Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 3270/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3270/2014 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 1700/269/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 967/2014
Ședința publică de la 10 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. I.
Judecător N. P. C.
Grefier E. G. M.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de reclamanta .. C. împotriva sentinței civile nr. 3270/2014 pronunțată de Judecătoria Oltenița, în contradictoriu cu intimatul pârât C. Gh. C., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că, deși citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 37,5 lei, apelanta reclamantă nu a depus la dosar dovada plății acestei taxe. Se maia arată că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Tribunalul, având în vedere că apelanta nu a depus la dosar taxa judiciară de timbru, deși prin citație i s-a comunicat că are obligația achitării acesteia taxe iar citația a fost primită de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, fiind menționat numele acestuia, din oficiu, invocă excepția de netimbrare a apelului și rămâne în pronunțare pe această excepție.
În timpul ședinței de judecată s-a adus de către Biroul Arhivă dovada achitării taxei judiciare de timbru de 37,5 lei de către apelanta .. C..
Tribunalul ia act că s-a depus taxa de timbru și constată că această cerere a fost depusă pe data de 09.12.2014 însă la Judecătoria Călărași, fiind înregistrată la Tribunalul Călărași în cursul zilei de astăzi.
Față de această împrejurare, tribunalul revine asupra invocării excepției netimbrării apelului și având în vedere că s-a depus dovada achitării taxei de timbru și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă rămâne în pronunțare pe fondul apelului.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Oltenița la data de 16.05.2014, sub nr._/2014, reclamanta .. C., cu sediul în ., a chemat în judecată pe pârâtul C. GH. C., domiciliat în ., pentru ca prin sentința ce se va pronunț, să se constate intervenita vânzarea –cumpărarea in ceea ce privește suprafața de teren de 0,11 ha, situata in extravilanul comunei C., jud. Călărași, dupa cum urmează:
- suprafața de 0,11 ha în tarlaua 40, . la N- canal, la E-C. Ghe. Ș., la S- Drum, iar la V- C. P Ș., cu pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare pentru aceasta suprafața.
În motivare, se arată că la data de 10 . 01.2014, a încheiat cu paratul o chitanța de mana prin care acesta consimțea sa- i vanda suprafața de teren descrisa mai sus.
Cu ocazia perfectării acestui act a si plătit paratului suma de 1000 lei reprezentând prețul vânzării.
Tot prin acest act, părțile semnatare, s-au angajat la îndeplinirea tuturor formalităților necesare si prealabile Încheierii in forma autentica a actului de vânzare-cumpărare pentru aceasta suprafața de teren, . 30 de zile.
Desi i-a solicitat paratului de mai multe ori acest lucru, s-a lovit de refuzul acestuia.
Deoarece și-a onorat obligația de plata a prețului vânzării încă de la data chitanței de mana, iar ulterior, așa cum a arătat, a făcut diligentele pe care le putea face si pentru celelalte acte premergătoare încheierii contractului de vânzare-cumpărare in forma autentica, a fost nevoit sa apeleze la instanța de judecata pentru a-i fi consfințit acest drept.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea acțiunea așa cum a fost formulată, în sensul de a se constata intervenită vânzarea-cumpărarea pentru suprafețele de teren descrise mai sus, cu pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În drept, s-au invocat dispoz. art. 1669 Cod pr.civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisul sub semnătura privată intitulat „ chitanță” copie CI pârât, copie T.P. nr._/10.03.1997 eliberat de CJPSDPT Călărași, certificatul de înregistrare la ORC Călărași, certificatul de sarcini nr._ din 30.04.2014 eliberat de BCPI-OCPI Oltenița, precum și certificatul privind identificarea numărului topografic/cadastral și de carte funciară nr._ din 30.04.2014 emis de aceeași instituție.
Soluționând cauza, Judecătoria Oltenița prin sentința civilă nr. 1368/2014 a respins acțiunea formulată de către reclamantă.
Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin intermediul antecontractului de vânzare-cumpărare constatat prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 10.01.2014, paratul s-a obligat față de reclamantă, să-i vândă suprafața de teren din litigiu.
În cadrul aceleiași înțelegeri, vânzătorul s-a obligat ca, in termen de 30 de zile de la încheierea antecontractului, să întocmească documentația cadastrală pentru imobilul in cauză și să participe, alături de cumpărător, la încheierea actelor de vânzare-cumpărare privitoare la acest teren, in forma autentică ceruta de lege.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 17/2014, modificată prin Legea 68/2014, „ in toate cazurile in care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibila numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum si dacă sunt întrunite condițiile prev. la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară”.
Art. 20 alin 1 din aceeași lege, stipulează că prevederile prezentei legi nu se aplică antecontractelor și pactelor de opțiune care au fost autentificate la notariat, anterior intrării in vigoare a acesteia.
Din coroborarea celor două articole ale Legii 17/2014, rezultă faptul că in toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, după momentul intrării în vigoare a respectivului act normativ, 11.04.2014, trebuie întrunite cumulativ condițiile prev. de art. 5, singurele excepții fiind reprezentate de acțiunile care se întemeiază pe antecontracte care au fost autentificate la notariat, anterior intrării în vigoare a legii.
În consecință, pentru că în speța de față este vorba de un antecontract de vânzare-cumpărare constatat printr-un înscris sub semnătură privată încheiat la data de 10.01.2014, și pentru că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de articolul 5 din Legea 17/2014, acțiunea a fost respinsă, apreciindu-se că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta . cu sediul în ., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului formulat apelanta a arătat că:
Instanța de fond face o greșită aplicare a legii în timp.
Din actele depuse la dosar rezultă că data încheierii convenției între părți (chitanța) a fost la 10.01.2014, dată la care Legea nr. 17/2014, modificată și completată prin Legea nr. 68/2014, nu era în vigoare.
Legea aplicabilă speței prezente este cea de la momentul încheierii convenției dintre apelantă și pârâtul-intimat în acest sens fiind și dispozițiile art.6 alin.2 și 5 din Cod civil.
Alineatul 1 din același articol consacră, de asemenea, principiul neretroactivității legii: “Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.”
În același sens sunt și dispozițiile art.1-5 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil pe deplin lămuritoare fiind dispozițiile art.102 din lege care prevăd că “contractul este supus legii în vigoare la data care a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
Chitanța încheiată cu pârâtul este un contract (promisiune de vânzare-cumpărare)iar cadrul legislativ în virtutea căruia s-a solicitat executarea acestuia este cel în vigoare la 10.01.2014.
Orice altă interpretare ar contraveni legii și ar duce la grave tulburări ale siguranței circuitului civil.
Instanța de fond deși a luat act de poziția reclamantei în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 17/2014 nu a motivat în nici un fel neconsiderarea acestora în luarea hotărârii.
Și motivarea instanței de fond este criticabilă pentru că efectele juridice și forța probantă a unor promisiuni de vânzare-cumpărare autentificate la notariat sunt aceleași cu cele ale unei convenții bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate de părți sub semnătură privată.
Legiuitorul după ce inițial în cuprinsul Legii nr. 17/2014 stabilise obligativitatea încheierii promisiunilor de vânzare-cumpărare în formă autentică, ulterior prin Legea nr. 68/2014 a renunțat la această dispoziție, tocmai având în vedere efectele și forța probantă identică a acestor acte.
Față de motivele arătate s-a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a se pronunța asupra fondului.
În drept, s-au indicat dispozițiile art.466,480 alin.3 Cod pr civ, art.6 alin.1,2 și 2 Cod civil, art.1-5 și 102 alin.1 din Legea nr. 71/2011.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Tribunalul, analizând probele administrate în cauză, sentința apelată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, a apreciat apelul întemeiat.
Prin acțiunea formulată la Judecătoria Călărași reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea cu privire la suprafața de teren de 0,11 ha, situată în extravilanul comunei C. invocând în susținerea acțiunii “chitanța” încheiată cu pârâtul C. Ghe. C., ce a fost încheiată la 10.01.2014, care într-adevăr reprezintă un antecontract așa cum susține și apelanta.
Instanța de fond a respins acțiunea formulată apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute la art.5 din Legea nr. 17/2014, singurele excepții fiind reprezentate de acțiunile care se întemeiază pe antecontracte încheiate în formă autentică anterior intrării în vigoare a legii însă în situația de față este vorba de un antecontract constatat printr-un înscris sub semnătură privată.
Principala problemă care se impune în situația de față este aceea de a se stabili dacă Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan se aplică în speța de față.
Potrivit art.20 din Legea nr. 17/2014 “Prevederile prezentei legi nu se aplică antecontractelor și pactelor de opțiune care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia”.
Potrivit art. 5 alin.1 din Legea nr. 17/2014 “În toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art.3,4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce a făcut obiectul antecontractului este înscris în rolul fiscal și în cartea funciară.”
Inițial textul art.5 a avut alt conținut fiind modificat prin Legea nr. 68/2014.
Anterior acestei modificări art.5 din Legea nr. 17/2014 avea următorul conținut: “În toate cazurile în care se solicita în conformitate cu art.1669 din Legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, este necesar ca antecontractul să fie încheiat în formă autentică și să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art.3,4 și 9 din prezenta lege.”
Așa cum a arătat și apelanta după modificarea acestui text de lege nu s-a mai menținut obligativitatea încheierii antecontractului în formă autentică.
Interpretând în mod sistematic dispozițiile art.5 și art.20 din Legea nr. 17/2014 se poate concluziona că legea nu se aplică tuturor antecontractelor încheiate anterior intrării în vigoare a legii și nu doar antecontractelor încheiate în formă autentică așa cum a apreciat instanța de fond.
Nu există nici o justificare ca Legea nr. 17/2014 să se aplice antecontractelor neautentice încheiate anterior intrării în vigoare a legii și să nu se aplice antecontractelor autentice încheiate, de asemenea, anterior intrării în vigoare a legii având în vedere principiul neretroactivității legii civile consacrat de art.6 din Cod civil.
Mențiunea din art.20 din Legea nr. 17/2014 în sensul că legea nu se aplică antecontractelor autentice încheiate anterior intrării în vigoare a legii nu poate reprezenta decât o necorelare a acestuia cu art.5 din lege, care înainte de modificare prevedea obligativitatea încheierii antecontractelor în formă autentică. Mai exact legiuitorul procedând la modificarea art.5 din lege nu a mai modificat și conținutul art.20, care se referă în continuare la antecontractele autentice.
Față de cele arătate în mod greșit a apreciat instanța de fond că este aplicabilă în cauză Legea nr. 17/2014.
În baza art.480 Cod pr civilă s-a admis apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 1368/2014 a Judecătoriei Oltenița, care a fost anulată și trimisă cauza spre rejudecare la aceiași instanță, urmând să fie analizată pe fond cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de vânzare-cumpărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta .. cu sediul în . în contradictoriu cu intimatul C. C. împotriva sentinței civile nr. 1368/20.08.2014, pronunțată de Judecătoria Oltenița, pe care o anulează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2014.
Președinte, L. I. | Pt. jud. N. P. C., aflată în C.O., semnează, Președinte, L. I. | |
Grefier, E. G. M. |
J.f. L. D.
Red. L. Il.
Tehnored. E.M.
4 ex./23.12.2014
← Contestaţie la executare. Hotărâre din 04-02-2014, Tribunalul... | Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 20/2014. Tribunalul... → |
---|