Pretenţii. Decizia nr. 201/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 201/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 201/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 201/2015
Ședința publică de la 25 Septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător A. M.
Judecător G. I. R.
Grefier V. P.
Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de către contestatorul D. C. domiciliat în comuna V. V., ., împotriva deciziei civile nr. 412 din 01.10.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._/200/2012* în contradictoriu cu intimatul – pârât T. I. domiciliat în comuna V. V., ., având ca obiect pretenții dosar recurs nr._/200/2012*.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul D. C., personal și asistat de avocat Scocioran M., intimatul T. I., personal și asistat de avocat M. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată, că procedura de citare este legal îndeplinită, că s-a atașat dosarul de fond nr._/200/2012* în care s-a pronunțat decizia atacată.
Instanța constată că nu s-a achitat, de către contestator, taxa judiciară de timbru și, la solicitarea acestuia, lasă cauza la a doua strigare pentru achitarea taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la strigarea a doua, au răspuns contestatorul D. C., personal și asistat de avocat Scocioran M., intimatul T. I., personal și asistat de avocat M. S..
Avocat Scocioran M., pentru contestatorul D. C., depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei, care se anulează de către instanță.
Avocat Scocioran M., pentru contestatorul D. C., precizează faptul că își intemeiază cererea pe prevederile art. 317 și urm. din vechiul Cod de procedură civilă.
Întrebate fiind, părțile prezente, prin apărători, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare, astfel că instanța deschide dezbaterile asupra contestației în anulare, dând cuvântul părților, pentru ca fiecare să își susțină cererile și apărările formulate în proces.
Avocat Scocioran M., pentru contestatorul D. C., solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, rejudecarea recursului și suspendarea executării.
Astfel, arată faptul că, la data când s-a soluționat dosarul nr._/200/2012*, respectiv la 1.10.2014, nu a fost prezent și nici nu a fost citat, deoarece, pentru primul termen, din 17.09.2014, a depus o cerere de amânare pe care instanța a admis-o și a acordat termen în cunoștința părților.
Consideră că instanța a procedat greșit că a dat termen în cunoștință întrucât contestatorul este o persoană în vârstă, peste 70 de ani, este la primul contact cu justiția, are domiciliul în altă localitate decât sediul instanței și nu a avut posibilitatea să afle termenul fixat de instanță.
Avocat S. M., pentru intimată, solicită respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.
Astfel, arată că recurentul a avut termen în cunoștință întrucât la termenul de judecată din 17.09.2014 a formulat cerere de amânare pentru angajare apărător și era obligația recurentului să se intereseze de termenul de judecată acordat.
Cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată astfel cum au fost dovedite.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 06.04.2012, sub nr._/200/2012, reclamantul D. C. a solicitat obligarea paratului T. I. la plata sumei de 1000 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale de care a avut nevoie în urma vătămărilor aduse de acesta, precum și la plata cheltuielilor de judecata.
A susținut că la data de 25.05.2011, între reclamant si parat a izbucnit un conflict in timpul căruia paratul l-a lovit în repetate rânduri, provocându-i leziunile menționate în certificatul medico-legal nr.515/26.05.2011, ce au necesitat pentru vindecare, 14-15 zile de îngrijiri medicale, că a formulat plângere penală împotriva lui, ce a fost finalizata prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din 30.11.2011, pronunțata în dosarul nr. 2694/P/2011, prin care paratul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 300 lei și că, având în vedere că în cauză, sunt întrunite cerințele esențiale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv existenta faptei ilicite, a prejudiciului și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita și prejudiciu, solicită admiterea acțiunii și obligarea paratului la plata despăgubirilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357, 1358, 1365, 1381, 1386 si 1387 C. Civ.
Paratul T. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiata a acțiunii, întrucât nu se face vinovat. A formulat, de asemenea, cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea recmantului-parat la plata sumei de 970 lei cu titlu de despăgubiri materiale produse in urma loviturilor primite de el si a sumei de 1000 lei daune morale reprezentând suferința psihica produsa în urma acestor lovituri.
A susținut că reclamantul i-a spart lentilele si rama ochelarilor de vedere, iar achiziționarea unei alte perechi a costat 350 lei, i-a distrus tricoul cu care era îmbrăcat a cărui valoare era de 20 lei iar timp de 4 zile, pentru consult medical si achiziționarea ochelarilor, a parcurs drumul din localitatea de domiciliu pana în B., plătind pentru aceasta carburatul si conducătorul unui autovehicul, câte 80 lei pe zi, în total 320 lei. Tot în aceasta perioadă a fost nevoit ca, pentru realizarea muncilor de sezon, sa plătească trei persoane timp de doua zile, cheltuind în total 300 lei (cate 50 lei pe zi si persoana).
La termenul din 16.01.2013, reclamantul si-a majorat câtimea obiectului cererii la suma de 5000 lei.
Prin sentința civila nr. 3927/06.03.2013 Judecătoria B. a admis în parte acțiunea și cererea reconvențională, a obligat pe pârâtul-reclamant T. I. să plătească reclamantului-pârât D. C. suma de 732 lei cu titlu de daune materiale, a obligat pe reclamantul-pârât D. C. să plătească pârâtului-reclamant T. I. suma de 20 lei cu titlu de daune materiale și a respins ca neîntemeiată cererea pârâtului-reclamant T. I. de obligare a reclamantului-pârât D. C. la plata daunelor morale în cuantum de 1000 lei.
Prin decizia civila nr.1578/09.03.2013 a Tribunalului B. a fost admis recursul paratului-reclamant,a fost casată sentința cu trimiterea spre rejudecare a cauzei în vederea suplimentarii probatoriilor,pentru stabilirea corectă a situației de fapt.
În rejudecare, instanța de fond a administrat probatorii cu înscrisuri și martori.
Prin sentința civilă nr. 6430/2014, Judecătoria B. a admis în parte cererea principală și, în parte, cererea reconvențională.
A fost obligat paratul reclamant sa plătească reclamantului parat suma de 738 de lei, cu titlu de despăgubiri materiale.
A fost obligat reclamantul parat la plata către paratul reclamant a sumei de 890 lei, cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 500 de lei, cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale.
A fost obligat paratul-reclamant la plata sumei de 150 de lei cheltuieli de judecata.
A fost restituită paratului reclamant taxa de timbru in cuantum de 89 de lei achitata potrivit chitanței nr._/16.10.2012.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din declarațiile martorilor D. R., M. C. si Bisoceanu G., rezulta ca între reclamantul D. C. si paratul T. I. a izbucnit, la data de 25.05.2011, un conflict generat de faptul ca reclamantul si-a dus oile la păscut pe terenul proprietatea paratului situat in satul Sârbești, .. B.. Paratul a încercat sa îndepărteze oile de pe terenul sau, iar reclamantul i-a adresat o . cuvinte injurioase. Urmare acestui fapt, s-a iscat un conflict verbal, in urma căruia reclamantul i-a aplicat paratului o . lovituri de bat pe spate. Părțile s-au încăierat, aplicându-si reciproc lovituri cu mâinile si cu picioarele.
Primul care s-a desprins din încăierare a fost reclamantul, conform declarației martorului Bisoceanu Gheorge.
Întrucât ambele părți au luat parte la confruntarea fizică și verbală, instanța a reținut că au săvârșit o fapta ilicita apta sa atragă răspunderea lor civila delictuala.
Referitor la prejudiciu, prin cererea principala, reclamantul a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 5000 de lei, cu titlu de despăgubiri materiale, dintre care: 200 lei, cheltuieli cu medicamente, 100 lei, contravaloare transport la medic si 700 lei, contravaloare lucrare dentara.
In ceea ce privește suma de 700 de lei, instanța a reținut, pe baza declarației martorului D. R. coroborata cu certificatul medico-legal nr. 515/26.05.2011 faptul ca reclamantul a suferit un traumatism dentar, martorul arătând ca reclamantul era murdar de sânge pe fata si i-a arătat 3-4 dinți rupți in conflict, prejudiciul fiind astfel cert sub aspectul existentei sale.
Partea a făcut dovada prejudiciului prin chitanța . nr._/24.06.2011.
In ceea ce privește suma de 38 de lei, reprezentând taxa de eliberare a certificatului medico-legal, dovada plătii acesteia a fost făcuta prin chitanța nr._/26.05.2011.
Instanța nu a mai analizat temeinicia celorlalte pretenții ale reclamantului, atât timp cat era ținuta, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 4 Cp.c. rap la cele ale art. 296 C.p.c., de a nu înrăutăți situația paratului reclamant în propria cale de atac.
Prin cererea reconvenționala, paratul reclamant a solicitat obligarea reclamantului parat la plata sumei de 970 de lei, cu titlu de despăgubiri materiale, compusa din: 350 lei, contravaloare ochelari, 20 lei, contravaloare tricou, 320 lei, contravaloare transport la B. si 300 de lei, contravaloare servicii prestate paratului pentru realizarea muncilor agricole, precum si la plata sumei de 1000 de lei, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
In ceea ce privește suma de 350 de lei, instanța a reținut, pe baza declarației martorilor Sarbescu T. si Bisoceanu G., faptul că în urma altercației dintre cele doua parți, rama ochelarilor paratului a fost rupta.
Instanța a apreciat însa că deteriorarea ramei echivalează cu o deteriorare totala a ochelarilor, întrucât lentilele se achiziționează in funcție de rama pe care sunt folosite, astfel încât odată deteriorata rama, este necesara si achiziționarea unor lentile adecvate acesteia. Din declarațiile martorilor Sarbescu T. si Bisoceanu G. a rezuktat ca paratul reclamant si-a achiziționat o noua pereche de ochelari.
In ceea ce privește certitudinea prejudiciului, instanța a apreciat, prin raportare la preturile practicate in mod uzual pe piața, suma solicitata apare ca fiind una rezonabilă. Referitor la suma de 20 de lei, instanța a reținut din declarațiile martorilor D. R. si M. C. ca tricoul purtat de paratul reclamant a fost deteriorat in altercație, valoarea în funcție de prețul de piață, referitor la transport s-a reținut suma de 320 lei, pentru efectuarea unui număr de 4 drumuri la B. in vederea înlocuirii ochelarilor si pentru consultații medicale, confirmate de declarațiile martorilor Bisoceanu G. si M. C..
Cuantumul sumei a rezultata din declarațiile acelorași martori, care au afirmat ca un drum la B. cu autoturismul costa in jur de 100-150 de lei. Suma solicitata de parat, de 80 de lei/transport apare astfel ca rezonabila.
In ceea ce privește suma de 300 de lei, din declarația martorului M. C. a rezultat ca anterior incidentului, paratul își lucra pământul singur sau împreuna cu soția, nu a mai putut presta muncile agricole, datorită lipsei ochelarilor si durerilor de cap cauzate de aceasta, fiind nevoit sa tocmească oameni spre acest fine, situație reținută și din declarația martorului Bisoceanu G.. Ambii martori au arătat că zilierii sunt plătiți cu sume care variază intre 50 si 65 de lei pe zi de munca.
Instanța insa, prin raportare la faptul ca din declarațiile martorilor rezulta ca lucra terenul împreuna cu soția sa, a apreciat ca numai suma de 100 de lei (2 persoanex50 de lei/zi) reprezintă o consecința necesara a faptei ilicite a reclamantului.
În ceea ce privește daunele morale, din declarația martorului Bisoceanu G. a rezultat ca paratul a fost afectat de altercația fizica in care a fost implicat, prin aceea ca imaginea sa vizavi de propria persoana a fost știrbită, a avut în vedere că partile trăiesc ., bazata pe anumite principii, mai restrictive, in care imaginea pe care o proiectezi celorlalți este foarte importanta.
A apreciat însă ca suma de 500 de lei este suficienta ca reparație materiala pentru prejudiciul moral suferit, având in vedere culpa concurenta a paratului in producerea si desfășurarea conflictului.
Împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria B. a declarat recurs reclamantul D. C., criticând-o pentru nelegalizate și netemeinicie, apreciind că sunt incidente prevederile art. 304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă, art. 304/1 Cod procedură civilă și art. 312 Cod procedură civilă .
A arătat că instanța de rejudecare l-a prejudiciat în drepturile sale legale, întrucât a schimbat radical soluția inițială fără a fi existat elemente de natură să ducă la această soluție. La judecata după casare s-a dispus audierea martorilor D. R., M. C., Bisoceanu Gheorgh, lipsind martorii S. G. și Gîtîie M. .
A insistat să fie audiat martorul C. G. și înlocuirea martorei Gîtîie M. cu C. G., însă instanța, în mod nejustificat, a respins cererea de înlocuire a martorului, întrucât nu ar exista motive întemeiate pentru înlocuire.
Practic hotărârea a fost pronunțată fără audierea martorilor din partea sa, fiind lipsit de dreptul de a se apăra. Instanța a dat dovadă de subiectivism prin tratamentul discriminatoriu în ce privește administrarea probelor. Pe de altă parte este de observat că pretențiile pârâtului nu au fost demonstrate în nici un mod în condițiile în care acesta nu a suferit leziuni care să fi fost consemnate în vreun certificat medico-legal așa cum a procedat, în realitate el fiind cel vătămat.
A mai susținut că depozițiile martorilor propuși de pârât nu sunt relevante și nici adevărate prin prisma faptului că în condițiile existenței unui conflict ca urmare a loviturilor reciproce aplicate au rezultat leziuni ce au necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale, iar pentru pârât nu au existat asemenea leziuni. Instanța a stabilit în mod subiectiv faptul că există o vinovăție comună în condițiile în care leziunile suferite sunt clare și mult mai grave.
În motivarea sentinței nici măcar nu se amintește că în urma conflictului s-au produs leziunile pe care le-a suferit, consemnate în certificatul medico-legal nr. 515/26.05.2011 (14-15 zile îngrijiri medicale).
Din depozițiile martorilor S. T. și Bisoceanu G. rezultă că a fost ruptă doar rama ochelarilor pârâtului și nu distrugerea acestora în totalitate. Martorii nu au putut preciza dacă lentilele ochelarilor au fost și acestea distruse. Nici un moment martorii nu au afirmat că ar fi fost distrusă rama în totalitate. Instanța face o apreciere subiectivă a contravalorii ochelarilor, raportând-o la prețul practicat de piață fără a avea elemente concrete din care să rezulte valoarea reală.
În opinia sa martorii au depus în mod subiectiv, el declarând că este în dușmănie cu ei
Prin luarea în considerare a unor mărturii subiective și tendențioase de către instanța de fond s-a ajuns la pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice și în aceste condiții a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la prima instanță, întrucât a fost pronunțată o sentință pe baza unor probe neconcludente și insuficiente care nu au putut duce la dezlegarea pricinii în condițiile art. 167 Cod procedură civilă, situație ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Prin decizia civilă nr. 412/01 10 2014 Tribunalul B. a respins recursul ca nefondat.
A reținut instanța de control judiciar că recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă, potrivit cărora modificarea unei hotărâri se poate dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, respectiv când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Primul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct.6, constituie o aplicare a principiului disponibilității care obligă instanța să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul judecății, fiind reglementate ipotezele de ultra petita și extra petita.
Însă, deși a invocat acest motiv de recurs, în dezvoltarea motivelor nu a făcut referire concretă la cele două ipoteze ale textului legal, care este situația criticată și nu a arătat cazurile în care, instanța de fond, ar fi acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
De asemenea, tribunalul a reținut că hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ce ar presupune aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de situațiile în care se aplică ori restrângerea nejustificată a acesteia sau cazul când textului de lege corespunzător situației de fapt i se dă o interpretare greșită.
A constatat Tribunalul că instanța de fond a respectat decizia de casare, administrând un probatoriu suplimentar, tocmai pentru stabilirea corectă a situației de fapt.
Referitor la probatoriul administrat, la motivele recurentului în sensul că ar fi fost lipsit de apărare, acestea au fost găsite nefondate.
A observat instanța de recurs că rezultă din încheierea de ședință din 14.01.2014 că judecătoria a pus în discuția părților suplimentarea probatoriului în limitele deciziei de casare, au fost încuviințate probe, reclamantul recurent solicitând reaudierea martorilor C. G. și A. C., martori ce fuseseră deja audiați de prima instanță, în primul ciclul procesual, i-a fost admisă cererea, iar ulterior, la termenul de judecată din 25.02.2014, față de precizarea sa, în sensul că martorii sunt plecați din țară, i-a fost admisă cererea de înlocuire cu martorii D. R. și Gîtie M..
A fost audiat martorul propus, D. R., la termenul de judecată din 08.04.2014 și nefiind prezentă martora Gîtie M., reclamantul recurent, la același termen, a revenit în privința audierii acesteia, solicitând din nou înlocuirea ei, tocmai cu martorul inițial C. G., ce fusese, la rândul său, înlocuit, cerere respinsă, întemeiat, de instanța de fond conform dispozițiilor art.186 alin.3 Cod procedură civilă.
S-a mai susținut de către recurent faptul că pârâtul nu a avut leziuni consemnate într-un certificat medico legal și nu au fost demonstrate pretențiile sale. Chiar dacă acesta nu a prezentat un astfel de certificat, Tribunalul a considerat că instanța de fond a reținut, în mod corect, situația de fapt din probele administrate, din care a rezultat că, în data de 25.05.2011, ambele părți s-au lovit reciproc.
Faptul că leziunile suferite de recurent au fost cele consemnate în certificatul medico legal, necesitând zile de îngrijiri medicale, nu înlătură situația de fapt dovedită, cu depozițiile martorilor, în sensul că părțile s-au încăierat și s-au lovit reciproc.
Referitor la critica sentinței sub aspectul acordării contravalorii ochelarilor, Tribunalul a considerat că instanța de fond a apreciat corect că ruperea ramei, dovedită prin depozițiile martorilor S. T. și Bisoceanu G., echivalează cu o deteriorare a ochelarilor, lentilele neputând fi utilizate decât pentru rama, în funcție de care au fost confecționate, iar suma solicitată de pârâtul reclamant fiind conform prețului pieței. Faptul că a achiziționat o altă pereche de ochelari a rezultat tot din declarațiile martorilor.
Recurentul a susținut că ar fi fost subiective aceste declarații și că a declarat că se află în stare dușmănie cu ei, însă, din actele dosarului, inclusiv din primul ciclu procesual rezultă că această stare a susținut-o doar în raport de martorul Bisoceanu, ședința din 27.02.2013, iar nu și față de celălalt martor S.. Pe de altă parte, depoziția martorului Bisoceanu nu putea fi înlăturată, sub aspect probatoriu, ca subiectivă, în condițiile în care se corobora cu declarația martorului S. T..
Ca urmare, tribunalul, apreciind ca neîntemeiate criticile recurentului privind nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr. 412/01 10 2014, pronunțată de Tribunalul B., a formulat contestație în anulare recurentul D. C., solicitând anularea acesteia și rejudecarea cauzei.
A susținut contestatorul că la data când s-a judecat recursul - 01 10 2014, nu a fost prezent și nici nu a fost citat întrucât la termenul anterior, 17 09 2014, i-a fost admisă cererea de amânare pe care a formulat-o și instanța de recurs a acordat termen în cunoștință părților.
Consideră că instanța a procedat greșit acordându-i termen în cunoștință, din moment ce nu a fost prezent la primul termen, are domiciliul într-o altă localitate decât cea în care se află sediul instanței și s-a aflat în imposibilitatea de a afla termenul următor fixat de instanță.
De asemenea, arată că împotriva lui s-a început executarea silită în baza sentinței civile nr. 6430/08.04.2014 pronunțată de Judecătoria B. în prezenta cauză, fiind înregistrat pe rolul B.E.J. P. S. A., dosarul de executare nr.29/2015, situație față de care solicită să se dispună suspendarea executării hotărârii judecătorești.
Față de aceste motive, solicită admiterea contestației, rejudecarea recursului și suspendarea executării.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 503 și următoarele N. C. Proc. Civ.
La termenul de judecată din data de 25 septembrie 2015 contestatorul, prin apărător, a precizat faptul că își întemeiază cererea pe prevederile art. 317 și urm. din vechiul Cod de procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare însă, prin apărător, a pus concluzii de respingere a contestației în anulare solicitând și obligarea contestatorului la plata de cheltuieli de judecată.
Analizând prezenta contestație în anulare prin prisma motivelor invocate, a probelor aflate la dosar și a prevederilor legale incidente tribunalul reține următoarele:
Mai întâi, referitor la legea de procedură aplicabilă, Tribunalul constată că, raportat la faptul că procesul de față a debutat prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 06.04.2012 și având în vedere că, potrivit art 3 din Legea 76/2012, codul de procedură civilă aprobat prin Legea 134/2010 se aplică proceselor și cererilor introduse pe rolul instanțelor după ., adică după data de 15.02.2015, litigiul de față este guvernat de Codul de procedură civilă de la 1865.
Apoi, în soluționarea contestației în anulare tribunalul pornește de la împrejurarea că această cale de atac este una extraordinară, prin intermediul căreia se tinde la repunerea în discuție, într-o nouă procedură judiciară, a unor raporturi juridice deja soluționate printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, astfel că ea nu poate fi primită decât pentru cazurile și în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege. Altfel s-ar ajunge la menținerea, pe termen nelimitat, a unui conflict între părți sau între aceștia și succesori, ceea ce ar afecta grav siguranța raporturilor juridice civile și încrederea în sistemul judiciar.
De altfel, în acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care se reține în mod constant că dreptul la un proces echitabil, garantat de art 6 al 1 din Convenție, trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenței dreptului ca și element al patrimoniului comun al statelor semnatare, principiu enunțat în preambulul Convenției, iar unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi, în principiu, rediscutate ( cauza Brumărescu contra României )-
În speța de față Tribunalul observă că, deși contestatorul își întemeiază în drept contestația de față generic, pe prevederile art 317 și următoarele Cod procedură civilă, față de motivarea în fapt a cererii rezultă că motivul de nulitate invocat este cel prev de art 317 alin 1 pct 1 Cod procedură civilă.
Potrivit acestui text de lege „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare (.....) când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii”.
Verificând actele dosarului Tribunalul constată că citația pentru termenul de judecată acordat în recurs la data de 17.09.2014 a fost înmânată contestatorului de astăzi, recurent la acea epocă, personal, d-lui semnând de primirea acesteia pe dovada de comunicare de la f 9 dosar recurs.
Potrivit art 153 alin 1 Cod procedură civilă „partea care a depus cererea personal sau prin reprezentant legal sau convențional și a luat termenul în cunoștință, precum și partea care a fost prezentă la un termen de judecată, ea însăși sau printr-un reprezentant al ei, nu va fi citată în tot cursul judecății la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele de judecată ulterioare. Aceste dispoziții îi sunt aplicabile și părții căreia, personal sau prin reprezentant legal sau convențional, i s-a înmânat, sub semnătură de primire, citația pentru un termen de judecată, considerându-se că, în acest caz, ea cunoaște și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată”
În atare condiții, în temeiul textului de lege mai sus redat, pentru termenele de judecată ce au urmat celui din data de 17.09.2014, mai exact pentru unicul termen acordat cauzei la 01.10.2014, contestatorul a fost considerat ca având termen în cunoștință, motiv pentru care nu a mai fost citat, fiind prezumat de lege a-l cunoaște.
Chiar dacă nu a mai primit citație pentru termenul din 01.10.2014, nu poate fi primit motivul de contestație în anulare invocat de contestator, conform căruia calea de atac ar fi fost soluționată în condițiile nelegalei sale citări, deoarece acesta a fost prezumat de lege ca având termen în cunoștință, astfel că, în mod corect, Tribunalul nu a mai procedat la citarea d-lui.
Pentru aceste motive, contestația în anulare pendinte astăzi judecății este găsită ca nefondată și va fi respinsă.
Având în vedere că tribunalul a pășit la soluționarea contestației în anulare chiar la primul termen de judecată și față de soluția pronunțată nu s-a mai impus punerea în discuție a cererii de suspendare a executării deciziei a cărei anulare se solicită deoarece, potrivit art. 319 ind. 1 Cod procedură civilă, o eventuală suspendare ar fi durat până la soluționarea contestației în anulare. Or, soluționarea contestației la primul termen de judecată, prin respingerea acesteia, a făcut de prisos analizarea solicitării de suspendare a executării deciziei atacate.
Văzând că prin respingerea cererii de față contestatorul a căzut în propriile pretenții Tribunalul, în temeiul art 274 Cod procedură civilă, îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată prilejuite intimatului, adică suma de 300 lei reprezentând onorariu apărător conform chitanței nr 609/25.09.2015 - f. 19.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de către contestatorul D. C., domiciliat în comuna V. V., ., împotriva deciziei civile nr. 412 din 01.10.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._/200/2012*, în contradictoriu cu intimatul – pârât T. I., domiciliat în comuna V. V., ..
Obligă contestatorul D. C. la 300 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2015.
Președinte, M. N. | Judecător, A. M. | Judecător, G. I. R. |
Grefier, V. P. |
Red.AM
Th.red.CC/AM
2 ex.
10.10.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2817/2015. Tribunalul BUZĂU | Pretenţii. Decizia nr. 200/2015. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
