Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 798/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 798/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 2614/219/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 798/A/2014
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C.-V. B.
GREFIER: E. C.
Pe rol este pronunțarea cauzei Minori și familie privind apelul declarat de apelanta B. A.-D., împotriva Sentinței civile nr. 381/15.05.2014, pronunțată în dosar nr._, al Judecătoriei D., privind și pe intimatul P. D. V., autoritate tutelară P. M. D., având ca obiect, exercitarea autorității părintești .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, tribunalul constată că mersul dezbaterilor și cuvântul pe apel al părților, au fost consemnate în Încheierea ședinței publice din data de 4 nov.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Reține că prin Sentința civilă nr. 381/15.05.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., s-a constatat că pârâtul-reclamant a renunțat la excepția lipsei procedurii informării cu privire la avantajele medierii invocată prin întâmpinare.
S-a admis, în parte, cererea formulată, prin avocat Weisz M., de reclamanta-pârâtă B. A.-D., împotriva pârâtului-reclamant P. D. V..
S-a admis, în parte, cererea reconvențională formulată, prin avocat B. C., de către pârâtul-reclamant P. D. V. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă B. A.-D..
I. A dispus ca exercitarea autorității părintești cu privire la minorul P. Darius-A., născut la data de 03.04.2007, să se realizeze în comun de către ambii părinți.
II. A reîncredințat minorul P. Darius-A., născut la data de 03.04.2007, către mamă și a stabilit, începând cu data încheierii anului școlar 2013/2014, locuința acestuia la mama sa în Florești, ., ., jud. Cluj.
III. A încuviințat ca legăturile personale dintre pârâtul-reclamant P. P. D. V. și minorul P. Darius-A., fiul părților, să se realizeze în felul următor:
1. În prima și a treia săptămână a fiecărei luni din an, începând de vineri, de la ora 16:00, până duminică, la ora 16:00, urmând ca pârâtul –reclamant, în lipsa acordului părților, să se prezinte la domiciliul mamei și al copilului pentru îndeplinirea acestui program;
2. Trei săptămâni în vacanța de vară fracționate în două părți, două săptămâni în luna iulie (01-14 iulie), respectiv o săptămână în luna august (24-30 august), iar în lipsa acordului părților, cu obligația de a lua (la ora 10:00, în prima zi a perioadei) și de a înapoia copilul la domiciliul mamei sale (la ora 16:00 a ultimei zile);
3. O dată la doi ani, perioada 21-27 a lunii decembrie, minorul o va petrece la tată, iar în lipsa acordului părților, cu obligația de a lua (la ora 10:00, în prima zi a perioadei) și de a înapoia copilul la domiciliul mamei sale (la ora 16:00 a ultimei zile);
4. O dată la doi ani, prima și a doua zi a Sărbătorilor P., respectiv vacanța de primăvară, minorul le va sărbători la tată, acesta având obligația de a lua (la ora 10:00 a primei zile) și de a înapoia copilul la domiciliul mamei sale (la ora 16:00 a ultimei zile);
5. O dată la doi ani, ziua de naștere a copilului va fi sărbătorită la tată, copilul urmând, în lipsa acordului părților, să fie luat de la domiciliul mamei de către tată în ziua precedentă, la orele 18:00, și înapoiat la finalul zilei aniversare, la orele 20:00;
6. O dată la doi ani, ziua de 1 decembrie va fi sărbătorită la tată, copilul urmând, în lipsa acordului părților, să fie luat de la domiciliul mamei de către tată în ziua precedentă, la orele 18:00, și înapoiat la finalul zilei de 1 decembrie, la orele 20:00.
IV. A obligat pârâtul-reclamant P. D. V. la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea copilului minor, P. Darius-A., născut la data de 02.04.2007, în sumă de 145 lei (1/6 din venitul net lunar - contravaloarea normei de hrană), începând cu data stabilirii domiciliului minorului la mamă (data finalizării anului școlar 2013/2014) și până la data împlinirii de către copil a vârstei majoratului.
Pentru a pronunța aceatstă sentință, judecătoria a reținut că reclamanta B. A.-D. și pârâtul P. D. V. sunt părinții din căsătorie ai minorului P. Darius-A., născut la 03.04.2007. Prin sentința civilă nr. 426/2008 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ (rămasă definitivă prin neapelare) a fost desfăcută căsătoria încheiată între părți, iar minorul P. Darius A. (în vârstă de un an la acea dată) a fost încredințat spre creștere și educare mamei sale.
După aproape un an de la divorțul părților, prin sentința civilă nr. 136/2009 (definitivă prin neapelare) pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., minorul a fost reîncredințat tatălui, ținându-se seama și de înțelegerea din data de 03.12.2008, intervenită între părți și atașată la dosar la fila 19.
Între timp, tatăl s-a recăsătorit și are doi copii din noua căsătorie.Extrasul de carte funciară pentru informare de la fila 13 din dosar și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1896/03.05.2012 (f. 35-37) atestă faptul că reclamanta este proprietara unui apartament compus din două camere situat în . Cluj.
Până în prezent copilul a rămas la tată care s-a ocupat de creșterea și educare sa împreună cu bunicii paterni (în special bunica). În acest timp, reclamanta s-a aflat pe teritoriul statului italian unde a desfășurat activități lucrative, revenind în țară de aproximativ două-trei ori pe an, de fiecare dată de la câteva săptămâni până la maxim una/două luni (conform declarațiilor martorilor B. V. și B. C.). În perioadele în care s-a aflat România, reclamanta a păstrat legăturile cu fiul său, preocupându-se de sănătatea copilului, respectiv de bunăstarea acestuia în plan afectiv, material și social.
În cursul perioadei în care minorul a locuit la tată, pârâta și-a executat obligația legală de întreținere, plătind pensia stabilită prin sentința de reîncredințare a copilului ( potrivit chitanțelor și mandatelor poștale privind anexate cererii – f. 35-73).
De regulă, pârâtul-reclamant nu s-a opus exercitării legăturilor personale dintre minor și tată, astfel cum a propus reclamanta, fiind de acord inclusiv cu părăsirea teritoriului României de către minor spre a petrece vacanța pe teritoriul statului italian alături de mamă (declarația-acord a pârâtului autentificată sub nr. 23/04.01.2012 – f. 22). Faptul că, în anul 2013, tatăl nu a fost de acord ca minorul să părăsească România o perioadă lungă de timp (mai multe luni) în scop de agrement apare ca justificată în opinia instanței în contextul în care o asemenea excursie i-ar fi afectat programul școlar al copilului și alte activități educative în care era implicat de tată. În plus, deplasarea copilului departe de locul unde trăiește o perioadă îndelungată de timp nu este, de regulă, o soluție benefică care să răspundă cerinței interesului superior al acestuia. Lipsa acordului pârâtului în sensul de a permite minorului să se deplaseze la mamă în Italia nu apare, în opinia instanței, ca o neglijență în creșterea și educarea copilului sau ca o piedică din partea pârâtului în exercitarea relațiilor personale dintre copil și mamă, ci mai degrabă ca o măsură de siguranță luată de tată în interesul superior al minorului.
Înscrisurile de la dosar atestă faptul că pe parcursul perioadei în care a fost încredințat tatălui, copilul a prezentat o . probleme cu dantura, fiind necesare intervenții ale medicilor stomatologi (adeverință din 30.09.2013 – f. 29). Pârâtul a recunoscut faptul că, inițial, atunci când s-a impus sedarea copilului pentru efectuarea unor intervenții medicale, a manifestat reticență, crezând că ar fi putut dăuna copilului, însă a precizat că după ce i s-a explicat și-a exprimat acordul, aspect care reiese din întâmpinarea formulată, din răspunsul la interogatoriu, dar și din adresă medicală din data de 08.05.2010 depusă chiar de reclamantă la dosar – f. 30.
Actele medicale depuse la dosar de către reclamantă (biletul de trimitere – f. 31 și alte înscrisuri medicale), atestă atât persistența unei probleme dentare ale copilului, faptul că s-a intervenit stomatologic, cât și preocuparea mamei pentru această problemă, însă nu relevă aspecte cronice care să-i fi pus în pericol viața, integritatea sau sănătatea minorului, astfel cum s-a susținut. În același sens, buletinele de analize medicale privind minorul, chitanțele de plată a contravalorii controalelor și analizelor medicale, biletele de trimitere/internare atașate acțiunii (f. 76-86) indică o . probleme medicale ale minorului (rinofaringită acută, adenoidită), întâlnite relativ frecvent la copii, însă nu relevă o neglijență din partea tatălui în privința sănătății copilului, ci mai degrabă binevenita preocupare a mamei față de aceste aspecte. În cursul judecății, tatăl a relevat faptul că posibilitățile sale financiare nu-i permiteau să ducă copilul la un cabinet privat în municipiul Cluj-N. pentru rezolvarea diferitelor probleme de sănătate ale acestuia, însă a precizat că, atunci când a fost nevoie, a apelat la instituțiile sanitare de stat.
În plus, adeverințe medicale privind minorul și chitanțele de la fila 127 atestă faptul că tatăl a fost receptiv în privința problemelor de sănătate ale minorului și a manifestat preocupare în acest sens.
Faptul că tatăl a avut dubii cu privire la paternitatea copilului în perioada divorțului dintre soți, în condițiile în care o bănuia pe mamă de infidelitate, nu sunt aspecte care să aibă vreo înrâurire asupra exercitării autorității părintești, în condițiile în care nu s-a dovedit, că suspiciunea tatălui (de altfel neconfirmată, în aceeași perioadă) a determinat un comportament nepotrivit, care să pună în pericol interesul superior al copilului.
Actele atașate de tată la dosar (adeverință nr. 2974/15.11.2013 – f. 119, dovada privind frecventarea grădiniței de către minor – f. 120, adeverința nr. 302/05.11.2013 – f. 121, diplome de merit ale minorului – f. 123, 124) evidențiază calitățile pe care minorul le-a dobândit pe parcursul perioadei în care a fost crescut și educat de tată. Nici rapoartele de anchetă psihosocială întocmite în cauză nu relevă contrariul. Nu s-a făcut dovada că religia sau credințele tatălui au afectat în vreun fel calitatea vieții copilului în sens negativ. Rapoartele menționate scot în evidență faptul că tatăl este exigent, însă acest aspect prezintă atât aspecte pozitive, cât și negative, și nu relevă existența vreunei probleme psihice care să conducă la excluderea tatălui de la luarea deciziilor care privesc interesele minorului. Mai mult, unul dintre rapoartele întocmite îl indică pe tată ca fiind persoana indicată spre ai fi încredințat minorul.
Declarațiile martorilor audiați în cauză relevă faptul că reclamanta-pârâtă prezintă garanții mai mult decât suficiente pentru a se ocupa îndeaproape de fiul său și spre a fi stabilit domiciliul minorului la aceasta.
În opinia instanței, fiecare dinte părinți se poate ocupa de creșterea și educarea corespunzătoare cerințelor interesului superior al copilului, însă la stabilirea locuinței acestuia rolul determinant îl va avea înțelegerea părților care respectă interesul superior al copilului.
Referitor la cererea reconvențională a pârâtului-reclamant, instanța a apreciat că se impune ca tatăl să aibă posibilitatea efectivă de a păstra legături apropiate cu fiul său și de a încuraja permanent ca acesta să păstreze relații apropiate cu bunicii paterni și cu frații săi.
În drept, potrivit legii de punere în aplicare a Noului Cod civil, dispozițiile acestui act normativ sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din filiație dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil.
Referitor la exercitarea autorității părintești, instanța a reținut că, potrivit art. 14 alin. (1) rap. la art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. D. dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului, instanța poate limita exercitarea acestui drept. În plus, în conformitate cu art. 31 din același act normativ, ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor.
Codul civil în vigoare stipulează la art. 397 corob. cu art. 398 că autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, în afară de cazul în care, pentru motive temeinice, având în vedere interesul superior al copilului, instanța dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către unul dintre părinți.
Raportând prevederile relevante din Codul civil la cele din legea specială, observând că din probele dosarului nu rezultă motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului care să justifice limitarea exercitării autorității părintești de către vreunul dintre părinți, în temeiul art. 397 din C.civ., instanța a dispus ca exercitarea autorității părintești să revină în comun ambilor părinți pentru copilul acestora.
Pentru stabilirea locuinței minorului instanța trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului, în conformitate cu art. 263 din C.civ. și art. 2 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Interesul superior al copilului cuprinde respectarea drepturilor acestuia, evitarea abuzurilor, stabilitatea în creșterea, îngrijirea și educarea copilului, responsabilizarea acestuia, evitarea primejduirii vătămării fizice, intelectuale și psihice. La acela dintre părinți care are posibilitatea îndeplinirii în condiții mai bune a fiecăruia dintre elementele intrinseci ale interesului superior al copilului va fi stabilită locuința copilului. După cum s-a relevat, instanța a avut în vedere și înțelegerea părților.
În raport cu art. 400 din C.civ., observând concluziile rapoartelor de anchetă psiho-socială întocmite în cauză, opțiunea copilului manifestată cu ocazia efectuării anchetelor la locuința acestuia, instanța a stabilit ca locuința minorului la mamă, urmând ca însăși mama să se asigure de continuitatea relațiilor desfășurate de către copil cu ceilalți copii ai tatălui.
Relativ la legăturile personale dintre tată și copil, articolul 262 alin. (2) din C.civ. relevă faptul că minorul care nu locuiește la unul dintre părinții săi are dreptul de a avea legături personale cu acesta. Exercițiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condițiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului.
Totodată, art. 263 din C.civ. reglementează, cu rang de principiu, interesul superior al copilului, statuând că orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.
Instanța de tutelă trebuie să decidă asupra raporturilor dintre părinți și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă.
Articolul 401 alin. (1) și (2) corob. cu art. 403 din C.civ. prevăd că părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar dacă părinții nu se înțeleg, stabilește instanța de tutelă, cu precizarea că măsurile luate în această privință pe cale judecătorească pot fi modificate în cazul schimbării împrejurărilor la cererea oricăruia dintre părinți, printre alții.
În consonanță cu prevederile legale evidențiate anterior, art. 496 alin. (5) din C.civ. stipulează că părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.
Inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut legitimitatea dreptului de vizitare al părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul și obligația pozitivă a statelor de a lua măsuri pentru exercitarea efectivă a acestui drept (cauza Keegan c. Irlandei, hotărârea din 26 mai 1994), sens în care a statuat că autoritățile trebuie să se țină seama de interesele, de drepturile și libertățile minorilor, în special de interesul superior al copilului, iar in ipoteza în care contactele cu părinții riscă să amenințe aceste interese sau să încalce drepturile respective, autoritățile naționale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporționalitate între ele (cauza Ignaccolo-Zenide c. României, hotărârea din 11.01.2000). Obligația autorităților nu este absolută, chiar dacă este vorba despre relații de familie având la bază filiația naturală. Natura și întinderea acestora depind de circumstanțele fiecărei cauze în parte (cauza Pini, Bertani, Manera și Atripaldi c. României).
La stabilirea programului de vizită, instanța a apreciat că se impune o cenzurare a solicitărilor tatălui respectiv ale mamei din cererile formulate, în conformitate cu interesul superior al copilului și cu dispozițiile art. 262, art. 401 din C.civ.
În privința pensiei de întreținere, întrucât mama urmează să asigure cele necesare copilului, prestând o întreținere în natură, tatăl a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cotă fixă.
Având în vedere cele trei criterii prevăzute de lege pentru stabilirea pensiei de întreținere, anume nevoia creditorului întreținerii (copilul minor), numărul persoanelor aflate în întreținerea debitorului (în cazul de față trei copii) și posibilitățile materiale ale debitorului întreținerii, potrivit art. 513, art. 516, art. 524, art. 525 și 529 din C.civ., a obligat pârâtul-reclamant la plata unei pensii de 1/6 din venitul net lunar al acestuia, fără a fi avută în vedere contravaloarea normei de hrană acordată de angajator, în virtutea considerației speciale pentru care este acordată aceasta.
În final, instanța a reamintit părinților că, pentru o dezvoltare armonioasă a copilului acestora, în pofida diverselor diferende și neînțelegeri existente între aceștia, se impune o minimă colaborare în luarea deciziilor cu privire la minor, evitându-se pe cât este posibil orice conflict deschis.
În concluzie, instanța a constatat că pârâtul-reclamant a renunțat la excepția lipsei procedurii informării cu privire la avantajele medierii invocată prin întâmpinare, a admis, în parte, cererea formulată, de reclamanta-pârâtă B. A.-D. împotriva pârâtului-reclamant P. D. V. și a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant P. D. V. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă B. A.-D..
În consecință, a dispus ca exercitarea autorității părintești cu privire la minorul P. Darius-A., născut la data de 03.04.2007, să se realizeze în comun de către ambii părinți.
A reîncredințat minorul P. Darius-A., născut la data de 03.04.2007, către mamă și va stabili, începând cu data încheierii anului școlar 2013/2014, locuința acestuia la mama sa în Florești, ., ., jud. Cluj.
A încuviințat ca legăturile personale dintre pârâtul-reclamant P. P. D. V. și minorul P. Darius-A., fiul părților, să se realizeze în felul următor: în prima și a treia săptămână a fiecărei luni din an, începând de vineri, de la ora 16:00, până duminică, la ora 16:00, urmând ca pârâtul –reclamant, în lipsa acordului părților, să se prezinte la domiciliul mamei și al copilului pentru îndeplinirea acestui program; trei săptămâni în vacanța de vară fracționate în două părți, două săptămâni în luna iulie (01-14 iulie), respectiv o săptămână în luna august (24-30 august), iar în lipsa acordului părților, cu obligația de a lua (la ora 10:00, în prima zi a perioadei) și de a înapoia copilul la domiciliul mamei sale (la ora 16:00 a ultimei zile); o dată la doi ani, perioada 21-27 a lunii decembrie, minorul o va petrece la tată, iar în lipsa acordului părților, cu obligația de a lua (la ora 10:00, în prima zi a perioadei) și de a înapoia copilul la domiciliul mamei sale (la ora 16:00 a ultimei zile); o dată la doi ani, prima și a doua zi a Sărbătorilor P., respectiv vacanța de primăvară, minorul le va sărbători la tată, acesta având obligația de a lua (la ora 10:00 a primei zile) și de a înapoia copilul la domiciliul mamei sale (la ora 16:00 a ultimei zile); o dată la doi ani, ziua de naștere a copilului va fi sărbătorită la tată, copilul urmând, în lipsa acordului părților, să fie luat de la domiciliul mamei de către tată în ziua precedentă, la orele 18:00, și înapoiat la finalul zilei aniversare, la orele 20:00; o dată la doi ani, ziua de 1 decembrie va fi sărbătorită la tată, copilul urmând, în lipsa acordului părților, să fie luat de la domiciliul mamei de către tată în ziua precedentă, la orele 18:00, și înapoiat la finalul zilei de 1 decembrie, la orele 20:00.
A obligat pârâtul-reclamant P. D. V. la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea copilului minor, P. Darius-A., născut la data de 02.04.2007, în sumă de 145 lei (1/6 din venitul net lunar - contravaloarea normei de hrană), începând cu data stabilirii domiciliului minorului la mamă (data finalizării anului școlar 2013/2014) și până la data împlinirii de către copil a vârstei majoratului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B. A. D., solicitând instanței admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile nr.381/15.05.2014 a Judecătoriei D., pronunțată în dosar nr._, în sensul admiterii petitului privind exercitarea autorității părintești, exclusiv de către mamă, până la data dobândirii capacității depline de exercițiu de către minor, petit formulat in acțiune, combinat cu respingerea petitului privind exercitarea autorității părintești în comun de către ambii parinti, formulat de intimat; introducerii în hotărâre a contului în care intimatul să vireze pensia de întreținere în favoarea minorului, cont care este: Cod IBAN RO69BRDE130SV_, deschis la BRD; modificării programului privind legaturile personale cu minorul, în sensul celor consemnate in intâmpinarea depusă în data de 17.12.2013, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, în fond și în apel.
În ședința publică din data de 04.11.2014 apelanta, prin reprezentant, a depus la dosar tranzacția încheiată de părți la data de 31.10.2014 și autentificată sub nr. 3066, care cuprinde următoarele: Subsemnații P. D.-V., cetățean român, domiciliat în Municipiul D., .. 17, județul Cluj, identificat cu CI. ..X. nr._ emisă de către SPCLEP D. la data de 03.12.2012, valabilă până la data de 01.12.2022, cu CNP_, în calitate de intimat-pârât în Dosarul civil nr._ al Tribunalului Cluj, și B. A.-D., domiciliată în ., ., ., județul Cluj, identificată cu CI. ..X. nr._ emisă de SPCLEP Cluj N., la data de 14.10.2010, valabilă până la data de 21.01.2020, cu CNP_, în calitate de apelantă-reclamantă în același dosar, referitor la apelul formulat de către B. A.-D., împotriva sentinței civile nr. 381 din data de 15.05.2014, pronunțată de Judecătoria D. în Dosarul civil nr._, în privința minorului P. Darius-A., născut la data de 03.04.2007 în localitatea D., județul Cluj, cu CNP_, în prezent domiciliat în ., ., ., județul Cluj, rezultat din căsătoria noastră, în prezent desfăcută prin divorț, prin prezentul act, de comun acord, stabilim următoarele:
-autoritatea părintească în ceea ce privește pe minorul P. Darius-A., să fie exercitată în comun de către ambii părinți;
-pensia de întreținere la care este obligat tatăl minorului P. D.-V., în sumă de 145 lei (unasutapatruzecișicincilei) lunar, stabilită în baza sentinței civile nr. 381 din data de 15.05.2014 pronunțată de Judecătoria D. în Dosarul civil nr._, să fie achitată de către acesta în contul nr. RO69BRDE130SV_ deschis la B.R.D. G.S.G. SA, pe numele mamei minorului, B. A.-D.,
-alocația de stat a minorului P. Darius-A. să fie achitată mamei minorului, B. A.-D., urmând ca dosarul privind alocația de stat a minorului să fie înregistrat pe numele acesteia, P. D.-V. obligându-se la efectuarea tuturor formalităților legale pentru aceasta,
-modalitatea de a păstra legăturile personale dintre părintele P. D.-V. și minorul P. Darius-A., se va îndeplini după cum urmează:
1.în perioada în care minorul este in România, tatăl va putea lua în vizită minorul în primul weekend al lunii, cu începere de vineri orele 16.00 și până duminică, orele 20.00,
2.în timpul vacantei de vară, minorul va petrece cu tatăl său o perioadă de o lună și jumătate, la domiciliul acestuia din România; pentru situația în care minorul este plecat cu mama în străinătate și urmează să își viziteze tatăl în vacanța de vară, B. A.-D. își asumă obligația de a aduce minorul la tată, la domiciliul acestuia din România, pe cheltuiala sa, la fel își asumă obligația de a prelua copilul la epuizarea programului de vizită din vacanța de vară, de la tată, tot pe cheltuiala sa,
3.părțile, de comun acord, mențin programul de legături personale stabilit prin sentința civilă nr. 381 din data de 15.05.2014 pronunțată de Judecătoria D. în Dosarul civil nr._, cu excepția modificărilor de la pct. 1, 2 de mai sus,
4.B. A.-D. nu solicită de la P. D.-V. nicio sumă bănească, cu titlu de cheltuieli de judecată, indiferent de stadiul procesual al Dosarul civil nr._,
5.părțile, de comun acord, solicită ca acest înscris, care consfințește învoiala lor referitor la problemele din Dosarul civil nr._, să fie utilizat în dosarul menționat, în prezent pe rolul Tribunalului Cluj, de asemenea prezentul înscris să fie depus de către B. A.-D., prin reprezentanta sa, avocat Weisz M., în menționatul dosar, în vederea stingerii amiabile a litigiului civil din același dosar,
6.Părțile solicită expres ca instanța de apel, Tribunalul Cluj, luând act de învoiala lor din prezentul înscris, să pronunțe o hotărâre judecătorească care să consfințească această învoială, în legătură cu minorul P. Darius-A..
Părțile au luat la cunoștință de faptul că notarul public instrumentator este operator de date cu caracter personal în temeiul Legii nr. 677/2001.
Tehnoredactat și autentificat de către notar public R. N. din cadrul Novalex Societate Profesională Notarială, cu sediul în localitatea D., județul Cluj, azi data autentificării, într-un singur exemplar original care rămâne în arhiva biroului notarial, urmând ca părților să li se elibereze duplicate.
Potrivit dispozițiilor art.438 Cod de procedură civilă, părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărârecare să consfințească tranzacția lor.
Ca urmare a tranzacției încheitae, în temeiul dispozițiilor art.480 alin.2 raportat la art.438 Cod de procedură civilă, tribunalul va admite apelul și va schimba în parte sentința atacată în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată, va admiste în parte cererea reconvențională și va lua act de tranzacția părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă B. A. - D. împotriva sentinței civile nr. 381/15.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., pe care o va schimba în parte, în sensul că:
Admite, în parte, cererea formulată de reclamanta-pârâtă B. A.-D., CNP_, domiciliată în localitatea Florești, ., ., jud. Cluj, cu domiciliul procesual ales în D., ., nr. 5, ., jud. Cluj, împotriva pârâtului-reclamant P. D. V., CNP_, domiciliat în D., .. 17, jud. Cluj.
Admite, în parte, cererea reconvențională formulată, de către pârâtul-reclamant P. D. V. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă B. A.-D..
Ia act de tranzacția intervenită între părți la data de 31.10.2014 pe care o consfințește în forma prezentată de aceștia, după cum urmează:
Subsemnații P. D.-V., cetățean român, domiciliat în Municipiul D., .. 17, județul Cluj, identificat cu CI. ..X. nr._ emisă de către SPCLEP D. la data de 03.12.2012, valabilă până la data de 01.12.2022, cu CNP_, în calitate de intimat-pârât în Dosarul civil nr._ al Tribunalului Cluj, și B. A.-D., domiciliată în ., ., ., județul Cluj, identificată cu CI. ..X. nr._ emisă de SPCLEP Cluj N., la data de 14.10.2010, valabilă până la data de 21.01.2020, cu CNP_, în calitate de apelantă-reclamantă în același dosar, referitor la apelul formulat de către B. A.-D., împotriva sentinței civile nr. 381 din data de 15.05.2014, pronunțată de Judecătoria D. în Dosarul civil nr._, în privința minorului P. Darius-A., născut la data de 03.04.2007 în localitatea D., județul Cluj, cu CNP_, în prezent domiciliat în ., ., rezultat din căsătoria noastră, în prezent desfăcută prin divorț, prin prezentul act, de comun acord, stabilim următoarele:
-autoritatea părintească în ceea ce privește pe minorul P. Darius-A., să fie exercitată în comun de către ambii părinți;
-pensia de întreținere la care este obligat tatăl minorului P. D.-V., în sumă de 145 lei (unasutapatruzecișicincilei) lunar, stabilită în baza sentinței civile nr. 381 din data de 15.05.2014 pronunțată de Judecătoria D. în Dosarul civil nr._, să fie achitată de către acesta în contul nr. RO69BRDE130SV_ deschis la B.R.D. G.S.G. SA, pe numele mamei minorului, B. A.-D.,
-alocația de stat a minorului P. Darius-A. să fie achitată mamei minorului, B. A.-D., urmând ca dosarul privind alocația de stat a minorului să fie înregistrat pe numele acesteia, P. D.-V. obligându-se la efectuarea tuturor formalităților legale pentru aceasta,
-modalitatea de a păstra legăturile personale dintre părintele P. D.-V. și minorul P. Darius-A., se va îndeplini după cum urmează:
1.în perioada în care minorul este in România, tatăl va putea lua în vizită minorul în primul weekend al lunii, cu începere de vineri orele 16.00 și până duminică, orele 20.00,
2.în timpul vacantei de vară, minorul va petrece cu tatăl său o perioadă de o lună și jumătate, la domiciliul acestuia din România; pentru situația în care minorul este plecat cu mama în străinătate și urmează să își viziteze tatăl în vacanța de vară, B. A.-D. își asumă obligația de a aduce minorul la tată, la domiciliul acestuia din România, pe cheltuiala sa, la fel își asumă obligația de a prelua copilul la epuizarea programului de vizită din vacanța de vară, de la tată, tot pe cheltuiala sa,
3.părțile, de comun acord, mențin programul de legături personale stabilit prin sentința civilă nr. 381 din data de 15.05.2014 pronunțată de Judecătoria D. în Dosarul civil nr._, cu excepția modificărilor de la pct. 1, 2 de mai sus,
4.B. A.-D. nu solicită de la P. D.-V. nicio sumă bănească, cu titlu de cheltuieli de judecată, indiferent de stadiul procesual al Dosarul civil nr._,
5.părțile, de comun acord, solicită ca acest înscris, care consfințește învoiala lor referitor la problemele din Dosarul civil nr._, să fie utilizat în dosarul menționat, în prezent pe rolul Tribunalului Cluj, de asemenea prezentul înscris să fie depus de către B. A.-D., prin reprezentanta sa, avocat Weisz M., în menționatul dosar, în vederea stingerii amiabile a litigiului civil din același dosar,
6.Părțile solicită expres ca instanța de apel, Tribunalul Cluj, luând act de învoiala lor din prezentul înscris, să pronunțe o hotărâre judecătorească care să consfințească această învoială, în legătură cu minorul P. Darius-A..
Părțile au luat la cunoștință de faptul că notarul public instrumentator este operator de date cu caracter personal în temeiul Legii nr. 677/2001.
Tehnoredactat și autentificat de către notar public R. N. din cadrul Novalex Societate Profesională Notarială, cu sediul în localitatea D., județul Cluj, azi data autentificării, într-un singur exemplar original care rămâne în arhiva biroului notarial, urmând ca părților să li se elibereze duplicate
Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr. 381/2014 a Judecătoriei D. cu privire la: stabilirea legăturilor personale dintre pârâtul reclamant și minor cu modificările aduse prin tranzacție și la stabilirea domiciliului la mamă.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 11 noiembrie 2014.
Președinte Judecător Grefier
D. C. C. V. B. E. C.
În C.M semnează
Președintele Tribunalului Cluj
A. S. S.
Red. C.D. /Dact. .E.C.
5 Expl./2.03.2015
Judecător de fond: G. M.
| ← Actiune în constatare. Decizia nr. 746/2014. Tribunalul CLUJ | Pensie întreţinere. Decizia nr. 689/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|








