Fond funciar. Decizia nr. 125/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 125/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 13961/211/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIE Nr. 125/2014
Ședința publică de la 13 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C.-V. B.
Judecător C.-A. C.
Judecător F. S. B.
Grefier G. P.
S-a luat spre examinare recursul promovat de către intervenienta în nume propriu G. E. în contra Sentinței civile nr. 7591 din 30.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în prezentul dosar, precum și recursul promovat de către reclamantul G. I. în contra aceleiași sentințe privind și intimații pârâți P. M. CLUJ-N., P. J. CLUJ, C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR CLUJ, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR CLUJ-N., R. M., R. E., C. M., M. A., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință faptul că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din 30 ianuarie 2014, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acel termen, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea inițial pentru data de 6 Februarie 2014 iar ulterior pentru data de azi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 7591/2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., instanța a respins acțiunea civilă extinsă și precizată formulată de reclamantul G. I. împotriva pârâților C. L. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Cluj-N., C. Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj, P. Județului Cluj, R. M., R. E., C. M. și M. A., având ca obiect fond funciar.
A fost respinsă acțiunea formulată împotriva pârâtei Primăria mun. Cluj-N., ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.
A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta G. E..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea civila înregistrata în data de 4 mai 2010 reclamantul G. I., în contradictoriu cu paratele P. MUN.CLUJ-N. și P. J. CLUJ a solicitat a se dispune atribuirea în proprietatea reclamantului, în calitate de moștenitor al lui G. I., a suprafeței de 1.000 mp., teren aferent casei și anexelor gospodărești situate în Cluj-N., ..48-50, jud, Cluj, teren înscris în CF_ Cluj-N., cu nr.topo.7620/1; a se dispune înscrierea în cartea funciara a dreptului de proprietate și obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii inițiale se arata ca în data de 14 aprilie 1971 intre antecesorul reclamantului, G. I., căsătorit cu G. N., în calitate de cumpărători și R. P., căsătorit cu R. M., în calitate de vânzători, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare sub semnătura privata având ca obiect casa compusa din 2 camere, o bucătărie, o cămara, o veranda și anexe gospodărești-un grajd, un hambar și WC situate în Valea Calda nr.50, jud. Cluj. În urma transferului dreptului de proprietate asupra construcției întreaga suprafața de teren aferenta acesteia a trecut în proprietatea Statului R., în temeiul art.30 din Legea nr.58/1974, terenul de sub construcție și cel necesar exploatării acesteia, în suprafața de 250 mp., precum și suprafața de gradina de 750 mp. fiind atribuite în folosința antecesorului reclamantului. În calitate de moștenitori al defuncților G. I. și N., reclamantul a înregistrat, în data de 04.10.2005, la Primăria Cluj-N., sub nr._/304, cererea prin care solicita constituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței totale de 1.000 mp. compusa din terenul aferent construcției –casa de locuit și anexe- și gradina. Prin adresele nr._/304/16.0.2008 și nr._/26.09.2008 Serviciul Administrare Fond Funciar, Registrul Agricol i-a adus reclamantului la cunoștința ca solicitarea să va rămâne în evidenta Comisiei Locale de fond funciar pana la finalizarea solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj. Reclamantul, în calitate de moștenitor al proprietarului construcției, face parte din categoria persoanelor îndreptățite a beneficia de dispozițiile art.23 și ale art.36 din Legea nr.18/1991, iar nesoluționarea cererii de către organele competente încalcă principiul celerității consacrat de dispozițiile art.6 din Convenția Europeana a drepturilor Omului (f.3-5).
Prin întâmpinarea depusa la fila 77 din dosar parata Primăria mun. Cluj-N. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea ca, în conformitate cu dispozițiile art.77 din Legea nr.215/2001 modif. și rep. primăria este o simpla structura funcționala, interna autorității administrativ-teritoriale, care nu întrunește elementele constitutive ale unei persoane juridice, nu are buget și patrimoniu propriu. În aceste condiții Primăria mun. Cluj-N. nu are capacitate juridica procesuala și, în consecința, nu poate să figureze ca parte în proces.
Excepția invocata a fost admisa la termenul de judecata din 8 octombrie 2010 (f.87-88).
Prin cererea de intervenție în interes propriu depusa la termenul de judecata din 25 mai 2010 intervenienta GIRDA E. a solicitat a se constata ca are calitatea de unica moștenitoare acceptanta după defunctul Flegner I. sen.; a se constata ca masa succesorala rămasa după acesta este compusa din cota de 1/1 parte din imobilul înscris în CF 300 Cluj-N. și în CF_ Cluj-N., cu nr.topo._/2,_/2,_/2 și_/1, teren în suprafața totala de_ mp. situat în Cluj-N., fanat la Valea Calda; a se dispune reconstituirea dreptului de proprietate și eliberarea în favoarea intervenientei a titlului de proprietate, în baza Legii nr.18/1991 pentru suprafața totala de_ mp., precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecata pentru pârâții care se vor opune admiterii acțiunii formulate.
În motivarea cererii de intervenție în interes propriu se arata ca intervenienta este nepoata de sora a defunctului Flegner I. sen., de la care au fost preluate la cooperativizare terenurile în suprafața totala de_ mp. înscrise în CF 300 Cluj-N. și în CF_ Cluj-N., cu nr.topo._/2,_/2,_/2 și_/1. Defunctul nu a avut descendenți direcți astfel incat au vocație succesorala la succesiunea să colateralii și descendenții colateralilor săi, care au formulat în termen declarația de acceptare a succesiunii prin formularea cererilor de retrocedare potrivit dispozițiilor Legii nr.18/1991 actualizata prin Legea nr.247/2005. Intervenienta a formulat o astfel de cerere, înregistrata sub nr._/304/28.11.2005, iar, prin prezenta acțiune reclamantul G. I., care nu are nici un fel de vocație succesorala fata de moștenirea defunctului Flegner I. sen., formulează pretenții cu privire la terenurile care fac parte din moștenirea acestuia. În aceste condiții se impune a se respinge acțiunea principala formulata și a se dispune admiterea cererii de intervenție în interes propriu (f.61-62).
Cererea de intervenție în interes propriu a fost încuviințata în principiu, la termenul de judecata din 8 octombrie 2010 (f.87-88).
La solicitarea instanței, intervenienta în interes propriu și-a precizat cererea în sensul ca înțelege să se judece cu C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Cluj-N. și C. Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Cluj, în calitate de parate.
Prin actul intitulat “note de ședința”, depus la filele 451-452 din dosar parata C. locala pentru aplicarea Legii nr.18/1991 de pe lângă Consiliul Local al mun. Cluj-N. a solicitat respingerea cererii de intervenție în interes propriu cu motivarea ca intervenienta Garda E. nu și-a făcut dovada calității de persoana îndreptățita după numitul Flegner I. sen., nedepunând certificatul de moștenitor, în condițiile în care acest defunct are mai mulți moștenitori. Anterior cererii formulate în baza Legii nr.247/2005, cerere înregistrata sub nr._/304/2004 intervenienta în interes propriu, alături de Flegner I., Flegner I. și Flegner F. au solicitat, tot după defunctul Flegner I., reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței totale de 5,63 ha. în Valea Calda. După aplicarea coeficientului de 10% asupra întregii suprafețe solicitate, C. locala de fond funciar a propus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 5,06 ha. în favoarea solicitanților. C. județeana de fond funciar a invalidat, prin adresa nr.174/29.10.1991, aceasta propunere, cu motivarea ca antecesorul solicitanților nu figurează cu aceasta suprafața în registrul agricol și mai sunt și alte solicitări pentru același teren, solicitări înregistrate de persoane care susțin ca au cumpărat teren de la Flegner I.. A fost formulata contestație împotriva HCJ nr.80/1991 și, prin sent.civ.nr.7767/1992 a Judecătoriei Cluj-N. s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 5,06 ha. teren în Valea Calda, apreciindu-se ca Flegner I. este proprietar, pe cote părți asupra terenurilor înscrise în CF_ Cluj, CF 6032 Cluj și CF_ Cluj. În total, în favoarea fam. Flegner au fost eliberate, în baza Legii nr.18/1991, titluri de proprietate pentru suprafața de 20,8015 ha. Pentru terenul înscris în CF 300 Cluj, cu nr.topo._ și_ au fost eliberate titluri de proprietate în favoarea altor persoane, validate în baza Legii nr.18/1991, iar, în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.2 și 3 coroborat cu art.34 alin.2 din HG nr.890/2005 reclamanții au obligația să facă dovada identificării terenului solicitat din punct de vedere dimensional și topografic, pe baza unei schițe, cu precizarea vecinătăților, precum și dovada proprietății acestora, dovada filiației fata de proprietarii de carte funciara.
Reclamantul nu a formulat întâmpinare cu privire la cererea de intervenție în interes propriu. Reprezentanta acestuia nu s-a opus admiterii în principiu a cererii, iar, la termenul de judecata din 26 noiembrie 2010 a precizat ca a existat o înțelegere anterioara intre reclamant și intervenienta în interes propriu în sensul ca nu exista nici un impediment în ceea ce privește cererea acestuia de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului din CF_ Cluj-N. (f.173).
În data de 16.11.2011 la dosar a fost depusa o precizare a acțiunii principale, reclamantul înțelegând să cheme în judecata C. L. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Cluj-N. și C. Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj, solicitând obligarea paratei de ord.1 să întocmească documentația aferenta, iar parata de ord.2 să emită titlu de proprietate, în favoarea reclamantului, pentru terenul în suprafața de 1.000 mp. situat administrativ în Cluj-N., ..48-50.
Reclamantul a precizat ca s-a impus înregistrarea la dosar a acestei precizări a acțiunii inițiale pentru a nu exista nici o discrepanta intre petitele acțiunii, pe de o parte, motivele acesteia, fundamentul juridic și probațiunea administrata, pe de alta parte (f.299).
C. L. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Cluj-N. de pe lângă Consiliul Local al mun. Cluj-N., în actul intitulat “note de ședința”, depus la filele 297-298 din dosar, precizează ca, în cazul reclamantului, nu sunt aplicabile dispozițiile art.23 și ale art.24 din Legea nr.18/1991, acesta nefiind proprietarul terenului anterior cooperativizării, nu l-a înscris în CAP, dobândindu-l ulterior. Prin contractul de vânzare-cumpărare sub semnătura privata a fost înstrăinata casa, grajdul, hambarul și WC-ul, nefiind făcuta vreo mențiune referitoare la o suprafața de teren. Vânzătorul R. P. figurează în registrul agricol cu o suprafața de 0,1 ha. cu categoria de folosința curți și clădiri, imobil situat în zona Valea Calda nr.50. Fiind membru CAP, vânzătorului R. P. i-a fost lăsat în proprietate terenul aferent construcției și anexelor gospodărești, în suprafața de 250 mp., restul terenului fiind proprietatea CAP-ului Someseni. Soții R. nu puteau înstrăina, în anul 1971, o suprafața mai mare decât 250 mp., restul terenului fiind scos din circuitul civil la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Dealtfel, după cum se poate observa, intre soții R. și antecesorul reclamantului a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătura privata, convenție ce nu putea transfera proprietatea ci doar dădea naștere unor obligații reciproce parților, de a depune diligentele în vederea încheierii contractului în forma imperativa prevăzuta de lege. Pe de alta parte, obiectul dreptului de constituire îl reprezintă terenurile agricole aflate la dispoziția comisiei locale de fond funciar, iar operațiunea este subsidiara celei de reconstituire a dreptului de proprietate. În cazul de fata proprietarii tabulari ai terenurilor în litigiu sunt Flegner I., Flegner F., Flegner A. și Flegner I.. Numitele Girda E. și Flegner E. au fost validate în anexa 4 Valea Calda, la poziția 3, cu suprafața de 4,74 ha., în calitate de moștenitoare ale defunctului Flegner A.. La poziția 4 au fost validați numiții Girda E., Flegner S. și Flegner I., cu suprafața de 5,07 ha. În calitate de moștenitori ai defunctului Flegner I.. În baza Legii nr.247/2005 au depus cerere pentru terenul în litigiu atât reclamantul G. I., cerere înregistrata sub nr._/304/2005 cu privire la suprafața de 0,1 ha. identificata sub nr.topo._/1, precum și intervenienta în interes propriu Girda E., cerere înregistrata sub nr._/304/2005 cu privire la suprafața totala de 24,2742 ha., cereri nesoluționate pana în prezent.
La termenul de judecata din 2 decembrie 2011 reclamantul G. I. și-a extins acțiunea fata de paratele R. M., în nume propriu și în calitate de moștenitoare ale defunctului R. P., R. E., C. M. și M. A., în calitate de moștenitoare ale defunctului R. P., formulând următorul petit: obligarea paratelor să își dea acordul pentru emiterea titlului de proprietate pentru întreaga suprafața de 1.000 mp. folosita de către reclamant.
În motivarea extinderii și precizării de acțiune se arata ca terenul, folosit de către reclamant, respectiv de către parate, se învecinează, fiind posibil să se suprapună. În condițiile în care, în urma măsurătorilor ce se vor efectua, se va constata ca terenurile se suprapun, trebuie avut în vedere ca tatăl reclamantului a cumpărat suprafața de 1.000 mp. de la antecesorul paratelor și, fata de împrejurarea ca paratele dețin o hotărâre judecătoreasca irevocabila, nepusa în executare, prin care autoritățile competente au fost obligate să emită titlu de proprietate pentru mai multe terenuri, printre care și cel în suprafața de 5800 mp. situat în Valea Calda, este necesara obținerea acordului acestora pentru a se emite titlu de proprietate în favoarea reclamantului pentru suprafața de 1.000 mp. (f.308-309).
Prin întâmpinarea depusa la fila 319 din dosar parata R. E. a solicitat respingerea acțiunii principale, arătând ca părinții săi nu au vândut niciodată reclamantului suprafața de 1.000 mp. Ceea ce s-a vândut antecesorului reclamantului a fost casa și grajdul situate administrativ în extravilanul loc. Cluj-N., în Valea Calda nr.50. Gradina era înscrisa în CAP înca din anul 1962. Suprafața de teren la care face referire reclamantul reprezintă gradina înscrisa în CAP, gradina revendicata de părinții paratei și obținuta prin sent.civ.nr.8751/2009 a Judecătoriei Cluj-N.. Aceasta gradina a fost folosita de parata și de părinții ei după anul 1990, fiind plantata o livada de pomi fructiferi. Casa și grajdul au fost folosite de rudele reclamantului, numiții G. V. și G. I., doar sezonier, în timpul iernii. După anul 1990, cu acordul familiei paratei, rudele reclamantului au construit un adăpost provizoriu pentru animale, (saivan pentru oi), folosit pe timpul iernii și care era amplasat pe gradina aflata în posesia paratelor. Acestea au fost de acord cu ridicarea adăpostului în baza bunei înțelegeri intre vecini, în prezent adăpostul fiind desființat. Pentru a preveni . familiei paratei a fost ridicat un gard provizoriu din plasa de sarma, gard care nu delimita proprietățile, ci împiedica efectiv pătrunderea animalelor în zona de pomi fructiferi. În urma cu cca. 3 ani reclamantul a vândut casa și grajdul unei terțe persoane care și-a împrejmuit proprietatea fara a tine cont de dreptul de proprietate al paratelor. Ca urmare, reclamantul nu are nici un temei legal pentru a pretinde suprafața de 1.000 mp., suprafața pe care nu a obținut-o de la părinții paratei și pe care nu a folosit-o efectiv niciodată.
În cursul procesului reclamantul și-a modificat adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedura în mai multe rânduri. Astfel, în acțiunea înregistrata în data de 14 mai 2010 a precizat ca adresa să de domiciliu este în Cluj-N., ., .. Prin înscrisul depus la dosar în data de 5 august 2010 a solicitat ca actele de procedura să ii fie comunicate în Cluj-N., ..25 (f.81). Prin înscrisul depus la fila 361 a solicitat ca actele să ii fie comunicate la adresa din Cluj-N., . nr.40A (f.361).
Din analiza actelor aflate la dosar, rezulta ca, în data de 04.10.2005, reclamantul, în calitate de moștenitor al defuncților G. I. și G. N. a înregistrat la C. L. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Cluj-N. cererea cu nr._/304 formulata în baza Legii nr.247/2005, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1000 mp., cerere justificata prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat de antecesorii săi cu R. P. și R. M. (f.6). A fost constituit dosarul de fond funciar aferent, iar, în data de 26.10.2005 reclamantul a înregistrat o noua cerere având același obiect, cerere ce a primit nr. de înregistrare_/304, iar, în data de 20.02.2006 cererea să a primit nr. de înregistrare_/304 (f.24-60). Cererea de constituire a dreptului de proprietate a reclamantului a fost însoțita de copii ale certificatelor de deces ale antecesorilor săi, respectiv G. I. (decedat în 10.07.1990- f.31) și G. N. (decedata în 24.02.2005- f.32), a cărții sale de identitate (f.31) și a fost justificata prin copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 14.04.1971 intre G. I. și G. N., în calitate de cumpărători și R. P. și R. M., în calitate de vânzători (f.33), extrasul CF_ Cluj-N. în care se indica a se identifica terenul solicitat (f.47-49), copia registrului agricol al lui R. P. (f.56), copia planului de situație pe care este amplasata casa (f.38, 39) și copii ale declarațiilor date de vecinii terenului solicitat, Ilui M. și Ilui Viorei (f.53), precum și R. P. și R. M. care au “declarat” . de reclamant, ca se învecinează pe latura de sud și de vest cu imobilul pe care dânșii l-au înstrăinat în anul 1971 și care este folosit de moștenitorii defunctului G. I. (f.54).
Reclamantul a înregistrat numeroase adrese de soluționare a cererii sale de constituire a dreptului de proprietate, generate probabil de împrejurarea ca terenul solicitat se afla în zona noii centuri a orașului (f.35, 41, 42, 43), insa, prin adresele expediate în datele de 10.04.2008, respectiv 12.03.2009 Serviciul Administrare Fond Funciar din cadrul M. Cluj-N. i-a adus la cunoștința cererea de constituire a dreptului de proprietate rămâne în evidenta Comisiei pana la finalizarea solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj, iar, în cazul de fata, numărul topografic sub care este înregistrat imobilul solicitat este revendicat de d-na Garda E. prin cererea nr._/304 depusa în baza Legii nr.247/2005 (f.27, 25).
Astfel, în data de 28.11.2005 intervenienta în interes propriu a formulat cererea înregistrata sub nr._/304 și întemeiata pe dispozițiile Legii nr.247/2005 prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, în calitate de moștenitoare a defunctului Flegner I. sen. asupra suprafeței totale de 24,2742 ha., suprafața identificata în CF 300 Cluj-N. și în CF_ Cluj-N. (f.102). Intervenienta în interes propriu l-a indicat pe dl.B. N. ca și alt moștenitor al proprietarului tabular. Aceasta cerere a fost însoțita de copii ale actelor de stare civila ale intervenientei și ale d-lui B. N. (f.108, 109), copia extrasului din registrul stării civile pentru morți pe anul 1950 pentru a dovedi decesul proprietarului tabular Flegner I. (f.104), extrase CF 300 și_ Cluj-N. (f.110-111, 112-114), copii ale planurilor de situație, diverse calcule efectuate în ceea ce privește terenurile solicitate în baza legilor de fond funciar, precum și copia unui act de partaj încheiat în data de 09.04.1929 (f.426-427). Acest act a fost avut în vedere la momentul înscrierii drepturilor de proprietate în CF 300 și CF_ Cluj-N..
După cum reiese din actele depuse la dosar și din informațiile oferite de parata C. L. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Cluj-N. terenul înscris în CF 300 Cluj-N. a făcut obiectul constituirii dreptului de proprietate, în baza Legii nr.18/1991, în favoarea altor persoane care au susținut și dovedit ca proprietarul tabular le-a vândut teren (f.486). Dealtfel în cartea funciara este evidențiata o astfel de operațiune de transfer a dreptului de proprietate incat din data de 14.08.1997 (f.155).
Intervenienta în interes propriu nu a formulat vreo cerere de anulare a titlurilor de proprietate eliberate și, după cum se poate observa, începând cu termenul de judecata din 12 august 2011 nu a mai fost reprezentata la termenele de judecata fixate, nu a propus obiective la raportul de expertiza încuviințat și nu și-a exprimat poziția procesuala fata de concluziile raportului de expertiza și a completării acestuia ce i-au fost comunicate.
În ceea ce privește terenul înscris în CF_ Cluj-N., după cum se poate observa, intervenienta în interes propriu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe înscrise, cu nr.topo._/2,_/2,_/2 și_/1, iar reclamantul solicita constituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1000 mp. aferenta nr.topo._/1. Pentru lămurirea suprapunerii terenurilor solicitate, la termenul de judecata din 26 noiembrie 2010 instanța a încuviințat, în probațiune, luarea interogatoriului reclamantului, proba solicitata de reprezentanta intervenientei în interes propriu și luarea interogatoriului intervenientei în interes propriu, proba solicitata de reprezentanta reclamantului. Proba nu a putut fi administrata, părțile nepregătind interogatoriile încuviințate, astfel incat, la termenul de judecata din 24 aprilie 2013, instanța a decăzut părțile din dreptul de a administra aceasta proba. La solicitarea reclamantului au fost audiate, în cauza, R. E. (f.203), ulterior introdusa în cauza în calitate de parata și I. S. (f.204), martorul N. I. neputând fi audiat, instanța făcând aplicarea dispozițiilor art.188 alin.3 Cod proc.civila în ceea ce îl privește (f.260).
În cauza a fost efectuat raportul de expertiza tehnica în specialitatea topografie de către dl. expert I. M. (f.246-258), cu obiectivul suplimentar la care s-a răspuns în completările depuse la filele 269-271, 290-291, 340-343, respectiv 366.
După cum se poate observa, în ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu, potrivit art.8 coroborat cu art.11 din Legea nr.18/1991 modif., solicitanții trebuie să facă dovada împrejurării ca sunt persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. În cazul de fata, cererea înregistrata în data de 28.11.2005 a fost formulata doar de intervenienta în interes propriu Girda E. și a fost indicat ca și al doilea moștenitor dl.B. N. în condițiile în care cererea anterioara, întemeiata pe dispozițiile Legii nr.247/2005 a fost formulata de intervenienta în interes propriu alături de Flegner I., Flegner I. și Flegner F.. A fost recunoscuta calitatea de moștenitori ai acestora (Flegner I. și Flegner F. în calitate de moștenitori ai defunctei Flegner S.) și, în consecința, în favoarea moștenitorilor defunctului Flegner I. a fost eliberat Titlul de proprietate nr.3229/4670/03.08.2004 (f.387). Ca urmare, în mod nejustificat intervenienta în interes propriu nu a indicat toți moștenitorii defunctului Flegner I. în cererea să întemeiata pe dispozițiile Legii nr.247/2005 și, în cursul procesului, nu a dat lămuriri cu privire la acest aspect.
În aceste condiții, intervenienta în interes propriu nu a făcut dovada calității sale de unica persoana indreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate și, mai mult decât atât, terenurile cuprinse în CF 300 Cluj-N. au făcut obiectul altor titluri de proprietate eliberate, aspect necontestat de intervenienta. În aceste condiții, instanța apreciază ca cererea intervenientei în interes propriu este nejustificata și, în consecința, o va respinge.
În ceea ce privește cererea reclamantului G. I., după cum se poate observa, este întemeiata și justificata de contractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 14 aprilie 1971 intre R. P. și M., pe de o parte și G. I. și N., pe de alta parte (f.33). Potrivit actului de promitea doar transferul dreptului de proprietate, fam. R. s-a obligat să vândă în favoarea fam.G. casa, grajdul, hambarul și WC-ul situate în Valea Calda nr.50. Se menționa compunerea casei ca fiind: doua camere, o bucătărie, o cămara, o veranda. Vânzarea, respectiv înstrăinarea casei, nu este contestata de parata R. M. sau de paratele R. E., C. M. și M. A., introduse în cauza în calitate de moștenitoare ale defunctului R. P.. Ceea ce contesta paratele este solicitarea nejustificata, din punctul dânselor de vedere, de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea reclamantului, pentru suprafața de 1000 mp.
Din evidentele Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Cluj-N. numitul R. P. figurează înscris în registrul agricol cu suprafața totala de 2,90 ha., din care 0,10 ha. reprezintă curți-construcții (f.447). Acesta a fost înscris în CAP și, potrivit statutului CAP, membrilor cooperatori le rămânea în proprietate suprafața de 250 mp. teren aferent construcției, suprafața care, . înstrăinata în favoarea antecesorilor reclamantului. În anul 1971 terenul era scos din circuitul civil, astfel incat, chiar daca, în contractul de vânzare-cumpărare sub semnătura privata s-ar fi făcut referire la vreo suprafața de teren, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de fata, vânzătorii puteau înstrăina doar suprafața de 250 mp.
După cum se poate observa, martorii audiați la solicitarea reclamantului nu au făcut referire la suprafața de teren folosita de fam.G., referindu-se doar la casa cumpărata de la fam.R.. Aceasta din urma a formulat, la rândul ei, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și, prin sent.civ.nr.8751/2009 pronunțata în dos.civ.nr._/211/2007 al Judecătoriei Cluj-N., anexat prezentului dosar, instanța a dispus obligarea Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Cluj-N. să întocmească documentația necesara și să elibereze procesul-verbal de punere în posesie, iar parata C. Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj să elibereze titlu de proprietate în favoarea reclamanților R. P. și R. M. pentru suprafața totala de 3,87 ha. situata pe raza mun.Cluj-N., în zonele numite “G.”, “Fanate” și “Valea Calda”. Hotărârea a rămas irevocabila prin respingerea recursului declarat (dec.civ.nr.1168/R/2009 a Tribunalului Cluj).
Instanța a precizat, în motivarea hotărârii de fond, ca terenul situat în Valea Calda, gradina în suprafața de 5800 mp., este înscris în registrul agricol, iar martorii audiați au confirmat susținerile reclamanților referitoare la posesia terenului. S-a identificat din punct de vedere topografic acest teren și s-a stabilit ca este înscris în CF_ Cluj-N., având nr.topo._/1.
În condițiile în care suprafața de 1.000 mp. solicitata de către reclamant este situata tot în zona “Valea Calda”, iar cele doua terenuri se învecinează, s-a solicitat expertului numit în cauza să măsoare terenul solicitat de reclamant și cel atribuit fam.R. prin sent.civ.nr.8751/2009 a Judecătoriei Cluj-N. și să comunice instanței daca exista suprapunere intre cele doua suprafețe. Potrivit completării nr.3 la raportul de expertiza, suprapunerea constatata la fata locului este de 1120 mp. (f.340-341).
Explicația îngrădirii de către familia reclamantului a unei suprafețe mai mari decât cea aferenta construcțiilor cumpărate este oferita de parata R. E. în întâmpinarea depusa la dosar, în care arata ca dânșii au permis fam.G. să construiască un adăpost provizoriu, pentru oi, pe terenul dânșilor, insa gardul a fost ridicat fara permisiunea pârâților. Parata a menționat ca reclamantul, personal, nu a folosit niciodată acest imobil și, mai mult decât atât, l-a înstrăinat în favoarea altor persoane.
La solicitarea instanței, reclamantul a depus la dosar copia antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu numiții Tico A. I. și Tico E., act prin care s-a obligat să transmită în favoarea cumpărătorilor imobilul compus din casa și teren în suprafața de 1.000 mp. situat în Valea Calda nr.48-50. În antecontractul de vânzare-cumpărare certificat sub nr.06/17.08.2007 de av.C. G. C. se menționează ca imobilul este bunul propriu al vânzătorului, dobândit cu titlu de moștenire, a fost achitata suma de 20.000 lei, diferența de 27.000 lei urmând a fi achitata la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în forma autentica (f.525-526).
În aceste condiții este justificat interesul reclamantului de a se soluționa cat mai repede cererea să de constituire a dreptului de proprietate, insa nu este justificata sau întemeiata cererea să formulata în baza dispozițiilor Legii nr.247/2005. Reclamantul nu are dreptul să pretindă constituirea în favoarea să a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1.000 mp., în calitate de moștenitor al defuncților G. I. și G. N.. Antecesorii săi nu au dobândit în proprietate aceasta suprafața, motiv pentru care, nefiind întrunite condițiile legale, instanța urmează a respinge ca neîntemeiata cererea formulata în acest sens.
Acțiunea formulata în contradictoriu cu Primăria mun.Cluj-N. urmează a fi respinsa ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.
Împotriva acestei hotărâri au declarat în termen legal recurs reclamantul G. I. .
În motivarea recursului reclamantul arată că prin sentința civila nr.7591/2013, Judecătoria Cluj-N. a respins acțiunea formulata extinsa și precizata având ca obiect constituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 1000 mp aferenta casei și anexelor gospodărești întrucât antecesorii subsemnatului nu au dobândit în proprietate acest teren. Deasemenea, a respins acțiunea împotriva Primăriei Cluj-N. și cererea de intervenție în interes propriu formulata de intervenienta Girda E..
Respingerea cererii de constatare a dreptului de proprietate asupra terenului de 1000 mp aferent casei și anexelor gospodărești este nelegala și nefondata datorita următoarelor considerente:
Conform art.23 alin. 1 din Legea 18/1991 republ."sunt și rămân în proprietatea privata a cooperatorilor, sau după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și gradina din jurul acestora, determinate potrivit art.8 din Decretul-Lege nr.42/1990 privind unele masuri pentru stimularea țărănimii".
Potrivit alin.2 al art.23 din Legea 18/1991, suprafețele de teren aferente casei de locuit și anexelor gospodărești precum și curtea și gradina din jurul acestora sunt evidențiate în actele de proprietate, în cartea funciara, în registrul agricol sau alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricola de producție, iar potrivit art.2/ 1 - în cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente casei de locuit și anexelor gospodărești sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de proba.
Prin prisma acestor texte legale raportat la starea de fapt reținuta din probele de la dosar, apreciez ca îndeplinesc condițiile legale pentru atribuirea terenului aferent construcțiilor.
Astfel, trebuie menționat faptul ca antecesorul meu a fost membru cooperator iar potrivit înscrisului denumit "contract de vânzare-cumpărare" încheiat la data de 14.04.1971 a dobândit prin cumpărare împreuna cu soția să G. N. casa situata în ..50 compusa din 2 camere și bucătărie, o cămara plus veranda, grajdul, un hambar și un wc. Este neîndoielnic faptul ca obiectul vânzării l-a constituit și terenul aferent construcțiilor și ca odată cu predarea construcțiilor s-a predat și terenul, construcțiile neputând exista pur și simplu ci doar împreună cu terenul de sub acestea și aferent lor.
Este evident ca aceste construcții erau și sunt amplasate pe terenul în suprafața de 1000 mp așa cum este ilustrat în completarea nr.4 la expertiza întocmită de dl. expert M. I., necontestata.
Din anul 1971 acest imobil s-a înscris în evidentele fiscale ale Primăriei Cluj-N., achitând la zi impozitul atât aferent construcțiilor cat și terenului în suprafața de 250 mp.
Vânzarea casei nu a fost contestata de către paratele R. M., R. E., C. M. și M. A. în calitate de moștenitoare a def. vânzător R. P.. Chiar mai mult, din declarațiile vecinilor cu terenul în cauza M. M. și Ilut V. rezulta ca aceștia se învecinează pe latura de sud și de vest cu terenul de 1000 mp și ca acest teren este folosit din 1971 de cumpărătorul G. I. și ulterior de subsemnatul în calitate de moștenitor, (fila 54)
Instanța de fond a reținut în mod corect ca, din evidentele CLFF Cluj-N. rezulta ca R. P. figurează înscris în registrul agricol aferent anului 1959 cu o suprafața de teren de 2,90 ha din care 0,10 ha reprezintă curți-construcții.(fila 447) prin urmare existând înca înainte de colectivizare poziție distincta pentru terenul de 1000 mp aferent construcțiilor.
Totodată, s-a reținut ca acesta a fost înscris în CAP și potrivit statutului CAP, membrilor cooperatori le rămânea în proprietate suprafața de 250 mp teren aferent construcției și care, mențiunea instanței ". înstrăinata în favoarea antecesorilor reclamantului".
Cu toate acestea, Judecătoria Cluj-N. a considerat, în mod nefondat, ca în anul 1971 terenul era scos din circuitul civil.
În realitate, terenurile au fost scoase din circuitul civil în baza Legii 58/1974,deci după 4 ani de la vânzarea casei, când potrvit art.30, ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra construcției, întreaga suprafața de teren trecea în proprietatea Statului R., cumpărătorul obținând doar folosința asupra suprafeței de teren de 250 mp de sub construcții. Astfel se explica ca în evidentele Primăriei Cluj-N. antecesorul meu este înregistrat doar cu terenul în suprafața de 250 mp.
Menționez ca subsemnatul am depus mai multe cereri la CLFF Cluj-N. pentru atribuirea în proprietate a terenului de 1000 mp aferent construcțiilor pe care subsemnatul ii folosesc în calitate de moștenitor, teren care pana la aceasta data nu a fost contestat de intimați. Din răspunsul dat mi s-a comunicat faptul ca sunt înregistrat în evidentele Comisiei pana la finalizarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate a intervenientei în interes propriu Garda E.. Din titlul de proprietate emis în favoarea acesteia rezulta ca suprafața de teren reconstituita nu se suprapune peste terenul de 1000 mp. De altfel, cererea de intervenție a fost respinsa de instanța.
Totodată, conform registrului agricol al def.R. P. acesta deținea în proprietate un teren de 0,10 ha - curți care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din anul 1971 și suprafața de 0,58 ha teren arabil care se afla în continuarea curții și a construcțiilor. Prin urmare, suprafața de teren de 1000 mp este distincta și nu se suprapune peste terenul de 5800 mp. De altfel, și instanța de fond a reținut ca potrivit sent.civ.nr.8751/2009 pronunțata în dosar nr._/211/2007 al Judecătoriei Cluj-N. "gradina în suprafața de 5800 mp este înscrisa în registrul agricol". Prin urmare, apreciez ca prin expertiza efectuata trebuia să se aibă în vedere suprafața de 0,58 ha este distincta de suprafața de 0,10 ha aferenta construcțiilor așa cum exista în registrul agricol și cum s-a pronunțat și sent.civ.8751/2009.
Din acest punct de vedere, apreciez ca soluția corecta este desființarea hotărârii fondului și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se întocmi o completare la expertiza având în vedere cele doua suprafețe de teren distincte.
În baza art.36 alin.3 din Legea 18/1991 terenurile atribuite în folosința pe durata existentei construcțiilor dobânditorilor acestora, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosința a terenului, proprietari ai locuințelor.
Prin urmare, apreciez ca, condițiile impuse de disp.art.23 alin.2/1 sunt îndeplinite, din înscrisurile de la dosar rezultând ca odată cu construcțiile s-a înstrăinat și terenul, subsemnatul fiind îndreptățit la atribuirea în proprietate a suprafeței de teren de 1000 mp.
Pentru toate aceste considerente solicitam admiterea recursului.
În drept: art. 304/1, 312 alin. 1 și 3, 274 Cprc.
Împotriva aceleași hotărâri a declarat în termen legal recurs intervenienta G. E.
Soluția instanței de fond este cel puțin paradoxală după ce aceasta a stabilit fără echivoc faptul că subsemnata am formulat în termen legal conf. L. 18/1991 actualizată cu L.247/2005 cererea de reconstituire Nr._/3004/28.11.2005 a dreptului meu după defunctul Flegner I.-senior. fratele bunicii mele care a decedat fără succesori direcți, condiție ce-mi legitimează vocația succesorală.
Soluția instanței de fond este paradoxală și chiar hilară, deoarece în mod neechivoc prin "notele de ședință” de la filele 451-452 pârâta C. locală pentru aplicarea L. 18/1991 nu doar îmi recunoaște practic vocația succesorală prin adresa nr. 174/29.10.1991, motivul invalidării propunerii de către comisia județeană fiind practic nelegal, deoarece registrul agricol este doar declarativ și nu constitutiv de drepturi, dar, chiar mai mult indică Sent.civnr.7767/1992 a Judecătoriei Cluj-N., autoritate de lucru judecat sub același aspect
Prin aceleași "note de ședință" de la filele 451-452 pârâta C. locală pentru aplicarea L. 18/1991 pe lângă faptul că mi se recunoaște vocația succesorală se și comunică instanței faptul că din întreaga suprafață de_ mp(adică24,2742 ha) s-a reconstituit în favoarea fam. Flegner fiind eliberate TP doar pentru o suprafață totală de 20,8015 ha, rămânând o diferență de aprox. 3,4727 ha pentru care nu s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Îndeplinirea sau neîndeplinirea condiției de UNICĂ moștenitoare acceptantă pentru întreaga suprafață de_ mp nu înlătură calitatea de moștenitoare acceptantă stabilită anterior împreună cu Flegner S. și Flegner I., anterior "validați în anexa 4 Valea Caldă, la poziția 4cu suprafața de 5,07ha; în calitate de moștenitori ai defunctului Flegner I..", iar, această problemă se poate rezolva pe calea partajului succesoral ulterior eliberării TP solicitat
Simpla afirmație a comisiei locale că "Pentru terenul înscris în CF300Cluj, nr.topo_ și_ au fost eliberate titluri de proprietate în favoarea altor persoane, validate în baza Legii nr. 18/1991" nu constituie nici mijloc de probă și nici temei de drept, ci dimpotrivă se impunea depunerea în copie a acestor titluri menționate, pentru a putea fi verificate de instanță și mai ales pentru a fi identificate de subsemnata pentru a putea solicita verificarea temeiniciei și legalității eliberării acestora în măsura în care nu ar fi nule.
În măsura în care nu cunosc care sunt TP și în favoarea cui nu am cum formula vreo cerere concretă pentru anularea unor titluri de proprietate "în favoarea unor persoane care AU SUSȚINUT (...) că proprietarul tabular le-a vândut teren (f.486) ". De asemenea nu poate avea nici un fel de relevanță juridică, alta decât penală, faptul că "în cartea funciară este evidențiată o astfel de operațiune de transfer a dreptului de proprietate încă,, din data de 14.08.1997(f. 155). "în măsura în care proprietarul tabular Flegner I.-senior. după care solicit reconstituirea dreptului de proprietate a decedat conform Registrului stării civile existent la dosar încă din anul 1950.
Practic prin neefectuarea acestei solicitări instanța de fond și-a neglijat rolul activ încălcând astfel dreptul și posibilitatea reală de apărare a valorificării dreptului de proprietate succesorală a subsemnatei.
Ca atare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre evident netemeinică și nelegală, condiție în care solicit admiterea ca fondat a RECURSULUI formulat de subsemnata solicitând să dispuneri CASAREA
- în principal CU TRIMITERE SPRE REJUDECARE și
- în subsidiar CU REȚINERE ȘI REJUDECARE a hotărârii atacate sub aspectele invocate în cadrul prezentului recurs și pe cale de consecință să dispuneri admiterea în parte a acțiunii formulate în sensul recunoașterii calității subsemnatei de moștenitoare acceptantă după defunctul Flegner I.-senior, constatarea masei succesorale rămase după acest antecesor și obligarea Comisiilor Locală și Județeană de fond funciar la reconstituirea dreptului de proprietate și eliberarea în favoarea subsemnatei a titlului de proprietate în baza Legii nr. 18/199l pentru întreaga suprafață de_ mp pentru care nu s-au acordat anterior titluri de proprietate valabile. Cu cheltuieli de judecată în fond și recurs pentru părțile ce se vor opune admiterii recursului și respectiv a acțiunii.
În drept: îmi întemeiez prezentul recurs pe prev. prev. prev.art.8 al.3 și art 9. corob. cu prev. art. 13 alin.(3) din Legea nr. 18/1991, republicată și prev. art. III lit. a) din Legea 169/1997, Art.l Titlul VII și Titlul XIII din Legea 247/2005, prev. Legea 202/2010 corob. cu art.6 CEDO."
Prin întâmpinarea la recursurile formulate în cauză, pârâtele R. M. și Marca A., solicită instanței respingerea ambelor recursuri ca fiind nefondate, menținerea sentinței civile nr. 7591/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurenților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.
Trecand la solutionarea recursurilor formulate, tinanad seama de actele si probele de la dosar si de dispozititiile legale incidente in cauza, tribunalul retine urmatorele:
Asupra recursului declarat de catre reclamantul G. I., tribunalul retine urmatoarele:
Recurentul critica hotararea primei instante sustinand ca sunt indreptatiti sa beneficieze de dispozitiile art 23 al 2 din Legea 18/1991, intrucat potrivit contractului de vanzare cumparare incheiat in data de 14.04.1971 a dobandit impreuna cu sotia sa casa situata in Valea calda, nr. 50, fiind neandoielnic ca obiectul vanzarii l-a constituit si terenul afrerent in suprafata de 1000 mp.
Din copia inscrisului sub semnatura privata incheiat intre antecesorii reclamantului si R. P. rezulta ca la data de 14.04.1971, a fost înstrăinata casa, grajdul, hambarul și WC-ul, nefiind făcuta vreo mențiune referitoare la o suprafața de teren .
Este adevarat ca problema controversata a suprafetei de teren, la care este indreptatit proprietarul casei de locuit, pe care acesta a dobandit-o in perioada cooperativizarii, a fost solutionata prin introducerea reglementarii din art.23 al 2 indice 1 din Legea 18/1991 (dispozitie introdusa prin Legea 247/2005), potrivit careia in cazul instrainarii constructiei, suprafata de teren aferenta este cea convenita de parti la data instrainarii, dovedita prin orice mijloc de proba.
Reclamantul prin probele administrate in fata instantei de fond, inscrisul sub semnatura privata, in care partile puteau sa treaca si suprafata de teren daca ar fi facut obiectul vanzarii, doar in actul autentic era interzis a se cuprinde terenul in suprafata mai mare de 250 mp., din declaratiile marorilor audiati nu rezulta ca intre antecesorii paratelor R. si antecesorii reclamantului s-a convenit si transferul dreptului de proprietate asupra suprafetei de 1000 mp.
In concluzie, in speta nu poate fi retinuta aplicabilitatea dispozitiilor art. 23 al 2 indice 1 din Legea 18/1991 .
Mai mult, tribunalul apreciaza ca pe langa faptul ca reclamantul nu a facut dovada indreptatirii la constituirea dreptului de proprietate, suprafeta de 1000 mp. teren solicitata, inscrisa in CF_ Cluj N., nr. top._/1, a afacut obiectul atribuirii in favoarea familiei R. ,prin sentinta civila nr. 8751/2009 a Judecatoriei Cluj N., stabilindu-se existenta suprapunerii, potrivit completarii la raportul de expertiza efectuat in cauzade ing. M. I..
Tribunalul constata ca prima instanta a facut o corecta interpretare a probelor administrate si aplicare a dispozitiilor legale incidente in cauza, motiv pentru care recursul formulat urmeaza sa fie respins ca fiind nefondat.
Asupra recursului declarat de catre intervenienta Girda E., tribunalul retine urmatoarele:
Recurenta critica hotararea primei instante sustinand ca in mod gresit s-a respins actiune intrucat C. L. prin notele de sedinta i-a recunoscut vocatia succesorala.
Tribunalul apreciaza aceste sustineri ca fiind neantemeiate intrucat instanta investita cu o actiune intemeiata pe dispozitiile art. 8 din Legea 18/1991 coroborate cu dispozitiile Legii 247/2005, este obligata sa verifice indreptatirea la reconstituire tinand seama de actele si probele de la dosar si nu pe recunoasterile comisiei locale.
Ca atare, in mod corect prima instanta a retinut faptul ca prin actiunea formulata intervenienta a solicitat obligarea la reconstituirea in calitate de unica mostenitoare a dreptului de proprietate desi cererea formulata si inregistrata sub nr._/304/2005 a fost formulata in calitate de mostenitoare a defunctului Flegner I. senior, impreuna cu mostenitorul B. N.(f. 102-dos fond).
Contrar sustinerilor intervenientei in sensul ca este unica mostenitoare a defunctului Flegner I. in favoarea moștenitorilor defunctului acestuia a fost eliberat Titlul de proprietate nr.3229/4670/03.08.2004.
In consecinta critica recurentei este neantemaeiata, prima instanta apreciind in mod corect probele de la dosar si a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 8 raportat la art 14 din Legea 18/1991 republicata potrivit carora sunt indreptatiti la reconstituirea dreptului de proprietate, membrii cooperatori care potrivit legii fie au adus, fie li s-au preluat teren in orice mod de cooperativa si in conditiile legii, mostenitorii acestora, or in speta intervenienta nu are calitatea de unica mostenitoare a defunctului Flegner I., astfel incat sa se poata dispune reconstituirea dreptului de proprietate doar in favoarea sa.
Recurenta mai critica hotararea primei instante sustinand ca nu si-a exercitat rolul activ si a luat in considerare sustinerile cu caracter general ale comisiei locale in sensul ca pentru terenul inscris in CF 300 Cluj N. au fost eliberate titluri de proprietate, fara a se indica numarul acestor titluri.
Aceste sustineri, sun de asemenea neaintemeiate in conditiile in care prin adresa nr._/304/26.10.2012 si nr._/304/11.01.2013 C. L. de Stabilire a Dreptului de Proprietate Cluj a comunicat instantei ca nr. top._ si_ se suprapun partial peste TP nr._ eliberat in favoarea numitilor M. I., P. Z. si C. V., in calitate de mostenitoriai defunctului M. I. iar pe diferenta de teren in baza de date a OCPI Cluj apare depusa in anul 2003 o documentatie cadastrala in favoarea societetii comerciale . de 26 ha. (f 486-dos fond).
In concluzie, sustinerile recurentei in se4nsul ca in conditiile in care nu a cunoscut titlurile de proprietate nu a putut formula actiune in anulare, sunt neantemeiate.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul constata ca hotararea primei instante este legala si temeinica si in consecinta in temeiul dispozițiilor art. 312 C.pr.civ., tribunalul va respinge recursul declarat de intervenienta în nume propriu G. E. și de către de către reclamantul G. I. în contra Sentinței civile nr. 7591 din 30.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._, pe care o menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile promovate de către intervenienta în nume propriu G. E. și de către de către reclamantul G. I. în contra Sentinței civile nr. 7591 din 30.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._, pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2014.
Președinte, C.-V. B. | Judecător, C.-A. C. | Judecător, F. S. B. |
Grefier, G. P. |
G.P. 17 Februarie 2014
Red FSB/24.04.2014
Jud. fond: A. N.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 698/2014. Tribunalul CLUJ | Reziliere contract. Decizia nr. 99/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|








