Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 573/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 573/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 29879/211/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 573/R/2014

Ședința publică din 09 Septembrie 2014

Instanța alcătuită din:

PREȘEDINTE D. T.

JUDECĂTOR C.-V. B.

JUDECĂTOR D.-I. T.

GREFIER G.-C. Ț.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta recurentă F. Y. A. împotriva Sentinței civile nr. 1036/05.02.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimații F. A. JOZSEF prin mandatar F. M., F. I., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei, avocat Kapcza Mikolt, mandatara intimatului F. A., numita F. M., asistată de avocat B. G. și F. I. personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul este declarat în termen legal, este motivat, comunicat, instanța este competentă să judece cauza.

La data de 09 iulie 2014, prin registratura instanței s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului, prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat.

Reprezentanta recurentei învederează instanței faptul că a ridicat de la dosar un exemplar din întâmpinare, anterior începerii dezbaterilor.

La acest termen, reprezentanta recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2827 lei și timbru judiciar de 5 lei.

Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul admiterii acțiunii conform petitelor formulate, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Intimata F. I. solicită respingerea recursului, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de instanța de fond.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1036/05.02.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F. Y. A. în contradictoriu cu pârâții F. A. IOZSEF si F. I..

S-a admis in parte cererea reconventională formulată de pârâtul reclamant F. A. IOZSEF prin mandatar F. M., în contradictoriu cu reclamanta pârâta F. Y. A..

S-a constatat că reclamanta si pârâții sunt moștenitorii defunctului F. A., decedat in data de 17.11.2006 si au dobândit masa succesorală astfel: - în cotă de ¼ reclamanta F. Y. A. în calitate de soție supraviețuitoare, - în cota de 3/8 parte pârâtul-reclamant F. A. IOZSEF in calitate de fiu, - în cotă de 3/8 parte pârâta F. I. in calitate de fiica.

S-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul F. A. se compune din: cota de ½ parte din imobilul situat in Cluj-N., .. înscris in CF nr. 53 Cluj-N., cota de ½ parte din autoturismul marca VW Passat an de fabricație 2000 cu nr. de înmatriculare_, dreptul de concesiune asupra locului de mormânt din Cimitirul Central .. 1097/a.

S-a dispus partajul masei succesorale prin atribuirea tuturor bunurilor in favoarea reclamantei cu titlu de moștenire si partaj.

S-a dispus înscrierea in carta funciară a dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la cota de ½ parte din imobilul situat in Cluj-N., . jud. Cluj, înscris in CF nr. 53 Cluj-N., dobândit prin succesiune si partaj.

A fost obligată reclamanta ca in termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să achite suma de 8062,5 euro, in echivalent lei conform cursului BNR de la data plății si 112,5 lei în favoarea pârâtului-reclamant F. A. IOZSEF, cu titlu de sultă aferentă cotei de 3/8 parte din bunurile succesorale.

A fost obligată reclamanta ca in termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să achite suma de 8062,5 euro, in echivalent lei conform cursului BNR de la data plății si 112,5 lei în favoarea pârâtei F. I., cu titlu de sultă aferentă cotei de 3/8 parte din bunurile succesorale.

S-a dispus compensarea parțială a cheltuielilor de judecată suportate de părți si in consecință: a fost obligată pârâta F. I. să achite suma de 2645,71 lei in favoarea reclamantei reprezentând parte din taxa de timbru achitată, a fost obligată reclamanta să achite pârâtului-reclamant F. A. Ioysef suma de 1000 lei reprezentând parte din onorariul avocațial achitat.

S-au respins ca neîntemeiate restul capetelor de cerere din cererea principală, s-au respins ca neîntemeiate restul capetelor de cerere din cererea reconvențională.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

F. A. a decedat in data de 17 noiembrie 2006 (f. 53). Reclamanta este sotia defunctului (f. 88), paratul reclamant reconventional F. A.-Iozsef este fiul (f. 60) iar parata F. I. este fiica defunctului (f. 59) din prima căsătorie.

Părțile au încercat dezbaterea succesiunii pe cale notariala in dosarul nr. 120/2009 instrumentat de BNP Asociati Fuchs. Prin incheierea din data de 20.09.2009, notarul public R.-M Fuchs a constatat ca partile nu se inteleg cu privire la compunerea masei succesorale si conform art. 78 din Legea nr. 36/1995 i-a indrumat spre instanta de judecata (f. 69). S-a retinut din cuprinsul încheierii, care nu a fost contestată, ca succesiunea a fost acceptata atat de sotia supravietuitoare cat si de copiii defunctului.

Acceptarea succesiunii s-a efectuat in mod tacit de mostenitori. Pentru a retine aceasta, instanta a avut in vedere declaratiile date de reclamanta si F. I. in fata notarului (f.62,63). Chiar daca in cursul interogatoriului administrat in cauza, F. I. a precizat ca nu a preluat bunuri din masa succesorala (f. 114,115), instanta a luat in considerare declaratia autentica data de aceasta, dat fiind caracterul irevocabil al acceptarii mostenirii. Se retine ca deși a contestat calitatea de moștenitoare a paratei F. I., reclamanta nu a atacat nici declaratia autentica de acceptare a mostenirii si nici incheierea notarului in care se ia act de aceasta manifestare de voință. Cu privire la paratul reclamant F. A., instanta a retinut ca acesta a acceptat expres succesiunea prin declaratia data in 28 august 2009 in fata consulului Romaniei (f. 65). Chiar daca declaratia a fost redactată ulterior termenului de acceptare a mostenirii, instanta a retinut ca paratul-reclamant are calitatea de mostenitor, stabilita in dosarul succesoral de catre notarul public (f. 69).

Conform art. 76 al. 1 din Legea nr. 36/1995, (in forma in vigoare la data dezbaterii succesiunii 29.09.2009) „În cadrul procedurii succesorale, notarul public stabilește calitatea moștenitorilor și legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum și compunerea masei succesorale.”

Conform art. 78 din acelasi act normativ (1)Procedura succesorală se poate suspenda în următoarele cazuri:  

a) au trecut 6 luni de la deschiderea succesiunii și, deși au fost legal citați, succesibilii nu s-au prezentat ori au abandonat procedura succesorală, fără a cere eliberarea certificatului de moștenitor și exista dovada ca cel puțin unul dintre ei a acceptat moștenirea;  

b) succesibilii își contesta unii altora calitatea sau nu se înțeleg cu privire la compunerea masei succesorale și la întinderea drepturilor care li se cuvin;  

c) moștenitorii sau alte persoane interesate prezintă dovada ca s-au adresat instanței de judecată pentru stabilirea drepturilor lor.  

(2) În încheierea de suspendare se consemnează elementele care au rezultat din dezbateri, până la momentul suspendării, cu privire la identitatea celor prezenți, opțiunea succesorală a acestora și compunerea masei succesorale.  

(3) În cazurile prevăzute la alin. 1 lit. b), notarul public stabilește prin încheiere masa succesorală, cu precizarea bunurilor sau a drepturilor care se contesta, întinderea drepturilor moștenitorilor și motivele neintelegerii, îndrumând părțile să soluționeze neînțelegerile dintre ele pe cale judecătorească.  

F. de situatia de fapt retinuta si raportat la dispozitiile legale redate mai sus, s-a retinut ca paratilor li s-a stabilit calitatea de mostenitori in cadrul procedurii notariale, iar actul care atesta aceasta, respectiv incheierea notarului nu a fost contestat.

In consecinta, conform art. 76 al. 1 si art. 78 al. 2 si 3 coroborate cu art. 669, 689 C.civ.(1864) instanta a constatat ca atat reclamanta cat si parata F. I. si paratul reclamant F. A. Iozsef au calitatea de moștenitori si a stabilit cotele la care sunt îndreptățiți fiecare astfel: 1/4 parte reclamanta in calitate de sotie supravietuitoare, 3/8 parte fiii defunctului.

Cu privire la masa succesorala ramasa dupa defunct, instanta a retinut din inscrisurile depuse (f. 54-58) coroborate cu recunoasterile partilor, ca este compusa din: 1) cota de ½ parte din imobilul situat in Cluj-N., .. înscris in CF nr. 53 Cluj-N.; 2) cota de ½ parte din autoturismul marca VW Passat an de fabricație 2000 cu nr. de înmatriculare_ ; 3) dreptul de concesiune asupra locului de mormânt din Cimitirul Central .. 1097/a.

Solicitarea paratului reclamant reconventional F. A.-Iozsef de a se include in masa succesorala si bunurile mobile polizor multifunctional, respectiv costum barbatesc, a fost respinsa ca neintemeiata. S-a retinut din declaratia martorului T. G. ca defunctul a făcut cadou paratului polizorul multifuncțional in urma cu multi ani (f. 120), prin urmare bunul se afla in proprietatea paratului la momentul decesului lui F. A.. Cu privire la costumul de culoare neagra, paratul nu a dovedit nici existenta acestuia nici ca ar fi apartinut defunctului. Mentiunile martorului cu privire la costum nu sunt utile solutionarii cauzei, deoarece nu provin din constatari personale, ci din relatarile sotiei paratului.

În temeiul art. 673¹◦ C.pr.civ, față de solicitarea reclamantei, văzând si pozițiile paratului reclamant F. A.-Ioysef si a paratei F. I. a dispus partajul masei succesorale prin atribuirea tuturor bunurilor in favoarea reclamantei cu titlu de moștenire si partaj. S-a retinut ca ambii fii ai defunctului au solicitat stabilirea sultei ce li se cuvine pentru partea din moștenire (f. 72,91). Cu privire la solicitarea paratei F. I. de a i se atribui dreptul de concesiune asupra locului de mormânt, instanta a retinut ca partajul in aceasta modalitate nu este oportun, avand in vedere ca parata are domiciliul in Ungaria.

În temeiul art. 28 din Legea nr. 7/1996 a dispus înscrierea in cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la cota de ½ parte din imobilul situat in Cluj-N., . jud. Cluj, înscris in CF nr. 53 Cluj-N., dobândit prin succesiune si partaj.

Valoarea masei succesorale a fost stabilita de parti in sedinta publica din data de 12.03.2013 respectiv: 20.000 euro pentru cota de ½ parte din apartament, 1500 euro pentru cota de ½ parte din autoturism si 300 euro pentru dreptul de concesiune.

Deoarece întreaga masa succesorala a fost atribuită reclamantei, raportat la valoarea masei succesorale de 21.500 euro si 300 lei, reclamanta a fost obligată, al.conform art. 673 2 C.pr.civ., să achite, in termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri in favoarea celorlalți moștenitori sulte raportat la cotele părți din moștenire ce le revin astfel: - 8062,5 euro, in echivalent lei conform cursului BNR de la data plății si 112,5 lei în favoarea pârâtului-reclamant F. A. IOZSEF, sultă aferentă cotei de 3/8 parte din bunurile succesorale; - 8062,5 euro, in echivalent lei conform cursului BNR de la data plății si 112,5 lei în favoarea pârâtei F. I., sultă aferentă cotei de 3/8 parte din bunurile succesorale.

Cu privire la cheltuielile de judecata instanta a retinut urmatoarele:

Reclamanta a achitat suma de 4929,45 lei taxe judiciare (f. 29, 100, 101) iar paratul reclamant F. A. suma de 2125, 8 lei cu acelasi titlu (f. 74-76). Avand in vedere ca partajul profita tuturor părților, acestea sunt datoare sa achite taxele de timbru aferente proporțional cu partea din moștenire ce le revine si culpa procesuala. S-a retinut ca reclamanta a achitat taxa de timbru aferenta pentru intreaga masa succesorala insa a cazut in pretentii fata de parati cu privire la calitatea lor de mostenitori si cotele aferente acestora. De aceea, paratul-reclamant va suporta taxa de timbru de 2125,8 lei aferenta părții din moștenire ce i-a revenit, iar parata F. I., care nu a avansat nici o suma cu acest titlu a fost obligata sa achite in favoarea reclamantei suma 2645,71 lei in favoarea reclamantei reprezentând parte din taxa de timbru achitată. Cu privire la onorariul avocațial, s-a retinut ca paratul-reclamant a achitat suma de 2000 lei (f. 133,134). Deoarece reclamanta a căzut partial in pretenții cu privire la calitatea de mostenitor a paratului si partea ce i se cuvine din succesiune, instanta a obligat-o sa achite parte din onorariul avocatial in suma de 1000 lei. In consecinta, in temeiul art. 274-276 C.pr.civ. instanta a dispus compensarea partiala a cheltuielilor de judecata conform celor de mai sus.

Pentru toate aceste considerente instanta a admis in parte cererea de chemare in judecata, a admis in parte cererea reconventionala conform dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta F. Y. A., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul de a constata că apelanta este singura moștenitoare acceptantă după soțul său defunct F. A. decedat la 17.11.2006, cu ultimul domiciliu în Cluj, ., în calitate de soție supraviețuitoare; de a constata că cei doi pârâți sunt străini de moștenire, prin neacceptare în termenul de opțiune succesorală; de a constata apoi că întreaga masă succesorală revine apelantei, în calitate de unică moștenitoare a defunctului; de a dispune întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în cartea funciară nr. 53 Cluj, ., în favoarea apelantei cu titlu de moștenire și partaj, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că sentința instanței de fond este vădit nefondată, aceasta dă interpretări total eronate unor instituții de bază, cum este termenul de opțiune succesorală și modalitatea exercitării dreptului de opțiune succesorală.

Termenul de opțiune succesorală potrivit art. 700 c.civ. este de 6 luni de la deces și are potrivit literaturii și practicii judiciare, caracterul unui termen de prescripție. Exercitarea dreptului de opțiune succesorală trebuie să aibă loc înlăuntrul termenului de 6 luni - indiferent că este vorba despre o acceptare expresă sau tacită a moștenirii.

Prin urmare, în caz de acceptare tacită a moștenirii - acceptare de care se prevalează cei doi pârâți din prezenta cauză - actele, faptele de acceptare tacită trebuie să fi avut loc înlăuntrul acestui termen.

O declarație unilaterală, ulterioară, dată la 3 ani de la data decesului, potrivit căreia ar fi acceptat tacit moștenirea în termen, nu produce niciun efect - atâta timp cât este mai mult decât evident că niciunul dintre pârâți nu a făcut niciun act de acceptare tacită în termenul prevăzut de lege.

Este total greșită și ilogică susținerea instanței de fond în sensul că acceptarea succesiunii s-a efectuat în mod tacit de moștenitori, în baza declarațiilor autentice din 2009.

O asemenea reținere înseamnă că, instanța ignoră cu desăvârșire existența termenului legal de opțiune succesorală-considerând, că printr-o declarație autentică mult ulterioară, acesta poate fi nesocotit.

Este de asemenea total greșită reținerea, că notarul public ar fi stabilit în cadrul dosarului succesoral calitatea de moștenitor. Notarul a dat încheiere de suspendare tocmai datorită faptului că părțile nu s-au înțeles, prin urmare, notarul nu a stabilit, și nici nu putea să stabilească nimic.

Stabilirea calității de moștenitor de către notar se poate face doar prin eliberarea unui certificat de calitate de moștenitor; sau certificat de moștenitor - și nu printr-o încheiere de suspendare, care arată tocmai că părțile nu s-au înțeles. Reținerile notarului dintr-o încheiere de suspendare nu stabilesc calitatea de moștenitor, ci doar încheierea finală-pe baza căreia se eliberează certificat de moștenitor.

Prin urmare, în baza art. 76 și 78 al. 2 și 3 din Legea 36/1995 - atâta timp cât nu s-a finalizat procedura succesorală, constatările notarului nu sunt opozabile reclamantului care le contestă tocmai prin acest proces.

Art. 88 din L.95/1995 Legea notarilor publici al. 1: „Cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte. „

Prin urmare, textul de lege prevede posibilitatea atacării certificatului de moștenitor, sau certificatul de calitate de moștenitor, care fac dovada deplină a calității de moștenitor și cotei care se cuvine fiecărui moștenitor și nu a vreunui act anterior acestuia. Niciunui alt act al notarului legea nu conferă o asemenea forță, prin urmare instanța nu poate reține un asemenea efect unei încheieri de suspendare.

Intimații au depus intâmpinare la recursul reclamantei, prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefundat, cu cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea ședinței publice din data de 09 septembrie 2014, în temeiul art. 282¹ C.pr.civ., instanța a recalificat calea de atac promovată în cauză ca fiind recurs.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, tribunalul reține următoarele:

Contrar susținerilor recurentei, calitatea de succesori a părților împrocesuate a fost stabilită prin Încheierea civilă din 29.09.2009, dată de B.N.P. R. M. FUCHS, în dosar succesoral, 120/2009.

În cuprinsul acestui act s-a reținut că soția supraviețuitoare și copiii defunctului au acceptat succesiunea, iar aspectul asupra cărora succesorii nu s-au înțeles este compunerea masei succesorale.

Această încheiere nu a fost atacată, astfel încât, aspectele asupra cărora părțile s-au înțeles în procedura notarială rămân rezolvate atâta timp cât încheierea notarială nu este atacată.

Din cuprinsul disp. art. 78 din Legea nr. 36/1995, rezultă că urmează să facă obiect de dezbatere judiciară aspectele cu privire la care părțile nu s-au înțeles.

Certificatul de moștenitor poate fi emis de către notar, iar acesta constituie actul de finalizare a procedurii succesorale notariale, numai în condițiile în care există consensul succesorilor cu privire la calitatea lor de moștenitori, la masa succesorală, la cotele ce le revin.

Neexistând acord în toate aceste chestiuni, notarul nu poate emite certificatul de moștenitor, însă neînțelegerea succesorilor asupra unui aspect dintre acestea, nu poate lipsi de efecte întreaga dezbatere purtată în procedura succesorală până în acel moment. Dacă ar fi așa, ar fi lipsit de sens, ca legiuitorul să impună notarului, în cuprinsul art. 68 din Legea nr. 36/1995 in forma in vigoare la data instrumentării dosarului succesoral, să consemneze în încheierea de suspendare toate elementele care au rezultat din dezbatere, până la momentul suspendării și ar fi prevăzut, ca soluționarea pe cale judecătorească să se facă cu privire la toate aspectele ce interesează succesiunea, nu numai asupra acelora cu privire la care părțile nu s-au înțeles.

În condițiile arătate nu se poate discuta dacă succesorii au făcut într-adevăr acte de acceptare tacită a succesiunii, înăuntrul termenului de 6 luni, prevăzut de art. 700 C.civ.

În această critică a sa, recurenta ar trebui să se observe că nici în ceea ce o privește nu este probată existența unor acte de acceptare tacită a succesiunii in termenul de opțiune succesorală. Chiar dacă recurenta exercită posesia asupra unor bunuri din masa succesorală, această posesie este echivocă, căci își poate avea sorgintea în calitatea sa de proprietar a acestor bunuri și nu în intenția acceptării succesiunii.

Declarația autentică de acceptare a succesiunii dată de recurentă, datează tot din 2009, la fel ca cele date de pârâți. Așadar, în lipsa celor stabilite prin încheierea notarială, nici unul din succesori nu a făcut în dosar dovada vreunor acte de acceptare tacită a moștenirii.

Art. 68 din Legea nr. 36/1995, reglementează posibilitatea atacării certificatului de moștenitor de către cei vătămăți în drepturile lor prin în emiterea acestui act, însă art. 52 din același act normativ reglementează posibilitatea atacării cu acțiune in constatarea nulșității sau in anulare a oricărei incheieri intomcită de notar.În virtutea acestui text legal, reclamanta putea și trebuia să atace încheierea emisă de notar la 29.09.2009, în situația în care a considerat că acest act a constatat aspecte contrare realității, care o vatămă, însă art. 88 din Legea Notarilor Publici, nu îndreptățește susținerea recurentei, potrivit căreia certificatul de moștenitor ar fi singurul act emis în procedura succesorală notarială, care ar fi fost susceptibil de a fi atacat cu acțiune în anulare.

Pentru motivele arătate, recursul a fost găsit neîntemeiat și urmează a fi respins în temeiul art. 312 al.1 C.pr.c., păstrându-se în întregime, hotărârea atacată.

În temeiul art. 274 C.pr.c., recurenta va fi obligată să plătească intimatului F. A. Jozsef suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de F. Y. A. împotriva Sentinței civile nr. 1036/05.02.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.

Obligă recurenta să plătească intimatului F. A. Jozsef suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2014.

Președinte,

D. T.

Judecător,

C.-V. B.

Judecător,

D.-I. T.

Grefier,

G.-C. Ț.

Red. B.C./DACT. E.C./2 EXPL.

19 Septembrie 2014/2 ex

Jud.fond.D.-V. P.-Jud.Cluj-N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 573/2014. Tribunalul CLUJ