Modificări acte constitutive persoane juridice. Decizia nr. 101/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 101/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 26851/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 101/2015
Ședința publică de la 15 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier R. O.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe recurentul C. G. V. domiciliat în B. ., județul B., împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 22 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr_ în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA C. 22 B. A LUPTĂTORILOR ÎN REVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989 cu sediul în B. Piața Daciei ., judetul B., având ca obiect, modificări acte constitutive persoane juridice .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul C. V. personal, lipsă fiind intimata Asociația C. 22 B. a Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită, la dosar reprezentantul pârâtei - avocat M. I. a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă la data de 14.04.2015 prin serviciul registratură al instanței, după care, Se dă citire încheierii din camera de consiliu prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de recurentul C. V..
Recurentul, având cuvântul arată că nu maia re alte cereri de formulat.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul, având cuvântul, solicită admiterea recursului. Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant lasă la aprecierea instanței. Mai arată că acest statut nu a fost adoptat de Adunarea Generală a Asociației așa cum se prevede în art 212 lit f din OG nr 26/2000, acest statut a suferit mai multe modificări decât cele aprobate de Adunarea Generală a Asociației din data de 19.10.2011. Astfel că, criticile formulate în cererea introductivă, precum că, statutul solicitat a fi anulat nu respecta prevederile OG 26/2000, vizează doar eventuale disfuncționalități ale asociației crate de reclamant . S -.a modificat numai Consiliul Director si a apărut un nou statut care are o modificare prin care s-a desființat comisia de cenzori. În vechiul statut există această comisie de cenzori pentru a controla această situație din organizație și, conform statutului în fiecare an trebuie ținută o adunare generală. Solicită admiterea recursului.
TRIBUNALUL
Asupra prezentului recurs civil:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria B. sub nr._, la data de 20.11.2014, petentul C. G. V., a solicitat îndreptarea erorii materiale și lămurirea înțelesului hotărârii din 12.01.2012 din dosarul nr._ .
În motivarea cererii petentul a arătat că s-a solicitat înscrierea în registrul Asociațiilor și fundațiilor, a modificărilor intervenite în statutul asociației și componența Consiliului Director, iar acest „și” este introdus din eroare, deoarece în cerere s-a solicitat „înscrierea modificării intervenite în statutul asociației cu privire la componența Consiliului Director”. Precizează că s-a dispus înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei B. a modificărilor cuprinse în procesul verbal încheiat la data de 19.10.2011, hotărârea nr. 1 din 19.10.2011 a Adunării Generale și Statutul asociației, apreciind că statutul nu se limitează doar la componența consiliului director, motiv pentru care solicită lămurirea înțelesului hotărârii, deoarece cuprinde dispoziții potrivnice.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 281C.pr.civ.
Prin încheierea din 22.01.2015 Judecătoria B. a admis excepția lipsei calității de reprezentant invocată de instanță din oficiu și a anulat cererea formulată de petentul C. G. V., întrucât nu s-a făcut dovada calității de reprezentant.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că cererea a fost formulată de petentul C. G. V. în calitate de membru al Asociația “C. 22” B. a Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989.
În conformitate cu prevederile art. 83 alin. 1 C.proc.civilă, când cererea este făcută prin reprezentant, se va alătura procura sau delegația în original sau în copie legalizată, iar potrivit art.67 alin.2 mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume.
La termenul de judecată din data de 27.11.2014, instanța a dispus în sarcina petentului C. G. V., să facă dovada calității de reprezentant al Asociației “C. 22” B. a Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989, iar până la data de 22.01.2015 acesta nu s-a conformat cerințelor instanței.
Pentru aceste motive, în temeiul art.133 din C.proc.civ. instanța a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a anulat cererea de îndreptarea a erorii materiale și lămurire a înțelesului încheierii pronunțată în data de 12.01.2012 de Judecătoria B. în dosarul nr._, întrucât aceasta nu a fost formulată de reclamantă, ci de o persoana care nu a dovedit calitatea de reprezentant.
Împotriva încheierii a declarat recurs petentul C. V. solicitând admiterea recursului și soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale și de lămurire a înțelesului încheierii din 12.01.2012,din care să rezulte care statut este valabil.
A susținut, în esență, că instanța a considerat că este reprezentant al asociației, însă în cerere a specificat în mod clar calitatea sa de membru, iar nu de reprezentant, calitate ce a fost explicată și în precizările depuse în dosar cu numărul de condică_ . Nu putea fi reprezentant al asociației întrucât conform prevederilor OG nr.26/2000 și Statutului era reprezentată de Consiliul Director.
Cererea fiind făcută, în nume propriu, nu era necesară alăturarea procurii sau delegației.
Instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității de reprezentant,în baza art.161 alin.1 și 2 Cod procedură civilă care se referă însă la modalitatea de înmânare a citației și consideră că erau aplicabile prevederile art.151 Cod procedură civilă și deci nu putea fi aplicat art.137 Cod procedură civilă.
A mai invocat faptul că se impunea îndreptarea erorii și lămurirea înțelesului încheierii din 12.01.2012, recurentul dezvoltând motivele susținute prin cererea adresată instanței de fond.
A atașat în copii: încheierea recurată, ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, tabel nominal.
Tribunalul, verificând încheierea recurată, în raport de motivele de recurs invocate, constată că este nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Prin încheierea Judecătoriei B. din 12.01.2012, pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă cererea petentului M. N., în calitate de împuternicit al Asociația “C. 22” B. a Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989, dispunându-se înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei B. a modificărilor cuprinse în procesul verbal încheiat la data de 19.10.2011, Hotărârea nr.1 din 19.10.2011 a Adunării Generale și Statutul asociației autentificat sub nr.4376/21.11.2011 de BNP F. I. R., precum și comunicarea încheierii, a copiilor procesului-verbal, hotărârii nr.1/19.10.2011 și statutului asociației, către P. de pe lângă Judecătoria B..
Recurentul C. V. a formulat, la data de 20.11.2014, cererea de îndreptare a erorii materiale și de lămurire a înțelesului acestei încheieri, iar instanța de fond, la termenul din 27.11.2014, a dispus citarea sa cu mențiunea de a preciza dacă a formulat cererea în nume propriu sau ca reprezentant al asociației și de a face dovada calității de reprezentant.
Întrucât nu a făcut dovada calității de reprezentant al Asociația “C. 22” B. a Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989 și constatând că cererea a fost formulată de petent doar în calitate de membru, instanța de fond, în mod, corect a anulat cererea, fiind admisă excepția invocată din oficiu.
Conform dispozițiilor art.280-281 Cod procedură civilă, erorile sau omisiunile pot fi îndreptate, respectiv lămuririle cu privire la înțelesul dispozitivului unei hotărâri pot fi solicitate de către părți.
În cauză, petentul C. V., formulând cererea de îndreptare a erorii materiale și de lămurire, în nume propriu, iar nu în calitate de reprezentant al asociației, așa cum s-a reținut de instanța de fond și cum a indicat prin cererea înregistrată la data de 05.01.2015, evident nu avea calitatea de reprezentant al Asociația “C. 22” B. a Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989, conform dispozițiilor art.67 și următ. Cod procedură civilă, referitoare la reprezentarea părților în judecată.
De altfel, recurentul, chiar prin motivele de recurs, recunoaște că nu putea avea calitatea de reprezentant al asociației.
În ceea ce privește motivul prin care s-a susținut că nu se puteau aplica dispozițiile art.137 și art. art.161 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, tribunalul reține că potrivit art.137 Cod procedură civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Au fost reținute prevederile art.161 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, ce se referă la dovada calități de reprezentant, dispoziții din Vechiul Cod de procedură civilă, aplicabil în cauză, dosarul Judecătoriei B. fiind înregistrat sub nr._ .
Prevederile referitoare la înmânarea citației, art.161 alin.1 și 2 sunt din Noul Cod de procedură civilă, care nu era însă incident, art.3 din Legea nr.76/2012, dispunând că se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., respectiv după data de 15.02.2013.
Celelalte motive, dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, sunt motive pentru care solicită îndreptarea erorii și lămurirea înțelesului încheierii, care însă nu pot fi analizate în prezentul recurs, instanța de fond, prin încheierea recurată, pronunțându-se pe excepția lipsei calității de reprezentant, iar nu pe fondul cererii petentului.
Ca urmare, față de aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul C. G. V. domiciliat în B. ., județul B., împotriva încheierii din data de 22 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA C. 22 B. A LUPTĂTORILOR ÎN REVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989 cu sediul în B. Piața Daciei ., județul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2015
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, R. O. |
Red/thred.AMD/2 ex./06.05.2015
Dosar nr._ al Judecătoriei B.
Judecător fond V. AM.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 201/2015. Tribunalul BUZĂU | Fond funciar. Sentința nr. 5/2015. Tribunalul BUZĂU → |
|---|








