Actiune în constatare. Decizia nr. 308/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 308/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 6553/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE Nr. 308/2014
Ședința publică de la 08 Mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C.-A. C.
Judecător C.-V. B.
Grefier A. R. V.
Pe rol este judecarea apelului civil Minori și familie privind pe
apelant L. E. și pe intimat L. I., împotriva Sentinței Civile nr._/2013, pronunțată la data de 19.07.2013, în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta personal și asistată de avocat C. M. și intimatul personal și asistat de avocat G. H..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Reprezentanta apelantei solicită acordarea unui termen pentru achitarea primei tranșe a taxei judiciare de timbru, pentru a se putea intra în probațiune.
Reprezentantul intimatului arată că nu se opune acordării unui termen pentru achitarea tranșei însă, având în vedere că, în motivele de apel, sunt invocate și cereri în probațiune, apreciază că se poate discuta despre acestea.
Reprezentanta apelantei solicită în probațiune, audierea martorilor: Milnic C., R. Anișoara, H. O. și reaudierea martorei M. V. care a fost audiată și la instanța de fond. Arată că solicită proba testimonială în dovedirea contribuției de 95% la dobândirea imobilului bun comun și pentru a dovedi că banii pentru avans și pentru ratele la apartament au fost dați de către tatăl apelantei doar pentru fiica sa.
Reprezentantul intimatului arată că se opune cererii în probațiune, precizând că există la dosarul cauzei contractul de vânzare-cumpărare cu S.C. Urbana încheiat din anul 1992 și semnat de ambele părți, în care este stipulat prețul de vânzare-cumpărare, modalitatea de eșalonare a ratelor. Consideră că din acest punct de vedere înscrisul are valoarea unui act autentic peste care nu mai poate să vină partea să spună că altfel s-au achitat ratele sau că altfel a fost contribuția părților la achitarea acestui apartament. Arată că s-a depus la dosarul cauzei adeverința de serviciu, inclusiv copii de pe carnetul de muncă al intimatului, din care rezultă faptul că, în perioada 1992-1995 când s-au achitat atât avansul de 14.595 lei cât și ratele ulterioare de 811 lei pe lună și din înscrisurile privind salariile pe care părțile le-au avut, rezultă că, în casa acestora intrau în această perioadă circa 100.000 lei pe lună, ori prețul apartamentului în total a fost de 126.000 lei. Pe aceste considerente, reprezentantul intimatului precizează că se opune audierii martorilor Milnic C., R. Anișoara, H. O. precum și reaudierii martorei M. V.. Arată că, în situația în care, instanța va încuviința proba testimonială, atunci solicită și intimatul audierea în calitate de martor a numitului M. C. și Sein E..
Reprezentanta apelantei arată că, în ceea ce o privește pe martora care a fost audiată în fața instanței de fond, în declarație există elemente contradictorii și apreciază că se impune reaudierea acesteia. Apreciază că, este clar că în materie de partaj între soți se poate administra orice fel de probă pentru a se arăta cota de contribuție a acestora sau modalitatea în care a fost plătit acest imobil iar cu privire la martorii propuși de reprezentantul intimatului, arată că, nu se opune audierii acestora.
La interpelarea instanței cu privire la suma de 100.000 de lei care intra în casa părților în perioada 1992-1995, apelanta precizează că, suma nu a fost chiar aceasta și că banii au mers în alte părți, respectiv la pescuit.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea Sentinței Civile apelată și, în consecință, admiterea în parte a acțiunii principale formulată de intimatul L. I., admiterea cererii reconvenționale formulată de apelantă, și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în fond și în apel. În susținerea apelului, arată că, la dobândirea imobilului bun comun, cota de contribuție de 95% este în favoarea apelantei întrucât din probele administrate în fața instanței de fond, rezultă cu certitudine că, sumele au fost achitate în felul următor: 14.595 de lei printr-o chitanță în august 1992, 4.055 de lei printr-o altă chitanță în martie 1995, suma de 95.314 lei printr-o chitanță în martie 1995 iar suma de 11.800 de lei, în aceeași lună a anului 1995. Rezultă din declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond, faptul că aceste sume au fost date de către tatăl apelantei cu titlu de dar manual doar acesteia. Același lucru rezultă și din declarația dată de tatăl apelantei, în fața notarului public că aceste sume de bani au fost achitate exclusiv de către apelantă prin darul manual primit de la tatăl său. Precizează că, nu există nici o probă la dosarul cauzei din care să rezulte o cotă de contribuție egală a celor doi soți, așa cum concluzionează instanța de fond prin sentința pronunțată. Arată că, în declarația dată în fața notarului public, martorul indirect, spune cu certitudine că a achitat sumele care reprezintă tranșe pentru plata prețului. Precizează că 10% a fost achitat prin acele rate reținute de către unitatea la care apelanta lucra, sigur aceasta fiind o bucată din bunul comun, iar 95% a fost achitat de către apelantă din banii primiți de la tată său cu titlu de dar manual. Apreciază că există o prezumție clară a cotelor de contribuție egală care, a fost răsturnată prin probele administrate în fața instanței de fond.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului ca fiind nefundat și în consecință, menținerea sentinței civile apelate, ca temeinică și legală, obligând apelanta la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Reprezentantul intimatului depune la dosarul cauzei chitanța reprezentând onorariul avocațial în cuantum de 1.000 lei. Arată că, o primă problemă este aceea dacă prin aceste probe, respectiv, declarația martorei M. V. dată în fața instanței și cea a tatălui apelantei dată în fața notarului public, s-ar poate dovedi dacă apelanta a avut într-adevăr o contribuție de 95% la dobândirea imobilului. Apreciază că, din probele administrate în fața instanței de fond rezultă contrariul, declarația tatălui apelantei a fost dată, înainte cu, câteva zile de a promova reclamantul intimat acțiunea de chemare în judecată, după ce, părțile au divorțat în anul 2007, arată de asemenea că, ulterior reclamantul intimat și-a întemeia o nouă familie, are și un copil minor, motiv pentru care, după mulți ani de zile, a promovat în anul 2012, acțiunea de partaj pentru a se soluționa și acest lucru, la care este îndreptățit potrivit legii, având în vedere că și la ora actuală, acesta locuiește în chirie. Consideră că, declarația tatălui apelantei, cuprinde numeroase contradicții, iar în ceea ce privește declarația martorei M. V., aceasta menționează că părțile aveau o situație materială foarte bună în perioada 1992-1995, când a fost achitat prețul aferent apartamentului în discuție, că banii dați cu titlu de dar manual, au fost dați ambelor părți, pe motivul că, tatăl apelantei își iubea ginerele ca și pe propriul fiu, prin urmare, apreciază că, apelanta nu a dovedit nici în fața instanței de fond că banii dați cu titlu de dar manual au fost dați doar în favoarea acesteia. Pe de altă parte, din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă veniturile pe care le aveau părțile în această perioadă, venituri consistente și care depășeau cu mult prețul apartamentului. Cu privire la prețul apartamentului stipulat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1992, apreciază că nu se mai poate discuta despre contribuția diferită a părților, având în vedere prețul modic al apartamentului și veniturile pe care părțile le-au realizat în această perioadă.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin Sentința civilă nr._/9.07.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., instanța a admis cererea formulată de reclamantul-pârât reconvențional L. I. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvențională L. E. și în consecință:
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei imobilul apartament situat în Cluj-N. ., ., ., jud. Cluj, în suprafață utilă de 48,8 mp și teren în folosință în cota de 17/490 parte înscris în CF nr._-C1-U5 Cluj-N. provenit din CF vechi_ sub nr. top_/S/XXII de sub B1 – B2, bun comun în valoare de 183.000 lei, cu o contribuție egală.
A dispus sistarea comunității de bunuri a părților asupra acestui bun comun.
A atribuit în întregime pârâtei-reclamante reconvenționale apartamentul în natură, cu obligarea acesteia la plata sultei în sumă de_ lei către reclamant într-un termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri.
A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională L. E., și pe cale de consecință:
A dispus înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului menționat cu titlu de cumpărare și partaj bun propriu.
A respins celelalte cereri ale pârâtei-reclamante reconvenționale.
A compensat cheltuielile de judecată efectuate de către părți în prezentul litigiu.
Cheltuieli de judecată în cuantum de 2323,76 lei acordate cu titlu de reducere pârâtei-reclamante reconvenționale rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 30 C. fam/art. 339 Noul Cod Civil, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. În virtutea acestei prezumții de comunitate, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt bunuri comune de la data achiziționării lor, fără a deosebi între modurile de dobândire, cu excepția celor primite cu titlu gratuit care vor deveni comune numai dacă dispunătorul a prevăzut expres sau neîndoielnic că vor fi comune, precum și a bunurilor prevăzute de art. 31 cod fam./340 Noul cod civil, care sunt bunuri proprii ale fiecărui soț. Ceea ce nu se prezumă este contribuția părților, care va fi determinată pe baza probelor administrate.
În fapt, părțile s-au căsătorit la data de 12.06.1982, căsătoria fiind înregistrată în Registrul Stării Civile al Comunei Aghireșu sub nr. 26/1982.
La data de 20.08.1992, ambii soți au cumpărat imobilul apartament situat în Cluj-N. ., ., ., jud. Cluj prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/1992, încheiat cu Societatea Comercială Urbana S.A. Cluj, în schimbul prețului de 126.907 lei, f. 38. Avansul de_ lei a fost achitat de pârâtă prin chitanța nr._/20.08.1992. Diferențele de preț au fost achitate de pârâtă ulterior reținerilor din salariu, astfel suma de 4055 lei prin chitanța nr._/15.03.1995, suma de_ lei prin chitanța nr._/27.03.1995, și suma de_ lei prin chitanța nr._/27.03.1995.
Căsătoria părților a fost desfăcută din vina ambilor părți la data de 18.10.2007, prin Sentința Civilă nr. 8008/18.10.2007 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, f. 5.
Potrivit CF nr._-C1-U1 Cluj-N., sub nr. top24305/S/XXII este înscris imobilul apartament situat în Cluj-N. ., ., ., jud. Cluj cu titlu de drept de proprietate, cu titlu de cumpărare, dobândit prin Convenție, ca bun comun al părților din prezentul dosar, f. 7.
Instanța a reținut așadar că pentru cumpărarea apartamentului a fost încheiat contractul de vânzare menționat pe numele ambilor soți, soției pârâte i-au fost reținute rate lunare din salariu pentru acoperirea întregului preț, începând cu luna septembrie a anului 1992 și până în luna martie a anului 1995.
Din raportul de expertiză tehnică, încuviințat și administrat în cauză, în specialitatea evaluare proprietate imobiliară, a reieșit că valoarea de circulație a imobilului apartament este de_ lei, f. 131.
Instanța a apreciat contribuția părților la dobândirea bunului în mod global având în vedere contribuția soților în tot timpul căsătoriei la dobândirea acestuia.
Astfel, instanța a reținut că imobilul apartament a intrat în patrimoniul părților la data de 20.08.1992, adică în timpul căsătoriei părților și prin urmare este bun comun.
Susținerile pârâtei în sensul că cota sa de contribuție este de 95 % și a reclamantului de doar 5 %, având în vedere că atât avansul cât și diferențele ulterioare de preț achitate în anul 1995 au fost achitate cu bani primiți de la tatăl acesteia, nu au fost probate în cauză.
În primul rând, nu pot fi reținute susținerile pârâtei-reclamante reconvenționale cu privire la contribuția sa de 95 % la dobândirea bunului, dat fiind că imobilul a intrat în patrimoniul părților, în întregime, în timpul căsătoriei.
În al doilea rând, chiar dacă ratele prevăzute în contractul de vânzare cumpărare au fost suportate din salariul pârâtei reclamante reconvenționale, astfel că reclamantul nu are vreo contribuție la plata acestora, faptul că în timpul căsătoriei plata ratelor s-a efectuat cu banii din venitul din muncă al pârâtei nu determina o cotă de contribuție mai mare, salariul său reprezentând venit comun.
Instanța a apreciat astfel că și dacă bunul imobil ar fi fost cumpărat în parte cu un împrumut acordat părților, acest credit reprezintă o datorie comună, iar partea care achită restul de preț după desfacerea căsătoriei, ar avea un drept de creanță, nu o cotă de contribuție majorată.
În ceea ce privește avansul pentru plata apartamentului în cuantum de_ lei, instanța a reținut că poziția reclamantei reconvenționale în sensul că banii au fost primiți de la tatăl său, nu este susținută de probe.
Astfel, martorele M. V. și P. M. nu au putut prezenta date relevante legate de proveniența banilor ce reprezentau avansul pentru apartament, informațiile cunoscute de martori provenind numai de la pârâtă și nu coincid cu privire la cuantumul avansului. Aceleași aspecte se impun a fi reținute și cu privire la diferențele de preț achitate de pârâtă în anul 1995 pentru plata finală a apartamentului.
Pe de altă parte, martora M. V., f. 107, arată că tatăl pârâtei ținea la reclamant ca la propriul fiu, banii dați erau dați ambilor soți, pentru ajutorul familie, iar nu sub formă de dar manual, cum a susținut pârâta.
Martorii nu au putut oferi declarații relevante cu privire la proveniența banilor ce au constituit preț al apartamentului fără a putea preciza o sumă și fără a fi asistat la predarea vreunei sume de bani.
Din înscrisurile depuse a reieșit faptul că în bugetul familiei în anii 1993-1994 intrau aprox._ lei într-o singură lună.
Reclamanta reconvențională nu a mai produs și alte probe din care să rezulte că sumele achitate pentru achiziționarea imobilului apartament au constituit darul manual făcut acesteia de către tatăl său în mod exclusiv, pentru a se răsturna prezumția de comunitate.
Din declarațiile martorilor, coroborate cu copiile cărților de muncă reiese că ambii soți aveau loc de muncă, venitul soțului fiind cu aproape 50 % mai mare decât la pârâtei reclamante reconvenționale (f. 145 și urm.), astfel că nu s-a dovedit o contribuție diferită la dobândirea bunurilor comune.
Având în vedere cele de mai sus, instanța în baza dispozițiile art. 650 Noul Cod Civil, coroborat cu dispozițiile art. 30 - 36 Codul familiei – 339 Noul Cod Civil, instanța a admis acțiunea formulată de reclamantul-pârât reconvențional L. I., a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei imobilul - apartament situat în Cluj-N. ., ., ., jud. Cluj în suprafață utilă de 48,8 mp și teren în folosință în cota de 17/490 parte înscris în CF nr._-C1-U5 Cluj-N. provenit din CF vechi_ sub nr. top_/S/XXII de sub B1 – B2, bun comun în valoare de 183.000 lei, cu o contribuție egală.
Cu privire la atribuirea bunului în favoarea pârâtei-reclamantă reconvențională L. E. instanța a reținut că ambele părți au solicitat acest mod de partaj și prin urmare în baza dispozițiile art. 36 Codul familiei coroborat cu art. 6731, 673 5 și urm. Cod procedură civilă a dispus sistarea comunității de bunuri prin atribuirea apartamentului în natură, în întregime, pârâtei-reclamante reconvenționale, cu obligarea acesteia la plata sultei în sumă de_ lei către reclamant într-un termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri.
A admis în parte cererea reconvențională a pârâtei reclamante reconvenționale și a dispus, în baza art. 22 din L.7/1996, înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului menționat cu titlu de cumpărare și partaj bun propriu, respingând celelalte capete de cerere, pentru considerentele mai sus expuse.
În privința cheltuielilor de judecată având în vedere că ambele părți au avansat cheltuieli de judecată constând in taxe de timbru, timbru judiciar, onorariu avocațial, onorariu pentru expert și că instanță a admis în parte ambele cereri in baza art.276 C.pr.civ. a compensat cheltuielile de judecată.
Având în vedere dispozițiile art. 19 OUG 51/2008, cheltuieli de judecată în cuantum de 2323,76 lei acordate cu titlu de reducere pârâtei-reclamante reconvenționale au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta L. E., solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței civile apelate în temeiul art. 296 Cod Proc. Civ. 1864 și, în consecință, admiterea în parte a acțiunii principale formulată de reclamantul - intimat L. I., admiterea cererii reconvenționale formulată de apelanta-pârâtă și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în fond și în apel.
În motivare pârâta susține în continuare contribuția sa de 95% la dobândirea imobilului, în condițiile în care sumele de bani remise de către tatăl său, cu titlu de dar manual, au reprezentat 90% din prețul apartamentului.Restul de 10% din prețul imobilului a fost achitat în timpul căsătoriei din veniturile familiei cu contribuție egală.
În drept se invocă prevederile art. 282 și urm. Cod. Proc. Civ. 1864, art. 296 Cod Proc. Civ. 1864; art. 274 Cod Proc. Civ.; art 673 ind 1 și următoarele Cod Proc. Civ. 1864; art. 31, lit. b) Codul Familiei.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant L. I. a solicitat respingerea apelului promovat de către parata-reclamanta reconventionala L. E. ca fiind nefondat si in consecința menținerea sentinței civile nr. 1167/19.07.2013 ca legala si temeinica, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata din apel.
Reclamantul arată că veniturile pe care amândoi le realizau din muncă au fost suficiente pentru achitarea apartamentului, nefiind nevoie să fie ajutați sau apelanta gratificată de către tatăl său.
Reclamantul arată că avansul în suma de_ lei a fost achitat cu chitanța nr._/20.08.1992 iar ratele s-au achitat lunar in suma de 811 lei in perioada sept. 1992 - martie 1995, sume care au fost achitate de către ambele parti.
Chitanța fiscala din 27.03.1995 in suma de 11.800 lei adăugata de apelanta nu face parte din prețul apartamentului, aceasta reprezentând asa cum se menționează pe chitanța fiscala taxa prestări servicii in realitate taxa de inscriere in cartea funciara a imobilului pe care o percepea . de intabulare.
Intimatul-reclamant mai arată că diferența de pret achitata in luna martie 1995 conform chitanțelor depuse s-a achitat din veniturile lor care la acea data erau substanțiale in raport cu valoarea sumelor achitate la .>
In drept se invocă prevederile art.115, 27, 2 6 C..
Analizând apelul declarat de pârâta L. E., tribunalul reține următoarele:
Singura critică adusă de către pârâtă soluției instanței de fond se referă doar la cota egală de contribuție la dobândirea bunurilor comune reținută, pârâta reclamând o cotă majoritară de contribuție de 95%.
Prezumția de comunitate de bunuri își are temeiul în egalitatea drepturilor femeii cu cele ale bărbatului în domeniul tuturor relațiilor sociale (art. 4 alin 2 si art.16 alin 2 din Constituția României). Codul familiei se referă expres la egalitatea femeii cu bărbatul in ceea ce privește relațiile dintre soți și cele dintre părinți și copii (art.1 alin. 4, art.25, art.97 alin 1). Prezumția că soții au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor comune operează numai în lipsa unor probe din care să rezulte că aportul unuia din soți la dobândirea bunurilor a fost mai mare.Sub aspectul determinării cotei de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, tribunalul reține că probatoriul administrat în cauză a demonstrat că soții gospodăreau împreună toate veniturile pe care le aveau în scopul satisfacerii nevoilor materiale și spirituale comune.În ceea ce privește sumele de bani dobândite de părți în comun, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că acestea au fost realizate deopotrivă de ambii soți prin efectuarea unor activități remunerate, nefiind de neglijat faptul că pârâta s-a ocupat de treburile gospodărești și casnice, această activitate ca și sarcină comună a căsătoriei constituind o modalitate de contribuție avută în vedere la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei.
Necontestat este faptul că apartamentul din litigiu a fost achiziționat în timpul căsătoriei părților, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/20.08.1992 încheiat cu ., cu prețul de 126.907 lei.(f.38 dosar fond).
Conform chitanței nr.92/20.08.1992 s-a achitat un avans de 14.595 lei.(f.39 dosar fond).Prin contract s-a stipulat că diferența de preț de 112.312 lei se va achita în 180 de rate lunare în valoare de câte 811 lei în perioada septembrie 1992-august 2007.
Așa cum rezultă din adeverința de la fila 41 din dosarul de fond în perioada anilor 1993-1994 prin rețineri din veniturile pârâtei s-au achitat un număr de 16 rate a câte 811 lei, în total suma de 12.976 lei, iar diferența de 99.369 lei a fost achitată în luna martie 1995 conform chitanțelor de la fila 39 din dosarul de fond, respectiv suma de 4055 lei cu chitanța nr._/15.03.1995 și suma de_ lei cu chitanța nr._/27.03.1995.
În ce privește chitanța din data de 27.03.1995 în valoare totală de 11.800 lei, contrar susținerilor pârâtei nu constituie preț al apartamentului, ci reprezintă taxă prestări servicii, fapt ce reiese din mențiunile cuprinse în chitanță.(f.39 dosar fond).
Că ambii soți au realizat deopotrivă venituri, și că nu s-a dovedit de către pârâtă o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, a reieșit din și din probele testimoniale administrate în cauză, foștii soți fiind percepuți de către martorii audiați ca lucrând amândoi pe parcursul căsătoriei și realizând venituri.
Referitor la aportul de ordin material, din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada achitării apartamentului, ambele părți au realizat venituri din muncă, bugetul lunar al familiei doar din salarii fiind de aproximativ 100.000 lei, substanțial mai mare decât contravaloarea ratei la apartament.(f.41, 65, 145-155 dosar fond).
Faptul că reținerile pentru plata ratelor s-au efectuat doar din salariul pârâtei, nu determină, așa cum, corect a reținut și prima instanță o cotă de contribuție mai mare a pârâtei, salariul reprezentând venit comun.
În egală măsură martorii audiați în cauză M. V., P. M. S. și Gonczi Erno au arătat că sub aspect materială situația familială a părților era una bună, ambii realizând venituri din muncă, salariul reclamantului fiind puțin mai mare.Cu privire la plata ratelor pentru apartament, martorii au arătat că s-a efectuat prin rețineri din salariul pârâtei.
În ce privește susținerea pârâtei că atât avansul cât și diferența de preț pentru apartament au fost achitați doar din banii primiți de la tatăl său ca și dar manual, în mod corect, s-a reținut de către instanța de fond că nu a fost dovedită cu probele administrate.
Este adevărat că martora M. V. a declarat că tatăl pârâtei i-a dat bani pentru a plăti avansul pentru apartament și diferența de preț, însă relatările acestei sunt extrem de generale, așa cum corect, a constatat și instanța de fond, martora neputând furniza date concret cu privire la suma de bani și modalitatea în care ar fi fost dați, aspectele relatate declarând că le cunoaște doar din spusele pârâtei. Reține tribunalul că depoziția martorei este și contradictorie, în sensul în care a declarat că a sărbătorit împreună cu părțile momentul achitării integrale a apartamentului, însă cu acea ocazie nu s-a discutat nimic de câți bani s-au achitat, cine i-a plătit sau cine a ajutat părțile. Apoi, deși, insistă că doar pe pârâtă a dorit tatăl său să o ajute, martora ține să precizeze că acesta din urmă avea o relație bună cu ginerele său, reclamantul, la care ținea ca la „propriul fiu”, astfel că „banii dați de acesta erau dați pentru amândoi”.Analizată, în ansamblu, depoziția acestei martore nu poate fi apreciată ca fiind pertinentă și concludentă, nefiind așadar, în măsură să facă dovada susținerilor pârâtei.(f.107 dosar fond).
În același sens, este și depoziția martorei P. M. S. care a arătat că știe doar de la pârâtă de avansul dat sau de diferențele de preț achitate în anul 1995, dar nu a văzut și nu a asistat la predare vreunei sume de bani.La rândul său și această martoră a declarat că situația financiară a familiei părților era bună, reclamantul realizând un salariu mai mare.
În lipsa altor probatorii din care să rezulte că pârâta a avut o contribuție mai mare la achiziționarea imobilului dobândit în timpul căsătoriei, se prezumă că ambii soți au avut contribuții egale și deci împărțirea acestor bunuri urmează a se face, de asemenea, în părți egale.Astfel, în mod corect, a reținut și instanța de fond că pârâta nu a răsturnat prezumția de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune.
Pentru toate aceste considerente, constatând legală și temeinică sentința civilă atacată, în tem.art.296 cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de L. E. împotriva Sentinței Civile nr._ din 19.07.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o va menține în totul.
În tem.art.274 al.1 cod procedură civilă tribunalul va obliga pe pârâta-apelantă L. E. să plătească intimatului-reclamant L. I. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial achitat cu chitanța nr.696/19.03.2014.F.27 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de L. E. împotriva Sentinței Civile nr._ din 19.07.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Obligă apelanta să plătească intimatului L. I. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 08 Mai 2014.
Președinte, C.-A. C. | Judecător, C.-V. B. fiind în CO semnează Președinte Tribunal L. E. | |
Grefier, A. R. V. fiind în CO semnează Grefier-șef secție civilă S. Ș. |
Red.CC/dact.ID
21.08.2014
Jud.fond: C.-S. N.
4 ex.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 533/2014. Tribunalul CLUJ | Modificare măsuri privind copilul. Decizia nr. 38/2014.... → |
|---|
