Pretenţii. Decizia nr. 112/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 112/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 112/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 112/2015
Ședința publică de la 24 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. N.
Judecător G. I. R.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul S. C., domiciliat în municipiul B.,..33, ., . împotriva deciziei civile nr. 51 pronunțată la data de 18.02.2015 de Tribunalul B. în dosarul civil nr._/200/2012* în contradictoriu cu intimata . NORD-SUCURSALA DISTRIBUȚIE B., cu sediul în municipiul B.,.. 3, județul B., având ca obiect pretenții dos. nr._/200/2012
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a răspuns contestatorul S. C. ,lipsă fiind intimata ., reprezentată de consilier juridic Tescan S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ,după care:
A fost identificat contestatorul S. C. cu C.I, ..Z, nr._, C.N.P-_ .
S-a comunicat contestatorului copie de pe întâmpinarea depusă la dosar de intimată.
Instanța constată că, la dosar a fost depusă chitanță în valoare de 90 lei, taxa de timbru ce trebuia achitată conform dispoz.Legii nr. 146/1997 este de 10 lei procesul fiind pornit anterior intrării în vigoare a dispoz.O.G nr.80/2013, art.3 lit.g Contestatorul a solicitat lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării și pentru a depune la dosar chitanța privind plata taxei de timbru în sumă de 10 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a răspuns contestatorul S. C. ,lipsă fiind intimata ., reprezentată de consilier juridic Tescan S..
Contestatorul a depus la dosar chitanța nr._ din 24.04.2015 în valoare de 10 lei ,fiindu-i restituită chitanța . nr._/13.03.2015 emisă de Direcția Economică a Municipiului B. în valoare de 100 lei aceasta fiind detașată de la dosar, respectiv fila 7.
A arătat că nu are cereri de formulat și a solicitat judecarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri sau excepții de invocat în temeiul dispoz.art. 150 Cod proc.civ. instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
Contestatorul S. C. având cuvântul a arătat că a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispoz.art.318 Cod proc.civ., dispoz.art. 304 alin.7,8 și 9 Cod proc.civ.
Hotărârea pronunțată de instanța de recurs este lipsită de temei legal cuprinzând motive contradictorii și străine de natura acțiunii.
Soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
La instanța de fond a invocat faptul că rețeaua electrică traversează terenul proprietatea acestuia.
Curtea Constituțională prin decizia nr. 324/2010 analizând dispoz.art. 16, alin.5,6 din Legea nr.13/2007 prin care se acordă despăgubiri numai pentru cei pe terenul cărora intimata înființează rețele după . legii a stabilit că pentru cei afectați de asemenea rețele amplasate înainte de apariția legii proprietarii sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri potrivit dreptului comun.
În motivarea hotărârii s-a arătat că pe terenul acestuia se află amplasat un post de transformare a energiei electrice proprietatea recurentei intimate.
Transformatorul se află pe domeniul public la o anumită distanță de proprietatea acestuia .
Pe terenul în litigiu se află un cablu electric subteran ce poate fi deviat pe spațiul public.
În art.37 alin.4 din Legea nr. 318/2008 se prevede faptul că regimul juridic al acestor terenuri este determinat de data amplasării acestor instalații .
În motivarea instanței s-a menționat data amplasării stâlpului deși în realitate este vorba despre un cablu electric care afectează proprietatea acestuia pe o suprafață de 23,04 m.p .
Curtea Constituțională prin decizia nr. 324/19.05.2010 analizând prevederile aer.16 alin. 5, 6 s-a pronunțat în privința diferențierii înscrise în Legea nr. 13/2007 în sensul acordării despăgubirilor celor afectați după . legii .
Curtea a statuat cu caracter obligatoriu că celorlalți proprietari, afectați de capacități energetice înainte de apariția legii li se pot acorda despăgubiri potrivit dreptului comun.
Urmează a se avea în vedere faptul că terenul în litigiu a fost recuperat de la stat în baza legilor de restituire a proprietăților .
A solicitat admiterea contestației în anulare și rejudecarea recursului.
Consilier juridic Tescan S. având cuvântul a solicitat respingerea contestației în anulare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite dispoz.art.318 Cod proc.civ. hotărârea pronunțată nefiind rezultatul unor erori materiale.
Urmează a fi avute în vedere cele menționate în întâmpinarea depusă la dosar.
Contestatorul interpretează greșit dispozițiile deciziei nr. 324/2010 pronunțată de Curtea Constituțională.
Capacitatea energetică a fost construită în anul 1981 și, ca urmare, intră sub incidența prevederilor Legii nr. 13/2007 în sensul că operatorului de distribuție i se conferă drepturi ce au caracter legal și se exercită pe toată durata existenței capacității energetice cu titlu gratuit.
După apariția noii legi operatorii de rețea sunt obligați să încheie cu proprietarii de terenuri convenții .
Hotărârea pronunțată de instanța de recurs este corectă, urmând a fi respinsă contestația ca neîntemeiată.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului B. - Secția I Civilă la data de 09.07.2012 sub nr._, reclamantul S. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . Nord SA Sucursala Distribuție B. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata, în favoarea sa, începând cu data de 1.10.2011, data intrării în vigoare a noului Cod civil, a unei despăgubiri în cuantum de 500 lei lunar pentru afectarea terenului proprietate d-lui prin prezența unui cablu electric subteran ce traversează terenul.
În motivarea acțiunii, s-a învederat, în esență, că părinților reclamantului, S. D. și S., le-a fost expropriat în mod abuziv, prin Decretul nr. 27/7.03.1975, o suprafață de teren de 1770,60 mp; că, prin decizia nr. 1338/13.02.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul a redobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 805 mp din acest teren, că această suprafață, în urma unor măsurători exacte, s-a dovedit a fi de 920 mp, pronunțându-se în acest sens decizia nr. 4/6.01.2010 de Tribunalul B., precum și că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 621 alin. 3 și ale art. 555 alin. 1 din Noul Cod Civil, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, ale art. 44 din Constituție, ale art. 41 alin. 4 și art. 16 alin. 3 din Legea nr. 13/2007.
În dovedire, s-au depus unele înscrisuri (filele 5-17), respectiv decizia nr. 1338/13.02.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr._/1/2006, decizia nr. 4/6.01.2010, pronunțată de Tribunalul B. – Secția civilă în dosarul nr._, adresa nr._/10.01.2012, certificat de adresă nr. 229/10.12.2007, documentație topografică pentru P.A.C.
Pârâta . Nord SA – SDEE B., la data de 17.09.2012, a depus întâmpinare (filele 21-24), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că, pe terenul la care face referire reclamantul, situat in B., . Episcopiei, se afla amplasat un Post de transformare a energiei electrice proprietatea societății, PT 35 . împreună cu cabluri electrice de Medie tensiune (LES 20 kv Episcopie ) si cabluri de joasa tensiune, că din aceste capacități energetice sunt alimentate blocurile de locuințe si agenții economici situați in zona, ele servind realizării unui serviciu de utilitate publica, că postul de transformare ocupa o suprafața de 30 mp. și a fost construit in anul 1981 astfel că intra sub incidența prevederilor Legii nr. 13/2007 și că, in calitate de distribuitor al unui serviciu de utilitate de publica, are anumite drepturi stabilite de legea speciala, Legea nr. 13/2007.
Astfel, a continuat pârâta, art. 16 si 19 stabilesc in favoarea sa un drept de uz si servitute legala de trecere, precum si acces la utilitățile publice, pe terenurile proprietatea publica sau privata a altor persoane pentru lucrări de retehnologizare, realizare si de asigurarea funcționarii normale a capacităților energetice, precum si a celor de reparație, revizie si de intervenție in caz de avarie, aceste drepturi având un caracter legal si se exercita pe toata durata existentei capacității energetice, cu titlu gratuit.
Pe de alta parte, conform Legii nr. 13/2007, art. 41 (4) care reglementează situația juridica a terenurilor ocupate de instalații energetice prin care se realizează servicii de utilitate publica: "Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la . prezentei legi, sunt si raman in proprietatea statului ". Sub incidența acestui articol intra terenul care reprezintă fundația stâlpilor proprietatea operatorului de distribuție a energiei.
In conformitate cu prevederile art. 16 alin. 8 din Legea nr. 13/2007, reclamanții ar fi avut dreptul la despăgubiri in cazul in care prin exercitarea de lucrări de retehnologizare, remediere avarii, etc, produce pagube proprietarului de teren, dar pretenția reclamantului de a i se plăti despăgubiri pentru lipsa de folosința este neîntemeiata si in contradicție cu prevederile legale in materie.
In ceea ce privește obligația titularilor de licența de a încheia cu proprietarii terenurilor convenții care sa prevadă condițiile de exercitare a drepturilor de uz si servitute prevăzute de art. 16 (5) si (6), pârâta arata ca aceste prevederi sunt aplicabile pentru "exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietăților private afectate de capacități energetice, care se vor realiza dupa . prezentei legi " si nu in cazul celor deja existente inainte de apariția legii.
Art. 16 (9) din legea 13/2007 se refera la despăgubirile pe care titularul licenței de distribuție le va plați proprietarului de teren. La calculul despăgubirilor se are in vedere suprafața de teren afectata de lucrări, culturile si plantațiile afectate de lucrări. Deci rezulta fara echivoc faptul ca despăgubirile se plătesc numai in cazul in care proprietarul a suferit o paguba si proporțional cu intinderea acesteia si nu pur si simplu, deoarece dreptul de servitute si uz prevăzute de art. 16(3) ce au ca obiect utilitatea publica, au caracter legal si se exercita cu titlu gratuit.
In aceasta situație, consideră ca reclamantul este indreptatit la plata vreunei despăgubiri pentru terenul afectat de capacitatea energetica in cazul in care, in urma intervențiilor la capacitatea energetica respectiva, se cauzează prejudicii proprietarului de teren, prejudicii ce trebuie dovedite de acesta si daca intre prejudiciu si fapta titularului de licența exista un raport de cauzalitate. In speța de fata reclamantul nu demonstrează ca ar fi suferit o paguba, deoarece nu au fost efectuate lucrări de exploatare a acestei capacități energetice pentru care sa fie despăgubit.
Prin sentința civilă nr. 1211/17.09.2012 Tribunalul a admis excepția de necompetență materilaă invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul S. C., în favoarea Judecătoriei B., unde cauza a fost înregistrată sub nr._/200/2012.
Prin cererea depusă la data de 24.01.2013, reclamantul S. C. a completat cererea de chemare în judecată, solicitând ca plata despăgubirii reprezentând daune pentru lipsa de folosință a terenului în cuantum de 500 lei să se aplice cu trei ani în urmă, de la data formulării cererii, respectiv 9 iulie 2009 și pe viitor.
In data de 16.10.2014, pârâta . Nord, Sucursala de Distribuție B. a depus concluzii scrise prin care a arat ca, pe cale de exceptie, avand in vedere ca pe terenul la care reclamantul face referire, situat in Buzau, ..148, se afla amplasat un cablu LES de 0,4 kv, cu lungimea de 14,40 m, asa cum reiese din raportul de expertiza tehnica judiciara intocmit de expertul Craita Haritina care este proprietatea . poate fi obligata la plata de despagubiri fata de proprietarul terenului.
A precizat ca societatea nu poate sta in proces in calitate de parata, deoarece nu este proprietara cablului electric subteran. Societatea, in calitate de operator de distributie a energiei electrice este proprietara retelelor electrice de utilitate publica ce sunt definite de Legea nr. 123/2012, art. 3 (interesul unor termeni) pct. 65, retea electrica de interes public-reteaua electrica la care sunt racordati cel putin doi utilizatori; ori in situatia data, asa cum reiese fara echivoc si din concluzii, terenul in cauza este traversat de un singur cablu, din care este racordat un singur utilizator, .>
A mentionat ca probele depuse la dosar, respectiv contractul nr._/2000 si anexele acestuia atesta faptul ca punctul de delimitare a instalatiilor proprietatea utilizatorului . cele ale distribuitorului este in aval de bornele contorului si cum contorul se afla situat in postul de transformare iar cablul este in aval, concluzia este ca acest cablu apartine consumatorului si nu distribuitorului.
A solicitat respingerea cererii datorita faptului ca este formulata impotriva unei persoane (juridice) care nu poate avea calitatea de parat in cadrul procesului litigios de fata, nefiind proprietara cablului.
Pe fondul cauzei a aratat ca, in cazul in care nu se va retine sustinerea sa cu privire la exceptia invocata, chiar daca aceasta capacitate energetica ar fi fost proprietatea sa (ceea ce nu este cazul), conform Legii nr.123/2012, art.44 (4) care reglementeaza situatia juridica a terenurilor ocupate de instalatii energetice prin care se realizeaza servicii de utilitate publica:”Terenurile pe care se situeaza retelele electrice de distributie existente la . prezentei legi, sunt si raman in proprietatea statului”. Reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului ulterior amplasarii capacitatii energetice pe acesta, preluandu-l in posesie grevat de servitutea de trecere subterana. Regimul juridic al acestor terenuri este determinat de data amplasarii acestor instalatii, astfel ca desi partea adversa reclama situatia actuala, modul de solutinare depinde de data amplasarii instalatiei. A mentionat ca aceasta capacitate energetica a fost construita in anul 1981 si ca urmare intra sub incidenta prev. Legii nr. 123/2012 si in cazul in care era proprietatea paratei ar fi alimentat mai multi consumatori si deci ar servi realizarii unui utilitati publice. In acest caz ar fi fost aplicabile si prev. art. 12-143 din lege referitoare la exercitarea drepturilor de uz si servitude cu titlu gratuit, pe toata durata existentei capacitatii energetice de utilitate publica. In acest context, dispozitiile art. 44 alin. 4 din Legea nr. 123/2012 se incadreaza in masurile necesare indeplinirii obligatiilor statului referitoare la protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara, prevazute de dispozitiile art. 135 alin. 2 lit. b din Constitutia Romaniei.
In sustinerile afirmatiilor a invocat mai multe Decizii ale Curtii Constitutionale, si anume Deciziile nr.72, 140, 167, 168, 2013, 280, 284, 354 din 2004, Deciziile nr.203, 232 din 2005, Deciziile 40, 41, 246, 272, 550 din 2006, Deciziile nr.71, 135, 300 din 2007, 878/2008, 89/2009, 805/2009, 1066/2009. Pentru aceste considerente, a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata, ca nelegala.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: plan de amplasament si delimitare, f.10, practica judiciara, f.16-19, f.28-60, raport de expertiza intocmit in dosarul nr._, f.81-86, cerere, f.87, adresa, f.91, plan de amplasament, f.92, aviz racordare, f.104, 124, adresa, f.117, contract nr. 26/1997, f.125-127, contract furnizare energie electrica-cu anexe, f.138-151, 158-160, 183-203, proba cu expertiza specialitatea energie, f.71-79 bis, cu privire la care partile au formulat obiectiuni iar expertul a intocmit raspuns la obiectiuni, precum si proba cu martori, fiind audiati martorii Iacobut M. si B. A..
Prin sentința civilă nr._/17.10.2014, Judecatoria Buzau a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . Nord – Sucursala de Distribuție B.; a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulata de reclamantul S. C. și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3246 lei anual, începând cu data de 09.07.2009 și pe viitor, până când linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv- cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY nu se va mai afla pe proprietatea reclamantului, reprezentând c/val lipsei de folosință a terenului în suprafață de 23,04 mp în subteranul căruia se află amplasat cablul; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3698 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotari astfel, prima instanță a retinut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . Nord – Sucursala de Distribuție B., că prin decizia civilă nr. 1338/13.02.2007, pronunțată de ICCJ în dosarul nr._/1/2006, i s-a restituit în natură reclamantului S. C., în baza Legii 10/2001, suprafața de 805 mp, situată în B., ., că din raportul de expertiză nr. 963/20.05.2013, întocmit de expert în specialitatea energie Crăița Haritina, aflat la filele 71-78 din dosar rezultă că pe terenul proprietatea reclamantului S. C., în subteran, se află amplasată linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv - cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY, că acest cablu se află la o adâncime de 0,7 m și are o lungime de 14,40 m, iar suprafața de teren afectată de acest cablu este de 23.04 mp.
Instanța a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că acest cablu nu este proprietatea sa ci a ., care este societatea ce este deservită cu energie electrică, prin cablul amplasat pe terenul proprietatea reclamantului, întrucât la data la care s-a amplasat linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv - cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY, pe terenul care a devenit ulterior proprietatea reclamantului, acest cablu era proprietatea E.. Astfel, în contractul nr. 26/07.02.1997 încheiat între RENEL – Filiala de Rețele Electrice și ., având ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum ., din B. . . că furnizorul are dreptul să racordeze la instalațiile de alimentare care asigură energia electrică consumatorului, și alți consumatori decât cei existenți la data prezentului.
De asemenea, în avizul de racordare nr._/21.11.1996, ce a stat la baza încheierii contractului de furnizare a energiei electrice, s-a prevăzut în art. 4.2 că, după terminarea lucrărilor, instalațiile de alimentare și terenul ocupat de ele vor fi predate de consumator la FRE BZ CDEE U., fără plată și fără pretenții financiare sau patrimoniale ulterioare. Totodată, în art. 9 se prevede că FRE B. își rezervă dreptul de a racorda la instalația de alimentare cu energie electrică a consumatorului și alți consumatori decât cei existenți la data prezentei. Rezultă fără tăgadă din aceste prevederi contractuale, că deși instalația electrică a fost efectuată de către consumatorul ., după efectuarea acesteia, acesta devenea proprietatea E., și la această instalație electrică puteau să se racordeze și alți consumatori. Împrejurarea că nu au mai fost racordați și alți consumatori, pentru că nu a fost cazul, nu înseamnă că potrivit înțelegerii dintre părți cablul nu a revenit în proprietatea E.. De altfel, acestea au fost și concluziile expertului în răspunsul la obiecțiuni la raport de expertiză nr. 1690/05.11.2013 aflat la fila 108 din dosar, care arată că, cablul ce tranzitează terenul reclamantului aparține la acest moment pârâtei (a se vedea punctul 4.2 din aviz), fiind predat după realizare lui.
Au fost înlăturate din cauză completările la raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 660/16.04.2014 aflat la filele 155-157 din dosar, prin care același expert concluzionează că pârâta E. nu este proprietara cablului cu denumirea LES 0,4 kv aflat pe proprietatea reclamantului S. C., precum și contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari la tarife reglementate, nr._/15.11.2000 încheiat între . și . SRL, având ca obiect furnizarea energiei electrice pentru același punct de consum pentru care s-a încheiat contractul nr. 26/07.02.1997, în care în condițiile speciale la acest contract se prevede că „furnizorului îi aparțin instalațiile din amonte bornele de ieșire ale contorului, la tensiunea de 0,4 kv, consumatorului îi aparțin instalațiile din aval de bornele de ieșire a contorului la tensiunea de 0,4 kv, acestea fiind de altfel prevederile contractuale în temeiul cărora expertul și-a schimbat opinia în sensul că cablul ce tranzitează proprietatea reclamantului nu se află în proprietatea pârâtei.
Pentru a proceda astfel prima instanță a reținut că martora I. M., lucrător operator calculator la agenția de furnizare a Energiei electrica, cea care a întocmit contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari la tarife reglementate, nr._/15.11.2000 încheiat între . și ., a declarat că, contractul de furnizare a energiei electrice se încheie în baza avizului de racordare, convenția părților de furnizare a energiei electrice este cea de la data încheierii contractului, și emiterii avizului de racordare în 1996, contractul din anul 2000 s-a încheiat doar pentru actualizarea bazei de date, și a fost reactualizat în 2013, contractul nu presupunea o modificare a voinței părților cu privire la instalația electrică, cu privire la instalația electrică fiind relevant avizul de racordare emis inițial, în 1996, de Sucursala de distribuție. Martora B. A., care este administrator la . a arătat că, la data la care s-a încheiat primul contract în 1997, s-a stabilit că la cablul său mai pot fi racordați și alți consumatori, că cablul, care a fost făcut pe cheltuiala sa, o să fie proprietatea RENEL, de atunci nu a mai existat niciun consumator, . fiind singurul consumator, dar dacă ar mai fi existat un alt consumator ar fi avut dreptul și posibilitatea de a se lega la instalația sa, iar contractele din 2000 și 2013 le-a semnat pentru actualizarea bazei de date.
De vreme ce contractul de furnizare a energiei electrice se încheie în baza avizului de racordare, convenția părților de furnizare a energiei electrice este cea de la data încheierii inițiale contractului 1997 și emiterii avizului de racordare în 1996, în condițiile în care contractul din anul 2000 s-a încheiat doar pentru actualizarea bazei de date și a fost reactualizat în 2013, tot pentru actualizarea bazei de date, judecătorul fondului a apreciat că relevant pentru a stabili cine este proprietarul cablului electric este convenția părților de furnizare a energiei electrice de la data încheierii inițiale a contractului, 1997, și emiterii avizului de racordare în 1996. Ori, așa cum s-a arătat mai sus, din avizul de racordare din anul 1996 și din contractul încheiat în anul 1997 rezultă în mod clar că pârâta este proprietara cablului.
Față de aceste motive, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . Nord – Sucursala de Distribuție B..
În ceea ce privește fondul cauzei, din raportul de expertiză nr. 963/20.05.2013 întocmit de expert în specialitatea energie Crăița Haritina, aflat la filele 71-78 din dosar, instanța a reținut că pe terenul proprietatea reclamantului S. C., în subteran se află amplasată linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv- cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY, acest cablu se află la o adâncime de 0,7 m și are o lungime de 14,40 m, iar suprafața de teren afectată de acest cablu este de 23.04 mp.
Din raportul de expertiză nr. 1288/24.09.2014 întocmit de expert R. M., aflat la filele 216-220 din dosar, instanța a reținut că c/val lipsei de folosință a terenului în suprafață de 23,04 mp în subteranul căruia se află amplasat cablul LEC de 0,4 kv - este de 3246 lei anual.
Reclamantul fiind proprietarul terenului în subteranul căruia este amplasat cablul, are potrivit art. 480 cod civil, în vigoare la data la care a fost amplasat cablul în subteranul terenului, precum și la data la care reclamantul a dobândit în proprietate terenul, dreptul de a se bucura și dispune de bunul său în mod absolut în limitele prevăzute de lege. Astfel, din raportul de expertiză energetică rezultă că acest cablu se află la o adâncime de 0,7 m, ceea ce înseamnă că în zona unde este amplasat cablul reclamantul nu ar putea ridica o construcție întrucât nu ar avea cum să construiască fundația. Rezultă așadar că reclamantul nu se poate folosi în mod normal de bunul său. Astfel, în calitate de proprietar al terenului, instanța a apreciat că acesta are dreptul la contravaloarea lipsei de folosință anuală a acestui teren, ca urmare a existenței în subteranul său a liniei electrice de cablu LEC de 0,4 kv - cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY.
Instanța a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, art. 16 din Legea 13/2007, respectiv art. 12 din Legea 123/2012, întrucât acestea reglementează dreptul de servitute de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea/desființarea de rețele electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condițiile legii, art. 16 alin 6 din Legea 13/2007 prevede că servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană cuprinde dreptul de acces și de executare a lucrărilor la locul de amplasare a capacităților energetice cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii și avarii.
Ori, în speță, nu este vorba despre intervenții pentru retehnologizări, reparații, revizii și avarii, lucrări pentru care pârâtei îi este recunoscut dreptul de servitute de trecere.
Prima instanța nu a retinut nici apărarea pârâtei în sensul că, potrivit art. 44 alin. 4 din Legea 123/2012, terenurile pe care se situează rețele electrice de distribuție existente la . prezentei legi sunt și rămân în proprietatea statului, din moment ce reclamantului i s-a restituit în natură acest teren, prin Decizia civilă nr. 1338/13.02.2007 pronunțată de ICCJ în dosarul nr._/1/2006, fiind conform acestei decizii proprietarul terenului.
Față de aceste considerente instanța, în baza art. 480 cod civil, a admis cererea astfel cum a fost completată.
Pârâta fiind în culpă procesuală a fost obligată, potrivit art. 274 cod civil, să suporte cheltuielile de judecată efectuate de către reclamant, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu expert.
Impotriva sentintei a declarat apel parata, care a criticat solutia, din urmatoarele considerente:
1. In mod eronat si neintemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei capacității procesuale pasive invocata de societatea apelanta. Desi inițial prin intimpinare si prin adresa nr. 1926/22.02.2013 a comunicat instanței ca, pe terenul respectiv, se afla amplasat PT 35 . si cabluri de electrice de Medie tensiune (LES 20 kv Episcopie) si cabluri de joasa tensiune si ca aceasta capacitate energetica folosește alimentarii cu energie electrica a consumatorilor casnici si a agenților economici din zona, servind realizării unui serviciu de utilitate publica, ulterior la solicitarea expertului care avea ca obiectiv identificarea cablurilor amplasate pe teren, s-a făcut bornare (identificare in natura) a terenului, in prezenta ambelor parti si s-a constatat ca pe terenul la care reclamantul face referire situat in B., ..148 se afla amplasat un singur cablu LES de 0,4 kV, cu lungimea de 14,40 m care alimentează un singur consumator, .>
Concluzia raportului de expertiza tehnica judiciara întocmit de expert Craita Haritina este ca acesta este proprietatea ., ca urmare, nu poate fi obligata la plata de despăgubiri fata de proprietarul terenului.
Consideră apelanta că nu poate sta in proces in calitate de parat deoarece pe parcursul derulării procesului civil, din probele administrate reiese ca nu este proprietarul cablului electric subteran. Societatea, in calitate de operator de distribuție a energiei, este proprietarul rețelelor electrice de utilitate publica, ce sunt definite de Legea nr. 123/2012, art. 3 (intelesul unor termeni) pct. 65 rețea electrică de interes public - rețeaua electrică la care sunt racordați cel puțin 2 utilizatori; ori in situația data, asa cum reiese fara echivoc si din concluziile expertului Haritina Craita, terenul in cauza este traversat de un singur cablu, din care este racordat un sigur utilizator, S.C. B. Construct.
Solicita admiterea excepției lipsei capacității procesuale pasive invocata de societatea apelanta si respingerea cererii formulate de reclamantul S. C. pe motiv ca este îndreptata impotriva unei persoane (juridice) care nu poate avea calitatea de parat in cadrul procesului litigios de fata, nefiind proprietara cablului.
2. Pe fondul cauzei, considera ca instanța fondului a dat o soluție netemeinica si nelegala cauzei dedusa judecații, prin greșita aplicare a textelor legale incidente in cauza, precum si prin greșita apreciere a circumstanțelor de fapt. Astfel:
- considera ca, chiar daca aceasta capacitate energetica ar fi fost proprietatea apelantei, (ceea ce nu este cazul), conform Legii nr. 13/2007 si Legii nr. 123/2012, care reglementează situația juridica a terenurilor ocupate de instalații energetice prin care se realizează servicii de utilitate publica, ar fi beneficiat conform dispozitilor art. 16 alin. (3), (6), (9) si (10) si ale art. 19 alin. (3) si (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 de un drept de uz si servitute gratuite pe toata durata de existenta a capacității energetice.
Reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului ulterior amplasării capacității energetice pe acesta, preluandu-l in posesie grevat de servitutea de trecere subterana. Regimul juridic al acestor terenuri este determinat de data amplasării acestor instalații, astfel ca chiar daca reclamantul "reclama situația actuala," modul de soluționare depinde de data amplasării instalației. Aceasta capacitate energetica a fost construita in anul 1981, si daca ar fi fost proprietatea apelantei (ar fi alimentat mai mulți consumatori si deci ar fi servit unui serviciu de utilități publice), iar terenul grevat de sarcini ar fi intrat sub incidența prevederilor Legii nr.123/2012 (13/2007).
In conformitate cu prevederile Legii nr.123/2012 (13/2007), reclamantul ar fi avut dreptul la despăgubiri in cazul in care prin exercitarea de lucrărilor de retehnologizare, remediere avarii, etc, s-ar produce pagube proprietarului de teren, dar pretenția reclamantului de a i se plati despăgubiri pentru lipsa de folosința este neintemeiata si in contradicție cu prevederile legale in materie.
In acest context, dispozițiile Legii nr. 123/2012 (13/2007), se incadreaza in masurile necesare indeplinirii obligațiilor statului referitoare la "protejarea intereselor naționale in activitatea economica, financiara si valutara", prevăzute de dispozițiile art. 135 alin. 2 lit. b din Constituția României.
Este de remarcat si faptul ca restrângerea dreptului de proprietate întrunește cerințele impuse de art. 53 din Constituția României si anume: este prevăzuta de lege; se impune datorita condițiilor de realizare a activităților specifice domeniului energetic; este necesara .; este proporționala cu situația care a determinat-o; nu aduce atingere existentei drepturilor si libertăților cetățenești. . capacități energetice pe terenul respectiv reprezintă o limitare a dreptului de proprietate care, conform Codului civil art. 480 respectiv art. 555 din NCC, proprietatea este dreptul de dispune de un bun exclusiv si absolut, insa " in limitele stabilite de lege ". Restrângerea prevăzuta de textele legale si cuprinsa in Legea energiei nu este excesiva, ci limitata de durata afectării terenului scopului de utilitate publica, iar cele doua drepturi reale, constituite prin lege, dreptul de uz si cel de servitute, nu pot fi acordate decât persoanei nominalizate prin lege ca fiind titulara autorizației de înființare si funcționare a capacităților energetice si a licenței.
Aceste limite au fost stabilite prin Legea 123/2012 si anterior prin 13/2007, legea nr. 318/2003, OUG 63/1998, Decretul 76/1950, iar Curtea Constituționala, care sesizata fiind cu neconstitutionalitatea art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 (art. 37 alin. (4) din vechea Lege a energiei electrice nr. 318/2003) si a art. 16 din vechea si actuala Lege a energiei electrice, a stabilit ca acestea respecta prevederile art. 16, 44 si 136 din Constituție, inclusiv prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apararea drepturilor omului si a libertăților fundamentale.
Consideră că instanța fondului a plecat de la o premiza greșita, susținând ca servitutea se refera doar la lucrările de retehnologizare, remediere avarii, etc, netinand cont de faptul ca servitutea de trecere subterana, legala si gratuita, se instituie odată cu amplasarea (anterior apariției legii) pe terenul respectiv a capacității energetice. De asemenea, instanța fondului a greșit absolutizand exercițiul prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantului, facand abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora " conținutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", ca si de acelea ale art. 136 alin. (5), care consacra caracterul inviolabil al proprietății private "in condițiile legii organice".
Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul ordinar este, așadar, competent sa stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, in accepțiunea principala conferita de Constituție, in asa fel incat sa nu vina in coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile in valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea Constituționala constata ca, prin reglementarea dedusa controlului de constituționalitate, legiuitorul nu a făcut decât sa dea expresie acestor imperative, in limitele si potrivit competentei sale constituționale.
Chiar daca, prin instituirea drepturilor de uz si servitute, titularul dreptului de proprietate suferă o ingradire in exercitarea atributelor dreptului sau de proprietate, având in vedere ca pe aceasta cale se asigura valorificarea fondului energetic - bun public de interes național -, reglementarea legala in sine nu releva nicio contradicție cu art. 44 alin. (3) din Constituție referitor la expropriere. Astfel, exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice, cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestora, desi are ca efect lipsirea celor interesați de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce . si nici . fapt. In același sens cu cele expuse este si jurisprudenta in materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, ca de exemplu: Cauza "Sporrong si Lonnroth impotriva Suediei", 1982, in care s-a statuat ca, întrucât autoritățile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiționarilor, aceștia puteau sa isi folosească bunurile, sa le vândă, si le lase moștenire, sa le doneze sau sa le ipotecheze. Prin urmare, s-a apreciat ca nu se poate asimila situația cu o expropriere in fapt, deoarece, chiar daca dreptul de proprietate a pierdut in substanța sa, el nu a dispărut.
Intimatul a depus la dosar, in termen legal, intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținând Sentința Civilă nr. 1659 din 17.10.2014, pronunțată de Judecătoria B., secția Civilă.
1. In primul rand, arata ca excepția calității procesuale pasive, invocată de S.C. E. MUNTENIA NORD, este total ilegală și nefondată din următoarele considerente: ignoră prevederile Legii nr. 13/2007 privind transportul, distribuția și furnizarea energiei electrice (transportul energiei electrice (art. 35-1) „Se realizează de către persoana juridică titulară de licență"; distribuția energiei electrice art. 41: De către operator titular de licență; furnizare energiei electrice - art. 48 (1) Persoana juridică titular de licență, care comercializează energia electrică clienților pentru care se încheie un contract; rețeaua de transport, art. 30 (2) Este proprietate publică); întâmpinarea formulată de S.C. E. MUNTENIA NORD în instanță (fila 91,92) se precizează pe prima pagină: pe terenul în litigiu există instalații de utilitate publică, proprietatea noastră, ce realizează alimentarea cu energie electrică, consumatori persoane fizice și juridice; aviz de Racordare (nr. 1) la Contractul nr. 26 din 7.02.1997 (fila 124); punctul 4 (2) Instalațiile de alimentare și terenul ocupat vor fi predate de consumator la FRE; punctul 9 FRE B. își rezervă dreptul de racorda la instalația de alimentare cu energia electrică a consumatorului și alți consumatori decât cei existenți la data prezentului aviz, de aici concluzia logică privind apartenența cablului, aspect sublinia și de prima instanță; anexa 2 la Contractul nr. 26 din 7.02.1997 Codiții Specifice fila 188. Punctul 6: loc de montare a echipamentelor de măsurare în incinta punctului de consum; contractul nr. 26 din 7.09.1997 art. 2 (fila 84) Furnizorul are dreptul să racordeze la instalația de alimentare care asigură energia electrică și alți consumatori, decât ei existenți la data prezentului contract, acest aspect fiind redat la punctul 9 din avizul de racordare; contractul din anul 2000 (cu un amestec de anexe cu nr._ luna II, ziua 15 (fila 183) nu are nicio valoare nefiind semnat de consumatorul de drept, fiind o semnătură falsă, după declarația martorului B. A..
2. Pe fondul cauzei, arata urmatoarele aspecte::
I. Legea Energiei Electrice nr. 13/2007. Așa cum s-a motivat de prima instanță prevederile art. 16, nefiind vorba de intervenții pentru retehnologizare, reparații, revizii, avarii prin care pârâtei să-i fie recunoscut dreptul de servitute. Mai mult decât atât, în nici unul din alin. 3, 6, 9, 10 ale art. 16 nu prevede servitute gratuite, excepția fiind dată asupra terenurilor aparținând unităților administrativ teritoriale de stat. Art. 41 (4) Terenurile cu rețele electrice sub sintagma „Sunt și rămân în proprietatea statului" nu prezintă nici o relevanță deoarece la data aplicării Legii (22.02.2007) terenul devenise proprietate privată conform Deciziei nr. 1338 din 13.02.2007. Această prevedere este subliniată și de prima instanță ultimul paragraf pag. 7 și primul paragraf pag. 8.
II. Constituția României. Art. 135 (2 - lit. b) subliniat de pârâta nu prezintă nici o relevanță privind respectarea dreptului de proprietate. Art. 53 (1) și (2) subliniat în aceeași pag. 3 a apelului, se referea tocmai la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, coroborat și cu art. 44 din Constituție, precum și art. 136 la care face referire mai jos. Art. 44 (alin 2, 3, 5, 6) A. 5. Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daune aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității. Art. 136 alin. 5 („Proprietatea privată este inviolabilă în condițiile legii organice"). Art. 44 (alin. 1 și 2) din Constituție la care face referire în pag. 4 se referă tocmai la respectarea dreptului de proprietate, proprietatea privată fiind ocrotită și garantată în mod egal indiferent de titular.
III. Jurisprudența CEDO. Necesitatea existenței unui echilibru între interesul general și particular în conformitate cu principiul echității și dreptului proprietarului la respectarea bunurilor sale, este obligatoriu acordarea de despăgubiri care să acopere prejudiciul suportat prin diminuarea prerogativelor înscrise în Codul Civil (art. 555).
Art. 555 (1) „Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolută și perpetuu în limitele stabilite de lege". Art. 563 (1) Posesorul unui bun are dreptul de a-1 revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fară drept. El are, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul. Art. 621 același Cod Civil: Dreptul de trecere pentru utilități: 1. Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a rețelelor edilitare, cabluri electrice subterane. 2. Această obligație subzistă numai pentru situația în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau costisitoare. 3. In toate cazurile proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă este vorba despre utilități noi, despăgubirea trebuie să fie și prealabilă.
La termenul de judecata din data de 11.02.2015, Tribunalul Buzau, Sectia I Civila, a pus in dictutia partilor calificarea corecta a caii de atac impotriva hotararii instantei de fond, pe care a calificat-o recurs, conform celor expuse pe larg in incheierea de sedinta de la acea data.
Prin decizia civilă nr. 51 din 18.02.2015 de Tribunalul B. a admis recursul și a modificat, în parte, sentința atacată în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
A menținut dispozițiile sentinței în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins cererea intimatului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut următoarele:
1. In primul rand, parata a criticat gresita solutionare, in acceptiunea sa, a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive (in sensul respingerii) de catre instanta de fond, aratand din nou, prin motivele de recurs, ca nu are calitate procesuala pasiva in prezenta cauza.
In legatura cu aceste critici, tribunalul apreciaza ca sunt neintemeiate, avand in vedere faptul ca orice acțiune în justiție trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care se află și aceea ca partea, în cazul de față intimata recurenta să aibă calitate procesuală. Numai o anumită persoană poate fi parat în cadrul raportului juridic litigios. Condiția calității procesuale prezintă o importanță considerabilă deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu.
Prin definiție, calitatea procesuală pasiva presupune existența unei identități între persoana paratului și persoana obligata în raportul juridic dedus judecății.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul fixează cadrul procesual în care se va desfășura judecata cu privire la părți, trebuind să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului. Instanța are posibilitatea să verifice dacă la data sesizării părțile aveau calitate procesuală.
Raportand cele enuntate mai sus la speta dedusa judecatii, tribunalul retine faptul ca, prin decizia civilă nr. 1338/13.02.2007, pronunțată de ICCJ în dosarul nr._/1/2006, i s-a restituit în natură reclamantului S. C., în baza Legii 10/2001, suprafața de 805 mp, situată în B., ..
Din raportul de expertiză nr. 963/20.05.2013 întocmit de expert în specialitatea energie Crăița Haritina, aflat la filele 71-78 din dosar, a reiesit ca, pe terenul proprietatea reclamantului S. C., în subteran, se află amplasată linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv - cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY, acest cablu se află la o adâncime de 0,7 m și are o lungime de 14,40 m, iar suprafața de teren afectată de acest cablu este de 23.04 mp.
Cablul respectiv este proprietatea paratei recurente, nu a lui ., care este societatea ce este deservită cu energie electrică, prin cablul amplasat pe terenul proprietatea reclamantului, avand in vedere urmatoarele argumente:
- la data la care s-a amplasat linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv - cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY, pe terenul care a devenit ulterior proprietatea reclamantului, acest cablu era proprietatea E..
- în contractul nr. 26/07.02.1997 încheiat între RENEL – Filiala de Rețele Electrice și ., având ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum ., din B. . . că furnizorul are dreptul să racordeze la instalațiile de alimentare care asigură energia electrică consumatorului și alți consumatori decât cei existenți la data prezentului.
- în avizul de racordare nr._/21.11.1996, ce a stat la baza încheierii contractului de furnizare a energiei electrice, s-a prevăzut în art. 4.2 că, după terminarea lucrărilor, instalațiile de alimentare și terenul ocupat de ele vor fi predate de consumator la FRE BZ CDEE U., fără plată și fără pretenții financiare sau patrimoniale ulterioare.
- în art. 9 se prevede că FRE B. își rezervă dreptul de a racorda la instalația de alimentare cu energie electrică a consumatorului și alți consumatori decât cei existenți la data prezentei; rezultă din aceste prevederi contractuale că, deși instalația electrică a fost efectuată de către consumatorul ., după efectuarea acesteia, acesta devenea proprietatea E., și la această instalație electrică puteau să se racordeze și alți consumatori.
- imprejurarea că nu au mai fost racordați și alți consumatori, pentru că nu a fost cazul, nu înseamnă că, potrivit înțelegerii dintre părți, cablul nu a revenit în proprietatea E..
- acestea au fost și concluziile expertului în răspunsul la obiecțiuni la raport de expertiză nr. 1690/05.11.2013 aflat la fila 108 din dosar, care arată că, cablul ce tranzitează terenul reclamantului aparține la acest moment pârâtei (a se vedea punctul 4.2 din aviz), fiind predat după realizare lui.
- in acelasi sens au fost si depozitiile martorilor audiati in cauza, I. M., lucrător operator calculator la agenția de furnizare a Energiei electrica si B. A., administrator la .. Prima martora este cea care a întocmit contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari la tarife reglementate, nr._/15.11.2000 încheiat între . și ., declarand ca contractul de furnizare a energiei electrice se încheie în baza avizului de racordare, convenția părților de furnizare a energiei electrice este cea de la data încheierii contractului, și emiterii avizului de racordare în 1996, contractul din anul 2000 s-a încheiat doar pentru actualizarea bazei de date, și a fost reactualizat în 2013, contractul nu presupunea o modificare a voinței părților cu privire la instalația electrică, cu privire la instalația electrică fiind relevant avizul de racordare emis inițial, în 1996, de Sucursala de distribuție. Cealalta martora a declarat ca, la data la care s-a încheiat primul contract în 1997, s-a stabilit că la cablul său mai pot fi racordați și alți consumatori, că cablul, care a fost făcut pe cheltuiala sa, o să fie proprietatea RENEL, de atunci nu a mai existat niciun consumator, . fiind singurul consumator, dar dacă ar mai fi existat un alt consumator ar fi avut dreptul și posibilitatea de a se lega la instalația sa, iar contractele din 2000 și 2013 le-a semnat pentru actualizarea bazei de date.
- contractul de furnizare a energiei electrice se încheie în baza avizului de racordare, convenția părților de furnizare a energiei electrice este cea de la data încheierii inițiale contractului 1997 și emiterii avizului de racordare în 1996; în condițiile în care contractul din anul 2000 s-a încheiat doar pentru actualizarea bazei de date și a fost reactualizat în 2013, tot pentru actualizarea bazei de date, relevant pentru a stabili cine este proprietarul cablului electric este convenția părților de furnizare a energiei electrice de la data încheierii inițiale contractului 1997 și emiterii avizului de racordare în 1996; din avizul de racordare din anul 1996 și din contractul încheiat în anul 1997 rezultă în mod clar că pârâta este proprietara cablului.
- nu in ultimul rand, in recurs a fost depus de intimat un inscris intitulat Aviz de amplasament favorabil pentru coexistenta cu constructiile, inregistrat sub nr. 6761/30.06.2010, emisa de recurenta din prezenta cauza, in care face referiri exprese la cablul ce face obiectul prezentului litigiu si arata ca este proprietatea sa.
F. de cele expuse pe larg anterior, tribunalul apreciaza ca, in mod corect, instanta de fond a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a paratei recurente, cu atat mai mult cu cat si in recurs, fata de inscrisurile noi depuse de parti, aceasta calitate a fost dovedita si justificata. Tocmai din aceste considerente, solutia instantei de fond urmeaza a fi mentinuta in cea ce priveste modalitatea de solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a recurentei parate, in sensul respingerii ei, ca neintemeiata.
2. In ceea ce priveste fondul cauzei, tribunalul retine faptul ca, asa cum rezulta din actele dosarului, reclamantul S. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . Nord SA Sucursala Distribuție B. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri în cuantum de 500 lei lunar pentru afectarea terenului proprietate privată al reclamantului prin prezența unui cablu electric subteran ce traversează terenul, motivand, in esenta, faptul ca părinților reclamantului, S. D. și S., le-a fost expropriat în mod abuziv, prin Decretul nr. 27/7.03.1975, o suprafață de teren de 1770,60 mp; că, prin decizia nr. 1338/13.02.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul a redobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 805 mp, că această suprafață, în urma unor măsurători exacte, s-a dovedit a fi de 920 mp, pronunțându-se în acest sens decizia nr. 4/6.01.2010 de Tribunalul B., precum și că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 621 alin. 3 și ale art. 555 alin. 1 din noul Cod civil, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, ale art. 44 din Constituție, ale art. 41 alin. 4 și art. 16 alin. 3 din Legea nr. 13/2007.
Din raportul de expertiză nr. 963/20.05.2013 întocmit de expert în specialitatea energie Crăița Haritina, aflat la filele 71-78 din dosarul instantei de fond, a reiesit ca, pe terenul proprietatea reclamantului S. C., în subteran, se află amplasată linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv - cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY, acest cablu se află la o adâncime de 0,7 m și are o lungime de 14,40 m, iar suprafața de teren afectată de acest cablu este de 23.04 mp.
- In primul rand, instanța de fond a apreciat că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, art. 16 din Legea nr. 13/2007, respectiv art. 12 din Legea nr. 123/2012, întrucât acestea reglementează dreptul de servitute de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea/desființarea de rețele electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condițiile legii; ca art. 16 alin 6 din Legea 13/2007 prevede că servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană cuprinde dreptul de acces și de executare a lucrărilor la locul de amplasare a capacităților energetice cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii și avarii; ca, în speță, nu este vorba despre intervenții pentru retehnologizări, reparații, revizii și avarii, lucrări pentru care pârâtei îi este recunoscut dreptul de servitute de trecere.
Contrar celor retinute de instanta de fond, tribunalul apreciaza ca, in prezenta cauza, isi gasesc aplicabilitate dispozitiile Legii nr. 13/2007, avand in vedere faptul ca Legea nr. 318/2003 a fost abrogată la 22 februarie 2007 și înlocuită de Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, lege invocata chiar de catre reclamantul intimat in sustinerea cererii sale de chemare in judecata, ca temei de drept.
Legea nr. 13/2007, în art. 16 alin. 2 - prevede, pentru titularii de licențe și de autorizații de funcționare a capacităților energetice, drepturi de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată similare cu cele prevăzute anterior de Legea nr. 318/2003. De asemenea, relevante în cauză sunt și dispozițiile art. 16 alin. 3, 4, 5 și 8, precum și cele ale art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007.
Din analiza coroborată a acestor prevederi legale, respectiv din economia prevederilor actelor normative sus-amintite, care au reglementat, în mod succesiv, domeniul energiei electrice, tribunalul constata că sectorul național al energiei electrice funcționează fie în baza unor capacități energetice existente, fie prin crearea altora noi și retehnologizarea celor vechi.
Din acest punct de vedere, distincția între capacitățile energetice existente la . legii și cele înființate ulterior acestui moment este clară și sub aspectul regimului juridic al terenurilor pe care sunt amplasate (a se vedea, în acest sens, de exemplu, decizia nr. 1760/18.05.2010, pronunțată de Secția comercială a instanței supreme în dosarul nr._ ).
Astfel, s-a reținut că, atât Legea nr. 318/2003 (art. 13, art. 15 și art. 20), cât și Legea nr. 13/2007 (art. 15 și art. 21) prevăd că, capacitatea energetică este instalația de producere a energiei electrice sau energiei termice în cogenerare, rețele electrice și alte echipamente eletroenergetice, că, pentru realizarea de noi capacități energetice, precum și retehnologizarea celor existente este obligatorie obținerea unei autorizații de înființare, care se acordă numai pe/în imobile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ – teritoriale, proprietate privată a solicitantului autorizației de înființare ori deținute cu un alt titlu legal, că producerea, transportul, serviciul de sistem, distribuția și furnizarea energiei electrice se desfășoară pe bază de licențe, că, inclusiv licențele pentru exploatarea comercială a capacităților energetice noi se acordă doar în măsura în care aceste capacități sunt amplasate pe terenurile care îndeplinesc condițiile de la alin. 2 al art. 15 din Legea nr. 13/2007, precum și că, în ipoteza în care terenul pe care se urmărește înființarea și funcționarea unei capacități energetice noi constituie proprietate privată a unui terț, solicitantul autorizației de înființare are ca primă opțiune cumpărarea terenului de la proprietar sau inițierea procedurii legale de expropriere pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubirea proprietarului, în condițiile legi și obținerea concesiunii acestuia pe durata existenței capacității energetice.
Tribunalul mai retine că, distinct de această categorie, a capacităților energetice noi, atât Legea nr. 318/2003 (art. 37 alin. 4), cât și Legea nr. 13/2007 (art. 41 alin. 4), reglementează regimul juridic al terenurilor pe care se situează rețele electrice, existente la . acestor legi, stabilind că aceste terenuri „sunt și rămân în proprietatea publică a statului”.
Potrivit art. 4 pct. 4 din Legea 18/1991 - terenurile din domeniul public sunt cele afectate unui utilități publice, deci și cel ocupat de capacitățile energetice face parte din domeniul public de interes național al statului, energia electrică fiind una dintre utilitățile publice.
Conform art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007 - terenurile pe care se situează rețele electrice de distribuție existente la . prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului.
Față de cele menționate, dispozițiile art. 41 alin.4 din Legea nr.13/2007 se încadrează în măsurile necesare îndeplinirii obligațiilor statului referitoare la protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară, prevăzute de art. 135 alin. 2 lit. b din Constituția României.
Or, în speță, pe terenul la care face referire reclamantul, situat in B., . Episcopiei, se afla amplasat un Post de transformare a energiei electrice proprietatea societății recurente, PT 35 . si cabluri de electrice de Medie tensiune (LES 20 kv Episcopie ) si cabluri de joasa tensiune; din aceste capacități energetice sunt alimentate blocurile de locuințe si agenții economici situați in zona, ele servind realizării unui serviciu de utilitate publica; postul de transformare ocupa o suprafața de 30 mp; aceasta capacitate energetica a fost construita in anul 1981.
Această capacitate energetică a fost pusă în funcțiune în anul 1981, cu respectarea condițiilor și prevederilor legale în vigoare la acea dată, anterior redobandirii dreptului de proprietate al reclamantului intimat cu privire la suprafata de teren de 920 mp, prin decizia nr. 4/6.01.2010 a Tribunalului Buzau, impunându-se concluzia în sensul că terenul pe care se situează această capacitate energetică este și rămâne „în proprietatea publică a statului”.
Art. 23, A din Decretul nr. 76/1950 prevede ca "Autorizațiile de construire și exploatare de uzini și rețele electrice, dau dreptul beneficiarilor de a lua toate măsurile necesare realizării lucrărilor în cauza.
In special, obținerea autorizației acorda beneficiarului următoarele drepturi:
- de a cere exproprierea bunurilor imobile proprietate particulară.
- dreptul de a instala și întreține stilpi susținători ai rețelelor electrice, cabluri subterane, conductori aerieni, posturi de transformare sau de conexiune și altele asemenea; beneficiarul autorizației mai este în drept sa așeze și sa întrețină suporți și ancoraje pentru rețele, pe clădiri, cu respectul măsurilor administrative privind siguranța publica; sa utilizeze străzile și drumurile publice, precum și proprietățile particulare în scopul accesului la construcția proiectata, precum și pentru întreținerea și exploatarea instalatiunilor prevăzute în autorizație; sa taie arborii care, aflandu-se în apropierea instalatiunilor autorizate, ar putea provoca întreruperi; sa interzică proprietarilor imobilelor invecinate de a construi, instala sau depozita orice obiecte care ar putea prejudicia buna funcționare a instalatiunilor electrice autorizate; sa interzică construirea de noi clădiri și de orice fel de constructiuni sub liniile de transport principale: 220, 110, 35 și 25 kw.
Mai mult, OUG 63/1998, privind energia electrica si termica la art. 5 prevedea ca "suprafața de teren având dimensiunile fundației stâlpilor, este bun public", iar prin dispozițiile art. 37 alin. 4 din Legea nr. 318/2008, a energiei electrice, s-a stabilit ca "terenurile pe care se situează rețele electrice de distribuție existente la . prezentei legi sunt si raman in proprietatea publica a statului".
Ca urmare, inca din 1950 si in prezent, in condițiile Legii energiei nr. 123/2012, in mod constant, legiuitorul a statuat aceeași reglementare referitoare la statutul juridic al terenurilor ocupate de instalații electrice de transport si distribuție a energiei electrice de utilitate publica.
- Instanța de fond nu a retinut nici apărarea pârâtei în sensul că, potrivit art. 44 alin. 4 din Legea 123/2012, terenurile pe care se situează rețele electrice de distribuție existente la . prezentei legi sunt și rămân în proprietatea statului, din moment ce reclamantului i s-a restituit în natură acest teren, prin Decizia civilă nr. 1338/13.02.2007 pronunțată de ICCJ în dosarul nr._/1/2006, fiind conform acestei decizii proprietarul terenului.
Pe acest aspect, se apreciaza de tribunal că deosebit de edificatoare sunt cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia (de inadmisibilitate) din data de 31.05.2011, pronunțată în Cauza M. C. și alții împotriva României, cauză în care Curtea de la Strasbourg a fost chemată să se pronunțe cu privire la pretinsa imposibilitate a reclamanților de a beneficia de prerogativele lor de proprietari ca urmare a obligațiilor care le erau impuse, începând cu 20 iunie 1994, de legislația națională în vigoare, obligații care constau în principal în a lăsa capacitatea energetică pe proprietatea lor, fără să poată percepe chirie din partea societății E. S.A., titulara unei autorizații de funcționare a acelei capacități energetice, în a permite accesul necondiționat al societății pe terenul lor în vederea operațiunilor de revizie, de întreținere și de reparație și, în cele din urmă, în a nu ridica construcții pe teren.
Analizând, mai întâi, natura ingerințelor pretinse, tribunalul mentioneaza că, astfel cum a afirmat Curtea în mai multe rânduri, art. 1 din Protocolul nr. 1 conține trei norme distincte: prima, care se exprimă în prima frază a primului alineat și are un caracter general, enunță principiul respectării proprietății; a doua, care este menționată în a doua frază din același alineat, are în vedere lipsirea de proprietate și o supune anumitor condiții; în privința celei de-a treia, consemnată în al doilea alineat, aceasta se referă, printre altele, la dreptul statului de a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general (a se vedea, în special, Sporrong și Lönnroth împotriva Suediei, 23 septembrie 1982, pct. 61, . nr. 52). Cu toate acestea, nu este vorba de reguli lipsite de legătură între ele: a doua și a treia vizează exemple specifice de atingeri aduse dreptului de proprietate; prin urmare, trebuie interpretate în lumina principiului consacrat de prima (Lithgow și alții împotriva Regatului Unit, 8 iulie 1986, pct. 106, . nr. 102).
Măsurile de care se plâng reclamantele apelante intra sub incidența reglementării privind „folosirea bunurilor” în sensul celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, față de faptul că terenul acestora nu a făcut obiectul unei proceduri de expropriere după 20 iunie 1994, acestea nefiind lipsite niciodată în mod formal de proprietatea lor, în sensul că reclamantele puteau să utilizeze terenul, să îl vândă, să îl doneze, să îl cedeze sau să îl ipotecheze și ținând seama că dispozițiile art. 5 din OUG nr. 63/1998, preluate apoi de cele ale art. 37 alin. 4 din Legea nr. 318/2003 și ale art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007, în sensul că terenurile pe care erau situate rețelele de distribuție existente la data intrării în vigoare a legii aparțineau statului și rămâneau în proprietatea sa, nu au privat reclamanții de proprietatea lor, ci se refereau la punerea în aplicare la nivel național a unei politici de producție și de distribuție a energiei electrice și termice după schimbarea regimului politic în țară.
Analizand respectarea cerințelor de la al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea de la Strasbourg a arătat:
- că nu se contestă că atât OUG nr. 63/1998 privind energia electrică și termică, cât și Legea nr. 318/2003 și Legea nr. 13/2007, care au înlocuit-o ulterior, sunt conforme cu dreptul statelor „de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor”, enunțat la al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, permițând funcționarea optimă a rețelelor electrice de serviciu public în mai multe localități ale țării, urmăresc, fără îndoială, un scop legitim de interes general;
- că, totuși, doar acest element nu este suficient pentru respectarea dreptului garantat la art. 1 din Protocolul nr. 1, întrucât al doilea paragraf al acestei dispoziții trebuie, într-adevăr, să fie interpretat în lumina principiului general enunțat la începutul primului: prin urmare, trebuie să existe, de asemenea, un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit; altfel spus, este sarcina Curții să verifice dacă a fost păstrat un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale persoanelor în cauză, Curtea recunoscând statului o largă marjă de apreciere atât pentru a alege modalitățile de punere în aplicare, cât și pentru a hotărî dacă consecințele acestora sunt motivate, în interesul general, de preocuparea de a atinge obiectivul legii în cauză;
- că, în speță, reclamantele consideră că restricțiile care le-au fost impuse în temeiul legislației naționale limitează în mod semnificativ prerogativele lor de proprietari;
- că – similar ca în prezenta cauză, unde capacitatea energetică incriminată de reclamantele apelante s-a constatat că a fost construită si pusa in functiune în anul 1971; ca reclamantele si autorul acestora au știut de existența ei la momentul emiterii titlului de proprietate, in anul 2000 și și-au asumat consecințele prezenței acestei capacități energetice și ale exploatării acestora de către societatea titulară a unei autorizații în acest sens;
- că, în această privință, trebuie amintit că, atunci când este vorba de o măsură de reglementare a folosirii bunurilor, după cum este cazul în speță, lipsa despăgubirii este unul dintre factorii care trebuie luați în considerare pentru a stabili dacă a fost respectat un just echilibru, dar aceasta nu poate, ca atare, să reprezinte o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1, caracterul proporțional al unei atingeri aduse dreptului la respectarea bunurilor putând să depindă, de asemenea, de existența unor garanții de procedură care să asigure că punerea în aplicare a sistemului și impactul său asupra proprietarului nu sunt nici arbitrare, nici imprevizibile;
- că, însă, legile naționale adoptate succesiv în domeniul energetic conțin, într-adevăr, asemenea garanții. În ceea ce privește accesul titularilor de licențe la terenul persoanelor particulare pe care au fost înființate capacități energetice în vederea efectuării unor operațiuni de revizie, de întreținere și de reparație, exercitarea dreptului de uz și de servitute a fost condiționată, de la adoptarea OUG nr. 63/1998, de respectarea principiilor echității și minimei afectări a dreptului de proprietate. În plus, aceste legi definesc în mod clar drepturile și obligațiile care le revin titularilor de licențe de funcționare a capacităților energetice și, respectiv, proprietarilor terenurilor pe care se află aceste capacități.
- că proprietarii de terenuri care făceau obiectul unor restricții ce urmăreau un scop de interes național, precum cele din prezenta speță, puteau, nu doar în teorie, ci și în practică, să obțină reparație pentru prejudiciul cauzat de lucrările întreprinse de titularii drepturilor de uz și de servitute, în special prin inițierea unei acțiuni în justiție întemeiate pe dispozițiile de drept comun, cu condiția de a face dovada că au suferit un prejudiciu real, cerință care nu este nici excesivă, nici arbitrară;
- că, în măsura în care capătul de cerere al reclamanților ar putea fi interpretat ca o imputare adusă autorităților de a nu fi procedat, după 1994, la exproprierea terenului lor, Curtea amintește că, într-un domeniu atât de complex și de delicat ca cel al strategiei naționale în domeniul energetic, statul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a-și desfășura politicile sale de interes general; exproprierea terenului ar fi conferit, în mod evident, reclamanților un drept la măsuri compensatorii, însă nimic nu dovedește că aceasta ar fi servit mai bine scopurilor de interes general vizate de politica respectivă; indiferent de situație, nu a fost vorba în speță de o alegere în mod vădit arbitrară sau nerezonabilă, iar Curtea nu poate substitui, cu propria apreciere, pe cea a autorităților naționale cu privire la mijloacele cele mai adecvate pentru a atinge, la nivel intern, rezultatele urmărite de o politică publică, cu atât mai mult cu cât stâlpii amplasați pe terenul reclamanților fac parte dintr-o rețea energetică care alimentează cu electricitate numeroase localități, printre care și pe cea a lor, aceștia beneficiind de servitutea care le afectează terenul.
Instanta de recurs apreciaza ca o astfel de aserțiune a Curții Europene este aplicabilă, evident, și în cauza pendinte, atâta vreme cât este de necontestat că pe terenul reclamantului S. C., în subteran, se află amplasată linia electrică de cablu LEC de 0,4 kv - cablu aluminiu cu armătură de oțel pentru branșament electric trifazat subteran tip 3x35+16ACYABY, acest cablu se află la o adâncime de 0,7 m și are o lungime de 14,40 m, iar suprafața de teren afectată de acest cablu este de 23.04 mp; ca această capacitate energetică a fost construită pe amplasamentul actual în anul 1981; ca, postul de transformare a energiei electrice proprietatea societății recurente, alimenteaza blocurile de locuințe si agenții economici situați in zona, ele servind realizării unui serviciu de utilitate publica.
Față de toate aceste considerente, instanța de contencios european a drepturilor omului a conchis că, ținând seama de circumstanțele specifice ale prezentei cauze și după ce a recurs la o apreciere globală a faptelor, autoritățile naționale au păstrat echilibrul just care trebuie să predomine în materie de reglementare a folosirii bunurilor între interesul public și interesul privat, acest capăt de cerere fiind în mod vădit nefondat și trebuind a fi respins în temeiul art. 35 paragrafele 3 și 4 din Convenție.
In plus, tribunalul retine si ca dispozițiile art. 16 din Legea nr. 318/2003, cu aceeași numerotare și în Legea nr. 13/2007, ale art. 37 alin. 4 din Legea nr. 318/2003, preluat cu același conținut în art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007, au fost declarate constituționale.
Tribunalul mai reține că, analizând dacă exercițiul acestor drepturi intră în coliziune cu art. 44 și art. 136 din Constituție, Curtea Constituțională a stabilit că, prin lege, se exercită un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale referitoare la protecția proprietății private. De asemenea, restrângerea dreptului de proprietate întrunește cerințele impuse de art. 53 din Constituția României, respectiv este prevăzută de lege, se impune datorită condițiilor de realizare a activităților specifice domeniului energetic, este necesară într-o societate democratică, este proporțională cu situația care a determinat-o, nu aduce atingere existenței drepturilor și libertăților cetățenești.
Restrangerea prevazuta de textele legale si cuprinsa in Legea energiei nu este excesiva, ci limitata de durata afectarii terenului, scopul de utilitate publica, iar cele doua drepturi reale, constituite prin lege, dreptul de uz si cel de servitute, nu pot fi acordate decat persoanei nominalizate prin lege ca fiind titulara autorizatiei de infiintare si functionare a capacitatilor energetice si a licentei. Aceste limitari au fost stabilite prin Legea nr.123/2012 si anterior prin Legea 13/2007, Legea nr.318/2003, OUG nr.63/1998, Decretul nr.76/1950, iar Curtea Constitutionala, care sesizata fiind, cu neconstitutionalitatea art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007 (art. 37 alin. 4 din vechea Lege a energiei electrice nr. 318/2003) si a art. 16 din vechea si actuala Lege a energiei electrice, a stabilit ca acestea respecta prevederile art. 16, 44 si 136 din Constitutie, inclusiv prevederile art. 1 din Protocolul nr.1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Referitor la susținerea ca prevederile art. 41(4) din Legea nr. 13/2007 ar aduce o incalcare prevederilor Constitutiei referitoare la dreptul de proprietate, Curtea Constituționala a României a statuat in soluționarea excepției de neconstitutionalitate a art. 41(4) din Legea nr. 13/2007, ca acesta nu contravine reglementarilor constitutionale si sunt in conformitate cu dispozițiile art. 44 alin (1 ) teza a doua, potrivit cărora conținutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Pe de alta parte, restrangerea exercitării dreptului de proprietate privata, reglementata de textul criticat indeplineste condițiile prevăzute in art.53 alin (1 ) din Constituție, respectiv este prevăzuta de lege, se impune datorita condițiilor in care se realizează desfășurarea activităților in sectorul energieie electrice, este necesara ., este proporționala cu situația care a determinat-o, nu are caracter discriminatoriu si nu aduce atingere existentei dreptului sau libertății cetățenilor. A mai stabilit Curtea Constituționala, ca dispozițiile art. 41(4) din Legea nr. 13/2007 nu incalca nici principiul egalității in drepturi a cetățenilor, deoarece nu instituie diferente de tratament juridic intre persoanele aflate in aceiași situație, ci dimpotrivă, obligațiile si restricțiile prevăzute sunt aplicabile tuturor, persoane fizice.
Este adevarat ca acel cablu traverseaza terenul reclamantului, insa, asa cum am aratat, trebuie avute in vedere prevederile legale enuntate mai sus, din care rezulta ca regimul juridic al acestor terenuri este determinat de data amplasarii acestor instalații, astfel ca chiar daca reclamantul intimat "reclama situația actuala," modul de soluționare depinde de data amplasării instalației. Amplasarea stalpului pe amplasamentul respectiv s-a facut anterior reconstituirii dreptului de proprietate pe numele reclamantului intimat, acesta cunoscand situatia si acceptand amplasamentul respectiv, cu toate consecintele juridice ce decurg din aceasta situatie.
Pentru considerentele expuse pe larg în precedent, constatând că, în speță, prima instanță, prin sentința recurata, a făcut o gresita aplicare a dispozițiilor legale relevante, Tribunalul, în temeiul art. 312 C.proc.civ., a admis recursul declarat de pârâta . NORD, SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE B., în contradictoriu cu reclamantul S. C. și a modificat, în parte, sentința atacată în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată, menținând dispozițiile acesteia în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive.
A respins cererea intimatului privind acordarea cheltuielilor de judecată, avand in vedere ca recursul formulat de pârâta . NORD, SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE B. a fost admis, astfel incat aceasta nu este parte cazuta in pretentii, in conformitate cu prevederile art. 274 cod de procedura civila.
Împotriva deciziei civile nr. 51/2015 pronunțată de Tribunalul B. în data de 18 februarie 2015 a formulat contestație în anulare contestatorul S. C..
A invocat, în drept, prevederile Codului de Procedură Civilă, art. 318, precum și prevederile art. 304, alin. 7, 8, 9, arătând că prezenta contestație specială vizează acea parte din decizie prin care se admite recursul pârâtei S.C. E., împotriva Sentinței Civile nr. 1659/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul._/200/2012, în speță a acelei părți privind respingerea cererii de a acorda despăgubiri reclamantului privind afectarea terenului proprietate privată prin prezența unui cablu electric, hotărârea pronunțarea fiind lipsită de temei legal, cuprinzând motive contradictorii, străine de natura acțiunii.
A susținut că a enumerat care sunt principalele acte juridice prin care i se asigură dreptul la despăgubiri pentru suprafața de teren afectată de o rețea electrică, respectiv:
I. CODUL CIVIL Art. 621 - Dreptul de trecere pentru utilității
1. Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul sau a rețelelor edilitare de natura conductelor de apă, gaz, cabluri electrice subterane ori aeriene, precum și a oricăror instalații sau materiale cu același scop.
2.Această obligație subzista numai pentru situația în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.
3.în toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă este vorba de utilități noi, despăgubirea trebuie să fie și prealabilă.
4.Clădirile, curțile și grădinile acestora sunt exceptate de la acest drept de trecere.
II.CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin Decizia 324/2010 publicată în M.O. nr. 329/19 mai 2010, analizând dispozițiile art. 16, alin. 5, 6 din Legea Energiei Electrice nr. 13 din 2007, prin care se acordă despăgubiri numai pentru cei care S.C. E. înființează rețele după . legii. Pentru cei afectați înainte de apariția legii, proprietarii terenurilor sunt îndreptățiti să beneficieze de despăgubiri potrivit dreptului comun".
III.A se vedea punctul I enunțat mai sus și a jurisprudenței CEDO art. I Protocolul nr. 1 - Privarea unui bun în absența oricărei despăgubiri constituie o încălcare a art. nr. 1 din Protocolul nr. I al Convenției, indemnizarea fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate.
IV.Constituția României, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, prin art. 3, 5, 6 înscrise obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse proprietății.
V.În niciun articol din Legea nr. 13/2007 nu este prevăzută gratuitatea folosirii terenului proprietate privată, excepția fiind dată terenurilor aparținând unităților administrative sau ale statului (art. 16 alin. 4). O societate privată nu poate folosi un teren privat de pe urma căruia obține profit, afectând proprietatea. Poate folosi spațiul public adiacent lipsit de orice sarcină. De altfel proprietarul este plătitor de taxe și impozite, inclusiv pe suprafața afectată de rețeaua electrică. A se vedea punctul 4, art. 621 - Curțile sunt exceptate de drept de trecere.
VI.Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 8 - Orice persoană are dreptul la satisfacerea efectivă din partea instanțelor juridice naționale competența împotrivirea actelor care violează drepturilor fundamentale ce-i sunt recunoscute prin Constituție și lege.
VII.DREPTURILE LEGITIME privind dreptul de proprietate sunt izvorâte din Codul Civil, Constituție, CEDO.
Contestatorul a arătat că principalele motive contradictorii și interpretări greșite date de instanța de recurs și în soluționarea cazului sunt următoarele:
1.Se face trimitere la legi care nu au nici o relevanță în cazul datei depunerii cererii în instanță (9.07.2012), singura lege valabilă în cazul de față fiind Legea nr. 13/2007.
2.Se invocă în ultimul paragraf (pag. 13) prevederile pe de o parte asupra art. 16 (alin. 3, 5, 5 și 8, precum și cele ale art. 41 alin 4). Asupra prevederilor art. 16 alin. 5 și 6 s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 324/2010 enunțată la punctul A II al prezentei motivări din Contestație.
Cât privește art. 41 alin 4, greșit interpretat, așa cum a subliniat în cererea de chemare în judecată, Legea nr. 13/2007 a intrat în vigoare în data de 22.07.2007, iar terenul a devenit proprietate privată în data de 13.02.2007. Acest aspect fiind subliniat și de prima instanță. Cum să rămână în proprietatea statului când terenul tocmai a fost recuperat de la stat, redevenind proprietate privată. Aceste afirmații se subliniază în mod greșit în câteva paragrafe (pag. 14).
3.Afirmația greșită în aceeași pagină 14 „Pe terenul la care face referire reclamantul se afla amplasat un post de transformare a Energiei electrice proprietatea societății recurente". Nu a reclamant prezența a niciunui transformator pe proprietate. Acesta se afla pe domeniul public, la o anumită distanță de proprietate. Din nou afirmație greșită: „terenul pe care se situează o capacitate energetică este și rămâne în proprietate publică a statului".
4.Se face trimitere la Decretul nr. 76/1950 fără nici o relevanță invocând o nouă expropriere a imobilelor proprietate particulară, fiind cu totul greșită această abordare.
5.în paragraful pag. 15 se înscrie OUG 63/1998 la art. 5 se prevede: „suprafața de teren având dimensiunile fundației stâlpilor este bun public". Cu totul greșit. Pe teren nu se afla un stâlp electric (poate că este vorba despre o altă speță). Pe terenul în litigiu se află un cablu electric subteran, ce poate fi deviat cu ușurință pe spațiul public adiacent. În același timp, față de data depunerii cererii de chemare în judecată (09.07.2012) cauza în litigiu se află sub incidența legii nr. 13/2007, a Noului cod civil valabil de la 1 noiembrie 2010, precum și a prevederile CEDO și Constituției Române. Legea nr. 318/2008, prin art. 37, alin. 4 nu prezintă nicio semnificație (în special făcând trimitere la un stâlp care nu există).
7. Se subliniază în paragraful 2, pag. 18: „regimul juridic al acestor terenuri este determinat de data amplasării acestor instalații, astfel chiar dacă, reclamantul intimat, reclamă situația actuală, modul de soluționare depinde de data amplasării. Amplasarea stâlpului s-a făcut anterior reconstituirii dreptului de proprietate.
Din nou motivare greșită, deoarece nu este vorba de amplasarea vreunui stâlp așa cum a fost înscris cu totul greșit și în paragraful nr. 2, pag. 15.
Contestatorul susține în privința „datei amplasării stâlpului", deși în realitate este vorba de un cablu electric ce afectează terenul proprietate pe o suprafață de 23,04 mp., că prin decizia nr.324/19.05.2010 CURTEA CONSTITUȚIONALĂ, analizând prevederile art. 16 alin. 5, 6, s-a pronunțat fără echivoc, în privința diferențierii înscrise în Legea 13/2007 la articolelor mai sus menționate, în sensul acordării despăgubirilor celor afectați după . legii. Curtea, prin această Decizie, a statuat cu caracter obligatoriu ca celor afectați de capacități energetice înainte de apariția legii li se pot acorda despăgubiri potrivit dreptului comun.
În concluzie, a solicitat admiterea contestației, în sensul reluării judecății a acelei părți din Decizia Civilă nr. 51/2015 dată de Tribunalul B., secția I Civilă prin care se admite parțial recursul pârâtei S.C. E., respingând acțiunea reclamantului de acordare a unei despăgubiri pentru terenul afectat de prezența unui cablu electric.
Intimata . Muntenia Nord SA a formulat în cauză întimpinare, solicitând respingerea contestației în anulare specială ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
Nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 din codul de procedura civilă cu privire la calea de atac formulată de contestator . Art. 318 C. proc. civ. deschide calea contestației în anulare speciale pentru două motive, și anume când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare cu care a fost învestită.
1. Primul motiv are în vedere greșeli materiale de ordin procedural, săvârșite de instanță prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Intră în această categorie: respingerea unui recurs ca tardiv, în raport de data înregistrării lui la instanță, în timp ce din plicul atașat la dosar rezulta că recursul fusese depus la poștă înăuntrul termenului legal de recurs; anularea ca netimbrat a recursului, deși !a dosar se găsea la data pronunțării hotărârii chitanța de plată a taxei de timbru; anularea recursului ca netimbrat, fără a se observa că pentru unul din motivele de recurs nu era necesară timbrarea; pronunțarea instanței de recurs asupra altei hotărâri decât cea recurată etc.
Greșelile materiale la care se referă art. 318 C. proc. civ. sunt greșeli de fapt, involuntare, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea sau reaprecierea fondului și de aceea ele nu trebuie confundate cu greșelile de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale ori de rezolvare a unui incident procedural, astfel că acestea din urmă nu pot fi valorificate într-o contestație în anulare.
2.Cel de-al doilea motiv, referitor la omisiunea cercetării vreunuia din motivele de casare sau modificare, poate fi invocat numai dacă recursul a fost respins în fond ori admis în parte, pentru că, dacă recursul a fost admis integral, casarea fiind totală, partea nu are deschisă calea contestației în anulare, deoarece cu prilejul rejudecării în fond va putea invoca aspectele omise. De asemenea, acest motiv de contestație presupune că partea a formulat în termenul legal motivul de recurs pretins a nu fi fost examinat, deoarece nu se poate face contestație decât pentru motivele de nelegalitate cu care partea a învestit în mod legal instanța, nu și pentru cele depuse tardiv sau pe care instanța de recurs le putea invoca din oficiu.
3.Când invocă omisiunea de cercetare a unor motive de casare sau de modificare, contestatorul trebuie să aibă în vedere unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în care se încadrează criticile din cererea sa de recurs, și nu argumentele de fapt și de drept ce se subsumează acestor motive, întrucât legiuitorul deschide calea contestației în anulare pentru necercetarea motivului de recurs, și nu a argumentelor pe care el se sprijină.
In speța de fata nici unul din motivele de mai sus nu subzista .
Contestatorul susține ca îndreptățirea sa de a primi despăgubiri este prevăzută de art. 621 din Codul Civil. Trebuie avut în vedere ca în materie Legea nr. 123/2012, (anterior Legea nr. 13/2007) Legea Energiei este lege specială ale cărei prevederi completează prevederile generale și se aplică prioritar.
1.Societatea intimată, în calitate de distribuitor al unui serviciu de utilitate publică are anumite drepturi stabilite de legea specială, Legea nr. 13/2007.
Astfel art. 16 si 19 stabilește în favoarea sa un drept de uz și servitute legală de trecere, precum și acces la utilitățile publice, pe terenurile proprietatea publică sau privată a altor persoane pentru lucrări de retehnologizare, realizare și de asigurarea funcționarii normale a capacităților energetice, precum și a celor de reparație, revizie și de intervenție în caz de avarie .
Aceste drepturi au caracter legal și se exercită pe toată durata existentei capacității energetice, cu titlu gratuit.
2.Pe de alta parte conform Legii nr. 13/2007, art. 41 (4) care reglementează situația juridică a terenurilor ocupate de instalații energetice prin care se realizează servicii de utilitate publică: "Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la . prezentei legi, sunt și rămân în proprietatea statului ".
3.In ceea ce privește obligația titularilor de licență de a încheia cu proprietarii terenurilor convenții care să prevadă condițiile de exercitare a drepturilor de uz si servitute prevăzute de art. 16 (5) si (6), sunt aplicabile pentru "exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietăților private afectate de capacități energetice, care se vor realiza după . prezentei legi " și nu în cazul celor deja existente înainte de apariția legii .
Aceasta capacitate energetică a fost construită în anul 1981 și ca urmare intra sub incidența prevederilor Legii nr.13/2007, în sensul că operatorului de distribuție i se conferă drepturi ce au caracter legal și se exercită pe toată durata existentei capacității energetice, cu titlu gratuit.
4.Referitor la considerațiile formulate de contestator cu privire la Decizia nr. 324/2010 în ceea ce privește dispozițiile art.16 alin 5 si 6 din Legea energiei, intimata susține că sunt greșite și în contradicție cu punctul de vedere al Curții:
Dispozițiile art. 16 alin. (5) și (6) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 prevăd posibilitatea ca, urmare încheierii unor convenții, proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații, datorită capacităților energetice realizate după . legii criticate, să primească indemnizații și despăgubiri. În opinia autorului excepției, această reglementare creează discriminări, deoarece titularii proprietăților private afectate, de asemenea, de capacități energetice, dar realizate anterior intrării în vigoare a acestei legi, nu au dreptul la aceleași indemnizații și despăgubiri. Totodată, se susține și încălcarea dreptului de proprietate privată.
Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 44 din Constituție, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 373 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008, prin care a reținut, în esență, că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, conținutul și limitele acestui drept fiind stabilite de lege, potrivit art. 44 alin. (1) teza finală din Constituție. Instituirea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacități energetice reprezintă o astfel de limitare, justificată de faptul că pe această cale se asigură valorificarea fondului energetic - bun public de interes național. Exercitarea drepturilor prevăzute de art. 16 alin. (5) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice este determinată de un interes major de ordin general și, ca atare, legiuitorul este pe deplin competent să stabilească condițiile exercitării atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Astfel a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, de pildă Decizia nr. 261 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 29 aprilie 2010 .
Cele statuate de Curte cu prilejul pronunțării deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în această cauză, astfel că, sub aspectul mai sus învederat, critica de neconstituționalitate nu poate fi reținută.
În legătură cu reglementarea dreptului la indemnizații și despăgubiri pentru acei titulari ai proprietăților afectate de capacitățile energetice realizate după . Legii nr.13/2007, Curtea constată că aceasta transpune voința legiuitorului în materia despăgubirilor acordate pentru instituirea dreptului de uz și servitute în favoarea utilizării capacităților energetice. Totodată, Curtea reține că cele două categorii de titulari ai dreptului de proprietate privată, și anume cei pe ale căror terenuri existau deja capacități energetice, respectiv cei pe ale căror terenuri urmează să se realizeze capacități energetice după . Legii nr. 13/2007, se diferențiază prin momentul obiectiv al realizării acelor capacități, energetice, în raport cu data intrării în vigoare a legii ce reglementează dreptul la indemnizații și la despăgubiri. Legea nr. 13/2007 are în vedere capacitățile energetice realizabile după . și nu se referă la cele deja realizate la momentul intrării sale în vigoare în condiții aparte în timp și într-un alt cadru legislativ, astfel că titularilor dreptului de proprietate privată asupra terenurilor afectate de capacitățile energetice li se aplică un tratament diferențiat.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată că dispozițiile art. 16 din Legea fundamentală, referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, nu sunt încălcate.
Pentru aceste considerente, intimata solicită respingerea contestației în anulare speciala și menținerea soluției instanței de recurs așa cum a fost pronunțată de Tribunalul B..
Analizând prezenta contestație în anulare prin prisma motivelor invocate, a probelor aflate la dosar și a prevederilor legale incidente tribunalul reține următoarele:
Contestatorul indică, drept temei în drept al prezentei cereri, art.318 și art. 304, alin. 7, 8, 9 Cod procedură civilă.
Potrivit art 318 Cod procedură civilă „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Potrivit art. 304, alin. 7, 8, 9 Cod procedură civilă, text de lege cuprins în Titlul V, Cap. I ce reglementează calea de atac a recursului, ” Art. 304 - Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate:
7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;
8. când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;
9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
Decizia civilă nr 51 pronunțată la data de 18.02.2015 de Tribunalul B., atacată cu prezenta contestație în anulare a fost dată în soluționarea recursului promovat de pârâta . NORD-SUCURSALA DISTRIBUȚIE B. împotriva sentinței civile nr._/17.10.2014 a Judecătoriei B..
Or, invocarea împotriva unei decizii prin care s-a soluționat calea de atac a recursului, a unor motive de recurs, în speță cele înscrise la art. 304, alin. 7, 8, 9 Cod procedură civilă, este inadmisibilă deoarece contravine principiului unicității dreptului de a folosi o cale de atac, principiu potrivit căruia dreptul de a folosi o cale de atac este unic și se epuizează prin însăși exercițiul lui.
Decizia nr 51/18.02.2015 fiind irevocabilă, nu mai poate fi supusă recursului astfel că, Tribunalul nu poate analiza motivele de recurs invocate de contestator împotriva acesteia ci doar motivele pe care d-lui își sprijină contestația în anulare, respectiv cele înscrise la art 318 Cod procedură civilă.
Procedând astfel, Tribunalul relevă că în soluționarea contestației în anulare va porni de la împrejurarea că această cale de atac este una extraordinară, prin intermediul căreia se tinde la repunerea în discuție, într-o nouă procedură judiciară, a unor raporturi juridice deja soluționate printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, astfel că ea nu poate fi primită decât pentru cazurile și în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege. Altfel s-ar ajunge la menținerea, pe termen nelimitat, a unui conflict între părți sau între aceștia și succesori, ceea ce ar afecta grav siguranța raporturilor juridice civile și încrederea în sistemul judiciar.
De altfel, în acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care se reține, în mod constant, că dreptul la un proces echitabil, garantat de art 6 al 1 din Convenție, trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenței dreptului ca și element al patrimoniului comun al statelor semnatare, principiu enunțat în preambulul Convenției, iar unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi, în principiu, rediscutate ( cauza Brumărescu contra României ).
În speță contestatorul invocă prevederile art 318 Cod procedură civilă, anterior redat, text de lege care deschide calea extraordinară a contestației în anulare atunci când hotărârea pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale precum și atunci când, instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Motivul de contestație în anulare înscris la art. 318 teza l cod procedură civilă și anume „dezlegarea recursului este rezultatul unei greșeli materiale” are în vedere erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Textul se referă la acele greșeli pe care le comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. Nu se circumscriu acestei noțiuni, așa cum este ea avută în vedere de norma legală menționată, greșelile de judecată cum ar fi erori în aprecierea probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale.
Or, motivele invocate de contestator se referă în totalitate la pretinse greșeli pe care le-ar fi comis instanța de recurs în reținerea situației de fapt și în aplicarea prevederilor legale incidente.
În atare condiții, în speța de față nu se poate aprecia că hotărârea la a cărei anulare se tinde în actuala procedură judiciară este rezultatul unor greșeli materiale așa cum pretinde contestatorul întrucât, îndreptarea acestor greșeli, dacă ele ar exista, nu s-ar putea face decât procedându-se la reevaluarea materialului probator și la o nouă judecată, fapt ce ar excede dispozițiilor art.318 alin.1 teza I C.pr.civ.
D. consecință, Tribunalul conchide că d-l S. C. nu are deschisă calea de atac a contestației în anulare pentru a-și valorifica motivele de nemulțumire legate de aprecierea materialului probator și aplicarea legii de către instanța de recurs, drept pentru care va respinge acest motiv de contestație în anulare.
Referitor la cel de al doilea motiv, omisiunea instanței de recurs de a de a răspunde tuturor criticilor și apărărilor formulate în cauză, tribunalul observă că textul de la art 318 teza a II- a Cod procedură civilă statuează în sensul că acest caz de contestație în anulare intervine atunci „când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”.
Din formularea textului rezultă că are la îndemână acest motiv de contestație doar recurentul, în speță . NORD-SUCURSALA DISTRIBUȚIE B., deoarece doar el ar fi putut fi prejudiciat prin aceea că i s-a respins calea de atac promovată, în totalitate sau în parte, fără să se fi cercetat toate motivele de casare sau modificare pe care le-a invocat.
În alte cuvinte cercetarea, în cadrul rejudecării recursului urmare a admiterii contestației în anulare, și a motivului de recurs omis cu prilejul primei judecăți ar putea să conducă, în cazul în care ar fi găsit fondat, la modificarea hotărârii din recurs doar în favoarea recurentului căruia ar putea să i se admită în totalitate recursul, dacă i se admisese doar în parte, sau să i se admită măcar în parte, dacă i se respinsese.
Așa fiind, Tribunalul apreciază că intimatul din recurs, adică contestatorul de astăzi, nu are la îndemână acest motiv de contestație în anulare dat fiind că d-lui nu a adus critici hotărârii fondului pe care instanța de control judiciar să fi omis a le cerceta, prejudiciindu-l în această modalitate.
Pe de altă parte, Tribunalul constată că, deși atunci când motivează în drept contestația în anulare, contestatorul indică art 318 Cod procedură civilă în întregul său, deci inclusiv motivul înscris în teza a II-a a respectivului text de lege, în dezvoltarea motivării în fapt a căii de atac de nici d-lui nu arată care motive de casare sau modificare a sentinței Judecătoriei B., invocate în fața instanței de recurs, ar fi rămas necercetate.
Pentru aceste considerente Tribunalul găsește nefondat și acest motiv de contestație în anulare.
Așa fiind, prezenta cale extraordinară de atac va fi respinsă în întregul ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul S. C., domiciliat în municipiul B., ..33, ., ., împotriva deciziei civile nr. 51 pronunțată la data de 18.02.2015 de Tribunalul B. în dosarul civil nr._/200/2012* având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata . NORD-SUCURSALA DISTRIBUȚIE B., cu sediul în municipiul B., .. 3, județul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2015.
Președinte, A. M. | Judecător, M. N. | Judecător, G. I. R. |
Grefier, A. P. |
Red.AM
Th.red.CC/AM/2 ex.
25.05.2015
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 258/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2591/2015.... → |
|---|
