Acţiune în constatare. Sentința nr. 336/2013. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 336/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 1720/117/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 336/2013

Ședința publică de la 27 Iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C.-V. B.

Grefier C.-S. Ș.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. M. Ș.A., reclamant N. I. I., Ș.A., reclamant M. I. Ș.A., reclamant G. I. A., Ș.A., reclamant T. E. și pe pârât S. A., pârât S. A., pârât H. C., pârât H. L., pârât R. A., pârât R. L. Celia, pârât G. A., pârât G. I., pârât I. DE C. SI PROIECTE MINIERE CLUJ-N., pârât . PRIMARUL . R. PRIN CONSILIUL LOCAL AL . E. E., pârât T. E. H., pârât V. E., pârât B. V. K., pârât T. E. sen, pârât T. E. fiica, pârât T. K., pârât R. R., pârât C. P., pârât D. G. F., pârât ., pârât C. SA - S. CLUJ-N., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că mersul dezbaterilor și cuvântul părților pentru concluzii a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 12.06.2013, încheiere care împreună cu încheierile din data de 19.06.2013, 21.06.2013 și 26.06.2013 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 14.11.2012 și precizată la data de 03.04.2013, reclamanții P. M. și P. M., G. N. E. și G. R., Sarca M., R. A. D., D. P. L. și D. M. P., T. I. și T. V., Ș. I. și Ș. S., Alb I., C. I. Sofronel, C. E. C., C. D. S.,Alb I., S. Gyula și Szolosi Gyongyver, B. N. și B. I., C. V., R. A. și R. G., H. I., H. M., N. I. I., N. M., F. A. și F. A., N. R., D. D., D. M. C., C. A., C. M., P. Lucreția, M. A., M. I., C. D. V., C. M. E., C. A., C. Maura, Ș. I., Ș. M., A. I., A. Anicuța M., B. T., B. R., Kocsis I., Kocsis E., Z. A., Z. F., H. I., H. A., B. I., G. I. A. și G. M. L., M. V., Valkai M., Vlkai E. E., P. I., P. V. E., S. T., S. R., L. G., L. G. M., Frinkuj Janos, Frinkuj Tude E., C. R., C. T., R. R., R. R. S., N. R., R. V.,R. C. D., B. T., Ț. E., Ț. D., M. Jozsef, M. A. M., Kiraly A., Kiraly Dezideriu, Csintos E., O. F., O. S., Cristoltean I., M. M., M. M. au solicitat instanței in contradictoriu cu pârâțiilor S. N., S. A., H. C., H. L., D. D. și D. I., T. I., T. V., M. D., M. I., R. A., R. L. Celia, G. A., G. I., I.C.P.M. Cluj-N., Satul Român prin Consiliul Local al comunei B., T. E. E., T. E. H., V. Erzebeth, B. V. K., T. E. sen. T. E. jun., T. K., D. G. F., M. O. M. D., R. R.:

- să constate că blocurile de locuințe situate in com. B., . sunt edificate asupra următoarelor parcele: . 1072/1/1 și 1073/1/1 inscrisă in CF 1498 B., . 1072/1/3/1 și 1072/1/3/1 inscrisă in CF 829 B., .. 1075/1/1/1 și 1074/1/1/1 inscrisă in Cf 1507 B., . 1075/2/1 inscrisă in CF 1889 B., ./1 inscrisă in CF 276 B..

- să dispună rectificarea suprafeței parcelei cu nr. top. 1075/1/1/1, 1074/1/1/1 grădină înscrisă in CF 1507 B. de la 2365 m.p. la 1017m.p.

Să dispună dezmembrarea parcelei 1072/1/1 și 1073/1/1 înscrisă in CF 1498 B. in în 5 parcele cu nr. topo noi, in modalitatea arătată in raportul de expertiză întocmit de expert C. D., care face parte integrantă din sentință.

- să dispună dezmembrarea parcelei . 1072/1/3/1 și 1072/1/3/1 înscrisă in CF 829 B. în 6 parcele cu nr. topo noi, in modalitatea arătată in raportul de expertiză întocmit de expert C. D., care face parte integrantă din sentință.

- să dispună dezmembrarea parcelei .. 1075/1/1/1 și 1074/1/1/1 inscrisă in Cf 1507 B. în 4 parcele cu nr. topo noi, in modalitatea arătată in raportul de expertiză întocmit de expert C. D., care face parte integrantă din sentință.

-să dispună dezmembrarea parcelei cu nr. top. . 1075/2/1 înscrisă in CF 1889 B. în 5 parcele cu nr. topo noi, in modalitatea arătată in raportul de expertiză întocmit de expert C. D., care face parte integrantă din sentință.

- să dispună dezmembrarea parcelei ./1 înscrisă in CF 276 B. în 3 parcele cu nr. topo noi, in modalitatea arătată in raportul de expertiză întocmit de expert C. D., care face parte integrantă din sentință.

- să dispună alipirea parcelelor cu nr. top. noi 1072/1/1/4, 1073/1/1/4 cu suprafața de 366 m.p. aferentă blocului A1 cu nr. top. nou 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3 cu suprafața de 141 m.p. aferent blocului A1 . in suprafață de 507 m.p. care se înscrie in CF nou in proprietatea pârâtului I.C.P.M Cluj-N..

-să dispună alipirea parcelelor cu nr. top. noi 1072/1/1/5, 1073/1/1/5 cu suprafața de 313 m.p. aferentă blocului A2 cu nr. top. nou 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 cu suprafața de 112 m.p. aferent blocului A2 . in suprafață de 425 m.p. care se înscrie in CF nou in proprietatea pârâtului I.C.P.M Cluj-N..

-să dispună alipirea parcelelor cu nr. top. noi 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5 cu suprafața de 307 m.p. aferentă blocului A3 și cu nr. top. nou 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1/3 cu suprafața de 308 m.p. aferent blocului A3 . in suprafață de 615 m.p. care se inscrie in CF nou in proprietatea pârâtului I.C.P.M Cluj-N..

-să dispună alipirea parcelelor cu nr. top. noi 1074/2/4, 1075/1/4 cu suprafața de 510 m.p. aferentă blocului A4 cu nr. top. nou 1077/1/2/1/3 cu suprafața de 356 m.p. aferent blocului A4 . in suprafață de 866 care se înscrie in CF nou in proprietatea pârâtului I.C.P.M Cluj-N..

-să dispună înscrierea in CF nou a construcțiilor edificate asupra parcelei cu nr. top. nou 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3 teren intravilan cu nr. administrativ 292 aferent blocului A1 cu suprafața de 507 m.p., construcții constând din C1- . apartamente-13 unități individuale, cu descrierea din tabelul de mișcare parcelară întocmit de expert C. D., proprietatea pârâtului I.C.P.M Cluj-N..

-să dispună înscrierea in CF nou a construcțiilor edificate asupra parcelei cu nr. top. nou 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 teren intravilan cu nr. administrativ 292 aferent blocului A2 cu suprafața de 425 m.p., construcții constând din C1- . apartamente-13 unități individuale, cu descrierea din tabelul de mișcare parcelară întocmit de expert C. D., proprietatea pârâtului I.C.P.M Cluj-N..

-să dispună înscrierea in CF nou a construcțiilor edificate asupra parcelei cu nr. top. nou 1072/2/1/3/1/5, 1073/1/1/4, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3 teren intravilan cu nr. administrativ 292 aferent blocului A3 cu suprafața de 615 m.p., construcții constând din C1- . apartamente-16 unități individuale, cu descrierea din tabelul de mișcare parcelară întocmit de expert C. D., proprietatea pârâtului I.C.P.M Cluj-N..

-să dispună înscrierea in CF nou a construcțiilor edificate asupra parcelei cu nr. top. nou 1074/2/4, 1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3 teren intravilan cu nr. administrativ 292 aferent blocului A4 cu suprafața de 866 m.p., construcții constând din C1- . apartamente-16 unități individuale, cu descrierea din tabelul de mișcare parcelară întocmit de expert C. D., proprietatea pârâtului I.C.P.M Cluj-N..

-să dispună împărțirea pe apartamente a blocurilor menționate mai sus și înscrierea asupra acestora a dreptului de proprietate a reclamanților și pârâților, potrivit mențiunilor făcute in tabelul de mișcare parcelară întocmit de expert C. D., aflat la filele 201-216 dosar.

În motivarea cererii de chemare in judecată, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 2760/2004 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 267/2004 definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 544/A/2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 2544/2005, s-a admis acțiunea lor prin care au solicitat constatarea edificării de către pârâtul I.C.P.M Cluj a blocurilor A1,A2, A3 și A4 din com. B., ., acesta fiind edificate pe parcelele ce se identifică parțial in CF-urile 1498, 1507, 2284,1889 și 279 B., proprietari tabulari fiind pârâții I.C.P.M Cluj, . E., T. C., T. E. H., T. E., T. Gh. Jr, S. R. prin Consiliul Local al . F., Mihaly O. D. M., P. M., Vamosi L., C. R., R. S., R. M., . B., s-a dispus dezmembrarea parcelelor și inscrierea celor 4 blocuri pe terenurile identificate in cărțile funciare enumerate mai sus, conform raportului de expertiză intocmit d eexpert Sarffy Alfred, cu intabularea dreptului de superficie in favoarea pârâtului I.C.P.M Cluj, formarea apartamentelor ce compun fiecare . unor noi cărți funciare colective, s-a constatat că pârâtul I.C.P.M Cluj le-a înstrăinat apartamentele din blocurile edificate și s-a dispus intabularea in CF a dreptului lor de proprietate asupra apartamentelor in favoarea lor, s-au admis cererile de intervenție formulate de N. I. I. și N. M., D. D. și D. M. C., G. L., Frinkuly I. și Frinkuly T., Czintos E., L. G. și Haja G. M., R. V. și R. C. D., C. A. și C. M., Râpas D. A., C. I. Șofronel și E. C. și C. D. S., D. P. L. și D. P. M., N. R., Mihaly O. M. D., Kocsis E. și Kocsis I., reclamanții fiind obligati să incheie cu intervenienții contracte autentice de vânzare-cumpărare, iar in caz de refuz sentința să țină locul contractului autentic de vânzare-cumpărare, dispunându-se intabularea in Cf a dreptului de proprietate al intervenienților in cartea funciară.

Deși sentința este irevocabilă, aceasta nu se mai poate înscrie in cartea funciară, deoarece situația tabulară avută in vedere la pronunțarea acesteia nu mai este de actualitate, având in vedere că in cărțile funciare in care se identifică parțial terenurile pe care sunt edificate blocurile de locuințe au fost dezmembrate, s-au alocat numere topografice noi, s-au efectuat înscrieri ale unor drepturi de proprietate in favoarea unor persoane, cărora sentința mai sus menționată nu le este opozabilă.

Pârâta ..P.M S.A Cluj a formulat întâmpinare la acțiune a reclamanților ( f. 102 dosar) prin care a arătat că este de acord cu admiterea pretențiilor reclamanților, mai puțin cu petitul accesoriu având ca obiect cheltuielile de judecată, deoarece sunt incidente in cauză disp. art. 275 Cod pr.civ.

Pârâta ., prin reprezentant, a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii.

Analizând probatoriul administrat in cauză, tribunalul constată următoarea stare de fapt:

Prin sentința civilă nr. 2760/2004 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 267/2004, definitivă și irevocabilă ca urmare a respingerii apelului prin Decizia civilă nr. 544/A/2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 2544/2005, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții S. N., S. A., G. R., G. N. E., V. P., V. F., T. V., T. I., Ș. I., Ș. S., F. Z., B. I. L., D. D., D. I., S. Gyula, Szllosi Gyongyver, T. I., T. V., H. I., H. M., T. I., Trombițas M., F. A., F. A., A. Ș., A. G., R. A., R. L. Celia, G. A., G. I., P. Lucreția, M. I., M. A., C. D. V., C. M. E., C. A., C. Maura, Ș. I., Ș. M., A. I., A. Anicuța M., B. T., B. R., N. R., D. G., P. D., P. G. M., Z. A., Z. F., H. I., H. A., G. I., G. M., B. I., Valkai M., Valkai E. E., P. I., P. E. V., S. T., S. R., D. C. M., C. I., C. T., C. R., R. R., R. R., M. G., M. R., B. T., Ț. E., Ț. D., M. I., M. A. M., Kiraly A., Kiraly Dezideriu, M. M., O. F., O. S., C. I., M. M., M. M., s-a constatat că pârâtul I.C.P.M Cluj a edificat blocurile A1,A2, A3 și A4 din com. B., . pe parcele ce se identifică parțial in CF-urile 1498, 1507, 2284,1889 și 279 B., proprietari tabulari fiind pârâții I.C.P.M Cluj, . E., T. C., T. E. H., T. E., T. Gh. Jr, S. R. prin Consiliul Local al . F., Mihaly O. D. M., P. M., Vamosi L., C. R., R. S., R. M., . B., s-a dispus dezmembrarea parcelelor și inscrierea celor 4 blocuri pe terenurile identificate in cărțile funciare enumerate mai sus, conform raportului de expertiză intocmit de expert Sarffy Alfred, cu intabularea dreptului de superficie in favoarea pârâtului I.C.P.M Cluj, formarea apartamentelor ce compun fiecare . unor noi cărți funciare colective, s-a constatat că pârâtul I.C.P.M Cluj le-a înstrăinat apartamentele din blocurile edificate și s-a dispus intabularea in CF a dreptului lor de proprietate asupra apartamentelor in favoarea reclamanților, s-au admis cererile de intervenție formulate de N. I. I. și N. M., D. D. și D. M. C., G. L., Frinkuly I. și Frinkuly T., Czintos E., L. G. și Haja G. M., R. V. și R. C. D., C. A. și C. M., Râpas D. A., C. I. Șofronel și E. C. și C. D. S., D. P. L. și D. P. M., N. R., Mihaly O. M. D., Kocsis E. și Kocsis I., reclamanții fiind obligati să incheie cu intervenienții contracte autentice de vânzare-cumpărare, iar in caz de refuz sentința să țină locul contractului autentic de vânzare-cumpărare, dispunându-se intabularea in Cf a dreptului de proprietate al intervenienților in cartea funciară.

Apelul declarat impotriva sentinței mai sus menționate a fost respins prin Decizia civilă nr. 544/A/2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj (f. 6-10).

Deși irevocabilă, sentința mai sus menționată nu mai este aptă să ducă la înscrierea dreptului de proprietate in favoarea reclamanților, întrucât situația tabulară avută in vedere la pronunțarea acesteia nu mai este de actualitate, căci intre timp unele imobile in care se identifică parțial terenurile pe care sunt edificate blocurile de locuințe au fost dezmembrate, s-au alocat numere topografice noi, s-au efectuat înscrieri ale unor drepturi de proprietate in favoarea unor persoane cărora sentința mai sus menționată nu le este opozabilă.

Pentru identificarea situatiei actuale a imobilelor, tribunalul a dispus administrarea expertizei in specialitatea topografie și l-a numit in cauză pe domnul expert C. D..

Expertiza administrată in cauză a relevat următoarele:

Imobilele care fac obiectul sentintei civile nr. 2760/2004 a

Tribunalului Cluj sunt sunt amplasate în intravilanul loc. B., ., categorie de folosinta curti-constructii si gradina, intre vecinii: la Nord- ., la Sud - T. E., la Vest - Consiliul Local B..

In regim de carte funciara terenul in litigiu se identifica astfel:

-cu o parte din terenul inscris in cartea funciara 1498 B. ( convertita in CF_ B.), nr. topo 1072/1/1, 1073/1/1, Casa din piatra si caramida, acoperita cu tigla, cu 2 camere, 1 bucatarie, pivnita si coridor, sura din scânduri, in suprafata de 1862 mp, avand ca proprietar pe Cocis R. asupra constructiei si cotei de ½ parte teren si C. P. asupra cotei de ½ din teren.

-cu o parte din terenul inscris in cartea funciara 829 B., nr. topo 1072/2/1/3/1, 1072/3/1/3/1 Gradina, in suprafata de 1378 mp, avand ca proprietari pe Dreagan G. F. in cota de ½ si M. O. M. D. in cota de ½,

- cu o parte din terenul inscris in cartea funciara 1507 B., nr. topo 1075/1/1/1 Gradina, nr. topo 1074/1/1/1 Gradina si casa, in suprafata de 2365 mp, avand ca proprietari pe V. E., B. V. K., T. E.- E. si T. E.- H..

Expertul a mentionat ca in arhiva cartii funciare Cluj exista si cartea

funciara 1507 de evidenta B. in care s-au efectuat operatiuni de carte funciara

care nu au fost evidentiate in cartea funciara 1507, astfel incat actualmente

imobilul cu care se identifica terenul din prezentul litigiu este o . de_ = 1017 mp cu categoria de folosinta gradina, casa

si o parte din gradina fiind transcrise in alte carti funciare, astfel ca numarul

topografic nr. topo 1075/1/1/1, nr. topo 1074/1/1/1 Gradina are suprafata actuala de 1017 mp.

- cu o parte din terenul inscris in cartea funciara 1889 B. (convertita in CF

_ B.), nr. topo 1074/2, nr. topo 1075/2/1, Curte si gradina cu Casa din piatra si caramida acoperita cu tigla, compusa din 3 camere, bucatarie, antreu, camara de alimente, baie in suprafata de 2088 mp, avand ca proprietari pe T. A. K. in cota de 1242/1342, T. E. fiica in cota de 75/1342 si T. E. in cota de 25/1342.

- cu o parte din terenul inscris in cartea funciara 276 B., nr. topo 1077/1/2/1, Teren in suprafata de 1914 mp, avand ca proprietar Cooperativa Agricola de Productie B..

Expertul mentionează ca identificarea in regim de carte funciara a terenului in litigiu si cu o parte din . 1074/1/2/2, 1075/1/1/2 inscrisa in cartea funciara 2284 B. este eronata, aceasta . de . blocurile in litigiu si este proprietatea actuala a S.C. REBRAS PRODIMPEX SRL Cluj N..

Pe acest teren exista 4 blocuri care au fost edificate de I. de C. si Proiectari Miniere Cluj, care apoi a instrainat apartamentele unor proprietari particulari. Ace;tia, in baza sentintei civile nr. 2760/2004 au dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentelor, însă din pricina lipsei de procedura fata de unii proprietari din cartile funciare vechi, li s-a respins de catre

Biroul de Carte Funciara Cluj N. inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate astfel dobandit.

Pentru inscrierea in cartea funciara a dispozitivului sentintei civile nr. 2760/2004, avand in vedere faptul ca de la data pronuntarii acesteia si pana in prezent situatia din cartile funciare vechi din care s-au dispus dezmembrari, sunt necesare urmatoarele operatiuni de carte funciara:

Etapa I

- rectificarea inscrierilor din cartea funciara 1507 B. conform operatiunilor de carte funciara efectuate in cartea funciara 1507 de evidenta B., prin inscrierea suprafetei actuale a parcelei cu numarul topografic 1075/1/1/1, 1074/1/1/1 de 1017 mp si a categoriei de folosinta

gradina;

Etapa II

. 1072/1/1, 1073/1/1, teren inscris in cartea funciara 1498 B. ( convertita in CF_ B.), Casa din piatra si caramida, acoperita cu tigla, cu 2 camere, 1 bucatarie, pivnita si coridor, sura din scanduri, in suprafata de 1862 mp, avand ca proprietar pe Cocis R. asupra constructiei si cotei de1/2 parte din teren si C. P. asupra cotei de ½ parte din teren se va dezmembra astfel:

- . nou 1072/1/1/1, 1073/1/1/1, Casa din piatra si caramida, acoperita cu tigla, cu 2 camere, 1 bucatarie, pivnita si coridor, sura din

scanduri, in suprafata de 692 mp se va reinscrie in cartea funciara 1498 B.(

convertita in CF_ B.), ca si teren intravilan B. la numarul administrativ

221 avand categoria de folosinta Curti constructii in favoarea vechilor proprietari;

-. nou 1072/1/1/2, 1073/1/1/2, Teren intravilan cu

categoria de folosinta Drum in suprafata de 364 mp se va inscrie .

noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

-. nou 1072/1/1/3, 1073/1/1/3, Teren intravilan cu

categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 127 mp se va inscrie .>funciara noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local

B.;

- . nou 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, Teren intravilan B. la

numarul administrativ 292, aferent blocului Al cu categoria de folosinta Curti

constructii in suprafata de 366 mp se va inscrie . noua a localitatii

B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, Teren intravilan B. la

numarul administrativ 292, aferent blocului A2 cu categoria de folosinta Curti

constructii in .suprafata de 313 mp se va inscrie . noua a localitatii

B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

. 1072/2/1/3/1, 1072/3/1/3/1 teren inscris in cartea

funciara 829 B., Gradina, in suprafata de 1378 mp, avand ca proprietari pe D. G. F. in cota de ½ si M. O. M. D. in cota de ½ se va dezmembra astfel: - . nou 1072/2/1/3/1/1, 1072/3/1/3/1/1, Teren intravilan cu

categoria de folosinta Drum in suprafata de 90 mp se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.

- . nou 1072/2/1/3/1/2, 1072/3/1/3/1/2, Teren intravilan cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 499 mp se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.; - . nou 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului Al cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 141 mp se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A2 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 112 mp se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A3 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 307 mp se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1072/2/1/3/1/6, 1072/3/1/3/1/6, Teren intravilan cu categoria de folosinta Drum in suprafata de 229 mp se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

. 1075/1/1/1, 1074/1/1/1 teren inscris in cartea funciara 1507 B., Gradina, in suprafata de 1017 mp, avand ca proprietari pe V. E., B. V. K., T. E.-E. si T. E.- H. se va dezmembra astfel:

- . nou 1075/1/1/1/1, 1074/1/1/1/1, Teren intravilan cu categoria de folosinta Drum in suprafata de 65 mp se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

- . nou 1075/1/1/1/2, 1074/1/1/1/2, Teren intravilan cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 474 mp se va inscrie . noua a localitatii Baciuin favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

- . nou 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1/3, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A3 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 308 mp se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1075/1/1/1/4, 1074/1/1/1/4, Teren intravilan cu categoria de folosinta Drum in suprafata de 170 mp se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

. 1074/2, 1075/2/1 inscrisa in cartea funciara 1889 B. (convertita in CF_ B.), Curte si gradina cu Casa din piatra si caramida acoperita cu tigla, compusa din 3 camere, bucatarie, antreu, camara de alimente, baie in suprafata de 2088 mp, avand ca proprietari pe T. A. K. in cota de 1242/1342, T. E. fiica in cota de 75/1342 si T. E. in cota de 25/1342 se va dezmembra astfel:

- . nou 1074/2/1, 1075/2/1/1, Curte si gradina cu Casa din piatra si caramida acoperita cu tigla, compusa din 3 camere, bucatarie, antreu, camara de alimente, baie in suprafata de 752 mp se va reinscrie in cartea funciara 1889 B. (convertita in CF_ B.) ca si teren intravilan B. la numarul administrativ 217 avand categoria de folosinta Curti constructii in favoarea vechilor proprietari;

- . nou 1074/2/2, 1075/2/1/2, Teren intravilan cu categoria de folosinta Drum in suprafata de 82 mp se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

- . nou 1074/2/3, 1075/2/1/3, Teren intravilan cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 545 mp se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

- . nou 1074/2/4, 1075/2/1/4, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A4 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 510 mp se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1074/2/5, 1075/2/1/5, Teren intravilan cu categoria de folosinta Drum in suprafata de 199 mp se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

. 1077/1/2/1 inscrisa in cartea funciara 276 B., Teren in suprafata de 1914 mp, avand ca proprietar Cooperativa Agricola de Productie B. se va dezmembra astfel:

-. nou 1077/1/2/1/1, Teren intravilan cu categoria de folosinta Drum in suprafata de 130 mp se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

- . nou 1077/1/2/1/2, Teren intravilan cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 1080 mp se va reinscrie in cartea funciara 276 B. in favoarea vechiului proprietar;

- . nou 1077/1/2/1/3, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A4 cu categoria de folosinta Curti constructii în suprafata de 356 mp se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1077/1/2/1/4, Teren intravilan cu categoria de

folosinta Drum in suprafata de 348 mp se va inscrie . noua a localitatii

B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

Etapa III, comasare

- . nou 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului Al cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 366 mp si . nou 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3 teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului Al cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 141 mp se vor comasa . suprafata

totala de 507 mp, ce se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A2 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 313 mp si . nou 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A2 cu categoria de

folosinta Curti constructii in suprafata de 112 mp se vor comasa . suprafata totala de 425 mp, ce se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A3 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 307 mp si . nou 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1/3, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A3 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 308 mp se vor comasa . suprafata totala de 615 mp, ce se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1074/2/4, 1075/2/1/4, Teren intravilan B. la

numarul administrativ 292, aferent blocului A4 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 510 mp si . nou 1077/1/2/1/3, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A4 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 356 mp se vor comasa . suprafata totala de 866 mp, ce seva inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj.

Etapa IV-inscrierea constructiilor

- asupra parcelei cu numarul topografic nou 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3,

1072/3/1/3/1/3, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului Al cu categoria de folosinta Curti- constructii in suprafata de 507 mp, inscrisa . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj, se va inscrie constructia C1- . apartamente respectiv 13 unitati individuale;

- asupra parcelei cu numarul topografic nou 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4,

1072/3/1/3/1/4, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A2 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 425 mp, inscrisa . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj, se va inscrie constructia C1- . apartamente respectiv 13 unitati individuale;

- asupra parcelei cu numarul topografic nou 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1/3, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A3 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 615 mp, inscrisa . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj, se va inscrie constructia C 1- . apartamente respectiv 16 unitati individuale;

- . nou 1074/2/4, 1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A4 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 866 mp, inscrisa . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj, se va inscrie constructia CI-. apartamente respectiv 16 unitati individuale;

Etapa a-V -a, apartamentarea

Blocul Al, Teren intravilan B., nr. 292, aferent blocului Al, categoria de folosinta curti-constructii, cu CI - Imobil de locuinta colectiva in regim de inaltime P+ 3E, cu 12 apartamente, respectiv 13 unitati individuale, pe fundatii din beton, peretii din beton, acoperis tip terasa, avand parti indivize comune: terenul, fundatiile, . si casa scarii, racordurile principale de gaz, curent electric, apa si canal; se va impartii pe apartamente si se-va inscrie in cartile funciare individuale, avand astfel:

Unitatii Individuale nr.l ii corespunde Apartamentul nr. 1, Parter, compus din: camera,

bucatarie, camara, baie, hol si magazie, cu o suprafata utila de 31.03 mp, revenindu-i o cota de 4.42 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 22/507 cota parte., in favoarea P. M. si P. M.

Unitatii Individuale nr. 2 ii corespunde Apartamentul nr. 2, Parter, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, baie, camara, WC serviciu si 2 logii, cu o suprafata utila de 64,98 mp, si suprafata totala 73,85mp, revenindu-i o cota de 9.26 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 47/507 cota parte, in favoarea S. N. si S. A..

Unitatii Individuale nr. 3 ii corespunde Apartamentul nr. 3 Parter, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, baie, camara, WC serviciu, debara, cu o suprafata utila de 65,83 mp, revenindu-i o cota de 9.39 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 48/507 cota parte, in favoarea H. C. si H. L..

Unitatii Individuale nr. 4 ii corespunde Apartamentul nr. 4 la Etaj 1, compus din: 2 camere,bucatarie, hol, camara, baie, debara si logie cu o supraf. utila 47.63 mp, supraf. totala de 51.83, revenindu-i o cota de 6.79 parti din p.i.c. inscrise in C.F. 1. Teren atribuit: 34/507cota parte, in favorea G. R. si G. N.- E..

Unitatii Individuale nr. 5 ii corespunde Apartamentul nr. 5 la Etaj 1, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu si 2 logii cu o supraf. utila de 64.98 mp, supraf. totala de 73.85, revenindu-i o cota de 9.26 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 47/507 cota parte, in favorea Sarca M..

Unitatii Individuale nr. 6 ii corespunde Apartamentul nr. 6 la Etaj 1, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu, debara si 2 balcoane, cu o supraf. utila de 65.83mp, supraf. totala de 76.19, revenindu-i o cota de 9.39 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 48/507 cota parte, in favoarea Ripas A. D.

Unitatii Individuale nr. 7 ii corespunde Apartamentul nr. 7 la Etaj 2, compus din: 2 camere, bucatarie, hol, camara, baie, debara si logie cu o supraf. utila de 47.63 mp, supraf. totala de 51.83, revenindu-i o cota de 6.79 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 34/507 cota parte., in favoarea D. P. L. si D. M. - P..

Unitatii Individuale nr. 8 ii corespunde Apartamentul nr. 8 la Etaj 2, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu si 2 logii cu o supraf. utila de 64.98 mp, supraf. totala de 73.85, revenindu-i o cota de 9.26 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 47/507 cota parte, in favoarea T. V. si T. I..

Unitatii Individuale nr. 9 ii corespunde Apartamentul nr. 9 la Etaj 2, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu, debara si 2 balcoane, cu o supraf. utila de 65.83 mp, supraf. totala de 76.19, revenindu-i o cota de 9.39 parti din p.i.c. inscrise inC.F. col. Teren atribuit: 48/507 cota parte, in favoarea Soptirean I. si Soptirean S..

Unitatii Individuale nr. 10 ii corespunde Apartamentul nr. 10 la Etaj 3, compus din: 2 camere, bucatarie, hol, camara, baie, debara si logie cu o supraf. utila de 47.63 mp, supraf. totala de 51.83, revenindu-i o cota de 6,79 părti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 34/507 cota parte, in favoarea Alb I.

Unitatii Individuale nr. 11 ii corespunde Apartamentul nr. 11 la Etaj 3, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu si 2 logii cu o supraf. utila de 64.98 mp, supraf. totala de 73.85, revenindu-i o cota de 9.26 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 47/507 cota parte, in favoarea C. I.- Sofronel, C. E. C. si C.

D.- S..

Unitatii Individuale nr. 12 ii corespunde Apartamentul nr. 12 la Etaj 3, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu, debara si 2 balcoane, cu o supraf. utila de 65.83mp, supraf. totala de 76.19, revenindu-i o cota de 9.39 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 48/507 cota parte, in favoarea D. D., D. I..

Unitatii Individuale nr. 13, la Parter, compus din: 1 camere, cu o supraf. utila de 4.23 mp, revenindu-i o cota de 0.61 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 3/507 cota parte, in favoarea Alb I..

Blocul A2, Teren intravilan B., nr. 292, aferent blocului A2, categoria de folosinta curti- constructii, cu CI - Imobil de locuinta colectiva in regim de inaltime P+3E, cu 12 apartamente, respectiv 13 unitati individuale, pe fundatii din beton, peretii din beton, acoperis tip terasa, avand parti indivize comune: terenul, fundatiile, . urile si casa scarii, racordurile principale de gaz, curent electric, apa si canal, depozit de gunoi; se va impartii pe apartamente si se va inscrie in cartile funciare individuale, avand astfel:

Unitatii Individuale nr.l ii corespunde Apartamentul nr. 1, Parter, compus din: camera, bucatarie, camara, baie, hol cu o supraf. utila de 27.93 mp, revenindu-i o cota de 4.00 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 17/425 cota parte, in favoarea S. Gyula si S. Gyongyver.

Unitatii Individuale nr. 2 ii corespunde Apartamentul nr. 2, Parter, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, baie, camara, WC serviciu si 2 logii, cu o supraf. utila de 64,98 mp, si suprafata totala 73,85mp, revenindu-i o cota de 9.31 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 39/425 cota parte, in favoarea T. I. si T. V..

Unitatii Individuale nr. 3 ii corespunde Apartamentul nr. 3 Parter, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, baie, camara, WC serviciu, debara, cu o supraf. utila de 65,83 mp, revenindu-i o cota de 9.43 parti din p.i.c. jnscrise in C.F. col. Teren atribuit: 40/425 cota parte, in favoarea B. N. si B. I.

Unitatii Individuale nr. 4 ii corespunde Apartamentul nr. 4 la Etaj 1, compus din: 2 camere, bucatarie, hol, camara, baie, debara si logie cu o supraf. utila de 47.63 mp, supraf. totala de 51.83, revenindu-i o cota de 6.81 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 30/425 cota parte, in favoarea Cocis V..

Unitatii Individuale nr. 5 ii corespunde Apartamentul nr. 5 la Etaj 1, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu si 2 logii cu o supraf. utila de 64.98 mp, supraf. totala de 73.85, revenindu-i o cota de 9.31 parti din p.i.c. inscrise in 9.F. col. Teren atribuit: 39/425 cota parte, in favoarea Rezmives A. si Rezmives.G..

Unitatii Individuale nr. 6 ii corespunde Apartamentul nr. 6 la Etaj 1, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu, debara si 2 balcoane, cu o supraf. utila de 65.83 mp, supraf. totala de 76.19, revenindu-i o=cota de 9.43 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 40/425 cota parte, in favoarea H. I. si H. M.

Unitatii Individuale nr. 7 ii corespunde Apartamentul nr. 7 la Etaj 2, compus din: 2 camere, bucatarie, hol, camara, baie, debara si logie cu o supraf. utila de 47.63 mp, supraf. totala de 51.83, revenindu-i o cota de 6.81 parti din p.i.c. i1)8crise in C.F. col. Teren atribuit: 30/425 cota parte, in N. I.- I. si N. M..

Unitatii Individuale nr. 8 ii corespunde Apartamentul nr. 8 la Etaj 2, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu si 2 logii cu o supraf. utila de 64.98 mp, supraf. totala de 73.85, revenindu-i o cota de 9.31 parti din p.i.c. inscris în C.F. col.Teren atribuit: 39/425 cota parte, in favoarea F. A. si F. A.. 1

Unitatii Individuale nr. 9 ii corespunde Apartamentul nr. 9 la Etaj 2, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu, debara si 2 balcoane, cu o supraf. utila de 65.83mp, supraf. totala de 76.19, revenindu-i o cota de 9.43 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 40/425 cota parte, in favoarea N. R..

Unitatii Individuale nr. 10 ii corespunde Apartamentul nr. 10 la Etaj 3, compus din: 2 camere, bucatarie, hol, camara, baie, debara si logie cu o supraf. utila de 47.63 mp, supraf. totala de 51.83, revenindu-i o cota de 6.81 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 30/425 cota parte, in favoarea D. D. si D. M. - C..

Unitatii Individuale nr. 11 ii corespunde Apartamentul nr. 11 la Etaj 3, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu si 2 logii cu o supraf. utila de 64.98 mp, supraf. totala de 73.85, revenindu-i o cota de 9.31 parti din p.i.c. inscrise in c.F. col. Teren atribuit: 39/425 cota parte, in favoarea M. D. si M. I.. Unitatii Individuale nr. 12 ii corespunde Apartamentul nr. 12 la Etaj 3, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu, debara si 2 balcoane, cu o supraf. utila de 65.83mp, supraf. totala de 76.19, revenindu-i o cota de 9.43 parti din p.i.c. inscrise in c.f. col. Teren atribuit: 40/425 cota parte, in favoarea C. A. si C. M..

Unitatii Individuale nr. 13, la Parter, compus din: 1 camere, cu o supraf. utila de 4.23mp, revenindu-i o cota de 0.61 parti din p.i.c. inscrise in CF col. Teren atribuit: 2/425 cota parte, in favoarea M. D. si M. I..

Blocul A3, Teren intravilan, B. nr. 292, aferent blocului A3, categoria de folosinta curti-constructii, cu CI - Imobil de locuinta colectiva in regim de inaltime P+3E, cu 16 apartamente, respectiv 16 unitati individuale, pe fundatii din beton, peretii din beton, acoperis tip terasa, avand parti indivize comune: terenul, fundatiile, . si casa scarii, racordurile principale de gaz, curent electric, apa si canal, depozit gunoi, uscatoriile de la etaj 1, etaj 2, etaj 3; se va impartii pe apartamente si se va inscrie in cartile

funciare individuale, avand astfel:

Unitatii Individuale nr. 1 ii corespunde Apartamentul nr. 1, Parter, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie cu o supraf. utila de 46.77 mp, parte, in favoarea R. A. si R. L. Celia.

Unitatii Individuale nr. 2 ii corespunde Apartamentul nr. 2, Parter, compus din: 4 camere, bucatarie, debara, baie, camara, WC serviciu, hol, cu o supraf. utila de 75.96 mp, revenindu-i o cota de 8.25 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col.Teren atribuit: 51/615 cota parte, in favoarea G. A. si G. I..

Unitatii Individuale nr. 3 ii corespunde Apartamentul nr. 3 Parter, compus din: 1 camera, bucatarie, hol, baie, camara, debara, cu o supraf. utila de 30.87 mp, revenindu-i o cota revenindu-i o cota de 5.08 parti din p.i.c. inscrise in C.P. col. Teren atribuit: 31/615 cota de 3.35 parti din p.i.c. inscrise in C.P. col. Teren atribuit: 22/615 cota parte, in favoarea P. L.."

Unitatii Individuale nr. 4 ii corespunde Apartamentul nr. 4 la Parter, compus din: 3 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie, Wc serviciu, cu o supraf. utila de 64,73 mp, revenindu-i o cota de 7.03 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 43/615 cota parte, in favoarea M. A. si M. I..

Unitatii Individuale nr. 5 ii corespunde Apartamentul nr. 5 la Etaj 1, compus din: 2

camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie si balcon, cu o supraf. utila de 46,77 mp, suprafata totala 55,69 revenindu-i o cota de 5.08 parti din p.i.c. inscrise in C.F. co). Teren atribuit: 31/615 cota parte, in favoarea C. D. V. si C. M. E..

Unitatii Individuale nr. 6 ii corespunde Apartamentul nr. 6 la Etaj 1, compus din: 4

camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie, WC serviciu, balcon si logie, cu o supraf. utila de 75,96mp, cu suprafata totala 89.09 mp, revenindu-i o cota de 8.26 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 51/615 cota parte, in favoarea C. A. si C. Maura.

Unitatii Individuale nr. 7 ii corespunde Apartamentul nr. 7 la Etaj 1, compus din: 2

camere, bucatarie, camara, baie, debara, hol si balcon cu o supraf. utila de 46,52 mp, o supraf. totala de 55.97 revenindu-i o cota de 5.06 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 31/615 cota parte, in favoarea Serdean I. si Serdean M..

Unitatii Individuale nr. 8 ii corespunde Apartamentul nr. 8 la Etaj 1, compus din: 3

camere, bucatarie, camara, debara, baie, 1 hol, WC serviciu logie si balcon, cu o supraf. utila de 64,73 mp, cu o suprafata totala de 78.03mp, revenindu-i o cota de 7.03 parti din p.i.c. inscrise in C.F. c9l. Teren atribuit: 43/615 cota parte, in favoarea Astilean I. si Astilean Anicuta M..

Unitatii Individuale nr. 9 ii corespunde Apartamentul nr. 9 la Etaj 2, compus din: 2

camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie si balcon, cu o supraf. utila de 46,77 mp, suprafata totala 55,69 revenindu-i o cota de 5.08 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 31/615 cota parte, in favoarea B. T. si B. R..

Unitatii Individuale nr. 10 ii corespunde Apartamentul nr. 10 la Etaj 2, compus din: 4 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie, WC serviciu, balcon si logie, cu o supraf. utila de 75,96 mp, cu suprafata totala 89.09 mp, revenindu-i o cota de 8.26 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 51/615 cota parte, in favoarea Kocsis I. si Kocsis E..

Unitatii Individuale nr. 11 ii corespunde Apartamentul nr. 11 la Etaj 2, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, baie, debara, hol si balcon cu o supraf. utila de 46,52mp, o supraf. totala de 55.97 revenindu-i o cota de 5.06 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 31/615 cota parte, in favoarea Z. A. si Z. F..

Unitatii Individuale nr. 12 ii corespunde Apartamentul nr. 12 la Etaj 2, compus din: 3 camere, bucatarie, camara, debara, baie, 1 hol, WC serviciu logie si balcon, cu o supraf. utila de 64,73 mp, cu o suprafata totala de 78.03 mp, revenindu-i o cota de 7.03 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 43/615 cota parte, in favoarea H. I. si H. A..

Unitatii Individuale nr. 13 ii corespunde Apartamentul nr. 13 la Etaj 3, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie si balcon, cu o supraf. utila de 46,77 mp, suprafata totala 55,69 revenindu-i o cota de 5.08 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 31/615 cota parte, in favoarea B. I..

Unitatii Individuale nr. 14 ii corespunde Apartamentul nr. 14 la Etaj 3, compus din: 4 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie, WC serviciu, balcon si logie, cu o supraf. utila de 75,96mp, cu suprafata totala 89.09 mp, revenindu-i o cota de 8.26 parti din p.i.c. inscrise in C.F. C. . teren atribuit: 51/615 cota parte, in favoarea, G. I. -A. si G. M.- L..

Unitatii Individuale nr. 15 ii corespunde Apartamentul nr. 15 la Etaj 3, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, baie, debara, hol si balcon cu o supraf. utila de 46,52 mp, o supraf. totala de 55.97 revenindu-i o cota de 5.06 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 31/615 cota parte, in favoarea Marchis V..

Unitatii Individuale nr. 16 ii corespunde Apartamentul nr. 16 la Etaj 3, compus din: 3 camere, bucatarie, camara, debara, baie, 1 hol, WC serviciu logie si balcon, cu o supraf. utila de 64,73mp, cu o suprafata totala de 78.03 mp, revenindu-i o cota de 7.03 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 43/615 cota parte, in favoarea Valkai M. si Valkai E.- E..

Blocul A4, Teren intravilan, B., nr. 292, aferent blocului A4, categoria de folosinta

Blocul A4 teren intravilan B. nr. 292, aferent Blocului A4, categoria de folosinta curți curti-constructii, cu CI - Imobil de locuinta colectiva in regim de inaltime P+3E, cu 16 apartamente, respectiv 16 unitati individuale, pe fundatii din beton, peretii din beton, acoperis tip terasa, avand parti indivize comune: terenul, fundatiile, . si casa scarii, racordurile principale de gaz, curent electric, apa si canal, depozit gunoi, uscatoriile de la etaj 1, etaj 2, etaj 3; se va impartii pe apartamente si se va inscrie in cartile

funciare individuale, avand astfel:

Unitatii Individuale nr. 1 ii corespunde Apartamentul nr. 1, Parter, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie si balcon cu o supraf. utila de 46.77 mp, cu o suprafata totala de 55.69 mp, revenindu-i o cota de 5.08 parti din p.i.c. insyise in C.F. col. teren atribuit: 44/867 cota parte, in favoarea P. I. si P. V.- E.

Unitatii Individuale nr. 2 ii corespunde Apartamentul nr. 2, Parter, compus din: 4 camere, bucatarie, debara, baie, camara, WC serviciu, hol, si 1 logie si 1 balcon, cu o supraf. utila de 75.96 mp, cu suprafata totala de 89.09 mp, revenindu-i o cota de 8.25 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit 72/867 cota parte, in favoarea Salagean T. si Salagean R.

Unitatii Individuale nr. 3 ii corespunde Apartamentul nr. 3 Parter, compus din: 1 camera, bucatarie, hol, baie, camara, debara si un balcon cu o supraf. utila de 30.87 mp, suprafata totala de 34,74 revenindu-i o cota de 3.35 parti din p.i.c. inscrise in CF . col. Teren atribuit: 28/867 cota parte, in favoarea L. G. si Haj a G. M..

Unitatii Individuale nr. 4 ii corespunde Apartamentul nr. 4 la Parter, compus din: 3 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie, Wc serviciu si 1 logie cu o supraf. utila de 64,73 mp si supraf. totala de 68,38 revenindu-i o cota de 7.03 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 61/867 cota parte, in favoarea Frinkuj Janos si Frinkuj T.- E..

Unității individuale nr. 5 ii corespunde apartamentul nr. 5 la etajul 1 compus din 2 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie si balcon, cu o supraf. utila de 46,77 mp, suprafata totala 55,69 revenindu-i o cota de 5.08 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 44/867 cota parte, in favoarea C. R. si C. T..

Unitatii Individuale nr. 6 ii corespunde Apartamentul nr. 6 la Etaj 1, compus din: 4 . camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie, WC serviciu, balcon si logie, cu o supraf. utila";de 75,96mp, cu suprafata totala 89.09mp, revenindu-i o cota de 8.26 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 72/867 cota parte, in favoarea R. R. si R. RodicaSimona

Unitatii Individuale nr. 7 ii corespunde Apartamentul nr. 7a Etaj 1, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, baie, debara, hol si balcon cu o supraf. utila de 46,52 mp, o supraf. totala de 55.97 revenindu-i o cota de 5.06 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 44/867 cota parte, in favoarea N. R..

Unitatii Individuale nr. 8 ii corespunde Apartamentul nr. 8 la Etaj 1, compus din: 3 camere, bucatarie, camara, debara, baie, 1 hol, WC serviciu logie si balcon, cu o supraf. utila de 64,73mp, cu o suprafata totala de 78.03mp, revenindu-i o cota de 7.03 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 61/867 cota parte, in favoarea R. V. si R. C. -D..

Unitatii Individuale nr. 9 ii corespunde Apartamentul nr. 9 la Etaj 2, compus din: 2camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie si balcon, cu o supraf. utila de 46,77mp, suprafata totala 55,69 revenindu-i o cota de 5.08 parti din;’ p,.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit 44/867 cota parte, in favoarea B. T..

Unitatii Individuale nr. 10 ii corespunde Apartamentul nr. 10 la Etaj 2, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie, WC serviciu, balcon si logie, cuo supraf. utila de 75,96 mp, cu suprafata totala 89.09mp, revenindu-i o cota de 8.26 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 72/867 cota parte, in favoarea T. E. si T. D..

Unitatii Individuale nr. 11 ii corespunde Apartamentul nr. 11 la Etaj 2, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, baie, debara, hol si balcon cu o supraf. utila de 46,52mp, o supraf totala de 55.97 revenindu-i o cota de 5.06 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. eren atribuit: 44/867 cotă parte, in favoarea M. Joszef si M. A. M. /

Unitatii Individuale nr. 12 ii corespunde Apartamentul nr. 12 la Etaj 2, compus din: 3 camere, bucatarie, camara, debara, baie, 1 hol, WC serviciu logie si balcon, cu o supraf utila de 64,73 mp, cu o suprafata totala de 78.03 mp, revenindu-i o cota de 7.03 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 61/867 cota parte, infavoarea Kiraly A. si Kiraly Dezideriu

Unitatii Individuale nr. 13 ii corespunde Apartamentul nr. 13 la Etaj 3, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie si balcon, cu o supraf. utila de 46,77 mp. suprafata totala 55,69 revenindu-i o cota. de 5.08 parte (din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 44/867 cotă parte in favoarea lui Czintos E.,

Unitatii Individuale nr. 14 ii corespunde Apartamentul nr. 14 la Etaj 3, compus din: 4 Camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie, WC serviciu, balcon si logie, cu o supraf. utila de 75,96 mp, cu suprafata totala 89.09 mp, revenindu-i o cota de 8.26 parti din p.i.c. inscrise in

C.F. col.Teren atribuit: 72/867 cota parte, in favoarea O. F. si O. S.

Unitatii Individuale nr. 15 ii corespunde Apartamentul nr. 15 la Etaj 3, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, baie, debara, hol si balcon cu o supraf. utila de 46,52mp, o supraf. totala de 55.97 revenindu-i o cota de 5.06 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit:44/867 cota parte, in favoarea Cristoltean I.... Unitatii Individuale nr. 16 ii corespunde Apartamentul nr. 16 la Etaj 3, compus din: 3 camere, bucatarie, camara, debara, baie, 1 hol, WC serviciu logie si balcon, cu o supraf. utila

Unității individuale nr. 16 îi corespunde Apartamentul nr. 16 la Etaj 3, compus din 3 camere, bucătărie, cămară, debara, bauie, 1 hol, WC serviciu, logie și balcon cu o suprafață de 64,73mp, cu o suprafata totala de 78.03mp, revenindu-i o cota de 7.03 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 60/867 cota parte, in favoarea M. M. si M. M..

Raportul de expertiza intocmit de expert C. D. M. a fost vizat de catre OCPI Cluj. Dupa depunerea raportului de expertiza, reclamantii si-au precizat actiunea, solicitand instanței să dispună operatiunile de carte funciara propuse de expert.

Instanta a verificat situatia actuala a proprietatii apartamentelor in litigiu, solicitand reclamantilor sa depuna la dosar certificatele fiscale de la filele 259-308 dosar.

Asa cum am arătat la inceputul expunerii, dreptul de proprietate al reclamanților pârâților asupra apartamentelor din cele 4 blocuri de locuințe a fost recunoscut pe cale judiciară, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel incât in acest litigiu nu se impune decât constatarea dobândirii acestui drept de către părți și realizarea operațiunilor de carte funciară necesare pentru inscrierea in CF a dreptului de proprietate al părților asupra parcelelor in care se regăsesc in prezent acestea, respectiv dezlipirile, alipirile, inregistrarea construcțiilor și apartamentarea acestora, operațiuni justificate in drept de dispozițiile art. 879,880 Cod civil, art. 45 din Legea 7/1996.

In ceea ce o privește pe pârâta ., raportul de expertiză a relevat că in realitate cele 4 blocuri de locuință nu se găsesc pe terenul acestei pârâte, Aceasta înseamnă, raportat la disp. art. 893 Cod civil, că niciuna dintre operațiunile de carte funciară nu vor fi dispuse in contradictoriu cu această pârâtă, care din acest considerent este lipsită de calitate procesuală pasivă.

Astfel fiind, in temeiul disp. art. 137 alin 1 și 109 Cod pr.civ, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive și in consecință va respinge acțiunea față de această pârâtă.

Față de ceilalți pârâți, proprietari tabulari ai imobilelor pe care sunt edificate cele 4 blocuri de locuințe, acțiunea este intemeiată și urmează să fie admisă in parte, după cum urmează:

In temeiul disp. art. 111 Cod pr.civ. se va constata că blocurile de locuințe situate in com. B., . sunt edificate asupra următoarelor parcele: . 1072/1/1 și 1073/1/1 inscrisă in CF 1498 B., . 1072/2/1/3/1 și 1072/3/1/3/1 inscrisă in CF 829 B., .. 1075/1/1/1 și 1074/1/1/1 inscrisă in Cf 1507 B., . 1075/2/1 inscrisă in CF 1889 B., ./1 inscrisă in CF 276 B..

In temeiul art. 908 cod civil se va dispune rectificarea suprafeței parcelei cu nr. top. 1075/1/1/1, 1074/1/1/1 grădină inscrisă in CF 1507 B. de la 2365 m.p. la 1017 m.p.

In temeiul art. 879 Cod civil se va dispune dezmembrarea parcelei 1072/1/1 și 1073/1/1 inscrisă in CF 1498 B., a parcelei cu nr. top. 1072/2/1/3/1, 1072/3/1/3/1 teren inscris in Cf B., a parcelei cu nr. topo. 1075/1/1/1, 1074/1/1/1 teren inscris in CF 1507 B., a parcelei cu nr. topo. 1074/2, 1075/2/1 inscrisă in cartea funciară 1889 B., a parcelei cu nr. topo 1077/1/2/1 inscrisă in Cf 276 B. teren in suprafață de 1914 m.p. in modalitatea arătată in raportul de expertiză intocmit de expert C. D., care face parte integrantă din sentință.

In temeiul disp. art. 879-880 Cod civil se va dispune alipirea parcelelor noi rezultatre in urma dezmembrăii in modalitatea propusă in traportul de expertiză intocmit de expert C. D. M., care face parte integrantă din sentință.

In temeiul disp. art. 45 din Legea 7/1996 și art. 885 Cod civil se va dispune inscrierea in CF a celor 4 blocuri de locuințe, asupra parcelelelor și cu descrierea din raportul de expertiză.

In temeiul art. 45 din Legea 7/1996 și art. 885 Cod civil, se va dispune apartamentarea celor 4 blocuri de locuințe in modalitatea arătată in raportul de expertiză, astfel cum a fost detaliată mai sus și inscrierea dreptului de proprietate ale părților asupra apartamentelor, astfel cum a fost constata prin litigiu purtat anterior de părți, soluționat irevocabil.

Instanța va respinge insă cererea reclamanților având ca obiect inscrierea dreptului de proprietate al reclamantului Alb I. asupra a apartamentului 13 din locul A1 și al pârâților M. Dumitruu și M. I. asupra apartamentului 13 din blocul A2, pentru considerentul că un astfel de drept nu a fost dobândit de acesta in litigiul purtat anterior, iar in dosarul de față nu s-a depus nici un act juridic care să probeze dobândirea acestor drepturi.

Astfel, raportul de expertiză va fi corectat, in sensul că in privința acestor apartamente, intabularea se va face in favoarea coproprietarilor cotelor părți indivize din respectivul .>

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtei . cu sediul in . jud. Cluj.Respinge acțiunea față de această pârâtă.

Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții P. M. și P. M., Alb I., Ș. I. și Ș. S., Ripaș D. A., M. O. M., G. N. E. și G. R., Sarca M., D. P. L. și D. M. P., T. I. și T. V., Ș. C. I. Sofronel, C. E. C., C. D. S., S. Gyula și Szolosi Gyongyver, B. N. și B. I., C. V., R. A. și R. G., H. I., H. M., N. I. I., N. M., F. A. și F. A., N. R., D. D. D. M. C., C. A., C. M., P. Lucreția, M. A.. M. I., C. D. V., C. M. E., C. A., C. Maura, Ș. I., Ș. M., A. I., A. Anicuța M., B. T., B. R., Kocsis I., Kocsis E., Z. A., Z. F., H. I., H. A., B. I., G. I. A. și G. M. L., M. V., Valkai M., Valkai E. E., P. I., P. V. E., S. T., S. R., L. G., L. G. M., Frinkuj Janos, Frinkuj T. E., C. R., C. T., R. R., R. R. S., R. V.,R. C. D., B. T., Ț. E., Ț. D., M. Jozsef, M. A. M., Kiraly A., Kiraly Dezideriu, Czintos E., O. F., O. S., Cristoltean I., M. M., M. M. toți cu domiiciliul procesual ales la Cabinet avocat C. GForcea in Cluj-N. .. 23 prin avocat C. G. împotriva pârâților S. N., S. A. dom. în . ., H. C., H. L. cu dom. in . ., R. A. și R. L. Celia cu dom. in . ., G. A. și G. I. cu dom. in . . jud. Cluj, I.C.P.M. cu sediul in Cluj-N., .. 15-17, S. Român prin Consiliul Local al comunei B., . Primarul comunei B. cu sediul in . jud. Cluj, T. E. E., T. E. H. domiciliate in Z., str. M. V. . .,, V. Erzebeth dom. in com. B. . jud. Cluj,, B. V. K. cu dom. in com. B., ., T. E. sen. T. E. jun. ambele dom. in . jud. Cluj, T. K. dom. in ., D. G. F. dom. in ., C. R. și C. P. dom. in ., C. SA S. Cluj-N. cu sediul in Cluj-N., . nr. 23 și in consecință:

Constată că blocurile de locuințe situate in . sunt edificate asupra următoarelor parcele: . 1072/1/1 și 1073/1/1 inscrisă in CF 1498 B., . 1072/2/1/3/1 și 1072/3/1/3/1 inscrisă in CF 829 B., .. 1075/1/1/1 și 1074/1/1/1 inscrisă in Cf 1507 B., . 1075/2/1 inscrisă in CF 1889 B., ./1 inscrisă in CF 276 B..

Dispune rectificarea suprafeței parcelei cu nr. top. 1075/1/1/1, 1074/1/1/1 inscrisă in CF 1507 B. de la 2365 m.p. la 1017 m.p. și categoria de folosință în aceea de grădină.

Dispune dezlipirea parcelei cu numarul topografic 1072/1/1, 1073/1/1, teren inscris in cartea funciara 1498 B. ( convertita in CF_ B.), Casa din piatra si caramida, acoperita cu tigla, cu 2 camere, 1 bucatarie, pivnita si coridor, sura din scanduri, in suprafata de 1862 mp, avand ca proprietar pe Cocis R. asupra constructiei si cotei de1/2 parte din teren si C. P. asupra cotei de ½ parte din teren, potrivit raportului de expertiză intocmit de expert C. D. M. aflat la filele 199-216 dosar, care face parte integrantă din prezentul dosar, astfel:

- . nou 1072/1/1/1, 1073/1/1/1, Casa din piatra și căramida, acoperita cu tigla, cu 2 camere, 1 bucatarie, pivnita si coridor, sura din scanduri, in suprafata de 692 mp, care se reinscrie in cartea funciara 1498 B.( convertita in CF_ B.), cu destinația teren intravilan B. la numarul administrativ 221 avand categoria de folosinta Curti, constructii, in favoarea vechilor proprietari;

- . nou 1072/1/1/2, 1073/1/1/2, Teren intravilan cu categoria de folosinta Drum in suprafata de 364 mp, se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

- . nou 1072/1/1/3, 1073/1/1/3, Teren intravilan cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 127 mp se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

- . nou 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului Al cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 366 mp se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A2 cu categoria de folosinta Curti constructii in .suprafata de 313 mp se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

Dispune dezlipirea parcelei cu numarul topografic 1072/2/1/3/1, 1072/3/1/3/1 teren inscris in cartea funciara 829 B., Gradina, in suprafata de 1378 mp, avand ca proprietari pe D. G. F. in cota de ½ si M. O. M. D. in cotă de ½ parte din teren, potrivit raportului de expertiză, astfel:

- . nou 1072/2/1/3/1/1, 1072/3/1/3/1/1, Teren intravilan cu categoria de folosinta Drum in suprafata de 90 mp se inscrieintr-o carte funciara noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B..

- . nou 1072/2/1/3/1/2, 1072/3/1/3/1/2, Teren intravilan cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 499 mp se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

- . nou 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului Al cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 141 mp se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A2 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 112 mp se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A3 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 307 mp se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1072/2/1/3/1/6, 1072/3/1/3/1/6, Teren intravilan cu categoria de folosinta Drum in suprafata de 229 mp se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

Dispune dezlipirea parcelei cu numarul topografic 1075/1/1/1, 1074/1/1/1 teren inscris in cartea funciara 1507 B., Gradina in suprafata de 1017 mp, avand ca proprietari pe V. E., B. V. K., T. E.-E. si T. E.- H., astfel:

- . nou 1075/1/1/1/1, 1074/1/1/1/1, Teren intravilan cu categoria de folosinta Drum in suprafata de 65 mp se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

- . nou 1075/1/1/1/2, 1074/1/1/1/2, Teren intravilan cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 474 mp se inscrie . noua a localitatii Baciuin favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

- . nou 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1/3, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A3 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 308 mp se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1075/1/1/1/4, 1074/1/1/1/4, Teren intravilan cu categoria de folosinta Drum in suprafata de 170 mp se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

Dispune dezlipirea . 1074/2, 1075/2/1 inscrisa in cartea funciara 1889 B. (convertita in CF_ B.), Curte si gradina cu Casa din piatra si caramida acoperita cu tigla, compusa din 3 camere, bucatarie, antreu, camara de alimente, baie in suprafata de 2088 mp, avand ca proprietari pe T. A. K. in cota de

1242/1342, T. E. fiica in cota de 75/1342 si T. E. in cota de 25/1342, astfel:

- . nou 1074/2/1, 1075/2/1/1, Curte si gradina cu Casa din piatra si caramida acoperita cu tigla, compusa din 3 camere, bucatarie, antreu, camara de alimente, baie in suprafata de 752 mp se reinscrie in cartea funciara 1889 B. (convertita in CF_ B.) ca si teren intravilan B. la numarul administrativ 217 avand categoria de folosinta Curti constructii in favoarea vechilor proprietari;

- . nou 1074/2/2, 1075/2/1/2, Teren intravilan cu categoria de folosinta Drum in suprafata de 82 mp se inscrie . noua alocalitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

- . nou 1074/2/3, 1075/2/1/3, Teren intravilan cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 545 mp se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

- . nou 1074/2/4, 1075/2/1/4, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A4 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 510 mp se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1074/2/5, 1075/2/1/5, Teren intravilan cu categoria de folosinta Drum in suprafata de 199 mp se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

Dispune dezlipirea parcelei cu numarul topografic 1077/1/2/1 inscrisa in cartea funciara 276 B., Teren in suprafata de 1914 mp, avand ca proprietar Cooperativa Agricola de Productie B., astfel:

-. nou 1077/1/2/1/1, Teren intravilan cu categoria de folosinta Drum in suprafata de 130 mp se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

- . nou 1077/1/2/1/2, Teren intravilan cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 1080 mp se reinscrie in cartea funciara 276 B. in favoarea vechiului proprietar;

- . nou 1077/1/2/1/3, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A4 cu categoria de folosinta Curti constructii în suprafata de 356 mp se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

- . nou 1077/1/2/1/4, Teren intravilan cu categoria de folosinta Drum in suprafata de 348 mp se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Statului R. prin Consiliul Local B.;

Dispune alipirea parcelei cu numarul topografic nou 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului Al cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 366 mp si a parcelei cu numarul topografic nou 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3 teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului Al cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 141 mp, in urma operațiunii de alipire rezutând . de 507 mp, cu nr. top. top. nou 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3 ce se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

Dispune alipirea parcelei cu numarul topografic nou 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A2 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 313 mp si . nou 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A2 cu categoria de

folosinta Curti constructii in suprafata de 112 mp, in urma alipirii rezultând . de 425 mp cu nr. top. nou 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 ce se inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

Dispune alipirea parcelei cu numarul topografic nou 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A3 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 307 mp si a . nou 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1/3, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A3 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 308 mp,in urma operațiunii rezultând .. nou 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1/3 cu suprafata totala de 615 mp, ce se va inscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj;

Dispune alipirea parcelei cu numarul topografic nou 1074/2/4, 1075/2/1/4, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A4 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 510 mp si a parcelei cu numarul topografic nou 1077/1/2/1/3, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A4 cu categoria de folosinta Curti constructii in

suprafata de 356 mp, in urma operațiunii rezultând .. nou 1074/2/4, 1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3 ce se înscrie . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj.

Dispune inscrierea asupra parcelei cu numarul topografic nou 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului Al cu categoria de folosinta Curti- constructii in suprafata de 507 mp, inscrisa .

noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj, a construcției C1- . apartamente respectiv 13 unitati individuale;

Dispune inscrierea asupra parcelei cu numarul topografic nou 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A2 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 425 mp, inscrisa . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj, a construcției C1- . apartamente respectiv 13 unitati individuale;

Dispune inscrierea asupra parcelei cu numarul topografic nou 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1/3, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A3 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 615 mp, inscrisa . noua a localitatii B. in favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj, a construcției C 1- . apartamente respectiv 16 unitati individuale;

Dispune inscrierea asupra parcelei cu numarul topografic nou 1074/2/4, 1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3, Teren intravilan B. la numarul administrativ 292, aferent blocului A4 cu categoria de folosinta Curti constructii in suprafata de 866 mp, inscrisa . noua a localitatii B. in

favoarea Institutului de Proiectari si C. Miniere Cluj, a constructiei CI-. apartamente respectiv 16 unitati individuale;

Dispune apartamentatrea blocurilor de locuințe și intabularea in CF a drepturilor de proprietate, astfel:

Blocul Al, Teren intravilan B., nr. 292, aferent blocului Al, categoria de folosinta curti-constructii, cu CI - Imobil de locuinta colectiva in regim de inaltime P+ 3E, cu 12 apartamente, respectiv 13 unitati individuale, pe fundatii din beton, peretii din beton, acoperis tip terasa, avand parti indivize comune: terenul, fundatiile, . si casa scarii, racordurile principale de gaz, curent electric, apa si canal; se imparte pe apartamentecare se inscriu in cartile funciare individuale, avand astfel:

Unitatea individuală nr. 1 Apartamentul nr. 1 prev. cu nr. top. 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3/ C1-I cu nr. cadastral C1-U1 la, Parter, compus din: camera, bucatarie, camara, baie, hol si magazie, cu o suprafata utila de 31.03 mp, revenindu-i o cota de 4.42 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 22/507 cota parte.,se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților P. M. si P. M., ca bun comun cu titlu de cumpărare.

Unitatea individuală nr. 2 Apartamentul nr. 2 prev. cu nr. top. 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3/ C1-II cu nr. cadastral C1-U2 la Parter, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, baie, camara, WC serviciu si 2 logii, cu o suprafata utila de 64,98 mp,si suprafata totala 73,85mp, revenindu-i o cota de 9.26 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 47/507 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea pârâților S. N. si S. A..

Unitatea Individuală nr. 3 Apartamentul nr. 3 prev. cu nr. top. 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3/ C1-III cu nr. cadastral C1-U3 la Parter, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, baie, camara, WC serviciu, debara, cu o suprafata utila de 65,83 mp, revenindu-i o cota de 9.39 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 48/507 cota parte,se intabulează in CF nou B. in favoarea pârâților H. C. si H. L..

Unitatea Individuale nr. 4 Apartamentul nr. 4 prev. cu nr. top. 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3/ C1-IV cu nr. cadastral C1-U4 la la Etaj 1, compus din: 2 camere,bucatarie, hol, camara, baie, debara si logie cu o supraf. utila 47.63 mp, supraf. totala de 51.83, revenindu-i o cota de 6.79 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col . Teren atribuit: 34/507 cota parte, se inscrie in CF nou B. în favoarea reclamanților G. R. si G. N.- E., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 5 Apartamentul nr. 5 prev. cu nr. top. 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3/ C1-V cu nr. cadastral C1-U5 la la Etaj 1, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu si 2 logii cu o supraf. utila de 64.98 mp, supraf. totala de 73.85, revenindu-i o cota de 9.26 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 47/507 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamantei Sarca M., cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 6 Apartamentul nr. 6 prev. cu nr. top. 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3/ C1-VI cu nr. cadastral C1-U7 la la Etaj 1, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu, debara si 2 balcoane, cu o supraf. utila de 65.83mp, supraf. totala de 76.19, revenindu-i o cota de 9.39 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 48/507 cota parte, se înscrie in CF nou B. in favoarea reclamantului Ripas A. D., cu titlu de cumpărare

Unitatea Individuală nr. 7 Apartamentul nr. 7 prev. cu nr. top. 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3/ C1-VII cu nr. cadastral C1-U7 la la Etaj 2, compus din: 2 camere, bucatarie, hol, camara, baie, debara si logie cu o supraf. utila de 47.63 mp, supraf. totala de 51.83, revenindu-i o cota de 6.79 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 34/507 cota parte., se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților D. P. L. si D. M. – P., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 8 Apartamentul nr. 8 la Etaj 2, prev. cu nr. top. 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3/ C1-VIII cu nr. cadastral C1-U8 la compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu si 2 logii cu o supraf. utila de 64.98 mp, supraf. totala de 73.85, revenindu-i o cota de 9.26 parti din p.i.c. inscrise in C.F.col. Teren atribuit: 47/507 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților T. V. si T. I., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 9 Apartamentul nr. 9 prev. cu nr. top. 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3/ C1-IX cu nr. cadastral C1-U9 la la Etaj 2, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu, debara si 2 balcoane, cu o supraf. utila de 65.83 mp, supraf. totala de 76.19, revenindu-i o cota de 9.39 parti din p.i.c.inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 48/507 cota parte, se întabulează in CF nou, in favoarea reclamanților Soptirean I. si Soptirean S., ca bun comun cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 10 Apartamentul nr. 10 prev. cu nr. top. 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3/ C1-X cu nr. cadastral C1-U10 la la Etaj 3, compus din: 2 camere, bucatarie, hol, camara, baie, debara si logie cu o supraf. utila de 47.63 mp, supraf. totala de 51.83, revenindu-i o cota de 6,79 părti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 34/507 cota parte, se înscrie in CF nou B. in favoarea reclamantului Alb I., cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuale nr. 11 Apartamentul nr. 11 prev. cu nr. top. 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3/ C1-XI cu nr. cadastral C1-U11 la la Etaj 3, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie,WC serviciu si 2 logii cu o supraf. utila de64.98 mp, supraf. totala de 73.85, revenindu-i o cota de 9.26 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 47/507 cota parte, se înscrie in CF nou B. in favoarea C. I.- Sofronel, C. E. C. si C. D.- S., cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 12 Apartamentul nr. 12 prev. cu nr. top. 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3/ C1-XII cu nr. cadastral C1-U12 la la Etaj 3, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu, debara si 2 balcoane, cu supraf. utila de 65.83mp, supraf. totala de 76.19, revenindu-i o cota de 9.39 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 48/507 cota parte, se inscrie in CF nou B. in favoarea D. D., D. I., ca bun comun, cu titlu de cumpărre.

Unitatea Individuală nr. 13, Apartamentul nr. 13 prev. cu nr. top. 1072/1/1/4, 1073/1/1/4, 1072/2/1/3/1/3, 1072/3/1/3/1/3/ C1-XIII cu nr. cadastral C1-U13 la la Parter, compus din: 1 camere, cu o supraf. utila de 4.23 mp, revenindu-i o cota de 0.61 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 3/507 cota parte, se inscrie in favoarea proprietarilor mai sus menționați, potrivit cotelor părți comune indivize.

Blocul A2, Teren intravilan B., nr. 292, aferent blocului A2, categoria de folosinta curti- constructii, cu CI - Imobil de locuinta colectiva in regim de inaltime P+3E, cu 12 apartamente, respectiv 13 unitati individuale, pe fundatii din beton, peretii din beton, acoperis tip terasa, avand parti indivize comune: terenul, fundatiile, . urile si casa scarii, racordurile principale de gaz, curent electric, apa si canal, depozit de gunoi; se imparte pe apartamente si se va inscrie in cartile funciare individuale, avand astfel:

Unitatea Individuală nr.l Apartamentul nr. 1 prev. cu nr. top. 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 C1-II cu nr. cadastral C1-U2, Parter, compus din: camera, bucatarie, camara, baie, hol cu o supraf. utila de 27.93 mp,revenindu-i o cotă de 4.00 din p.i.c inscrise in CF .col.teren atribuit 17/425 cotă, se intabulează in favoarea reclamanților S. Gyula si S. Gyongyver, ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatii Individuale nr. 2 Apartamentul nr. 2, prev. cu nr. top. 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 C1-II cu nr. cadastral C1-U2 Parter, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, baie, camara, WC serviciu si 2 logii, cu o supraf. utila de 64,98 mp, si suprafata totala 73,85mp, revenindu-i o cota de 9.31 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 39/425 cota parte, se intabulează in CF nou B. pârâților T. I. si T. V., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuale nr. 3 Apartamentul nr. 3 Parter,prec, vu nr. top. 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 C1-III cu nr. cadastral C1-U3 compus din: 3 camere, bucatarie, hol, baie, camara, WC serviciu, debara, cu o supraf. utila de 65,83 mp, revenindu-i o cota de 9.43 parti din p.i.c. jnscrise in C.F. col. Teren atribuit: 40/425 cota parte, se intabulează in Cf nou B. in favoarea reclamanților B. N. si B. I., ca bun comun cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 4 Apartamentul nr. 4 prev. cu nr. top. 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 C1-IV cu nr. cadastral C1-U4 la Etaj 1, compus din: 2 camere, bucatarie, hol, camara, baie, debara si logie cu o supraf. utila de 47.63 mp, supraf. totala de 51.83, revenindu-i o cota de 6.81 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 30/425 cota parte, se intabulează in Cf nou B. in favoarea reclamantei C. V., cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 5 Apartamentul nr. 5 prev. cu nr. top. 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 C1-V cu nr. cadastral C1-U5 la Etaj 1, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu si 2 logii cu o supraf. utila de 64.98 mp, supraf. totala de 73.85, revenindu-i o cota de 9.31 parti din p.i.c. inscrise in 9.F. col. Teren atribuit: 39/425 cota parte, se intabulează in Cf nou B. in favoarea Rezmives A. si Rezmives.G., ca cun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 6 Apartamentul nr. 6 prev. cu nr. top. 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 C1-VI cu nr. cadastral C1-U6 la Etaj 1, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu, debara si 2 balcoane, cu o supraf. utila de 65.83 mp, supraf. totala de 76.19, revenindu-i o cota de 9.43 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 40/425 cota parte, se întabulează in CF nou B. in favoarea H. I. si H. M., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 7 Apartamentul nr. 7 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 C1-VII cu nr. cadastral C1-U7 la Etaj 2, compus din: 2 camere, bucatarie, hol, camara, baie, debara si logie cu o supraf.utila de 47.63 mp, supraf.

totala de 51.83, revenindu-i o cota de 6.81 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col.Teren atribuit: 30/425 cota parte, se intabulează in CF nou B. în favoarea reclamanților N. I.- I. si N. M., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 8 Apartamentul nr. 8 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 C1-VIII cu nr. cadastral C1-U8 la Etaj 2, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu si 2 logii cu o supraf. utila de 64.98 mp, supraf. totala de 73.85, revenindu-i o cota de 9.31 parti din p.i.c. inscris în C.F. col.Teren atribuit: 39/425 cota parte,se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților F. A. si F. A., ca bun comun, cu titlu de cumpărare. 1

Unitatea Individuală nr. 9 Apartamentul nr. 9 prev. cu nr. top. 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 C1-IX cu nr. cadastral C1-U9 la Etaj 2, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu, debara si 2 balcoane, cu osupraf. utila de 65.83mp, supraf. totala de 76.19, revenindu-i o cota de 9.43 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 40/425 cota parte, s eintabulează in favoarea reclamantei N. R., cu titlu de cumpărare..

Unitatea Individuală nr. 10 Apartamentul nr. 10 prev. cu nr. top. 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 C1-X cu nr. cadastral C1-U10 la Etaj 3, compus din: 2 camere, bucatarie, hol, camara, baie, debara si logie cu o supraf. utila de 47.63 mp, supraf. totala de 51.83, revenindu-i o cota de 6.81 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 30/425 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților D. D. si D. M. – C., ca bun comun, cu titlu de cumpărare..

Unitatea Individuală nr. 11Apartamentul nr. 11 prev. cu nr. top. 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 C1-XI cu nr. cadastral C1-U11 la Etaj 3, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu si 2 logii cu o supraf. utila de 64.98 mp, supraf. totala de 73.85, revenindu-i o cota de 9.31 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 39/425 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea pârâților M. D. si M. I., ca cun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 12 Apartamentul nr. 12 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 C1-XII cu nr. cadastral C1-U12 la Etaj 3, compus din: 3 camere, bucatarie, hol, camara, baie, WC serviciu, debara si 2 balcoane, cu o supraf. utila de 65.83mp, supraf. totala de 76.19, revenindu-i o cota de 9.43 parti din p.i.c. inscrise in c.f. col. Teren atribuit: 40/425 cota parte, se întabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților C. A. si C. M., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatii Individuale nr. 13, prev. cu nr. top. 1072/1/1/5, 1073/1/1/5, 1072/2/1/3/1/4, 1072/3/1/3/1/4 C1-XIII cu nr. cadastral C1-U13 la parter, compus din: 1 camere, cu o supraf. utila de 4.23 mp, revenindu-i o cota de 0.61 parti din p.i.c. inscrise in CF col. Teren atribuit: 2/425 cota parte, se intabulează in CF in favoarea proprietarilor apartamentelor invididuale din blocul A2, astfel cum au fost enumerați mai sus, potrivit cotelor părți comune indivize.

Blocul A3, Teren intravilan, B. nr. 292, aferent blocului A3, categoria de folosinta

curti-constructii, cu CI - Imobil de locuinta colectiva in regim de inaltime P+3E, cu 16 apartamente, respectiv 16 unitati individuale, pe fundatii din beton, peretii din beton, acoperis tip terasa, avand parti indivize comune: terenul, fundatiile, . si casa scarii, racordurile principale de gaz, curent electric, apa si canal, depozit gunoi, uscatoriile de la etaj 1, etaj 2, etaj 3; se impart pe apartamente care se inscriu in cărti funciare individuale, astfel:

Unitatea Individuale nr. 1Apartamentul nr. 1,prev. cu nr. top.1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1//3/ C1-I număr cadastral C1-U1 la Parter, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie cu o supraf. utila de 46.77 mp, revenindu-i o cota de 5.08 parti din p.i.c. inscrise in C.P. col. Teren atribuit: 31/615 cota parte,se intabulează in CF nou B. in favoarea pârâților R. A. si R. L. Celia, ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuale nr. 2 Apartamentul nr. 2, prev. cu nr. top. 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1//3/ C1-II număr cadastral C1-U2 la Parter, compus din: 4 camere, bucatarie, debara, baie, camara, WC serviciu, hol, cu o supraf. utila de 75.96 mp, revenindu-i o cota de 8.25 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col.Teren atribuit: 51/615 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea pârâților G. A. si G. I., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuale nr. 3 Apartamentul nr. 3 prev. cu nr. top. 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1//3/ C1-III număr cadastral C1-U3 la Parter, compus din: 1 camera, bucatarie, hol, baie, camara, debara, cu o supraf. utila de 30.87 mp, revenindu-i o cota de 3.35 parti din p.i.c. inscrise in C.P. col. Teren atribuit: 22/615 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamantei P. L., cu titlu de cumpărare."

Unitatea Individuală nr. 4 Apartamentul nr. 4 prev. cu nr. top. 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1//3/ C1-IV număr cadastral C1-U4 la la Parter, compus din: 3 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie, Wc serviciu, cu o supraf. utila de 64,73 mp, revenindu-i o cota de 7.03 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 43/615 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților M. A. si M. I., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 5 Apartamentul nr. 5 prev. cu nr. top. 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1//3/ C1-V număr cadastral C1-U5 la la Etaj 1, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie si balcon, cu o supraf. utila de 46,77 mp, suprafata totala 55,69 revenindu-i o cota de 5.08 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 31/615 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților C. D. V. si C. M. E.., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 6 Apartamentul nr. 6 prev. cu nr. top. 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1//3/ C1-VI număr cadastral C1-U6 la la Etaj 1, compus din: 4 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie, WC serviciu, balcon si logie, cu o supraf. utila de 75,96mp, cu suprafata totala 89.09 mp, revenindu-i o cota de 8.26 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 51/615 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților C. A. si C. Maura, ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 7 Apartamentul nr. 7 prev. cu nr. top. 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1//3/ C1-VII număr cadastral C1-U7 la la Etaj 1, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, baie, debara, hol si balcon cu o supraf. utila de 46,52 mp, o supraf. totala de 55.97 revenindu-i o cota de 5.06 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 31/615 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților Serdean I. si Serdean M., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 8 Apartamentul nr. 8prev. cu nr. top. 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1//3/ C1-VIII număr cadastral C1-U8 la la Etaj 1, compus din: 3 camere, bucatarie, camara, debara, baie, 1 hol, WC serviciu logie si balcon, cu o supraf. utila de 64,73 mp, cu o suprafata totala de 78.03mp, revenindu-i o cota de 7.03 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 43/615 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților Astilean I. si Astilean Anicuta M., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 9 Apartamentul nr. 9 prev. cu nr. top. 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1//3/ C1-IX număr cadastral C1-U9 la la Etaj 2, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie si balcon, cu o supraf. utila de 46,77 mp, suprafata totala 55,69 revenindu-i o cota de 5.08 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 31/615 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților B. T. si B. R., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 10 Apartamentul nr. 10 prev. cu nr. top. 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1//3/ C1-X număr cadastral C1-U10 la la Etaj 2, compus din: 4 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie, WC serviciu, balcon si logie, cu o supraf. utila de 75,96 mp, cu suprafata totala 89.09 mp, revenindu-i o cota de 8.26 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 51/615 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților Kocsis I. si Kocsis E., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 11 Apartamentul nr. 11 prev. cu nr. top. 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1//3/ C1-XI număr cadastral C1-U11 la la Etaj 2, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, baie, debara, hol si balcon cu o supraf. utila de 46,52mp, o supraf. totala de 55.97 revenindu-i o cota de 5.06 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 31/615 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților Z. A. si Z. F., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 12 Apartamentul nr. 12 prev. cu nr. top. 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1//3/ C1-XII număr cadastral C1-U12 la la Etaj 2, compus din: 3 camere, bucatarie, camara, debara, baie, 1 hol, WC serviciu logie si balcon, cu o supraf. utila de 64,73 mp, cu o suprafata totala de 78.03 mp, revenindu-i o cota de 7.03 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 43/615 cota parte, se intabulează in favoarea reclamanților H. I. si H. A. ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 13 Apartamentul nr. 13 prev. cu nr. top. 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1/3/ C1-XIII număr cadastral C1-U13 la la Etaj 3, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie si balcon, cu o supraf. utila de 46,77 mp, suprafata totala 55,69 revenindu-i o cota de 5.08 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 31/615 cota parte, se intabulează in Cf nou B. in favoarea reclamantului B. I., cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 14 Apartamentul nr. 14 prev. cu mnr. Top. 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1/3/ C1-XIV număr cadastral C1-U14 la la Etaj 3, compus din: 4 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie, WC serviciu, balcon si logie, cu o supraf. utila de 75,96mp, cu suprafata totala 89.09 mp, revenindu-i o cota de 8.26 parti din p.i.c. inscrise in C.F. C. . teren atribuit: 51/615 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților G. I. -A. si G. M.- L., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 15 Apartamentul nr. 15 prev. cu nr. top. 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1//3/ C1-XV număr cadastral C1-U15 la la Etaj 3, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, baie, debara, hol si balcon cu o supraf. utila de 46,52 mp, o supraf. totala de 55.97 revenindu-i o cota de 5.06 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 31/615 cota parte, se intabulează in Cf nou B. in favoarea reclamantei Marchis V., cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 16 Apartamentul nr. 16 prev. cu nr. top. 1072/2/1/3/1/5, 1072/3/1/3/1/5, 1075/1/1/1/3, 1074/1/1/1//3/ C1-XVI număr cadastral C1-U16 la la Etaj 3, compus din: 3 camere, bucatarie, camara, debara, baie, 1 hol, WC serviciu logie si balcon, cu o supraf. utila de 64,73mp, cu o suprafata totala de 78.03 mp, revenindu-i o cota de 7.03 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 43/615 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților Valkai M. si Valkai E.- E., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Blocul A3, Teren intravilan, B. nr. 292, aferent blocului A3, categoria de folosinta curti-constructii, cu CI - Imobil de locuinta colectiva in regim de inaltime P+3E, cu 16

Blocul A4, Teren intravilan, B., nr. 292, aferent blocului A4, categoria de folosință teren intravilan B. nr. 292, aferent Blocului A4, categoria de folosinta curți curti-constructii, cu CI - Imobil de locuinta colectiva in regim de inaltime P+3E, cu 16 apartamente, respectiv 16 unitati individuale, pe fundatii din beton, peretii din beton, acoperis tip terasa, avand parti indivize comune: terenul, fundatiile, . si casa scarii, racordurile principale de gaz, curent electric, apa sicanal, depozit gunoi, uscatoriile de la etaj 1, etaj 2, etaj 3; se va impartii pe apartamente si se va inscrie in cartile funciare individuale, avand astfel:

Unitatea Individuale nr. 1 Apartamentul nr. 1 prev. cu nr. top. 1074/2/4,1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3/C1-I cu nr. cadastral C1-U1, Parter, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie si balcon cu o supraf. utila de 46.77 mp, cu o suprafata totala de 55.69 mp, revenindu-i o cota de 5.08 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. teren atribuit:

44/867 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților P. I. si P. V.- E., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 2 Apartamentul nr. 2, prev. cu nr. top. 1074/2/4,1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3/C1-II cu nr. cadastral C1-U2, Parter, compus din: 4 camere, bucatarie, debara, baie, camara, WC serviciu, hol, si 1 logie si 1 balcon, cu o supraf. utila de 75.96 mp, cu suprafata totala de 89.09 mp, revenindu-i o cota de 8.25 parti din p.i.c. inscrise in

C.F. col. Teren atribuit 72/867 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților Salagean T. si Salagean R., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 3 Apartamentul nr. 3 prev. cu nr. top. prev. cu nr. top. 1074/2/4,1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3/C1-III cu nr. cadastral C1-U3, Parter, compus din: 1 camera, bucatarie, hol, baie, camara, debara si un balcon cu o supraf. utila de 30.87 mp, suprafata totala de 34,74 revenindu-i o cota de 3.35 parti din p.i.c. inscrise in CF . col. Teren atribuit: 28/867 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților L. G. si Haja G. M., cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 4 Apartamentul nr. 4 prev. cu nr. top. prev. cu nr. top. 1074/2/4,1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3/C1-IV cu nr. cadastral C1-U4, la Parter, compus din: 3

camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie, Wc serviciu si 1 logie cu o supraf. utila de 64,73 mp si supraf. totala de 68,38 revenindu-i o cota de 7.03 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 61/867 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea Frinkuj Janos si Frinkuj T.- E., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea individuală nr. 5 Apartamentul nr. 5 prev. cu nr. top. prev. cu nr. top. 1074/2/4,1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3/C1-V cu nr. cadastral C1-U5, la etajul 1 compus din 2 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie si balcon, cu o supraf. utila de 46,77 mp, suprafata totala 55,69 revenindu-i o cota de 5.08 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Terenatribuit: 44/867 cota parte, se intabulează in CF nou B. în favoarea reclamanților C. R. si C. T., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 6 Apartamentul nr. 6 prev. cu nr. top. prev. cu nr. top. 1074/2/4,1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3/C1-VI cu nr. cadastral C1-U6, la Etaj 1, compus din: 4 . camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie, WC serviciu, balcon si logie, cu o supraf. utila";de 75,96mp, cu suprafata totala 89.09mp, revenindu-i o cota de 8.26 parti din p.i.c. inscrise in

C.F. col. Teren atribuit: 72/867 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților R. R. si R. R. S., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 7 Apartamentul nr. 7 prev. cu nr. top. prev. cu nr. top. 1074/2/4,1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3/C1-VII cu nr. cadastral C1-U7, Etaj 1, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, baie, debara, hol si balcon cu o supraf. utila de 46,52 mp, o supraf. totala de 55.97 revenindu-i o cota de 5.06 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 44/867 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamantei N. R., cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 8 partamentul nr. 8prev. cu nr. top. prev. cu nr. top. 1074/2/4,1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3/C1-VIII cu nr. cadastral C1-U8, la Etaj 1, compus din: 3 camere, bucatarie, camara, debara, baie, 1 hol, WC serviciu logie si balcon, cu o supraf. utila de 64,73mp, cu o suprafata totala de 78.03mp, revenindu-i o cota de 7.03 parti din p.i.c.

inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 61/867 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților R. V. si R. C.

-D., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 9 Apartamentul nr. 9 prev. cu nr. top. prev. cu nr. top. 1074/2/4,1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3/C1-IX cu nr. cadastral C1-U9, la Etaj 2, compus din: 2camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie si balcon, cuo supraf. utila de 46,77mp, suprafata totala 55,69 revenindu-i o cota de 5.08 parti din;’ p,.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit 44/867 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamantului B. T., cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 10 Apartamentul nr. 10 la Etaj 2,prev. cu nr. top. prev. cu nr. top. 1074/2/4,1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3/C1-X cu nr. cadastral C1-U10, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie, WC serviciu, balcon si logie, cu o supraf. utila de 75,96 mp, cu suprafata totala 89.09mp, revenindu-i o cota de 8.26 parti din p.i.c. inscrise in

C.F. col. Teren atribuit: 72/867 cota parte,se intabulează in Cf nou B. in favoarea reclamanților T. E. si T. D., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 11 Apartamentul nr. 11prev. cu nr. top. prev. cu nr. top. 1074/2/4,1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3/C1-XI cu nr. cadastral C1-U11, la Etaj 2, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, baie, debara, hol si balcon cu o supraf. utila de 46,52mp, o supraf totala de 55.97 revenindu-i o cota de 5.06 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col.teren atribuit: 44/867 cotă parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților M. Joszef si M. A. M., ca bun comun, cu titlu de cumpărare. /

Unitatea Individuală nr. 12 Apartamentul nr. 12 prv. cu nr. top. prev. cu nr. top. 1074/2/4,1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3/C1-XII cu nr. cadastral C1-U12, la Etaj 2, compus din: 3 camere, bucatarie, camara, debara, baie, 1 hol, WC serviciu logie si balcon, cu o supraf utila de 64,73 mp, cu o suprafata totala de 78.03 mp, revenindu-i o cota de 7.03 parti din p.i.c.

inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 61/867 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamanților Kiraly A. si Kiraly Dezideriu, ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 13 Apartamentul nr. 13 prev. cu nr. top. prev. cu nr. top. 1074/2/4,1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3/C1-XIII cu nr. cadastral C1-U13, la Etaj 3, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie si balcon, cu o supraf. utila de 46,77 mp. suprafata totala 55,69 revenindu-i o cota. de 5.08 parte (din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 44/867 cotă parte se intabuleză in CF nou B. in favoarea reclamantei Czintos E., cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 14 Apartamentul nr. 14 prev. cu nr. top. prev. cu nr. top. 1074/2/4,1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3/C1-XIGV cu nr. cadastral C1-U14, la Etaj 3, compus din: 4 Camere, bucatarie, camara, debara, hol, baie, WC serviciu, balcon si logie, cu o supraf. utila de 75,96 mp, cu suprafata totala 89.09 mp, revenindu-i o cota de 8.26 parti din p.i.c. inscrise in

C.F. col.Teren atribuit: 72/867 cota parte, se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamantților O. F. si O. S., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Unitatea Individuală nr. 15 Apartamentul nr. 15 prev. cu nr. top. prev. cu nr. top. 1074/2/4,1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3/C1-XV cu nr. cadastral C1-U15, la Etaj 3, compus din: 2 camere, bucatarie, camara, baie, debara, hol si balcon cu o supraf. utila de 46,52mp, o supraf. totala de 55.97 revenindu-i o cota de 5.06 parti din p.i.c. inscrise in C.F. col. Teren atribuit:44/867 cota parte,se intabulează in CF nou B. in favoarea reclamantului Cristoltean I., cu titlu de cumpărare... Unitatii Individuale nr. 16 ii corespunde Apartamentul nr. 16 la Etaj 3, compus din: 3 camere, bucatarie, camara, debara, baie, 1 hol, WC serviciu logie si balcon, cu o supraf. Util

Unitatea individuală nr. 16 Apartamentul nr. 16 prev. cu nr. top. prev. cu nr. top. 1074/2/4,1075/2/1/4, 1077/1/2/1/3/C1-XVI cu nr. cadastral C1-U16, la Etaj 3, compus din 3 camere, bucătărie, cămară, debara, bauie, 1 hol, WC serviciu, logie și balcon cu o suprafață de 64,73mp, cu o suprafata totala de 78.03 mp, revenindu-i o cota de 7.03 parti din p.i.c.

inscrise in C.F. col. Teren atribuit: 60/867 cota parte, se intabulează in favoarea reclamanților M. M. si M. M., ca bun comun, cu titlu de cumpărare.

Raportul de expertiză tehnică intocmit de expert C. D. M. aflat la filele 199-229 dosar, astfel cum a fost corectat de către instanță, face parte integrantă din prezenta sentință.

Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2013.

Președinte, Grefier,

C. V. B. C. S. Ș.

Red. CB/dact .CB

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 336/2013. Tribunalul CLUJ