Prestaţie tabulară. Decizia nr. 681/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 681/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 2676/328/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 681/A/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 9 OCTOMBRIE 2014

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE D.-I. T.

JUDECĂTOR M. O.-S.

GREFIER L. C.

Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelant S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2908 din 06.12.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimat M. V., intimat P. C. MOLDOVENEȘTI, intimat M. E. G., intimat . C. MOLDOVENEȘTI, având ca obiect prestație tabulară.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, este motivat și comunicat.

Se constată că întâmpinarea a fost comunicată apelantului.

Tribunalul constată că apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 411 C.pr.civ.

Tribunalul, din oficiu, invocă excepția lipsei de interes a apelantului în declararea a apelului și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

TRIBUNALUL

Reține că prin sentința civilă nr. 2908 din 06.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta M. V. în contradictoriu cu pârâții P. C. Moldovenești, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, .-G..

S-a respins petitul privind întabularea dreptului de proprietate al Statului R..

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul instanței la data de 15.05.2013 sub nr. de dosar_ reclamanta M. V., a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții P. C. MOLDOVENEȘTI, S. R. prin Consiliul Local al .-G., ca prin hotărârea ce o va pronunța:

- Sa dispună întabularea la cartea funciara asupra imobilului inscris in CF nr._ Moldovenești (Nr. CF vechi: nr. 21 Pietroasa, provenita din conversia de pe hârtie a CF nr. 21 Pietroasa) prev. cu nr. top. 22, 23 cu destinația „curte si arabil" in suprafața de 1015 mp si prev. cu nr. top. 22-C1 cu destinația „casă" edificata asupra terenului menționat, imobil situat din punct de vedere administrativ in . bis, ., a dreptului de proprietate a Statului R. dobândit cu titlu de drept expropriere, constatând ca imobilul a fost preluat in proprietatea Statului in mod abuziv, fara titlu valabil si fara inscrierea in CF a dreptului sau de proprietate;

- Sa dispună întabularea la cartea funciara a dreptului de proprietate al reclamantei M. V. asupra imobilului inscris in CF nr._ Moldovenești (Nr. CF vechi: nr. 21 Pietroasa, provenita din conversia de pe hârtie a CF nr. 21 Pietroasa) prev. cu nr. top. 22, 23 cu destinația „curte si arabil" in suprafața de 1015 mp si prev. cu nr. top. 22-C1 cu destinația „casă" edificata asupra terenului menționat, imobil situat din punct de vedere administrativ in . bis, ., ca bun propriu, cu titlu de drept lege, conform dispoziției nr. 131 din 25.08.2003 emisa de P. comunei Moldovenești in temeiul Legii nr. 10/2001.

Reclamanta a solicitat obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata numai in cazul in care parații se opun admiterii prezentei acțiuni.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin dispoziția Primarului ./25.08.2003 emisa in temeiul legii nr. 10/2001, s-a dispus restituirea in natură in favoarea reclamantei M. V. a imobilului inscris in CF nr._ Moldovenești (Nr.CF vechi: nr. 21 Pietroasa) prevăzut cu nr. top. 22, 23 cu destinația „casa, curte si gradina" in suprafața totala de 1015 mp, imobil situat din punct de vedere administrativ in . bis, ..

Imobilul menționat a fost preluat in proprietatea Statului R. in mod abuziv, fara titlu valabil, fara insa a se opera in CF dreptul de proprietate al Statului R..

In consecința in continuare in CF figurează in calitate de proprietari tabulari ai imobilului numiții Simandi T. si soția născuta Vagyas I. care sunt părinții bunicii reclamantei.

Ambii proprietari tabulari sunt decedați având ca moștenitor legal pe fiica Kereki I. născuta Simandi. La rândul sau Kereki I. a decedat având ca fiica pe M. I. născuta Kereki - mama reclamantei.

M. I. a decedat la data de 16.03.1987 având ca si copii pe: M. Dominic (in prezent decedat) si pe reclamanta M. V. născuta M..

M. Dominic a decedat si el la data de 15.07.2009, având ca moștenitoare legala pe fiica M. E.-G..

Parata M. E.-G. a fost improcesuata doar pentru asigurarea opozabilității fata de moștenitorii legali ai proprietarilor tabulari.

Întrucât S. R. nu si-a operat inscrierea in CF a dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, in lipsa acestei înscrieri nu este posibila intabularea la CF pe cale administrativa a dispoziției primarului . in natura a imobilului in temeiul Legii nr. 10/2001 si implicit a dreptului de proprietate al reclamantei asupra respectivului imobil dobândita in baza acestui act administrativ.

In drept au fost invocate prevederile art. 877, art. 885, art. 888 N.C.civ., art. 893 N.c.civ., dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu modificările si completările ulterioare, art. 35 N.C.p.c, art. 453 N.C.p.c.

La data de 24.09.2013 reclamanta a formulat o precizare de acțiune prin care a arătat că înțelege sa se judece in calitate de parați cu P. C. MOLDOVENEȘTI, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, . class="NoSpacing"> Analizând actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, imobilul în litigiu este situat din punct de vedere administrativ în . bis fiind înscris în CF nr._ Moldovenești (Nr. CF vechi: nr. 21 Pietroasa, provenita din conversia de pe hârtie a CF nr. 21 Pietroasa) prev. cu nr. top. 22, 23 cu destinația „curte si arabil" in suprafața de 1015 mp si prev. cu nr. top. 22-C1 cu destinația „casă", proprietatea tabulară a lui Simandi T. si soția născuta Vagyas I., străbunicii reclamantei.

Potrivit probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile martorelor audiate în cauză, precum și adeverința nr. 1239/25.04.2013 emisă de Primăria .), adresa din data de 05.12.2013 a Primăriei .), imobilul în litigiu a fost preluat în timpul regimului comunist, fără titlu, fiind folosit ca depozit pentru CAP, fără ca dreptul de proprietate al Statului să fie înscris în cartea funciară.

Prin Dispoziția nr. 131/25.08.2003 emisă de P. . litigiu, respectiv imobil înscris în CF 21 Pietroasa, nr. top. 22, 23 a fost restituit în natură reclamantei.

Potrivit dispozițiilor art. 76 din legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Noului cod civil, „Dispozitiile art. 876 – 915 din Codul civil privitoare la cazurile, conditiile, efectele si regimul inscrierilor in cartea funciara se aplica numai actelor si faptelor juridice incheiate sau, dupa caz, savarsite ori produse dupa . Codului civil”.

De asemenea, potrivit art. 80 din același act normativ, „Cererile de inscriere, precum si actiunile in justitie, intemeiate pe dispozitiile Legii nr. 7/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent de data introducerii lor, vor fi solutionate potrivit normelor materiale in vigoare la data incheierii actului sau, dupa caz, la data savarsirii ori producerii faptului juridic generator al dreptului supus inscrierii, cu respectarea normelor procedurale in vigoare in momentul introducerii lor”.

Ca atare, urmează a se avea în vedere în soluționarea prezentei cereri, dispozițiile legii nr. 7/1996, respectiv art. 24 alin. 3 potrivit cărora „Dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciara pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de mostenitor, încheiate de un notar public în functie în România, a hotarârii judecatoresti ramase definitiva si irevocabila sau pe baza unui act emis de autoritatile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil.

În speță, în ceea ce privește întabularea dreptului de proprietate al Statului R., solicitată în primul petit instanța a respins această solicitare, dat fiind faptul că preluarea imobilului de către S. R. a fost doar una de fapt, fără titlu.

Relativ la dreptul dobândit de către reclamantă în temeiul dispoziției de restituire, se va avea în vedere că potrivit art. 23 alin. (4) din legea 10/2001, „ Decizia sau, dupa caz, dispozitia de aprobare a restituirii in natura a imobilului face dovada proprietatii persoanei indreptatite asupra acestuia, are forta probanta a unui inscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea in posesie, dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara.”

Ca urmare, reținând că reclamantei i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu printr-un act administrativ în sensul art. 24 alin. 3 din legea nr. 7/1996, precum și că prezenta acțiune a fost formulată în condiții de opozabilitate față de moștenitorul proprietarilor tabulari, în baza art. 24 din legea nr. 7/1996 instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei M. V. asupra imobilului inscris in CF nr._ Moldovenești (Nr. CF vechi: nr. 21 Pietroasa, provenita din conversia de pe hârtie a CF nr. 21 Pietroasa) prev. cu nr. top. 22, 23 cu destinația „curte si arabil" in suprafața de 1015 mp si prev. cu nr. top. 22-C1 cu destinația „casă" edificata asupra terenului menționat, imobil situat din punct de vedere administrativ in . bis, ., ca bun propriu, cu titlu de drept lege, conform dispoziției nr. 131 din 25.08.2003 emisa de P. comunei Moldovenești in temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând modificarea în parte a acesteia, cu consecința respingerii acțiunii de prestație tabulară formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În motivarea apelului pârâtul a arătat că sentința este nelegală și netemeinică în ceea ce privește admiterea acțiunii în prestație tabulară, respectiv întabularea dreptului de proprietate a reclamantei asupra imobilului in discuție in contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința atacata instanța de fond nu precizează temeiul juridic al admiterii acțiunii în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, rezumându-se a preciza doar ca dreptul de proprietate al Statului nu a fost înscris in cartea funciara.

In conformitate cu prevederile art. 896 Noul cod civil în cazurile in care cel obligat sa transmită, sa constituție ori sa modifice in folosul altuia un drept real asupra unui imobil nu îsi executa obligațiile necesare pentru înscrierea in cartea funciara, se va putea cere instanței judecătorești sa dispună înscrierea.

Învederează instanței faptul ca asa cum rezulta din actele comunicate instituției, reclamanta nu a făcut dovada faptului ca Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost „unitatea deținătoare" a imobilului in discuție si, pe cale de consecința, ca ar fi avut obligatia sa transmită, sa constituie sau sa modifice în folosul altuia un drept real asupra imobilului in discuție.

Potrivit art.893 Noul Cod civil "înscrierea unui drept real se poate efectua numai împotriva aceluia care, la data înregistrări cererii, este înscris ca titular ai dreptului asupra căruia inscrierea urmează sa fie făcuta.

Având in vedere ca Dispoziția nr.131/25.08.2003 prin care s-a dispus restituirea imobilului a fost emisa de . bunul imobil in discuție a aparținut patrimoniului C. Moldovenești, imobilul făcând parte fie din domeniul privat al acesteia, fie din domeniul public de interes local. Unitatea administrativ teritoriala nu putea restitui un imobil pe care nu-l deținea în sensul ca nu putea dispune asupra unui imobil daca nu avea drept de dispoziție asupra lui. Astfel, Ministerul Finanțelor Publice nu a avut niciodată calitatea de unitate deținătoare, respectiv de proprietar de proprietar nici în nume propriu șt nici în numele și ca reprezentant al Statului R..

Apelantul a mai arătat că unitățile administrațiv - teritoriale ale statului, conform Legii nr.215/2001, sunt reprezentate de consiliile locale competente teritorial, invocând prevederile art. 21 din Lege anr.215/2001:

Ministerul Finanțelor Publice reprezintă S. R. doar în litigii privind bunuri aparținând domeniului public de interes național, prevăzute în art.135 din Constituție, în art. 3 din Legea 213/1998, punctul I din anexa Legii nr,213/1998 sau care se regăsesc în anexa HG 45/2003, respectiv anexa HG 15/2004, anexa HG 2060/2004 si HG 1705/2006 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului. Imobilul în discuție nu a aparținut niciodată domeniului public de interes național știut fiind faptul ca bunurile din domeniul public național sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile.

Ministerul Finanțelor Publice nu reprezintă S. R. in calitate de proprietar in litigiile având ca obiect bunuri ce au aparținut sau aparțin domeniului public sau privat al unităților administrativ-teritoriale (.).

Având in vedere Dispoziția nr 131/25.06.2003 emisa de P. comunei Moldovenesti rezulta ca imobilul a fost deținut de S. R. prin unitatea sa administrativ-teritoriale, respectiv prin . exista nici o prevedere legala care sa prevadă ca Ministerul Finanțelor Publice reprezintă S. R. in litigiile având ca obiect bunuri ce au aparținut domeniului public sau privat al unităților administrativ-teritoriale (.).

Prin întâmpinarea formulată intimata reclamanta M. V. a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În ședința publică din 09.10.2014 tribunalul din oficiu a invocat excepția lipsei de interes a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru declararea apelului.

Analizând excepția invocată, tribunalul reține următoarele:

Prin sentința atacată s-a respins respins petitul din acțiunea reclamantei M. V. privind întabularea dreptului de proprietate al Statului R. și, deși în dispozitivul sentinței se menționează că a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții P. C. Moldovenești, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, .-G., din considerentele hotărârii rezultă că s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei M. V. asupra imobilului inscris in CF nr._ Moldovenești (Nr. CF vechi: nr. 21 Pietroasa, provenita din conversia de pe hârtie a CF nr. 21 Pietroasa) prev. cu nr. top. 22, 23 cu destinația „curte si arabil" in suprafața de 1015 mp si prev. cu nr. top. 22-C1 cu destinația „casă" edificata asupra terenului menționat, imobil situat din punct de vedere administrativ in . bis, ., ca bun propriu, cu titlu de drept lege, conform dispoziției nr. 131 din 25.08.2003 emisa de P. comunei Moldovenești in temeiul Legii nr. 10/2001.

Tribunalul constată că în CF_ Moldovenești este înscris dreptul de proprietate în favoarea defuncților SIMANDI T. și VAGYAS IULIANNA.

Astfel, chiar dacă formal acțiunea reclamantei M. V. a fost admisă și în contradictoriu cu apelantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în realitate în sentința atacată nu există nici o dispoziție prin care să se stabilească vreo obligație în sarcina apelantei

În consecință, având în vedere că apelanta nu a căzut în pretenții, total sau parțial, ca urmare a judecării cauzei în fața primei instanțe, aceasta nu justifică un interes personal și direct pentru schimbarea sentinței atacate, excepția invocată urmând să fie admisă, cu consecința respingerii apelului, ca fiind lipsit de interes, în baza dispozițiilor art.480 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția lipsei de interes.

Respinge ca lipsit de interes apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2908 din 06.12.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Decizia este definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2014.

PREȘEDINTE,

D.-I. T.

JUDECĂTOR,

M. O.-S.

GREFIER,

L. C.

Red. D.T./L.C./27.11.2014

Jud. fond: A. G. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prestaţie tabulară. Decizia nr. 681/2014. Tribunalul CLUJ