Pretenţii. Sentința nr. 762/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 762/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 2395/114/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
SENTINȚA CIVILĂ NR. 762
Ședința publică de la 18 Iunie 2015
Președinte M. Ș.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta N. I. N., domiciliată în municipiul B., ., . în contradictoriu cu pârâții M. B. PRIN PRIMAR și C. L. AL MUNICIPIULUI B., având ca obiect pretenții.
Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din 4.06.2015 dată la care instanța având nevoie de timp pentru studiul întregului material probator administrat în cauză a amânat pronunțarea la 11.06.2015, dată la care având din nou, timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru astăzi.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. – Secția a II-a civilă de C. Administrativ și Fiscal, la data de 5.06.2014 reclamanta N. I. N. a chemat în judecată pe pârâții M. B. prin Primar și C. L. al Municipiului B. solicitând a fi obligați la repararea pagubei cauzate prin expropriere abuzivă pentru suprafața de 11.157 m.p teren situat în intravilanul municipiului B. proprietate acesteia și a lipsei de folosință pentru suprafața de 8.843 m.p pentru perioada 2000-2008.
În motivarea cererii a arătat că este proprietara terenului arabil în suprafață de 8.843 m.p situat în intravilanul municipiului B., tarlaua nr. 25 cu următorii vecini: la nord- Colegiul Agricol B. ; la est- S.N.C.F.R ( calea ferată B.-Nehoiu); la sud DN 2 B. –Urziceni și la vest B. V..
Proprietatea terenului mai sus menționat a dobândit-o conform certificatului de moștenitor nr. 79 din 5.06.2003 eliberat de B.N.P Ș. C. L. din B. de pe urma defunctului N. I., tatăl său căruia i-a fost reconstituită în temeiul Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr._/75/17.05.1993.
Suprafața totală inițială a terenului a fost de 10.000 m.p fiind împărțit de un canal în două parcele așa cum rezultă și din documentația cadastrală tehnică – respectiv, . de 1157 m.p. și 2 A în suprafață de 8.843 m.p, teren înscris în cartea funciară la nr._ a localității B. cu nr. cadastral 5674.
Accesul se realiza pe un drum alăturat canalului așa cum rezultă și din adresa nr. 16/5.09.2006 a O.C.P.I B..
Ca urmare a lucrărilor privind reabilitarea DN 2 km 55+800 km - 152+500 Poduri cu patru benzi de circulație, Pasaj km 107+297 prin supralărgirea pasajului rutier aferent DN 2 în zona C.F 2 B.-Nehoiu, . suprafață de 1.157 m.p i-a fost ocupată în totalitate (fiind acoperit și canalul care împărțea terenul în cele două parcele), astfel încât . de 8.843 m.p a devenit loc înfundat neavând nici o cale de acces la calea publică.
În vederea lămuririi situației juridice a terenului ocupat prin lărgirea pasajului rutier și implicit a căii de acces la terenul rămas a efectuat nenumărate demersuri pe lângă autoritățile locale precum și pe lângă Administrația Națională a Drumurilor.
Răspunsurile primite au fost întotdeauna evazive destinatarii petițiilor încercând să se disculpe fără să-i indice în concret cine se face responsabil de această situație la originea căreia a stat calificarea greșită a terenului acesteia ca făcând parte din domeniul public.
Dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1.157 m.p din terenul în suprafață totală de 10.000 m.p i-a fost încălcat prin atestarea acestuia ca aparținând domeniului public al Municipiului B. conform avizului Consiliului L. al M. B. nr._/15.09.2000 și H.C.L nr.117/1999.
Astfel, a mai arătat aceasta că a fost victima unei exproprieri abuzive așa cum este calificată de Î.C.C.J Secția de C. Administrativ și Fiscal prin decizia nr. 39 din 11.01.2005.
Reglementarea accesului la . 8.843 m.p a obținut-o în cursul anului 2008 prin decizia civilă nr. 217 din 2.07.2008 a Tribunalului B. pronunțată în dosarul nr._ .
Astfel, în perioada menționată nu a putut folosi terenul ca urmare a amplasării utilajelor constructorului pe perioada lucrării și a faptului că nu a avut nici o cale de acces la acesta.
Pentru suprafața de 1.157 m.p a adresat o . memorii Primarului municipiului B. începând cu cel înregistrat sub nr._ din 9.06.2008.
În cadrul audienței din 10.09.2008 s-a convenit acoperirea amiabilă a prejudiciului produs din culpa autorității administrative locale prin atribuirea în proprietate a unei suprafețe de 1.900 m.p teren intravilan în municipiul B. la DN 10 și amenajarea drumului de acces stabilit prin decizia civilă nr. 217/2008 a Tribunalului B. pronunțată în dosarul civil nr._ cu mijloace tehnice puse la dispoziție de primărie.
Această convenție nu s-a concretizat întru-totul fiind efectuat doar schimbul de terenuri autentificat prin contractul de schimb între aceasta și M. B. autentificat sub nr.3093 din 19.11.2013 la B.N F. și asociații din B..
Urmează a se observa că nici unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică prevăzute de art. 7 din Legea nr. 213/1998 privitoare la regimul juridic al acestei proprietății nu au fost aplicabile în cauza de față.
Consideră că în aceste condiții, sunt incidente prev.art.8 alin.1 din Legea nr. 554/2004 privind repararea pagubei cauzate având în vedere că terenul proprietatea acesteia este ocupat de supralărgirea pasajului rutier aferent DN 2 în zona C.F B. –Nehoiu, fiind victima unei exproprieri abuzive ca urmare a atestării acestuia ca aparținând domeniului public al Municipiului B. conform avizului Consiliului L. al municipiului B. nr._/15.09.2000 și H.C.L nr. 117/1999.
Prejudiciul cauzat de pârâți se compune din:
- prejudiciul material produs prin pierderea proprietății asupra parcelei 1 A în suprafață de 1.157 m.p pentru perioada 2000-2013 și lipsa de folosință pentru . suprafață de 8.843 m.p pentru perioada 2000-2008 din terenul în suprafață totală de 10.000 m.p deținuți conform titlului de proprietate nr._/75 din 17.05.1993 emis de Prefectura județului B., . fost ocupată în totalitate iar de folosința 2 A, a fost lipsită pentru perioada sus-menționată ca urmare a lucrărilor privind „Reabilitarea DN 2 km 55+800 km - 152+500 Poduri cu patru benzi de circulație, Pasaj km 107+297 prin supralărgirea pasajului rutier aferent DN 2 în zona C.F 2 B.-Nehoiu .
Apreciază valoarea prejudiciului material la suma de 85.785 Euro (1 Euro/m.p/an).
A mai arătat că, solicită cu caracter de daune morale cheltuielile ocazionate de schimbul menționat anterior în cuantum de 3.254 lei.
Pentru acoperirea prejudiciului arătat s-a adresat autorităților administrative prin petiția nr._ din 10.12.2013, soluționarea fiind respinsă cu argumentul că prejudiciul a fost produs de C.N.A.D.N.R.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legilor nr. 554/2004 și nr. 213/1998, și pe prevederilor art.480 -481 Cod Civil.
În dovedirea cererii a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri precum și orice alt mijloc de probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtele apreciază ca fiind inadmisibilă cererea reclamantei întrucât se întemeiază pe dispozițiile art.8 din Legea 554/2004.
Astfel se arată că reclamanta susține că se impune obligarea municipalității la plata unor despăgubiri în cuantum de 85.785 euro – prejudiciu material determinat de lipsa de folosință a suprafeței de 8.843 m.p. teren, situat în intravilanul mun. B., Tarlaua 25, precum și a sumei de 10.000 euro prejudiciu moral.
Motivele reclamantei sunt determinate de faptul că pe o porțiune din cei 10.000 m.p. teren, respectiv 1157,00 m.p. situat în extravilanul municipiului B. – potrivit Titlului de proprietate nr._/75/17.05.1993, a fost realizată o lucrare de interes public „ Reabilitarea DN 2 km 55+800 km 152+500. pasaj km 107+297 în zona CF B. – Nehoiu. Restul de 8843,00 m.p. teren nu a fost folosit de reclamantă începând din anul 2000 până în anul 2008 (interval de timp în care, după cum susține reclamanta, terenul ar fi fost ocupat de utilajele folosite de actualul CNADNR pentru realizarea lucrărilor de reabilitare.
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.8 alin.1 din Legea 554/2004.
La dosarul cauzei reclamanta a depus un act datat 24 august 2006 prin care i se aduce la cunoștință faptul că lucrarea de reabilitare „ ... s-a construit în baza Autorizației de Construire nr.104/15.08.2001 „. În cuprinsul aceluiași document se face trimitere la un act emis de C. L. B. în anul 1999.
Nici unul din aceste două acte administrative nu a fost atacat în instanță de reclamantă, fapt care ar fi justificat introducerea unei acțiuni în despăgubiri în temeiul Legii nr. 554/2004.
Acțiunea în despăgubiri este o acțiune accesorie subsidiară, secundară celei principale întemeiată pe dispozițiile art.1 din lege. În fața instanței de contencios, potrivit practicii în materie, o astfel de cerere în despăgubiri nu poate fi promovată în mod individual/independent.
Pârâtele susțin că cererea este neîntemeiată pentru următoarele motive ;
a)la sediul instituției reclamanta a înregistrat o cerere în cursul lunii decembrie 2013 la care i-a fost comunicat răspunsul nr._/2013/2014;
b) acest răspuns nu a fost satisfăcător pentru petentă ( a fost considerat un refuz nejustificat), situație care a determinat-o să introducă în fața instanței de contencios administrativ prezenta cerere. Potrivit practicii în materie „O cerere soluționată în defavoarea petiționarului sau contrar așteptărilor sale nu reprezintă, automat un refuz nejustificat, acest caracter reieșind numai prin raportare la prevederile legale cu care refuzul ar intra în contradicție „ ÎCCJ – s.cont. Adm și fisc... Decizia nr. 850/2007).
Mai mult decât atât, N. I. N. nu s-a adresat cu această cerere/alta Consiliului L. al Municipiului B. situație care ar fi justificat chemarea în judecată a acestuia.
Daunele morale solicitate, sunt apreciate ( în literatura de specialitate și în practica instanțelor ) ca reprezentând „ atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătăți, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite.” Apreciază că dincolo de actele medicale depuse – care privesc starea de sănătate a soțului reclamantei și care au în vedere afecțiuni din anul 2007, determinate de faptul că acesta era „ ușor supraponderal „ și „fost mare fumător „ – reclamanta trebuie să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității.
În prezenta cauză, aceste elemente ale răspunderii civile delictuale nu sunt dovedite în sensul celor anterior menționate, astfel încât acest capăt de cerere urmează a fi respins.
Capătul de cerere referitor la despăgubirile pentru lipsa de folosință a terenului în suprafață de 8843,00 m.p. este neîntemeiată.
Reclamanta a indicat în cererea sa înregistrată la sediul primăriei anii 2000-2004. În cererea de chemare în judecată vorbește despre anii 2000-2008 dar și despre intervalul 2000-2013, iar până la 4 iulie 2002 acest teren i-a aparținut tatălui reclamantei, N. I. și acesta nu a formulat niciun fel de reclamații în legătură cu imposibilitatea de a-și utiliza terenul al cărui proprietar a devenit în cursul anului 1993.
Nu știe dacă acesta a folosit terenul potrivit destinației sale (dacă l-a exploatat prin cultivarea sa) însă reclamanta nu a înființat culturi agricole pe respectiva suprafață de teren (pe care, de exemplu ar fi putut-o arenda Colegiului Agricol).
Pârâtele invocă de asemenea dispozițiile în materia prescripției, respectiv arată că reclamanta a cunoscut încă din anul 2006 că beneficiarul autorizației de construire privind „ Reabilitarea DN 2 Km 55+800 Km 152+500, Pasaj Km 107 +297, poduri cu patru benzi de circulație . Pasaj km 107+297 în zona CF B. – Nehoiu era Administrația Națională a Drumurilor ( actualul CNADR ) care în urma organizării de șantier a ocupat cu utilaje terenul, precum și faptul că aceasta a invocat dispoziții privind răspunderea civilă delictuală – art.998-999 și urm. Cod Civil, așa încât apreciază că dreptul la acțiune s-a prescris.
Astfel invocă excepția privind prescripția dreptului material la acțiune având în vedere că din august 2006 reclamanta a cunoscut faptul că beneficiar al lucrărilor din zona era Administrația Națională a Drumurilor ( actualul CNADR).
De asemenea susține că,, nu îi poate fi imputată nici o altă sumă cu titlu de despăgubiri pentru vreun interval de timp în care reclamanta a avut o atitudine pasivă ( a se vedea faptul că în solicitarea sa din decembrie 2013 face trimitere la un memoriu nr._/09.06.2008.
În ceea ce privește acordarea sumei de 3254,00 lei cu titlu de daune materiale ocazionate de schimbul de terenuri care a avut loc în urma HCL nr. 116/26.07.2012, se arată că terenul care a format obiectul schimbului a fost înscris în domeniul privat al municipiului B.. Deși suprafața atribuită a fost cu 9,00 m.p. mai mică decât cea ocupată de pod, valoarea acesteia ( stabilită printr-un raport de evaluare) era mai mare – terenul se află într-o zonă cu posibilități de dezvoltare imobiliară a municipiului iar la data emiterii hotărârii de consiliu, reclamanta nu a avut nici un fel de obiecțiuni (a se vedea art.3 din HCL nr. 116/2012).
Se invocă de asemeni excepția de necompetență materială a Tribunalului B. considerându-se că Judecătoria B. este instanța competentă.
Tribunalul examinând conținutul cererii introductive de instanță și în raport de excepțiile invocate de către pârâte constată și reține că, pârâtele apreciază ca fiind inadmisibilă cererea reclamantei întrucât se întemeiază pe dispozițiile art.8 din Legea 554/2004.
Astfel se arată că reclamanta susține că se impune obligarea municipalității la plata unor despăgubiri în cuantum de 85.785 euro – prejudiciu material determinat de lipsa de folosință a suprafeței de 8843 m.p. teren, situat în intravilanul mun. B., Tarlaua 25, precum și a sumei de 10.000 euro prejudiciu moral.
Motivele reclamantei sunt determinate de faptul că pe o porțiune din cei 10.000 m.p. teren respectiv 1157,00 m.p. situat în extravilanul municipiului B. – potrivit Titlului de proprietate nr._/75/17.05.1993 a fost realizată o lucrare de interes public „ Reabilitarea DN 2 km 55+800 km 152+500. pasaj km 107+297 în zona CF B. – Nehoiu. Restul de 8843,00 m.p. teren nu a fost folosit de reclamantă începând din anul 2000 până în anul 2008 ( interval de timp în care după cum susține reclamanta, terenul ar fi fost ocupat de utilajele folosite de actualul CNADR pentru realizarea lucrărilor de reabilitare.
Sub aspectul competenței instanței, a reținut faptul că niciodată reclamanta nu a atacat actele administrative indicate în ședință – acte care i-au fost comunicate, în copie, încă din anul 2006, potrivit conținutului adresei nr. 68 INF/24.08.2006 a Consiliului Județean B. (și odată cu ele i-a fost comunicat și avizul ITRSC B. nr. 977/02.05.2011 – astfel încât despăgubirile solicitate ( c/valoarea lipsă de folosință teren și daune morale) nu au nici o legătură cu o expropriere „abuzivă” ori cu vreun capăt accesoriu la contestarea unui act administrativ ( vorbind despre o pretenție rezultată din nefolosirea unui bun imobil proprietatea reclamantei) astfel că potrivit disp. art.94 din NCPC competența soluționării unei astfel de cereri îi revine Tribunalului B. – Secția I-a Civilă, așa încât prin sentința nr. 1612 pronunțată în ședința publică din 19.12.2014, în conformitate cu disp. art. 132(2) C. în referire la art. 23 alin.1 din Legea 255/2010 a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a I-a Civilă a Tribunalului B., dosarul fiind trimis de îndată acestei secții.
La această secție dosarul a fost înregistrat la data de 10.02.2015, sub nr._ *, iar la data de 02.04.2015, potrivit disp. instanței reclamanta depune prin serviciul registratură precizări la acțiune potrivit cărora invocă în continuare incidența în cauză a disp. Legii 255/2010.
În aceste condiții, prin întâmpinarea depusă la data de 22.04.2015, M. B. prin Primar invocă excepția de necompetență a instanței, față de temeiul legal invocat de reclamantă în precizările făcute, respectiv art. 8 din Legea 554/2004, a contenciosului administrativ, astfel că apreciază că ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență, apreciind că Secția a II-a civilă de C. Administrativ și Fiscal, este competentă să soluționeze prezenta cerere.
Raportat la această excepție Tribunalul constată că este întemeiată în condițiile în care reclamanta potrivit precizărilor formulate apreciază că în cauză sun incidente disp. art. 8 din Legea 554/2004, a contenciosului administrativ, astfel că în cauză competența aparține Secției a II-a civilă de C. Administrativ și Fiscal.
De necontestat este faptul că reclamanta invocă și disp. art. 480-481 cod civ. în vigoare la momentul producerii exproprierii, precum și disp. Legii 33/1944, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică precum și ale Legii 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, însă, Tribunalul apreciază că în cauză sunt incidente disp. art. 123 din N. Cod de proc. civ., potrivit cărora:
„(1)Cererile accesorii și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prev. de art. 120.
(2)Dispozițiile alin. 1 se aplică și atunci cândcompetența de soluționare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secții specializate sau a unui complet specializat….”
Pentru considerentele expuse, instanța va admite excepția de necompetență materială invocată de pârâtul M. B. prin Primar și va declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta N. I. N., domiciliată în municipiul B., ., . în contradictoriu cu pârâții M. B. PRIN PRIMAR și C. L. AL MUNICIPIULUI B., având ca obiect pretenții în favoarea Tribunalului B., Secția – II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal potrivit art. 131 Cod procedură civilă și art. 132 alin. 3 Cod de procedura civila.
Potrivit art. 133 pct. 2 Cod procedură civilă, când doua sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competenta de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanța își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente, exista un conflict negativ de competenta.
Art. 134 Cod procedură civilă prevede că, instanța înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenta va suspenda din oficiu judecata cauzei și va înainta dosarul instanței competente sa soluționeze conflictul.
În speță, potrivit prevederilor art. 135 alin. 1 Cod procedură civilă această instanța este Curtea de Apel Ploiești, instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență materială invocată de pârâtul M. B. prin Primar.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta N. I. N., domiciliată în municipiul B., ., . în contradictoriu cu pârâții M. B. PRIN PRIMAR și C. L. AL MUNICIPIULUI B., având ca obiect pretenții în favoarea Tribunalului B., Secția – II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Constată ivit conflictul negativ de competență.
Suspendă, în temeiul art. 134 C.proc.civ., orice altă procedură.
Înaintează dosarul către Curtea de Apel Ploiești pentru soluționarea conflictului negativ de competență, prin pronunțarea regulatorului de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 18.06.2015
Președinte,
M. Ș.
Grefier,
A. P.
fiind în CO,
prezenta hotărâre s-a semnat de noi
Grefier Șef Secție
Red.Ș.M
Teh.red.Ș.M/A.P/5EX./10.07.2015
| ← Acţiune confesorie. Decizia nr. 159/2015. Tribunalul BUZĂU | Uzucapiune. Decizia nr. 2786/2015. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
