Fond funciar. Decizia nr. 265/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 265/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 265/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 265/2015
Ședința publică de la 20 noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător A. M.
Judecător G. I. R.
Grefier D. P.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către reclamanta U. V., domiciliată în ., jud. B. împotriva sentinței civile nr. 5763 din 13.05.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâții C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA COMUNEI BLĂJANI, ., C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 DE PE LÂNGĂ PREFECTURA JUDEȚULUI B., jud. B. și M. P., domiciliat în mun. B., ., jud. B., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta prin procurator și asistată de avocat N. N., intimatul M. P. personal și asistat de avocat C. R. M., lipsă fiind intimații C. Locală Blăjani, C. Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Prefectura județului B..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin Serviciul registratură, la data de 17.11.2015, avocat N. N. a depus la dosar împuternicire avocațială și chitanța nr. 7/07.11.2015 în sumă de 400 lei, reprezentând onorariu de avocat, pentru recurenta U. V., procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Se depune în ședință publică mandat dat de recurenta U. V. fiicei sale N. V..
Apărătorul recurentei susține că intimatul M. P. are fiica grefier în cadrul Tribunalului B.. Depune la dosar cerere de strămutare, formulată în baza art. 140 Cod procedură civilă. Susține că a luat cunoștință despre acest fapt de la partea pe care o asistă în cursul dimineții și că nu a formulat o cerere de strămutare, urmează să o formuleze astfel c[ solicit[ un nou termen de judecată până la care să formuleze cererea de strămutare.
Apărătorul intimatului susține că, în mod normal, cererea trebuia formulată și depusă până la acest termen.
Avocat N. N. insistă în faptul că a luat cunoștință despre acest fapt în cursul dimineții, după care afirmă că acum circa un an de zile partea i-a spus acest lucru dar nu a dat importanță.
După deliberare, instanța respinge cererea de amânare formulată de recurentă, având în vedere că la dosar nu s-a făcut dovada că s-a înregistrat o cerere de strămutare a cauzei și nici nu s-a suspendat judecata cauzei.
Apărătorii părților prezente, având cuvântul pe rând, apreciază cauza în stare de judecată.
Nefiind cereri de formulat, alte incidente de soluționat, instanța acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Apărătorul recurentei arată că motivul principal al recursului este faptul că instanța a fracționat terenul de 7 ha din motiv că ar fi al intimatului, deși acesta are cu totul alt arbore și altă moștenire, altă situație. Cert este că tatăl recurentei a avut la colectivizare 7 ha și că singurele documente ce au fost luate în seamă au fost înscrierea de la CAP și ce a putut obține de la Arhive. Instanța a fracționat ca fiind dintr-un autor comun, deși intimatul are cu totul și cu totul altă ramură, altă masă succesorală, alți moștenitori. Legătura există între recurentă și intimat, însă nu la soțul și la tatăl recurentei U.. Tribunalul, când a casat prima dată, a spus expres că intimatul M. P. nu a formulat nicio cerere și consideră că nu se poate lua din dreptul recurentei care a fost cert stabilit prin titlu și prin documentele anterioare și să i se dea altei persoane care nu a făcut nici cerere. Precizează că recurenta a cerut de la CAP ce a avut soțul său. Solicită casarea sentinței, anularea hotărârii și să se dispună modificarea hotărârii în sensul că intimatul nu a formulat cerere, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru intimatul M. P., avocat C. R. M., având cuvântul, arată că punctul de vedere al intimatului este de respingere a recursului. Din petitul cererii rezultă trei critici majore vis a vis de hotărâre. Prima ar privi eroarea în care s-a aflat instanța de fond în momentul în care nu a înlăturat în mod decisiv de la drept pe P. M., procedând la anularea titlului de proprietate. Actele de care face vorbire partea adversă au ca proveniență de timp anii 1949 și nu cum cere Legea n r. 18/1991, cum precizează HG nr. 880/1995, acte din perioada 1959-1963. A depune acte din anii 1944 și 1949 sunt foarte îndepărtate și nu pot dovedi în tot circulația juridică a terenurilor. Mai arată că intimata C. Blăjani a făcut un surogat de titlu pentru că a încercat să dea recunoaștere și dreptului ce-i revenea lui M. P., de pe urma unei alte ramuri. În realitate, nu existau numai 7,67 ha ci se adăugau și suprafețe de teren ce proveneau de la soacra I. A., față de care intimatul M. P. are un drept. Astfel că în mod corect instanța a procedat la anularea titlului. A doua critică este lipsa de interes față de cauza a intimatului M. P. care nu ar fi formulat cerere în temeiul Legii nr. 18/1991. Arată că întreaga documentație a fost depusă la C. Blăjani, împreună cu o hotărâre care a rămas validă, că documentația a fost înaintată la C. Județeană astfel că este evident că dreptul acestuia este conturat și demonstrat ca interes. Arată că intimatul nu are nicio vocație față de S. N. S., dreptul este de pe urma bunicii, autor comun. Pentru aceste argumente, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria B. cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Avocat N. N., având cuvântul în replică, arată că nu știe dacă s-a amintit ce act a avut intimatul M. P., dacă a făcut vreo cerere vreo dată. Dacă nu a făcut cerere, recurenta U. avea dreptul la I., nu știe cum se putea face cerere la S. N. S.. La colectivizare a avut 7 ha și S. N. S.. Insistă în faptul că intimatul M. P. nu a făcut niciodată vreo cere.
Instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 7.09.2012, sub nr._, reclamanta U. V. a chemat în judecată pe pârâții C. LOCALĂ BLĂJANI PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, C. JUDEȚEANĂ B. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și M. P., solicitând constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/93/25.07.1996, emis pe numele def.S. N. S., decedat la data de 22.12.1987.
În motivare, a arătat că este unica fiică a defunctului, calitate în care, după apariția Legii 18/1991 a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietatea supra terenului de 6,80 ha care era menționat la rolul acestuia, condiții în care a fost emis titlul de proprietate menționat anterior și că, în mod nelegal, dreptul de proprietate asupra terenului menționat în rolul agricol al autorului său a fost reconstituit și pe numele unui nepot de soră a defunctului, respectiv pârâtul M. P., care este vărul său.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.III alin.1 lit.a pct. i din Legea nr.169/1997.
În dovedire, s-au depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul a formulat Întâmpinare și Cerere reconvențională.
Prin Întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, întrucât situația descrisă de aceasta nu corespunde realității.
Prin cererea reconvențională a solicitat modificarea titlului de proprietate nr._/93/25.07.1996 emis de C. județeană B., în ceea ce privește numele persoanei decedate, de pe urma căreia se reconstituie dreptul de proprietate, respectiv în loc să fie menționat defunctul S. N. S. să fie trecută defuncta I. (I.) A., de pe urma căreia au formulat cerere atât pârâtul cât și reclamanta.
A solicitat admiterea cererii reconvenționale.
Prin sentința civilă nr 5614/02.04.2013 Judecătoria B. a respins atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că la data de 25.07.1996 s-a emis de către C. județeană B. pentru aplicarea legilor fondului funciar titlul de proprietate nr._/93, pe numele def.S. N. S., cu moștenitori U. V. și M. P., pentru suprafața de 6 ha 8000 mp situată pe teritoriul satului Sorești, ., că din adresa nr.1648/13.11.2012 emisă de Primăria ., filele 44-45, rezultă că, în ceea ce privește evoluția rolului agricol privind pe numita I. ( I. ) A.- aceasta nu figura cu teren agricol în registrul agricol al anilor 1948-1951, că suprafața de 12,65 ha ce apare în registrul agricol vol.III fila 17 la numitul S. N. N. este suprafața provenită în totalitate de la soacra sa, I. A. și că, din evidențele Arhivelor Statului-Filiala B., rezultă că numita I. A. figura înregistrată cu o suprafață de 7,75 ha teren agricol, iar numitul S. N.S. figura înregistrat cu o suprafață de 7,75 ha. însă suprafața totală de 15,50 ha a aparținut în întregime defunctei I. A..
În anul 1951 def.S. N. N. s-a înscris în CAP cu suprafața de 4,40 ha terenuri agricole date ca zestre soției sale de către def.I. A., suprafață ce a fost reconstituită ca drept de proprietate, ca moștenitoare fiind înscrisă fiica sa- reclamanta U. V..
Def.S. N. S. a mai avut în grijă și terenul cumnatei sale M. M.- mama pârâtului M. P., în suprafață de 2,40 ha, suprafață ce a fost acordată ulterior, conform Hotărârii Comisiei județene nr.21/1992, și s-a întocmit titlul de proprietate nr._/93/25.07.1996 Această suprafață provine de la def. I. A., aceasta deținând mai mult teren care nu figura în registrele agricole.
A mai reținut prima instanță că, la solicitarea pârâtului M. P., în calitate de moștenitor al def. I. A.- bunica sa, de reconstituire pentru suprafața de 2,40 ha, suprafață pe care o folosea deja, acesta a fost inclus la def.S. N.S., majorându- se la 6,80 ha, întrucât la def.I. A. nu era posibilă majorarea suprafeței reconstituite, deoarece se depășea suprafața maximă de 10 ha.Această majorare s-a făcut cu acordul reclamantei U. V., întrucât nu o afecta cu nimic în ceea ce privește suprafața pe care o deținea în proprietate.
Diferența de 8,70 ha, rămasă din suprafața de 15,50 ha după ce se scade suprafața de 6,80 ha, a fost reconstituită pentru def.I. A. astfel: pentru 4,40 ha s-a întocmit tiltul de proprietate nr._/46/22.04.1994 ; ulterior, conform s.civ. nr.3041/1999 s-a întocmit titlul de proprietate nr._/76/28.10.2002 cu moștenitori U. V. și E. A. ; suprafața de 4,36 ha a fost aprobată ca acțiuni, ulterior au fost repartizați în fizic pe raza .-a întocmit titlul de proprietate nr._ .
C. locală Blăjani, jud.B., referitor la emiterea titlului de proprietate nr._/93/25.07.1996, având ca moștenitori pe numiții U. V. și M. P., a arătat că inițial a aprobat o suprafață pentru def.S. N.S. cu moștenitor unic U. V.. Ulterior, datorită cererii pârâtului M. P. și hotărârilor Comisiei locale și Comisiei județene B. s-a majorat suprafața cu 2,40 ha. Din suprafața de 6,80 ha menționată în titlul de proprietate nr._/93/25.07.1996, pârâtului M. P. i se cuvine suprafața de 2,40 ha, iar reclamantei U. V. i se cuvine suprafața de 4,40 ha.
Față de cele menționate anterior, instanța a conchis că reclamanta și-a dat acordul la includerea pârâtului, în calitate de moștenitor al def.S. N.S., în titlul de proprietate nr._/93/25.07.1996, la momentul emiterii acestuia, cunoscând că pârâtul îi este văr, pentru suprafața de 2,40 ha ce îi revenea de pe urma def.I. A..
Față de cele de mai sus și având în vedere și că, din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă că def.S. N.S. avea în proprietate la momentul înscrierii în CAP suprafața de 6,80 ha, iar suprafața de 4,40 ha a fost proprietatea def.I. A.- soacra sa, astfel cum rezultă din copia rolului agricol din anii1959-1961( filele 62-65-verso ) și dată ca zestre fiicei sale, respectiv soției def.S. N. S.- I. V. ( mama reclamantei),m Judecătoria a concluzionat în sensul caracterului neîntemeiat atât al acțiunii principale cât și al cererii reconvenționale.
Împotriva aceste hotarari reclamanta a formualt recurs, iar prin decizia civila nr.1904 din 13.11.2013 Tribunalul Buzau a casat sentinta și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanta .
Pe rolul Judecatoriei Buzau dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
La dosar s-au depus precizari la actiune, note de sedinta, adresa nr.1648 din 13.12.2012, înscrisuri .
În rejudecare, Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr. 5763 din 13.05.2015 prin care a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamanta U. V., a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/93/1996 și a obligat Comisiile de fond funciar sa întocmeasca documentația și sa elibereze pe numele părtilor două titluri de proprietate, după cum urmeaza: pe numele defunctului S. N. S., cu mostenitoare reclamanta U. V., pentru o suprafata de 4,40 ha teren pe raza comunei Blajani iar pe numele defunctei I. A., cu moștenitor pârâtul M. P. pentru o suprafata de 2,40 ha teren, pe raza comunei Blajani.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
La data de 25.07.1996 s-a eliberat titlul de proprietate nr._/93/1996 avand ca titular pe defunctul S. N. S., iar ca mostenitori pe reclamanta U. V. si paratul M. P..
Conform actelor dosarului si sustinerilor partilor, reclamanta este fiica defunctului inscris in titlul de proprietate, iar paratul este var pe linie materna cu reclamanta.
Astfel, autorul comun al celor doua parti este defuncta I.-I. A., care a avut ca descententi pe mama reclamantei, I. V., pe mama paratului, M. M., și pe numitii I. C. si I. D..
Urmare a aparitiei Legii 18/1991, cele doua parti, au intrepins demersuri comune pentru reconstituirea dreptului de proprietate ce a apartinut autorilor lor.
La data de 27._ se elibereaza adeverinta provizorie de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce urmau a fi reconstituite-fila 23 dosar initial, pentru o suprafata de 6,80 ha teren ce provenea de la defunctul S. N. S., avand ca mostenitori pe reclamanta si parat.
La baza eliberarii acestei adeverinte, a stat hotararea Comisiei Judetene cu nr. 21 din 7.08.1992, hotarare care a avut la baza procesul verbal aflat la fila 49 si referatul aflat la fila 88 dosar initial, in care se propune suplimentarea suprafetei ce urma a fi reconstituita pe numeler defunctul S. N. S., cu o suprafata de 2,40 ha, solicitata de paratul M. P..
Conform intampinarii formulate de C. locala Blajani, initial, la solicitarea reclamantei s-a aprobat reconstituirea pentru o suprafata de 4,40 ha de la def. S. N.S., pentru ca ulterior, la acelasi autor, sa fie trecuta si suprafata de 2,40 ha ce ar fi reprezentat dreptul mamei sale P. M., cuvenit de la defuncta I. A..
A mai retinut prima instanta ca aceiasi comisie precizeaza ca nu s-a putut reconstitui direct pe numele defunctei I. A. suprafata de 2,40 revendicata de parat, intrucat s-ar fi depasit suprafata limita de 10 ha prevazuta de lege pentru reconstituirea de la acelasi autor.
Din copiile rolurilor agricole inaintate la dosar judecătoria a constatat ca, in perioada premergatoare cooperativizarii, defunctul S. N. S. detinea o suprafata de 4,80 ha terenuri in anii 1951-1952(fila 53), iar defuncta I. A. 4,40 ha in anii 1959-1961(fila 62).
Pe numele defunctei s-a reconstituit suprafata de 4,40 ha prin titlul de proprietate nr._/76/2002, pentru mostenitorii U. V. si E. A., sora paratului M. P.(fila 61).
A observat, totodată, judecătorul de primă instanță că parata C. comunala Blajani a relatat că potrivit unor evidente funciare mai vechi, a unui certificat de la Arhivele statului, defuncta I. A. ar fi detinut impreuna cu ginerele sau 15,50 ha teren, insa nu a depus la dosar copii ale acestor evidente, motivand ca au fost inaintate la dosarele in care partile s-au mai judecat(fila 44 dosar rejudecare).
Totodată, instanta a solicitat paratului sa depuna la dosar certificate de la Arhivele statului, insa acesta a motivat ca s-ar fi adresat cu cerere catre aceasta institutie, insa nu s-a gasit nimic cu privire la terenurile celor doi defuncti.
În atare condiții, judecătoria a concluzionat, cu referire la cele sustinute de comisia locala ca este posibil ca defuncta I. A. sa fi detinut suprafata de 15,50 teren din care si-a inzestrat copiii la casatoria acestora, mamei reclamantei fiindu-i data ca zestre o suprafata de 4-4,40 ha, care a dus la înființarea rolului agricol al defunctului S. N. S..
Pe baza actelor intocmite de cele doua comisii, a inscrisurilor inaintate la dosar, instanta a retinut ca reclamanta nu poate beneficia de reconstituirea suprafetei de 6,80 ha de pe urma tatalui sau, in conditiile in care acesta a figurat la rolul agricol doar cu o suprafata de 4,40 ha teren.
Modalitatea de solutionare a solicitarilor paratului este contrara dispozitiilor Regulamentului de punere in aplicare a Legii 18/1991, in conditiile in care a fost trecut . pe un autor la care nu avea vocatie succesorala.
A apreciat prima instanță că singura posibilitate de a corecta felul in care cele două comisii au solutionat cererile părtilor, este de a le obliga sa emită două titluri de proprietate, pentru terenul menționat în titlul contestat, pentru fiecare autor în discuție.
Pe de alta parte, din documentatia inaintata a constatat că lipseste cererea formulata de parat pentru reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma bunicii, astfel ca ,datorita modului defectuos de lucru si erorilor strecurate la intocmirea documentatiilor ,este posibil ca acest parat sa nu fi avut nicio cerere inregistrata in cursul anului 1991, asa cum s-a intamplat si cu alti mostenitori care au fost inclusi in titlul initial, nr_/46/22.04.1994,ulterior anulat in baza sentintei civile 3041/1999 (fila 60 dosar initial).Conform acestei sentinte din titlul mentionat au fost exclusi M. P. M. si I. D., iar noul titlu emis pentru 4,40 ha ce au apartinut defunctei I. A. cu nr._/76, are trecute ca mostenitoare pe reclamanta U. V. si sora paratului, E. M..
Instanta a considerat că nu poate analiza legalitatea actelor emise de cele doua comisii funciare in procedura de reconstituire a dreptului de proprietate pentru autorii partilor, chiar daca apreciaza ca s-a reconstituit mai mult teren decat erau indreptatiti mostenitorii sau s-a reconstituit dreptul de proprietate unor persoane care nu au formulat cereri, initiativa contestarii legalitatii hotararilor comisiilor funciare apartinand reprezentantilor acestora sau altor persoane care justifica un interes, conform dispozitiilor art. III alin. 2 din Legea 169/1997.
Cele doua comisii, in cauza de fata au incalcat dispozitiile legale-art.8 alin.3 din Legea 18/1991,in vigoare la momentul solutionarii cererilor de reconstituire, prin care se limita reconstituirea dreptului la 10 ha teren pentru fiecare autor.
Examinand toate sentintele depuse de parti la dosar, instanta a retinut ca niciuna dintre acestea nu vizeaza titlul de proprietate ce face obiectul prezentei judecati.
F. de cele de mai sus, vazand dispozitiile art.III alin.1 lit.a din Legea 169/1997, Judecătoria a găsit întemeiate, in parte, atât actiunea principală cât și cererea reconventionala pe care le-a admis în consecințî și a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/93/1996, obligând Comisiile de fond funciar sa întocmeasca documentația și sa elibereze pe numele părtilor două titluri de proprietate, după cum urmeaza: pe numele defunctului S. N. S., cu mostenitoare reclamanta U. V., pentru o suprafata de 4,40 ha teren pe raza comunei Blajani ; pe numele defunctei I. A., cu moștenitor pârâtul M. P. pentru o suprafata de 2,40 ha teren pe raza comunei Blajani
Împotriva sentinței civile nr. 5763 din 13.05.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ a declarat recurs reclamanta U. V., criticând soluția pentru netemeinicie si nelegalitate.
A susținut recurenta că instanța de fond a înlăturat apărările si dovezile sale, din care rezulta ca tatăl său, S. N. S., a avut următoarele suprafețe de teren: din certificatul eliberat de Arhivele Statului cu nr. C/1523 din 8 aprilie 1992, rezulta ca S. N. S. a avut, la rolul agricol din 1949, suprafața de 7,66 ha arabil, 0,25 ha izlaz, 0,12 ha vii si 0,09 ha curți, iar din adresa nr. C/4744 din 3.04.1998 eliberată tot de Arhivele Statului, rezulta ca S. N. S. a figurat, in anul 1949, cu 16,08 ha teren.
Instanța de fond a înlăturat in totalitate concluziile Tribunalului B. care, prin decizia civila nr. 1904 din 13 noiembrie 2013, a reținut ca paratul M. P., nu a formulat nicio cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma defunctei I. A., bunica sa( fila 6 - decizie).
De asemenea, instanța de fond a făcut confuzie intre moștenirea tatălui său, S. N. S., si moștenirea defunctei I. A., la care paratul avea vocație succesorala, insa nu a formulat nici o cerere in acest sens.
Pentru moștenitorii defunctei I. A. s-a eliberat titlul de proprietate nr._/76 din 20 oct. 2002, pentru o suprafața de 4, 40 ha, plus acțiuni la ROMAGRIBUZ.
A mai arătat recurenta că a susținut în permanenta ca tatăl său a avut suprafața din titlul de proprietate nr._/93 din 25.07.1996, inca din anul 1949, iar paratul M. P. nu are vocație succesorala la moștenirea autorului său, ci la moștenirea defunctei I. A. (cunoscuta ca I. R.), bunica paratului, pentru care s-a emis titlul de proprietate menționat anterior, în care sunt menționați ca moștenitori și U. V., E. A., ca nepoate de fiica, aceasta din urma fiind si sora paratului, care a formulat singura cererea de reconstituire.
În concluzie, solicită admiterea recursului, si, pe fond, să fie anulat titlul de proprietate_/93/25.07.1996 numai in ceea ce privește excluderea paratului M. P..
De asemenea, solicită să fie înlăturată adresa Primăriei Blajani, care atesta, la nivelul anilor 2013 - 2015, ca paratul a formulat cerere de reconstituire, cu toate ca la dosar nu s-a depus documentația care sa ateste acest lucru.
Intimatul M. P. a formulat în cauză întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
A susținut că cele doua certificate emise cu nr. C/1523 din 8.04.1992 si C/4744 din 3.04.1998 dovedesc situații pendinte de anul 1949. Aceste certificate fac dovada a doua suprafețe distincte, de la nivelul aceluiași an, 1949, pentru 7,66 ha si respectiv 16,08 ha teren.
Legea 18/1991 a instituit in sarcina Comisiilor de aplicare obligația de a avea in vedere situația terenurilor deținute si evidențiate in perioada 1959 - 1961, si respectiv a celor cu care părțile au intrat in CAP.
Din 1949 pana in 1959 sunt zece ani, nu exista dovezi justificative care sa demonstreze circulația acestor suprafețe, astfel ca, in mod corect, instanța nu le-a putut da eficienta celor doua adeverințe.
Se pretinde ca in mod greșit nu s-a reținut ca nu și-a exercitat dreptul de opțiune fata de acest teren, neformulând nicio cerere, însă a depus cerere in temeiul prevederilor Legii 18/1991, altfel nu se justifica cum comisia, dupa înaintarea documentației, a primit inclusiv validarea hotărârii de reconstituire.
. ca a înaintat aceasta documentație Comisiei Judetene B., conform adresei 1361/17.09.2012.
In conditiile in care, conform Hotărârii Comisiei Județene a fost inclus ca moștenitor, apreciază ca aceasta hotărâre nefiind anulata, justifica recunosterea dreptului său la teren.
A formulat cerere pentru suprafața de 2,40 ha de pe urma defunctei I. A., dar la nivelul Comisiei Blajani s-a apreciat ca urmează ca acest teren sa fie inclus in suprafața reconstituita lui S. N. S., căruia ii reveneau 4,40 ha, moștenite exclusiv de U. V..
Arată intimatul că părțile s-au înțeles foarte bine pana in 2012, au lucrat terenul împreuna, au plătit lucrările si taxele la Primărie, conștienți fiind ca recurentei îi revin 4,40 ha, iar lui 2,40 ha.
S. N. S. figureaza exclusiv cu 4,40 ha in documentele de la nivelul anului 1959, iar U. V. nu poate cere recunoașterea dreptului de proprietate pentru tot terenul din titlu. In mod corect instanța a anulat titlul de proprietate, urmând a se îndrepta pe cai separate pentru recunoașterea drepturilor individuale.
Susține intimatul că a fost de buna credința, a depus cereri, a primit de la C. Blajani exact titlul in discuție, a acceptat situația ca veri buni, astfel ca nu poate fi deposedat de un drept si nici recurenta nu-si poate apropria mai mult decât are dreptul.
Cu privire la pretinsa confuzie făcuta de instanța, arata ca acest motiv nu este susținut de considerentele hotărârii. Dimpotrivă, instanța a dat dovada de rol activ, a cerut părților documente in plus, s-a încercat prin orice mijloc de proba sa se dovedească originea terenului, si parțial s-a dovedit ca S. N. S. a figurat in anul 1949 cu 7,66 ha dupa care, a inclus in rolul sau si terenul de la soacra sa, I. A., apărând cu 16,908 ha. In felul acesta, s-a demonstrat practic, ca nici acesta nu avea un drept propriu la terenuri.
. vocație succesorala la moștenirea lui S. N. S., dar nici U. V. nu îl poate înlătura de la dreptul cuvenit de pe urma bunicii sale. Mamele părților au fost surori, iar terenul de la bunica s-a inclus in titlul tatălui recurentei, situație pe care instanța de fond a corectat-o.
In atare situație, vazand actele dosarului si hotărârea pronunțata, reiese faptul ca pe de o parte, recursul este nefondat intrucat recurenta nu a reușit sa faca dovada ca tatăl sau ar fi deținut mai mult de 4,40 ha, iar dreptul intimatului de la bunica nu poate fi inlaturat de simpla includere a terenului de 2,40 ha in titlul tatălui sau.
Consideră ca hotărârea este temeinica, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului și evaluând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Tribunalul apreciază recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Pretinde, în primul rând, recurenta, că prima instanță în mod greșit ar fi redus suprafața de teren din titlul de proprietate nr._/93 din 25.07.1996, eliberat de pe urma autorului său, S. N. S., ignorând o . acte care atestă că acesta figura cu terenul respectiv în proprietate încă din anul 1949 și anume: certificatul eliberat de Arhivele Statului cu nr. C/1523 din 8 aprilie 1992 care atestă ca S. N. S. a avut, la rolul agricol in 1949, suprafața de 7,66 ha arabil, 0,25 ha izlaz, 0,12 ha vii si 0,09 ha curți și adresa nr. C/4744 din 3.04.1998 eliberată tot de Arhivele Statului din care rezulta ca S. N. S. a figurat, in anul 1949, cu 16,08 ha teren.
În primul rând, Tribunalul constată că actele de care face vorbire recurenta nu se află la dosarul cauzei .
Apoi, acestea, pe de o parte atestă o situație contradictorie de vreme ce la nivelul aceluiași an, 1949, prezintă două situații total diferite pentru rolul aceleiași persoane, adică unul atestă o suprafață totală de 8,12 ha iar celălalt o suprafață de 16,08 ha teren, iar pe de altă parte, chiar reale de-ar fi, aceste înscrisuri nu pot fi luate în calcul în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legilor fondului funciar atât timp cât suprafețele de teren pe care le atestă sunt aferente anului 1949 iar la dosar se află evidențe ulterioare lor, respectiv fila din registrul agricol al lui S. N. S. de la nivelul anului 1952, anul în care s-a realizat cooperativizarea în localitatea Blăjani, din care rezultă că la acel moment autorul recurentei deținea suprafața de 4,8 ha teren. Or, Legea 18/1991 cu modificările și completările ulterioare nu are ca scop reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafețe de teren avute în proprietate la un moment dat ci pentru suprafețele de teren aduse în cooperativele agricole de producție sau preluate în orice mod de către acestea, iar la momentul cooperativizării S. N. S. deținea, conform înscrisurilor aflate la dosar, doar 4,8 ha teren.
Tribunalul reține, de asemenea, că intimata C. Locală Blăjani a susținut constant că și cei 4,8 ha teren vin de la autoarea comună a părților în proces, I. A., care a deținut în total 15.5 ha teren, S. N. S. fiind ginerele acesteia, care apare în unele evidențe în locul ei. Mai observă Tribunalul și faptul că la dosarul de fond se află contestația depusă la Primăria . și înregistrată la Prefectura B. sub nr 2029 la data de 28.11.1991 –f.34 dosar rejudecare, formulată de U. V., E. A., M. P. și D. D. și în care se arată că înțeleg să conteste hotărârea Comisiei comunala Blăjani întrucât „ne-a stabilit drept de proprietate numai pentru suprafața de 4 ha și nu pentru întregul nostru drept de 11,8 ha, așa cum rezultă din Carnetul de impunere și predare nr 366/1951 privind pe tatăl și respectiv unchiul nostru, S. N: S. ce figura la rol 40 în registrul agricol”. Or, este evident că însăși reclamanta avea reprezentarea faptului că deși cei 11,8 ha teren apăreau în actul mai sus enunțat, aflat la f. 11-113 dosar fond primul ciclu procesual, ca fiind proprietatea autorului său, S., N. S., în realitatea ei aparțineau autoarei comune, I. A., de vreme ce a acceptat să formuleze contestație alături de alte persoane, printre care și intimatul, care nu aveau vocație față de S. N. S. ci doar față de I. A.. Apreciază Tribunalul că existența unei contestații comune nu se explică decât prin aceea că terenul în discuție aparținuse unui autor comun.
Nu în ultimul rând, instanța de recurs constată, din conduita recurentei de-a lungul timpului, că aceasta a acceptat permanent faptul că suprafața de 2,4 ha teren înlăturată de către prima instanță din titlul de proprietate al autorului său, nu a aparținut acestuia. Astfel, timp de aproape 20 de ani de când a fost emis titlul de proprietate nu a cerut excluderea din titlu a intimatului M. P. deși, este în afară de orice discuție că, acesta nu este moștenitor al def. S. N. S.. Apoi, la dosar a fost depusă „tranzacția” semnată de ambele părți prin care înțelegeau să-și împartă cei 6,8 ha din titlul de proprietate nr._/93 din 25.07.1996 în sensul că recurentei urmau să-i revină 4,4 ha iar intimatului cei 2,4 ha. Mai mult, prin chiar cererea de chemare în judecată cu care a învestit acum instanța, recurenta arată că a ajuns să formuleze acțiunea de față tocmai pentru că instanța nu a fost de acord cu partajarea terenului în maniera cuprinsă în tranzacția amintită pe motiv că intimatului îi lipsește îndreptățirea de a partaja terenul pentru că nu are calitatea de moștenitor al defunctului de pe urma căruia se făcea împărțeala.
Coroborând toate aspectele mai sus analizate, Tribunalul concluzionează în sensul că defunctul S. N. S. a adus în CAP doar suprafața de 4,4 ha teren și doar în limita acestei suprafețe este îndreptățit la reconstituire, astfel că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică sub aspectul analizat.
Cât privește faptul că instanța de fond ar fi înlăturat concluziile Tribunalului B. care, prin decizia civila nr. 1904 din 13 noiembrie 2013, ar fi reținut ca intimatul M. P., nu a formulat nicio cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma defunctei I. A., bunica sa, instanța observă faptul că, în amintita hotărâre, Tribunalul nu a statuat în sensul că intimatul nu a formulat cerere de reconstituire ci a casat sentința pronunțată în primul ciclu procesual și a trimis cauza spre rejudecare în vedere suplimentării probatoriilor pentru a se stabili inclusiv dacă intimatul a formulat o asemenea cerere.
Referitor la această critică a recurentei, în sensul că intimatul nu ar fi formulat cerere de reconstituire de pe urma bunicii, I. A., situație în care nu ar fi îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate care nu poate opera în lipsa unei cereri, Tribunalul constată că, într-adevăr, cererea nu a putut fi înaintată la dosar de către C. locală de fond funciar, însă, acest lucru nu conduce automat la concluzia că o asemenea cerere nu a existat. De altfel, nici cererea recurentei de reconstituire a dreptului de proprietate nu a putut fi înaintată la dosar iar asta nu înseamnă că nu a fost formulată la momentul punerii în practică a prevederilor Legii 18/1991.
Tribunalul constată că la nivelul comisiei locale de fond funciar s-au întocmit, în anii 1992-1993, o . acte, respectiv procesul verbal aflat la fila 49 si referatul aflat la fila 88 dosar fond primul ciclu procesual, în care se propune suplimentarea terenului ce urma a fi reconstituit pe numele defunctul S. N. S., cu o suprafață de 2,40 ha, solicitată de intimatul M. P., urmate de adeverința provizorie de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce urmau a fi reconstituite, eliberată la data de 27._ -fila 23 dosar fond primul ciclu procesual, în care figurează și intimatul alături de recurentă, acte ce induc prezumția simplă că nu puteau fi întocmite în lipsa unei cereri a d-lui de reconstituire a dreptului de proprietate.
Apoi, aceste acte au fost înaintate Comisiei județene de fond funciar care le-a validat și a recunoscut dreptul intimatului la reconstituire prin Hotărârea nr 21 din 7.08.1992, drept ce, iarăși, nu ar fi putut fi recunoscut în lipsa unei cereri formulate în temeiul Legii 18/1991.
Nu în ultimul rând, la dosarul de fond se află, așa cum s-a arătat mai sus, contestația depusă la Primăria . și înregistrată la Prefectura B. sub nr 2029 la data de 28.11.1991 –f.34 dosar rejudecare, formulată de U. V., E. A., M. P. și D. D. și în care se arată că înțeleg să conteste hotărârea Comisiei comunala Blăjani întrucât „ne-a stabilit drept de proprietate numai pentru suprafața de 4 ha și nu pentru întregul nostru drept de 11,8 ha, așa cum rezultă din Carnetul de impunere și predare nr 366/1951 privind pe tatăl și respectiv unchiul nostru, S. N: S. ce figura la rol 40 în registrul agricol”.
Or, de vreme ce această contestație este formulată și de către intimat este evidentă manifestarea sa de voință în a beneficia de prevederile legii și de a i se reconstitui dreptul de proprietate.
Toate aceste elemente conduc Tribunalul la concluzia că M. P. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991.
În fine, referitor la împrejurarea că, reconstituind dreptul de proprietate și pentru intimatul M. P., alături de recurentă, prin înscrierea în același titlu de proprietate, cele două comisii de fond funciar au încălcat dispozițiile legale-art.8 alin.3 din Legea 18/1991, în vigoare la momentul soluționării cererilor de reconstituire, prin care se limita reconstituirea dreptului la 10 ha teren pentru fiecare autor, Tribunalul constată că reținerea instanței de fond este corectă numai că, prin actele normative ulterioare, adică Legea 169/1997 și Legea 1/2000, însuși legiuitorul a revenit asupra acestei limite pe care a majorat-o .
În atare condiții, o eventuală nulitate a actelor de reconstituire s-a acoperit prin intervenția ulterioară a legiuitorului care a recunoscut dreptul la reconstituire și peste limita de 10 ha teren de pentru fiecare autor deposedat.
Așa, fiind, în contextul tuturor elementelor de fapt și de drept enunțate, Tribunalul concluzionează în sensul caracterului nefondat al recursului de față pe care, în temeiul art 312 alin. 1 Cod procedură civilă. îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta U. V., domiciliată în ., jud. B., împotriva sentinței civile nr. 5763 din 13.05.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâții C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA COMUNEI BLĂJANI, ., C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 DE PE LÂNGĂ PREFECTURA JUDEȚULUI B., cu sediul în B., ..48, jud. B. și M. P., domiciliat în mun. B., ., jud. B..
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 noiembrie 2015.
Președinte, M. N. | Judecător, A. M. | Judecător, G. I. R. |
Grefier, D. P. |
Red.AM
Th.red.CC/AM/2 ex.
07.12.2015
Dosar fond nr._ Judecătoria B.
Judecător fond M. M.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1253/2015. Tribunalul BUZĂU | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 223/2015.... → |
|---|
