Obligaţie de a face. Sentința nr. 224/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 224/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 7680/117/2013*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 224/2014
Ședința publică de la 25 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Grefier C.-G. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant K. I. F. și pe pârât M. C. N.-PRIN PRIMAR, având ca obiect obligație de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că la data de 17 aprilie 2014 s-a depus prin registratura instanței din partea O.C.P.I. C. răspunsul comunicat referitor la solicitările formulate prin adresa dispusă la termenul anterior.
De asemenea, la data de 24.04.2014 s-a formulat răspuns și referitor la adresa instanței dispusă la termenul anterior către M. C.-N..
În raport de relațiile oferite de M. C.-N. se apreciază că nu se mai impune revenirea cu adresă la OC.P.I.
Întrucât interogatoriul nu se impune a fi administrat în cauză, raportat la obiectul litigiului, având în vedere și faptul că nu au fost formulate alte solicitări în probațiune, Tribunalul reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C., sub nr. dosar civil nr._ și declinată în favoarea secției civile prin Sentința civilă nr._/2013, reclamantul K. I. F. a chemat în judecată pârâtul M. C.-N. prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului, la emiterea unei decizii cu propunere de acordare de despăgubiri, pentru imobilul situat în C.-N., înscris în CF_ nr. top._.
În motivare reclamantul arată că imobilul înscris în CF nr. 5582 C.-N., i-a fost preluat în mod abuziv. La data de 12.09.2005 împreună cu alți moștenitori a formulat o notificare, înregistrată cu nr._/ 2005, prin care a solicitat restituirea acestui imobil.
Pârâtul a rămas pasiv, iar termenul inexplicabil de lung, a impus promovarea acestei acțiuni. Chiar dacă legea nu prevede un termen, soluționarea în termen rezonabil, se impune.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Legea nr. 554/2004.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului C.-N., rap. la prev. art. 21 al.4 din Legea nr.10/2001, iar pe fondul cauzei, a arătat că, prin adoptarea Legii nr. 247/2005, nu a operat o repunere în termenul de formulare și de depunere a cererii de restituire, a imobilului care intră sub incidența legii speciale.
Numita M. A. a depus în baza Legii nr. 247/2005 cererea cu nr._/304/205 prin care solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,2 ha teren, fără a menționa numerele topografice solicitate, cerere respinsă întrucât, pentru această suprafață a fost eliberat TP nr. 5355/689/ 1994.
Pe de altă parte, imobilul fiind expropriat prin Decretul de expropriere nr. 64/1966, face obiectul Legii nr. 10/2001 și nu a legilor de fond funciar.
Reclamantul ar fi trebuit să introducă cerere în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, termen a cărei nerespectare, atrage decăderea din dreptul de a mai formula pretenții.
La solicitarea instanței, pârâta a depus dosarul nr._/304/2005 (filele 10-32).
În ceea ce privește, excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța o va respinge, întrucât din analiza cărții funciare nr. 5582 C.-N., cu nr. top_ Arător la Pietroasa, rezultă că imobilul a fost preluat în baza Decretului de expropriere nr. 64/1966 (f. 16-17).
Așa cum s-a reținut și prin soluții de speță pronunțată de Curtea de Apel C. (Dec. civilă 3537/2013 pronunțată în dosar_ ) Legea nr. 10/2001 nu stabilește persoana împotriva căreia pot fi formulate astfel de pretenții, motiv pentru care M. C. în calitatea sa de deținătoare a bunului, justifică calitatea procesuală pasivă.
Analizând cererea de chemare în judecată, prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, tribunalul reține următoarele:
Din analiza cărții funciare CF nr. 5582 C.-N. (f.16-17), rezultă ca imobilul cu nr. top. 14061Arător la Pietroasa a fost preluat în baza Decretului de expropriere 64/1966 și s-a transcris în CF_ C., în favoarea Statului Român.
Imobilul este situat în intravilan, la data formulării cererii de restituire, aspect ce rezultă din descrierea imobilului înscris în CF, precum și din relațiile comunicate de către Direcția Urbanism din cadrul Municipiului C.-N., terenul fiind înscris în intravilanul Municipiului conform planului urbanistic general, aprobat prin HCL 792/1999.
Acest lucru este confirmat și din analiza planșelor atașate, din planul stradal al municipiului C.-N., anul 1972.
Reținând cele arătate mai sus, se poate aprecia că imobilul intră în domeniul de reglementare a Legii nr. 10/2001 astfel încât notificarea reclamantului înregistrată la data de 05.09.2005 s-a făcut cu depășirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr.10/2001.
Reclamantul și-a întemeiat cererea pe prev. Legii nr. 10/2001 și ale Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005 care reglementează metodologia de acordare a despăgubirilor, în cazul imobilelor preluate abuziv.
Din modul de formulare a obiectului cererii, respectiv de obligare la emiterea unei dispoziții, este evident că reclamanții au înțeles să uzeze de dispozițiile Legii nr. 10/2001, însă nu au formulat notificarea în condițiile acestei legi.
Apărările invocate prin întâmpinare, raportat la temeiurile de drept din cererea de chemare în judecată, sunt întemeiate întrucât nu se poate pune în discuție, afirmarea cu succes a pretențiilor formulate de reclamant, în condițiile în care, acesta nu au formulat notificarea în termenul de decădere, prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți împotriva pârâtului M. C.-N. prin Primar C.-N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. C.-N..
Respinge acțiunea formulată de reclamantul K. I. F., C.N.P._ cu domiciliul procesual ales în C.-N., ., nr. 102, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul M. C.-N. prin Primar, cu sediul în C.-N., ., având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul C..
Pronunțată în ședința publică de la 25 Aprilie 2014.
Președinte, D. T. | ||
Grefier, C.-G. H. |
Red. D.T. / Tehnored. C.H.
4 ex. / 05 mai 2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 469/2014. Tribunalul CLUJ | Prestaţie tabulară. Decizia nr. 681/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|








