate de fiice și D. A. în calitate de soție supraviețuitoare. Prin certificatul de moștenitor succesiv nr. 68 eliberat la data de 19 iulie 2010 s-a reținut că de pe urma defunctului D. D. au rămas ca moștenitori D. M., în calitate de soție postdecedată, căreia îi revine cota de 2/8 din masa succesorală, C. D. și D. P., cărora le revine cota de 3/8 pentru fiecare din masa succesorală. În același certificat de moștenitor, în secțiunea a doua, se reține că de pe urma defunctei D. M. au rămas ca moștenitori C. D. și D. P. în calitate de fii.
În motivarea cererii s-a mai învederat că modul în care urmează a se culege moștenirea este astfel: numitul C. T. G., nepot de fiică al defuncților, culege1/2 din masa succesorală împreună cu tatăl său C. G. (respectiv C. T. G. culege ¾ din cota de ½, iar C. G., soț supraviețuitor al defunctei C. D. culege ¼ din cota de 1/2=1/8); reclamantele M. F. V. E. și D. A. M. G. culeg ¾ din cota tatălui lor D. P. de ½ din 3/8, respectiv câte 3/16 din masa succesorală, iar numita D. A., în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului D. P., culege cota de ¼ din cota de ½, respectiv cota de 1/8.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 669 Cod Civil.
În dovedirea cererii s-a solicitat proba cu acte: în cadrul căreia au fost depuse copii comunicare, copii încheieri verificare notariat, copii acte de proprietate imobil teren, copii anexa 24, copii acte de stare civilă, copii certificate de moștenitor succesiv, nota de timbraj, chitanțe taxe judiciare, împuternicire avocațială, interogatoriu, expertiză, proba cu martorii Ș. V. și V. N..
Pârâta D. A. a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a arătat că solicită respingerea acțiunii reclamanților M. F. V. E., D. A. M. G., C. T. G. și C. G., deoarece este unica beneficiară a testamentului autentificat prin încheierea nr. 834/09.05.2013 a notarului F. M., prin care soțul său i-a lăsat întreaga avere mobilă și imobilă ce compune patrimoniul său la data decesului, din care face parte și cota de ½ cuvenită acestuia din averea rămasă la decesul părinților săi.
Pârâta-reclamantă a mai învederat că însă nu contestă calitatea reclamantelor de fiice ale defunctului D. P. și nici că la decesul socrului său D. D., soții D. D. și D. M. dobândiseră și imobilul compus din teren în suprafață de 458 m.p., casa cu 4 camere și o anexă situate în Rm. Sărat, ., iar moștenitorii D. M. ca soție supraviețuitoare și copiii lor, D. P. fiu și C. D. fiică, au acceptat succesiunea compusă din ½ din teren și ½ din casă, cealaltă jumătate din casă revenind soacrei sale D. M. ca rod al coproprietății. De asemenea, a mai învederat că reclamanții nu amintesc sub nicio formă în ce stare se afla casa înaintea căsătoriei pârâtei cu defunctul D. P., aceasta suportând extinderi și reparații de consolidare și alte cheltuieli ce i-au sporit valoarea., neamintind nici efortul și cheltuielile materiale efectuate zilnic pentru a o întreține pe D. M.. Prin cererea reconvențională pârâta a solicitat să se constate calitatea de bunuri comune ca fiind dobândite în timpul căsătoriei cu numitul D. P. pentru construirea pe terenul menționat în continuarea casei a unei bucătării de vară (lemn de placaj învelită cu tablă); refacerea integrală a acoperișului magaziei existente cu lanți, scândură și tablă; vopsitul ferestrelor; tencuitul tuturor crăpăturilor din 3 camere, văruitul acestor trei camere; betonarea treptelor la casă; refacerea verandei; vopsitul gardului din fața casei; extinderea instalației de gaze.
În drept, cererea reconvențională a fost întemeiată pe prevederile art. 209 C.p. c.
În dovedirea cererii s-a solicitat proba cu acte: în cadrul căreia a fost depusă copia testamentului, interogarea reclamanților, proba cu martori, expertiză judiciară.
La data de 21.01.2014, reclamanții au depus o cerere completatoare a acțiunii principale și întâmpinare la cererea reconvențională., prin care a arătat ca sunt de acord sa se constate ca îmbunătățirile realizate la imobil au fost efectuate de către D. A. împreună cu defunctul său soț D. P..
Prin cererea completatoare la cererea principală, reclamanții au solicitat în temeiul art. 1092-1093 și urm. Cod civil, reducțiunea liberalității excesive în condițiile în care, prin testamentul autentificat sub nr. 834/09.05.2013 lăsat de defunctul D. P., a fost încălcată rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari M. F. V. E. și D. A.-M. G. solicitând să se constate că rezerva succesorală a fiecărui moștenitor este de ½ din cota succesorală care în absența liberalităților i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal, de câte 3/32 din toate bunurile ce se aflau în patrimoniul său la data decesului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1086 și urm., art. 1092, art. 1093, art. 1094 C.civ., art. 205 C.p.c.
Copia cererii, modificată în termen legal potrivit prevederilor art. 204 C.p.c a fost comunicată pârâtei și celorlalte părți din proces, pentru a depune întâmpinare.
Pârâta a depus înscris, prin care a arătat că îmbunătățirile enumerate și realizate la casa și pe terenul ce formează obiectul cererii de partaj succesoral în dosarul civil nr._ au regimul bunurilor comune fiind realizate în timpul căsătoriei cu defunctul „D. D.”, tatăl reclamantelor, în regie proprie, cu excepția extinderii instalației de gaze, împrejurări față de care nu poate preciza cu exactitate costul lucrărilor, evaluând bucătăria de vară la suma de 800 lei, refacerea integrală a acoperișului magaziei cu suma de 700 lei, tencuirea și vopsirea camerelor aprox. 800 lei, refacerea treptelor, a verandei și gardului, aprox. 500 lei, ce nu includ și manopera, iar extinderea instalației de gaze, 500 lei.
În vederea soluționării cererii s-a încuviințat proba cu acte, în cadrul căreia a fost depus act de vânzare cumpărare nr. 154/15.10.2006 pentru imobil apartament situat în Rm Sărat cart. Zona P., .. 15 pe numele M. N., ordinul prefectului, memoriu tehnic pentru același imobil, contract de cesiune autentificat sub nr. 3339/10.10.2014, bonuri de comandă –chitanță reparații autoturism, chitanță nr. 273/15.05.1999 și asigurare de răspundere civilă din anul 1998 pentru autoturism Dacia 1300, proba cu martori, ale căror depoziții au fost consemnate și atașate cauzei și interogatorii, pentru reclamantele plecate în străinătate, administrate în condițiile prev. de art. 356 C.p.c., răspunsurile fiind depuse la dosar.
La termenul din data de 12.11.2014 instanța a rămas în pronunțare cauza fiind repusă pe rol pentru ca părțile să depună acte de proprietate privind imobilul supus partajului, situat în . A, din Rm Sărat.
După repunerea cauzei pe rol au fost depuse la dosar acte: schiță plan de amplasament, chitanță de mână, declarație fiscală, act de vânzare cumpărare, proces verbal din data de 27.12.1919, certificat din data de 22.04.1958, chitanța nr._/1958, adresa nr. 4504/10.09.1958, certificat nr._/16.12.1964, ordin de repartizare nr. 4597 /6.09.1958, certificat nr. 5033/17.05.1966.
Prin sentința civilă nr. 1642 din 10.12.2014 Judecătoria Râmnicu Sărat a admis în parte acțiunea principală modificată formulată de reclamantele M. F. V. E., D. A. M. G., C. T. G. și C. G., continuată în nume propriu și ca moștenitor de C. T. G., în contradictoriu cu pârâta D. A..
A constatat că reclamantele M. F. V. E. și D. A. M. G., în calitate de fiice și pârâta – reclamantă D. A., au vocație la moștenirea defunctului D. P..
S-a respins capătul de cerere privind constatarea calității de moștenitor a reclamantului C. T. G. față de defuncții D. M. și D. D..
S-a respins cererea de ieșire indiviziune asupra imobilului situat în Rm Sărat, . A și de reducțiune a liberalităților excesive, pentru lipsa titlului asupra bunurilor supuse partajului.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă D. A..
Hotărând astfel, instanța a reținut în fapt și în drept:
Potrivit actelor de la dosar și susținerilor părților, D. D., decedat la data de 17.07.2004 și D. M., decedată la data de 25.01.2010, au fost soți, și au avut drept descendenți de gradul I pe D. P. și C. D.. Reclamantele M. F. V. E. și D. A. M. G. și pârâta D. A. sunt fiicele, respectiv soția supraviețuitoare a defunctului D. P., decedat la data de 27.06.2013.
Reclamanții C. T. G. și C. G., sunt fiul, respectiv soțul supraviețuitor la defunctei C. D., decedată la data de 15.08.2011, pe parcursul procesului survenind decesul pârâtului C. G. .
Moștenirea rămasă de pe urma defuncților D. D. și D. M. a fost acceptată de descendenții acestora, D. P. și C. D. în mod expres, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor succesiv nr. 68/19.07.2010 și care, prin același act, au partajat voluntar masa succesorală declarată și care se compune din terenuri reconstituite în nume propriu, în baza legii fondului funciar, pe numele defunctului D. D. și dreptul de concesiune asupra unui loc de veci situat în cimitirul „Eternitatea” din Rm Sărat, C. D. primind terenurile, iar D. P., locul de veci.
Reclamanții C. T. G., M. F. V. E. și D. A. M. G., descendenți de gradul II ai defuncților D. M. și D., în baza principiului proximității gradului de rudenie, nu au vocație directă la moștenirea acestora, fiind înlăturați de la moștenire de copiii acestora, D. P. și C. D., care au și acceptat moștenirea. Ei ar fi putut primi moștenirea prin retransmitere și s-ar fi putut constata că sunt moștenitori ai defuncților D. D. și M., numai în ipoteza în care autorii lor, descendenți de gradul I, nu ar fi acceptat moștenirea.
Față de temeiurile expuse, cererea reclamantului C. T. G. de a se constata calitatea de moștenitor asupra averii defuncților săi bunici, a fost respinsă. Față de faptul că pe parcursul procesului a survenit decesul reclamantului C. G., nu s-a mai impus a se analiza cererea introductivă și prin prisma pretențiilor formulate de acesta prin raportare la autorii D. D. și M..
Ulterior, reclamantele, ca răspuns la întâmpinarea și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă D. A., și-au modificat cererea și au solicitat reducțiunea liberalităților excesive făcute de tatăl lor, D. P. prin testamentul autentificat sub nr. 834/9.05.2013 și prin care li s-a încălcat dreptul la rezervă, față de această modificare, instanța apreciind că acestea solicită fără echivoc să se constate că sunt moștenitoarele legale ale tatălui lor, ca descendenți de gradul I.
Prin urmare instanța a constatat că reclamantele, în calitate de fiice și pârâta, soț supraviețuitor au vocație la moștenirea defunctului D. P..
În ceea ce privește masa succesorală solicitată, constând imobil – casă și teren în suprafață de 458 m.p. - situat în Rm Sărat, pe . A, conform acțiunii introductive, în baza actelor de la dosar și a depozițiilor martorilor, instanța a reținut următoarele:
Odată cu cererea introductivă nu s-a depus niciun act de proprietate privind bunul solicitat la partaj. După repunerea cauzei pe rol, s-au depus mai multe înscrisuri, din care instanța a constat că în anul 1919, prin act autentic de vânzare-cumpărare, numitele Ivenița I.C. P. și M. I. Petrecu au solicitat autentificarea unui act (fila 227).
Prin actul încheiat la o dată neprecizată(fila 226), Ivenița I. C. P. a vândut domnișoarei M. I. P. un loc de casă situat în Rm Sărat, ., cu dimensiunile laturilor de 14,5 m, 15 m, 30 de metri și respectiv 35 m. și casa, construcție de gard de nuiele învelită cu tablă, compusă din o cameră și un antreu precum și toți salcâmii ce împrejmuiesc locul de casă.
De asemenea, la o dată neprecizată, numita G. E., a vândut prin act sub semnătură privată numitei D. M., domiciliată în . din Rm Sărat, dreptul său de moștenire de la defuncta M. D., proprietate ce o avea în virtutea dreptului de proprietate 118/22.04.1958 eliberat în baza registrului de proprietăți nr. 3277/27.12.1919, „adică ¼ din totalul proprietății indicată mai sus”.
Prin același act, vânzătoarea a declarat că este de acord ca partea sa de moștenire să fie demolată de fratele său D. D. și M. D. și care să construiască un imobil, al cărui proprietar să fie. În același act se face mențiunea că acest lucru i-a fost recunoscut de Sfatul Popular al Orașului Rm Sărat prin adresa nr. 4504/1.09.1958, precum și faptul că s-a plătit prețul, ulterior urmând să se întocmească actul ( fila 224 paragraful ultim).
Din aceste înscrisuri rezultă că moștenitorii defunctei D. .M. – fostă P. I. M. – au fost D. D. – autorul părților – și sora sa G. E.. Drepturile indivize, în cotă de 1/4 (conform chitanței ) dobândite prin moștenire de G. E., au fost înstrăinate către fratele său, prin act sub semnătură privată și nu a fost depuse nici un fel de dovezi că vreodată ar fi fost individualizate. Din niciun document nu rezultă dacă D. D. a dobândit și alte drepturi asupra casei și terenului cumpărate în anul 1919 de Ivenița și M. P., în afara cotei indivize de ¼, ce i-a fost vândută de sora sa, G. E..
Și la momentul încheierii chitanței, fără dată certă - dar cel mai probabil în jurul anul 1958 conform mențiunilor din act - și în prezent, vânzarea terenurilor, pentru a fi perfectă, trebuia să fie realizată în formă autentică.
În ceea ce privește imobilul, este real că la dosar este depusă o adeverință
datând din 1.09.1958, adresată numitului D. T. D., din care rezultă că a fost ridicată o construcție pe terenul moștenire de la defuncta M. T. D., însă acest înscris nu poate ține loc de act de proprietate. În plus, la dosar a fost depus și un ordin de repartiție, eliberat sub nr. 4597, la o dată ulterioară adeverinței susmenționate – respectiv la data de 6.09.1958 – din care rezultă că același D. T. D.- autorul părților - moșier, „are dreptul să folosească” în . A, 3 camere și 2 dependințe.
Nici faptul că părțile au fost înscrise în evidențele fiscale cu casă și teren nu poate suplini lipsa actelor de proprietate, știut fiind că impunerea se realizează pe baza de declarație.
Părțile nu au făcut dovada existenței în patrimoniul autorilor lor a casei și terenului, întrucât dreptul lor de proprietate nu se putea naște în baza unui eventual înscris sub semnătură privată, iar în lipsa oricărei dovezi privind dreptul de proprietate și întinderea acestuia, nici nu îl pot transmite, acțiunea modificată urmând să fie respinsă.
În ceea ce privește obligația de a se aduce la partaj toate bunurile ce ar fi existat în patrimoniul defunctului D. P., pentru o rezolvare corectă a cererii de reducțiune a liberalităților excesive și pentru a se stabili în mod real dacă testamentul făcut în favoarea soției supraviețuitoare încalcă cotitatea disponibilă a celor două reclamante, nu s-a putut demonstra existența altor bunuri în patrimoniul acestuia. Pe baza actelor depuse la dosar s-a stabilit că apartamentul pretins a fi fost dobândit de defunct cu prima sa soție, în realitatea fost achiziționat numai de aceasta, în anul 2006, la 5 ani după divorț, iar în ceea ce privește autoturismul nu s-a depus nici un act din care să mai rezulte existența acestuia în patrimoniul lui D. P..
Nici reclamantele, deși prin cererea modificatoare au solicitat să li se constate calitatea de moștenitoare în raport de toate bunurile ce s-ar fi aflat în patrimoniul tatălui lor la data decesului, nu a făcut niciun fel de dovezi cu privire la existența acestora – mobile sau imobile.
În lipsa masei succesorale, instanța a constatat doar calitatea reclamantelor M. F. V. E. și D. A. M. G., descendenți de gradul I și a pârâta D. A., soț supraviețuitor, de moștenitoare a defunctului D. P.. Instanța a apreciat că în lipsa stabilirii masei succesorale nu poate stabili nici cotele în care părțile ar urma să culeagă moștenirea întrucât, în ipoteza dedusă judecății, când soțul supraviețuitor - moștenitor rezervatar - vine în concurs cu copiii din prima căsătorie ai defunctului, nu poate fi gratificat în limita cotității disponibile ordinare, ci în limita cotității disponibile speciale - așa cum rezultă din prevederile art. 1090 C.civ. - ce se determină prin împărțirea valorii moștenirii (în speță s-a solicitat și un drept de creață decurgând din lucrările efectuate pe teren și îmbunătățirile realizate la casă) la numărul de copii, la care se adaugă o unitate - soțul supraviețuitor – fără însă ca valoric, partea primită de soțul supraviețuitor să poată depăși ¼ din moștenire.
În ceea ce privește cererea reconvențională, prin care pârâta-reclamantă a solicitat să se constate că a efectuat îmbunătățiri la imobilul situat la nr. 33 A. pe . Sărat, instanța a respins-o chiar dacă, cu martorii audiați în cauză existența acestora a fost dovedită, întrucât în lipsa actelor de proprietate asupra casei și terenului, la/și pe care s-au realizat îmbunătățirile nu se poate stabili cine ar trebui să suporte dreptul de creanță ce decurge din aceste lucrări.
Față de cele ce preced, instanța a apreciat că nu se impune a se analiza efectele actului de cesiune încheiat pe parcursul procesului între reclamanții D. A. M. G. și C. T. G..
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanții M. F. V. E., D. A.-M. G., C. T. G., în termen legal conform art. 468 Cod procedură civilă, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie potrivit motivelor de apel depuse la dosar în baza art. 470.
În expunerea motivelor de apel, reclamanții au arătat că prin acțiunea formulată au solicitat instanței să constate deschisă succesiunea de pe urma defuncților D. T. D.(decedat la data de 17.07.2004, conform Certificatul de Deces, ., nr._, eliberat de Primăria Municipiului Râmnicu Sărat(fila 32 din dosar) și soția sa D. M. decedată la data de 25.01.2010, conform Certificat de Deces ., nr._, eliberat de Primăria Municipiului Râmnicu Sărat( fila 33)- autorii comuni ai reclamanților. Să se dispună ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale rămase de pe urma defuncților - autorii comuni, ce se compune din bunul imobil-casă de locuit și terenul aferent acestuia în suprafață de 458 mp, situat în Râmnicu Sărat, ., Județul B..
De pe urma defuncților au rămas ca moștenitori D. P. și C. D. descendenți de gradul I, conform Certificat de Moștenitor Succesiv cu nr. 68/19.07.2010.
La data de 15.08.2011, numita C. D. a decedat, conform Certificat de Deces, nr.260/18.08.2011, eliberat de Primăria Municipiului Râmnicu Sărat, în urma căreia rămân moștenitori C. T. G., în calitate de fiu și Ghiriță G., în calitate de soț supraviețuitor decedat la data de 07.07.2014, conform Certificat de deces 203, eliberat de Primăria Râmnicu Sărat, numitul C. T. G. rămânând unicul moștenitor al acesteia.
La data de 27.06.2013, a decedat numitul D. P., conform Certificat de Deces nr. 187/28.06.2013, eliberat de Primăria Municipiului Râmnicu Sărat, reclamantele în calitate de fiice ale acestuia (dintr-o căsătorie anterioară) rămânând moștenitoare împreună cu pârâta-intimată D. A. .
Prin certificatul de moștenitor succesiv nr. 68/19.07.2010, de pe urma defunctului D. T. D., vor culege împreună moștenirea, D. M., în calitate de soție - postdecedată, căreia îi revine cota de 2/8 din masa succesorală, C. D. și D. P., cărora le revine cota de 3/8 pentru fiecare din masa succesorală.
Prin același certificat de moștenitor succesiv, în secțiunea a-II-a, s-a reținut că de pe urma defunctei D. M., au rămas C. D. și D. P., în calitate de fii ai autoarei, așadar, cotele în care urmează să culeagă moștenirea vor fi astfel: C. T. G., în calitate de nepot de fiică - al autorilor comuni - va culege ½ din masa succesorală(întrucât C. G. a decedat), din cota defunctei C. D.; reclamantele vor culege ¾ din cota defunctului Dumitrașu P. de ½= 3/8, respectiv câte 3/16 din masa succesorală, iar pârâta-intimată D. A., în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului D. P., va culege cota de 1/4 din cota de 1/2 respectiv cota de 1/8.
Se arată că, la data de 10.10.2014, a intervenit Contractul de Concesiune, autentificat de către Societatea Profesională Notarială, V. E. și I. G., sub nr. 3339 între C. T. G.-cedent și D. A.-M.-G.-cesionar, prin care cedentul, transmite ferm și irevocabil cesionarei, fără nicio rezervă dreptul litigios, ce face obiectul sentinței apelate.
De asemenea, prin cererea completatoare la acțiunea principală și întâmpinarea la cererea reconvențională formulată de către pârâta D. A., reclamantele, au înțeles să solicite reducțiunea liberatăților excesive, dat fiind faptul ca prin testamentul autentificat sub nr. 834/09.05.2013, lăsat de defunctul nostru părinte D. P., ne-a fost încălcată rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari conform prevederilor art. 1092-1093
Instanța de fond a admis în parte acțiunea principală-completată, formulată de reclamanții M. F.-V.-E., D. A.-M.-G., C. G. și C. T. G., continuată în nume propriu ca și moștenitor de C. T. G., în contradictoriu cu pârâta D. A..
Constată că reclamantele M. F.-V.-E. și D. A.-M.-G., în calitate de fiice și pârâta Dumirașcu A., au vocație la moștenirea defunctului D. P..
A respins capătul de cerere privind calitatea de moștenitor a reclamantului C. T. G., față de defuncții D. T. D. și D. M..
A respins cererea de ieșire din indiviziune, asupra imobilului situat în Râmnicu Sărat, . și de reducțiune a liberalităților excesive, pentru lipsa titlului asupra bunurilor supuse partajului. "
A respins cererea reconvențională formulată de pârâta D. A..
Consideră sentința pronunțată ca fiind nelegală și netemeinică, cu privire la capătul de cerere privind calitatea de moștenitor a reclamantului C. T. G., față de defuncții D. T. D. și D. M., pentru următoarele motive.
In motivare instanța fondului, s-a pronunțat pentru admiterea în parte a acțiunii reținând că; „potrivit actelor de la dosar și susținerilor părților, D. T. D., decedat la data de 17.07.2004 și D. M., decedată la data de 25.01.2010, au fost soți și au avut drept descendenți de gradul Ipe D. P. și C. D..
Moștenirea rămasă de pe urma defuncților D. T. D. și D. M., a fost acceptată de descendenții acestora D. P. și C. D., în mod expres, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor succesiv nr.68/19.07.2010 și care, prin același act, au partajat voluntar masa succesorală declarată și care se compune din terenuri reconstituite în nume propriu, în baza legii fondului funciar, pe numele defunctului D. T. D. și dreptul de concesiune asupra unui loc de veci situat în cimitirul,, Eternitatea" din Rm. Sărat, C. D. primind terenurile, iar D. P. locul de veci.
Reclamanții, C. T. G., M. F.-V.-E. și Dumitrașu A.-M.-G., descendenți de gradul II ai defuncților D. T. D. și D. M., în baza principiului proximității gradului de rudenie, nu au vocație directă la moștenirea acestora, fiind înlăturați de la moștenire de copiii acestora, Dumirașcu P. și C. D., care au și acceptat moștenirea.
Ei ar fi putut primit moștenirea prin retransmitere și s-ar fi putut constata că sunt moștenitori ai defuncților D. T. D. și D. M., numai în ipoteza în care autorii lor descendenți de gradul I nu ar fi acceptat moștenirea
Raportat la motivarea instanței se apreciază că s-a reținut în motivarea hotărârii sale, partajul succesoral, succesiune a-II-a, conform certificat de moștenitor succesiv nr.68/19.07.2010 pentru sistarea stării de indiviziune, doar asupra bunurilor imobile declarate, respectiv terenul - categoria de folosință - arabil, situat în extravilanul comunei Valea Râmnicului, județ B., T 28/29, P 184, în suprafață de_ mp, preluat în deplină si exclusivă proprietate de către C. D.(lotul I) și cota indiviză de 1/2 din dreptul de concesiune asupra locului de veci situat în cimitirul „Eternitatea" din Rm.Sărat, respectiv ., cls.I, cu suprafață și dimensiuni de 3,30/ 7,00, preluat în deplină și exclusivă poprietate de către D. PaulQotul II
Se învederează că imobilul - casa de locuit compus din 4 camere în suprafață construită la sol de 80 mp și terenul aferent construcției în suprafață de 458 mp, situat în Râmnicu Sărat, ., Județul B., ce a făcut obiectul cauzei pe instanța de fond, nu a fost inclus în masa partajabilă și nici nu s-au făcut declarații de opțiune și acceptare succesorală din partea succesibililor de gradul I, ai defuncților - autorilor comuni.
Ori dată fiind situația de fapt, se apreciază că, instanța fondului a procedat în mod greșit respingând capătul de cerere privind calitatea de moștenitor a reclamantului - apelant C. T. G., față de defuncții D. T. D. și D. M.
Cu privire la lipsa titlului de proprietate, asupra bunului imobil casa de locuit compus din 4 camere în suprafață construită la sol de 80 mp și terenul aferent construcției în suprafață de 458 mp, situat în Râmnicu Sărat, ., Județul B., se aduce la cunoștință instanței că a fost introdusă o acțiune în constatarea uzucapiunii asupra imobilului.
Solicită instanței de control judiciar, să admită cererea așa cum a fost formulată, să se constate că defuncții D. P. și C. D. descendenți de gradul I a autorilor noștri comuni, nu au acceptat și nu au făcut partajul succesoral cu privire la imobilul casa de locuit compus din 4 camere în suprafață construită la sol de 80 mp și terenul aferent construcției în suprafață de 458 mp, situat în Râmnicu Sărat, ., Județul B., ce a făcut obiectul cauzei pe instanța de fond, reclamanții-apelanți având vocație la moștenirea rămasă de pe urma autorilor comuni, prin retransmitere conform reglementărilor art.l 105 alin.l, Cod civ.
De asemenea, au solicitat instanței, să ia act de Contractul de Concesiune, sub nr. 3339/ 10.10.2014, intervenit între C. T. G. - cedent și D. A.-M.-G. - cesionar, prin care cedentul transmite ferm și irevocabil cesionarei, fară nicio rezervă dreptul său litigios ce face obiectul sentinței apelate, fapt ce trebuie avut în vedere de către expertul topo și în construcții, ce va fi desemnat de instanță la efectuarea raportului de expertiză privind evaluarea și lotizarea.
Se arată că imposibilitatea ieșirii din indiviziune este explicată prin lipsa unui titlu de proprietate, motiv pentru care au formulat o acțiune în constatarea uzucapiunii, asupra imobilului.
Deși legal citată, intimata pârâtă D. A. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar.
Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, precum și de prevederile legale incidente, constată că apelul declarat este nefondat.
Critica apelanților, potrivit căreia sentința pronunțată este nelegală și netemeinică, cu privire la capătul de cerere privind calitatea de moștenitor a reclamantului C. T. G., față de defuncții D. T. D. și D. M. este nefondată.
Numiții D. D. și D. M., au decedat la data de 17.07.2004 și respectiv 25.01.2010, au fost soți, și au avut drept descendenți de gradul I pe D. P. și C. D..
Fiul defuncților mai sus menționați, D. P., a decedat la rândul lui, la data de 27.06.2013., având ca moștenitori pe reclamantele M. F. V. E. și D. A. M. G., în calitate de fiice și pârâta D. A., în calitate de soție supraviețuitoare.
La rândul ei fiica defuncților, C. D., a decedat la data de 15.08.2011, având ca moștenitori pe reclamanții C. T. G. și C. G., în calitate de fiu și respectiv soț supraviețuitor, pe parcursul procesului survenind decesul pârâtului C. G. .
Relevant, pentru moștenirea rămasă de pe urma defuncților D. D. și D. M. este că aceasta a fost acceptată de descendenții acestora, D. P. și C. D. în mod expres, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor succesiv nr. 68/19.07.2010 și care, prin același act, au partajat voluntar masa succesorală declarată și care se compune din terenuri reconstituite în nume propriu, în baza legii fondului funciar, pe numele defunctului D. D. și dreptul de concesiune asupra unui loc de veci situat în cimitirul „Eternitatea” din Rm Sărat, C. D. primind terenurile, iar D. P., locul de veci.
În condițiile în care moștenitorii direcți, fiii defuncților, D. P. și C. D., au acceptat moștenirea acestora, reclamantul C. T. G., în calitate de descendent de gradul II, în baza principiului proximității gradului de rudenie, nu are vocație directă la moștenirea acestora, fiind înlăturat de la moștenire de mama acestuia C. D., care a acceptat moștenirea.
El ar fi putut primi moștenirea prin retransmitere și s-ar fi putut constata că este moștenitorul defuncților D. D. și M., numai în ipoteza în care autoarea lui, descendentă de gradul I, nu ar fi acceptat moștenirea.
Caracterul indivizibil al moștenirii face ca toate bunurile prezente și viitoare să revină moștenitorului acceptant.
În speță, autoarea apelantului C. T. G., acceptând succesiunea autorilor ei, are vocație sucesorală asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare ce se vor găsi în patrimoniul acestora. Este adevărat că la momentul dezbaterii succesiunii defuncților,imobilul casă de locuit compus din 4 camere și terenul aferent în suprafață de 458 m.p., nu a fost supus dezbaterii, însă acesta poate face obiectul unui partaj suplimentar al părților, în calitate de moștenitori ai autorilor lor și nu de moștenitori direcți ai defuncților D. D. și D. M..
Față de cele reținute mai sus, Tribunalul, în baza art. 480 c.p.c, urmează a respinge apelul ca nefondat.
Tribunalul constată că intimata D. A.–M.-G. a achitat suma de 329 lei cu titlu de taxă de timbru, taxă ce excede celei stabilite de instanță și achitată la data de 4.03.2015, în cuantum de 657 lei, astfel că în baza art. 45 alin. 4 din OUG 80/2013, urmează a dispune restituirea taxei de timbru de 329 lei achitată de apelanta D. A.-M.-G., ca nefolosită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții M. F. V. E. domiciliată în Rîmnicu Sărat, .> H. nr. 3, județul B., D. A. M. G. domiciliată în satul Coroteni, . V. și C. T. G. domiciliat în Rîmnicu Sărat, . nr. 28, județul B. împotriva sentinței civile nr. 1642 din 10.12.2014 pronunțată de Judecătoria Rîmnicu Sărat în dosarul nr._ având ca obiect succesiune, în contradictoriu cu pârâta D. A. domiciliată în Rîmnicu Sărat, . A, județul B..
Dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 329 lei achitată cu chitanța . nr._/08.05.2015 achitată de apelanta D. A. M. G., ca nefolosită.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Mai 2015.
Președinte, Judecător,
E. P. B. V.
Fiind în CM prezenta s-a
semnat de președinte complet
Grefier,
D. H.
Red. P.E Judecătoria Rîmnicu Sărat
Thred.P.E Dosar fd._
6ex/ 09.06.2015 Jud. fd. P. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2641/2015. Tribunalul BUZĂU | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 128/2015. Tribunalul BUZĂU → |
|---|








