Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 644/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 644/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 13234/211/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIE CIVILĂ Nr. 644/R/2014

Ședința publică de la 01 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. T.

Judecător D. C.

Judecător A.-S. S.

Grefier O. A.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent N. O. împotriva sentinței civile nr. 8089 din 22.07.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. privind și pe intimat N. M. C., intimat N. G., având ca obiect ordonanță președințială ORDIN DE PROTECTIE.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă la prima strigare a cauzei recurentul personal N. O., lipsă fiind restul părților.

Recurentul solicită instanței lăsarea cauzei la a doua strigare, având în vedere că are angajat apărător ales în cauză și acesta încă s-a prezentat. Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru ora 10:30.

La a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, procuror C. I., recurentul personal și asistat de av. G. M., iar pentru intimații N. M. C. și N. G. se prezintă av. O. N. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

La data de 22 septembrie 2014, intimații N. M. C. și N. G. au depus prin registratura instanței întâmpinare la recursul formulat, având anexată chitanța reprezentând dovada achitării onorariului avocațial (filele 16-18).

Reprezentanta recurentului arată instanței că nu solicită comunicarea întâmpinării deoarece a luat cunoștință despre conținutul acesteia din sistemul ECRIS.

Tribunalul, verificându-și competența, constată că este competent material, teritorial și funcțional să judece prezentul apel, conform disp. art. 131, alin. 1 raportat la art. 95, alin. 3 din Codul proc. Civilă.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul pune în discuția părților excepția inadmisibilității invocate prin întâmpinare și acordă cuvântul totodată în dezbaterea recursului.

Reprezentanta recurentului av. G. M. solicită instanței respingerea excepției inadmisibilității recursului formulată pe cale de întâmpinare, admiterea recursului formulat, casarea în parte a hotărârii recurate cu consecința rejudecării și admiterea cererii formulate de către N. O. privind obligarea reclamantilor intimati la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta intimaților av. O. N. A. solicită instanței admiterea excepției inadmisibilității, respingerea recursului, arătând că prin recurs nu se impută nimic instanței de fond, aceasta procedând corect la acordarea cheltuielilor de judecată, partea care pretinde cheltuieli de judecată având obligația să facă dovada existenței și întinderii lor.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj pune în cauză concluzii de admitere a excepției inadmisibilității și respingerea căii de atac, în temeiul art. 452 Cod proc. civilă, acesta având obligația de a face dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată pretinse.

Apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, acesta aflându-se în stare de judecată, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 8089 din 22.07.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., s-a luat act de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții N. M. C. și N. G. în contradictoriu cu pârâtul N. O., având ca obiect emitere ordin de protecție.

S-a respins cererea pârâtului de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecata, ca nedovedita.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor art. 406 din Codul de procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisa.

Reclamanții, N. G. Și N. M. C. au depus la dosar, la data de 21.07.2014, cerere scrisă semnată, de renunțare la judecată.

În temeiul dispozițiilor legale menționate mai sus, și a principiului disponibilității părții în procesul civil, fata de manifestarea de voință a reclamanților, exprimata clar și fără echivoc în sensul de a se desesiza de acțiunea promovată și având în vedere că paratul nu s-a opus acestui demers, instanța a luat act de renunțarea la judecată.

Cu privire la cererea pârâtului de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, instanța a constatat ca la dosar nu au fost depuse înscrisuri care să facă dovada în acest sens, conform dispozițiilor art. 452 din Codul de procedură civilă, astfel că cererea a fost respinsă ca nedovedită.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul N. O., solicitând în baza disp.art.496 pct.l si 2 comb.cu disp.art. 498 pct.l N.C.Pr.civila sa dispună admiterea recursului, casarea in parte a hotărârii recurate cu consecința rejudecarii si admiterii cererii formulate de pârât privind obligarea reclamanților intimați la plata cheltuielilor de judecata în suma de 1000 lei.

În motivarea cererii se arată că instanța a respins cererea de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecata reprezentând onorar avocațial cu motivarea ca aceasta cerere nu a fost dovedita, chitanța privind achitarea onorariului nefiind depusa la dosar.

In baza disp.art. 492 N.C.Pr.Civila depune în anexă la recurs chitanța nr. 41/1 iulie 2014 care atesta achitarea de către pârât a onorariului avocațial in suma de 1000 lei, potrivit celor stabilite prin Contractul de asistenta juridica incheiat cu avocatul.

Din conținutul dosarului, rezulta in mod cert, ca lucrările avocațiale avute in vedere ca obiect al contractului de asistenta juridica, au fost executate, fiind redactata intampinarea, avocatul fiind prezent la toate termenele stabilite dupa incheierea contractului respectiv.

Având in vedere ca renunțarea la judecata de către reclamanți s-a făcut dupa comunicarea cererii de chemare in judecata, consideră ca sunt intrunite cerințele disp.art.406 pct.3 N.C.pr.civila sens in care sunt prezente si premisele disp.art. 488 pct.8 N.C.Pr.Civila

Prin întâmpinarea formulată de intimații N. M. C. și Intimat N. G., s-a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtul O. N. ca inadmisibil și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.

Instanța de fond nu a acordat cheltuieli de judecata deoarece nu era depusa dovada plații onorariului avocațial. Instanța de fond nici nu putea pronunța alta soluție, deoarece este legata de prevederile art. 452 NCPC care prevede, prin norma imperativa ,,Partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa facă, in condițiile legii, dovada existentei si întinderii lor, cel mai târziu la data încheierii dezbaterilor asupra fondului cauzei", ori la data încheierii dezbaterilor si nici in momentul pronunțării aceasta dovada nu a existat la dosar.

Considera ca recursul desi incadrat in drept pe prevederile art. 496 alin. (1) si (2) este de fapt nemotivat in drept, deoarece soluției instanței de fond nu i se poate aduce nicio critica. Singura critica care poate fi adusa este critica asupra pârtii care avea datoria sa faca dovada cheltuielilor de judecata. Prin declararea acestui recurs, recurenta incearca sa se folosească de propria sa vina ca sa obtina beneficii pentru ea.

Motivarea in drept, bazata pe prevederile art. 496 NCPC, cu susținerea ca chitanța depusa la acest moment ar fi proba noua in recurs este absurda, apreciind că nu este proba noua in recurs o chitanța care nu face obiectul niciunei teze probatorii administrata pe fondul cauzei.

Analizând, cu precădere, excepția inadmisibilității recursului invocată de intimați, tribunalul va reține că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care, potrivit disp. art. 406(6) Cod procedură civilă, renunțarea la judecată, cum este cazul în speță, se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare.

Analizând recursul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate și a celor de ordine publică, tribunalul reține următoarele:

Instanța de fond a reținut în mod corect că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată, de altfel nici recurenta nu contestă faptul că la dosarul de fond a omis să depună chitanța ce atestă plata onorariului avocatului, însă înțelege să facă această dovadă direct în fața instanței de recurs (f. 5).

Potrivit disp. art. 452 Cod procedură civilă în ceea ce privește dovada cheltuielilor de judecată, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Având în vedere că, în speță, chitanța care atestă plata onorariului avocatului aferent fondului procesului a fost depusă doar în recurs, tribunalul va reține că nu se poate complini, în calea de atac, lipsa dovezii de plată a cheltuielilor de judecată ocazionate în fața instanței de fond.

Raportat la cele de mai sus, în temeiul disp. art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de N. O. împotriva sentinței civile nr. 8089 din 22.07.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.

Văzând disp. art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă recurentul, care a pierdut procesul, va fi obligat să plătească intimaților 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs constând în onorariul avocatului, dovedit cu chitanța 0034/19.09.2014 de la fila 18.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția inadmisibilității.

Respinge ca nefondat recursul declarat de N. O. împotriva sentinței civile nr. 8089 din 22.07.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.

Obligă recurentul să plătească intimaților suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2014.

Președinte,

D. T.

Judecător,

D. C.

Judecător,

A.-S. S.

Grefier,

O. A.

O.A. 07 Octombrie 2014

Red. D.C./tehnored. G.Ț

2 ex./09.10.2014

Judecător fond C. S. – Judecătoria Cluj-N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 644/2014. Tribunalul CLUJ