Contestaţie la executare. Hotărâre din 15-04-2015, Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 99/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 99/2015
Ședința publică de la 15 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier R. O.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de contestatorul C. V. domiciliat în . împotriva sentinței civile nr_/12.11.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr_ , în contradictoriu cu intimații B. E. JUDECĂTORESC M. GOSLAN cu sediul în Ploiești, ., ., . și . IFN SA- PRIN SCA PETERKA ȘI ASOCIAȚII cu sediul în București, .-15, ., sector 1, București, având ca obiect, contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat N. O. pentru contestatorul C. V., lipsă fiind intimații B. E. Judecătoresc M. Goslan și . IFN SA la SCA PETERKA ȘI ASOCIAȚII.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, la dosar reprezentanta contestatorului a depus o cerere la data de 15.04.2015 prin care solicită lăsarea cauzei la ultima strigare, prin serviciul registratură al instanței, după care,
Avocat N. O. pentru contestator arată că nu maia re alte cereri de formulat.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al contestatorului, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Astfel că, potrivit art 304 pct 7,8 și 9 cod procedură civilă din contractul de leasing se aplică si contestatorului cu toate clauzele, considerând că este o persoană fizică prevederile privind clauza abuzivă îi sunt aplicabile. Contractul de leasing este un contract de adeziune, aceasta fiind situația si în cazul actului adițional semnat de contestator la aceiași dată, odată cu încheierea contractului, acesta neavând posibilitatea să ia cunoștință de conținutul contractului si efectele juridice ale asumării calității de fidejusor, neexistând posibilitatea unei negocieri, actul fiind un formular tipizat utilizat în mod obișnuit în diferite situații. Cât privește taxa de reziliere, această sumă nu constituie o obligație scadentă deoarece, potrivit contractului scadența acestei sume poate fi determinată în două modalități, prin acordul părților( in cazul contestatorului nu a existat niciodată un astfel de acord) sau raportat la momentul recepției scrisorii de reziliere de către utilizator, insă această scrisoare nu a fost niciodată emisă, deși s-au făcut solicitări în acest sens nu a făcut dovada emiterii acesteia si recepției sale de către contestatoare. Pentru motivele arătate solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii contestației și pe cale de consecință să se dispună anularea în întregime a formelor de executare silită dispuse în dosarul execuțional precum si desființarea titlurilor în baza cărora a fost începută executarea silită.
TRIBUNALUL
Asupra prezentului recurs civil se constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., sub nr._ contestatorii C. V. și S.C. V. ..L. au formulat contestație la executare împotriva formelor de executare efectuate in dosarul execuțional nr. 1609/2012 al B. M. Goslan in contradictoriu cu intimatii S.C Afin Leasing IFN S.A. și B. M. Goslan. Pe calea contestației formulate contestatorii au solicitat anularea tuturor formelor de executare dispuse in dosarul execuțional menționat, desființarea titlurilor in temeiul carora a fost demarata procedura executării silite precum si lămurirea întinderii titlului cu pricina. In temeiul art. 403 C. proc. Civ s-a mai solicitat si suspendarea executării silite pana la soluționarea cererii principale de chemare in judecata si obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea cererii de chemare în judecată contestatorii au învederat că, intre S.C. V. ..L. si S.C. Afin Leasing S.A. a fost încheiat contractul de leasing nr. 070627AT04/27.06.2007, contestatorul C. V. asumându-si răspunderea patrimoniala pentru obligațiile ce rezida din aceasta convenție in baza unui act adițional. Pe fondul crizei financiare intre părții au fost purtate discuții in vederea rezilierii contractului amintit, bunurile remise către utilizator fiind recuperate de către locator, urmând a fi încheiat un protocol pentru stabilirea obligațiilor reciproce aferente contractului de leasing.
Referitor la cuantumul sumelor pentru recuperarea cărora a fost începuta executarea silita, contestatorii au solicitat precizarea modalității de calcul atat in ceea ce privește suma de 243.729,17 lei reprezentând debit restant si penalități cat si suma de 54.800,36 euro reprezentând taxa de reziliere, asigurări dobânzi. Totodata contestatorii au înțeles sa invoce excepția prescripției extinctive pentru sumele scadente anterior lunii aprilie 2010.
In ceea ce privește contractul de leasing reprezentând titlu executoriu, potrivit contestatorilor clauza prevăzuta la art. 9.8 din contract potrivit careia utilizatorul va fi obligat la plata unui procent de 15% din valoarea contractului cu titlu de taxa de reziliere este lovita de nulitate deoarece are caracter abuziv. In același sens se afirma ca obligatia de plata a sumei respective nu este scadenta deoarece momentul la care aceasta devine exigibila este acela al recepționării scrisorii de reziliere de către utilizator, or o astfel de scrisoare nu a fost emisa niciodata.
In final contestatorii au mai arătat ca in sarcina acestora nu subzista nicio obligație de plata in raport cu in locatorul sumele pretinse de catre acesta fiind compensate ca urmare a platilor efectuate in avans.
In drept au fost invocate prevederile art. 399 si urm C. Proc. Civ.
Prin întâmpinarea formulata intimata I. C. Leasing IFN S.A. ( fosta Afin Leasing IFN S.A.) a invocat in primul rand excepția necompetentei generale a instanțelor judecătorești pentru soluționarea litigiului dedus judecații, in conformitate cu prevederile art. 14 din contractul de leasing orice litigiu decurgând din acesta va fi soluționat de catre Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei cu sediul in București. Rezulta ca doar curtea de arbitraj menționata este competenta sa soluționeze acest litigiu ce nu cade in competenta instanțelor judecătorești din România.
Pe cale de excepție intimata a invocat prescripția capătului de cerere referitor la constatarea nulității parțiale a contractului de leasing cu privire la clauzele abuzive. Apreciază intimata ca nulitatea a carei constatare se solicita, atrasa de caracterul abuziv al unor clauze contractuale este una relativa, putand fi invocata doar in termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art. 3 al. 1 teza I din Decretul 167/1958.
Raportat tot la aceasta solicitare a contestatorilor de constatare a nulității unor clauze contractuale datorita caracterului abuziv al acestora, intimata a arătat ca in opinia sa dispozițiile legale ce reglementează regimul juridic al clauzelor abuzive nu sunt aplicabile in cauza. Din interpretarea coroborata a dispozițiilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori si Legii nr. 296/2004 privind codul consumului rezultă ca problema determinării caracterului abuziv al unor clauze contractuale poate fi ridicată doar in cadrul raporturilor contractuale stabilite intre comercianți si consumatori. Or in speța contractul de leasing ce constituie titlu executoriu este încheiat intre doi comercianți fiind astfel exclus din sfera de aplicare a actelor normative ce reglementează domeniul clauzelor abuzive.
In ceea ce privește sumele ce se urmăresc a fi recuperate pe calea executării silite, potrivit susținerilor intimatei acestea au fost asumate in totalitate de către contestatori cu ocazia încheierii contractului de leasing conform prevederilor art. 2.1 respectiv 2.5 din acesta. Astfel suma de 243.729,17 lei reprezintă debit restant datorat conform contractului de leasing avand in vedere facturile emise si neachitate de către debitor. Suma de 40.625.36 EUR reprezintă penalități, daune interese cauzate de nepredarea ulterior rezilierii a bunurilor ce au facut obiectul contractului de leasing, asigurări, taxe amenzi precum si orice alte sume pe care debitorul era obligat sa le achite, din care suma de 14.175 EUR reprezentând taxa de reziliere in conformitate dispozițiile art. 9.8 din contract.
In drept intimata a invocat dispozițiile Codului de Procedura Civila.
Fiind legal citat, intimatul B. M. Goslan nu au formulat intampinare, acesta depunand in data de 01.10.2014 o cerere prin care a solicitat sa se constate lipsa calitatii sale procesuale pasive in acest litigiu raporta la prevederile Deciziei Curtii Constitutionale nr. 162/2003.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 19.03.2014 contestatoarea S.C. V. ..L. a solicitat in primul rand respingerea excepției necompetentei generale a instantelor de judecata invederand ca existenta unei clauze compromisorii in cuprinsul contractului de leasing nu produce efecte in ceea ce priveste litigiile nascute in etapa procesuala a executarii silite.
In ceea ce priveste excepția prescripției capătului de cerere referitor la constatarea nulității parțiale a contractului de leasing cu privire la clauzele abuzive contestatoarea a solicitat de asemenea respingerea acesteia pe considerentul ca o astfel de cerere este imprescriptibila. Astfel regimul juridic aplicabil sanctiunilor aplicabile in situatia constatarii caracterului abuziv al clauzelor contractuale este identic cu cel al nulitatii absolute de vreme ce prin instituirea unor astfel de norme se urmareste protejarea interesului general al consumatorilor si nu un interes particular.
Clauza a carei nulitate se solicita a fi constata ca urmare a caracterului sau abuziv prevazuta la art. 9.8 din contractul de leasing intra sub incidenta normelor ce reglementeaza clauzele abuzive avand in vedere prevederile art. 1 al. 1 respectiv art. 4 din Legea 193/2000.
Prin Incheierea de sedinta din data de 30.04.2014 instanta a respins exceptia necompetentei generale a instantelor invocata de catre intimata S.C. I. C. Leasing S.A. pentru motivele expuse in cuprinsul acesteia.
La termenul de judecata din data de 29.10.2014 instanta din oficiu a invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a contestatoarei S.C. V. ..L., exceptie ce a fost unita cu fondul cauzei conform prevederilor art. 137 al. 2 C. proc. Civ. procedand de aceeasi maniera si cu exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de catre intimatul B. M. Goslan.
La acelasi termen de judecata contestatorul C. V. prin reprezentat a aratat ca intelege sa renunte la cererea de suspendare a executarii silite formulata in temeiul art. 403 C. Proc. Civ. instanta luand act de renuntare.
Urmarea probatoriului administrat, instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr._/12.11.2014 prin care a admis excepția lipsei calității procesuale de folosință a contestatoarei . SRL și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de aceasta ca fiind exercitată de către o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință .
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B. M. Goslan.
A respins excepția prescripției capătului de cerere privind constatarea nulității parțiale a contractului de leasing cu privire la clauzele abuzive.
A admis în parte contestația la executare formultă de contestatorul C. V.
A respins cererea de desființare a titlului executoriu în baza căruia a fost începută executarea silită respectiv a Contractului de leasing nr.070627AT04/27.06.2007 precum și cererea de lămurire a întinderii titlului executoriu.
A dispus îndreptarea tuturor actelor de executare silită efectuate de către B. M. Goslan în dosarul de executare nr.1609/2012 în sensul limitării acestora la executarea silită a sumelor de_,3 lei și 14,175 euro, sume pentru care intimata deține titlu executoriu împotriva contestatorului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea inregistrata sub nr. 1609/10.12.2012 intimata S.C. I. C. Leasing IFN S.A. a solicitat începerea procedurii executării silite împotriva debitorilor S.C. V. ..L. si C. V. V. in temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de leasing financiar nr. 070627AT04/27.06.2007. Sumele urmărite a fi recuperate pe cale acestei proceduri sunt compuse din 243.729,17 lei reprezentând debit restant si penalitati aferente acestuia in cuantum de 18% pe an in conformitate cu art. 3.1 din Contractul de Leasing precum si a tuturor cheltuielilor aferente executarii silite si din suma de 40.625,36 EUR reprezinta penalitati, daune interese cauzate de nepredarea ulterior rezilierii a bunurilor ce au facut obiectul contractului de leasing, asigurari, taxe amenzi precum si orice alte sume pe care debitorul era obligat sa le achite, din care suma de 14.175 EUR reprezentând taxa de reziliere in conformitate dispozițiile art. 9.8 din Contractul de leasing.
In baza contractului de leasing ce constituie titlu executoriu, intimata in calitate de finanțator a transmis catre S.C. V. ..L. in calitate de utilizator, folosinta bunurilor constand in autocamion marca I. Stralis si semiremorca Schmitz an fabricatie 2007, valoarea totala a sumelor datorate de catre utilizator fiind de 116.536,59 euro compusa din avans si 60 de rate conform programului de plati ce constituie anexa nr. 1 la contract. Printr-un act adițional la contract, contestatorul C. V. in calitate de fidejusor si administrator al societății comerciale utilizatoare a bunurilor, si-a asumat raspunderea pentru toate obligatiile patrimoniale ale societarii derivând din contractul de leasing.
Raporturile contractuale dintre parti au încetat in data de 09.08.2011 ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de leasing de către finanțator ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plata a ratelor scadente de către utilizator, bunurile a căror folosința a fost transmisa in temeiul contractului de leasing fiind recuperate de către finanțator.
Făcând aplicarea prevederilor art. 137 al. 1 C. proc. Civ. instanța a analizat cu prioritate excepțiile invocate de către părti precum si din oficiu.
In ceea ce priveste exceptia lipsei capacitați procesuale de folosința a contestatoarei S.C. V. ..L. invocata din oficiu, instanța a admis-o pentru următoarele considerente.
Prin Sentința nr. 1102/10.10.2013 pronunțata de catre Tribunalul Buzau in dosarul nr._ (filele 352-354) s-a dispus inchiderea procedurii generale a falimentului si radierea din registrul comerțului a debitoarei S.C. V. ..L. Ca urmare a sentinței menționate contestatoarea si-a incetat existenta, prin urmare aceasta nu mai deține capacitatea procesuala de folosinta necesara pentru continuarea prezentului demers procesual motiv pentru care instanța a admis exceptia invocata din oficiu si a anulat cererea de chemare in judecată formulata de către aceasta contestatoare ca fiind exercitată de către o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a B.E.J M. Goslan invocata de către acest intimat, instanța a admis-o cu consecința respingerii cererii de chemare in judecata formulata in contradictoriu cu acest intimat ca fiind formulata împotriva unei persoane lipsita de calitate procesuala pasiva. Pentru a decide in acest sens instanța a reținut ca executorul judecătoresc realizează un serviciu de interes public prin aducerea la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse in titlurile executorii. Pe calea contestație la executare nu poate fi valorificat un drept împotriva executorului judecătoresc pentru ca acesta sa justifice o calitate procesuala pasiva, doar partale interesate sau vatamate prin actele de executare silita putând deține aceasta calitate . cadru procesual.
Privitor la excepția prescripției capătului de cerere referitor la constatarea nulității parțiale a contractului de leasing cu privire la clauzele abuzive, aceasta a fost respinsa ca neîntemeiată. Instanța și-a însușit argumentele invocate de către contestatoare potrivit cărora prin normele juridice ce reglementează regimul juridic al clauzelor abuzive se ocrotește un interes general instanța de judecata avand posibilitatea de a constata chiar din oficiu caracterul abuziv al unor astfel de clauze conform practicii constante in acest sens a CJUE. Prin urmare sancțiunea aplicabila in situația constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este aceea a nulitatii absolute ce poate fi invocata oricând de catre partea interesata.
Raportat la fondul contestației la executare formulata, instanța a apreciat ca aceasta este doar partial întemeiata urmând sa o admită in parte din următoarele motive.
Potrivit art. 399 C.Proc.Civ, împotriva oricărui act de executare se poate formula contestație de către cei interesați sau vatamati de executare art. 401 al. 1 lit a stipuland ca termenul de formulare a contestației este de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștința de actul pe care il contesta.
Totodată potrivit art. 399 al. 3 C. proc. Civ. in cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Prevalându-se de textul de lege menționat raportat la împrejurarea ca titlul executoriu de care de prevalează creditoarea nu este emis de o instanța de judecata, contestatorul a solicitat constatarea nulității clauzei prevăzuta la art. 9.8 din contractul de leasing ce stipula obligația utilizatorului de a plati catre finantator 15% din valoarea de baza a contractului cu titlu de taxa de reziliere, apreciind ca aceasta are caracter abuziv. Instanța a respins aceasta solicitare apreciind ca de vreme ce contractul de leasing este încheiat intre doua societați comerciale ambele fiind încadrate in noțiunea de profesionist, acestuia nu ii sunt aplicabile dispozițiile legale privind sancționarea clauzelor abuzive. Din articolul 1 al. 1 din Legea 193/2000 ce reglementează domeniul de aplicare a actului normativ rezulta fara echivoc ca acesta se aplica doar contractelor încheiate intre profesioniști si consumatori. Art. 2 al. 1defineste consumatorul ca fiind orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii. In speta contractul de leasing a fost perfectat de doua persoane juridice ce au calitate de profesioniști potrivit definiției de la art. Al. 2 din Legea 193/2000, prin urmare acestuia nu ii sunt aplicabile dispozițiile legale privind sancționarea clauzelor abuzive astfel incat instanța nu poate analiza incidenta unor astfel de caluze. Faptul ca o persoana fizica, respectiv contestatorul C. V. are calitatea de fidejusor in cadrul raporturilor contractuale stabilite nu schimba natura acestora, specificul unei convenții fiind determinat in funcție de calitatea parților sale contractante, in speța ambele parți fiind persoana juridice, și nu raportat la calitatea terților garanți.
Instanța a respins ca neîntemeiata cererea de lămurire a intinderii titlului executoriu formulata de catre contestator apreciind ca prin motivele invocate in cuprinsul contestației formulate acesta contesta insasi existenta debitului de care se prevalează intimata, nefiind relevate aspecte care sa impună efectuarea de verificări cu privire la întinderea titlului executoriu.
In ceea ce privește sumele ce se urmăresc a fi recuperate pe cale procedurii executarii silite instanța a reținut ca potrivit concluziilor raportului de expertiza contabila efectuat in cauza suma de 243.729,17 lei reprezintă contravaloarea facturilor emise de catre intimata cu titlu de rate scadente in baza contractului de leasing si neîncasate la data de 09.08.2011 respectiv data încetării raporturilor contractuale derulate intre parti. Din aceasta suma, o . facturi cu valoarea totala de 51.429,87 de lei au devenit scadente cu mai mult de 3 ani anterior datei de 10.12.2012 la care intimata a formulat cererea de executare silita. Contestatorul apreciază ca pentru aceste sume a intervenit prescripția extinctiva astfel incat nu mai pot fi recuperate pe calea executării silite. Excepția prescripției executării silite invocata de catre contestator a fost calificata drept apărare de fond de catre instanța, aparare pe care aceasta o considera întemeiata.
Intra-dever potrivit art. 1 al. 1 din Decretul 167/1958 dreptul la acțiune se stinge daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege, termenul general de prescripție aplicabil si in cauza fiind de 3 ani conform art. 3 din acelasi act normativ. Instanța apreciază ca pentru suma de 51.429,87 lei a intervenit prescriptia extinctiva deoarece solicitarea de executare silita cu privire la aceasta suma a fost formulata dupa o perioada mai lunga de 3 ani calculata de la scadenta facturilor aferente sumei cu pricina. Instanța a înlăturat ca neîntemeiata apărarea intimatei potrivit căreia anterior sesizării B. M. Goslan, aceasta a demarat executarea silita împotriva contestatorului prin intermediul unui executor bancar, executarea silita fiind încuviințata de care Judecătoria Buzau la data de 04.10.2011 in dosarul nr._/200/2014. Astfel raportat la data încuviințări inițiale a executării silite, in speta nu ar fi intervenit prescripția extinctiva pentru nicio parte din suma datorata.
Instanța a reținut ca potrivit art. 5 al. 1 din Legea 287/2011 ce a reglementat desființarea corpului executorilor bancari: Executările silite privind titluri executorii aparținând instituțiilor de credit, altor entități care aparțin grupului acestora și care desfășoară activități financiare, instituțiilor financiare nebancare sau cooperativelor de credit, aflate în curs la data intrării în vigoare a dispozițiilor prezentei legi, pot fi continuate de executorul care a început urmărirea silită. Cu toate acestea, creditorul, instituție bancară sau instituție financiară nebancară, poate solicita continuarea executării acestor titluri executorii de către executorul judecătoresc competent potrivit legii. Totodată al. 3 al aceluiași articol prevedea ca in cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), dosarele de executare aflate în curs de soluționare se predau de către instituțiile de credit și de instituțiile financiare nebancare executorilor judecătorești competenți, potrivit legii, să continue executarea silită. Astfel in situația executării silite începuta prin intermediul unui executor bancar aceasta urma sa fie continuata de către un executor judecătoresc. Textul de lege prevede in mod expres necesitatea continuării executării silite si nu a începerii unei noi executări. Prin urmare executarea silita demarata de catre intimata prin intermediul executorului bancar ar fi avut efect întreruptiv al prescripției extinctive doar in situația in care aceasta ar fi fost continuata prin intermediul unui executor judecătoresc. In cazul de fata intimata a demarat o noua executare silita la data de 10.12.2012 moment de la care se produce un astfel de efect întreruptiv. Din moment ce nu a continuat executarea silita începuta prin intermediul executorului bancar actele de executare inițiale nu pot avea ca efect întreruperea prescripției extinctive. Prin urmare din totalul de 243.729,17 lei datorați cu titlu de rate scadente pentru suma de 51.429,87 lei a operat prescripția extinctiva astfel încât intimata deține titlu executoriu împotriva contestatorului doar pentru suma de 192.299,3 lei.
In ceea ce privește suma de 40.635,36 euro aceasta este compusa cu certitudine din suma de 14.175 euro datorați de catre contestator cu titlu de clauza penala conform prevederilor art. 9.8 din Contractul de leasing având in vedere rezilierea acestuia datorata culpei utilizatorului. Diferența solicitata de către intimata reprezintă potrivit explicațiilor acesteia expuse in cuprinsul obiecțiunilor la raportul de expertiza contabila (filele 276 – 278) contravaloarea facturilor proforme depuse la dosar filele 280 – 303, fara a se preciza insa cu ce titlu au fost emise aceste facturi. Instanța apreciază ca aceasta diferența nu poate fi justificata si prin urmare nu poate face obiectul executării silite împotriva contestatorului. Singura suma ce ii poate fi imputata acestuia cu titlu de clauza penala este aceea de 14.175 euro conform prevederilor contractuale agreate de comun acord de catre parti. In contractul de leasing ce constituie titlu executoriu nu este stipulata o alta prevedere cu privire la vreo alta suma datorata cu acest titlu, prin urmare in nici un caz nu poate fi perceputa cu titlu de clauza penala suma rezultând din cumularea ratelor ce nu erau inca scadente la momentul rezilierii convenției, calculate de la data rezilierii si pana la finalul perioadei contractuale. Instanța observa ca facturile proforme de care se prevalează intimata sunt scadente ulterior datei de 09.08.2011 la care a fost reziliat contractul de leasing. Facturarea ratelor de leasing ulterior rezilierii contractului reprezintă o practica nelegala de vreme ce un contract reziliat nu mai poate produce efecte ulterior încetării sale in aceasta modalitate. Astfel spus ratele de leasing scadente ulterior momentului rezilierii nu mai putea fi facturate din moment ce contractul de leasing nu mai era in fiinta.
Prin urmare din suma de 40.635,36 euro de care se prevalează, intimata detine titlu executoriu împotriva contestatorului doar pentru suma de 14.175 euro.
In final instanța a înlăturat susținerea potrivit căreia sumele de care se prevalează intimata nu sunt scadente in lipsa notificării rezilierii contractului de leasing catre utilizator, o astfel de notificare fiind expediata catre acesta la data de 09.08.2011 conform dovezii de la fila nr. 176 din dosar. De altfel utilizatorul era pe deplin conștient de rezilierea contractului de leasing in condițiile in care a restituit bunurile utilizate catre finantator.
Contestatorul C. V. a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr._/12.11.2014 criticând soluția pentru nelegalitate, pentru motivele prevăzute de art. 304, pct. 7, 8 și 9, C.P.C., urmând să se facă în cauză și aplicațiunea art. 304, indice 1, C.P.C, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii contestației formulata împotriva formelor de executare dispuse in dosarul execuțional nr. 1609/2012 al B. M. Goslan, si, pe cale de consecința, să se dispună anularea formelor de executare silita dispuse in dosarul execuțional sus menționat, precum si desființarea titlurilor in baza cărora a fost începuta executarea silita
În motivarea recursului se reține, în esență, că recurentul consideră hotărârea instanței de fond ca nelegala, prin prisma aspectelor invocate si soluționate in acest dosar arătând următoarele:
Cu privire la suma de 192.299,3 lei consideră ca eventualele obligații de plata care ar fi putu exista in sarcina lor, au fost compensate prin plata in avans a mai multor rate, astfel ca nu mai exista nici un fel de obligații.
Astfel, cu privire la solicitarea sa ca instanța sa constate nulitatea clauzei prevăzute de art. 9.8 din Contractul de leasing, instanța a respins-o motivat de faptul ca acest contract a fost încheiat intre doua societăți comerciale, ambele încadrate noțiunii de profesioniști, iar faptul ca el, o persoana fizica, are calitatea de fidejusor in cadrul acestui contract nu schimba natura acestora, fiind un tert garant, consideră ca instanța trebuia sa aibă in vedere faptul ca prin asumarea calității de fidejusor, prin încheierea actului adițional la respectivul contract, i-a devenit opozabil si aplicabil contractul in integralitatea sa, inclusiv clauza prevăzuta de art. 9.8, care este o clauza indubitabil abuziva, urmând să se aibă in vedere faptul ca este persoana fizica, iar prevederile privind clauza abuziva consider că îi sunt aplicabile.
De altfel contractul de leasing este un contract de adeziune, aceasta fiind situația si in cazul actului adițional semnat de el, la aceeași data, odată cu încheierea contractului, neavând posibilitatea sa ia cunoștința de conținutul contractului si efectele juridice ale asumării calității de fidejusor, neexistând posibilitatea unei negocieri, actul fiind un formular tipizat utilizat in mod obișnuit in astfel de situații.
Totodată, fidejusorul neavând cunoștințe juridice nu a conștientizat efectele asupra patrimoniului sau decurgând din renunțarea la beneficiul de diviziune si discuțiune, nefiind informat cu privire la acest aspect, situație de natura sa creeze un dezavantaj vizibil pentru acesta.
De asemenea, solicită să se observe ca suma solicitata in baza art.9.8 din contract, taxa de reziliere, pentru care instanța a considerat ca parata deține titlu este de 14.175 euro.
De asemenea, cu privire la aceasta suma consideră ca instanța, înlaturand susținerile lor privitoare la faptul ca suma nu le poate fi imputata deoarece nu este scadenta, nu sunt întemeiate.
Astfel, cu privire la aceasta taxa de reziliere, in valoare de 14.175 euro, a arătat instanței ca aceasta suma nu constituie o obligație scadenta deoarece, potrivit contractului, scadenta acestei sume poate fi determinata in doua modalități: prin acordul pârtilor(iar in cazul lor nu a existat niciodată un asemenea acord) sau raportat la momentul recepției scrisorii de reziliere de către utilizator. Insa o astfel de scrisoare nu a fost niciodată emisa, iar intimata, desi a făcut solicitări in acest sens in repetate rânduri, nu a fost capabila sa faca dovada emiterii acesteia si recepției sale de către contestatoare.
Desi instanța a înlăturat susținerea lor cu privire la aspectele legate de scadenta sumei, considerând ca fiind depusa la dosarul cauzei notificarea rezilierii contractului din data de 09.08.2011, conform dovezii din dosar, precum si faptul ca utilizatorul era pe deplin conștient de rezilierea contractului de leasing, in condițiile in care a restituit bunurile către finanțator, consideră ca instanța a ignorat prevederile art. 9.8 ce prevede, in teza finala, ca scadenta achitării taxei de reziliere va fi la momentul recepției scrisorii de reziliere de către utilizator, neexistând nici o derogare de la aceasta prevedere.
Nu exista la dosarul cauzei dovada recepționării scrisorii de reziliere de către utilizator, iar simpla predarea a bunului nu are valoarea acestui moment, in condițiile in care exista prevederi contractuale specifice cu privire la momentul scadentei, prevederi ce nu pot fi suplinite prin alte acțiuni sau înscrisuri.
Consideră ca instanța de fond nu a apreciat corect cu privire la aplicarea prevederii contractuale sus menționate, făcând o aplicare greșita a legii în soluționarea prezentei cauze.
Astfel, cu privire la clauza cuprinsa in art.9.8 din contract, ce prevede ca „utilizatorul va fi eliberat de orice obligație doar o data cu plata către Finanțator a 15% din valoarea de baza a contractului, reprezentând taxa de reziliere" menționează in continuare cele arătate in fata instanței de fond, cu privire la caracterul abuziv al acestei prevederi contractuale.
Potrivit art.l alin.l din legea nr.193/2000 republicata in Monitorul Oficial nr.305/18.04.2008 "Orice contract încheiat intre comercianți si consumatori pentru vânzarea unor bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractual clare, fara echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate."
Mai mult, in conformitate cu prevederile art.4 din legea 193/2000 astfel cum era in vigoare la data contractului de credit, se menționează ca:
(1)O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerată abuziva daca, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.
(2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul, daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard reformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. "
In acest contract nu se poate vorbi de legea pârtilor, deoarece acest contract este de adeziune, fiind un contract impus de către finanțator, fara a se negocia clauzele contractuale.
Ținta principala a acestui "protectionism contractual" este contractul de adeziune. . contract desi, teoretic, fiecare parte este libera, sa-1 încheie sau nu, conținutul este stabilit in mod unilateral prin voința profesionistului (in situația de fata societate de leasing) cealaltă parte limitându-se la acceptarea clauzelor contractuale in . concesie reciproca este exclusa.
In cazul contractelor de adeziune, intervenția legiuitorului este necesara mai ales atunci cand, printr-un monopol de fapt sau de drept, contractantul care isi dictează voința, nu isi găsește sub nici o frâna eficienta in reglementările relative la practicile anti-concurențiale.
Calificarea raportului juridic ca fiind unul care intra sub incidența legislației privind protecția consumatorilor atrage in sarcina profesionistului (atat In faza precontractuala, cat si in executarea contractului încheiat cu consumatorul) o . obligații, printre care un loc aparte il ocupa obligația de a se abține de la a insera in contractile cu consumatorii clauzele abuzive.
Una dintre obligațiile (expres prevăzute in lege sau implicite, deduse de doctrina si jurisprudența din ansamblul reglementarilor) esențiale. ale profesionistului care impune co-contractanților lor contracte pre-formulate este obligația de informare (sau chiar de consiliere a clientului).
Profesionistul trebuie sa explice clientului, ., conținutul contractului si obligațiile pe care si le asuma atunci când încheie un contract de adeziune. încălcarea obligației de informare da dreptul clientului la despăgubiri, dar si la o acțiune in anularea clauzelor opace. Legislația de protecție a drepturilor consumatorului impune, de asemenea, reguli speciale de protecție a drepturilor consumatorilor, cum ar fi :obligația profesionistului de informare a consumatorului - identitatea profesionistului, prețul, calitatea, etc.
Legislația referitoare la clauzele abuzive este o consacrare legala a "principiului solidarismului contractual si in același timp, o aplicație speciala a leziunii in contractele profesionale. . care conține clauze abuzive este un contract lezionar, prestațiile pârtilor fiind dezechilibrate, in favoarea profesionistului si in prejudiciul consumatorului. Dezechilibrul presupus de includerea in contractele profesioniștilor cu consumatorii a unor clauze abuzive este un echilibru originar, care nu se confunda, dar nici nu se exclude survenirea unui dezechilibru ulterior încheierii contractului, in cursul executării sale (in acest caz vorbim de impreviziune si nu de leziune).
De asemenea, faptul ca un profesionist uzează de clauzele abuzive, desi legea ii interzice includerea in contracte a unor astfel de clauze, poate fi considerat si un abuz de putere economica a profesionistului, sancționat de lege cu despăgubiri plătibile consumatorului.
Prin legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive in contractele comercianților cu consumatorii, lege care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit in mod expres competenta instanței de judecata de a constata caracterul abuziv al clauzelor din aceste contracte. Interpretând aceasta directiva, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit in cauza Oceano Gruyo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero (C-240/98) ca protecția conferita consumatorului de acest act normativ permite judecătorului național sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, in măsura in care este investit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea.
Întrucât, un asemenea examen presupune existenta in prealabil a unui contract semnat de către cele doua parti care si-a produs integral sau parțial "efectele, este neîndoielnic ca executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului sau de către instanta.Ca atare, faptul ca acest contract a fost executat ca atare sau parțial de consumatori nu echivalează cu acceptarea in integralitate a conținutului acestuia, din moment ce el conține clauze abuzive. Rațiunea acestui act normativ consista in poziția de inferioritate economica, juridica si tehnica a consumatorului in raport cu comerciantul, inferioritate care se manifesta atat in ceea ce privește puterea de negociere, cat si in ceea ce privește nivelul de informare. Aceasta situație il pune pe consumator in postura de a adera la contractele redactate in prealabil de care comerciant fara a avea puterea de a influenta conținutul lor.
Legea interzice profesioniștilor sa includă in contractele lor profesionale clauze abuzive. Legislația chiar stabilește o lista de clauze considerate ab initio abuzive.In cazul in care, totuși, astfel de clauze sunt inscrise in contract, mai ales daca acesta este un contract pre-formulat, clauzele respective sunt considerate fara efect fata de consumator, pe langa faptul ca ele pot fi declarate nule de instanța, la sesizarea autorităților in domeniul protecției consumatorului sau chiar consumatorilor, acționând individual.
Conform art.6 din Legea 193/2000 privind clauzelor abuzive in contractele comercianților cu consumatorii, clauzele abuzive sunt fara efect pentru consumator.Art.4 si art.13-14 din aceeași Lege 193/2000 permit judecătorului sa intervină in contract, pentru a-l revizui sau reconstrui, dupa ce, in prealabil, a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractului, aplicând sancțiunea nulității absolute a acestor clauze. Daca rezilierea contractului pentru eliminarea clauzelor abuzive nu se impune, contractul putând fi executat in continuare, judecătorul dispune continuarea sa, de data aceasta de pe poziții echilibrate ale pârtilor.
In temeiul legii mai sus menționate, este considerata clauza abuziva, cea care obliga consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari in cazul neindeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de către comerciant, ipoteza pe care instanța o apreciază îndeplinita in cauza.
In speța se constata ca, desi debitoarea a semnat contractele de leasing financiar, aceasta a avut posibilitatea de a negocia cu finanțatorul numai in privința obiectului leasingului, a duratei contractului, a plaților ce urmau a fi efectuate, iar nu si considerațiile generale de leasing la care debitoarea a aderat fara a le negocia in mod direct cu creditoarea; acest aspect reiese din redactarea condițiilor generale, tipizate.
In concluzie, consideră clauza 9.8 din contractul de leasing, prin care utilizatorul va fi eliberat de orice obligație doar dupa plata a 15% din valoarea contractului, reprezentând taxa de reziliere, abuziva si solicită instanței sa constate caracterul abuziv al acestei clauze urmând a fi considerata nula.
Cu privire la suma de 14.175 euro aceasta nu este datorata. Astfel suma menționata reprezintă taxa de reziliere de 15% din valoarea contractului, calculata conform art. 9.8 din contract conform căruia "utilizatorul va fi eliberat de orice obligație doar după plata a 15% din valoarea contractului reprezentând taxa de reziliere. Daca nu s-a stabilit de comun acord o scadenta a acestei taxe de reziliere, ea va fi momentul recepției scrisorii de reziliere de către utilizator.", dovada acestui moment al recepției scrisorii de reziliere nu exista la dosarul cauzei, parata nefăcând nici o dovada in acest sens.
Intimata I. C. LEASING IFN SA,a formulat întâmpinare solicitând respingerea, ca nefondat, a recursului, cu consecința menținerii drept legală și temeinică a sentinței atacate, pentru următoarele motive:
În fapt, la data de 27.06.2007, a încheiat cu societatea V. . de Leasing Financiar nr. 070627AT04 (în continuare ..Contractul"). La aceeași dată, între societatea intimată și C. V. s-a încheiat un act adițional la Contract, în temeiul căruia Contestatorul a garantat obligațiile asumate de V. Corn Internațional SRL cu întregul său patrimoniu și, de asemenea, a renunțat la beneficiul de diviziune și beneficiul de discuțiune. Urmare a nerespectării obligațiilor contractuale, la data de 09.08.2011, în temeiul art. 8.2 din Contract, a reziliat unilateral Contractul și, în vederea recuperării sumelor restante, a demarat executarea silită împotriva societății V. Corn Internațional SRL și împotriva lui C. V., în calitate de fidejusor.
Contestatorul susține că instanța de fond a reținut în mod eronat cuantumul sumei datorate de către acesta, considerând că aceasta s-a stins prin „plata în avans a mai multor rate ". Cu privire la acest aspect, învederează că aceste sume au făcut obiectul unei expertize judiciare financiar-contabile. Cu ocazia analizei în fond a prezentei cauze, expertul contabil a stabilit cuantumul sumelor datorate de către Contestator iar în pronunțarea soluției, instanța de judecată a avut în vedere aspectele evidențiate de către expert.
În cuprinsul recursului formulat contestatorul solicită constatarea nulității clauzei prevăzute în art. 9.8 din Contract, ca fiind abuzive. Conform art. 4 din Legea 193/2000, o clauză este considerată abuzivă când nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte clauze din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, conform legii invocate de instanță și de contestatoare, o clauză este abuzivă dacă nu a fost negociată cu consumatorul. Potrivit dispozițiilor art. 2 din aceeași lege, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Prin urmare, C. V. nu este parte în contractul ce fac obiectul prezentei cauze. în fapt, acesta este parte doar în contractul de fideiusiune, prin care se obligă să garanteze respectarea de către V. Corn Internațional SRL a obligațiilor asumate prin acest contract. Mai mult, ar fi absurd să i se recunoască contestatorului dreptul de a solicita nulitatea, ca abuzive, a clauzelor stipulate într-un contract în care nici măcar nu este parte, cu atât mai mult cu cât cele două entități contractante au calitatea de profesioniști.
Prin urmare, contractul de leasing a fost încheiat între doi profesioniști, iar clauzele stipulate in acestea nu intră în sfera de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2000, ce reglementează regimul clauzelor abuzive.
Așadar, legea oferă protecție specială doar consumatorilor persoane fizice care acționează în afara activității profesionale, întrucât acestea sunt considerate "partea mai slabă" în contract, nu însă și persoanelor juridice, ..profesioniștilor", care desfășurând o activitate economică, sunt prezumați a avea cunoștințele necesare pentru a putea evalua riscurile económico-financiare la care se expun. Aceeași definiție este formulată și de către Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Finalitatea urmărita de către legiuitor în protejarea persoanei fizice în calitatea sa de consumator rezidă în atenuarea dezechilibrului creat între profesioniști și consumatori. Mai mult, dispozițiile legale menționate sunt dispoziții speciale, de strictă interpretare și aplicare. Ele nu pot fi extinse la alte categorii de subiecte de drept în lipsa unei prevederi în acest sens.
Susținerile Contestatorului se fundamentează pe premiza eronată că dispozițiile relative la clauzele abuzive din contracte sunt aplicabile în relația dintre profesioniști.
Având în vedere că dispozițiile privind clauzele abuzive nu sunt aplicabile în speță, contrar celor susținute de contestator. dreptul de a cere constatarea nulității (relative) ori a caracterului abuziv al clauzelor contractuale putea fi exercitat în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 3 alin. 1 teza I din Decretul 167/1958, de la momentul încheierii Contractului, termenul fiind depășit.
De asemenea, Contestatorul susține că nu a avut posibilitatea de a lua ..cunoștința de conținutul contractului și efectele juridice ale asumării calității de fidejusor". învederează că părți în contractul de leasing sunt intimata și V. . V. a înțeles să încheie un act adițional prin care s-a obligat să garanteze obligațiile asumate de V. Corn Internațional SRL.
Astfel, având în vedere scopul fideiusiunii (de. de a garanta obligațiile din Contract), este absurdă susținerea potrivit căreia contestatorul nu a putut lua cunoștință de conținutul contractului. în fapt, acesta a cunoscut ab initio obligațiile pe care le garantează. Mai mult decât atât, Contractul de Leasing a fost semnat de C. V., în calitate de administrator al V. Corn Internațional SRL, astfel că este evidentă lipsa de fundament a susținerilor acestuia relative la necunoașterea Contractului.
Referitor la susținerea contestatorului că nu a cunoscut efectele renunțării la beneficiul de diviziune și cel de discuțiune, intimata arată că, beneficiul de diviziune reprezintă facultatea recunoscută de lege fidejusorului. împotriva căruia creditorul îndreaptă în exclusivitate urmărirea, de a pretinde acestuia divizarea acțiunii sale pentru a fi îndreptată împotriva tuturor fidejusorilor care garantează aceeași creanță, fiecare dintre ei urmând a răspunde numai de partea de datorie ce îi revine. Beneficiul de discuțiune reprezintă facultatea recunoscută de lege fideiusorului de a pretinde creditorului urmăritor să urmărească prioritar bunurile debitorului principal și, numai dacă nu va fi îndestulat astfel, să urmărească bunurile aparținând fideiusorului.
În fapt, aceste afirmații ale contestatorului sunt irelevante întrucât debitorul principal V. Corn Internațional SRL a fost radiat și. pe cale de consecință, chiar și în situația în care C. V. nu renunța la beneficiul de discuțiune. acesta nu ar fi avut nici un efect juridic, în lipsa unui debitor principal împotriva căruia intimata se putea îndrepta. De asemenea, în lipsa altor fidejusori, beneficiul de diviziune nu produce nici un efect.
În ceea ce privește susținerile contestatorului relative la inexistența scrisorii de reziliere a contractului, intimata solicită să se constatate că acestea sunt nefondate, intimata procedând la rezilierea unilaterală a contractului la data de 09.08.2011. conform Notificării existente în dosarul cauzei la fila nr. 176, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Consideră că, în mod neîntemeiat, C. V. susține că nu a recepționat Notificarea de reziliere emisă de intimată și consideră că, din acest motiv, nu a intervenit scadența taxei de reziliere, în acest sens, depune anexat dovada recepționării acestei notificări, din data de 11.08.2011.
Prin urmare, arată că a reziliat în mod legal contractul, cu aplicarea pactului comisoriu de gradul IV stipulat în art. 8 din Contract.
Referitor la contractul de adeziune intimata arată că în art. 1175. cod civil se reglementează posibilitatea părților de a încheia contracte de adeziune, ale căror clauze esențiale sunt redactate de către una dintre părți, cealaltă parte urmând a accepta sau nu contractul în ansamblul său. Deși la prima vedere acest tip de contracte încalcă principiul libertății contractuale, în urma unei analize complexe a mecanismului contractual și a raporturilor juridice cârmuite de aceste contracte, se observă în mod evident legalitatea și oportunitatea unor astfel de contracte.
Cu alte cuvinte, necesitatea reglementării contractelor de adeziune a apărut ca o consecință firească a dezvoltării relațiilor comerciale, ce sunt. de multe ori, încetinite de formalismul impus în relațiile contractuale reglementate în raporturile civile.
Prin urmare, solicită să se observe că, în speță, clauzele esențiale ale contractului (i.e. referitoare la condițiile generale și speciale ale operațiunilor de leasing, conform legislației în vigoare) au fost redactate de intimată, iar societatea V. Corn Internațional SRL, semnatar al contractului, a avut posibilitatea de a alege să încheie sau nu contractul sau de a propune modificări în ceea ce privește celelalte clauze.
În drept, intimata își întemeiază susținerile pe dispozițiile art. art. 308 alin. (2) C., art. 115 și urm. C., art. 1175 din Codul Civil.
.Tribunalul examinând recursul declarat constată următoarele:
Prin contractul de leasing financiar nr. 0706270T04/27.06.2007 între intimata S.C. AFIN Leasing IFN S.A. în calitate de finanțator, . calitate de utilizator și apelantul reclamant C. V. în calitate de girant, finanțatorul a transmis utilizatorului, pe perioadă determinată de 63 luni dreptul de folosință asupra bunului – vehicul și remorcă - contra unei plăți periodice denumită rată de leasing, cu obligația ca la sfârșitul perioadei de leasing să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului cu privire la cumpărarea bunului.
Contractul de leasing a fost semnat de recurentul C. V., atât în calitate de administrator al . avea calitatea de utilizator cât și în nume propriu ca garant, pentru îndeplinirea la timp și în mod complet a tuturor obligațiilor asumate de utilizator prin contract, declarând că își asumă propria răspundere patrimonială pentru toate obligațiile patrimoniale ale societății pe care o reprezintă cu acest prilej,că răspunde cu patrimoniul propriu pentru orice debit izvorând din contract dacă însăși societatea-utilizator refuză ori nu are posibilitatea să îl stingă, indiferent că această conduită s-ar datora unui simplu refuz pretins nejustificat, insolvabilității ori insolvenței comerciale ori producerii falimentului derulate în legătură cu această societate, renunțând practic la orice apărare întemeiată pe incapacitatea legală a utilizatorului.
Totodată a renunțat și la beneficiul de diviziune și de discuțiune, toate aceste aspecte fiind consemnate la art 1 din Actul adițional la contractul de leasing.
Potrivit art 1 alin 1 din Legea nr 193/2000 republicată, cu modificările si completările ulterioare, orice contract încheiat între profesioniști si consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, alin 3 interzicând profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Prin „ consumator”, conform art 2 alin 1 din această lege se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori literale, iar în categoria de „ profesionist” intră, potrivit alin 2, orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenta prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale, sau de producție, artizanale ori literale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.
Art 4 alin 1 din lege, invocat de recurent, prevede că, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar pct 1 lit i din anexa la lege, enumără printre clauzele considerate abuzive, acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporțional de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.
Tribunalul constată că recurentul nu se poate prevala de aceste dispoziții legale, întrucât nu face parte din categoria consumatorilor protejați de Legea nr 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Nu poate fi considerată consumator persoana juridică . SRL, iar recurentul, acesta a acționat în numele și pe seama societății, ca administrator și garant al obligațiilor acesteia asumate în cadrul activității sale comerciale, deci ca un profesionist, calitatea de consumator fiind exclusă.
Calitatea de garant a recurentului ca persoană fizică, nu poate schimba natura comercială a contractului, care este dată de obligația principală din contract, garanția accesorie preluând natura juridică a obligației principale.
De altfel, recurentul a și recunoscut și acceptat natura comercială a contractului, potrivit dispoz. art 1 alin 4 din Actul adițional la contractul de leasing, fideiusorul înțelege ca această răspundere să fie proprie și solidară cu utilizatorul, solidaritate prevăzută de art 42 alin 2 din Codul comercial aplicabil la data încheierii contractului de leasing. Potrivit acestui text de lege, prezumția de solidaritate privește nu numai pe fideiusorul care are calitatea de comerciant ci și pe fideiusorul necomerciant, câtă vreme acesta garantează o obligație comercială.
Referitor la susținerea recurentului că nu datorează suma de_ Euro ce reprezintă taxă de reziliere de 15% din valoarea contractului calculată conform art 9.8 din contractul de leasing întrucât nu a primit nici o scrisoare de reziliere din partea intimatei, Tribunalul reține că este nefondat.
Astfel, conform dovezii atașate la fila 50 din dosar fond intimata a procedat la rezilierea unilaterală a contractului de leasing la data de 09.08.2011 conform „ Notificării către . SRL”, fiind primită de societate cu confirmare de primire la data de 11.08.2011 conform dovezii depusă la fila 24 în dosar recurs.
Pentru aceste considerente, de fapt și de drept, Tribunalul urmează să respingă recursul ca nefondat, potrivit art 312 alin 1 din codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de contestatorul C. V. domiciliat în . împotriva sentinței civile nr_/12.11.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr_ , în contradictoriu cu intimații B. E. JUDECĂTORESC M. GOSLAN cu sediul în Ploiești, ., ., . și . IFN SA- PRIN SCA PETERKA ȘI ASOCIAȚII cu sediul în București, . 44, sector 1, București .
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2015.
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, R. O. |
RED.A.E.D
Tehnored O.R./ 2 ex/18.05.2015
J.f. B., J.f C. A. M.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2673/2015.... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|
