Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 903/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 903/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 4212/219/2010**
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE CIVILĂ Nr. 903/2014
Ședința publică de la 09 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-S. S.
JUDECĂTOR: D. T.
GREFIER: D. I. D.
Pe rol rejudecarea apelului Minori și familie declarat de apelant-pârât P. C. A. împotriva Sentinței civile nr. 1164/27.09.2012, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., privind și pe intimat-reclamant P. D. A., intimat B. C. Română, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns niciuna dintre părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1164/27.09.2012, pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P. D. A., - în prezent M., împotriva pârâților P. C. A. și B. C. Română.
S-a admis în parte acțiunea reconvențională formulată de P. C. A. împotriva reclamantei P. D. A. – în prezent M. și s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu titlu de bun comun și contribuție egală imobilul situat în D., . nr. 2, ., înscris în C.F. ind. D. nr._, serial 1, cu nr. top. 4315/33/S/VII, de sub B.1 și B.2, imobil ce se compune din: 3 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 vestibul, 1 debara, 1 WC, 1 balcon, cu cota de 2,43/100 parte din părțile indivize comune înscrise în C.F. col. D. nr. 9260, serial 1, cu nr. top. 4315/33/S și serial 2, fără nr. top., de sub B.35 și B.36, ce constau din: . 40 apartamente, cu suprafața de teren de 846 m.p., cu părți indivize comune compuse din: fundațiile, acoperișul (terasa), scările (casa scării), uscător, racorduri și branșamente de apă, canal, gaz, încălzire centrală și electrice până la . canale termice, precum și folosința de teren în cota aferentă de 21/846 parte, înscris sub C.33 și C.34, evaluat la 152.000 lei, o mașină de spălat Indesit, evaluată la 1100 lei.
S-a dispus sistarea comunității de bunuri prin atribuirea imobilului în favoarea pârâtului, iar a bunului mobil în favoarea reclamantei.
S-a încuviințat înscrierea în CF a dreptului dobândit.
S-a menținut dreptul de ipotecă constituit în favoarea BCR S.A. prin Încheierea C.F. nr._/12.12.2007.
A fost obligat pârâtul să restituie reclamantei bunurile personale: 1 tablou evaluat la 200 lei, o bibliotecă evaluată la 2000 lei și o plapumă de lână evaluată la 50 lei sau c/v acestora de 2250 lei.
S-au respins capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumelor de 10.000 euro, 3000 euro, 2150 euro, 100 dolari, 32.045 lei.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei 75.400 lei sultă.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei 4330 lei cheltuieli de judecată și s-au compensat celelalte cheltuieli de judecată între părți.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Sentința civilă nr. 1070/10.06.2010 pronunțată de Judecătoria D. în Dos. nr._ s-a desfăcut căsătoria părților, prin divorț, minora rezultată din relațiile de căsătorie fiind încredințată spre creștere și educare la reclamantă. Părțile au fost căsătorite din data de 29 iulie 2007.
Din extrasul CF de la fila 288 din dosar, rezultă că imobilul situat în D., . nr. 2, ., înscris în C.F. ind. D. nr._, serial 1, cu nr. top. 4315/33/S/VII, de sub B.1 și B.2, imobil ce se compune din: 3 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 vestibul, 1 debara, 1 WC, 1 balcon, cu cota de 2,43/100 parte din părțile indivize comune înscrise în C.F. col. D. nr. 9260, serial 1, cu nr. top. 4315/33/S și serial 2, fără nr. top., de sub B.35 și B.36, ce constau din: . 40 apartamente, cu suprafața de teren de 846 m.p., cu părți indivize comune compuse din: fundațiile, acoperișul (terasa), scările (casa scării), uscător, racorduri și branșamente de apă, canal, gaz, încălzire centrală și electrice până la . canale termice, precum și folosința de teren în cota aferentă de 21/846 parte, înscris sub C.33 și C.34, are ca proprietar tabular din 12.12.2007 în baza Contractului de vânzare cumpărare nr. 1962 pe reclamantă și pârât în cota de 1/1 parte.
Prin Încheierea 11.045/12.12.2007 s-a înscris în C.F. în baza Contractului de garanție imobiliară emis de BCR Sucursala D. autentificat sub nr., 1860/12.12.2007, interdicția de înstrăinare, grevare, închiriere, dezmembrare, alipire, construire, demolare, restructurare și amenajare, fiind întabulat dreptul de ipotecă în favoarea BCR S.A., Sucursala D..
Imobilul a fost achiziționat în baza Contractului de vânzare cumpărare, autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 1962/2007 de Biroul notarului public V. M. cu prețul de 40.000 euro.
Prețul a fost achitat în două tranșe: avans de 10.000 euro și 30.000 euro prin contractarea unui credit ipotecar încheiat cu pârâta B.C.R., Sucursala D..
Prin Raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmită de expert tehnic judiciar Dr. Ing. V. V. (f. 187-199), s-a stabilit că valoarea tehnică a apartamentului dobândit de părți este de 126.900 lei, valoarea de circulație, finisat clasic așa cum era în 2009 este de 152.000 lei, iar în varianta B semifinisat așa cum era apartamentul la data inspecției (15.08.2011) avea valoarea de 136.000 lei. Expertul a constatat că s-au executat lucrări de investiții la apartamentul în timpul căsătoriei părților, în regie proprie, astfel: s-a achiziționat și montat o ușă metalică, s-au achiziționat și montat 5 uși din lemn, s-a confecționat un perete din sticlă (f. 198). Valoarea totală a lucrărilor de construcții a fost apreciată la 2.795 lei. În valoarea apartamentului semifinisat a fost inclusă și valoarea acestor învestiții.
Ca urmare a obiecțiunilor formulate de părți, expertul a întocmit tabelul de mișcare parcelară pentru apartamentul în litigiu (f. 295) și a întocmit varianta „C”: apartament finisat clasic dar din a cărui valoare se scade suma de 10.000 euro (42.940 lei) cât ar reprezenta avansul achitat de părinții reclamantei, adică suma de 152.000 lei – 42.940 lei = 109.060 lei.
În timpul căsătoriei, la 10.12.2007, părțile au contractat un credit, contractul fiind înregistrat sub nr._ la BCR – S.A. (f. 33), pe o durată de 300 luni pentru suma de 30.000 lei (f. 33-34).
Susținerile pârâtului în sensul că ar fi avut o cotă de participare la achiziționarea apartamentului de 75%, raportat la faptul că ulterior contractării creditului a plătit lunar rata aferentă la B.C.R.- SA nu sunt întemeiate în condițiile în care reclamanta a făcut dovada prin declarațiile martorilor audiați în cauză și prin înscrisurile depuse la dosar că în timpul căsătoriei a avut un loc de muncă, a realizat venituri, a fost ajutată pentru a suporta cheltuielile din familie cu diferite sume de bani și produse de către părinții ei.
Pârâtul nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă că ar fi avut o contribuție mai mare din punct de vedere financiar la achiziționarea apartamentului în litigiu.
Din interogatoriile luate părților (f. 87, 71-76), a rezultat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu titlu de bun comun și cu contribuție egală o mașină de spălat Indesit evaluată la 1100 lei. Cu privire la celelalte bunuri pretinse de reclamantă, în acțiune, respectiv mașina de spălat Whirlpool, 1 buc., în valoare de 1100 lei, cositoare iarbă FERARI, 1 buc., în valoare de 3000 lei,vană din fibră, 1 buc., în valoare de 600 lei, mobilier baie (dulap + chiuvetă), în valoare de 400 lei, moară, 1 buc., în valoare de 150 euro, pârâtul nu a recunoscut caracterul de bun comun al acestora la interogatoriu, iar reclamanta nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă a faptului că aceste bunuri există la valoarea pretinsă și au fost dobândite în timpul căsătoriei.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză și din interogatoriile părților a rezultat că următoarele bunuri au caracter personal fiind dobândite de reclamantă anterior căsătoriei: un tablou evaluat la 200 lei, o bibliotecă evaluată la 2000 lei și o plapumă din lână evaluată la 50 lei.
Reclamanta nu a făcut dovada calității de bun propriu cu privire la celelalte bunuri enumerate în lista anexă nr. 3 a acțiunii, și anume: set farfurii arcopal, 20 piese, în valoare de 150 lei; set tacâmuri inox, 24 piese, în valoare de 50 lei; plasmă Philips, 1 buc., în valoare de 2500 lei; car din lemn, nou, în valoare de 1500 lei; aparat DIGI, în valoare de 250 lei.
Reclamanta nu a făcut dovada că suma de 70.000 lei în echivalentul valoric al monedei euro de 10.000 euro a fost plătită din exteriorul patrimoniului comun al părților, cu titlu de avans de cumpărare a imobilului în litigiu iar în contractul autentificat sub nr.1962/2007, încheiat la 12.12.2007 nu este stipulat acest lucru, nefiind o validare a antecontractului sub semnătură privată încheiat la 30.10.2007 –f.108.
Reclamanta nu a făcut dovada a faptului că a plătit suma de 3000 euro, cu scopul suplimentării creditului inițial acordat, a faptului că pârâtul și-a însușit suma de 2150 euro, suma de 100 dolari SUA și suma de_ lei, - bani rezultați la celebrarea căsătoriei, iar din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă această împrejurare, pentru a fi justificate pretențiile sale în legătură cu restituirea acestor sume de bani.
Împotriva sentinței civile nr.1164/2012 a declarat recurs, ulterior recalificat ca apel, reclamanta M. D. A., solicitând instanței admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, in sensul admiterii in totalitate a acțiunii formulate de reclamantă, cu toate capetele de cerere, in esența, in sensul atribuirii imobilului apartament in favoarea sa, cu preluarea creditului rămas de rambursat către pârâta B. C. Română si eventuala plata de sultă către pârâtul P. C. A., a obligării pârâtului P. C.-A. la plata sumelor de 10.000 euro. 3.000 euro, 2150 euro, 100 dolari SUA si a sumei de_ lei; de asemenea referitor la bunurile mobile comune enumerate in lista anexa nr.1 a acțiunii, prin lotizare, raportat la cota de 1/2 parte pentru fiecare parte, cu calculul eventualei sulte, iar referitor la bunurile mobile proprii ale acesteia, expuse in lista anexa nr.3 a acțiunii, solicită obligarea pârâtului la predarea acestora, finalizând cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata corect calculate.
Solicită de asemenea respingerea acțiunii reconvenționale formulate de pârâtul P. C.-A. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata in recurs.
Reclamanta apelantă a depus la dosar completare a motivelor de apel, arătând că nu se regăsește opinia instanței de fond cu privire la caracterul de bun comun al creditului, apoi același lucru cu privire la suma ratelor achitate sub regimul comunității de bunuri si eventualele sulte intre părți, raportat la cota de contribuție concluzionată de instanța, cu mențiunea ca nici in dispozitiv nu se regăsește vreun element legat de acest credit.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și pârâtul P. C. A., solicitând instanței admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul reducerii sultei la care acesta a fost obligat să o achite reclamantei, de la suma de 75.400 lei la suma de 11.571,46 Euro, adică 52.187,28 lei (calculat la cursul de schimb B.N.R. de 4,5140 lei pentru 1 Euro afișat pentru data de 27.09.2012, data pronunțării sentinței atacate, cu obligarea intimatei, P. D. A., actualmente M., la plata cheltuielilor de judecata.
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 352/A/04.07.2013, pronunțată în dosar nr._ , a admis în parte apelurile declarate de apelanții M. D.-A. și P. C.-A., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că, a admis în parte atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională și a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu titlu de bun comun și contribuție egală imobilul-apartament cu nr.7 situat în D. . nr.2, ., . înscris în CF D. nr._, serial 1, cu nr. top 4315/33/S/VII compus din 3 camere, o bucătărie, o cămară de alimente, o baie, un vestibul, o debara, un WC, un balcon cu cota de 2,43/100 parte din părțile comune indivize înscrise în CF col. D. 9260 serial 1, cu nr. top 4315/33/S și serial 2, fără nr top, de sub B35 și B36 ce constau din . 40 de apartamente cu suprafața de teren de 846 mp. cu părți indivize comune din:fundații, acoperiș, casa scării, uscător, racorduri și branșamente de apă, canal, gaz, încălzire centrală și electrice până la . canale termice, precum și folosința de teren în cota aferentă de 21/846 parte, înscris sub C.33 și C.34, evaluat la 152.000 lei, debitul rămas la BCR de achitat în baza contractului de credit ipotecar bancar pentru persoane fizice nr._/10.12.2007, vana în valoare de 600 lei, mașina de spălat îndesit în valoare de 1300 lei, mașina de spălat Whirlpool în valoare de 1200 lei, cositoarea în valoare de 7800 lei, mobilierul de baie în valoare de 180,74 lei și investițiile efectuate la apartament fără de care apartamentul ar fi inutilizabil în valoare de 14.100 lei.
A dispus sistarea comunității de bunuri în modalitatea formării a două loturi, astfel:
- lotul nr. 1 compus din: imobilul-apartament descris mai sus, debitul rămas la BCR de achitat în baza contractului de credit ipotecar bancar pentru persoane fizice nr._/10.12.2007, mobilierul de baie, mașina de spălat Whirlpool, care se atribuie în favoarea apelantei M. D.-A..
- lotul nr.2 compus din: vana în valoare, mașina de spălat îndesit și cositoare, care se atribuie în favoarea apelantului P. C.-A..
A dispus întabularea în CF asupra imobilului descris mai sus a dreptului de proprietate al apelantei M. D.-A., cu titlu de sistare comunitate de bunuri.
A menținut dreptul de ipotecă constituit în favoarea BCR prin încheierea de CF nr._/12.12.2007.
A fost obligat apelantul P. C.-A. să restituie apelantei M. D.-A. următoarele bunuri personale: un tablou evaluat la 200 lei, o bibliotecă evaluată la 2000 lei și o plapumă de lână evaluată la 50 lei sau contravaloarea acestora de 2500 lei.
Au fost respinse capetele de cerere privind obligarea apelantului P. C.-A. la plata sumelor de 10.000 euro, 3000 euro, 2150 euro, 100 dolari și 32.045 lei.
A fost obligată apelanta M. D.-A. să plătească apelantului P. C.-A. următoarele sume cu titlu de sultă: 4907 euro sau contravaloare în lei la data plății reprezentând 1/2 din creditul achitat împreună, suma de 3545 euro sau contravaloarea în lei la data plății reprezentând ratele la credit achitate doar de apelantul P. C.-A. după divorț și suma de 7050 lei reprezentând cota de 1/2 parte din contravaloarea investițiilor efectuate la apartament.
A fost obligat apelantul P. C.-A. să plătească apelantei M. D.-A. suma de 9819,9 lei cheltuieli de judecată pentru fond și apel.
Au fost compensate onorariile avocațiale.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:
Apelurile sunt întemeiate, doar în parte, arătând că prima critică adusă de apelanta M. D.-A. nu se verifică, în dispozitivul sentinței civile apelate fiind menționată cota de contribuție a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune. Astfel, instanța de fond a menționat că la dobândirea bunurilor comune părțile au avut contribuție egală. Expresia „contribuție egală”, este echivalentă ca și înțeles și chiar și din punct de vedere matematic cu expresia de „ câte 1/2 parte fiecare”, fiind alegerea fiecărui judecător cum înțelege să se exprime din punct de vedere literar, pentru că, în atare situație, sub aspect juridic, nu există nici o diferență între cele două mențiuni.
Apoi, inserarea în dispozitiv de către instanța de fond a dispoziției de menținere a dreptului de ipotecă constituit în favoarea BCR prin încheierea de CF nr._.12.2007, nu atrage, în situația dată, nelegalitatea sentinței civile atacate pe motivul invocat de către apelantă că nu a existat o învestire a instanței cu o astfel de cerere. Cu sau fără această mențiune, dreptul de ipotecă rămâne înscris în evidențele de carte funciară, întrucât poartă asupra bunului indiferent cine este titularul dreptului de proprietate, așa încât sub acest aspect nu este s-a produs vreo schimbare din punct de vedere juridic. Această mențiune, care de altfel, va fi reluată și în prezenta decizie, a fost făcută doar pentru acuratețea soluției și pentru evitarea, în viitor, a unor neplăceri în situația necesității unei modificări a înscrierilor de carte funciară cu privire la o eventuală schimbare a titularului dreptului de proprietate asupra imobilului.
Celelalte motive ale apelurilor părților urmează a fi analizate global raportat la susținerile acestora și probatoriul administrat în cauză, în ambele faze procesuale.
În ce privește componența masei partajabile în limita anexei nr.1 la acțiune, tribunalul reține, ca de altfel și instanța de fond că părțile au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul imobilul situat în D., . nr. 2, .. A, ., înscris în C.F. ind. D. nr._, serial 1, cu nr. top. 4315/33/S/VII, de sub B.1 și B.2, imobil ce se compune din: 3 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 vestibul, 1 debara, 1 WC, 1 balcon, cu cota de 2,43/100 parte din părțile indivize comune înscrise în C.F. col. D. nr. 9260, serial 1, cu nr. top. 4315/33/S și serial 2, fără nr. top., de sub B.35 și B.36, ce constau din: . 40 apartamente, cu suprafața de teren de 846 m.p., cu părți indivize comune compuse din: fundațiile, acoperișul (terasa), scările (casa scării), uscător, racorduri și branșamente de apă, canal, gaz, încălzire centrală și electrice până la . canale termice, precum și folosința de teren în cota aferentă de 21/846 parte, înscris sub C.33 și C.34.
Imobilul a fost achiziționat în baza Contractului de vânzare cumpărare, autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 1962/12.12.2007 de Biroul notarului public V. M.. În acest contract s-a stipulat că prețul este de 40.000 euro și că a fost achitat în două tranșe: avans de 10.000 euro și 30.000 euro prin contractarea unui credit ipotecar încheiat cu pârâta B.C.R., Sucursala D..(f.11 dosar fond).
Prin Încheierea 11.045/12.12.2007 s-a înscris în C.F. în baza Contractului de garanție imobiliară emis de BCR Sucursala D. autentificat sub nr., 1860/12.12.2007, interdicția de înstrăinare, grevare, închiriere, dezmembrare, alipire, construire, demolare, restructurare și amenajare, fiind întabulat dreptul de ipotecă în favoarea BCR S.A., Sucursala D..(f.33, 67 dosar fond).
Avansul de 10.000 euro nu a fost achitat în prezența notarului public, ci s-a menționat că a fost plătit anterior vânzătorilor.
Aceste împrejurări sunt confirmate de apelantul P. C. A., care prin răspunsul la întrebarea nr.10 din interogatoriul administrat de instanța de fond arată că avansul de 10.000 euro a fost achitat din banii părinților apelantei M. D. A..(f.75 dosar fond).
Referitor la cuantumul avansului, la baza susținerilor apelantului este doar contractul de vânzare cumpărare autentificat, care nu se coroborează cu nici o altă probă administrată. Semnificativ este și faptul că banii reprezentând acest avans nu au fost numărați și predați în prezența notarului public, ci mențiunea a fost făcut doar pe baza declarațiilor părților contractante.
În opoziție cu aceste susțineri este afirmația apelantei care arată că, în realitate, prețul de vânzare-cumpărare al imobilului, în litigiu, a fost de 170.000 lei, iar avansul achitat de părinții săi a fost în cuantum de 70.000 lei.(f.87 dosar fond).
Contrar opiniei primei instanțe, tribunalul apreciază că la dosarul cauzei există probe suficiente și pertinente a căror analiză și coroborare converg spre a susține realitatea afirmațiilor apelantei.
Astfel, anterior autentificării contractului de vânzare-cumpărare, la data de 30.10.2007 părțile au încheiat un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată potrivit căruia prețul de vânzare al imobilului a fost de 170.000 lei, iar avansul a fost achitat de tatăl apelantei și a fost în cuantum de 70.000 lei.(f.108 dosar fond).
În acest sens, este și declarația martorului V. L., cel care a vândut părților apartamentul, care confirmă conținutul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 30.10.2007, arătând că avansul i-a fost achitat cu cca. o lună înainte de a se încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică de către părinții apelantei. Prin recunoașterea semnăturii de pe contractul de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată, martorul atestă că prețul imobilului a fost stabilit în lei și că avansul a fost în sumă de 70.000 lei.(f.149 dosar fond).
Că avansul la apartament a fost plătit de părinții apelantei a reieșit și din declarația martorei B. C..(f.69 dosar fond).
De asemenea și martora M. M. A. a arătat că știe de la părinții apelantei că prețul imobilului cumpărat de foștii soți a fost de 1 miliard și 700 milioane lei vechi, iar avansul de 700 milioane lei vechi a fost plătit de aceștia.(f.36 dosar apel).
Cu privire la restituirea creditului de 30.000 euro, ambele părți au fost de acord că sub regimul comunității de bunuri au achitat suma de 9814 euro, iar după divorț apelantul P. C. A. a achitat suma de 3545 euro.(f.5, 71 dosar fond).Astfel, intră în comunitatea de bunuri apartamentul achiziționat de părți în condițiile expuse mai sus și evaluat la suma de 152.000 lei (raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert V. V. aflat la filele 187-210 din dosarul de fond) și debitul rămas la BCR de achitat în baza contractului de credit ipotecar bancar pentru persoane fizice nr._/10.12.2007.
Apelanta a arătat că la apartament s-au făcut lucrări de amenajare interioară care au constat în montare ușă de acces și 5 uși interioare, confecționare perete din cărămidă.
Dintre investițiile la apartament, apelantul P. C. A. a recunoscut la interogator achiziționarea și montarea ușii de acces și peretele din cărămidă de sticlă.(f.72 dosar).
Legat de acest aspect, martorul C. N. a arătat în depoziția sa de la fila 68 dosar fond că în vara anului 2008, părțile i-au solicitat să execute lucrări de amenajare a apartamentului, convenind să zugrăvească, să monteze gresie și faianță în băi și bucătărie. Martorul a mai arătat că urmau să fie înlocuite și ușile interioare. Lucrările de renovare nu sunt finalizate, martorul arătând că nu este dată culoare pe pereți și nu este montată gresia și faianța în băi. De asemenea nu știe dacă centrala funcționează.
Martorul Zadiac E. a arătat că la solicitarea părților s-au înțeles să efectueze lucrări de instalații sanitare și de încălzire în apartament, dintre care instalația de încălzire s-a finalizat. Martorul a mai arătat că în apartament erau câteva cutii cu o chiuvetă și un vas WC și o vană care nu se potrivea ca dimensiuni și urma să fie schimbată.(f.139 dosar fond).
Că s-au efectuat lucrări de amenajări interioare a declarat și martorul P. G. care a arătat că a fost o singură dată la apartament când s-a transportat moloz.(f.152 dosar).
La filele 256, 257 din dosarul de fond s-au depus factura nr. A0372/21.08.2009 și chitanța nr.A151/21.08.2009 care atestă faptul că ușa de acces în apartament a fost cumpărată cu suma de 2900 lei.
De asemenea la data de 08.11.2007 a fost achiziționat mobilierul de baie cu suma de 39,90 euro, dovadă fiind bonul depus la f.109 dosar fond.
La filele 124-127 din dosarul de fond s-au depus o factură, un bon fiscal și devize care atestă de asemenea că s-au efectuat lucrări de amenajări interioare la apartamentul părților.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert Mamut A. au fost evaluate bunurile (investițiile) ca făcând parte din construcția apartamentului-ușile de acces și interioare - precum și instalațiile sanitare fără de care apartamentul ar fi inutilizabil la suma de 14.1100 lei(f.228-234 dosar fond).
Apelanta a mai susținut că fac parte din comunitatea de bunuri și următoarele bunuri mobile: mașină de spălat Whirlpool, mașină de spălat Indesit, cositoare, vană din fibră, mobilier baie, moară și că acestea se află locuința apelantului din Șomcut.Dintre acestea, apelantul recunoaște doar că a cumpărat o mașină de spălat, însă nu pentru ei ci pentru mama sa care i-a și plătit-o. Această din urmă mențiune nu fost dovedită.(f.72 dosar fond).
Martorul P. G. a arătat că în urmă cu 5-6 ani a început să efectueze transport de persoane pe ruta România-Italia. Fiind prieten cu părțile, care locuiau în Italia, a arătat că i-a ajutat la transportul unor pachete pe care fie părinții apelantei le trimiteau părților în Italia, fie părțile le trimiteau din Italia părinților apelanților. Astfel, apelantul P. C. A. i-a înmânat o cositoare pentru iarbă care a costat 700 euro pe care a adus-o în România. De asemenea părțile i-au mai dat două mașini de spălat dintre care una a lăsat-o la părinții apelantei, iar cealaltă la părinții apelantului. Martorul a mai arătat că vana a fost transportată din apartament la domiciliu părinților apelantului din Șomcut.(f.152 dosar fond).
Că părțile trimiteau pachete din Italia a arătat și martora B. A. M.(f.218 dosar fond).Nu s-a făcut dovada cu nici un mijloc de probă a existenței morii în patrimoniul foștilor soți.
În atare situație, tribunalul va reține ca fiind dovedit că fac parte din comunitatea de bunuri și următoare bunuri mobile, a căror valoare a fost stabilită prin expertiza efectuată de expert Mamut A. de la fila 236 dosar fond: vana în valoare de 600 lei, mașina de spălat Indesit în valoare de 1300 lei, mașină de spălat Whirlpool în valoare de 1200 lei, cositoare în valoare de 7800 lei, mobilier de baie în valoare de 180,74 lei și investițiile efectuate la apartament fără de care apartamentul ar fi inutilizabil în valoare de 14.100 lei.
Contribuția soților la dobândirea bunurilor comune trebuie înțeleasă nu în sensul de contribuție la dobândirea fiecărui bun în parte, ci în sensul de contribuție a soților la dobândirea tuturor bunurilor comune.
Apelantul a susținut și a și solicitat prin cererea reconvențională de a i se constata și reține o cotă de contribuție de 75% la dobândirea bunurilor comune, arătând că în perioada 2007-2008 cât a locuit împreună cu apelanta în Italia, aceasta nu a lucrat. Apelantul a lucrat și lucrează și în prezent în Italia, realizând un venit de 1743 euro lunar, care a și fost avut în vedere la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere la care a fost obligat prin Sentința Civilă nr.1070/10.06.2010 a Judecătoriei D., în favoarea minorei P. S. M. născută la data de 10.03.2009.(f.9 dosar fond). De asemenea în perioada 21.05._09 apelantul a realizat venituri și din cedarea folosinței apartamentului situat în D. ., ., proprietatea sa personală, în cuantum de 200 euro lunar.(f.10 dosar fond).
Contrar acestor susțineri, apelanta a arătat că a lucrat, anii 2007-2008 în Italia, realizând un venit de 1000 euro lunar, dar fără forme legale, după care din anul 2009 și până în prezent este angajată ca institutor la grădinița „ Paradisul Piticilor” din D., jud. Cluj cu un salariu tarifar de 867 lei lunar, așa cum reiese din adeverința nr-220/16.05._ de la fila 153 dosar fond.
Împrejurarea că apelanta M. (fostă P.) D.-A. a lucrat în Italia a fost confirmată de martora Costașiu G..(f.138 dosar fond). munca depusă în gospodărie și pentru creșterea minorei influențează în mod pozitiv cota de contribuție a soțului care a prestat-o, în speță, apelanta.
Apoi, ce este important de reținut că și dacă unul dintre soți a avut venituri mai mari decât celălalt soț, esențială este contribuția sa efectivă la obținerea bunurilor comune și nu doar cuantumul acestor sume pe care dovedește că le-a obținut.Rezultă, așadar, că ambele părți au lucrat și au realizat venituri, chiar dacă inegale ca și cuantum, per ansamblu având în vedere și activitatea depusă de apelantă în gospodărie și pentru creșterea minorei ca fiind esențială în desfășurarea vieții ambilor soți, precum și ajutorul părinților acesteia, tribunalul reține că apelantul nu a dovedit o cotă majoră de contribuție în favoarea sa, motiv pentru care urmează a se avea în vedere, la fel ca și prima instanță, o contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune, în virtutea prezumției legale instituite de art.30 cod fam.
Bunurile proprii constituie o excepție de la comunitatea de bunuri. Prin derogare de la regula că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt comune, art.31 cod fam. prevede că bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei sunt bunuri proprii, deoarece acestea nu mai reprezintă rezultatul efortului comun al ambilor soți.
Cu privire la bunurile proprii ale apelantei, la interogator apelantul a recunoscut ca având acest caracter un tablou evaluat la 200 lei, o plapumă evaluată la 50 lei și o bibliotecă evaluată la 2000 lei.(f.71 dosar fond).Valoarea bibliotecii este cea care a rezultat din expertiza tehnică efectuată în cauză de expert Mamut A..
Așa cum a reținut și prima instanță, apelanta nu a făcut dovada nici prin înscrisuri și nici prin probele testimoniale administrate că și celelalte bunuri enumerate în anexa 3 la acțiune ar fi bunuri proprii.
Cererea apelantei de restituire a sumelor de 3000 euro, 2150 euro, 100 USD și 32.045 lei, în mod corect, a fost respinsă de către instanța de fond, în lipsa oricăror dovezi.
În ce privește sistarea comunității de bunuri, se va realiza în conformitate cu disp.art.673 ind.9 cod proc. civilă prin formarea a două loturi.
Ambele părți au formulat cereri de atribuire a apartamentului, contrar primei instanțe, tribunalul apreciind ca fiind justificată cererea apelantei M. (fostă P.) D.-A.. La atribuirea imobilului se impune a fi analizată situația locativă a fiecăreia dintre părți pentru a se putea stabili necesitatea uneia sau alteia la un spațiu de locuit.
Astfel, apelanta care are în întreținerea sa pe minora rezultată din relațiile de căsătorie a părților nu are o locuință proprie, locuind în apartamentul cu 3 camere, proprietatea părinților săi. Din anul 1996 apelantul lucrează cu contract de muncă în Italia, unde și locuiește și revine în țară doar de câte 2-3 ori pe an, în perioada sărbătorilor, când stă la locuința părinților săi în Șomcutul M., acest aspect fiind arătat la interogator și relevat și de martorii audiați în cauză. Este adevărat că, la acest moment, nici apelantul nu deține în proprietate un alt imobil, însă, strict, din perspectiva necesității unui spațiu de locuit, deloc de neglijat este împrejurarea că apartamentul situat în D. ., ., jud. Cluj, proprietatea sa personală, l-a donat la data de 29.07.2010 mamei sale, iar cu privire la locuința părinților săi are încheiat din data de 28.08.2007 un antecontract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.(f.133, 170 dosar fond).
De remarcat că apelantul P. C. A. a arătat la interogator că dorește atribuirea imobilului „pentru fiica sa”, de unde concluzia că apelantul nu reclamă nevoia unui spațiu de locuit. Acest scop al apelantului este îndeplinit și prin atribuirea imobilului apelantei care o are în îngrijire pe minoră.
În raport de toate acestea, tribunalul și-a format convingerea că cea care justifică, în mod real, necesitatea asigurării unui spațiu de locuit este apelanta, prin atribuirea către apelantă a imobilului din litigiu realizându-se și finalitatea sistării comunității de bunuri.
La calculul sultei pe care apelanta urmează a o plăti apelantului P. C. A. se va avea în vedere și plata efectuată de acesta cu privire la restituirea creditului după divorț.
Pentru toate aceste considerente, în tem.art.296 cod procedură civilă tribunalul va admite, în parte apelurile declarate de apelanții M. D.-A. și P. C.-A. împotriva Sentinței Civile nr. 1164/27.09.2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei D., pe care o va schimba, în parte, în sensul că va admite în parte, acțiunea principală și cererea reconvențională și va constata că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu titlu de bun comun și contribuție egală imobilul-apartament cu nr.7 situat în D. . nr.2, . înscris în CF D. nr._, serial 1, cu nr top 4315/33/S/VII compus din 3 camere, o bucătărie, o cămară de alimente, o baie, un vestibul, o debara, un WC, un balcon cu cota de 2,43/100 parte din părțile comune indivize înscrise în CF col. D. 9260 serial 1, cu nr top 4315/33/S și serial 2, fără nr top, de sub B35 și B36 ce constau din . 40 de apartamente cu suprafața de teren de 846 mp. cu părți indivize comune din:fundații, acoperiș, casa scării, uscător, racorduri și branșamente de apă, canal, gaz, încălzire centrală și electrice până la . canale termice, precum și folosința de teren în cota aferentă de 21/846 parte, înscris sub C.33 și C.34, evaluat la 152.000 lei, debitul rămas la BCR de achitat în baza contractului de credit ipotecar bancar pentru persoane fizice nr._/10.12.2007, vana în valoare de 600 lei, mașina de spălat îndesit în valoare de 1300 lei, mașina de spălat Whirlpool în valoare de 1200 lei, cositoarea în valoare de 7800 lei, mobilierul de baie în valoare de 180,74 lei și investițiile efectuate la apartament fără de care apartamentul ar fi inutilizabil în valoare de 14.100 lei.
Se va dispune sistarea comunității de bunuri în modalitatea formării a două loturi, astfel:
- lotul nr. 1 compus din: imobilul-apartament, debitul rămas la BCR de achitat în baza contractului de credit ipotecar bancar pentru persoane fizice nr._/10.12.2007, mobilierul de baie, mașina de spălat Whirlpool, care se atribuie în favoarea apelantei M. D.-A..
- lotul nr.2 compus din: vana în valoare, mașina de spălat îndesit și cositoare, care se atribuie în favoarea apelantului P. C.-A..
Se va dispune întabularea în CF asupra imobilului descris mai sus a dreptului de proprietate al apelantei M. D.-A., cu titlu de sistare comunitate de bunuri.
Se va menține dreptul de ipotecă constituit în favoarea BCR prin încheierea de CF nr._/12.12.2007.
Se va obliga apelantul P. C.-A. să restituie apelantei M. D.-A. următoarele bunuri personale:un tablou evaluat la 200 lei, o bibliotecă evaluată la 2000 lei și o plapumă de lână evaluată la 50 lei sau contravaloarea acestora de 2500 lei.
Se vor respinge capetele de cerere privind obligarea apelantului P. C.-A. la plata sumelor de 10.000 euro, 3000 euro, 2150 euro, 100 dolari și 32.045 lei.
Se va obliga apelanta M. D.-A. să plătească apelantului P. C.-A. următoarele sume cu titlu de sultă: 4907 euro sau contravaloare în lei la data plății reprezentând 1/2 din creditul achitat împreună, suma de 3545 euro sau contravaloarea în lei la data plății reprezentând ratele la credit achitate doar de apelantul P. C.-A. după divorț și suma de 7050 lei reprezentând cota de 1/2 parte din contravaloarea investițiilor efectuate la apartament.
Se va obliga apelantul P. C.-A. să plătească apelantei M. D.-A. suma de 9819,9 lei cheltuieli de judecată pentru fond și apel.
Cu privire la cuantumul și componența cheltuielilor de judecată, se impun următoarele precizări:
La fond, reclamanta a achitat 11.036,38 lei taxă judiciară de timbru și 8,5 lei timbru judiciar, 1000 lei pentru expertiza efectuată de expert V. V.( onorariul definitiv încuviințat este de 1569,60 lei), 2500 lei onorariul definitiv încuviințat de instanța de fond pentru expertiza efectuată de expert Mamut A.(f.6-8, 77, 96, 164, 188, 223, 298, 302 dosar fond).
Pârâtul a achitat la fond aferent cererii reconvenționale 5188 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar și 486 lei onorariu pentru expertiza efectuată de expert V. V..(f.81, 105, 106, 250 dosar fond)
În apel, apelanta a achitat suma de 5554,50 lei taxă judiciară de timbru și 15 lei timbru judiciar. Taxa judiciară de timbru pentru bunurile constatate ca fiind comune calculată pentru apel la valorile: 152.000 lei - apartamentul, 600 lei - vana, 1200 lei - mașina de spălat Whirlpool, 7800 lei - cositoarea, 180,74 lei - mobilier baie (contravaloarea a 39,90 euro), 14.100 lei - investiții este de 2638,21 lei, achitată de apelantă.
Apelantul a achitat pentru apel 1504 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
În consecință, cheltuielile de judecată pe care apelantul trebuie să le plătească apelantei în sumă totală de 9819,9 lei se compun din: 5518,19 lei și 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar reprezentând 1/2 parte din taxa judiciară de timbru achitată de reclamantă la fond, 1250 lei reprezentând 1/2 parte din contravaloarea expertizei efectuate de expert Mamut A. la fond, 407 lei reprezentând parte din expertiza efectuată de expert V. V.( pentru egalizare) și pentru apel suma de 2638,21 lei și 2,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar(calculată mai sus).
Se vor compensa onorariile avocațiale.
Împotriva deciziei civile nr.352/A/2013 a declarat recurs, în termen legal, pârâtul P. C. A., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul stabilirii sultei reale care i se cuvine ca urmare a sistării comunității de bunuri în modalitatea stabilită de instanța de apel, cu consecința obligări intimatei să îi restituie cuantumul real al ratelor achitate în mod exclusiv de recurent ulterior desfacerii căsătoriei; cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9, ale art. 312, ale art. 274 și ale art. 299 C.pr.civ., susținându-se că decizia recurată este nelegală doar în ceea ce privește cuantumul sultelor pe care a fost obligată intimata să le plătească recurentului, respectiv, în ceea ce privește cheltuielile de judecată stabilite.
S-a arătat de către recurent că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 1173 alin. 1, art. 1174 alin. 1 și art. 1191 alin. 1 Vechiul C.civ., respectiv nu a ținut seama de efectele pe care actul autentic le produce între părțile contractante, de forța probantă a actului autentic, ignorând astfel prezumția de autenticitate și validitate de care se bucură un astfel de act, atunci când a reținut că „referitor la cuantumul avansului, la baza susținerilor apelantului este doar contractul de vânzare-cumpărare autentificat care nu se coroborează cu nicio altă probă administrată”.
S-a acceptat proba cu martori în contra a ceea ce cuprindea contractul autentic, respectiv, cu martorii V. L., B. C., M. M. A., pentru a dovedi acte juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei. Or, întrucât obiectul contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată invocat de apelantă depășește suma de 250 lei, erau aplicabile prevederile art. 1191 C.civ.
Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art._ alin. 4 C.pr.civ., în sensul că, deși a reținut o cotă de contribuție egală a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune și a dispus atribuirea apartamentului în favoarea apelantei, nu a acordat sulta cuvenită recurentului, aceea de ½ - a parte din valoarea de circulație a apartamentului, de 152.000 lei, stabilită prin raportul de expertiză efectuat în fața instanței de fond.
În mod nejustificat instanța de apel a dispus obligarea intimatei la a-i plăti recurentului doar ½ - a parte din contravaloarea investiților efectuate la apartament.
În mod eronat instanța de apel a luat în calcul, la determinarea sultei cuvenite recurentului, ratele de credit achitate în timpul căsătoriei, precum și cele achitate ulterior desfacerii căsătoriei, deși sulta corectă trebuia determinată raportat la valoarea de circulație a imobilului.
Recurentului i se cuvin toate ratele scadente achitate de recurent după desfacerea căsătoriei, până la pronunțarea hotărârii în recurs, rate care sunt într-un cuantum mult mai ridicat decât suma de 3.545 Euro reținută de instanța de apel, și al căror cuantum exact va fi dovedit de recurent prin depunerea unor înscrisuri eliberate de unitatea bancară, interesul recurentului în a solicita contravaloarea cestor rate născându-se în momentul în care instanța de apel a decis atribuirea apartamentului în favoarea intimatei.
Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 276 C.pr.civ., atunci când l-a obligat pe recurent la plata în favoarea intimatei a sumei totale de 9.819,9 lei cheltuieli de judecată pentru fond și apel, nefiind avute în vedere limitele în care au fost admise cererile intimatei în fața instanței de fond și în apel.
Astfel, au fost respinse capetele de cerere având ca obiect obligarea recurentului la plata sumelor de 10.000 Euro, 3.000 Euro, 2.150 Euro, 100 dolari și 32.045 lei, soluție care ar fi trebuit să influențeze cuantumul cheltuielilor de judecată la care recurentul a fost obligat.
Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 07.01.2014 intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în recurs (f. 12-14), însă ulterior, prin scriptul depus la dosar la data de 18.03.2014, intimata a arătat că este de acord să îi achite recurentului, cu titlu de sultă, suma corespunzătoare cotei de ½ - a parte din suma de 15.559 Euro, sumă achitată în timpul căsătoriei părților cu titlu de rate, comisioane și dobândă pentru creditul de 30.000 Euro; este de acord să îi achite recurentului, ratele achitate exclusiv de către recurent în perioada iulie 2010 – iunie 2013 și iulie 2013 – octombrie 2013, constând în rate, dobânzi lunare și comisioane lunare, dar nu este de acord să îi achite nicio sumă reprezentând eventuale întârzieri în plată (f. 43), fără însă se precizeze în ce constau aceste „întârzieri în plată” și care este cuantumul acestora, respectiv, ce a generat aceste „întârzieri în plată”.
Prin Decizia civilă nr. 702/R/2014, pronunțată la data de 26.03.2014 în dosar nr._, Curtea de Apel Cluj a admis în parte recursul declarat de pârâtul P. C. A., împotriva deciziei civile nr. 352/A din 04.07.2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, pe care a casat-o în parte, doar cu privire la sulta cuvenită pârâtului pentru ratele la credit achitate doar de apelantul P. C. A. după divorț și, în aceste limite, a trimis cauza pentru rejudecare la același tribunal. A păstrat restul dispozițiilor deciziei recurate.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că recursul pârâtului este fondat în parte.
Cu privire la motivele de recurs prin care se face trimitere directă la sentința instanței de fond, Curtea a constatat că acestea intră sub incidența excepție inadmisibilității, întemeiată pe dispozițiile art. 282 alin. 1 coroborat cu art. 299 alin. 1 C.pr.civ.
În conformitate cu prevederile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.
Art. 299 alin. 1 teza I C.pr.civ. prevede că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului.
Există, așadar, o ierarhie a căilor de atac, respectiv, hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, susceptibile de apel, pot fi atacate cu apel exclusiv la instanța imediat superioară, adică la tribunal, în timp ce, hotărârile prin care tribunalele soluționează apelurile, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs la curtea de apel.
Această ierarhie a căilor de atac este menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.O cale de atac nu poate fi exercitată omisso medio, respectiv, nu poate fi criticată direct în recurs, hotărârea pronunțată în primă instanță de judecătorie – și care este, potrivit legii, susceptibilă de apel la tribunal -, pentru că, într-o atare situație, instanța de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ce ar duce la privarea părții de un grad de jurisdicție și, implicit, la încălcarea principiului „non omisso medio”, o astfel de critică în recurs fiind inadmisibilă.
Este știut faptul că exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare, și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție, text constituțional care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.
Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C.pr.civ. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.
Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel, cu precizarea că toate criticile din recurs trebuie să aibă ca obiect strict hotărârea pronunțată în apel.
Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări ori susțineri ale părților, să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac a recursului. Principiul „non omisso medio” reprezintă, de asemenea, o aplicație a modalității în care autoritatea de lucru judecat se manifestă în cadrul aceluiași proces, câtă vreme aspectele dezlegate de prima instanță și nesupuse cenzurii instanței de apel, nu mai pot face obiect de critică în calea de atac subsecventă a recursului.
D. urmare, Curtea a constatat că acele critici din recursul pârâtului, prin care se critică direct cele statuate de instanța de fond, ori se fac trimiteri directe la hotărârea instanței de fond, intră sub incidența excepției inadmisibilității, prin raportare la prevederile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., ale art. 299 alin. 1 teza I C.pr.civ., coroborat cu principiul „non omisso medio”.
Cu privire la motivele de recurs de netemeinicie.
La termenul de judecată din data de 19.03.2014 Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ., raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., a invocat excepția inadmisibilității motivelor de recurs de netemeinicie, prin care se reiterează starea de fapt a cauzei, se face trimitere la probe, în scopul reanalizării acestora, cu consecința directă a schimbării stării de fapt, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:
Departe de a cuprinde doar critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține și motive de netemeinicie, fără să facă doar o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, făcându-se trimiteri ample la reproducerea stării de fapt a cauzei, la analizarea probațiunii administrate și la o expunere a relațiilor în timp dintre părți, recurentul concluzionând că hotărârea ar fi nelegală prin aceea că, în raport de depozițiile martorilor B. C., V. L. și M. M. A. – declarațiile martorilor fiind reproduse destul de exhaustiv în memoriul de recurs -, s-ar fi nesocotit prevederile art. 1191 C.civ. vechi, respectiv, s-ar fi interpretat greșit forța probantă a actului autentic, instanța de apel nesocotind astfel, în opinia recurentului, prevederile art. 1173 alin. 1, art. 1174 alin. 1 și art. 1191 alin. 1 din Vechiul C.civ.
Curtea a constatat, însă, că din perspectiva considerentelor pentru care recurentul a apreciat că, în aceste limite, hotărârea recurată ar fi nelegală, recursul pârâtului este inadmisibil, întrucât, aceste motive de recurs se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ., abrogate la data formulării recursului pendinte.
Astfel, textul art. 304 pct. 11 C.pr.civ. a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Anterior abrogării sale, pct. 11 al art. 304 C.pr.civ. prevedea că se poate cere casarea unei hotărâri când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
Prin urmare, modalitatea în care instanța de apel a apreciat probele administrate nu mai poate fi cenzurată de către instanța de recurs, dat fiind că o atare cenzură, ca urmare a abrogării pct. 11 al art. 304 C.pr.civ., este inadmisibilă în actuala reglementare legală a recursului.
Modalitatea în care instanța de apel a apreciat probele nu echivalează cu o încălcare a rolului activ al judecătorului, întrucât, prin prisma art. 295 alin. 1 și 2 C.pr.civ. raportat la art. 129 alin. 4 și 5 C.pr.civ., instanța de apel era în drept să administreze orice probe pe care le considera îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, respectiv, era îndreptățită să facă aprecierea acestor probe potrivit propriei convingeri.
Pe de altă parte, dată fiind abrogarea pct. 10 și 11 ale art. 304 C.pr.civ., nu se mai poate verifica de către instanța de recurs modalitatea concretă în care judecătorul din apel a apreciat sau nu probele.
Anterior abrogării sale, art. 304 pct. 10 C.pr.civ. prevedea că se poate cere casarea unei hotărâri când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Urmare a abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304 C.pr.civ., instanța de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficiență uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reținute de instanța de fond ori de instanța de apel, și nici nu poate să verifice modalitatea în care instanța de apel a apreciat probațiunea administrată în cauză.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.proc.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ.
În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, ale raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Cu alte cuvinte, instanța de recurs poate să exercite controlul judiciar cu privire la hotărârea recurată doar sub aspectul strictei sale nelegalități, din perspectiva motivelor de nelegalitate circumscrise în mod expres și precis prevederilor art. 304 pct. 1 - 9 C.pr.civ.
Așa fiind, Curtea a constatat că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu de către instanță la termenul de judecată din 19.03.2014, este fondată și a fost admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.Un prim motiv de recurs care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. îl constituie greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art._ alin. 4 C.pr.civ., recurentul susținând că instanța de apel trebuia să îi acorde o sultă reprezentând ½ din valoarea de circulație a apartamentului, de 152.000 lei, iar nu doar ½ din contravaloarea investițiilor efectuate la apartament.
Curtea a constatat că acest motiv de recurs este nefondat, motivat pe următoarele considerente:
Recurentul face confuzie între suma care i se cuvine cu titlu de sultă, corespunzătoare cotei sale de ½ - a parte din contribuția avută la dobândirea bunurilor comune, și suma care i se cuvine cu titlu de sultă pentru cota de ½ - a parte din dreptul său de creanță reprezentând contravaloarea investiților efectuate la apartamentul litigios.
În ceea ce privește îndreptățirea recurentului la a-i fi plătită sulta pentru cota de ½ - a parte din contravaloarea investițiilor efectuate la apartament, Curtea a constatat că aceasta este fundamentată pe dreptul de creanță al recurentului, drept de creanță ce s-a născut în patrimoniul acestuia în momentul în care a efectuat respectivele investiții la apartament, coroborată cu principiul îmbogățirii fără justă cauză, operant în persoana intimatei, nefiind îngăduit ca intimata să se îmbogățească fără justă cauză prin aceea că, fiindu-i atribuit ei apartamentul la partaj, va beneficia în mod exclusiv de toate investițiile efectuate la acest apartament.
D. urmare, distinct de sulta cu privire la apartamentul în sine, ori de sulta cu privire la bunurile dobândite de cei doi foști soți în timpul căsătoriei, recurentul este îndreptățit la a obține de la intimată, cu titlu de sultă, o sumă reprezentând ½ - a parte din contravaloarea investițiilor efectuate la apartament respectiv, suma deja stabilită de instanța de apel, aceea de 7.050 lei.
În ceea ce privește susținerea recurentului, în sensul că i se cuvine, cu titlu de sultă, suma de ½ - a parte din valoarea de circulație a apartamentului, de 152.000 lei, Curtea a constatat că această susținere este vădit nefondată, în condițiile în care în patrimoniul soților, anterior partajului, nu a intrat o astfel de sumă, apartamentul fiind cumpărat cu credit ipotecar, astfel încât, ceea ce intră efectiv în discuție sunt doar ratele care au fost achitate, din acest credit în contul apartamentului litigios, până la momentul partajului, iar nu valoarea de circulație a apartamentului litigios.
D. dacă apartamentul ar fi fost plătit integral până la data facerii partajului, s-ar fi putut discuta despre includerea în masa partajabilă a acestui apartament la valoarea de circulație de la data efectuării partajului.
Or, această din urmă ipoteză enunțată nu este prezentă în cauza pendinte.
Un al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., îl constituie cuantumul sultei la care este îndreptățit recurentul, cu titlu de rate de credit achitate doar de către recurent, după divorțul părților, pretenție pe deplin admisibilă prin prisma art. 294 alin. 2 teza I C. proc. civ..
În analizarea acestui motiv de recurs, Curtea a ținut seama și de poziția procesuală a intimatei exprimată prin scriptul depus la dosar la data de 18.03.2014 (f. 43), constatând că recurentul este îndreptățit, așa cum de altfel recunoaște și intimata prin acest script, la a-i fi achitate cu titlu de sultă toate ratele pe care le-a achitat singur după divorțul părților, îndreptățire întemeiată atât pe dispozițiile art. 6735 alin. 1 teza I și alin. 2 C.pr.civ., cât și pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.
Însă, Curtea a constatat că, în aceste limite, soluția instanței de apel intră sub incidența art. 312 alin. 3 teza a II – a C. proc. civ., motivat pe următoarele considerente:
Prin scriptul depus la dosarul de recurs la data de 14.02.2014 recurentul a susținut că în perioada decembrie 2007 – iunie 2010 – deci în timpul căsătoriei părților -, a achitat suma de 15.559 Euro, cu titlu de rate la creditul ipotecar pentru apartamentul litigios; în perioada iulie 2010 – iunie 2013 – deci de la data divorțului (pronunțat prin sentința civilă nr. 1070/10.06.2010, dată în dosar civil nr._ al Judecătoriei D. – fila 9 dosar fond) și până la data pronunțării deciziei din apel -, a achitat rate la acest credit în sumă de 9.788 Euro; pe perioada iulie 2013 – când a fost pronunțată decizia recurată – și până în octombrie 2013, a achitat rate pentru credit în sumă de 1.081 Euro (f. 27 dosar recurs).
Intimata, prin scriptul depus la dosarul de recurs la data de 18.03.2014 (f. 43 dosar recurs) a recunoscut că recurentul este îndreptățit la a-i fi achitate cu titlu de sultă, de către intimată, următoarele sume: ½ din suma de 15.559 Euro achitată de recurent cu titlu de rate la creditul ipotecar pentru apartamentul litigios în perioada decembrie 2007 – iunie 2010 (deci în timpul căsătoriei părților).
Intimata, prin același script, a arătat că este de acord să-i plătească recurentului ratele achitate exclusiv de către recurent în perioada iulie 2010 – iunie 2013 și iulie 2013 – octombrie 2013, constând în rate, dobânzi lunare și comisioane lunare, dar nu este de acord să îi achite nicio sumă reprezentând eventuale întârzieri în plată.
Ca stare de fapt instanța de apel nu a stabilit în concret cât anume din sumele pretins achitate de către recurent cu titlu de rate pentru creditul aferent apartamentului litigios în perioada iulie 2010 – iunie 2013 și iulie 2013 – octombrie 2013, defalcat pe fiecare lună, reprezintă rată efectivă, cât anume reprezintă dobândă bancară aferentă fiecărei rate lunare, respectiv, cât anume reprezintă comisioane de administrare lunare, aferente fiecărei rate scadente.
Pe de altă parte, nu s-a stabilit de către instanța de apel dacă fiecare rată scadentă din acest credit a fost achitată de către recurent la data scadenței, sau, dimpotrivă s-au înregistrat sau nu unele întârzieri în plata uneia sau unora dintre aceste rate, în acest din urmă caz, cât anume din suma achitată, pentru o lună, cu titlu de rată credit, reprezintă efectiv rata lunară scadentă, cât anume reprezintă dobânda aferentă doar acestei rate scadente plătită cu întârziere, cât anume reprezintă comisionul lunar de administrare aferent respectivei rate lunare, și cât anume reprezintă penalități de întârziere pentru plata cu întârziere a respectivei/respectivelor rate.
Apoi, în raport de susținerile recurentului, conform cărora, ar fi făcut plăți anticipate în contul ratelor aferente creditului pentru apartament, instanța de apel, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, era ținută să stabilească, tot ca stare de fapt, dacă într-adevăr au existat asemenea plăți anticipate, în ce cuantum, iar în caz afirmativ, trebuia interpelată banca creditoare pentru a se comunica instanței dacă pentru plățile de rate anticipate s-au acordat facilități sub forma scutirii sau exonerării plătitorului de la plata unor dobânzi ori comisioane aferente ratelor achitate în avans, sau dacă nu cumva aceste exonerări au fost compensate de către bancă, sau ar fi putut fi compensate cu eventualele penalități de întârziere datorate pentru plata cu întârziere a unei/unor rate.
Din această perspectivă, Curtea a constatat că instanța de apel nu a făcut o corectă stabilire a stării de fapt a cauzei și o reală cercetare a fondului cauzei deduse judecății, astfel încât, în aceste limite, este imposibil de exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs asupra hotărârii recurate, știut fiind că, în raport de actuala reglementare legală a recursului, instanța de recurs nu poate să reaprecieze probele, ori să recurgă la o analiză a probațiunii administrate în cauză, în scopul declarat de a reanaliza starea de fapt a cauzei, ori de a schimba starea de fapt deja stabilită, sau de a stabili pentru prima dată corecta stare de fapt a cauzei.
D. urmare, Curtea a constatat că, în aceste limite, recursul pârâtului este fondat, impunându-se a fi admis în parte, conform dispozitivului prezentei decizii.
Un al treilea motiv de recurs afirmativ circumscris dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ., coroborat cu art. 276 C.pr.civ., vizează cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat recurentul prin decizia instanței de apel.
Curtea a constatat, însă, că, în realitate, acest motiv de recurs vizează nu doar nelegalitatea decizie recurate, ci și netemeinicia acesteia, întrucât ar impune o reanalizare a tuturor considerentelor pentru care instanța de apel a procedat la compensarea onorariilor avocațiale, respectiv, la stabilirea acestui cuantum al cheltuielilor de judecată la care a fost obligat recurentul.
Dn perspectiva considerentelor pentru care recurentul apreciază că nu au fost corect stabilite cheltuielile de judecată de către instanța de apel, Curtea a constatat că acest motiv de recurs este parțial inadmisibil și parțial nefondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Astfel, cenzurarea criteriilor în baza cărora instanța de apel a apreciat că se cuvine a fi stabilit, cu titlu de cheltuieli de judecată, un anumit cuantum al taxelor judiciar de timbru, respectiv al onorariilor pentru expertize, iar onorariile avocațiale se impun a fi compensate în întregime, ar implica verificarea, de către instanța de recurs, a hotărârii recurate sub aspectul netemeiniciei sale.
Or, ca urmare a abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din O.U.G. nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005, și art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de chestiuni de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar aspecte de strictă nelegalitate, dintre cele circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 1 - 9 C.pr.civ.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că în considerentele deciziei sale instanța de apel a arătat detaliat cum anume a calculat cheltuielile de judecată ale părților pentru fond și pentru apel, ținând seama de cuantumul taxelor judiciare de timbru și a timbrelor judiciare achitate de fiecare dintre părți pentru judecata în fond a cererii principale și a cererii reconvenționale, respectiv, de cuantumul taxelor judiciare de timbru și a timbrelor judiciare achitate de fiecare dintre părți pentru apel, de onorariile pentru expertize și de limitele în care pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate, după cum urmează:
La fond, reclamanta a achitat 11.036,38 lei taxă judiciară de timbru și 8,5 lei timbru judiciar, 1.000 lei pentru expertiza efectuată de expert V. V. (onorariul definitiv încuviințat este de 1.569,60 lei), 2.500 lei onorariul definitiv încuviințat de instanța de fond pentru expertiza efectuată de expert Mamut A. (f.6-8, 77, 96, 164, 188, 223, 298, 302 dosar fond).
Pârâtul a achitat la fond, aferent cererii reconvenționale, 5.188 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar și 486 lei onorariu pentru expertiza efectuată de expert V. V. (f.81, 105, 106, 250 dosar fond).
În apel, apelanta a achitat suma de 5.554,50 lei taxă judiciară de timbru și 15 lei timbru judiciar. Taxa judiciară de timbru pentru bunurile constatate ca fiind comune, calculată pentru apel la valorile: 152.000 lei - apartamentul, 600 lei - vana, 1.200 lei - mașina de spălat Whirlpool, 7.800 lei - cositoarea, 180,74 lei - mobilier baie (contravaloarea a 39,90 euro), 14.100 lei – investiții, este de 2.638,21 lei, achitată de apelantă.
Apelantul a achitat pentru apel 1.504 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
În consecință, cheltuielile de judecată pe care apelantul trebuie să le plătească apelantei, în sumă totală de 9.819,9 lei, se compun din: 5.518,19 lei și 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar reprezentând 1/2 –a parte din taxa judiciară de timbru achitată de reclamantă la fond, 1.250 lei reprezentând 1/2 – a parte din contravaloarea expertizei efectuate de expert Mamut A. la fond, 407 lei reprezentând parte din expertiza efectuată de expert V. V. (pentru egalizare) și pentru apel suma de 2.638,21 lei și 2,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (calculată mai sus).
D. urmare, Curtea a respins acest motiv de recurs.
Așa fiind, în temeiul considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 și alin. 3 teza a II – a C. proc. civ., s-a admis în parte recursul pârâtului, conform dispozitivului prezentei decizii, respectiv, s-a casat în parte decizia recurată, doar cu privire la sulta cuvenită pârâtului pentru ratele la credit achitate doar de apelantul P. C. A. după divorț, în perioada iulie 2010 - iunie 2013 și iulie 2013 - octombrie 2013 și, în aceste limite, s-a trimis cauza pentru rejudecare la același tribunal.
Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere considerentele expuse în paginile prezente decizii, respectiv, se va stabili de către instanța de apel dacă fiecare rată scadentă din acest credit a fost achitată de către recurent la data scadenței, sau, dimpotrivă s-au înregistrat sau nu unele întârzieri în plata uneia sau unora dintre aceste rate, în acest din urmă caz, cât anume din suma achitată, pentru o lună, cu titlu de rată credit, reprezintă efectiv rata lunară scadentă, cât anume reprezintă dobânda aferentă doar acestei rate scadente plătită cu întârziere, cât anume reprezintă comisionul lunar de administrare aferent respectivei rate lunare, și cât anume reprezintă penalități de întârziere pentru plata cu întârziere a respectivei/respectivelor rate.
Apoi, în raport de susținerile recurentului, conform cărora, ar fi făcut plăți anticipate în contul ratelor aferente creditului pentru apartament, instanța de apel, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, va stabili dacă într-adevăr au existat asemenea plăți anticipate, în ce cuantum, iar în caz afirmativ, se va interpela banca creditoare pentru a se comunica instanței dacă pentru plățile de rate anticipate s-au acordat facilități sub forma scutirii sau exonerării plătitorului de la plata unor dobânzi ori comisioane aferente ratelor achitate în avans, sau dacă nu cumva aceste exonerări au fost compensate de către bancă, sau ar fi putut fi compensate cu eventualele penalități de întârziere datorate pentru plata cu întârziere a unei/unor rate.
Cheltuielile de judecată ocazionate părților în recurs, în limitele admiterii recursului, vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub număr de dosar_ .
Rejudecând apelul în limitele casării, tribunalul reține următoarele:
Din adresa comunicată de B. C. Română S.A, instituție care a încheiat cu părțile contractul de împrumut nr.20619A_ reiese că au fost făcute 4 plăți anticipate la data de 23.01.2008 suma de 5000 euro, la data de 23.01.2008. Consecința achitării anticipate a fost diminuarea creditului principal, precum și dobânda calculată până la data realizării rambursării. De asemenea, tot cu titlu anticipat a fost achitată și suma de 3006 euro, la 28.11.2008, cu consecința diminuării creditului principal, precum și dobânda calculată până la data realizări rambursării.Această perioadă fiind însă anterioară divorțului părților nu suportă analiză întrucât casarea are în vedere doar sumele achitate de apelantul P. C. A. ulterior acestui moment, respectiv din iulie 2010. Cu privire la suma achitată până la divorț în cuantum de_ euro, apelanta M. D. nu a contestat această sumă, fiind de acord să achite cota de ½ parte din aceasta.
Prin urmare suma de 7779,5 Euro reprezintă cota de ½ parte din creditul achitat în timpul căsătoriei de_ euo și care nu a fost contestată. Cu privire la suma achitată de apelantul P. C., după desfacerea căsătoriei, din graficele de rambursare comunicate de bancă reiese că acesta a achitat suma d_,5 euro, sumă la care s.-a ajuns conform celor ce urmează.
Cu titlu de rate credit în perioada iunie_13 apelantul a achitat suma de_ Euro reprezentând rată credit, rată dobândă, comision de administrare și încasare dobândă restantă și încasare comision restant. În compunerea unei rate lunare de credit intră rată credit, rată dobândă, comision de administrare. Prin urmare, achitarea cu întârziere a unei rate duce la achitarea în plus față de achitarea la scadență a unei dobânzi restante și a unui comision restant.
Din graficul de rambursare reiese că în perioada supusă analizei pentru ratele achitate cu întârziere, apelantului i s-a perceput suma de 157,27 euro cu titlu de încasare comision restant și 3,20 euro cu titlul de dobândă restantă. În consecință din suma achitată de_ euro urmează a se acădea suma de 160,5 Euro( 157,27+3,20) rezultând suma de_ euro.
În consecință, contrar susținerilor apelantei M., ceea ce reprezintă sancțiune pentru achitarea cu întârziere a unor rate de credit este suma de 160,5 euro și nu întreaga dobândă. Altminteri ar însemna că pentru creditul acordat, deși acesta este purtător de dobândă, apelanta să fie exonerată de plata acesteia.
Ca urmare, tribunalul apreciază că din graficul de rambursare depus la filele 31-41 ( dosar curte de apel) și explicitările băncii din adresa nr._/i/3.10.2014 reiese că după desfacerea căsătoriei părților suma achitată de apelant în contul creditului, fără penalizările pentru plata cu întârziere este de_ euro, sumă pe care apelanta M. trebuie să o restituie acestuia.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că apelul formulat de de P. C. A. împotriva Sentinței civile nr. 1164 din 27.09.2012, pronunată în dosar nr._ al Judecătoriei D., cu privire la suma pe care fosta soție trebuie să o achite este întemeiat. Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art296 Cod de procedură civilă va schimba în parte sentința atacată în sesnul că a obliga reclamanta P. D. A. să plătească pârâtului P. C. A. suma de_ Euro cu titlu de credit achitat din care suma de 7779,5 Euro reprezintă 1/2 din creditul achitat în timpul căsătoriei și_ Euro cu titlu de credit achitat în perioada iulie 2010-octombrie 2013. Menține restul dispozițiilor.
În teemiul dispozițiilor art.274 Cod de procedură civilă va obliga intimata M. D. A. să plătească apelantului P. C. A. suma de 3125 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care 1500 onorar avocat și 1625 lei taxe de timbru. La stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată tribunalul a avut în vedere taxa de timbru achittă raportat la suma acordată, iar onorariul avocațial proporțional cu pretențiile admise. Astfel din onorariul achitat în recurs de 4000 lei lei, suma de 1500 lei corespunde motivului de recurs admis și casat cu trimiterea spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de P. C. A. împotriva Sentinței civile nr. 1164 din 27.09.2012, pronunată în dosar nr._ al Judecătoriei D., pe care o schimbă în parte în sensul că:
Obligă reclamanta P. D. A. să plătească pârâtului P. C. A. suma de_ Euro cu titlu de credit achitat din care suma de 7779,5 Euro reprezintă 1/2 din creditul achitat în timpul căsătoriei și_ Euro cu titlu de credit achitat în perioada iulie 2010-octombrie 2013. Menține restul dispozițiilor.
Obligă intimata M. D. A. să plătească apelantului P. C. A. suma de 3125 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care 1500 onorar avocat și 1625 lei taxe de timbru.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2014
Președinte, A.-S. S. | Judecător, D. T. | |
Grefier, D. I. D. |
Red. S.S/23.01.2015.
D.D. 12 Decembrie 2014
Jud. fond: M. C. I.
Jud. apel: C. A. C., C. V. B.
Jud. recurs: M.-C. V., A.-T. N., C.-M. C.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 364/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
