Suspendare provizorie. Decizia nr. 235/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 235/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 14672/211/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR.14._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
aflate sub incidența Legii nr.677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR.235/A/2014
Ședința publică din 03 Aprilie 2014
Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: M. O.-S.
JUDECĂTOR: D.-I. T.
GREFIER: A.-P. BOȚIOC
S-a luat spre examinare contestația la executare formulată de apelantul intimat S. A. N. în nume propriu și în calitate de moștenitor al defunctei S. C. A. E. în contra Sentinței civile nr.14.137/30 Octombrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr.14._ al Judecătoriei C.-N., privind și pe intimații contestatori M. C.-N. prin primar și P. municipiului C.-N., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns la a treia strigare a cauzei reprezentanta contestatorilor M. C.-N. prin primar și P. municipiului C.-N., consilier juridic A.-E. P., cu delegații de reprezentare la filele 41-42 dosar, lipsă fiind intimatul S. A. N..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta contestatorilor depune în probațiune la dosar certificatul dat în dosar nr._ * din data de 26 Martie 2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I Civilă, prin care se certifică că această instanță a pronunțat Decizia civilă nr.734 din 04 Martie 2014 în dosar nr._ *, în sensul admiterii recursului declarat de pârâții M. C.-N. și P. municipiului C.-N. împotriva Deciziei nr.112/A din data de 18 Octombrie 2012 a Curții de Apel C. – Secția I civilă (f.43-44).
Tribunalul din oficiu, în temeiul dispozițiilor art.650 alin.3 Noul Cod de procedură civilă, raportat și la dispozițiile art.247, art.248 Noul Cod de procedură civilă, invocă excepția tardivității promovării apelului, dând cuvântul reprezentantei contestatorilor asupra excepției invocate.
Reprezentanta contestatorilor învederează instanței că înțelege să lase la aprecierea instanței excepția invocată.
Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării pe excepția tardivității apelului, invocată din oficiu.
TRIBUNALUL
A. cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.14.137/30 Octombrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr.14._ al Judecătoriei C.-N., a fost respinsă cererea de suspendare a executarii silite incepute in dosarul executional nr.488/2013 al B. C. M. R..
A fost admisă contestatia la executare formulata de contestatorii M. C.-N. si P. municipiului C.-N., in contradictoriu cu intimatul S. A. N., in nume propriu si in calitate de mostenitor al defunctei S. C. A. E., decedata in cursul procesului și, in consecinta:
S-a dispus anularea formelor de executare silita indeplinite in dosarul executional nr.488/2013 al B. C. M. R..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut:
Prin Sentința civilă nr.448/2012 pronunțata în dosarul civil nr._ Tribunalul C. a admis cererea de chemare in judecata formulata de S. C. E. A. si de S. A. N. si a obligat contestatorii din prezenta cauza sa achite in favoarea acestora suma de 935.241 lei, cu titlul de despagubiri reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului din C.-N., ., . si suma de 15.063 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.
Curtea de Apel C. a respins apelul declarat de catre contestatori, fiind pronuntata in acest sens Decizia civilă nr.112/2012. Este adevarat va acestia au declarat recurs, insa hotararea este definitiva si executorie, astfel incat, la solicitarea creditorilor a fost constituit dosarul executional nr.488/2013 al B.E.J. C. M. R.. În data de 23.04.2013, in temeiul art.632-634 NCPC a dispus inregistrarea cererii de executare silita, iar, prin Încheierea civilă nr.4624/CC/2013 Judecatoria C.-N. a incuviintat cererea de executare silita formulata de creditori.
În data de 5 iunie 2013 a fost emisa somatia depusa in copie la fila 5 din dosar, somatie prin care contestatorilor li se punea in vedere ca in termen de o zi de la primirea actului sa achite suma totala de 968.934,20 lei, reprezentand debit si cheltuieli de executare silita. Acesta este actul de executare silita contestat in termenul prevazut de art.714 alin.1 pct.1 NCPC, termen calculat de la data comunicarii somatiei.
Cererea de suspendare provizorie a executarii silite inregistrate pe rolul Judecatoriei C.-N. sub nr._/211/2013 a fost admisa prin Încheierea civilă nr._/2013, instanta a apreciat ca este indeplinita conditia urgentei prevazuta de art.716 alin.7 NCPC, obligatia de plata a sumei de 935.241 lei mentionata in somatia emisa, in termen de o zi, fiind in masura sa ceeze un prejudiciu chiar si pentru un buget cum este cel al municipiul C.-N..
În principiu, in conditiile in care recursul nu este suspensiv de executare, hotararea Curtii de Apel C. poate fi pusa in executare silita, temerea exprimata de catre reprezentantii contestatorilor in sensul ca s-ar incerca a se evita o posibila intoarcere a executarii silite neavand nici un suport legal. Acestia au posibilitatea de a solicita instantei de recurs suspendarea executarii silite, calea de atac declarata nefiind suspensiva de executare.
În cazul de fata insa, procedura executarii silite este pornita impotriva unei institutii sau autoritati publice si este guvernata de dispozitiile O.G. nr.22/2002. Astfel, creantele stabilite prin titluri executorii in sarcina institutiilor si autoritatilor publice se achita din sumele aprobate cu aceasta destinatie prin bugetele acestora sau, dupa caz, de la titlurile de cheltuieli la care se incadreaza obligatia de plata respectiva. Aceste creante nu se pot achita din sumele destinate, potrivit bugetului aprobat, pentru acoperirea cheltuielilor de organizare si functionare, inclusiv a celor de personal. Intimatul din cazul de fata cunoaste aceste dispozitii legislative si, dupa cum se poate observa, a insistat in a mentiona ca a respectat termenul de 6 luni prevazut de art.2 din OG nr.22/2002, iar, prin somatia emisa in dosarul executional a urmarit doar „atentionarea” debitorilor in ceea ce priveste obligatia de plata pe care o au fata de dansul. In acest interval de 6 luni, in care precizeaza ca nu se eefectueaza alte acte de executare silita debitorii au obligatia de a solicita includerea in buget si a sumei pe care trebuie sa o achite in baza hotararii judecatoresti definitive.
Din acest punct de vedere somatia emisa nu ar fi incalcat dispozitiile O.G. nr.22/2002, insa, dupa cum se poate observa, in actul de executare silita emis in data de 05.06.2013 se pune in vedere debitorilor ca, in termen de o zi, sa achite in favoarea creditorilor suma de 935.241 lei. Ca urmare, nu este vorba doar despre incercarea creditorilor de a impulsiona debitorii sa includa in bugetul aferent si suma pe care le-o datoreaza cu titlul de despagubiri, ci despre un act de executare silita prin care acestora li se pune in vedere obligativitatea de plata in termen de o zi de la primirea somatiei.
În aceste conditii, si tinand cont de practica instantei de control potrivit careia trebuia urmata procedura speciala prevazuta in mod expres in cazul creantelor datorate din bugetul contituit cu aceasta destinatie, instanta a apreciat ca se impune admiterea contestatiei la executare si, in temeiul art.719 alin.1 NCPC s-a dispus anularea formelor de executare silita indeplinite in dosarul executional nr.488/2013 al B. C. M. R..
În ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii silite, potrivit art.718 alin.1 NCPC instanta poate dispune suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare. In cazul de fata, contestatia la executare a fost solutionata la termenul de judecata fixat, astfel incat s-a impus respingerea cererii de suspendare a executarii silite.
Împotriva sentinței civile examinate, a declarat apel S. A. N. (f.2-7), solicitând admiterea prezentului apel și în consecință modificarea Sentinței civile nr.14.137/30.10.2013 pronunțată de Judecătoria C.-N. în sensul respingerii contestației la executare formulată de către contestatorii M. C.-N. și P. M. C.-N.; obligarea intimaților M. C.-N. și P. municipiului C.-N. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivele apelului a învederat că Sentința civilă nr.14.137/30 Octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria C.-N. este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
În mod nelegal și netemeinic Judecătoria C.-N. a admis contestația la executare formulată de către M. C.-N. și P. municipiului C.-N., sens în care a reținut că somația, actul de executare silită emis la data de 05.06.2013 prin care se pune în vedere debitorilor ca în termen de o zi să achite în favoarea creditorilor suma de 935.241 lei este nelegal raportat la faptul că procedura de executare silită este guvernată de dispozițiile OG nr. 22/2002.
În acest sens, instanța a reținut: "Astfel, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina Instituțiilor si autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau după caz de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Aceste creanțe nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat, pentru acoperirea cheltuielilor de organizare șl funcționare Inclusiv a celor de personal. Intimatul din cazul de față cunoștea aceste dispoziții legislative șl după cum se poate observa a insistat în a menționa că a respectat termenul de 6 luni prevăzut de art.2 din O.G. nr.22/2002 Iar prin somația emisă în dosar execuțional a urmărit doar "atenționarea" debitorilor în ceea ce privește obligația de plată pe care o au față de dânsul. în acest interval de 6 luni în care precizează că nu se efectuează alte acte de executare silită debitorii au obligația de a solicita includerea în buget și a sumei pe care trebuie să o achite în baza hotărârii judecătorești definitive.
Din acest punct de vedere somația emisă nu ar fi încălcat dispozițiile O.G. nr.22/2002 însă după cum se poate observa în actul de executare silită emis în data de 05.06.2013 se pune în vedere debitorilor ca în termen de o zi să achite în favoarea creditorilor suma de 935.241 lei. Ca urmare nu este vorba doar despre încercarea creditorilor de a impulsiona debitorii să inclusă în bugetul aferent șl suma pe care Ie-o datorează cu titlu de despăgubiri ci despre un act de executare silită prin care acestora li se pune în vedere obligativitatea de plată în termen de o zi de la primirea somației."
Potrivit art.425 lit. b Cod procedură civilă: "(1) Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;"
Astfel, orice hotărâre judecătorească trebuie motivată în fapt și în drept, exigențe care nu sunt întrutotul îndeplinite în ceea ce privește sentința atacată, atâta timp cât prima instanță nu a făcut nici o referire la susținerile subsemnatului din întâmpinare, la practica judiciară invocată, sens în care nu a arătat care sunt considerentele pentru care acestea au fost înlăturate.
Subliniază faptul că rațiunea si obligativitatea motivării oricărei hotărâri constă în faptul că motivarea, tocmai prin expunerea sistematică a considerentelor de fapt și de drept, constituie o garanție a cunoașterii temeiurilor care au format convingerea instanței și au condus la soluția dată cauzei, ceea ce implică și arătarea raționamentul instanței pentru care a înlăturat susținerile uneia dintre părți.
Astfel, în mod nelegal prima instanță a apreciat că executarea silită realizată împotriva unei autorități publice este temporizată automat, prin lege, prin instituirea unui termen de 6 luni de la data comunicării somației, sens în care dispozițiile art.2, 3,4 și 6 din O.G. nr.22/2001 au fost interpretate eronat de către instanță.
Potrivit art.2 din O.G. nr.22/2001 "Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului."
Potrivit art.3 din O.G. nr.22/2001 „în cazul în care instituțiile publice nu îsi îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art.2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Practica judiciară a stabilit faptul că O.G. nr.22/2002 nu instituie un termen de grație de 6 luni., ci se referă expres la ipoteza în care executarea silita "nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, lipsă a fondurile care trebuie dovedită, nefiind prezumată.
Subliniază faptul că prima instanță nu a analizat în nici un fel susținerile subsemnatului și nici practica invocată, după cum nu a luat în considerare nici
potrivit căreia așa zisul termen de gratie acordat în favoarea instituțiilor publice, prevăzut de O.G. nr.22/2002,
În acest sens, prin Decizia nr.911 din 05 Martie 2013 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă. Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat că instituția publică are îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității si de a executa de bunăvoie o hotărâre judecătorească care îi este opozabila.
Or, în speță, instanța a constatat că între momentul la care sentința comercială a devenit executorie si dată formulării de către creditor a cererii de executare silită, nu a existat nici un demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu, iar, în lipsa demersurilor necesare pentru obținerea fondurilor, simpla lipsă de lichidități nu poate constitui un motiv de scutire a debitoarei de la executarea silită.
Astfel, prima instanță a nesocotit și dispozițiile art.4 din O.G. nr. 22/2002 potrivit cărora "(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plătii sumelor stabilite prin titluri executorii. (2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art.47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale ari.49 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice focale".
Prima instanță nu s-a "preocupat" deloc de dovada demersurilor pe care contestatorii aveau obligația a le realiza potrivit dispozițiilor legale, având în vedere faptul că Sentința civilă nr.448/2012 în temeiul căreia s-a început executarea silită în dosar execuțional nr.448/2013 a fost pronunțată la data de 30 mai 2012 (apelul contestatorilor fiind respins prin Decizia nr. 112/A/2012 pronunțată de Tribunalul C. la data de 18 Octombrie 2012) iar somația a fost emisă la data de 05 Iunie 2013.
Astfel, existența unui pretins dezechilibru, pretinsa imposibilitate de onorare a unor obligații, contracte, etc. … În cazul achitării sumei stabilită prin titlul executoriu în favoarea subsemnatului au fost invocate de către contestatori după aproape un an de la data pronunțării sentinței care reprezintă titlu executoriu, fără nici o dovadă în susținerea acestora .
Totodată, instanța nu a făcut nici o referire și nu a luat în considerare nici dispozițiile art. 6 din OG nr. 22/2002 potrivit cărora „(1) în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plata în condițiile prevăzute la art. 1 alin, di, art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de gratie sau/si stabilirea unor termene de plata eșalonată a obligației respective”.
Așa cum a arătat, dovada unor motive temeinice a imposibilității de îndeplinire a obligației de plată nu a fost făcută de către contestatori și nici o solicitare de amânare a executării sau de eșalonare a obligației de plată, ci contestatorii s-au limitat în a arăta că aceștia beneficiază - în virtutea legii fără vreo dovada a lipsei fondurilor - de un termen de grație de 6 luni, iar prima instanță în mod nelegal a achiesat la această susținere.
Subliniază faptul că somația la care se refera art.2 din O.G. nr.22/2002 este aceeași la care se refera art. 667 Noul Cod de procedură civilă, adică este actul care anunță executarea si In raport cu instituțiile bugetare poate determina curgerea termenului de 6 luni, sub rezerva dovedirii lipsei fondurilor și a demersurilor realizate în vederea îndeplinirii obligației de plată.
Astfel, în cuprinsul somației comunicată contestatorilor au fost amintite dispozițiile Codului de procedură civilă respectiv art.731 alin.1 și art.667 din Noul Cod de procedură civilă potrivit căruia „Debitorul va fi somat să își îndeplinească obligația, de îndată sau în termenul acordat de lege, cu arătarea că, în caz contrar, se va proceda la continuarea executării silite”, cu precizarea că executor a indicat în aceeași somație și dispozițiile Legii nr.110/2007 care modifică și completează O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii.
Subliniază totodată faptul că. așa cum a mai arătat, somația în sine, ca act de executare nu poate fi întocmită decât în conformitate cu Codul de procedură civilă, mai exact a dispozițiilor art.667. iar incidența dispozițiilor O.G. nr.22/2001 este condiționată de dovezile mai sus amintite, cu precizarea că aceste aspecte sunt ulterioare întocmirii somației.
Subliniez faptul că împrejurarea că dispozițiile legale interzic achitarea sumelor stabilite prin titluri executorii din bugetele de organizare, funcționare, personal, etc. și impun aprobarea achitării acestor sume în cadrul bugetului sau plata de la titlurile de cheltuieli nu sunt argumente pentru acordarea unui termen de 6 luni contestatorilor. prin înfrângerea forței unui titlu executoriu.
Astfel, dispozițiile legale mai sus amintite trebuie coroborate cu obligația instituită în sarcina unităților bugetare prin art.4 din O.G. nr.22/2002 de a lua toate masurile ce se impun, pentru asigurarea în bugetele proprii a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, în caz contrar s-ar da posibilitatea contestatorilor de a-și invoca propria culpă, constând în neaprobarea plății acestor sume în bugetele proprii și lipsa oricăror demersuri pentru executarea obligației de plată.
Pe aceeași linie de idei, prima instanță a apreciat că "...trebuia urmată procedura specială prevăzută în mod expres în cazul creanțelor datorate din bugetul constituit cu această destinație" și or cele mai sus reținute nu instituie în nici un caz o obligație în sarcina subsemnatului creditor ci a contestatorilor debitori.
Astfel, Curtea de Apel București, prin Decizia civila nr.1165/2009 a reținut că „Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult, Curtea a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta pe parcursul unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească.".
Astfel, arătă faptul că în nici un caz nu a susținut în fața primei instanțe faptul că, contestatorii beneficiază de un termen de grație de 6 luni. A arătat doar că deși legea nu instituie în favoarea contestatorilor un termen de grație de 6 luni, în pofida acestui aspect. în dosarul execuțional nr.488/2013 al B.E.J. C. M. R. singurul act de executare silită realizat este somația, fără a se proceda la alte acte de executare cum ar fi poprirea, de natură a crea pretinsul dezechilibru susținut de contestatori.
Astfel, a arătat prin întâmpinarea formulată, fără ca prima instanță să analizeze în vreun fel, faptul că practica judiciară aplică cu prioritate prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, față de dispozițiile O.G. nr.22/2002.
Astfel, o autoritate a statului nu poate folosi ca pretext al neexecutării lipsa de fonduri, deoarece fiecare stat are obligația de a deține un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a-și îndeplinii obligațiile care îi revin (cauza Budov contra Rusiei, cauza Sacaleanu contra României).
În concret:
1.Prin Sentința civilă nr.4307/2011 Tribunalul B. a reținut „Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității si de executa de bunăvoie hotărârile judecătorești de condamnare a lor, termenul rezonabil prevăzut de art.6 fiind aplicabil si în faza executării silite (a se vedea, in acest sens, cauza Ruianu c. României, cauza Pini s.a. contra României, S. c. României, V. lonescu c. României, S. P. c. României).
Curtea, în cauza S., a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanța împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. Cu alte cuvinte, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plații debitului constituie si o atingere adusa dreptului prevăzut de art. I Protocolul I. ". în consecința, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor hotărâri irevocabile, lipsa fondurilor nefiind un motiv iustificat pentru întârziere.".
2.Judecătoria Sectorului 1, prin Sentința civila nr._/2003 a înlăturat de la aplicare prevederile O.G. nr.22/2002 cu următoarea motivare: „Raportat la hotărârea pronunțata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cauza S. vs. România, instanța apreciază că dispozițiile art.2 din Ordonanța Guvernului nr.22/2002. astfel cum au fost modificate prin Legea nr.110/2007 care instituie un termen de 6 luni în favoarea debitorului instituție publică, pentru a-și îndeplini obligația de plata, termen în care debitorul nu poate fi supus executării silite, chiar condiționat de probarea lipsei fondurilor alocate pentru executarea obligației de plata, constituie o încălcare a dreptului creditorului la un proces echitabil, contrară prevederilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale.
D. urmare, constatând existența unui conflict intre dispozițiile art.2 din Ordonanța Guvernului nr.22/2002. astfel cum au fost modificate prin Legea nr.110/2007 și prevederile art.6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, instanța. în baza art.11 și 20 alin.2 din Constituție, având în vedere forța supralegislativă a tratatelor internaționale în materia drepturilor omului în dreptul intern, va înlătura de la aplicare dispozițiile art.2 din Ordonanța Guvernului nr.22/2002. astfel cum au fost modificate prin Legea nr.110/2007. ".
3.Judecătoria Năsăud, prin Sentința civilă nr.1605/2010 a reținut: „instanța constată încălcarea în cauză și a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.,..Astfel, potrivit art.20 din Constituția României, în cazul în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului in care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
4.Judecătoria Beiuș prin Sentința civilă nr.1621/2009, Judecătoria Sfantu G., prin Sentința civilă nr.1878/2009, Judecătoria Băilești prin Sentința civila nr.861/2011, Judecătoria Târgu Cărbunești prin Sentința civila nr. 1366/2011, Judecătoria Reghin prin Sentința civila nr.298/2011 au constatat conflictul între prevederile O.G. nr.22/2002 și cele ale Convenției., înlăturând de la aplicare prevederile normei naționale.
În consecință, apreciază că prima instanță avea obligația de a analiza temeinic și legal susținerile subsemnatului, analiză care putea avea ca efect protejarea titlului executoriu deținut de subsemnatul, titlu executoriu care a devenit inoperat prin sentința pronunțată de Judecătoria C.-N..
În concret, arătă faptul că în cauza S. P. c. României Curtea a reamintit că dreptul de acces la justiție garantat de articolul 6 din convenție protejează de asemenea și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii. Curtea menționează:, "fa consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicata, anulată sau întârziată într-un mod excesiv," „
Mai mult Curtea europeană a considerat „Imposibilitatea pentru reclamant de a obține executarea completă a acestei încheieri constituie o ingerința în dreptul său la respectarea bunurilor, așa cum este prevăzut de prima fraza a primului alineat al art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție Prin refuzul lor de a executa încheierea conform dispozitivului său, autoritățile naționale l-au privat pe reclamant de dreptul său de proprietate”.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.466 și următoarele, art.480 Noul Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată (f.25-27) M. C.-N. și P. municipiului C.-N. au solicitat respingerea apelului declarat de creditor împotriva Sentinței civile nr._/30.10.2013 și menținerea soluției de admitere a contestației la executare formulata de contestatori împotriva actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr.488/2013 al B.E.J. C. M. R..
Prin răspunsul la întâmpinare S. A. N. (f.34-35) a solicitat înlăturarea susținerilor și apărărilor formulate prin întâmpinare și a admite apelul așa cum a fost acesta formulat, subliniind punctual aspectele privitoare la sensul dispozițiilor O.G. nr.22/2002, care contravin vădit susținerilor contestatorilor intimați din întâmpinare.
În ședința publică din data de 03 Aprilie 2014, în baza dispozițiilor art.650 alin.3 Noul Cod de procedură civilă, coroborat cu art.247, 248 Noul Cod procedură civilă, tribunalul, a invocat excepția tardivității formulării prezentului apel.
Excepția este întemeiată pentru considerentele ce urmează:
Sentința civilă nr._/2013 a Judecătoriei C.-N. a fost pronunțată în dosarul civil nr._ avand ca obiect contestație la executare.
Potrivit dispozițiilor art.650 al.2 din N.C.P:C. instanța de executare soluționează… contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, iar conform al.3 al aceluiași articol, „hotărarile pronunțate de instanța de executare sunt executorii și pot fi atacate numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel”.
Ca atare, în cazul contestațiilor la executare, prin norme speciale, derogatorii de la dreptul comun, este instituit un termen de 10 zile de la comunicare, în care poate fi exercitată calea de atac a apelului împotriva hotărarilor primei instanțe.
În speță sunt pe deplin aplicabile aceste prevederi legale, ținand seama de faptul că hotărarea atacată a fost pronunțată de instanța de executare în cadrul unei contestații la executare.
Aceasta chiar și în condițiile în care în cuprinsul hotărarii contestate s -a menționat că termenul de exercitare a apelului este de 30 de zile de la comunicare întrucat, conform principiului legalității căii de atac, aceasta este prevăzută de lege și nu de judecător.
Tribunalul constată că apelul a fost promovat la data de 09.12.2013 (f. 2), cu nesocotirea termenului prevăzut de art. 650 al.3 NCPC, conform căruia termenul de apel este de 10 zile de la comunicare în cazul cererilor avand ca obiect contestație la executare în condițiile în care hotărarea apelată a fost comunicată intimatului apelant la data de 13.11.2013.
Având în vedere cele expuse și în temeiul art. 247 al.1, art.248 al.1 NCPC, coroborat cu art. 650 al.3 NCPC, urmează să fie admisă excepția tardivității introducerii apelului cu consecința respingerii ca atare a apelului declarat de intimatul S. A. N., împotriva Sentinței civile nr.14.137/30 Octombrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr.14._ al Judecătoriei C.-N., pe care o va mentine in totul.
Raportat la soluția adoptată în cauză, față de împrejurarea că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată, acestea nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității apelului.
Respinge ca tardiv apelul declarat de intimatul S. A. N., împotriva Sentinței civile nr.14.137/30 Octombrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr.14._ al Judecătoriei C.-N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 03 Aprilie 2014.
Președinte, M. O.-S. | Judecător, D.-I. T. | |
Grefier, A.-P. Boțioc |
Red. /Pregătit pentru motivare A.P.B./ 03 Aprilie 2014
Red. M.O.S./5 exemplare/14.04.2014
Judecător fond: A. N. – Judecătoria C.-N.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 656/2014. Tribunalul CLUJ | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 588/2014.... → |
|---|
