Contestaţie la executare. Decizia nr. 2584/2015. Tribunalul BUZĂU

Comentarii

0

Decizia nr. 2584/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 2584/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 2584/2015

Ședința publică de la 30 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. S.

Judecător A.-M. D.

Judecător M. Ș.

Grefier C. M. O.

Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul – pârât B. P., cu domiciliul procesual ales în . Voievozilor, .. 19, jud. Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1698/30.04.2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, urmare a strămutării cauzei dispusă prin sentința civilă nr. 81 CC/18.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. M., domiciliată în București, sector 3, Splaiul Unirii, nr. 41, ., . obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru apelant avocat A. R., iar pentru intimată av.I. M..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Avocat A. R. pentru apelant, solicită administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosar, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză, apreciind-o în stare de judecată.

Intimata prin av. I. M. solicită proba cu înscrisurile existente la dosar și precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

În baza art. 237 alin. 2 pct. 7 din Codul de procedură civilă, instanța încuviințează probele solicitate de către părți, cu actele din dosar, pe care le găsește concludente, conform art.255 și art. 258 din Codul de procedură civilă.

Instanța ia act că nu mai sunt cereri de formulat, astfel că, în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul apărătorilor părților, pentru a-și susține cererile.

Avocat A. R., având cuvântul arată că își menține concluziile puse anterior, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și pe cale de consecință menținerea formelor de executare ca fiind întocmite cu respectarea dispozițiilor legale, arătând că sentința fondului este nelegală și netemeinică pentru interpretarea greșită a actelor de executare întocmite în dosarul de executare. Astfel instanța de fond a apreciat în mod greșit că, în cauză, a fost solicitată de către apelant, numai executarea silită imobiliară, pentru motivele menționate în cererea de apel. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Intimata prin av.I. M. având cuvântul pune concluzii de respingere a apelului, pentru următoarele considerente: apelantul nu contestă titlul executoriu, au fost invocate nulități care au drept consecință sesizarea actelor întocmite în fazele de executare silită până la soluționarea acestora, care se subscriu nulităților absolute care au drept consecință anularea lor, fiind încălcate dispozițiile legale imperative și prin urmare sancțiunea care se aplică potrivit normelor procedurale în discuție este aceea a anulării actului în integralitatea lui. Este vorba de discutarea formelor legale și de norme de drept imperative ce vizează momentul întocmirii acelor acte și nu de situații ulterioare legate de soluția pe o anumită speță pronunțată ulterior soluționării acestei litigiu. Prin urmare susține în integralitate susținerile intimatei așa cum ele au fost dezvoltate prin întâmpinare. În cele două motive de apel este vorba de neobservarea formelor legale prevăzute de art.666 Cod procedură civilă care coroborat cu dispozitive legale ce reglementează urmărirea silită a bunurilor imobiliare, comunicarea titlului executoriu și somația, cu excepția în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării. În momentul în care s-a constituit dosarul de executare silită, urmare a înființării acestui dosar s-a încuviințat executarea silită și așa cum rezultă din încheierea de încuviințarea executare silită, pasul următor instituirea popririi pe conturile debitoarei, iar ulterior din lipsă de disponibil în cont s-a pășit la vânzarea imobiliară. În raport de aceste situație de fapt cum această nouă modalitate de recuperare a creanței este vânzarea imobiliară, executorul judecătoresc era obligat ca la îndeplinirea actelor de executare trebuia să aibă în vedere cerințele prevăzute de art.666 Cod procedură civilă, comunicarea titlului executoriu odată cu somația era obligatorie. Din dosarul de executarea nu rezultă că acesta a comunicat somația odată cu titlu executoriu. Dacă se comunica odată cu executarea din luna aprilie este o altă situație de fapt se discută de o altă formă de executare respectiv de cea imobiliară și prin urmare se face aplicarea dispozițiile art.820 alin.1 Cod procedură civilă în care se prevede că executorul trebuie să comunice încheierea de încuviințarea a executării în copie însoțită de titlul executoriu și de somație, debitorului și terțului dobânditor, acești în termen de 15 zile de la primirea actelor trebuie să plătească întreaga datorie, inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare. Cele două texte de lege trebuie coroborate, prin urmare această cerință sancționată cu nulitatea este cert că nu a fost îndeplinită, drept consecință actul în discuție este lovit de nulitate și mod corect instanța de fond a admis această critică formulată împotriva acestui act de executare .

Mai arată că este întemeiată și cealaltă critică pe care a admis-o instanța de fond, cu privire la faptul că formele de executare prin vânzarea imobiliară nu au fost respectate față de faptul că fiind vorba despre un imobil a cărui proprietate era opozabilă tuturor prin înscrierea în cartea funciară, extrasul de carte funciară ce a fost solicitat și depus în dosarul de executare, atesta faptul că proprietatea imobilului este una comună conform contractului de vânzarea cumpărare. Prin urmare cum s-a intrat în posesia acestei hotărâri de expedient în raport cu conținutul căreia bunul în discuție a revenit contestatoarei – intimate. Din extrasul de carte funciară rezultă că imobilul este proprietate comună și în raport de această situație executorul trebuia să urmărească bunul comun potrivit dispozițiilor art.817 Cod procedură civilă, fiind în posesia hotărârii de expedient trebuie să solicitate notarea în cartea funciară, lucru pe care nu l-a făcut, urmărirea imobiliară se face conform datelor din cartea funciară, numai în condițiile în care din extrasul de carte funciară rezulta natura proprietății, actele de executare trebuiau întreprinse în raport de această situație de fapt. Natura proprietății așa cum rezulta din cartea funciară rezultă că nu s-a făcut notarea, executarea nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art.817 Cod procedură civilă, ci s-a făcut ca și cum bunul era doar al intimatei, executorul deși avea posibilitatea la cererea creditorului pe calea acțiunii oblice să ia măsuri pentru notarea în cartea funciară a hotărârii de expedient, acest lucru nu a fost făcut dar actele de executarea s-au făcut ca și cum bunul ar fi fost bun propriu al contestatoarei – intimate. Din acest punct de vedere normele procedurale sunt imperative, iar actele de procedură sunt lovite de nulitate. Pentru considerentele expuse solicită respingerea apelului, soluția fondului fiind legală, nu solicită cheltuieli de judecată.

Av.R. A. pentru apelant, în replică arată că intimata recunoaște că i s-a comunicat titlul executoriu. În ceea ce privește capătul al doilea, de ce trebuia să se facă partajul când intimata recunoaște că este un bun propriu.

Av.I. M., arată că s-a început executarea prin poprire apoi cea imobiliară, norma generală stabilită de art.666 Cod procedură civilă, impune comunicarea titlului executoriu odată cu somația, nu s-a făcut somație cu privire la poprire ci s-a trecut la executarea imobiliară, având în vedere dispozițiile art.819 – 820 Vechiul Cod de procedură civilă prevede obligativitatea comunicării odată cu somația a titlului executoriu, dacă nu era așa de ce s-a trecut odată cu titlul executoriu și comunicarea somației, fiind reglementată în art.666 Cod procedură civilă. Astfel cele două texte de lege trebuie coroborate, în raport de natura specială a acestor forme de executare, executorul a încălcat comunicarea titlului executoriu. Dispozițiile în materie de executare imobiliară au în vedere doar imobile care sunt înscrise în cartea funciară, în raport de care dreptul de proprietate este opozabil tuturor, executarea se face pe un bun exclusiv, executorul putea să-i sugereze să facă o acțiune obligă, prin care să se noteze în cartea funciară dreptul exclusiv al intimatei.

Instanța închide dezbaterile, în temeiul art. 394 alin. 1 din Codul de procedură civilă, și, după deliberare, a pronunțat următoarea hotărâre, pentru considerentele precizate.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra prezentului apel civil, se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub numărul_, contestatoarea D. M. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatul B. P., împotriva somației imobiliare emisă de către B. E. Judecătoresc A. D. precum și împotriva executării silite imobiliare, solicitând suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare; anularea somației de executare imobiliară și anularea executării imobiliare.

În legătură cu solicitarea de suspendare a executării până la soluționarea contestației la executare, contestatoarea a precizat că se află în executarea pedepsei privative de libertate la Penitenciarul Târgșor, județul Prahova, urmând ca în cursul lunii iunie să solicite eliberarea condiționată, iar dacă cererea va fi admisă, urmează să fie eliberată.

Nu are o altă locuință decât cea care face obiectul executării silite imobiliare în dosarul de executare 315/2013 B. E. Judecătoresc A. D., iar continuarea executării silite mai înainte de soluționarea contestației i-ar aduce un grav prejudiciu în sensul că nu are unde să locuiască; mai mult decât atât, nu are nici posibilități materiale de a închiria o locuință deoarece din data de 29.02.2012, de când a fost arestată, nu mai are nici un venit.

Mai mult decât atât, imobilul care face obiectul executării silite este bun comun dobândit de aceasta împreună cu fostul său soț D. G. în timpul căsătoriei.

Este adevărat că la data desfacerii căsătoriei, ea și fostul soț au semnat o tranzacție în urma căreia a devenit proprietara imobilului din . Dâmbovița, .. 228C, însă pe rolul Judecătoriei Târgoviște se află dosarul nr._ având ca obiect anularea tranzacției în urma căreia a devenit proprietara imobilului, litigiu care este înscris în cartea funciară.

În legătură cu solicitarea de anulare a executării silite imobiliare, contestatoarea a invocat că:

A) Potrivit art. 666 din Noul Cod de procedură civilă: ,,(1)Dacă cererea de executare a fost încuviințată, executorul judecătoresc va comunica debitorului o copie de pe încheierea dată în condițiile art. 665, împreună cu o copie certificată de executor, pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu și dacă legea nu prevede altfel, o somație.(2)Comunicarea titlului executoriu și a somației cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării.”

Contestatoarea a relatat că plicul depus de executorul judecătoresc la adresa sa de domiciliu ( și anume: Târgoviște, ., județul Dâmbovița), precum și plicul trimis la Penitenciarul Târgșor conțineau: somația imobiliară, procesul verbal de majorare a cheltuielilor de executare precum și încheierea de încuviințare a executării, lipsind titlul executoriu prevăzut sub sancțiunea nulității executării de temeiul juridic mai sus indicat.

De altfel, pe pagina 2 a somației, ultimul alineat, executorul judecătoresc precizează ce documente a anexat somației, printre acestea nefiind și titlul executoriu.

Mai mult, executorul pretinde că ar fi depus și copie de pe sentința civilă nr. 799/2011 pronunțată de Judecătoria Târgoviște precum și un contract de vânzare-cumpărare (fără a preciza la ce se referă acest contract), documente care nu s-au regăsit atașate somației, cum în mod eronat specifică executorul.

Mai mult decât atât, art. 668 din Noul Cod de procedură civilă enumeră cazurile în care nu este necesară comunicarea titlului executoriu și a somației, cazuri care nu se regăsesc în prezenta speță.

De altfel, chiar temeiul juridic invocat în somație (și anume art. 820 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă) face referire la obligativitatea atașării somației și titlului executoriu la încheierea de încuviințare a executării, documente ce trebuie comunicate debitorului.

Față de cele mai sus arătate și față de textele de lege mai sus invocate s-a solicitat anularea somației imobiliare precum și a executării silite imobiliare pentru nerespectarea prevederilor art. 666 din Noul Cod de procedură civilă.

B) Un alt motiv invocat în susținerea nulității executării silite imobiliare este și incidența art. 817 din Noul Cod de procedură civilă.

În considerarea principiului conform căruia numai bunurile mobile și imobile ale debitorului pot forma obiect al executării silite, existența proprietății comune asupra bunurilor imobile poate constitui un impediment temporar în realizarea executării silite.

Ca urmare, dacă un bun aparține mai multor persoane, creditorul se poate îndrepta doar împotriva debitorului său, iar nu și împotriva celorlalți proprietari care nu au nici o datorie față de el.

Bunurile aflate în coproprietate, în cazul în care doar unul dintre coproprietari este debitor personal al creditorului urmăritor, nu pot forma obiectul urmăririi silite mai înainte de efectuarea partajului, deoarece executarea însăși nu poate avea ca obiect decât bunurile care aparțin în mod exclusiv debitorului; după împărțeală, în măsura în care au căzut în lotul debitorului, pot fi supuse urmăririi silite.

Prin urmare, până la soluționarea definitivă a litigiului existent pe rolul Judecătoriei Târgoviște ce are ca obiect anularea tranzacției prin care ea (contestatoarea) a devenit proprietara exclusivă a imobilului urmărit, executarea nu poate continua, tranzacția putând fi oricând anulată iar bunul să revină bun comun al soților și astfel să constituie un impediment la executare până la partajarea acestuia.

Față de cele mai sus arătate solicită: suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare; anularea somației de executare imobiliară, anularea executării imobiliare.

Ulterior, contestatoarea a formulat cerere precizatoare la acțiunea introductivă. În cuprinsul acesteia s-a relatat că potrivit art. 711, art. 719 Cod de procedură civilă, contestația la executare se poate face de către cei care se consideră vătămați prin executarea începută și împotriva oricărui act de executare care se va întocmi cu nerespectarea legii, soluția fiind de îndreptare, încetarea executării, anularea executării.

A nu se confunda nulitatea actului juridic cu nulitatea care intervine în cazul actelor de executare silită - sunt două noțiuni distincte.

Actul juridic este manifestarea de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, respectiv de a naște, modifica ori stinge un raport juridic concret, iar regimul juridic al nulității unui act juridic are cu totul alte reguli.

În ceea ce privește nulitatea/anularea unui act întocmit de executorul judecătoresc, acesta intervine în cazul în care actul respectiv nu respectă condițiile impuse de Codul de procedură civilă; de asemenea executarea silită este nulă dacă nu sunt respectate condițiile impuse de codul de procedură civilă, reguli care în caz de nerespectare se sancționează cu nulitatea și această sancțiune este dată de codul de procedură civilă.

Regimul juridic al nulității, așa cum se exprimă judecătorul învestit cu dosarul, se regăsește în art. 666 din Noul Cod de procedură civilă care prevede foarte clar la alineatul 2: ,,comunicarea titlului executoriu și a somației cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor este prevăzută sub sancțiunea nulității executării.”

Cazurile în care nu este necesară comunicarea somației și a titlului executoriu sunt prevăzute expres la art. 668 din Noul Cod de procedură civilă în speță neexistând o astfel de situație, motiv pentru care comunicarea titlului executoriu este obligatorie.

De asemenea, a mai invocat și prevederile art. 817 din Noul Cod de procedură civilă care se referă la urmărirea bunurilor aflate în coproprietate, caz în care, conform alin. 2 al acestui articol, intervine suspendarea de drept a executării.

A arătat în cadrul contestației că pe rolul Judecătoriei Târgoviște se află un dosar nr._, în prezent soluționat, care are ca obiect anularea tranzacției în urma căreia ea (contestatoarea) a devenit proprietara imobilului care face obiectul executării.

Deoarece soluția dosarului mai sus arătat nu este definitivă, a considerat că executarea nu ar putea fi continuată până la soluționarea definitivă a dosarului. Este adevărat că acest motiv este unul care ar atrage suspendarea de drept, așa cum a arătat mai sus, dar cum primul motiv invocat atrage nulitatea executării și cum instanța nu poate pronunța două soluții într-o singură contestație, consideră că se impune anularea întregii executări.

La data de 10.02.2014, contestatoarea a depus la instanța de fond o cerere prin care a dezvoltat motivele contestației la executare inițiale arătate la punctul B.

În acest sens, s-a precizat că la acel punct B a invocat că s-a pornit executarea silită cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 817 din Noul Cod de procedură civilă și, prin urmare, executarea silită este supusă nulității.

Pentru o mai bună înțelegere, s-au invocat mai întâi dispozițiile art. 624 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă unde se arată că, executarea silită se efectuează prin urmărirea bunurilor mobile sau imobile ale debitorului.

Art. 813 din Noul Cod de procedură civilă precizează că, se pot urmări numai bunurile imobile înscrise în cartea funciară, iar art. 817 din Noul Cod de procedură civilă înserează că nu se pot urmări silit imobilele aflate în proprietate comună, ci se va cere mai întâi partajul acestora iar până la soluționarea partajului urmărirea imobilului este de drept suspendată.

Raportând dispozițiile acestor texte de lege la speța supusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că, executarea pornită contra imobilului în litigiu este supusă nulității pentru următoarele:

1.Imobilul teren supus executării a fost dobândit în timpul căsătoriei, așa cum atestă contractul de vânzare-cumpărare nr. 2558 din 11.07.2008 act în baza căruia s-a pornit executarea și care este invocat chiar de executorul judecătoresc și care se află în dosarul de executare. Imobilul construcție aflat pe acest teren, și care nu este înscris în cartea funciară (imobilul construcție), a fost construit tot în timpul căsătoriei. În urma divorțului ce a avut loc la 24.02.2011, ei (foștii soți) nu au partajat și bunurile dobândite în perioada a 40 de ani de căsătorie, ci au încheiat o tranzacție care a fost consfințită printr-o hotărâre de expedient, doar cu privire la imobilul în litigiu, fără însă a fi înscrisă în cartea funciară, deci, nu a produs efecte față de terți, neîndeplinind condițiile unui titlu de proprietate așa cum prevăd dispozițiile legale. Toate aceste aspecte învederate rezultă cu certitudine din extrasul de carte funciară pe care îl atașează.

2.Cartea funciară menționează ca proprietari atât pe ea cât și pe fostul soț întrucât tranzacția nu a fost înscrisă astfel că efectele tranzacției s-au produs numai între părțile contractante. În luna octombrie 2012 după schimbarea situației sale juridice, fostul soț a solicitat partajul tuturor bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, inclusiv a imobilului ce a făcut obiectul partajului. La data la care s-a pornit executarea silită imobilul era în litigiu, ce a și fost înscris în cartea funciară la 19.04.2013, așa cum atestă extrasul de carte funciară, și cu toate acestea, somația privind executarea a fost emisă la 30.06.2013.Dovadă în acest sens le constituie mențiunile din cartea funciară.

În concluzie, la data începerii executării silite, imobilul era în litigiu făcând obiectul partajului, litigiul fiind înscris în cartea funciară mai înainte de emiterea somației, și în conformitate cu dispozițiile art. 817 din Noul Cod de procedură civilă urmărirea imobilului era de drept suspendată. Mai mult, imobilul construcție nu era înscris în cartea funciară iar potrivit art. 813 din Noul Cod de procedură civilă urmărirea se face numai asupra imobilelor înscrise în cartea funciară.

În prezent, situația juridică a imobilului este aceeași în sensul că, litigiul care a fost înscris în cartea funciară nu s-a finalizat. Cauza care are ca obiect acest litigiu se află pe rolul Tribunalului Bihor, aceasta fiind strămutată de la Tribunalul Dâmbovița care, la 24.01.2014, a scos cauza de pe rol și a trimis-o pentru continuarea judecății la Tribunalul Bihor ca urmare a admiterii cererii de strămutare.

Prin încheierea din 9.04.2014 instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării silite.

Contestatoarea a uzat la instanța de fond de proba cu înscrisuri și a depus concluzii scrise.

În urma probelor administrate, Judecătoria Târgoviște a pronunțat sentința civilă nr.1698 din 30.04.2014, prin care s-a admis contestația la executare astfel cum a fost precizată, ce se referă la urmărirea silită imobiliară în dosarul de executare numărul 315/2013 instrumentat de B. D. A.; s-a dispus anularea somației de executare imobiliară emisă la 28.05.2013 în dosarul de executare menționat anterior, a executării silite imobiliare în privința tuturor imobilelor descrise în somația arătată mai sus, restabilirea situației anterioare emiterii somației imobiliare precum și notarea în cartea funciară a prezentei soluții.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

„În primul rând, instanța reține că prezenta contestație la executare privește o executare silită instrumentată conform noului cod civil (prin raportare la data sesizării executorului), astfel încât, în conformitate cu art. 3 din Legea 76/2012, și contestației de față i se vor aplica tot dispozițiile noului Cod de procedură civilă.

În al doilea rând, instanța notează că, în analiza ce se va face în continuare, se va raporta în principal la actele din dosarul de executare silită, așa cum se prezintă acesta în forma trimisă de către executor, și în secundar (în măsura în care înscrisurile nu se află în copia trimisă de executor) la înscrisurile din dosarul de față ce are ca obiect prezenta contestație la executare.

Copia certificată trimisă de executor formează un dosar atașat prezentei, având propria numerotare –care nu este cea din dosarul de executare, concluzie ce se impune prin prisma faptului că aceste copii nu au imprimată numerotarea originalului, numerotarea fiind executată direct cu pixul pe copie.

Atunci când se va referi la numărul de filă din dosarul de executare, instanța va avea în vedere această numerotare, dosarul comunicat în copie certificată având 328 de file (mențiune făcută de executor pe adresa de înaintare a copiei dosarului de executare, adresă atașată copertei dosarului trimis de executor).

Atunci când va indica numărul de filă, fără a specifica din ce dosar face parte respectiva filă, instanța va avea în vedere numerotarea din copia dosului de executare silită. Atunci când va avea în vedere file din prezentul dosar (contestația la executare), va specifica acest lucru.

Prin adresa trimisă executorului (f.79 în dosarul de față), instanța i-a cerut acestuia ca, la trimiterea dosarului, să respecte ordinea cronologică a emiterii actelor, să trimită inclusiv dovezile de comunicare a diferitelor acte emise în dosar și i s-a atras atenția că este preferabil să se păstreze numerotarea din dosarul de executare astfel încât să se poată urmări dacă s-au trimis toate actele.

În sfârșit, i s-a mai cerut executorului ca, în măsura în care se mai întocmesc și alte acte, acestea să fie comunicate instanței, în copie certificată.

Instanța constată că, din cuprinsul dosarului de executare trimis în copie certificată/în subsidiar, din cuprinsul dosarului de față, rezultă următoarele:

Executarea silită este cerută (f.2), în temeiul sentinței 1352/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (f.6-14) prin care contestatoarea de astăzi a fost obligată la plata contravalorii în lei, la data punerii în executare a hotărârii, a sumei de 200.000 euro către intimatul creditor de astăzi (B. P.).

Prin aceeași sentință s-a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța 26/P/2012 din 1.03.2012.

Sentința aflată în copie în dosarul de executare silită, poartă mențiunea că este definitivă prin respingerea recursurilor.

Sediul materiei pentru executarea silită este reprezentat de art. 622-913 ce fac parte din Cartea a V a ,,Despre executarea silită” Cod de procedură civilă.

Dispozițiile generale (adică aplicabile atunci când nu există dispoziții speciale derogatorii) se află reglementate la art. 622-725, conținute de titlul cu același nume.

În speță, fiind vorba despre îndeplinirea unei obligații privind plata unei sume de bani, înseamnă că nu se poate pune problema aplicării Titlului III ,,Executarea silită directă”.

Se aplică, apreciază instanța, dispozițiile Titlului II ,,Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului”, ce cuprinde art. 726-886.

Ca urmare, aplicând regulile de interpretare a dispozițiilor legale, înseamnă că, în măsura în care nu există o normă specială, dispozițiile titlului II se vor completa cu dispozițiile generale conținute de Titlul I.

Prezenta contestație se referă numai la urmărirea silită a unui imobil (afirmă contestatoarea) aflat în litigiu, încă de la momentul începerii urmăririi sale, litigiu care nu s-ar fi soluționat irevocabil.

Descriind acest litigiu, contestatoarea a indicat dosarul_ și, la solicitarea instanței, a depus (f.136-140) copia sentinței numărul 2688/2013 pronunțată în acest dosar.

A arătat că: inițial, dosarul format la instanță a avut două tipuri de petite, și anume, solicitarea de partaj de bunuri comune și pe cea de anulare a tranzacției încheiată cu fostul soț, ulterior acestea fiind disjunse).

A mai arătat contestatoarea că în cartea funciară a imobilului, proprietari figurau ea și fostul soț, hotărârea de expedient nefiind supusă publicității, spre deosebire de litigiul referitor la partaj și la anularea tranzacției, care fusese notat în cartea funciară încă înainte de debutul executării silite.

Contestatoarea a prezentat mai multe motive referitoare la această stare de fapt și care ar justifica (în opinia ei) solicitarea de anulare a executării silite.

Instanța reține că:

Titlul II cuprinde un capitol cu denumirea ,,Urmărirea imobiliară”, capitol care se referă, după cum spune și numele, la urmărirea unui imobil al debitorului în vederea recuperării creanței creditorului, pe calea executării silite indirecte (urmărirea silită asupra bunurilor imobile).

Capitolul 1 cuprinde și secțiunea dedicată popririi, secțiune ce face parte din capitolul intitulat ,,Urmărirea mobiliară”.

În speță nu se invocă nici un aspect legat de poprire, formă de executare abordată în cadrul dosarului de executare.

Ultima categorie de motive ale contestației la executare este reprezentată de faptul că ar fi fost nesocotite dispozițiile art. 666 alin 1 Cod de procedură civilă, contestatoarea afirmând că, în aceste condiții, conform alineatului 2, executarea silită imobiliară ar trebui anulată.

În raport de situația de fapt invocată de contestatoare și de limitele învestirii instanței, instanța apreciază că prezenta contestație la executare trebuie analizată prin prisma dispozițiilor Capitolului II din Titlul II (,,Urmărirea imobiliară”) și, în completare (în limita determinată de aplicarea celor două reguli: norma specială derogă de la norma generală; norma generală nu derogă de la norma specială), prin prisma dispozițiilor Titlului I -,,Dispoziții generale”.

Instanța apreciază că luarea măsurii anulării unui act de executare/unor acte de executare/ unei executări silite, trebuie să se facă după niște reguli și constată că acestea sunt cele reglementate de art. 174 și următoarele din noul Cod de procedură civilă și care reprezintă norma generală în materie de nulitate a actelor de procedură, normă aplicabilă întrucât nu există alte norme speciale.

Instanța constată că art. 174 alin 1 Cod de procedură civilă, definește nulitatea ca fiind acea sancțiune care lipsește de efecte, total sau parțial, actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă.

Așadar, condiția premisă pentru a se putea aplica o asemenea sancțiune, este aceea de a se constata nerespectarea unei dispoziții legale.

Potrivit art. 175 și 176, nulitatea poate fi: condiționată de existența unei vătămări; necondiționată, adică independentă de producerea / neproducerea unei vătămări, nulitatea producându-se indiferent dacă a avut loc / nu a avut loc vreo vătămare.

Art. 176 enumeră cazurile de nulitatea necondiționată, acestea referindu-se numai la cerințe legale extrinseci ale actului de procedură.

În cazul acestor nulități, simpla nerespectare a legii, are aptitudinea de a atrage sancțiunea nulității, chiar și dacă s-ar dovedi că nu s-a produs vreo vătămare.

Așa cum rezultă din coroborarea art. 175 cu art. 177, în privința nulităților condiționate, se va aplica sancțiunea nulității numai dacă vătămarea produsă prin nesocotirea cerințelor legii nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului.

În privința nulităților necondiționate, sancțiunea se va aplica dacă a fost invocată în condițiile prescrise de lege și va interveni independent de existența/inexistența unei vătămări.

În privința nulităților condiționate, se remarcă, pe de o parte, categoria nulităților exprese (cele prevăzute de lege în mod expres) iar, pe de altă parte, categoria nulităților virtuale (cele neprevăzute expres de lege, dar care rezultă implicit din încălcarea uneia dintre condițiile de valabilitate a actului de procedură).

Existența acestor categorii și regimul acestora rezultă din art. 175 alin 2, texte de lege din care rezultă că, în cazul nulităților expres prevăzute de lege, există o prezumție relativă (partea adversă poate face dovada contrară) că s-a produs o vătămare.

,,per a contrario”, dacă nulitatea nu este prevăzută expres de lege (adică este virtuală), atunci nu există această prezumție că s-a produs o vătămare, cel care invocă nulitatea, trebuind să facă dovada vătămării creată prin nerespectarea dispozițiilor legale.

Deci, în cazul nulităților condiționate, trebuie: 1. să fie încălcată o dispoziție legală; 2.să se fi produs părții o vătămare, ca urmare a respectivei încălcări (în cazurilor nulităților exprese vătămarea se prezumă); 3. vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului (dacă înlăturarea vătămării se poate face prin îndreptarea actului, atunci nu intervine anularea, ci îndreptarea actului-art.177 Cod de procedură civilă).

Instanța mai apreciază că, ținând cont de specificul faptului că o asemenea solicitare se adresează cu privire la o executare silită, înseamnă că, atunci când se pune problema anulării executării silite însăși sau problema anulării unor acte ce vizează executarea contestată, trebuie să fie identificate acele norme care se referă la executarea silită din codul de procedură civilă sau din alte acte normative, norme ce conțin reguli privind executarea silită, norme în legătură cu care se invocă a fi avut loc încălcarea.

În speță:

Din cuprinsul dosarului de executare silită atașat în copie certificată, rezultă:

Cererea de încuviințare a executării silite este înregistrată la executor la data de 11.04.2013 (f. 2).

Încuviințarea executării silite a fost obținută la data de 24.04.2013; la f.20 în dosarul de executare se află certificatul de grefă iar la filele 119-121 se află copie de pe încheierea de încuviințare a executării silite; copia conține și semnătura judecătorului și a grefierului (semnături care, de regulă, se execută doar pe originalele ce rămân la mapă și la dosar); nu se află dovada de comunicare a încheierii.

Rezultă că, până la momentul formulării prezentei contestații, se abordaseră două forme de executare: poprirea și urmărirea silită imobiliară contestată astăzi.

Deci, în prezenta contestație nu se invocă decât aspecte ce țin de instrumentarea urmăririi silite imobiliare, iar nu și alte aspecte, cum ar fi cele legate de încuviințarea executării (chiar acest complet a încuviințat executarea, nu și încuviințarea urmăririi imobiliare, astfel încât nu există motive de abținere), cele legate de efectuare a popririi, etc.

La fila 288 se află întâmpinarea formulată de executor în dosarul_, din care rezultă că în acest din urmă dosar s-a formulat o contestație la executare cu privire la încheierea din 25.04.2013, de stabilire a cheltuielilor de executare, precum și cu privire la înființare a popririi.

La momentul înregistrării prezentei contestații, s-a întocmit un referat (f.2 din prezentul dosar) de către registrator, în aplicarea art. I punctul 4 din HCSM 829/2011 și s-a atașat o fișă (f.3 din prezentul dosar) pe care registratorul și-a întemeiat referatul în care semnala existența și a altui dosar de contestație la executare având aceleași părți.

Acel alt dosar are numărul_, și, dacă ar fi avut același obiect concret al contestației la executare, atunci instanța de față ar fi trebuit (în aplicarea art. 96 indice 2 din HCSM 387/2005) să-l trimită completului învestit cu acel dosar.

La filele 90-93 se află fișă Ecris și sentința pronunțată în acel dosar, sentință din care rezultă că petitele acelei contestații sunt cele relevate de executor în întâmpinarea descrisă mai sus; din considerente rezultă că acestea sunt petitele cu care acea instanță s-a socotit învestită.

Este adevărat că se face referire (pagina 3 a sentinței) la faptul că s-au emis ,,somații imobiliare (f.139)”, însă, tot din considerente rezultă că nu a fost făcută o analiză cu privire la somația imobiliară și că s-ar fi luat o măsură cu privire la aceasta/acestea; se apreciază de către instanța de față că, menționarea acestui aspect legat de emiterea somației imobiliare, ca și menționarea (tot în pagina 3) aspectelor referitoare la demersurile făcute de executor pentru aflarea averii imobiliare, au fost făcute doar pentru inventarierea acțiunilor întreprinse în dosarul de executare silită.

La filele 290-292 în dosarul de executare silită se află copie de pe contestația din dosarul numărul_ .

Se apreciază de către instanța de față că soluția pronunțată în acea contestație nu influențează cu nimic prezenta contestație, unde se invocă alte motive iar instanța este sesizată cu alte petite decât cele din precedenta contestație.

Se apreciază de către prezenta instanță că nu se poate vorbi despre o cerere având ca obiect ,,contestație la executare” (notarea din ECRIS fiind o prescurtare și răspunzând unui scop legat de repartizarea aleatorie), ci despre o contestație la executare cu un obiect concret; că este așa, o dovedește chiar conținutul art. 719 (,,ținând cont de obiectul acesteia”) raportat la art. 715 alin 1 Cod de procedură civilă.

La fila 19 se află o adresă destinată Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care se solicită o copie a ordonanței 26/P/2012 iar la filele 109-112 se află răspunsul dat precum și copie de pe ordonanță.

Din ordonanță rezultă că măsura sechestrului este luată până la concurența mai multor sume, printre care și o sumă de 200.000 euro.

Instanța constată că, a doua zi față de data pronunțării soluției de încuviințare a executării silite, la data de 25.04.2013, s-a dispus înființarea popririi; la filele 21-53 se află adresele de înființare a popririi, trimise unor instituții, diferite, de credit.

La filele 63-65,103, 105-108, 113, 117,118, 123, 126,127, 129-134 se află adrese de înființare a popririi purtând ștampila instituțiilor de credit cărora le erau adresate.

La filele 66-97, 99 se află dovezile de comunicare a adreselor de înființare a popririi.

La filele 104, 114-116,135,141,170,240, se află răspunsuri în legătură cu adresele de înființare a popririi.

La fila 128 se află o recipisă de consemnare (cu numărul_/1 din data de 20.05.2013), care se referă la ,,pop dos 315/2013”.

Recipisa este anterioară somației imobiliare, astfel încât nu s-ar putea stabili că aceasta ar avea legătura cu cauțiunea ce trebuia plătită în legătură cu contestația la executare vizând urmărirea imobiliară.

La fila 146 se află ordinul de plată 1715/27.05.2013 ce se referă la aceeași sumă (9381,01 lei) ca și recipisa de consemnare, ordin în care se face mențiunea că suma reprezintă ,,cheltuieli executare în ds 315/2013”.

La fila 147 se află procesul verbal încheiat în 21.05.2013 privind distribuirea sumelor consemnate prin înființarea popririi iar la fila 181 se află adresă trimisă de către executor către CEC privind suma cu acest cuantum.

Nici recipisa de la fila 172 (referitoare la consemnarea pe seama și la dispoziția executorului a sumei de 3951 lei) nu conține date care să se refere la cauțiunea stabilită în prezenta (oricum, dovada în original a plății cauțiunii, ar fi trebuit să fie depusă în dosarul de față), suma reprezentând ,,ds ex 315/_13 parțial”.

La fila 173 se află un proces verbal de distribuire similar celui prezentat anterior și care este întocmit în 8.07.2013; la filele 177 și 187 sunt dovezi de comunicare a acestuia iar la fila 176 se află adresă trimisă de către executor către CEC privind suma cu acest cuantum..

La fila 55 se află înștiințarea de înființare a popririi (adresată contestatoarei) emisă la 25.04.2013, în care se menționează că se comunică și titlul executoriu-acesta nu este nominalizat niciunde în cuprinsul adresei.

La filele 62, 98 se află două dovezi distincte de comunicare (la adresa din Târgoviște și la Penitenciarul Târgșor) din care rezultă că, printre altele, s-au comunicat și o adresă de înștiințarea a popririi precum și titlul executoriu (nenominalizat).

Dovada trimisă la Penitenciarul Târgșor (f.98) este semnată, la data de 29.04.2013, chiar de destinatar; dovadă nu este contestată de către contestatoare iar aceasta nu obiectează privind primirea tuturor înscrisurilor la care face referire dovada.

Ca urmare, se face dovada (în condițiile art. 164 alin 4 Cod de procedură civilă) că, odată cu înștiințarea de înființare a popririi din 25.04.2013, contestatoarea de astăzi a primit și copie de pe un titlul executoriu.

Totuși, acesta nu este nominalizat, nici în cuprinsul adresei, nici în cuprinsul dovezii.

La fila 182 se află un nou proces de majorare a cheltuielilor de executare emis în 15.07.2013 iar la filele 183, 183, 185, 186, 241 se află dovezi de comunicare a acestora și a noii adrese de poprire

Cererea de executare silită introductivă (f.2) nu vizează și urmărirea bunului în discuție-a se observa art. 818 alin 1, alin 3 raportat la art. 663 alin 3 litera c Cod de procedură civilă).

Urmărirea imobiliară contestată astăzi este ulterioară popririi, anterior luându-se însă măsuri pentru aflarea bunurilor debitoarei.

Astfel, la fila 16 se află adresa din 12.04.2013 prin care Primăria Răzvad era solicitată să prezinte informații și înscrisuri cu privire la bunurile debitoarei; la fila 17 se află dovada de comunicare a acestei adrese către primărie.

Prin adresa numărul 3299/25.04.2013, de la fila 57, Primăria Răzvad răspunde solicitărilor executorului, informându-l că debitoarea figurează în evidențele fiscale cu imobile (casă și teren) în ., numărul 228C, .. Răzvad, jud. Dâmbovița.

Nu se indică, în cuprinsul adresei vreun număr cadastral, vreun număr de carte funciară (CF) vreun înscris cu privire la dreptul de proprietate și nici nu se menționează că s-ar trimite vreun înscris doveditor.

Cu toate acestea, așa cum rezultă din mențiunile făcute pe copiile înscrisurilor de la filele 58-60, cu aceiași ocazie, prin fax a fost trimisă, alături de adresa de răspuns, și copia contractului de vânzare cumpărare ce se referă la imobilele în legătură cu care astăzi se contestă urmărirea imobiliară.

Contractul are atașată încheierea de autentificare numărul 2558/2008 a BNP H. M..

La fila 122 se află cererea pentru eliberarea unui extras de carte funciară pentru informare, ce are data de 17.05.2013 iar la fila 124 se află factura de plată a solicitării de extras CF.

La fila 142 se află procesul verbal de majorare a cheltuielilor de executare emis la 28.05.2013.

La fila 143 se află somația imobiliară emisă la 28.05.2013 prin care contestatoarea este avertizată că, dacă în termen de 15 zile nu va plăti datoria, atunci se va proceda la urmărirea terenului de 756 mp și a cotei indivize de 1/3 din suprafața de 357mp.

În cuprinsul somației se arată că se anexează copie certificată de pe sentința civilă 799/2011 (este sentința de consfințire a hotărârii de expedient-f.136-138-iar nu copia titlului executoriu).

Ca urmare, alături de somația imobiliară, executorul nu a trimis și copie de pe titlul executoriu.

La filele 144, 145 se află câte o dovadă de comunicare, către contestatoarea de astăzi, în care se face mențiunea că se comunică: somație imobiliară, copie încheiere de încuviințare instanță și proces verbal de majorare a cheltuielilor de executare.

Nu se arată că se comunică titlul executoriu și nici alte înscrisuri decât cele enunțate.

Instanța apreciază că, faptul că se enunță în somație că se vor comunica niște acte nu înseamnă o dovadă a trimiterii respectivelor acte câtă vreme acestea nu sunt descrise în dovada de comunicare.

Aceași este și situația ,,contractului de vânzare cumpărare” (neindividualizat) în legătură cu care, tot în somația imobiliară, se face o mențiune similară.

Instanța constată că, pe lângă faptul că nu rezultă ca creditorul să fi formulat o cerere explicită de urmărire a imobilelor în discuție, nici nu există dovada privind solicitarea încuviințarea urmăririi silite imobiliare asupra acestor imobile, în condițiile prevăzute de art. 819 Cod de procedură civilă iar la dosar nu se află încheierea de încuviințare a executării silite (art. 820 Cod de procedură civilă).

Contestatoarea nu a invocat însă aspecte legate de lipsa acestor solicitări/acestei încheieri de încuviințare imobiliară, astfel încât instanța se va pronunța în limitele învestirii sale.

La fila 150 se află încheierea OCPI de notare a urmăririi imobiliare în discuție.

La fila 151-152 se află un nou extras de carte funciară ce conține aceleași mențiuni ca precedentul, la care se adaugă notarea somației imobiliare; extrasul este eliberat la 7.06.2013.

La fila 148 se află procesul verbal de situație încheiat în 6.06.2013 iar la fila 149 se află o dovadă de comunicare, la adresa din Târgoviște, a procesului verbal de situație și a încheierii de eliberare sume; la fila 158 se află o dovadă similară trimisă la Penitenciarul Târgșor

La filele 153-157, 171,174,175 se află înscrisuri referitoare la stabilirea valorii de circulație a imobilului urmărit: încheiere privind desemnare expert, adresă expert, încunoștiințare părți despre desemnare expert.

La filele 159-169, 179,171, 188-237 se află încunoștiințări trimise de expert către părți, acte întocmite de expert, inclusiv raportul de evaluare și actele avute în vedere la întocmirea acestuia precum și corespondența purtată cu contestatoarea pentru obținerea informațiilor referitoare la imobilul evaluat.

La fila 178 se află copia procesului verbal întocmit de executor la 10.07.2013 în care se arată că este fixat termen privind efectuarea expertizei.

La fila 238 se află încheiere din 24.07.2013 privind fixarea prețului imobilului iar la fila 239 se află dovada de comunicare a acestuia.

La filele 242, 243- 254, 256, 259- 279, 286-287, 293-308, 314,318, 313, încheieri de majorare/detaliere a cheltuielilor de executare precum și actele întocmite în legătură cu publicitatea licitației și cu licitațiile ținute.

La fila 308 se află procesul verbal din 8.11.2013, încheiat în legătură cu licitația ce s-a ținut la acea dată.

În acest proces verbal se consemnează prezența fostului soț al debitoarei care i-a informat că se află pe rol acțiune pentru desființarea tranzacției încheiată în urma partajului.

Nu rezultă că executorul ar fi analizat acest aspect și că ar fi dispus ceva în legătură cu această informație.

La filele 318-321, 324, 328 se află acte referitoare la demersurile făcute de executor la Casa Națională de Pensii Publice.

La fila 322 se află o solicitare adresată de executor Judecătoriei Târgoviște, prin care se cer informații cu privire la eventuale contestații la executare înregistrate după data de 11.11.2013

La filele 309-312, 315-317 se află actul de adjudecare și măsurile cerute/luate după ce s-a emis act.

La filele 255, 289 se află adresele de solicitare a copiei dosarul de executare silită emisă în dosarul de față și în dosarul_ (cel relevat de fișa de la fila 2 în dosarul de față).

La fila 257, se află adresa prin care i se comunică instanței din prezenta faptul că s-a reconsiderat suma reprezentând contravaloarea trimiterii dosarul de executare silită; la fila 327 se află explicațiile date de executor, trimise la acest dosar, cu privire la același tip de sumă.

La fila 258 se află adresa de solicitare a copiei dosarul de executare silită 215/2013 în dosarul_ în care este un alt contestator (D. B.) emisă în dosarul de față și în dosarul.

La fila 323 se află adresa de solicitare a copiei dosarul de executare silită 315/2013 în dosarul_ .Acest dosar fiind ulterior celui de față, nu atrage în sarcina prezentei instanțe obligația prevăzută de art. 96 indice 2 Cod de procedură civilă. La fila 325 se află răspunsul dat de executor cu privire la această solicitare.

La fila 326 se află o nouă somație emisă la mult timp față de cea contestată (respectiv, la 5.02.2014) cu privire la suma ce ar fi rămas nerecuperată în urma formelor de executare întreprinse până la acel moment.

Ca urmare, această ultimă somație nu are nicio legătură cu aspectele ce trebuie să fie analizate astăzi.

Instanța a făcut o inventariere a tuturor actelor din dosarul de executare silită pentru a evidenția că, anterior emiterii somației imobiliare nu s-a trimis și altă somație decât somația imobiliară de la fila 143.

Mai sus, au fost grupate pe categorii, toate înscrisurile din dosarul de executare, o dată pentru a se putea urmări, prin prisma a ceea ce ar urma să fie verificat în cadrul dosarului de față și apoi pentru că executorul nu a respectat solicitarea de trimitere în ordine și respectând numerotarea (ce pare inexistentă) din dosarul său.

Instanța solicită unui executor să trimită și toate înscrisurile și dovezile de comunicare astfel încât, dacă ele existau dar nu au fost trimise, atunci răspunderea îi revine acestuia iar nu instanței care nu are de unde să cunoască înscrisurile din dosarul originar.

Revenind la motivarea prezentată de contestatoare în privința somației imobiliare:

Instanța constată că debitoarea contestatoare a invocat doar norma generală conținută de art. 666 Cod de procedură civilă, făcând abstracție de existența normei speciale ce se referă la somația imobiliară.

Art. 666 alin 1 Cod de procedură civilă (text de lege având caracter general față de art. 820 alin 1 ), prevede că, după încuviințarea executării silite, executorul îi va comunica debitorului (și) o copie certificată a titlului executoriu.

Alineatul 2 al acestui articol, prevede: ,,comunicarea titlului executoriu (..) cu excepția cazurilor când legea prevede că executarea se face fără comunicarea (...) titlului executoriu către debitor, este sub sancțiunea nulității executării.”

Norma specială este reprezentată de art. 820 alin 1 Cod de procedură civilă care prevede că încheierea de încuviințare a urmăririi imobiliare se comunică, în copie certificată, (și) debitorului, dacă este cazul, însoțită de titlul executoriu și de somație.

Instanța apreciază că sensul acestui text de lege este următorul: titlul executoriu se alătură somației imobiliare numai atunci când, din diverse motive (prevăzute/recunoscute ca atare de lege), nu a fost comunicat alăturat unei alte somații emisă în temeiul art. 666 alin 1 Cod de procedură civilă.

Art. 820 Cod de procedură civilă reprezintă o normă specială care, în același timp, conține o aplicație a art. 666 alin 1 Cod de procedură civilă; de asemenea, aplicarea art. 820 alin 1 nu înlătură aplicarea art. 666 alin 2 Cod de procedură civilă.

În concluzie, instanța apreciază că, atunci când se emite o somație imobiliară la care nu s-a alăturat copie de pe titlul executoriu, se va aplica sancțiunea prevăzută de art. 666 alin 2 Cod de procedură civilă, numai dacă anterior nu se emisese o somație, în temeiul art. 666 alin 1, la care să se alăture o asemenea copie.

De asemenea, sancțiunea prevăzută de art. 666 alin 2 Cod de procedură civilă nu intervine dacă legea a prevăzut că executarea se face fără comunicarea titlului executoriu.

Instanța constată că, legea nu prevede că, într-o situație de tipul celei de față, executarea s-ar putea face fără comunicarea titlului executoriu.

Instanța apreciază că a interpreta art. 820 alin 1 Cod de procedură civilă în sensul că, în cazul somației imobiliare, nu ar putea interveni sancțiunea prevăzută de art. 666 alin 2 Cod de procedură civilă, ar înseamnă că, ori de câte ori nu s-ar trimite și o altă somație decât cea imobiliară (pentru că s-ar aborda numai urmărirea imobiliară), ar putea fi încălcate dispozițiile art. 666 Cod de procedură civilă fără a putea fi invocată sancțiunea nulității executării în condițiile art. 666 alin 2 Cod de procedură civilă.

Ori, o asemenea interpretare ar veni în contradicție atât cu spiritul normei conținută de art. 666 alin 2 Cod de procedură civilă, cât și cu principiile de interpretare aplicate prin prisma celor două reguli prezentate mai sus și care se referă la raportul dintre norma generală și norma specială.

Instanța apreciază că, în cazul prevăzut de art. 666 alin 2 Cod de procedură civilă, suntem în prezența unei nulități exprese, ceea ce înseamnă că se prezumă relativ vătămarea adusă contestatoarei debitoare.

Instanța apreciază că (așa cum s-a arătat și în doctrină) necomunicarea titlului executorului debitorului nu se acoperă prin deducția că acesta ar cunoaște din somație despre ce titlu este vorba, atâta timp cât, după cum s-a arătat, suntem în prezența unei nulități exprese; ca urmare, înseamnă că partea care o invocă nu este obligată să facă proba vătămării, această sarcină revenindu-i părții adverse care dorește păstrarea actului.

Intimatul nu a făcut o asemenea probă.

Cert este că legea prevede, sub sancțiunea nulității, obligația de a alătura titlul executoriu unei somații iar nu unui alt fel de act ce s-ar emite de către executor.

Numai în privința popririi, legea prevede că nu se trimite copie de pe titlul executoriu dacă acesta a fost comunicat anterior (art. 782 alin 1 fraza II Cod de procedură civilă).

După cum se observă, aici legea nu face mențiunea (,,dacă este cazul”) ca în situația urmăririi imobiliare ceea ce (păstrând ipoteza privind inexistența unei norme legale privind scutirea de trimitere a titlului executoriu), nu poate fi interpretat decât astfel: somația se emite întotdeauna iar la acea somație, sub sancțiunea nulității executării (în speță, imobiliare), se atașează copie de pe titlul executoriu; dacă se recurge și la forma popririi, atunci copia titlului nu se mai comunică odată cu înștiințarea, dacă titlul a fost comunicat anterior.

În concluzie, instanța apreciază că este întemeiată solicitarea contestatoarei de a se anula executarea imobiliară motivat de faptul că nu i s-a comunicat, alături de somația imobiliară, și titlul executoriu în copie.

Referitor la cealaltă categorie de motive, instanța apreciază că, deși unele texte de lege nu au înțelesul dat de contestatoare, totuși, pornind de la situația de fapt descrisă de aceasta și de la textele de lege în materie, trebuie trasă concluzia că este nelegală efectuarea urmăririi silite imobiliare ce s-a derulat în condițiile existenței unui litigiu notat în cartea funciară, aspect cunoscut de creditorul care și-a adjudecat bunul; de asemenea, este nelegală în condițiile în care, în cartea funciară, dreptul de proprietate era intabulat în favoarea ambilor soț, executorul ignorând acest lucru, întemeindu-se pe o hotărâre ale cărei efecte nu au fost înscrise în cartea funciară.

Contestatoarea nu a prezentat vătămarea care i se aduce din derularea unei asemenea executări silite însă, apreciază instanța, urmărirea silită imobiliară trebuie să fie anulată în considerarea interesului general și chiar dacă nu se poate identifica interesul concret, legitim al contestatoarei.

Instanța apreciază că art. 813 nu are sensul dat de contestatoare (cum că s-ar putea urmări numai bunurile înscrise în cartea funciară); acest articol are denumirea marginală ,,urmărirea imobilelor înscrise în cartea funciară” și prezinte regulile după care se realizează urmărirea acelor imobile care sunt înscrise în cartea funciară.

Nu există nici un alt articol care să aibă conținutul pretins de contestatoare.

Referitor la invocarea art. 817 alin 2 Cod de procedură civilă, instanța reține:

În speță există un o hotărâre de expedient opozabilă contestatoarei și fostului soț.

Totuși, în cartea funciară dreptul de proprietate era intabulat în favoarea ambilor soți iar executorul a ignorat acest lucru, întemeindu-se pe o hotărâre ale cărei efecte nu au fost înscrise în cartea funciară.

Publicitatea în cartea funciară are ca scop informarea terților în legătură cu drepturile reale și cu acte juridice referitoare la acestea; nu are ca scop informarea părților unui act despre cuprinsul actului; pe cale de consecință, părțile nu ar putea invoca lipsa de publicitate a actului pe care ei l-au încheiat.

Deși nu s-a motivat interesul concret, legitim, al contestatoarei privind faptul că s-a urmărit silit un bun în legătură cu care fostul soț a formulat cerere de anulare a tranzacției prin care ei îi revenea bunul urmărit, totuși, vânzarea la licitație publică reprezintă un act care are consecințe și asupra altor persoane.

Acestea, întemeindu-se pe mențiunile actului de adjudecare, vor putea dobândi de la adjudecatar drepturi în legătură cu care se pot naște litigii dacă s-ar admite cererea de anulare a tranzacției și fostul soț al contestatoarei ar reclama drepturi consfințite printr-o hotărâre judecătorească; rolul solicitării extrasului de carte funciară (care, chiar îi prezenta pe amândoi foștii soți drept proprietari, iar nu doar pe contestatoare) și al publicității urmăririi silite, este tocmai acela de a evita litigii ulterioare și de a asigura o stabilitate a circuitului civil.

În speță, bunul a fost vândut chiar creditorului, ignorându-se că în cartea funciară dreptul de proprietate era intabulat în favoarea contestatoarei și a fostului soț, precum și faptul că se ceruse anularea tranzacției, aspecte ce rezultau din chiar extrasul de carte funciară aflat în dosarul de executare silită.

De altfel, din cuprinsul dosarului de executare silită (pe care instanța l-a studiat filă cu filă și care are 328 de pagini), nu rezultă cum s-a intrat în posesia sentinței prin care s-a consfințit tranzacția ce se cere a fi anulată.

La filele 136-138 se află copie de pe sentința civilă numărul 799/2011 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul numărul_ prin care s-a consfințit tranzacția prezentată de contestatoare și de fostul soț.

Conform tranzacției consfințite, contestatoare primește în lot ,,imobilul situat în . Voievozilor, ., numărul 228C, compus din teren în suprafață de 756mp și construcție (casă de locuit) edificată pe acesta”.

S-a făcut mențiunea că imobilul a fost dobândit prin contractul autentificat sub numărul 2558/2008 de către BNP H. M. iar construcția a fost edificată potrivit autorizației de construcție.

În contract se menționează că se cumpără de către contestatoarea de astăzi, ce este căsătorită: suprafața de 756 mp ce reprezintă L. 2 și care are număr cadastral provizoriu 3484; cota parte indiviză de 1/3 din L. 1, acest lot având suprafața de 357mp, cu numărul cadastral provizoriu 3483 (deci, cota de 1/3 din suprafața de 357mp).

Tot în contract se mai face mențiunea că accesul la terenurile cumpărate se face pe terenul cu numărul cadastral provizoriu 3486.

La filele 139,140 se află extrasul de carte funciară eliberat de OCPI la 22.05.2013 ca urmare a cererii_/20.05.2013.

Acest extras de carte funciară se referă numai la terenul de 756 mp ce are număr cadastral provizoriu 3484 și în legătură cu care în CF_ (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2626) a localității Răzvad

Se face o ,,observație/referință” în legătură cu CF 1335, însă nu rezultă explicit care este legătura iar la dosar nu este depus un extras în legătură cu această din urmă CF (este posibil să se refere la terenul de 357 mp în legătură cu care, contestatoarea și fostul soț, au vândut o cotă de 1/3).

Din acest extras rezultă că nu s-a modificat situația inițială a proprietarului/proprietarilor, dreptul de proprietate fiind intabulat în favoarea lui D. M. căsătorită cu D. G..

În același extras ce a putut fi studiat și de executor, se arată că s-a notat litigiul ce face obiectul dosarului_/315/2012; la filele 136-140 în dosarul de față se află copia sentinței civile numărul 2688/2013 pronunțată în dosarul numărul_, sentință din care rezultă că fostul soț al contestatoarei a cerut partajarea tuturor bunurilor mobile și imobile dobândite în comun și anularea tranzacției în discuție.

Rezultă din considerentele sentinței că s-a disjuns cererea de partaj.

Deci, este evident că se cunoștea despre existența litigiului privind partajul și anularea tranzacției, dar s-a ignorat acest lucru.

Art. 859 Cod de procedură civilă conține prevederi favorabile adjudecatarului și care au un puternic impact asupra drepturilor altor persoane care ulterior ar reclama drepturi în legătură cu imobilul adjudecat.

Pentru imobilele înscrise deja în cartea funciară, orice cerere de evicțiune privind imobilul ipotecat este definitiv stinsă; doar pentru imobile ce se înscriu pentru prima dată în cartea funciară, în baza actului de adjudecare, există un termen de prescripție de 3 ani.

Art. art. 838 alin 1 litera j Cod de procedură civilă prevede că publicația de vânzare trebuie să cuprindă somația pentru toți cei ce pretind vreun drept asupra imobilului să îl anunțe executorului înainte de data stabilită pentru vânzare.

Ori, dacă o persoană pretinde vreun drept asupra bunului iar executorul poate să-l ignore, atunci ce rost ar mai avea această somație.

În speță, soțul debitoarei s-a prezentat și și-a anunțat dreptul afirmat.

În aceste condiții, executorul ar fi trebuit să ia o măsură: fie să constate că acest anunț nu reprezintă un impediment la efectuarea executării; fie să constate existența unui impediment și să oprească executarea silită a imobilului până la clarificarea situației.

Obligația executorului exista cu atât mai mult cu cât litigiul era notat în cartea funciară mai înainte de debutul executării.

De asemenea, faptul că în cartea funciară erau indicați ambii proprietari, ar fi trebuit să reprezinte un impediment de tipul celui reglementat la art. 817 Cod de procedură civilă.

Firește că creditorul nu trebuia să ceară partajul, dacă acesta era efectuat dar putea solicita pe calea acțiunii oblice, în contradictoriu cu cei indicați drept coproprietari, să se dispună notarea acestui partaj în cartea funciară, astfel încât bunul să fie intabulat numai pe numele debitoarei.

Însă, în speță, se contestă respectivul partaj iar acțiunea nu este soluționată.

Instanța apreciază că, în aceste condiții, fie creditorul ar fi putut formula în acel dosar (de anulare a tranzacției) o cerere de intervenție în interes propriu, fie ar putea să aștepte soluționarea irevocabilă a dosarului (și să ceară măsuri privind integritatea imobilului) și, după caz, dacă cererea s-ar fi suspendat (pentru că, de exemplu, părțile ar fi avut interesul să nu continue judecata pentru a ține în loc executarea silită), să formuleze o cerere în consecință.

Art. 839 alin 1 litera a Cod de procedură civilă prevede că un exemplar al publicațiilor de vânzare trebuie comunicat și persoanelor care au un drept înscris în legătură cu imobilul scos la vânzare.

Instanța apreciază că scopul tuturor acestor norme este, pe de o parte, acela de a asigura o stabilitate a circuitului civil întemeiat pe un act de adjudecare, iar, pe de altă parte, de a asigura publicitatea vânzării, prin orice mijloace posibile și de a-i anunța din timp pe cei care invocă drepturi asupra imobilului, astfel încât drepturile acestora să nu fie încălcate.

Cu alte cuvinte, se urmărește îmbinarea interesului general (de a satisface drepturile creditorilor prin conferirea unei siguranțe celui ce ar urma să cumpere bunul vândut silit), cu interesul particular al celor ce pretind drepturi.

Întrucât, efectul adjudecării este atât de drastic, mai ales pentru imobilele înscrise în cartea funciară la momentul urmăririi, executorul trebuie să ceară extras de sarcini/extras de CF, trebuie să întreprindă numeroase operațiuni de publicitate și este obligat să se oprească atunci când întâlnește un impediment pe care nu are îndrituirea de a-l soluționa.

Ori, dacă în urma aflării unui impediment de tipul celor relevate de extrasul CF (intabularea pe numele ambilor-acesta este rostul lui ,,căsătorit cu”- și notarea litigiului referitor la tranzacția prin care contestatoarei îi revenea bunul urmărit), executorul ar fi îndreptățit să continue executarea, acest lucru ar veni în contradicție cu toate normele în materie de executare silită.

Instanța apreciază că situația de față este similară situației în care nu ar fi existat nici un fel de partaj iar bunul era comun.

În doctrină și în practica judiciară s-a arătat unanim că efectuarea unei vânzări a unui bun comun, se sancționează cu anularea urmăririi imobiliare realizată mai înainte de efectuarea împărțelii.

S-a mai statuat că normele art. 817 alin 1 teza 1 și alin 2 Cod de procedură civilă au caracter imperativ, de ordine publică, astfel că nerespectarea lor afectează valabilitatea întregii executări silite, îndreptățind debitorul și/sau partea interesată să ceară anularea tuturor formelor de executare pe calea contestației la executare.

Caracterul de ordine publică, apreciază instanța, vine tocmai din aceea că legea oferă o protecție accentuată celui ce cumpără în urma unei vânzări forțate, ceea ce obligă statul și la luarea tuturor măsurilor posibile protejării celor ce invocă drepturi asupra imobilelor.

Ori, dacă s-ar ignora existența unui litigiu notat în cartea funciară iar adjudecatarul nu ar mai putea fi evins (în speță, stingerea definitivă a cererii de evicțiune, ar avea loc instantaneu, nefiind în cazul reglementat de art. 859 alin 2 Cod de procedură civilă), atunci s-ar ajunge la o fraudare a legii, în condițiile în care tocmai legea prevedea că toți cei ce invocă drepturi de un anume fel, trebuie să le anunțe executorului.

Un alt argument, invocat și de contestatoare și apreciat întemeiat de către instanță, este cel referitor la faptul că vânzarea silită nu și-a pierdut caracterul de act juridic de vânzare cumpărare, astfel încât trebuie să fie îndeplinite toate cerințele de validitate prevăzută de lege, cerințe ce trebuie adaptate la situația vânzării forțate.

Instanța supremă (în decizia numărul 2710/2012, citată la pagina 376 în Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, autori, G. B. ș.a) a subliniat că actul de adjudecare nu este un act de jurisdicție, ci unul autentic prin care confirmă efectuarea unei vânzări-cumpărări forțate; ca urmare, valabilitatea acestuia poate fi analizată prin prisma cerințelor prevăzute de dispozițiile legale în materie de validitate a convențiilor.

Licitația a avut sub imperiul noului Cod civil, astfel încât se aplică dispozițiile acestui cod.

Instanța reține că noul cod reglementează chiar și vânzarea bunului altuia (art. 1683), însă, apreciază instanța din cuprinsul acestui text de lege nu rezultă dreptul unei persoane de a dispune de bunul altuia, ci doar asumarea obligației vânzătorului de a dobândi în viitor dreptul asupra bunului sau de a dobândi ratificarea vânzării cumpărării de către proprietarul bunului.

Dacă, potrivit convenției, transferul proprietății se realizează la momentul încheierii unui asemenea act, atunci în relațiile dintre părți se poate aplica (după anume distincții) sancțiunea nulității pentru neîndeplinirea cerinței privind lucrul vândut; terții ar putea promova acțiunea în revendicare iar neexercitarea acestei acțiuni ar putea fi interpretată ca o ratificare a vânzării de către proprietari.

Ceea ce dorește instanța să reliefeze prin cele prezentate mai sus este faptul că, dacă în materie de vânzare voluntară, sunt protejate și interesele proprietarului și interesul terților prin reglementarea regulilor privind ,,vânzarea unui bun al altuia”, cu atât mai mult trebuie protejate interesele celor ce au drepturi înscrise în cartea funciară ori interesele terților care ar putea cumpăra de la adjudecatar și care s-ar vedea angajați într-un litigiu, dacă ar fi admisă acțiunea de anulare a tranzacției ori care nu ar mai putea să-și satisfacă drepturile pentru că nu ar mai putea formula o cerere de evicțiune.

În ceea ce privește vânzarea lucrului aflat în indiviziune (așa cum se pretinde în prezenta), nu se aplică regulile de la vânzarea lucrului altuia, ci regulile proprii stării de indiviziune, ceea ce înseamnă, printre altele că, dacă bunul va intra în lotul altui coindivizar decât cel ce a făcut vânzarea, atunci vânzarea va fi nulă.

Și în această privință sunt valabile aceleași argumente ca acelea prezentate mai sus și care dovedesc că, în materie de vânzare forțată a bunurilor imobile trebuie îndepărtate, pe calea prevăzută de lege, orice impedimente care ar avea drept consecință fraudarea/încălcarea drepturilor altor persoane.

Făcând aplicarea corespunzătoare situației din speță, instanța va dispune restabilirea situației anterioare emiterii somației imobiliare.

În temeiul art. 723 alin 1 fraza 2 Cod de procedură civilă, va dispune notarea în cartea funciară a prezentei soluții.

Instanța apreciază că notarea soluției este cu atât mai necesară cu cât s-a avut în vedere și protejarea terților care s-ar încrede cu bună-credință în cuprinsul cărții funciare.

Acesta este motivul pentru care, deși legea nu distinge în legătură cu momentul când se cere notarea, va dispune încă de la momentul pronunțării minutei, emiterea unei adrese către OCPI pentru a nota soluția dată prin această minută (urmând ca, după redactarea prezentei hotărâri, aceasta să fie comunicată), notare care să se facă în cartea funciară în care a fost notată și somația imobiliară indicată mai sus (această ultimă notare fiind cea efectuată în temeiul încheierii OCPI numărul_/31.05.2013) și, după caz, dacă s-a deschis carte funciară pentru numărul cadastral provizoriu 3483 indicat în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 2558/11.07.2008 de BNP H. M., să se efectueze notarea și în această carte funciară sau în registrul corespunzător.”

Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimatul B. P., criticând-o pentru nelegalitate, cât și netemeinicie, pentru interpretarea greșită dată de către instanța de fond a actelor de executare întocmite și aflate în dosarul de executare nr.315/2013, în mod greșit apreciindu-se că, în cauză, a fost solicitată de către apelant, numai executarea silită imobiliară,solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și pe cale de consecință menținerea formelor de executare ca fiind întocmite cu respectarea dispozițiilor legale.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a relatat că, așa cum reiese din cererea de executare silită înregistrată la data de 11 aprilie 2013 sub nr.315/2013, a solicitat a se proceda la executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1352/09 oct.2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, împotriva debitoarei D. M. cu domiciliul în Târgoviște, ., jud.Dâmbovița, aflată la momentul depunerii cererii la Penitenciarul Târgșor, jud.Prahova, unde executa pedeapsa privativă de libertate, la care a fost condamnată ca urmare a săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată, pentru recuperarea sumei de 200.000 Euro sau c/valoarea în lei, în toate modalitățile/formele prevăzute de lege, respectiv executare silită mobiliară, executare silită prin poprire și executare silită imobiliară.

La momentul depunerii cererii de executare silită, a fost depus originalul titlului executor și, mergând pe ideea că debitoarea ar putea avea o parte din suma primită de la creditor depusă în vreun cont deschis la unitățile bancare, pe baza certificatului eliberat la data de 25 aprilie 2013 de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ din care reiese faptul că a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite înaintată de B. D. A. instanței de executare, potrivit art.782 alin.l N.C.P.C., la data de 25 aprilie 2013 au fost emise de către executorul judecătoresc D. A., dispoziții de poprire către toate unitățile bancare, iar debitoarei i-au fost comunicate așa cum reiese din procesele verbale de înmânare a actelor de executare și anume: încheiere stabilire cheltuieli de executare, copie titlu executor, copie certificat încuviințare executare silită și adresă înștiințare înființare poprire, astfel că atât debitoarea, cât și instanța "nu pot invoca/susține faptul că debitoarei nu i-a fost comunicată copia titlului executor reprezentat de sentința nr. 1352/09 oct.2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia nr.24 din 11 febr.2013 a I.C.C.J. complet de 5 judecători, prin care s-au respins recursurile ca nefondate.

Având în vedere faptul că în urma dispozițiilor de poprire emise de către executorul judecătoresc, nu au fost indisponibilizate sume de bani, care să acopere suma datorată a fost declanșată și procedura urmăririi imobiliare, emițându-se somație de plată imobiliară, ce a fost comunicată debitoarei împreună cu încheierea de încuviințare a executării silite, necomunicându-i-se debitoarei încă odată o altă copie, certificată de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu, avându-se în vedere faptul că titlul executoriu a fost comunicat debitoarei atât la domiciliul acesteia, cât și la locul de executare a pedepsei, înțelegând astfel de ce executorul judecătoresc nu a comunicat a doua oară copia titlului executor.

Potrivit prevederilor art.666 alin 2 N.C.P.C „Comunicarea titlului executoriu și a somației,cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor,este prevăzută sub sancțiunea nulității executării",dar cum somația imobiliară a fost comunicată debitoarei cât și titlul executor,măsura dispusă de instanța de fond este normal a fi criticată ca fiind nelegală.

Chiar și interpretarea dată de instanța de fond textului de lege cu motivarea că: „Plicul depus de executorul judecătoresc la adresa de domiciliu a intimatei (și anume: Târgoviște,., jud.Dâmbovița), precum și plicul trimis la Penitenciarul Târgșor conțineau: somația imobiliară, procesul verbal de majorare a cheltuielilor de executare precum și încheierea de încuviințare a executării, lipsind titlul executoriu prevăzut sub sancțiunea nulității executării potrivit susmenționatului text de lege, este făcută în favoarea contestatoarei-textul făcând referire atât la comunicarea titlului executoriu cât și a somației iar cum titlul executoriu a fost comunicat debitoarei, s-a apreciat că nu exista motiv pentru anularea somației imobiliare emisă la data de 28 05.2013 și nici a executării silite imobiliare - în privința imobilelor descrise în somație.

Alăturat somației imobiliare s-a comunicat debitoarei încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 24 aprilie 2013 de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2558 din 11 iulie 2008 de B. Notarului Public H. M., în baza căruia debitoarea D. M., căsătorită cu D. G. a devenit proprietara suprafeței de 756 m.p. teren situat în ., jud. Dâmbovița, în T 65,P 1430/1,teren pe care se află și imobilul construcție;sentința civilă nr.799 din data de 24 02. 2011 pronunțată de Judecătoria Târgoviște,în dos. nr._, în baza căreia instanța a consfințit tranzacția încheiată între debitoare și soțul D. G.,cu privire la împărțirea bunurilor ce face obiectul capătului de cerere ce formează obiectul dosarului nr._, debitoarei revenindu-i bunurile asupra cărora a fost emisă somația imobiliară și asupra cărora a fost înscrisă Ordonanța nr.26/P/2012 din 01 03. 2012 emisă de Direcția Națională Anticorupție și procesul verbal de instituire a sechestrului, cât și sechestrul asigurător dispus de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la concurența sumei de 872.297,10 lei.

Apelantul a apreciat că nu ne aflăm în cazul excepțiilor prevăzute de art. 668 N.C.P.C., dar trebuie avut în vedere faptul că titlul executoriu a fost comunicat debitoarei împreună cu înștiințarea de înființare a popririi, deoarece executarea silită a fost pornită atât prin poprire dar și imobiliară, ulterior emiterii dispozițiilor de poprire, comunicate către terții popriți.

Al doilea motiv pentru care a fost admisă contestația la executare este unul extrem de confuz pe care nu l-a înțeles foarte bine. Totuși din abundența de cuvinte, texte de lege și așa zise raționamente, a desprins ideea că motivul pentru care s-a dispus anularea formelor de executare, ar fi acela că în cartea funciară la rubrica intabulare drept de proprietate apare D. M. căsătorită cu D. G.. De aici apreciază că instanța ar fi tras concluzia că imobilul ce a făcut obiect al executării silite este un bun aflat în diviziune. Dacă acesta este raționamentul instanței, el este făcut cu rea credință, întrucât aceasta avea la dosar sentința civilă nr.799 din 24.02.2011 care consfințește tranzacția intervenită între D. G. și D. M. și prin care a de-a doua primește în deplină proprietate și posesie, imobilul situate în . Voievozilor, ., nr.228 compus din teren în suprafață de 756 mp și construcție edificată pe acesta, adică imobilul ce formează obiectul executării silite pornită de creditor.

Faptul că această tranzacție nu a fost înscrisă în cartea funciară nu justifică niciun fel anularea formelor de executare pe motiv că acestea ar fi întocmite egal.

Până la momentul definitivării cadastrului general pentru fiecare unitate administrativ teritorială în parte, înscrierile în cartea funciară nu au caracter constitutiv de drepturi, ci doar caracter de opozabilitate față de terți.

In cazul de față nici D. G., nici D. M. nu pot fi socotiți terți față de tranzacția ce se pretinde a fi trebuit să fie înscrisă cu caracter constitutiv în cartea funciară, întrucât aceștia sunt chiar părțile între care această tranzacție s-a încheiat. Prin urmare nu înțelege care sunt terții ce ar fi fost vătămați prin neînscrierea în cartea funciară a mai sus amintitei tranzacții.

Dacă totuși trebuie să se pună problema în acești termeni, atunci s-ar putea spune că singurul terț care ar fi putut să fie afectat de lipsa titlului de proprietate a lui D. M. pentru imobilul supus executării silite, este apelantul. Numai că acesta nu s-a prevalat și nu se prevalează de lipsa înscrierii în cartea funciară a tranzacției arătate mai sus. Prin urmare, lipsa înscrierii acestei tranzacții în cartea funciară nu o face mai puțin proprietară pe D. M. asupra imobilului ce face obiectul executării silite și, prin urmare, nu justifică anularea formelor de executare.

In realitate, neînscrierea în cartea funciară a tranzacției menționate mai sus se datorează relei credințe a intimatei care a dorit și dorește să creeze în mod artificial o stare de echivoc și de incertitudine cu privire la calitatea sa de proprietar asupra imobilului executat silit de apelant. Fără niciun fel de dubiu, D. M. este unică proprietară asupra imobilului executat silit și aceasta încă de la 11.07.2008, întrucât tranzacția este un act juridic declarativ, iar executarea silită pornită asupra imobilului situat în Comuna Răzvad, ..228 C, este una perfect legală.

Protejarea lui D. G. ca pe un terț de bună credință prin sentința atacată este una abuzivă și nelegală. Acesta nu are nici calitatea de terț, el fiind semnatar al tranzacției prin care i-a lăsat lui D. M. în deplină proprietate și posesie imobilul executat silit și nici nu se poate bucura de prezumția de bună credință, întrucât în demersurile pe care le face nu dorește altceva decât să o sustragă pe fosta sa soție de la executarea silită a unei hotărâri judecătorești penale definitive pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție, lucru pe care îl apreciază ca fiind extrem de grav.

Motivarea instanței de fond, în sensul că, D. G. ar fi solicitat anularea partajului și a tranzacției încheiată cu fosta sa soție, ar fi una care să ducă cel puțin la suspendarea executării silite, nu poate fi interpretată decât ca una abuzivă. Ar însemna că orice persoană care este supusă executării silite să se sustragă de la această executare formulând diverse cereri la instanțele de judecată care ar trebui în mod automat să ducă dacă nu la anularea formelor de executare, cel puțin la suspendarea acestora.

S-a mai precizat încă odată că neînscrierea tranzacției mai sus arătate în cartea funciară nu poate constitui în niciun caz motiv de anulare a formelor de executare silită, pentru că aceasta nici nu îl face pe D. G. să redevină proprietar asupra imobilului din Comuna Răzvad, ..228 C și nici nu o face pe D. M. să piardă proprietatea asupra acestui imobil.

În drept, apelantul a invocat dispozițiile art.466 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Apelantul a depus la dosar extras de pe portalul Ecris al Tribunalului Bihor în dosarul nr._ și concluzii scrise.

În termen legal, intimata D. M. a formulat întâmpinare solicitând: respingerea apelului ca tardiv formulat, întrucât a fost declarat cu încălcarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 650 Cod procedură civilă; în situația respingerii excepției invocate, s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat cu păstrarea hotărârii ce face obiectul prezentului apel.

În susținere, intimata a precizat că, la judecata în fond a cauzei, așa cum s-a reținut și în hotărârea apelată, apelantul intimat, nu a depus întâmpinare și nici nu a înțeles să producă probe în combaterea motivelor arătate în contestația la executare.

În motivele de apel nu se regăsesc, motive, mijloace de apărare sau dovezi în sensul celor susținute și drept urmare urmează să se facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 476 alin. 2 Cod procedură civilă, în sensul că, instanța de apel se va pronunța în fond numai pe baza celor invocate la prima instanță unde așa după cum a arătat, nu a formulat apărări.

Potrivit art. 470 Cod procedură civilă, cererea de apel trebuie să cuprindă, sub sancțiunea decăderii, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază precum și probele invocate în susținerea apelului

Așa după cum s-a arătat, în cererea de apel nu se regăsesc probele solicitate și nici motivele de drept.

În consecință, sub acest aspect s-a solicitat aplicarea sancțiunii decăderii din dreptul de a mai invoca mijloace de probă.

Se arată în motivele de apel că instanța fondului a dat o interpretare greșită actelor de executare aflate în dosarul de executare nr. 315/2013, în sensul că aceasta a afirmat în mod eronat că apelantul a solicitat numai executarea silită imobiliară.

Astfel de susțineri nu au niciun suport având în vedere că instanța fondului la pag. 14, paragraful 3 arată: "rezultă că până la momentul formulării prezentei contestații se abordase două forme de executare: poprirea și urmărirea silită imobiliară"

Raportat la cele citate din hotărâre este cert că instanța nu a greșit și nici nu a reținut cele susținute prin motivele de apel. D. urmare în eroare nu este instanța de judecată ci titularul motivelor de apel. Din cele reținute în continuare în hotărâre se poate lesne observa că instanța de judecată avea cunoștință de toate formele de executare avansate de apelant, precum și de toate contestațiile la executare formulate și stadiul acestora.

La punctul II din motivele de apel se arată că în urma dispozițiilor de poprire emise de executorul judecătoresc a fost declanșată și procedura urmăririi silite imobiliare emițându-se somație de plată imobiliară, ce a fost comunicată debitoarei împreună cu încheiere de încuviințare a executării silite necomunicându-se titlu executoriu.

Față de cele citate din motivele de apel, indubitabil se recunoaște de către apelat că executorul judecătoresc nu a comunicat alături de somație și titlu executoriu, înfrângând astfel dispozițiile art. 666 Cod pr. Civ.

În atare situație, în mod corect și legal instanța fondului a dispus anularea formelor de executare, întrucât dispozițiile art. 666 Cod pr. Civ. prevăd "dacă cererea a fost încuviințată, executorul judecătoresc va comunica debitorului o copie de pe încheierea dată în condițiile art.665, împreună cu o copie, certificată de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu și dacă legea nu prevede altfel, o somație". Art. 2 al aceluiași articol arată expres:" Comunicarea titlul executoriu și a somației cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori comunicarea titlul executoriu către debitor, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării".

Din redactarea textului sus menționat, rezultă cert obligația executorului de a comunica debitorului titlu executoriu și somația sub sancțiunea nulității actelor de executare.

Excepțiile de la comunicare sunt prevăzute expres de legiuitor la art. 668 Cod pr. Civ., unde se înscrie că nu este necesară comunicarea titlul executoriu și a somației în următoarele cazuri: în cazurile prevăzute de art.674 Cod pr. Civ. și în cazul ordonanțelor și încheierilor de instanță și declarate de lege executorii. Or, în speță, nu sunt incidente cele două cazuri enumerate de art. 668 Cod pr. Civ.

Susținerile arătate în motivele de apel, dar nedovedite, în sensul că, a fost comunicat titlu executoriu cu ocazia altor acte, nu au fundament legal întrucât art. 666 precizează sub sancțiunea nulității, obligativitatea comunicării titlului executoriu alături de somație fără a lăsa loc de alte interpretări iar excepțiile au fost enumerate expres în art.674 așa cum am arătat mai sus, enunțând și textul.

În atare situație, indubitabil executorul are obligația să comunice debitorului titlu executoriu alături de somație, indiferent de forma de executare, cu excepția cazurilor enumerate în art. 674 Cod pr.civ.

Așa după cum bine a reținut instanța, numai în privința popririi legea prevede că nu trimite titlu executoriu dacă a fost comunicat anterior art.728 Cod pr. Civ.

Deci legiuitorul a arătat expres care este forma de executare unde nu mai este obligatoriu comunicarea titlul executoriu în situația în care fusese comunicat și anume poprirea, ceea ce nu este aplicabil în speță întrucât este vorba de o contestație la executare imobiliară. În această formă de executare, așa cum bine a arătat instanța, plicul depus de executor atât la adresa de domiciliu cât și la Penitenciarul Târgșor conțineau: somația imobiliară, procesul-verbal de majorare a cheltuielilor, care nu putea a fi uitat de acest executor, și încheierea de încuviințare a executării, lipsind titlu executoriu. Aceste aspecte pot fi verificate în dosarul de executare care se află alăturat cauzei fiind de altfel recunoscut și de apelant prin motivele de apel așa după cum am enunțat mai sus.

La punctul IV din motivele de apel, se susține că, alături de somație s-a comunicat, încheierea de înființare a executării silite, copia contractului de vânzare cumpărare nr. 2558/11.07.2008 unde apar ca proprietari ai imobilul supus executării silite D. G. și D. M., sentința civilă nr. 799/ 24.02. 2011 pronunțată de Judecătoria Târgoviște care consfințește tranzacția încheiată între intimată și fostul soț. Înainte de a analiza opozabilitatea și efectele tranzacției ce a stat la baza executării silite imobiliare s-a precizat că este foarte neclară modalitatea în care executorul judecătoresc a intrat în posesia acestei tranzacții respectiv, sentința civilă nr.799/24.02.2011 întrucât reprezintă sentința prin care s-a pronunțat divorțul dintre intimată și fostul soț, nu este publică, și se află în dosare în care părți sunt aceasta și fostul soț. Prin lege și regulamente de ordine interioară au acces la piesele dosarului doar părțile din dosar sau reprezentanții acestora. Cum sentința civilă nr. 799/2011 o privea doar pe intimată și fostul soț, nu a făcut publică o asemenea hotărâre și nici nu a investit-o cu formulă executorie, a solicitat organelor în drept să efectueze cercetări în acest sens.

Actul care produce efecte juridice față de terți este contractul de vânzare-cumpărare nr.2558/11.07.2008, care atestă că proprietarii imobilului executat silit sunt D. G. și D. M., deci, bunul executat silit nu era exclusiv al debitoarei respectiv al subsemnatei.

Sentința civilă nr. 799/24.02.2011 confirmă desfacerea căsătoriei dintre intimată și fostul soț și consfințește o înțelegere ce îi privea personal. Acesta sentință nu a fost înscrisă în CF deci, nu este publică și în consecință opozabilă terților producând efecte doar între părțile care au încheiat-o. În atare situație, executarea silită respectiv vânzarea bunului s-a făcut în baza unui act care nu îndeplinea condițiile unui titlu de proprietate deținut de către intimată.

Toate acestea confirmă faptul că, în mod corect instanța a reținut că bunul supus executării era în indiviziune deci susținerile apelantului de la punctul patru, în acest sens sunt nefondate.

Concluzia instanței că, bunul era în indiviziune la data emiterii somației imobiliare are la bază extrasul de Carte Funciară care atestă că tranzacția, respectiv, sentința civilă nr. 799/24/02.2011 nu este înscrisă, actul cu efecte juridice și opozabil terților, privind imobilul este contractul de vânzare-cumpărare nr. 2258/11.07.2008 care atestă ca proprietari pe D. G. și D. M..

În materia executării silite imobiliare, guvernează principiul potrivit căruia, doar bunurile mobile și imobile ale debitorului pot forma obiectul executării silite. În speță, imobilul urmărit, așa cum atestă înscrisurile legale (extrasul de Carte Funciară și contractul de vânzare-cumpărare nr. 2258/11.07.2008), avea destinația de bun comun. Astfel, erau incidente în cauză, data emiterii somației, dispozițiile art. 817. Cod proc. Civ. care înserează faptul că, creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci va trebui să ceară mai întâi partajul acestora. Până la soluționarea definitivă a partajului, urmărirea imobiliară este de drept suspendată.

În speță, așa cum rezultă din notările făcute în CF, înainte de începerea executării silite imobiliare, între contestatoare și fostul soț, s-a declanșat procedura judiciară a partajului, bunul urmărit făcând obiectul partajului, acest litigiu a fost înscris în CF la data de 18.04.2013, în baza certificatului emis de grefa Judecătoriei Târgoviște și cu toate acestea executorul judecătoresc a emis somație imobiliară Ia data de 30.05.2013 deși avea cunoștință de existența litigiului sus arătat. Mai mult, tranzacția încheiată între intimată și fostul soț, consfințită prin sentința civilă nr.799/24.02.2011 și care privea imobilul în litigiu și apreciată de executor ca fiind un titlu de proprietate al debitoarei, a fost și este și în prezent contestată de către fostul soț, litigiile cu acest obiect fiind de asemenea notate în CF înainte de emiterea somației.

Reaua credință, atât a executorului judecătoresc cât și a apelantului rezultă din faptul că, deși litigiile notate în CF le erau opozabile au procedat la emiterea somației imobiliare. Mai mult, printr-o vânzare, fie aceasta și forțată, are loc o transmitere a dreptului de proprietate de la vânzător (respectiv debitor) către cumpărător (respectiv creditor) așa cum este cazul în speță.

Reiese clar, din cele sus învederate că, nu a dobândit un drept de proprietate exclusiv asupra imobilului deci, nu avea cum să transmită un asemenea drept altcuiva. art. 885 Cod civil arată că, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în CF se dobândesc atât între părți cât și între terți doar prin înscrierea acestora în CF. Cum tranzacția consfințită nu a fost înscrisă în CF este cert că nu a condus la dobândirea de către intimată a unui drept de proprietate exclusiv care să poată fi transmis altcuiva.

În motivele de apel, se reține sub aspectul transcrierii în CF că, neînscrierea în CF nu justifică anularea formelor de executare și că înscrierile în CF nu au caracter constitutiv de drepturi. Aceste motive sunt contrare dispozițiilor din Codul civil, Capitolul II, intitulat: înscrierea drepturilor tabulare, iar dispozițiile art. 885 Cod civil sunt evidente.

In concluzie, raportat la cele sus arătate, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat cu păstrarea sentinței civile nr.1698/30.04.2014, pronunțată în dosar nr._, fiind atașată încheierea nr._ care atestă că tranzacția face în continuare obiectul unui litigiu dintre aceasta și fostul soț și extrasul de Cartea Funciară care atestă că bunul este în continuare în indiviziune.

Intimata a depus la dosar concluzii scrise.

Apelantul Blânda P. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a invocat faptul că apelul este formulat în termen și în acest sens s-a depus copie de pe confirmarea de primire.

S-a mai susținut că dispozițiile art.476 alin.(2) Cod procedură civilă sunt citate în mod greșit și trunchiat. Potrivit acestui text de lege instanța de apel se va pronunța numai pe baza probelor invocate la prima instanță în cazul în care apelul nu cuprinde mijloace de apărare sau dovezi noi, ceea ce nu este cazul în situația de față.

Executorul judecătoresc a comunicat copie de pe titlu executoriu odată cu adresa de înștiințare a înființării popririi pe conturile debitoarei D. M. la data de 29.04.2013 orele 14:29, iar debitoarea a semnat de primire. C. de pe procesul verbal de înmânare a mai multor acte de procedură, inclusiv titlul executoriu a fost depus la dosar odată cu motivele de apel.

Tranzacția intervenită între D. M. și D. G. produce efecte față de terți chiar dacă nu a fost înscrisă în cartea funciară, dacă terții, pe orice altă cale, au luat cunoștință de ea. Restul problemelor au fost analizate pe larg în cuprinsul motivelor de apel, iar întâmpinarea debitoarei nu aduce elemente noi care să necesite o altă dezbatere în afara celor menționate în cuprinsul motivelor de apel.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul constată că excepția tardivității formulării cererii de apel invocată de intimată, precum și apelul declarat, sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În conformitate cu art.248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției tardivității formulării prezentei căi de atac invocată de intimată pe care o apreciază ca fiind nefondată, date fiind înscrisurile de la dosar care atestă că apelul a fost exercitat în termenul legal de 10 zile impus de art.650 Cod procedură civilă.

Astfel, din dovezile de comunicare a prezentei hotărâri apelate, se observă că sentința a fost comunicată apelantului la data de 21.07.2014 (fila 214 dosar fond), iar cererea de apel a fost expediată la instanța conform plicului atașat (fila 7 dosar_ al Tribunalului Dâmbovița) la 30.07.2014, ceea ce demonstrează că prezenta cale de atac a fost formulată în termenul legal, context în care excepția tardivității invocată de intimată, va fi respinsă.

Pe fondul cauzei, Tribunalul reține ca situație de fapt că prin sentința penală nr.1352 din 09.10.2012, pronunțată de ÎCCJ, rămasă definitivă prin decizia penală nr.24/11.02.2013, contestatoarea - intimată a fost obligată în latură civilă și la restituirea contravalorii sumei de 200.000 euro către apelantul creditor, fiind menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr.26/P/2012 din 01.03.2012, pentru mai multe sume printre care și cea menționată.

În vederea recuperării acestei sume ce fusese remisă intimatei, creditorul a formulat cerere de executare silită la B. D. A. înregistrată sub nr.315/11.04.2013, iar prin încheierea din data de 24.04.2013, Judecătoria Târgoviște a încuviințat executarea silită.

La data de 25.04.2013, s-a dispus înființarea popririi, fiind înaintate adrese mai multor instituții de credit, fapt ce reiese din dosarul de executare silită nr.315/2013 și dispozițiile de poprire emise de executorul judecătoresc.

Având în vedere că nu s-au putut indisponibiliza sume care să acopere creanța creditorului apelant, executorul a declanșat procedura urmăririi imobiliare, fiind emisă în acest sens, somația de executare imobiliară la data de 28.05.2013, ce formează obiectul prezentei contestații la executare, contestație pe care instanța de fond a apreciat-o ca fondată, dispunând anularea actelor de executare imobiliară și repunerea părților în situația anterioară.

Raportat la primul motiv de apel formulat, respectiv greșita apreciere de către instanța de fond a necomunicării către intimata – contestatoare a titlului executoriu, Tribunalul constată că acesta este fondat.

Astfel, față de sancțiunea nulității înscrisă în art.666 al.2 Cod pr.civilă, invocată de către contestatoare în cererea introductivă și reluată în întâmpinare și concluziile scrise depuse în prezentul dosar, Tribunalul reține că din dosarul de executare silită, rezultă în mod indubitabil faptul că o dată emiterea somației de plată imobiliare nu s-a mai comunicat titlul executoriu, aspect recunoscut chiar de apelant, însă acest lucru nu se mai impunea, atâta timp cât încheierea de încuviințare de executare silită din 24.04.2013 a Judecătoriei Tîrgoviște, a fost dispusă a fi exercitată, sub toate formele.

Această situație de fapt a fost constatată de altfel și de către instanța de fond care însă, prin raportare la dispozițiile art.820 al.1 și art. 174 Cod pr.civilă, a dat o interpretare eronată normei speciale.

În concret, aceste norme sancționează cu nulitatea, necomunicarea titlului executoriu alături de somația imobiliară, însă, în speță, s-a omis a se analiza că atâta timp cât încuviințarea s-a dispus sub toate formele, iar la momentul demarării executării în primă fază prin poprire s-a procedat la comunicarea titlului către contestatoarea-intimată(aspect recunoscut și de aceasta), absența unei noi comunicări la începerea urmăririi silite imobiliare, nu poate fi interpretată ca o procedură lovită de nulitate.

În această ordine de idei, raportat la categoria de nulități invocate și de prima instanță, este evident că ne aflăm în ipoteza unei nulități condiționate exprese, caz în care existența vătămării este prezumată legal, caracterul prezumției fiind însă relativ, atâta timp cât partea interesată poate face dovada contrară. În speță însă, cu toate că judecătorul fondului a menționat criteriile pentru reținerea acesteia nu a constatat că, acestea nu sunt întrunite, respectiv faptul că în cauză, intimatul-apelant a justificat că nu există nicio vătămare a contestatoarei prin necomunicarea titlului de executare odată cu somația imobiliară din 28.05.2013, atâta timp cât i s-a transmis anterior la 29.04.2013 și avea deja cunoștință de el, fiind în executarea pedepsei penale.

Astfel, rezultă din actele dosarului de executare atașat, că i-a fost comunicat contestatoarei - debitoare copia titlului executoriu atât la domiciliu, cât și la penitenciar, data comunicării de 29.04.2013, rezultând din dovezile de comunicare filele 62 și 98 dosar.

De altfel, prima instanță s-a rezumat la a enumera teoretic categoriile de nulități, fără a face o raportare juridică a acestora la situația de fapt și implicit o analiză concretă asupra îndeplinirii/neîndeplinirii criteriilor acestora.

În cazul neîndeplinirii obligației de comunicare a titlului executoriu, conform art.666 Cod procedură civilă, intervine, nulitatea expresă reglementată în art.175 alin.2 Cod procedură civilă, vătămarea fiind prezumată, însă partea interesată poate face dovada contrară ( a se vedea Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole, G.B. și ații, Editura Hamangiu).

Ori, în cauză, dovada contrară, a faptului că prin necomunicarea copiei titlului executoriu alături de somația imobiliară nu i-a fost cauzată contestatoarei o vătămare, rezulta din chiar actele dosarului de executare, respectiv faptul că avea cunoștință de titlul executoriu fiindu-i comunicat anterior, la data de 29.04.2013, în cadrul aceluiași dosar de executare.

Concluzionând, Tribunalul constată că în mod eronat și excesiv s-a dat interpretare dispozițiilor art.666 al.2 Cod pr.civilă, neputându-se reține nulitatea pentru necomunicarea titlului executoriu alături de somație, atâta timp cât acesta se comunicase cu circa o lună în urmă, odată cu demararea executării silite încuviințată sub toate formele, implicit cea imobiliară.

Față de cel de-al doilea motiv de apel, prin care s-a criticat reținerea imobilului ce face obiectul somației de către prima instanță ca fiind un bun aflat în coproprietate, Tribunalul constată că și acesta este fundamentat.

În acest sens, raportat la situația de fapt desprinsă din materialul probator administrat, Tribunalul reține că încheierea de Carte funciară nr._/24.04.2013, vizează imobilul cu nr. cadastral 3484 care cuprinde terenul de 756 mp, dobândit în cote de 1/1 de către intimata – contestatoare și soțul său D. G. prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2558/2008, suprafață situată în . Voievozilor, ..228 C, jud.Dâmbovița.

Pe această suprafață, soții în timpul căsătoriei au edificat un imobil casă de locuit, iar prin sentința civilă nr.799/24.02.2011 a Judecătoriei Târgoviște, s-a declarat desfăcută căsătoria acestora și s-a consfințit tranzacția în urma căreia intimata primește în deplină proprietate și posesie imobilul casă de locuit construit împreună și terenul dobândit prin cumpărare, învoială ce nu a fost înscrisă în cartea funciară, producând astfel efecte între părți.

Ulterior, prin cererea ce a format obiectul dosarului nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgoviște, fostul soț al contestatoarei – intimate a solicitat anularea tranzacției intervenite între părți și partajarea bunurilor comune, iar prin sentința civilă nr.2688/04.06.2013 (la dosar filele 136/140) s-a dispus respingerea ambelor capete de cerere, soluție menținută de Tribunalul Bihor, fapt ce reiese din extrasul de pe portalul Ecris în dosarul nr._ - fila 39, soluționat prin respingerea recursului, ca nefondat .

În acest sens, față de susținerea apelantului privind greșita înlăturare a tranzacției foștilor soți, Tribunalul constată că acestea sunt justificate, întrucât prima instanță a dat o interpretare eronată a dispozițiilor legale aplicabile hotărârii de expedient.

Astfel, față de data pronunțării sentinței civile nr.799/24.02.2011, se constată că erau incidente normele vechiului Cod civil, iar nu ale Noului Cod civil, intrat în vigoare în octombrie 2011 și care, în materie de dobândire a drepturilor reale imobiliare, prevede că „drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părți, cât și față de terți numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului care a justificat înscrierea”.

Însă, sentința civilă nr.799/24.02.2011 a rămas definitivă anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, făcând dovada dreptului de proprietate al contestatoarei - debitoare asupra imobilului urmărit care, nu se afla, la data executării silite în coproprietate.

Din acest punct de vedere, nulitatea reținută de instanța de fond pe motiv că în cartea funciară figurează doar contractul de vânzare-cumpărare ce menționează proprietatea comună a familiei D. este eronată, atâta timp cât tranzacția și-a produs efectele sub imperiul unei reglementări legale ce nu impunea intabularea dreptului.

Mai mult, față de sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr.26/P/2012 din 01.03.2012, Tribunalul constată că este inutilă analiza dispozițiilor art. 817 Cod pr.civilă privind urmărirea bunului în litigiu, atâta timp cât acesta a fost menținut prin titlul executoriu, ordonanța având valoarea de ipotecă asupra imobilului care s-a reținut a fi proprietatea exclusivă a intimatei și din declarațiile de avere ale acesteia. Totodată, motivele referitoare la existența unei eventuale coproprietăți, nu se justifică a fi invocate de debitorul coproprietar, ci numai de către celălalt coproprietar ce nu ar avea calitatea de debitor.

Tribunalul, mai reține și că nu se poate ignora confirmarea proprietății debitoarei contestatoare asupraimobilului supus executării silite, ca urmare a respingerii irevocabile a acțiunii având ca obiect anularea tranzacției, formulată de fostul soț al acesteia, de către Tribunalul Bihor, conform mențiunilor din extrasul de pe portalul Ecris din dosarul nr._, ceea ce confirmă legalitatea urmăririi.

În acest context, Tribunalul constată că toate considerentele primei instanțe privind și cel de-al doilea motiv de nulitate susținut de contestatoarea intimată, sunt eronate.

Sub ansamblul celor evocate, reținând nelegalitatea soluției pronunțată de instanța de fond, Tribunalul în temeiul art. 480 al. 1 Cod procedură civilă, va dispune admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond, respingerea contestației la executare formulate, ca fiind nefondată.

În conformitate cu art.453 Cod procedură civilă, Tribunalul va lua act de faptul că apelantul, nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite, ca fondat apelul, formulat de apelantul – pârât B. P., cu domiciliul procesual ales în . Voievozilor, .. 19, jud. Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1698/30.04.2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, urmare a strămutării cauzei dispusă prin sentința civilă nr. 81 CC/18.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. M., domiciliată în București, sector 3, Splaiul Unirii, nr. 41, ., .> Schimbă în tot sentința apelată și, pe fond, respinge contestația la executare.

Ia act că apelantul - intimat nu solicită cheltuielile de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 aprilie 2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTORI

S. GabrielaDuțoiu A.-M. Ș. M.

GREFIER

O. C.,

fiind în CO, prezenta s-a semnat

de Grefier sef secție

D. E.

Red.SG

Tehored.

4ex/ 13.05.2015

Judecătoria Târgoviște

Judecător fond: T. E. M.

dosarul fond nr._

← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2591/2015....		Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 2579/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Succesiune. Decizia nr. 72/2015. Tribunalul BUZĂU Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 258/2015. Tribunalul BUZĂU Pretenţii. Decizia nr. 112/2015. Tribunalul BUZĂU Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2591/2015. Tribunalul BUZĂU Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 2579/2015. Tribunalul BUZĂU Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2146/2015. Tribunalul BUZĂU Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2451/2015. Tribunalul BUZĂU Fond funciar. Decizia nr. 2723/2015. Tribunalul BUZĂU