Pensie întreţinere. Decizia nr. 689/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 689/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 4634/328/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 689/A/2014
Ședința publică din 15 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A.-S. S.
JUDECĂTOR D. T.
GREFIER G.-C. Ț.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul apelantul L. C. A. împotriva Sentinței civile nr. 2734/29.11.2013, pronunțată de Judecătoria T. în dosar nr._, privind și pe intimat L. G., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 octombrie 2014, anterior deschiderii dezbaterilor, s-a depus la dosar prin registratura instanței răspunsul Agenției Naționale de Administrare Fiscală București, Administrația sectorului 3 a Finanțelor Publice, cu privire la veniturile impozabile ale intimatului L. G..
Apreciind că la dosarul cauzei există suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei, având în vedere că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, instanța va reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.2734/29 Noiembrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de pârât.
A fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de reclamantul L. C. A., în contradictoriu cu pârâtul L. G., având ca obiect pensie de întreținere.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 și 3 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, „(1) Dacă legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, în vederea soluționării pe aceasta cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege. (3) Persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-și soluționa disputele prin mediere atât în afara, cât și în cadrul procedurilor obligatorii de soluționare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege”.
Complinitor, dispozițiile art.64 din același act normativ stipulează faptul că „(1) Pot fi rezolvate prin mediere neînțelegerile dintre soți privitoare la: a) continuarea căsătoriei; b) partajul de bunuri comune; c) exercițiul drepturilor părintești; d) stabilirea domiciliului copiilor; e) contribuția părinților la întreținerea copiilor; f) orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
De asemenea, în temeiul art.2 alin.12 „Instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art.60^1 alin.(1) lit. a) - f)”.
Ca urmare s-a reținut cu precădere că sancțiunea pentru neparcurgerea procedurii prealabile de informare privind medierea este în mod expres prevăzută de textul anterior citat, respectiv respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În cauza de față, reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, aspect învederat și prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 22 Octombrie 2013, astfel încât în temeiul art.2 alin.12 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator instanța a apreciat întemeiată excepția invocată de pârât, pe care a respins-o, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului ca inadmisibilă.
În baza art.453 Cod procedură civilă, instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile examinate, a declarat recurs, recalificat ca și apel, reclamantul L. C. A. (f.2), solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii cererii formulate și stabilirea unei pensii de întreținere calculată în funcție de nivelul veniturilor actuale realizate de pârât, la care acesta să fie obligat în favoarea sa.
În motivarea căii de atac formulate, a învederat următoarele:
Potrivit art.2, alin.1 din Legea nr.192/2006 privind medierea, persoane fizice sau juridice sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii.
În situația existentă, procedura medierii nu se poate aplica la propriu, deoarece pârâtul a refuzat orice relație cu propriul său fiu de la vârsta de 2 ani, acesta refuzând să-l viziteze sau să vorbească la telefon.
Cu siguranța că dacă relația pârâtului cu el s-ar fi aflat în limite normale, firești, ca între un tată și un fiu, nu s-ar fi pus problema să apeleze la instanță pentru a obliga pârâtul să-și îndeplinească obligațiile de întreținere până la finalizarea studiilor. Mai arată că imediat ce a aflat de admiterea sa la cursurile universitare din Valencia, a plecat în Spania pentru îndeplinirea formalităților de înscriere pentru primul an de studii, astfel ca nu a putut da curs solicitării pârâtului de a urma procedura medierii. La data la care pârâtul a depus întâmpinarea, Octombrie 2013, se afla la cursuri în Spania, unde se află și în prezent și nu avea cum să se prezinte în țară pentru aceste proceduri. Există la dosar adeverințe și adrese care probează programul de pregătire pe care îi urmează zilnic. Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității, știind că se află în imposibilitate de a îndeplini aceste formalități deoarece nu poate lipsi de la cursuri câteva săptămâni.
În acest caz, consideră că prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii civile formulate pe motiv că nu s-a îndeplinit o formalitate, i se îngrădește accesul la justiție.
Solicită judecarea cauze în lipsă de la dezbateri.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul L. G. (f.11-13), a învederat următoarele:
Apreciază că cererea formulată de reclamant nu îndeplinește condițiile cererii de apel prevăzute de art.470 alin.1 lit. c) și d) din Noul Cod de procedură civilă, sancțiunea fiind decăderea, conform alin. 3 al aceluiași text de lege.
Din cuprinsul cererii nu se desprind motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. De asemenea, nu se regăsesc nici probele pe care se întemeiază cererea.
Aprecierea sa potrivit căreia procedura medierii nu se poate aplica „la propriu” nu constituie un motiv de apel.
Reclamant este destul de confuz în exprimare. Pe de o parte, a afirmat că imposibilitatea medierii este cauzată de refuzul său de a-l vizita și comunică iar, pe de altă parte, a afirmat că nu are timpul necesar unei astfel de proceduri.
Potrivit art.13 alin.2 Noul Cod de procedură civilă, teza a doua, în recurs, cererile și concluziile părților nu pot fi formulate decât prin avocat sau după caz, consilier juridic, cu excepția situației în care partea sau mandatarul acesteia, soț ori rudă până la gradul al doilea, inclusiv, este licențiat în drept.
Soluția s-a impus deoarece recursul a fost mai exact conturat ca o cale extraordinară de atac prin care se verifică exclusiv legalitatea hotărârilor care sunt supuse acestei căi de atac, astfel că, pentru calitatea actului de justiție, este necesar ca cel puțin în această etapă să existe o dezbatere între specialiști, judecători, pe de o parte, și avocați/consilieri juridici/părți sau mandatari licențiați în drept, pe de altă parte. La aceasta se adaugă și previziunea reducerii numărului de recursuri informe sau vădit nefondate, din moment ce chiar formularea recursului se face de către un specialist.
În jurisprudența CEDO (Cauzele Raitiere c. Franța, Mafiile c. Franța, Belane Bocsi c. Ungaria, Philis c. G.) s-a statuat că obligația asistenței avocațiale în fața unei instanțe superioare nu este incompatibilă cu prevederile art.6 pct.1 din Convenție.
În același sens sunt și soluțiile unor instanțe constituționale din Europa, iar în unele țări obligația de reprezentare/asistare de către avocați există nu numai în fața instanței supreme, ci și a unor instanțe inferioare, care ar corespunde tribunalelor și curților de apel (Noul cod de procedură civilă comentat și adnotat, Voi. I, art.1-526, coordonatori V. M. C., M. N., p.36-37).
Față de dispozițiile art.486 alin.3 din Noul Cod de procedură civilă, urmează să se constate că neîndeplinirea cerințelor alin.1 lit. a) și c) - e), precum și cele alin.2 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art.488 din Noul Cod de procedură civilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.205-208 Noul Cod de procedură civilă.
În baza dispozițiilor art.223 alin.3 Noul Cod de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând sentința prin prisma motivelor și apărărilor invocate, a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată temeinicia apelului dedus judecății, având in vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 din Legea nr.192/2006, dacă legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, în vederea soluționării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege.
(1^1) Dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Dacă una dintre părți refuză în scris participarea la ședința de informare, nu răspunde invitației prevăzute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezintă la data fixată pentru ședința de informare, se întocmește un proces-verbal, care se depune la dosarul instanței.
Potrivit art.1 2 din Legea nr.192/2006 instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 60^1 alin. (1) lit. a)-f.
Potrivit art. 60^1 din Legea nr. 192/2006: "(1) În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluționare a conflictelor, părțile și/sau partea interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii:
b) în materia dreptului familiei, în situațiile prevăzute la art. 64;
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 266 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 464 din 25 iunie 2014, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială CEZ Vânzare - S.A. din C., județul D., prin mandatar Societatea Comercială EOS KSI România - S.R.L. din București, în Dosarul nr. 14._ al Judecătoriei C. - Secția civilă constatându-se că prevederile art. 2 alin. (1) și (1^2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.
Curtea reține, totodată, că în preambulul Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene . nr. 136 din 24 mai 2008, se prevede că "medierea ar trebui să constituie o procedură voluntară, în sensul că părțile sunt ele însele responsabile de procedură și o pot organiza după cum doresc și încheia în orice moment." De asemenea, art. 3 lit. a) din directivă definește medierea ca fiind un proces "în care două sau mai multe părți într-un litigiu încearcă, din proprie inițiativă, să ajungă la un acord privind soluționarea litigiului dintre ele (...)". Art. 5 alin. (1) intitulat "Recurgerea la mediere" prevede că "o instanță la care a fost introdusă o acțiune poate, atunci când este cazul și având în vedere toate circumstanțele cazului respectiv, să invite părțile să recurgă la mediere pentru a soluționa litigiul. Instanța poate, de asemenea, invita părțile să participe la o sesiune de informare privind recurgerea la mediere dacă astfel de sesiuni sunt organizate și sunt ușor accesibile." Ca atare, dispozițiile acestei directive se referă doar la posibilitatea, și nu la obligația părților de a urma procedura medierii, deci nimic obligatoriu referitor la mediere și, cu atât mai puțin, la procedura prealabilă de informare cu privire la avantajele medierii.
În acest context, Curtea constată că, deși atât legislația națională, respectiv Legea nr. 192/2006 și codul de procedură civilă [art. 227 alin. (2) teza finală], cât și Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului consacră medierea ca fiind o procedură facultativă, alternativă și informală, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 prevede că părțile sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, sub sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare în judecată, instituită de alin. (1^2) din același articol. Așa fiind, deși medierea este facultativă, totuși ședința de informare privind avantajele medierii este obligatorie.
Curtea apreciază, totodată, că reglementarea legală criticată, respectiv art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, prin care părțile sunt obligate la parcurgerea procedurii de informare asupra medierii, răstoarnă prezumția irefragabilă "nemo censetur ignorare legem". Dacă legea, în speță Legea nr. 192/2006, cu toate modificările ei, este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit acestui adagiu, cetățeanul beneficiază de prezumția de cunoaștere a legii. Ca atare, nu este justificată o procedură specială de informare asupra conținutului unei atare legi. În mod indubitabil această obligație instituită sub orice sancțiune, nu doar sub aceea a inadmisibilității cererii de chemare în judecată, contravine dispozițiilor art. 21 din Constituție, care prevăd că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea accesului liber la justiție. Obligativitatea participării la informarea despre avantajele medierii reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiție, deoarece se constituie într-un filtru pentru exercitarea acestui drept constituțional, iar prin sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare în judecată, acest drept este nu doar îngrădit, ci chiar interzis.
Prin urmare, începând cu data de 25 iunie 2014, dispozițiile art. 2 alin. (1) și (1^2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt suspendate de drept, urmând să-și înceteze efectele juridice începând cu data de 10 august 2014, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor atacate.
Față de soluția dată de Curtea Constituțională, tribunalul constată că medierea nu mai constituie o procedură obligatorie, ci una lăsată la libera apreciere a părților, astfel că raportat la această decizie, prima instanță în mod nelegal a adminis excepția de inadmisibilitate, soluționând procesul fără a intra în judecata fondului ceea ce atrage sancțiunea anulării hotărârii primei instanțe în raport de prevederile art.480 alin.3 Cod de procedură civilă.
Întrucât prin apel nu s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, tribunalul va păstra cauza și va proceda la rejudecare. Față de decizia Curții Constituționale se impune respingerea excepției de inadmisibilitate.
Prin sentința civilă nr.2446/2006 pronunțată de Judecătoria T. în dosar nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta M. A. M. împotriva pârâtului L. G. și a fost obligat pârâtul să plătească pe seama minorului C. A., născut la 30.05.1995 o pensie lunară de întreținere în sumă de 82 lei. S-a reținut în considerentele sentinței că pârâtul este tatăl minorului, calitate în care este obligat să plătească o pensie lunară de întreținere în cuantum de ¼ din veniturile nete lunare.
În prezent reclamantul este major, însă urmează cursurile Școlii Politehnice Superioare din Alcoy- Universitatea Politehnică din Valencia, conform adeverinței eliberate de această instituție de învățământ la 31 iulie 2013.
Pârâtul are calitatea de avocat, membrul al Baroului București, profesând în cadrul Cabinetului de avocat «L. G. ». În acestă calitate, conform datelor comunicate de Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice București, pârâtul a declarat venituri din activități independente în sumă de 23.708 lei, ceea ce reprezintă un venit net de_ lei, pentru primele 6 luni ale anului, respectiv un venit mediu net lunar de 2664 lei.
Potrivit art.499 alin.3 Cod civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor.
Potrivit dispozițiilor art.524 și 529 Cod civil, are dreptul la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca și bunurile sale, iar în cazul întreținerii datorate de părinte acesta se stabilește într-un cuantum de până la o pătrime din venitul său lunar pentru un copil.
În ceea ce privește starea de nevoie a reclamantului acesta rezultă din faptul că acesta nu are loc de muncă, iar cursurile sunt de zi, aspect ce reiese din orarul comunicat de universitatea al cărui student este.
Întrucât există obligația legală a pârâtului de a plăti pensie de întreținere și dreptul reclamantului de a o solicita, tribunalul apreciază că se impune admiterea cererii și obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 650 lei lunar, începând cu data cererii de chemare în judecată până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu decât până la împlinirea vârstei de 26 de ani.
Urmare a recalificării căii de atac din apel în recurs excepțiile invocate de intimat prin întâmpinare cu privire la nulitatea recursului au rămas fără obiect. Față de soluția de anulare a sentinței atacate datorită soluționării cauzei fără cercetarea fondului, în rejudecare tribunalul se comportă ca și o instanță de fond, putând în raport de prevederile art.237 alin.2 pct.7 Cod de procedură civilă să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru justa soluționare a cauzei, chiar dacă acestea nu au fost propuse prin cererea de apel. În ceea ce priveșțe temeiul de drept al apelului acesta rezultă din motivarea, nefiind obligatoriu ca partea să indice și un text de lege.
În ceea ce privește contribuția mamei, fiind vorba de un copil major obligația de întreținere nu este solidară, iar pârâtul nu a făcut dovada că aceasta nu execută benevol acestă obligație. De altfel, reclamantul a confirmat că mama sa îl sprijină material și moral, astfel că nu se pune problema unei neexecutări din partea acesteia. În fine, față de cadrul procesual stabilit de reclamant și de principiul disponibilității nu se poate dispune i obligarea în acest proces și a celuilalt părinte.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul va admite apelul declarat de L. C. A. împotriva Sentinței civile nr. 2734/29.11.2013, pronunțată de Judecătoria T. în dosar nr._ pe care o va anula în întregime. Rejudecând cauza va respinge excepția inadmisibilității, va admite acțiunea civilă formulată de reclamantul L. C. A. împotriva pârâtului L. G. și va obliga pârâtul la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea reclamantului în cuantum de 650 lei lunar, începând cu data de 26.08.2013 până la finalizarea studiilor, dar nu mai mult decât împlinirea vârstei de 26 de ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de L. C. A. împotriva Sentinței civile nr. 2734/29.11.2013, pronunțată de Judecătoria T. în dosar nr._ .
Anulează în tot sentința atacată.
Rejudecând cauza respinge excepția inadmisibilității.
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul L. C. A. împotriva pârâtului L. G. și în consecință:
Obligă pârâtul la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea reclamantului în cuantum de 650 lei lunar, începând cu data de 26.08.2013 până la finalizarea studiilor, dar nu mai mult decât împlinirea vârstei de 26 de ani.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2014.
Președinte, A.-S. S. | Judecător, D. T. | |
Grefier, G.-C. Ț. |
G.Ț. 16 Octombrie 2014
Pregătit pentru motivare A.P.B./17 Octombrie 2014
Red. A.S.S./5 exemplare/4.11.2014
Judecător fond: A.-G. N. – Judecătoria T.
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 798/2014.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
