Prestaţie tabulară. Decizia nr. 12/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 1193/242/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 12/R/2014
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A.-F. D.
Judecător O. R. G.
Judecător O.-C. T.
Grefier C.-S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent Ț. T. M., recurent Ț. A. B., împotriva Sentinței civile nr. 195/13.02.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, privind și pe intimat S. D. G., intimat M. A., intimat G. M., intimat G. G.,PURCSEL T.,PURCSEL NAS,G. JUON A LUI D.,G. M., SOTIA LUI KALLOS TIVADAR,LAPUSTYA KOSZTAN SI SOTIA G. F.,G. VASZILE A LUI G.,G. JUON SI SOTIA P. M., intimat N. LUCREȚIA - D., intimat R. M., intimat V. F., intimat S. V. I., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:
- reprezentanta recurenților reclamanți, avocat M. A., în substituirea d-nei avocat C. R. I.
Lipsă fiind:
- intimat Pârât - G. M.
- intimat Pârât - G. G.,PURCSEL T.,PURCSEL NAS,G. JUON A LUI D.,G. M., SOTIA LUI KALLOS TIVADAR,LAPUSTYA KOSZTAN SI SOTIA G. F.,G. VASZILE A LUI G.,G. JUON SI SOTIA P. M.
- intimat Pârât - M. A.
- intimat Pârât - N. LUCREȚIA - D.
- intimat Pârât - R. M.
- intimat Pârât - S. D. G.
- intimat Pârât - S. V. I.
- recurent Reclamant - Ț. A. B.
- recurent Reclamant - Ț. T. M.
- intimat Pârât - V. F.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că prezenta cauză a fost suspendată la data de 07.11.2012 conform dispozițiilor art. 243 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ.
De asemenea se constată faptul că prezenta cauză, din oficiu, a fost repusă pe rol pentru a se verifica dacă mai subzistă temeiul suspendării
Reprezentanta recurenților depune la dosar raportul de evaluare, dovada decesului numitei N. Lucreția și adresa nr. 131/13.01.2014 din care rezultă faptul că nu este dezbătută succesiunea după numita N. Lucreția. În aceste condiții reprezentanta recurenților învederează instanței faptul că nu mai subzistă motivul suspendării.
Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția perimării recursului, având în vedere faptul că prezenta cauză a fost suspendată pentru a se indica moștenitorii intimatei pârâte N. Lucreția și nu pentru a se dezbate succesiunea după aceasta.
Reprezentanta recurenților reclamanți solicită respingerea excepției perimării, în prezenta cauză fiind incidente prevederile art. 250 alin. 1 C. proc. civ. și art. 248 alin. 2 C. proc. civ.
Instanța, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 195/13.02.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, s-a respins cererea de chemare în judecată precizată și extinsă formulată de către reclamanții Ț. T. M. și Ț. A. B., în contradictoriu cu pârâții S. V. și S. D. G., M. A., G. M., N. LUCREȚIA, V. F. și pârâții cu dom nec. G. G., Purcsel T., Purcsel Nas, G. Juon a lui D., G. M., soția lui Kallos Tivadar, Lapustya Kosztan și soția G. F., G. Vaszile a lui G., G. Juon și soția P. M. .
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Principalul petit al prezentei cereri de chemare în judecată îl constituie constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, în modalitatea joncțiunii posesiilor, asupra unor suprafețe de teren situate în raza loc. Rusești, .> Temeiul juridic al petitelor privitoare la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în modalitatea joncțiunii posesiilor, astfel cum a fost acesta invocat în cererea de chemare în judecată și raportat la care au fost propuse, încuviințate și administrate probe, este art. 1890 Cod civil. De altfel, în cuprinsul acțiunii introductive, reclamanții prin reprezentant au detaliat acest aspect al temeiului juridic și, apreciind faptul că trebuie pornit de la regula de aplicabilitate generală potrivit căreia verificarea îndeplinirii condițiilor uzucapiunii se supune normelor juridice în vigoare la data la care posesorul a început să prescrie achizitiv, au concluzionat că legea aplicabilă este Codul Civil iar temeiul juridic al acțiunii este art. 1890 Cod civ.
Raportat la temeiul de drept invocat de către reclamanți în ceea ce privește uzucapiunea, instanța a reținut că prin Decizia nr. 86 din data de 10.12.2007 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că „În situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului –Lege nr. 115/1938 și împlinite după . Legii nr. 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv cele ale Decretului - Lege nr. 115/1938”.
Potrivit dispozițiilor art. 329 Cod pr. Civ., recursul în interesul legii este o cale de atac extraordinară, reglementată în scopul de a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României. Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță astfel asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de către instanțele judecătorești.
Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Decizia nr. 86/2007 are aplicabilitate la speță și, mai mult, față de dispozițiile art. 329 Cod pr civ., este obligatorie pentru instanță, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Huedin la data de 17.08.2010..
În speță, în dovedirea uzucapiunii, respectiv a condițiilor posesiei apte a duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune în modalitatea joncțiunii posesiei, raportat la disp. art. 1890 Cod civ., reclamanții au solicitat încuviințarea probei testimoniale, probă care a fost încuviințată și administrată, declarațiile martorilor M. S. (f. 124) M. A. (f. 51) și L. I. (f. 52) fiind consemnate și atașate la dosar.
Martorul M. A. a declarat că locuiește în localitate din anul 1972, moment din care are cunoștințe despre terenul în litigiu, atât despre . aproximativ 600 mp., cât și despre . aproximativ 1000 mp.
În ceea ce privește .., martorul a declarat că aceasta a fost folosită de către pârâta G. M. și anterior de tatăl acesteia, care a avut 2 copii, un băiat și o fată, pământul ajungând la G. M. după ce în prealabil fratele a vândut o altă parcelă. În ceea ce îi privește pe antecesorii pârâtei G., martorul a declarat numai faptul că terenul a fost folosit de G. tatăl care ,,a murit acum 20 ani la peste 70 ani,, . Deși a declarat că defunctul G., fiica lui și S. V. au folosit terenul în mod continuu, pașnic și sub titlu de proprietar, martorul nu a dat însă detalii cu privire la anul în care a început posesia familiei G. asupra terenului .
În ceea ce privește . mp., martorul a arătat că acest teren a fost folosit ,,de când știe ,, el – adică din anul 1972, an în care s-a mutat în localitate – de către pârâtul M. în mod pașnic, pârâtul fiind cunoscut ca și proprietar însă nici cu privire la acest teren martorul nu a putut indica anul începerii posesiei.
Martorul L. I., în vârstă de 66 ani, a avut cunoștință numai despre terenul în suprafață de cca 10 ani iar declarația sa a fost dată numai cu privire la acest teren. Despre acest teren, martorul a arătat că îl cunoaște de când s-a născut, că terenul a fost folosit de pârâtul M. ,,în prelungirea folosinței părinților lui,, precum și faptul că ,,familia M. a folosit terenul din litigiu fără să aibă probleme și sub nume de proprietar,, fără însă a indica anul începerii posesiei. Este evident însă că martorul înseși, în vârstă de 66 ani la data declarației – deci născut în anul 1944 – nu putea deține informații despre teren anterior anilor 1950.
După audierea celor doi martori, la termenul de judecată din 22.11.2010 (f. 69) reclamanții au solicitat încuviințarea probei testimoniale cu încă un martor, M. sabina, pe care s-au obligat să o prezinte fără citație. Proba a fost încuviințată iar reclamanților le-au fost acordate 5 termene de judecată pentru a prezenta martora, martoră care a fost audiată la termenul de judecată din data de 21.06.2011 (f. 124). Martora, în vârstă de 51 ani la momentul declarației – deci născută în 1960 – a declarat că are cunoștință despre terenul în litigiu, despre care știe că se află într-o singură parcelă și a fost cumpărată de reclamanți de la două persoane diferite. A declarat faptul că terenul îl cunoaște de cca 40 ani - adică din anii 1970 – despre terenul cumpărat de la G. M. știind că aceasta are terenul de la părinții ei, lăsat moștenire (fapt cunoscut de la săteni) iar despre terenul cumpărat de la pârâtul M. știind că ,,vânzătorii M. au folosit terenul mult timp, posibil după război,,. Nici această martoră nu a dat detalii cu privire la anul începerii posesiei, cele mai îndepărtate în timp informații fiind deținute, după propria declarație, ,,de cca 40 ani,, iar terenul în suprafață de 1.000 mp. fiind folosit ,,posibil după război,, aspect pe care însă nu îl cunoaște în mod personal.
La solicitarea instanței, au fost depuse copii din registrul agricol privitor la ambele parcele de teren (f. 147-158). Deși înscrierile în registrul agricol nu au decât un efect declarativ și nu pot constitui probe în ceea ce privește uzucapiunea, instanța a constatat că nici acestea nu fac trimitere la o perioadă anterioară anilor 1950. Astfel, potrivit copiilor din registrul agricol și adeverinței nr. 3118/04.10.2011 (f. 146-148) cu privire la terenul în litigiu pârâta G. figurează în evidențe începând cu anul 1981 iar tatăl său începând cu 1952, iar pârâtul M. (f. 1149-1589 începând cu anul 1980.
Coroborând declarațiile martorilor rezultă că cea mai îndepărtată – în timp – informație a acestora cu privire la posesia asupra terenurilor datează începând cu anul 1950, cu privire la terenul în suprafață de 1.000 mp. și începând cu anul 1972, cu privire la terenul în suprafață de 600 mp. Ori, la acea dată prescripția achizitivă era începută sub imperiul Decretului - Lege nr. 115/1938, intrat în vigoare la data de 12 iulie 1947.
Față de considerentele expuse, raportat la declarațiile martorilor audiați nemijlocit în instanță, rezultă faptul că prescripția achizitivă, în speță, a început sub imperiul Decretului –Lege nr. 115/1938 și s-a împlinit după . Legii nr. 7/1996, astfel încât analiza condițiilor posesiei fapte să conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune nu se poate face raportat la dispozițiile art. 1890 Cod civ, aceste dispoziții legale nefiind incidente în cauză, având în vedere decizia RIL 86/2007.
Decizia RIL, sus-menționată, nu este în contradicție cu principiul constituțional potrivit căruia toți cetățenii sunt egali în fața legii, atâta vreme cât pentru toți cetățenii, inclusiv pentru o anume categorie de cetățeni vizată în mod special de această decizie - cei din vechile regiuni de carte funciară – este prevăzută o modalitate legala, chiar dacă este diferita, de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Decizia nu este în contradicție nici cu legislația și jurisprudența CEDO, fiind respectat principiul dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragr. 1 din Convenție și asigurată posibilitatea dobândirii unui ,,bun,, în sensul art. 1 Protocolul 1 – printr-o procedură diferită, e drept, dar care este pusă la dispoziția cetățeanului, o procedură corectă, întemeiată pe o lege rezonabilă, condiții care sunt suficiente pentru a aprecia că această procedură respectă drepturile reclamantelor, ca cetățeni ai statului, după cum a apreciat și instanța europeană prin Hotărârea Malhous c. Cehia din data de 12.07.2001.
Instanța, în temeiul art 129 alin. 5 Cod pr. Civ., astfel cum a fost acesta modificat prin art. I pct. 13 din Lg. 202/2010, a depus toată stăruința în vederea aflării adevărului. În acest sens, la ultimul termen de judecată instanța l-a interpelat în mod expres pe reprezentantul reclamanților cu privire la probele administrate, acesta învederând că nu mai dorește administrarea altor probe. Instanța nu ar fi putut dispune cu privire la alte aspecte, cu atât mai mult cu privire la probele ce sunt administrate în cauză sau cu privire la temeiul juridic al acțiunii decât cu încălcarea principiului disponibilității, care constă tocmai în posibilitatea părților de a dispune atât de obiectul procesului, adică de dreptul material, cât și asupra mijloacelor procesuale de apărare, adică dreptul procesual, sub acest aspect dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod pr. Civ., privitoare la rolul activ al judecătorului, neavând eficiență, mai ales raportat la dispozițiile alin. 5/1 al art. 129, astfel cum a fost acesta introdus prin art. I pct. 14 din Lg. 202/2010, coroborat cu alin. 6 din același text legal. Obligația judecătorului de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului se exercită numai asupra obiectului dedus judecății și cu respectarea principiului disponibilității. Aceasta, și în considerarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul efectiv la un proces echitabil al părților, dispoziții care au o directă aplicare în dreptul român, chiar dacă ar fi în conflict cu normele legislației interne. Pentru respectarea acestui drept, ca garanție implicită a desfășurării procedurii unui proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant în jurisprudență principiul egalității armelor, principiu care impune ca fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul ei, în scopul menținerii unui just echilibru între părți ( Hotărârea CEDO Niderost – Huber c. Elveția, 18.02.1997, Hotărârea Kress c. Franța, 07.06.2001). Astfel fiind, orice intervenție din partea instanței în exercitarea rolului activ, pentru aplicarea dispozițiilor art. 129 C. pr. civ., cu privire la probele ce urmează a fi administrate, ar încălca tocmai acest principiu al egalității armelor, plasând practic o parte în dezavantaj cu adversarul ei, fapt care contrazice flagrant jurisprudența constantă CEDO care a statuat în Hot Dombo Beheer B.V. contra Olandei că ,,exigențele egalității armelor, în sensul unui ,,echilibru ,, just între părți are valoarea unui principiu, atât în civil, cât și în penal,, iar în Hot Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Andreatis contra Greciei că ,,…statul s-a angajat să respecte principiul preeminenței dreptului care își găsește aplicarea, între altele, și în art. 6 al Convenției,, în ambele hotărâri citate Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilind că ,,în diferendele opunând interese cu caracter privat, egalitatea armelor, element inerent dreptului la un proces echitabil implică obligația de a oferi fiecărei părți posibilitatea rezonabilă de a –și prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj în comparație cu adversarul ei,,.
Având în vedere faptul ca Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului –Lege nr. 115/1938 și împlinite după . Legii nr. 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile D.-L 115/1938 iar reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și extinsă, pe dispozițiile art. 1890 Cod civ., temei juridic raportat la care au fost administrate și probele, respectând astfel principiul disponibilității, iar din probele administrate a rezultat în cauză incidența hotărârii RIL nr. 86/2007, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și ulterior precizată, va fi respinsă sub aspectul tuturor petitelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții T. T. M. și Ț. A. B., solicitând instanței admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivare recurenții reclamanți arată faptul că prima instanță a respins cererea introductivă de instanță pe motiv că aceștia nu au demonstrat faptul că posesia lor a început sub imperiul Codului civil de la 1864, adică în perioada 15 septembrie 1943 - 12 iulie 1947. Dimpotrivă, prima instanță a reținut că din probele administrate ar rezulta că posesia acestora ar fi început în anul 1950 pentru . 1000 mp și în anul 1972 pentru cea de 600 mp, adică sub imperiul Decretului Lege nr. 115/1938, iar în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de acest act normativ.
Consideră recurenții reclamanți că prima instanță a apreciat în mod greșit probatoriu administrat în cauză.
Astfel, apreciază reclamanții că din probațiunea administrată în față instanței rezultă că pârâtul M. A. și familia acestuia au deținut în liniștită posesie terenul în suprafață de 1572 mp (cât a reieșit în urma măsurătorilor efectuate de expert). În acest sens este declarația martorului L. I. care arată că „Cunoaște imobilul respectiv de când s-a născut", el în prezent având vârsta de 66 ani. Rezultă deci că acest teren este folosit aproximativ din anul 1945. De asemenea, martora M. S. arată că și ea cunoaște de mult timp terenul și nu au fost litigii cu privire la acesta, iar posesia este posibil să fi început după deci în jurul perioadei 1944-1945.
Cu privire la terenul în suprafață de 649 mp pe care l-au dobândit de la pârâți S., ia aceștia la rândul lor l-au dobândit de la G. M., arată reclamanții că din declarațiile martorilor rezultă fără dubiu că aceasta și familia sa au folosit neîntrerupt și fără probleme terenul în cauză. În acest sens, martora M. S. arată că „Cei doi vânzători, G. M. și M. A. erau cunoscuți în . ai terenurilor". Aceasta mai arată că pârâta G. M. a dobândit terenul de la părinții ei lăsat moștenire. De altfel, în cadrul sentinței civile nr. 613/2005 pronunțată de Judecătoria Huedin în dos. nr. 612/2005 se constată în contradictoriu și cu moștenitorii defunctului R. I., că aceeași pârâtă, G. M., a dobândit prin uzucapiune un teren învecinat.
Împrejurarea că niciunul dintre martorii audiați nu cunoaște personal date despre momentul începerii posesiei terenurilor în cauză, nefiind suficient de învârstă, consideră că nu a fost reținută în mod corect de către instanța de fond. Dispozițiile art. 186-200 C.pr.civ. nu conțin nicio prevedere conform căreia declarațiile martorilor trebuie să fie neapărat cu privire la fapte despre care au luat cunoștință în mod personal și nemijlocit. În cazul de față martorii au declarat că din cunoștințele lor posesia asupra terenului a început în perioada de după război, iar declarațiile acestora trebuie interpretate în sensul că ei nu știu ca cineva să fi susținut vreodată contrariul sau să fi tulburat posesia persoanelor cu privire la care au declarat.
La termenul de judecată din data de 07.11.2012 soluționarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 243 alin. 1 pct.1 C.pr.civ. având în vedere faptul că recurenții nu s-au conformat încheierii anterioare, respectiv nu au depus la dosar raportul de evaluare, nu au depus la dosar certificatul de deces al defunctei N. Lucreția și nu au introdus în cauză pe moștenitorii acesteia.
Având în vedere că de la data suspendării și până în prezent pricina a rămas în nelucrare fără ca vreuna din părți să îndeplinească un act de procedură, Tribunalul la termenul de judecată din 15 ianuarie 2014 a invocat din oficiu excepția perimării prezentei cauze, având în vedere faptul că prezenta cauză a fost suspendată pentru a se indica moștenitorii intimatei pârâte N. Lucreția și nu pentru a se dezbate succesiunea după aceasta.
Excepția este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
D. fiind temeiul de drept al suspendării, art.243 alin 1 pct1.C pr civ, pricina trebuia repusă pe rol în condițiile art.245 pct.2 C pr civ, în sensul că judecata putea fi reîncepută prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor.
Dispozițiile de procedură menționată exclud ideea că actul de procedură urma a fi îndeplinit din oficiu, câtă vreme redeschiderea judecății putea fi făcută doar cu arătarea moștenitorilor părților decedate pe parcursul judecății cererii.
Pentru a preveni suspendarea judecății, cea care are obligația de a indica moștenitorii persoanei decedate este partea interesată în continuarea procesului, în speța de față recurenții Ț. T. M. și Ț. A. B..
Din dispozițiile înscrise în art.250 alin 2 C pr civ rezultă că perimarea începe să curgă chiar de la data suspendării judecății pe temeiul vreunuia dintre cazurile prevăzute de art.243 C pr civ, de vreme ce legiuitorul vorbește de suspendarea cursului perimării timp de 3 luni(dacă împrejurarea respectivă s-a ivit în ultimele 6 luni ale termenului de perimare) iar suspendarea presupune că perimarea a început să curgă, în caz contrar fiind vorba de o amânare a începutului perimării.
Având în vedere faptul că părțile nu s-au conformat dispozițiilor instanței, Tribunalul va admite excepția și în temeiul art. 252 alin. 2 raportat la art. 248 C.pr.civ. va constata perimat recursul formulat de reclamanții Ț. T. M. și Ț. A. B., împotriva Sentinței civile nr. 195 din 13.02.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția perimării recursului.
Constată perimat recursul declarat de recurenții Ț. T. M. și Ț. A. B., împotriva Sentinței civile nr. 195 din 13.02.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2014.
Președinte, A.-F. D. | Judecător, O. R. G. | Judecător, O.-C. T. |
Grefier, C.-S. Ș. |
RED./DACT./AD/CȘ
17 ianuarie 2014/2 ex.
Jud. fond,L. E. M.
C.Ș. 16 Ianuarie 2014
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 709/2014. Tribunalul CLUJ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 369/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
