Fond funciar. Decizia nr. 2711/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2711/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 3859/114/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2711/2015
Ședința publică de la 08 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. P.
Judecător I. M.
Grefier D. H.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de către contestatorul D. A. cu domiciliul procesual ales la C. individual de avocat P. D. din B., .. 201, .. C, parter, județul B. împotriva Deciziei civile nr. 78 din 05.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ având ca obiect fond funciar în contradictoriu cu intimații C. L. DE FOND FUNCIAR NĂENI cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE RECONSTITUIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE B. cu sediul în B., ., județul B..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. D. pentru contestatorul D. A., lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul pune în discuția părților excepția inadmisibilității contestației în anulare formulată de contestatorul D. A..
Avocat P. D., având cuvântul pentru contestatorul D. A., arată faptul că lasă la aprecierea instanței.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de inadmisibilitate a contestației în anulare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 29.12.2014 contestatorul D. A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 78 din 05.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, în baza art. 503 alin. 2 pct. 3 ncpc, urmând ca după judecarea apelului în maniera în care acesta a fost formulat, prin raportare la motivele conținute de memoriul de apel să se procedeze la anularea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond in baza art. 480 alin 3 leza a I-a - „prima instanța a soluționat procesul fara a intra in judecata fondului", in considerarea următoarelor argumente:
Instanța de apel nu a procedat la analizarea motivelor de apel enunțate de către apelantul reclamant in respectivul memoriu si, in special, cel conținut de punctul al 2-lea, motiv prin care a susținut ca, in mod greșit, s-a reținut de către instanța de fond ca întocmirea titlului de proprietate ar fi fost solicitata de către contestator a se realiza doar pe numele său cu nesocotirea celorlalți moștenitori.
In aceste condiții este evident faptul ca, daca instanța de recurs ar fi procedat la analizarea acestui motiv ar fi observat faptul ca instanța de fond nu a avut in vedere modificarea cererii introductive de instanța, înscris consemnat la fila 11 dosar fond, cerere prin care a solicitat emiterea titlului de proprietate pentru întreaga suprafața de 13,50 ha, evident pe numele defunctei, aspect care insa a scăpat analizei aceleiași instanțe de fond, aceasta marginindu-se a analiza prima cerere de investire a instanței, nemodificata, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma defunctei D. E. . numele contestatorului, deși nu aceasta a fost intenția sa, de a se reconstitui dreptul de proprietate al contestatorului într-o maniera exclusiva cu nesocotirea intereselor celorlalți moștenitori .
A mai arătat faptul că este evident ca, pe fondul acestei analize sumare, instanța de apel nu a făcut altceva decât sa adopte motivarea instanței de fond, cea prin care s-a reținut ca nu i se poate reconstitui integral intreaga suprafața de teren deținuta anterior colectivizării de către autoarea sa D. E., in condițiile in care aceasta mai are inca doi moștenitori legali, frații săi - D. G. si C. A..
In concluzie, in aceste condiții, vazand aceasta scăpare a instanței de apei, situație ce se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 503 alin 2 pet 3 NCPC, a solicitat admiterea prezentei contestații in anularea deciziei civile nr. 78/05.03.2014 pronunțata de Tribunalul B., rejudecarea apelului, admiterea acestuia, anularea sentinței civile nr._/13.11.2013 a Judecătoriei B. si trimiterea spre rejudecare instanței de fond in baza aii 480 alin 3 NCPC pentru a se pronunța pe fondul cauzei in sensul admiterii cererii reclamantului de obligare a Comisiei Locale de reconstituire a dreptului de proprietate Naieni si a Comisiei Județene B. la emiterea procesului verbal de punere in posesie si emiterea titlului de proprietate pentru suprafețele ce totalizează 13,60 ha ce au reconstituite autoarei sale D. E. .
Intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
La termenul de judecată din 26.01.2015 Tribunalul, din oficiu, a invocat și a pus în discuție excepția inadmisibilității contestației în anulare, raportat la motivul invocat, respectiv prevederile art. 503, alin. 2, pct.3 c.p.c.
La termenul de judecată din 9.03.2015 contestatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 503 alin. 2 pct. 3 c.p.c., iar prin Încheierea din 11.03.2015 Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute art. 29 alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992 și în consecință a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. 3 din c.p.c..
Potrivit art. 248 alin. 1 c.p.c., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Analizând excepția inadmisibilității invocată din oficiu de instanță, Tribunalul urmează a o admite, pentru următoarele motive:
Temeiul în drept invocat de contestator este art. 503 alin. 2 pct.3, respectiv omisiunea cercetării unui motiv de casare.
În ceea ce privește acest motiv al contestației în anulare speciale, este de remarcat că privește exclusiv hotărârile instanțelor de recurs, nu și pe cele ale instanțelor de apel care nu sunt supuse recursului. Explicația dată de doctrină a fost aceea că numai recursul poate fi exercitat pentru motive de casare expres și limitativ prevăzute de lege, chiar dacă, neanalizarea unor motive de apel, în limitele devoluțiunii, poate crea părții un prejudiciu similar, dat fiind că nu are deschisă calea recursului.
În speță, Decizia civilă nr. 78 din 5.03.2014 a Tribunalului B., a cărei anulare se cere, este pronunțată în apel, astfel încât, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, contestația în anulare fondată pe omisiunea cercetării unui motiv de casare, este inadmisibilă.
Față de cele reținute mai sus, Tribunalul, în baza art. 503 alin. 2 pct. 3 c.p.c., urmează a respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul D. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către contestatorul D. A. cu domiciliul procesual ales la C. individual de avocat P. D. din B., .. 201, .. C, parter, județul B. împotriva Deciziei civile nr. 78 din 05.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ având ca obiect fond funciar în contradictoriu cu intimații C. L. DE FOND FUNCIAR NĂENI cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE RECONSTITUIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE B. cu sediul în B., ., județul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iunie 2015.
Președinte, E. P. | Judecător, I. M. | |
Grefier, D. H. |
Red. P.E
Thred.P.E
5ex/30.06.2015
| ← Actiune in raspundere delictuala. Hotărâre din 26-06-2015,... | Acţiune confesorie. Decizia nr. 159/2015. Tribunalul BUZĂU → |
|---|








