Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 555/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 555/2014 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 3412/269/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 744
Ședința publică de la 21 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Sevastița S.
Judecător N. C. C.
Grefier M. S.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul - pârât A. C.-T. împotriva sentinței civile nr.555/31.03.2014 pronunțată de Judecătoria Oltenița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă A. E., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 octombrie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului în vederea deliberării, a amânat pronunțarea în cauză la data de 21 octombrie 2014.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oltenița la data de 10.06.2013 sub nr._, reclamanta A. E. a chemat în judecată pe pârâtul A. C. – T. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului; exercitarea exclusivă a autorității părintești asupra minorului A. Anael-A., născut la data de 10.08.2003; stabilirea la reclamantă a domiciliului minorului, respectiv în .; obligarea pârâtului la pensie de întreținere în favoarea minorului; revenirea la numele purtat anterior căsătoriei, acela de ZAVALAȘ; partajarea bunului comun, respectiv apartamentul cu două camere și dependințe, situat în mun. Oltenița, .. Z.10, ., jud. Călărași, în cotă de 25 % pentru reclamantă și 75 % pentru pârât.
Pârâtul A. C. - T. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat: desfacerea căsătoriei din culpa reclamantei-pârâte, A. E., potrivit prevederilor art. 373 lit. b C. civ.; stabilirea locuinței minorului A. ANAEL A., născut la 10.08.2003, la pârât, potrivit prevederilor art. 400 C. civ.; exercitarea autorității părintești de către ambii părinți ai minorului, potrivit prevederilor art. 397 C. civ.; obligarea reclamantei-pârâte să contribuie la cheltuielile de creștere, educare și învățătură a minorului, potrivit prevederilor art. 402 C. civ.; respingerea cererii reclamantei-pârâte privind partajul apartamentului nr. 18, ., cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1916/29.10.2013, instanța a soluționat capătul de cerere privind divorțul și capetele de cerere accesorii divorțului, cu excepția celui privind partajul pe care l-a disjuns, formând obiectul unui dosar separat, respectiv cauza de față cu nr._ .
În motivarea acțiunii privind partajul, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul în anul 2002 și până în anul 2005 au locuit în garsoniera pârâtului, din mun. Oltenița, .. 40, ., . jud. Călărași, iar ulterior, împreună cu pârâtul, au făcut schimbul garsonierei acestuia, plus o sumă de bani ca diferență, pentru un apartament cu două camere, situat în mun. Oltenița, . jud. Călărași, unde au locuit până în anul 2009.
Acesta este motivul pentru care reclamanta solicită să-i revină din acest apartament doar cota de 25 %, deoarece consideră că aceasta este contribuția sa personală la achiziționarea acestuia.
În drept, a invocat dispoz. art. 357, 379, 402 din NCC.
Referitor la partajul apartamentului, pârâtul – reclamant a arătat că după căsătorie, între anii 2002-2007, au locuit în garsoniera proprietatea sa, achiziționată înainte de căsătorie în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 3294/29.08.2001, situată în blocul B 11 din .. A, etaj 1, .> În anul 2008, au schimbat această garsonieră cu un apartament cu 2 camere în blocul Z 10, plătind o diferență de 150 milioane lei vechi, achitați de mama sa, conform Contractului de schimb autentificat sub nr. 658 din 29.iunie 2007.
În acest sens, aceasta a contractat un credit de consum de la S.C. Bancpost SA București, conform contractului nr._ din 01.08.2007, credit pe care tot ea îl rambursează integral. Tot cu acești bani, și cu sumele trimise din Italia de mama sa, au efectuat și lucrările de îmbunătățire a apartamentului, astfel încât reclamanta-pârâtă nu a avut nicio contribuție, atât la achiziționarea apartamentului, cât și la realizarea lucrărilor respective.
Astfel, pârâtul consideră că apartamentul al cărui partaj îl solicită reclamanta-pârâtă nu este supus regimului comunității legale de bunuri, fiindu-i aplicabile prevederile art. 340 alin. l lit. g din C. civ., care stipulează că nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț „bunurile, sumele de bani sau orice alte valori care înlocuiesc un bun propriu, precum și bunul dobândit în schimbul acestora".
Soluționând cauza prin sentința civilă nr. 555/31.03.2014, Judecătoria Oltenița a dispus următoarele:
„Admite capătul de cerere privind partajul de bunuri comune formulat de reclamanta A. E., domiciliată în mun. Oltenița .. 40, .. A, . jud. Călărași împotriva pârâtului A. C. – T., domiciliat în mun. Oltenița .. Z.10, . jud. Călărași.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâtul A. C. T..
Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei lor, prin contribuția comună apartamentul nr. 18 situat în mun. Oltenița .. 56 – 58 (fost 90-92) .. A+B, sc. B, ., compus din 2 camere și dependințe cu o suprafață utilă de 48,31 m.p. împreună cu cota indiviză aferentă din suprafața de folosință comună a imobilului . dreptul de folosință comună a imobilului . dreptul de folosință asupra terenului aferent în suprafață de 16,79 m.p. atribuit pe toată durata existentei construcției.
Constată că asupra acestui imobil, reclamanta A. E. are un drept de 25%, iar pârâtul – reclamant un drept de 75%.
Dispune ieșirea din codevălmășie a părților.
Omologhează raportul de expertiză efectuat în cauză.
Atribuie pârâtului – reclamant A. C. – T. imobilul menționat mai sus în val. de 80.678 lei.
Pentru egalizarea valorică a loturilor conform cotelor de partaj obligă pe A. C. T. la plata sumei de 20.169,5 lei cu titlu de sultă către reclamanta A. E..
Obligă pe pârâtul A. C. T. la plata sumei de 807,5 lei, către reclamanta A. E. reprezentând cheltuieli de judecată și la plata sumei de 550 lei către bugetul local al UAT Oltenița jud. Călărași reprezentând diferență taxă timbru.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.”
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 2.03.2002 și au divorțat, conform sentinței civile nr. 1916/29.10.2013 a Judecătoriei Oltenița, definitivă la 20.01.2014.
De la debutul căsătoriei, părțile au locuit într-o garsonieră proprietatea personală a pârâtului – reclamant, până în vara anului 2007, când familia s-a mutat în apartamentul dobândit prin contractul de schimb aut. sub nr. 658/29.06.2007 de N. Public M. R. B. din București. Părțile s-au despărțit în fapt în anul 2009, reclamanta mutându-se în localitatea Chiselet. De la data despărțirii în fapt, părțile nu au mai reluat conviețuirea.
Instanța de fond a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul nr. 18 din Oltenița .. 56 – 58 (fost 90 -92) .. A + B, sc. B, . de schimb aut. sub nr. 658/29.06.2007 menționat mai sus.
Acest imobil are calitatea de bun comun dobândit de foștii soți în timpul căsătoriei, conform art. 30 din Codul familiei (Lg. nr. 4/1953 în vigoare la data dobândirii bunului), potrivit căruia bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Orice convenție contrară este nulă, iar calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită. Cu alte cuvinte, în baza acestei prezumții legale, apartamentul menționat anterior are calitatea de bun comun al foștilor soți. Este permis însă să se stabilească contribuția fiecărui soț la dobândirea bunului comun.
Din conținutul contractului de schimb rezultă că pentru apartamentul nr. 18 din . A. C. T. a dat în schimb copermutanților F. M. și F. M. garsoniera nr. 27, situată în Oltenița, .. 11, (fost D2 – garsoniere) ., bunul său propriu, dobândit înainte de căsătoria cu reclamanta A. E., precum și suma de 15.000 lei cu titlu de sultă pentru egalizarea valorică a celor două imobile ce au făcut obiectul schimbului.
Potrivit clauzei contractuale (fila 42 alin. ultim), pârâtul A. C. T. a plătit suma de 15.000 lei soților F. M. și F. M., până la data autentificării contractului de schimb, respectiv 29.06.2007.
În baza art. 31 alin. 1 lit. f din Codul familiei (în vigoare la data dobândirii bunului), instanța reține că partea din valoarea apartamentului nr. 18 ce corespunde valorii garsonierei date în schimb (bunul propriu al pârâtului A. C. – T.) reprezintă bunul propriu al pârâtului, întrucât, potrivit dispozițiilor legale menționate anterior, nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.
În schimb, suma de 15.000 lei, achitată pentru egalizarea loturilor schimbate, reprezintă bunul comun al foștilor soți A., dobândită în codevălmășie.
Apreciază instanța de fond ca nefondată susținerea pârâtului-reclamant în sensul că această diferența de preț de 15.000 lei ar fi fost achitată din suma obținută cu titlu de împrumut bancar de mama sa, L. N.. Această constatare rezidă în următoarea argumentație: din contractul de schimb rezultă în mod clar că suma de 15.000 lei cu titlu de sultă a fost achitată până la data autentificării contractului de schimb, respectiv 29.06.2007. Ori, mama pârâtului-reclamant a încheiat contractul de credit de consum la 1.08.2007 (pentru un credit de 6650 euro) deci, după o lună de la autentificarea contractului de schimb.
Declarația martorului F. M., în sensul că la biroul notarial, la încheierea contractului de schimb, d-na L. N. i-a înmânat suma de 15.000 lei nu face dovada indubitabilă a faptului că această sumă aparținea acestei doamne și că ar fi dat-o cu titlu de împrumut sau cu titlu de dar manual fiului său, pârâtului A. T., fiind firesc ca mama să-și însoțească fiul într-o astfel de situație, mai ales că așa cum a declarat martorul, reclamanta A. E. nu a fost prezentă la notariat. Martorul a precizat că la primirea banilor, d-na L. N. nu i-a mărturisit de unde avea banii și că ulterior, pe parcurs, a aflat tot de la aceasta că s-ar fi împrumutat de la bancă, fără să-i spună însă ce sumă a luat cu titlu de împrumut.
Deci, la data autentificării contractului de schimb, mama pârâtului-reclamant nu obținuse împrumut bancar, iar situația invocată de pârâtul-reclamant (în concluziile scrise), în sensul că mama sa se împrumutase inițial de la o persoană fizică căreia i-a restituit ulterior suma de bani din împrumutul bancar, nu a fost dovedită.
Reclamanta a recunoscut la interogatoriu că îmbunătățirile (renovările) la apartament au fost efectuate cu banii împrumutați de soacra sa, L. N., dar că l-a restituirea acestui împrumut a contribuit și ea.
Din declarația martorei N. M. rezultă că în toamna anului în care părțile s-au mutat în apartament a fost în vizită la aceștia și a constatat cu admirație că totul era nou, schimbat, ocazie cu care i-a întrebat de unde au avut bani să facă aceste lucruri, răspunsul primit fiind că s-au împrumutat. De față a fost și mama pârâtului care a susținut același lucru. Martora a mai relatat că ambele părți au avut serviciu (fără să poată spune exact locul de muncă) și că reclamanta a fost foarte mult ajutată în creșterea copilului de mama sa.
Și martorul N. G. a relatat că în perioada căsătoriei, ambele părți au avut serviciu, că au fost și perioade în care au întrerupt serviciul datorită unor situații medicale, iar după ce s-au mutat în apartament, i-a vizitat, ocazie cu care a aflat că au luat un împrumut în franci elvețieni, cu care și-au luat îmbrăcăminte pentru ei și pentru copil.
Într-adevăr, reclamanta A. E. a contractat un împrumut bancar, conform contractului de credit de consum din 25.04.2008, cu . un credit de 6500 CHF.
Reclamanta a recunoscut la interogatoriu faptul că în timpul căsătoriei au fost perioade în care nu a avut serviciu și nu a realizat nici un venit dar, instanța reține, în raport de jurisprudența în materie, că stabilirea contribuției soților la dobândirea bunurilor se apreciază în raport de întreaga durată a căsătoriei și nu pe perioade distincte de timp, izolate, corespunzător datei de achiziționare a unor bunuri (de valori mai mari sau mai mici), de către unul sau altul dintre soți.
În al doilea rând, la aprecierea contribuției soției se ia în considerare și munca acesteia în gospodărie și pentru creșterea copilului, care reprezintă tot un aport la comunitatea de bunuri în timpul căsătoriei.
Din depozițiile martorilor, instanța reține că ambii soți au avut serviciu în perioada căsătoriei și întrucât nu s-au prezentat înscrisuri cu privire la evoluția veniturilor pe această perioadă, instanța de fond apreciază, printr-o prezumție simplă și în afara altor probe contrare, că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea sumei de 15.000 lei achitată cu titlu de sultă la dobândirea apartamentului, precum și la realizarea îmbunătățirilor la apartament.
Această sumă reprezenta la data contractului de schimb aproape jumătate din valoarea apartamentului, concluzie care se desprinde atât din compararea valorilor avute în vedere pentru taxarea actului autentic cât și faptul că s-a schimbat un apartament cu două camere cu o garsonieră care avea o singură cameră, plus suma de 15.000 lei.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, valoarea actuală de circulație a apartamentului este de 80.678 lei, valoare care nu a fost contestată de nici una dintre părți. Raportat la drepturile părților asupra acestui apartament, rezultă că în timpul căsătoriei, dreptul codevălmaș al foștilor soți reprezintă o jumătate din valoarea acestuia, adică 40.339 lei.
Din această valoare, părțile au câte un drept egal de ½ fiecare (întrucât nu s-a dovedit că vreuna din ele ar fi avut vreo contribuție majoră în raport cu celălalt soț), respectiv câte 20.169,5 lei.
Față de aceste considerente, instanța de fond a admis capătul de cerere privind partajul, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei lor apartamentul cu 2 camere și dependințe din blocul Z. 10 și că asupra acestui imobil reclamanta A. E. are un drept de 25%, iar pârâtul reclamant un drept de 75%.
A dispus ieșirea din codevălmășie, atribuind pârâtului reclamant imobilul, în val. de 80.678 lei și l-a obligat să plătească sultă reclamantei suma de 20.169,5 lei.
Instanța de fond a constatat nerelevantă susținerea pârâtului reclamant, în sensul că a achitat în mod exclusiv restanțe la întreținerea apartamentului (contravaloarea serviciilor de furnizare apă, canal, căldură etc.), în condițiile în care el nu a formulat un capăt de cerere privind pasivul comunității de bunuri, caz în care trebuia să precizeze perioada pentru care s-au acumulat restanțele și sumele plătite cu acest titlu, întrucât din chitanțele de plată depuse la dosar nu rezultă această situație.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de fond a constatat, în primul rând, că nu s-a achitat în întregime taxa de timbru datorată pentru partaj, care este de 3% din valoarea masei supuse partajului, conform art. 3 lit. c din Legea 146/1997 privind taxele de timbru (în vigoare la data introducerii acțiunii - 10.06.2013). Rezultă că la valoarea partajabilă de 40.339 lei, taxa de timbru datorată este de 1210 lei (3% din 40.339 lei).
La această sumă se adaugă suma de 600 lei onorariu de expert, rezultând cheltuieli de judecată de 1810 lei, care trebuie să fie suportate de părți, în aceeași cotă în care vin la partaj.
Rezultă că reclamanta, cu un drept de 25% din valoarea apartamentului, trebuie să suporte o cheltuială de 452,5 lei, iar pârâtul-reclamant, cu un drept de 75% trebuie să suporte o cheltuială de 1357,5 lei.
Cum reclamanta a plătit cheltuieli de 1260 lei cu taxa de timbru (660 lei) și onorariu de expert (600 lei), mai mult cu 807,5 lei decât datora, va recupera această sumă de la pârâtul-reclamant, care va plăti și diferența de taxă de timbru datorată de 550 lei (1210 lei – 660 lei) către bugetul local al UAT Oltenița, jud. Călărași.
Împotriva sentinței civile nr. 555/31.03.2014 a formulat apel pârâtul A. CătăIin-T. (cu domiciliul ales la avocat N. S., în mun. Oltenița, .. 183, jud. Călărași), solicitând admiterea căii de atac, anularea hotărârii pronunțate la fond, cu consecința admiterii cererii reconvenționale pe care a formulat-o în cauză și respingerea acțiunii formulate de reclamanta-pârâtă.
În motivare, apelantul arată că în considerentele sale, instanța de fond reține pe de o parte, că potrivit art. 31 al. 1 lit. f din Codul familiei (în vigoare la data dobândirii bunului), partea din valoarea apartamentului nr. 18 ce corespunde valorii garsonierei date în schimb reprezintă bunul lui propriu, întrucât înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare, în schimb, suma de 15.000 lei achitată pentru egalizarea loturilor schimbate reprezintă bunul comun al foștilor soți A., dobândită în codevălmășie.
Potrivit considerentelor instanței de fond, apartamentul are un dublu regim juridic, astfel într-o anumită proporție este calificat ca fiind bun propriu dobândit înainte de căsătorie, iar într-o altă proporție este calificat ca fiind bun comun, dobândit în timpul căsătoriei cu reclamanta.
Această calificare a regimului juridic mixt pe care îl dă instanța de fond apartamentului în discuție nu poate fi primită, având în vedere faptul că în speța de față a operat un schimb de imobile, iar suma de 15.000 lei a fost achitată cu titlu de sultă.
Potrivit art. 31 al. 1 lit. f din C. fam, apartamentul în integralitatea lui reprezintă bunul lui propriu, întrucât înlocuiește un bun propriu.
Deși pentru sulta de 15.000 lei a făcut dovada, potrivit declarației martorului F. M., că a fost achitată de mama sa, L. N., instanța de fond a considerat că nu a făcut dovada indubitabilă a faptului că această sumă aparținea acesteia și că i-ar fi dat-o cu titlu de împrumut sau cu titlu de dar manual.
Chiar dacă instanța ar fi trecut peste aceste apărări, apelantul consideră că tot nu putea să aprecieze că părțile au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul cu 2 camere din . că asupra acestuia reclamanta A. E. are un drept de 25%, iar pârâtul un drept de 75 %.
Aceste considerente ale instanței sunt contradictorii, pe de o parte apreciază că apartamentul are dublu regim juridic, iar pe de altă parte că este bun comun.
Urmare concluziilor instanței, potrivit cărora nu a făcut dovada indubitabilă că suma de 15.000 lei a fost achitată de mama sa, L. N., instanța trebuia să constate că reclamanta are un drept de creanță din suma de 15.000 lei achitată cu titlu de sultă la dobândirea apartamentului, potrivit contractului de schimb.
Aceasta este calificarea corectă a contribuției reclamantei cu privire la apartamentul supus discuției, aceasta având doar un drept de creanță din sultă și nu un drept de coproprietate devălmașă cu privire la întregul apartament.
Cum reclamanta nu a avut un capăt de cerere cu privire la dreptul său de creanță, instanța urmează ca în baza întregului material probator să respingă acțiunea principală și să admită cererea reconvențională.
Nimic nu o oprește pe fosta sa soție să se adreseze instanței de judecată și să solicite dreptul de creanță din suma de 15.000 lei, al cărui procent va fi stabilit de instanță, având în vedere contribuția fiecărui soț proporțional cu veniturile pe care le-a dobândit în timpul căsătoriei.
Având în vedere aceste motive, apelantul apreciază că Sentința civilă nr. 555/2014 pronunțată la fond este netemeinică și nelegală, întrucât încalcă principiile de drept cu privire la regimul juridic al bunurilor proprii, astfel cum sunt definite prin lege, motiv pentru care solicită admiterea căii de atac, anularea hotărârii pronunțate la fond, admiterea cererii reconvenționale și respingerea acțiunii principale.
În drept, invocă art. 466, art. 476, art. 480 C.p.c, art. 31 alin.1 lit. f) C. fam.
Prin întâmpinarea formulată, intimata ZAVALAS (fosta A.) E. (domiciliată în Comuna Chiselet, ., Județul Călărași) solicită respingerea apelului și arată că toate criticile aduse sentinței civile nr. 555/31.03.2014 dată de Judecătoria Oltenița în dosarul nr._ sunt bazate pe nemulțumirea apelantului față de cotele ce le-au fost atribuite, dar nu se ia în calcul nici o secundă faptul că instanța de judecată era ținută de atribuirea cotelor legale și că nu putea stabili cotele după bunul plac al vreunei părți din dosarul cauzei.
Instanța de fond a ținut cont de participarea, în timpul căsniciei, la dobândirea bunului supus partajului și de modalitatea prin care au putut dovedi aceasta participare (prin contribuția ambelor părți) la dobândirea bunului imobil.
De altfel, bunul a fost expertizat și evaluat de către un expert autorizat, iar părțile nu au contestat această evaluare, nefiind obiecțiuni de formulat.
În drept, invocă art. 205-208 din Codul de Procedura Civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de probele administrate și în limita motivelor de apel invocate conform art. 479 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
Motivul de apel invocat de apelant vizează calificarea greșită de către instanța de fond atât cu privire la natura bunului imobil supus partajării, precum și cu privire la contribuția intimatei la dobândirea acestui imobil.
Susține apelantul că apartamentul cu două camere dobândit în urma schimbului efectuat cu garsoniera ce era bunul său propriu a devenit, prin subrogație reală, bunul său propriu, iar intimata, în calitate de fostă soție, ar avea doar un drept de creanță pentru suma de 15.000 lei ce a fost achitată cu titlu de sultă la data efectuării schimbului de imobile.
Potrivit art. 31 lit. f din Codul familiei (act normativ în vigoare la data achiziționării bunului imobil în litigiu), este bun propriu valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare. În acest caz, bunul dobândit devine propriu în temeiul subrogației reale cu titlu universal.
În toate ipotezele, subrogația reală presupune înlocuirea juridică a bunului propriu cu un alt bun, adică pentru proprietarul său, bunul inițial încetează să mai existe sub aspect juridic, deoarece a fost transformat sau încorporat într-un alt bun.
Altfel spus, în cazul subrogației reale, stipulate de art. 31 lit. f Codul familiei, ca regulă generală, mijloacele bunuri proprii ale unui soț se convertesc, prin efectul legii, în alte bunuri proprii ale soțului respectiv.
Subrogarea reală își produce efectele și parțial, în cazul în care un bun comun a fost dobândit în parte cu bunuri comune și în parte cu bunuri proprii. Tot astfel, bunul propriu se califică bun comun în măsura valorii dobândite în timpul căsătoriei, prin contribuția bănească a ambilor soți. În aceste situații, se ridică problema regimului juridic al bunului parțial comun și parțial propriu (mixt).
Pe de altă parte, contractul de schimb este un contract sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ și consensual, translativ de proprietate, prin care părțile, denumite copermutanți, își atribuie un lucru pentru altul.
În cazul în care valoarea bunurilor schimbate nu este egală, echivalența se restabilește prin plata unei sume de bani, numita sultă, cu privire la plata căreia se aplică regulile referitoare la plata prețului.
În speță, subrogația reală a imobilului – garsonieră deținut anterior de apelant și înlocuit prin schimb cu apartamentul cu două camere aflat în litigiu ar fi produs un efect parțial, în sensul constatării acestui apartament ca fiind în parte bun propriu al apelantului (corespunzător valorii încorporate în bun), urmând ca suma ce excede contribuției din mijloacele proprii să fie inclusă în comunitatea de bunuri, însă numai în măsura în care s-ar fi putut determina prețul real.
Tribunalul nu poate reține însă că prin schimbul de imobile efectuat apartamentul cu două camere a devenit bun propriu al apelantului, întrucât prin contractul de schimb nr. 658/29.06.2007 nu au fost indicate prețurile celor două imobile, ci doar valori în funcție de care să fie stabilite taxele notariale corespunzătoare, iar prin plata sultei de 15.000 lei s-a recunoscut faptul că cele două imobile nu aveau valori echivalente.
Întrucât dovada prețului real nu a fost făcută și apelantul nu a dovedit dincolo de orice dubiu faptul că suma achitată cu titlu de sultă a constituit tot bunul său propriu ori ajutor, sub orice formă, din partea mamei sale (așa cum a încercat să susțină), acest bun nu poate fi considerat decât un bun comun la care cota de contribuție a apelantului este una majoritară, așa cum a reținut și instanța de fond. Deoarece cota de contribuție a soților la achiziționarea bunurilor în timpul căsătoriei se raportează nu la fiecare bun în parte, ci la masa bunurilor comune, această contribuție covârșitoare a fost avută în vedere la stabilirea contribuției fiecărui soț.
Față de aspectele sus - reținute, tribunalul privește ca nefondate criticile aduse de apelant sentinței atacate, instanța de fond făcând o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor art. 31 lit. f din Codul familiei și considerând apartamentul în litigiu drept bun comun al soților dobândit în timpul căsătoriei, însă cu cotă de contribuție diferită, de 75% pentru apelant și 25% pentru intimată.
Neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă anularea ori modificarea sentinței în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge ca nefondat acest apel, menținând în vigoare sentința civilă nr. 555/31.03.2014 pronunțată de Judecătoria Oltenița.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul – pârât A. CătăIin-T. (cu domiciliul ales la avocat N. S., în mun. Oltenița, .. 183, jud. Călărași) în contradictoriu cu intimata ZAVALAS (fosta A.) E. (domiciliată în Comuna Chiselet, ., Județul Călărași) împotriva sentinței civile nr. 555/31.03.2014 pronunțată de Judecătoria Oltenița în dosarul nr._ .
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.10.2014.
Președinte, Sevastița S. | Judecător, N. C. C. | |
Grefier, M. S. |
Redact./tehnored.S.S./23.10.2014
Jud. fond M.A.
Exp.4/23 Octombrie 2014
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 592/2014. Tribunalul... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|
