Pretenţii. Sentința nr. 417/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 417/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 9376/117/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 417/2014
Ședința publică de la 12 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. L.
GREFIER: C.-S. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant G. T. M. și pe pârât P. T. R. - C. INDIVIDUAL AVOCAT C. G., chemat în garanție S. C. MUNICIPAL CLUJ-N., chemat în garanție . VIENNA INSURANCE GROPUP S.A. PRIN REPREZENTANT LEGAL V. T. ÎN CLAITATE DE DIRECTOR - CU ADRESĂ DE CITARE ȘI COMUNICARE LA SEDIUL PROCESUAL ALES LA SUCURSALA CLUJ, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constantă faptul că mersul dezbaterilor și cuvântul părților pentru concluzii a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 05.09.2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05 August 2013 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta G. T.-M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. T. R., constatarea existenței unui caz de malpraxis cu privire la faptele medicului P. T. R. implicat în tratamentul ei pe parcursul anilor 2011 și 2012 și pe cale de consecință obligarea pârâtului la plata sumei de 9.-000 lei, cu titlu de daune materiale, precum și la plata sumei de 85.000 Euro (echivalent în lei la data plății) cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a învederat următoarele:
Conform art. 601 alin. 1, lit. f: "în litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluționare a conflictelor, părțile și/sau partea interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii(...) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepția litigiilor în care s-a pronunțat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvență, a acțiunilor referitoare la registrul comerțului și a cazurilor în care părțile aleg să recurgă la procedura prevăzută ta art. 1.013 -1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025 - 1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Raportat la prevederile mai sus menționate și având în vedere că prezenta acțiune reprezintă un litigiu civil a cărui valoare este mai mare de 50.000 iei, în acest caz ședința de informare privind medierea nu este obligatorie.
I. Arată reclamanta faptul că în cursul lunii februarie 2011 pe fondul unei pierderi în greutate de 8 kilograme fără a avea alte simptome sau dureri, s-a prezentat la medicul de familie care, în urma analizelor de sânge a hotărât că nu există nici un motiv de îngrijorare, în cursul lunii mai 2011 a slăbit încă 4 kilograme de această dată însoțite de dureri de stomac, dureri de cap. Pe acest fond la recomandarea medicului de familie s-a adresat serviciului de Radiologie din cadrul Spitalului C. Municipal (Clujana), unde i s-a efectuat un examen baritat în urma căruia a reieșit o gastrită. Pentru aceasta medicul de familie i-a prescris un tratament medicamentos. Totuși durerile de stomac nu s-au stopat, iar mai mult au apărut și vărsături post prandial. Așadar s-a reîntors la spital pentru a i se efectua și alte investigații, respectiv o ecografie abdominală (realizată de dna. dr. C. D.). Cu ocazia efectuării ecografiei abdominale i s-a comunicat că are pietre la colecist și că tratamentul în acest caz este unul chirurgical.
Astfel, în data de 15 iunie 2011 s-a adresat medicului chirurg P. T. de la S. C. Municipal care în urma consultației a decis efectuarea altor investigații (examen baritat, ecografie abdominală, gastroscopie și analize de sânge), în urma ecografiei realizate de doctorul P. împreună cu doctorul I. i s-a pus diagnosticul de gastrită, pietre la colecist și sindrom de pensă aorto-mezenterică și i s-a spus ca ar avea nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală pentru rezolvarea acestor probleme, altfel ar putea muri deoarece organismul său nu se mai putea hrăni și i s-a spus că există posibilitatea să-i fie tăiat și stomacul, dar ca va fi bine în urma operațiilor suferite și nu va mai avea nevoie de tratament medicamentos ci doar de regim alimentar. A fost de acord cu operația și în data de 23 iunie 2011 a fost operată.
După 18 zile de la internare a fost externată. Conform Biletului de ieșire1 din spital din data de 04.07.2011 a fost externată cu diagnosticele de sindrom de pensă aorto-mezenterică, colecistită cronică litiazică, gastrită cronică difuză și sindrom hipoanabolic. Singurele indicații primite au fost cele pentru regim alimentar, fără a i se prescrie un regim medicamentos.
În luna august 2011, la aproximativ două săptămâni de la externarea post-operatorie vărsăturile au reapărut și în plus au apărut și dureri stomacale. În acest context s-a prezentat la S. C. Municipal, dar datorită faptului că domnul dr. P. era în concediu a fost examinata de dna. dr. C., care i-a prescris un tratament pentru gastrită fără a-i realiza vreo investigație.
Durerile persistau și s-a prezentat din nou la spital unde în urma unei discuții cu domnul dr. P. a primit un tratament cu antibiotic pentru gastrită (fără a i se efectua vreo procedură de investigare) și la întrebarea sa care este motivul pentru care nu se simte bine, a primit răspunsul că se poate să fie o gastrită sau o răceala.
După tratamentul prescris durerile nu s-au stopat. Durerile erau mai mari în situația în care consuma alimente consistente, alegând sa consume numai alimente moi pentru a avea dureri mai mici (situație care de altfel a durat pe toată perioada de 1 an și 8 luni dintre cele două operații). Domnul doctor P. a chemat-o în fiecare săptămână la control și îi schimba tratamentul medicamentos repetându-i faptul că operația a reușit și nu își explică cauza durerilor și că se poate să i se pară că o doare, dar că ar trebui să meargă la sala de sport.
În luna noiembrie 2011, în urma unei alte vizite la domnul dr. P. a primit un bilet de trimitere către un cabinet particular în care o să i se facă o ecografie „performantă" de către dr. I.. Pentru suspiciunea de aderențe în urma ecografiei i s-a explicat că nu este nici o problemă cu operația și a primit alt tratament medicamentos. Totodată cu ocazia efectuării acestei ecografii a primit un rezultat din care reieșea ca are colecist (lucru care nu era posibil din moment ce ea s-a adresat doctorului P. tocmai pentru a-i scoate colecistul, așa cum rezultă de altfel și din Biletul de ieșire din data de 04.07.2011). I-a cerut o explicație pentru acest aspect domnului dr. P. care i-a spus că dânsul nu i-a scos colecistul și că biletul său de ieșire din spital este greșit; cu toate acestea, în urma insistențelor sale de a o lămuri cu prezența sau absența colecistului s-a verificat registrul de la sala de operații care a confirmat că a fost scos colecistul în cadrul operației; în acel moment doctorul P. l-a sunat pe doctorul I. care a spus că nu are colecist și că asistenta a greșit când a scris rezultatul examinării ecografice, și care ulterior a șters cu pixul de pe foaia de rezultate de la ecografie referințele cu privire la colecist.
Deoarece durerile erau tot mai mari s-a decis internarea sa în spital în luna decembrie 2011 la dr. M. V. care în urma investigațiilor realizate (ecografie, bariu, gastroscopie) i-a pus diagnosticul de gastrită, și i s-a comunicat că durerile pe care le resimțea pot avea o cauza funcțională. În urma tranzitului baritat s-a constatat ca evacuarea gastrica este întârziata si are spasm piloric. A primit tratament medicamentos și i s-a recomandat dozarea plumbului din sânge. Doctorul P. după ce a citit biletul de ieșire a spus ca nu este nevoie de dozarea plumbului din sânge deoarece nu lucrează .. La intrebarea sa de ce nu se simte bine a primit răspunsul ca nu isi poate explica cauza durerilor, dar ca nu este nevoie de alta intervenție chirurgicala.
În luna decembrie 2012 a făcut o programare la doctorul T. M. la o clinică particulară care a decis internarea sa la Clinica Medicala III (așa cum rezultă din Scrisoarea Medicală din data de 10.01._) pentru efectuarea de noi investigații (analize de sânge, gastroscopie, colonoscopie, determinarea plumbului din sânge, colectarea markerilor pentru gluten, teste de alergie).
Pentru mai multe păreri s-au convocat alți medici specialiști pe gastroenterologie și chirurgii din cadrul Clinicii Chirurgie III. Toată echipa de medici a decis realizarea unei noi operații numită "repunere in tranzit" care urma să fie realizată de domnul doctor I. C..
Operația a fost realizata în luna februarie 2013 în cadrul căreia a fost desființată prima operație efectuată de domnul dr. P., așa cum rezultă din scrisoarea medicală din data de 11.02._. Echipa de medici care au realizat cea de-a doua operație au constatat că nu a avut niciodată pensă aorto-mezenterica și că prima operație efectuată de domnul dr. P. nu a fost necesară.
După efectuarea celei de-a doua operații a fost la domnul dr. P. să-l întrebe de ce i-a făcut una ca asta, iar singura explicație pe care a primit-o de la acesta a fost că explicat ca pensa-aorto mezenterică „apare și dispare".
Menționează reclamanta faptul că pe parcursul timpului scurs de la prima operație până la cea de-a doua (1 an și 8 luni) a trecut prin chinuri groaznice atât fizice cât și psihice, viața sa de tânără la 27-28 de ani rezumându-se la vizite săptămânale la dnul dr. P., la interminabile și chinuitoare investigații gastro-eneterologice fără niciun rezultat.
Totodată a arătat faptul că de la prima operație până la cea de-a doua nu a reușit să se îngrașe decât 2 kg, timp de 1 an și 8 luni. În schimb, după cea de-a doua operație în decurs de 5-6 luni a luat în greutate 6 kg, a reușit să înceapă să-și diversifice alimentația, să poată lucra, cu alte cuvinte să își reia viața de zi cu zi, care i-a fost întreruptă de operația efectuată în anul 2011.
II. Conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății malpraxisul reprezintă eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medicofarmaceutic generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.
Imprudențele și neglijențele medicale pot apărea nu numai în stabilirea diagnosticului sau în indicarea tratamentului, ci în tot timpul în care se desfășoară acest tratament. Greșeala poate apărea și atunci când ne aflăm în prezența unei datorii profesionale care însă, cu vinovăție, nu este îndeplinită. Ulterior apare un prejudiciu datorat acțiunii sau inacțiunii și poate determina legătura cauzală dintre faptă și prejudiciu.
În acest context, elementele care condiționează răspunderea civilă delictuală - art.1349-1350 cod civil (aceasta reprezentând dreptul comun al răspunderii civile medicale) sunt aceleași ca și în cazul răspunderii civile medicale: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate.
A. Cu privire la existența unei fapte ilicite, a arătat următoarele:
Fapta ilicită este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau intereselor legitime aparținând unei persoane. Poate consta fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune aceasta din urmă reprezentând neîndeplinirea unei activități sau neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă de către o anumită persoană.
În aceste condiții, fapta ilicită a medicului este reprezentată prin orice conduită pe care o are acesta, în timpul exercitării profesiei medicale, contrară normelor în vigoare (normele dreptului obiectiv ce ar însuma atât normele juridice, cât și pe cele moral-cutumiare, de conviețuire socială), prin care se produce un prejudiciu pacientului. Deși fapta ilicită, ca manifestare exterioară de voință, materializată într-o acțiune sau inacțiune, este săvârșită fără intenția de a determina efecte juridice, din cauza prejudiciului creat, acestea se produc independent de voința medicului sau chiar contrar acesteia, în virtutea legii.
Astfel, pentru a se putea reține răspunderea civilă a medicului sub aspectul condiției referitoare la fapta ilicită, trebuie să existe o nerespectare a unei obligații profesionale de către acesta, fie prin neîndeplinirea, fie prin îndeplinirea ei în mod necorespunzător.
Medicul are o libertate absolută de a judeca situația prezentată și de a prescrie remediul util în acest sens, fiind neglijent ori ignorând complet regulile științei medicale, precum și pe acelea ale prudenței elementare, va fi ținut să repare prejudiciile astfel create. Un pacient este îndreptățit să aștepte și să pretindă unui medic cu cunoștințe profesionale minime, astfel că o eroare de diagnostic absolut nescuzabilă, care denotă lipsa de cunoștințe de specialitate a medicului, nu va putea constitui decât o faptă ilicită sancționabilă prin obligarea acestuia la repararea eventualelor prejudicii astfel create pacientului.
Având în vedere aceste aspecte efectuându-i o operație, cu care a fost de acord în contextul în care i s-a spus de către domnul dr. P. că dacă nu își face această operație va muri, operație care s-a demonstrat ulterior(după 1 an și opt luni de chinuri, tratamente și investigații) nu numai că nu i-a fost necesară, ci i-a și cauzat multe suferințe din toate punctele de vedere.
În cazul de față este evident faptul că domnul doctor P. prin conduita sa în ceea ce o privește nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile ce îi reveneau în calitatea acestuia de medic curant, așa cum rezultă din scrisoarea medicală din data de 11.02.2013 din care reiese fără urmă de îndoială că nu a avut niciodată pensă aorto-mezenterica și că prima operație efectuată de domnul dr. P. nu a fost necesară.
B. Cu privire la vinovăția domnului dr. P. reclamanta a arătat următoarele:
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cuprinde dispoziții generale cu privire la obligațiile ce incumbă personalului medical în raport cu pacienții, făcând trimitere explicită la obligativitatea respectării Codului de deontologie medicală adoptat prin Decizia nr.3/25.03.2005 a Colegiului Medicilor din România.
Potrivit art.53 din Codul deontologic a! medicului "Medicul trebuie să dea dovadă de diligentă maximă în stabilirea diagnosticului, tratamentului adecvat și în evitarea complicațiilor previzibile la pacientul aflat în îngrijirea sa". Iar potrivit art. 55 al aceluiași cod - „Din momentul în care a răspuns unei solicitări, medicul este automat angajat moral să asigure bolnavului în cauză îngrijiri conștiincioase și devotate, inclusiv prin trimiterea pacientului la o unitate medicală sau la un specialist cu competențe superioare".
Practic, cele două reglementări impun oricărui medic conduita generală pe care trebuie să o adopte cu privire la prestarea actului medical.
De asemenea, art.642 alin.2 din Legea nr.95/2006 prevede că „Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament".
Având în vedere toate aceste aspecte este evident faptul că domnul dr. P. implicat în evaluarea, diagnosticarea, internarea și supravegherea pacientului nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile ce îi reveneau, dând dovadă de neglijentă maximă în exercitarea actului medical, efectuând o procedură chirurgicală total inutilă care nu a făcut altceva decât să îi cauzeze atât suferințe fizice, cât si psihice.
În acest sens, au fost încălcate prevederile art.53 și ale art.55 din Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România la care face trimitere expresă Legea nr.95/2006 privind reforma în sistemul sănătății.
C. Cu privire la existența unui prejudiciu, reclamanta a arătat următoarele:
Ca urmare a săvârșirii cu vinovăție a faptei ilicite, existența unui prejudiciu reprezintă o condiție sine qua non a angajării răspunderii civile
Prejudiciul, că element esențial al răspunderii civile delictuale, a fost definit ca rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.
În activitatea medicală, prejudiciul cauzat pacientului constă în orice efect negativ produs acestuia ca urmare a unei conduite medicale inadecvate prin care s-a adus atingere unui drept subiectiv.
În cazul de față vorbim de efectuare unei operații inutile ce a avut următoarele consecințe pentru ea:
•Deoarece a stat în spital 18 zile (dintre care 7 zile pentru investigații, 8 zile la terapie intensivă, 3 zile în salon) nu a putut participa la concursul de
titularizare și a rămas fără serviciu;
•Din cauza problemelor de sănătate nu a putut să se înscrie la gradul
didactic II și, totodată a pierdut 10 % din salariu);
•în tot acest timp (1 an și 8 luni) a fost nevoită să suporte durerea și să își cheltuie tot salariul pe consultații și medicamente care nu o ajutau.
•Datorită tratamentului medicamentos îndelungat a dobândit și alte boli cu un caracter permanent pe care va trebui să le trateze toata viața: alergii la medicamente și colon iritabil care îi provoacă dureri chiar și când este obosită. În urma celor două operații a rămas la 29 de ani cu cicatrici pe tot abdomenul;
•Cicatricea rămasă în urma celor două operații, dor foarte tare și arată urât (având în vedere faptul că a fost tăiată în același loc de doua ori). După operația domnului dr. P. a rămas cu o sensibilitate a abdomenului (în sensul că aceasta o doare chiar dacă hainele se ating de el, când se spălă etc.)
•Timp de 2 ani de zile nu a putut avea o viața normală pe care un tânăr de 27-29 de ani o duce - viața sa în această perioadă rezumându-se la vizite săptămânale la domnul dr. P., la interminabile și chinuitoare investigații gastroeneterologice fără niciun rezultat.
D. Cu privire la existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, reclamanta a învederat următoarele:
În materia răspunderii medicale, între conduita culpabilă a medicului și prejudiciul suferit de pacient trebuie să existe o legătură de cauzalitate, deci acțiunea ori inacțiunea medicului cu caracter ilicit să fi declanșat, să fi favorizat ori să nu fi împiedicat constituirea lanțului cauzal ce are ca finalitate vătămarea corporală sau moartea pacientului.
Așa cum a arăt mai sus, în cazul de față este mai mult decât evident raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a domnului dr. P. și prejudiciul cauzat.
Altfel nu s-ar justifica faptul că după a doua operație poate să consume orice aliment, s-au diminuat durerile, poate merge la serviciu, iar viața sa cotidiană nu se rezumă la vizite la gastro-enterolog.
III. Cu privire la despăgubirile solicitate prin cererea introductivă cu titlu de daune morale, a precizat cuantumul acestora ca fiind în sumă de 85.000 euro.
În legătură cu natura daunelor morale, așa cum se desprinde din literatura juridică și din practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale.
Instituind obligația generală a oricărei persoane de a repara prejudiciul cauzat, altuia, legea nu face nicio distincție după cum acesta este de natură patrimonială sau nepatrimonială. Nu există deci niciun temei juridic sau pur și simplu logic care ar permite scoaterea prejudiciilor nepatrimoniale, a daunelor așa zise morale, din sfera obligației de reparare prevăzută de Codul Civil.
IV. În ceea ce privește daunele materiale solicitate, reclamanta a învederat următoarele:
După operația efectuată de domnul dr. P. a avut mai multe probleme, deoarece a stat în spital 18 zile (dintre care 7 zile pentru investigații, 8 zile la terapie intensivă, 3 zile în salon), nu a putut participa la concursul de titularizare și a rămas fără serviciu, dar a rezolvat problema cu serviciul în câteva săptămâni.
Din cauza problemelor de sănătate nu a putut să se înscrie la gradul II didactic, pierzând 10% din salariul. În toată această perioadă a riscat în permanență să își piardă serviciul deoarece nu se putea prezenta la muncă din cauza durerilor foarte mari pe care le avea.
Având în vedere toate motivele ce preced, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și în consecință constatarea existenței unui caz de malpraxis și obligarea pârâtului la plata daunelor morale, precum și obligarea acestuia la plata de daune materiale.
În drept, și-a întemeiat poziția procesuală pe dispozițiile legale la care am făcut referire în text.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P. T. R. (f.85-101) a solicitat respingerea acțiunii formulate de G. T. M., în principal, ca inadmisibilă, pe cale de excepție și, în secundar, nefondată și în baza art. 72 Noul Cod procedură civilă, a formulat cerere de chemare în garanție a:
1. Spitalului C. Municipal Cluj-N.
2. S.C. A. Românească - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A.,, solicitând să se dispună obligarea acestora la plata, în solidar, în ceea ce privește capetele de cerere 2 și 3 din acțiunea introductivă.
De asemenea a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În motivare a învederat următoarele:
I. În principal a înțeles să invoce excepția inadmisibilității acțiunii raportat la fundamentarea în drept a acțiunii principale. A solicitat totodată instanței să constate necompetenta materială a Judecătoriei Cluj-N. în soluționarea petitului 1 ai acțiunii introductive.
Așa cum se poate observa printr-un prim capăt de cerere, reclamanta a solicitat instanței de judecată să constate existența un unui caz de malpraxis în temeiul art.14 din Ordinul M.S.P. nr.482/14.03.2007. Textul de lege indicat constituie o norma specială în materia malpraxisului medical, derogatorie de la dreptul comun care este răspunderea civilă delictuală.
O acțiune întemeiată pe această normă specială presupune obligativitatea parcurgerii întregii proceduri instituite de aceasta. În acest context, art.15 din Ordinul M.S.P. nr.482/2007 indică ca și organ abilitat să constate cazurile de malpraxis - Comisia de monitorizare si competentă profesională pentru cazurile de malpraxis. Urmărind o procedură clară și atent descrisă de norma specială, Comisia de monitorizare are atribuții exclusive în analizarea și stabilirea cazurilor de malpraxis medical, pronunțându-se prin Decizie în acest sens. Nemulțumirile legate de modul de soluționare a cererii privind constatarea cazului de malpraxis vor fi soluționate de instanța de judecată în cadrului unui proces care are ca obiect anularea (totală sau parțială) a acestei Decizii. De asemenea, potrivit art.17 din Ordinul M.S.P. nr.482/2007 tot instanța de judecată urmează să acorde despăgubiri în măsura în care acestea sunt solicitate de către persoana prejudiciată printr-un caz de malpraxis constatat de către Comisia de monitorizare.
Instanța de judecată ar fi fost competentă să soluționeze doar o cerere privind constatarea unui caz de antrenare a răspunderii civile delictuale întemeiate pe dreptul comun, respectiv art.1394 Noul Cod civil. În materia malpraxisului medical, instanța de judecată nu poate decât cel mult să analizeze legalitatea unei Decizii a Comisiei de monitorizare sau să soluționeze o cerere de despăgubiri în baza unui caz de malpraxis constat printr-o astfel de Decizie.
Subliniază pârâtul faptul că malpraxisul medical este o forma specială a răspunderii civile delictuale. Având în vedere caracterul și natura aparte a răspunderii medicale, legiuitorul a ales să o reglementeze prin normă specială, fără însă a obliga partea prejudiciată să apeleze la aceasta. Ceea ce înseamnă că partea care a suferit un prejudiciu printr-o faptă comisivă/omisivă a unui cadru medical are posibilitatea de a alege să uzeze fie dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale, fie norma specială care reglementează malpraxisul medical. Despăgubirile pot fi pretinse că urmare a antrenării răspunderii civile delictuale sau a constatării unui caz de malpraxis medical, în funcție de opțiunea persoanei prejudiciate. În speță, prin petitele 2 și 3, reclamanta a investit instanța de judecată cu o astfel de cerere de despăgubiri întemeiate pe un caz de malpraxis care nu a fost constatat conform procedurii speciale de către organul abilitat. Inadmisibilitatea unei astfel de cereri este de necontestat.
II. În același context mai sus indicat, apreciază acțiunea ca fiind inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile speciale potrivit art.601 litera d din Legea nr.192/2006 coroborat cu art.14-17 Ordinul M.S.P. nr. 482/2007.
Legea nr.192/2006 a medierii prevede necesitatea parcurgerii obligatorii a informării privind avantajele medierii în "domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de maipraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură". Ordinul M.S.P. nr.482/2007 este norma specială care reglementează cazul de malpraxis medical.
În mod cu totul eronat reclamanta a indicat ca și chestiune prealabilă motivării în fapt a acțiunii incidența dispozițiilor art.601 lit. f. Litigiul dedus judecății sub prezentul număr de dosar se circumscrie dispozițiilor art.601 lit. d din Legea medierii coroborate cu art.14-17 din norma specială, Ordinul M.S.P. nr.482/2007.
Prin analiza celor două norme de drept rezultă cu certitudine că în cazul unei cereri privind constatarea malpraxisului medical informarea privind avantajele medierii nu mai este obligatorie, legea specială instituind procedura specifică de constatare, pe care părțile sunt ținute să o urmeze.
III. Pe fondul cauzei a solicitat să se dispună respingerea acțiunii ca fiind nefondată.
Instanța de judecată a fost sesizată cu o cerere prin care petenta G. M. T. a solicitat constatarea unui caz de malpraxis si acordarea unor sume de bani cu titlul de despăgubiri materiale, daune morale și cheltuieli de judecată.
Dincolo de aspectele procedural mai sus învederate pentru a facilita misiunea instanței apreciază necesar indicarea succesiunii cronologice a evenimentelor.
Arată pârâtul T. R. P., medic primar chirurg, asistent universitar in cadrul secției clinice chirurgie generala din cadrul Spitalului C. Municipal Cluj-N..
La data de 16.06.2011 s-a prezentat în serviciul de Chirurgie al Spitalului C. Municipal Cluj-N. pacienta G. T. M., manifestându-și dorința de a fi consultată de el. Cazul a fost preluat de acesta in calitate de medic curant. A internat pacienta și a demarat imediat investigațiile având în vedere acuzele grave pe care le prezenta aceasta (dureri abdominale, grețuri si vărsături, slăbire marcata din greutate, intoleranța alimentara).
Stabilind inițial istoricul stării de sănătate, a aflat că pacienta a suferit o slăbire intempestivă de greutate (8 kg) din luna februarie 2011, sens în care s-a adresat medicului de familie (dr. S.). Fără a urma un consult de specialitate și un tratament corespunzător, în luna mai 2011 pacienta acuză o continuare a scăderii în greutate de 4 kg, sens în care este trimisă de către medicul de familie la S. C. Municipal Cluj-N.. În urma consultului de specialitate efectuat de dr. D. C. (ecografie abdominală) s-a stabilit că aceasta suferă de gastrită și calculi biliari veziculari (pietre fa colecist) care necesită tratament chirurgical. În 07.06.2011 i s-a eliberat Buletinul de analize medicale cu care pacienta s-a prezentat pe secția unde lucrează.
La internare însă pacienta prezenta o neconcordanță între tabloul clinic (manifestările subiective acuzate de pacientă) și ceea ce ar fi trebuit să descrie numai o litiază veziculară (pietrele la colecist). În afară de durerile insuportabile, vărsăturile și imposibilitatea pacientei de a se alimenta per os (pe gură) confirmau un sindrom de "insuficientă evacuatorie gastrică" ce apare în condițiile unui obstacol în golirea stomacului. Aceste obstacole pot fi de diferite cauze - una dintre ele, mai rară dar prezentă de regulă în cazul pacienților femei, tinere cu adipozitate (grăsime) putina - fiind "pensa aorto mezenterică".
Prin urmare, chiar în ziua internării pacienta este supusă unui set de investigații dintre care: examen radiologie toracic (dr. M. R.), gastroscopie (16.06 - dr. P. T.), examen radiologie tranzit baritat (20.06 dr. M. R.), ecografie abdominala (20,06 - dr. V. M. si 22.06 - dr. I. P.). Fiecare dintre investigațiile efectuate au necesitat programare din timp, evoluția pacientei fiind atent urmărită de către medicul curant - Dr. T. R. P..
În același timp s-a urmărit stabilizarea pacientei, care la internare avea o stare generală critică. S-au inițiat tratamente de reechilibrare volemica si electrolitica (compensarea pierderilor de lichide si minerale prin vărsătura si lipsa alimentației pe gura), de cupare (înlăturare) a grețurilor si vărsăturilor, de cupare a durerilor.
S-a luat decizia de a temporiza intervenția chirurgicală pentru "pietre la colecist" având în vedere că simptomele pe care le prezenta pacienta conturau un diagnostic mai grav, fiind astfel nevoie de investigații suplimentare. Putea intra în discuție incluziv o afecțiune cu prognostic grav - cancer - mai ales că în ultima perioadă vârsta de apariție a acestor boli grave a coborât amenințător.
În urma tuturor investigațiilor efectuate a fost stabilit (de către medicul curant) și confirmat (de către ceilalți medici din echipa de tratament) diagnosticul principal de sindrom de pensă aorto-mezenterică precum și gastrită cronică difuză, colecistită cronică litiazică si sindrom hipoanabolic (de nutriție deficitara). Diagnosticul de pensă aorto-mezenterică este unul rar întâlnit în practica medicală, în literatura anglo-saxonă de exemplu existând aproximativ 400 de cazuri descrise până la acest moment.
Diagnosticul astfel confirmat de dr. I. P. la ultimul examen ecografic abdominal (în 22.06.2011- seara dinaintea operației), a fost adus permanent la cunoștință pacientei, sens în care acesta semnează și Declarația de consimțământ (acordul pacientului informat - în legislația actuală) cu privire la efectuarea intervenției chirurgicale constând în "colecistectomie, derivație duodenală sau gastrectomie ("tăierea" unei porțiuni din stomac)".
În data de 23.06 2011 are loc intervenția chirurgicală, ocazie cu care diagnosticul de pensă aorto-mezenterică este confirmat intra-operator (conform protocolului operator din FOCG). D. fiind constatată comprimarea duodenului între artera aorta și artera mezenterică superioara (constatarea s-a făcut personal, manual de către dr. P.), s-a decis si s-a creat un traseu de ocolire a zonei comprimate care să permită realizarea unui tranzit digestiv eficient. În termeni medicali intervenția este denumită duodenojejunostomie și constă în anastomozarea duodenului cu jejunul bypassând (ocolind) zona de compresie a porțiunii D3 a duodenului in pensa aortomezenterică. Totodată s-a constat o lipsa aproape totala a țesutului grasos din mezoul intestinal, cauza posibila de apariție a sindromului de pensa aorto-mezenterica descrisa in caz de pierdere semnificativa din greutate, așa cum prezenta și pacienta G. T..
În cadrul aceleiași intervenții a efectuat și colecistectomia retrogradă - tehnica specifică de înlăturare a colecistului bolnav.
Operația s-a încheiat prin sutura intradermică a peretelui abdominal, această modalitate necesitând în special neresorbabil ce garantează o vindecare de cea mai bună calitate (care a nu se găsește in mod obișnuit in magazia spitalului, acest fir fiind procurat special de către dr. P.) precum și o tehnică laborioasă caracteristică chirurgiei plastice. D. fiind însă că pacienta G. era o femeie tânără, intelectuală, s-a optat pentru cea mai buna soluție pentru o "închidere" exemplară a operației, astfel încât urmele lăsate pe piele să fie foarte puțin vizibile.
După finalizarea acestei ultime manevre, în vederea unei urmăriri optime postoperatorii și monitorizare complexa, pacienta a fost transferată pe secția clinica de terapie intensivă a Spitalului C. Municipal Cluj-N. unde a rămas până la data de 28.06.2011 - a 5-a zi postoperatorie.
În 28.06.2011 pacienta a fost retransferată pe secția de chirurgie de unde a fost externată în data de 04.07.2011 fără indicații de tratament medicamentos, doar cu un regim igieno-dietetic. Post operator evoluția domnișoarei G. a fost una în limite normale, cu o linie de ascendență fără curbe însemnate, ceea ce indica reușita intervenției efectuate.
La câteva săptămâni după externare reclamanta a revenit pe secție acuzând dureri abdominale. Arată pârâtul faptul că acesta fiind în concediu, pacienta a fost consultată și a primit tratament corespunzător din partea colegilor de pe secție.
În luna septembrie a revenit la spital unde a consultat-o, interpretând durerile acuzate în contextul postoperator recent și pe fondul anotimpului predispozant la diverse viroze (era perioada de început a școlii, iar pacienta lucra în învățământ). Este adevărat ca i-a prescris o rețetă care viza tratamentul unei posibile contaminări a stomacului cu un microb ce produce frecvent dureri și este incriminat pentru apariția ulcerului gastric sau duodenal (Helyobacter pylori). De altfel prezența bacteriei a fost confirmată și cu ocazia unor investigații subsecvente.
O singură dată în octombrie și de câteva ori în luna noiembrie 2011 (nu săptămânal și nici la cererea sa) reclamanta s-a prezentat la spital beneficiind din partea lui de consult prompt și prescripție medicală adecvată raportat la faptul ca acuzele pacientei se înscriau în simptomatologia unui stomac operat. Acesta a fost și diagnosticul pus de el în datele de 08 și 12 noiembrie 2011, când i-a prescris tratament corespunzător durerilor postoperatorii. Arată pârâtul că bănuia instalarea unui sindrom aderențial în cavitatea peritoneală, care este o complicație tardivă posibilă, asumată oricărei intervenții chirurgicale. Sindromul a fost confirmat chiar cu ocazia calei de-a doua intervenții chirurgicale, așa cum rezultă din Biletul de externare din 11.02.2013.
În vederea unei lămuriri complete, la recomandarea sa, în data de 17.11.2011 pacientei i s-a efectuat un examen ecografic abdominal, la un aparat performant la un cabinet privat, de către dr. I. P. M.. Concluzia examenului ecografic abdominal a fost: evoluția postoperatorie în limite normale, prescriindu-i-se medicație pentru dureri abdominale cu caracter spastic. Menționează pârâtul că până la această dată îi prescrisese doar 2 rețete, cu medicamentație care nu prezintă în prospect nici o reacție adversă asupra colonului.
În decembrie 2011 (mai precis perioada 07.12._11), la aceeași recomandare a acestuia, reclamanta a fost internata pe secția interne a Spitalului C. Municipal Cluj-N., sub atenta supraveghere a dr. V. Militam, medic primar medicina interna. Cu această ocazie i s-au făcut investigații complete (analize de laborator, ecografie abdominala, gastroscopie, bariu pasaj) care în cazul unor disfuncții ale montajului efectuat de acesta cu ocazia intervenției chirurgicale din iunie 2011, ar fi trebuit să indice modificări însemnate. Examinările de la acea dată însă au arătat un aspect normal morfologic și funcțional al "montajului" operator. Examenul de bariu pasaj (cel mai elocvent în acest sens) indică faptul că tranzitul este bun și nu există alte modificări de tranzit intestinal la nivelul duodenului și a primelor anse jejunale. Diagnosticul pus la externare este: gastrita mixtă datorită prezenței bacteriei Helicobacter Pylori - pe care îl anticipase și prescrise-se tratament încă din noiembrie 2011, cu probabil „sterilizare" incompleta. Arătă că pe tot parcursul cât a fost internată pe secția interne, acesta s-a interesat de evoluția pacientei, s-a consultat cu colegii săi și chiar a sfătuit pacienta la externare să se adreseze institutului de Gastroenterologie Cluj-N., ca for ierarhic superior, unitate de referință pentru patologia gastroenterologică.
Din decembrie 2011 până în prezent, reclamanta nu s-a mai prezentat pe nici o secție a Spitalului C. Municipal, cu atât mai mult nu a mai luat legătura cu el astfel încât toate afirmațiile acesteia despre evoluția bolii în perioada decembrie 2011 - februarie 2013, sunt străine de activitatea sa profesională.
Din actele depuse odată cu cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanta s-a supus unor investigații la clinici private, fără însă, ca acestea să releve alte aspecte decât unele normale care fac de regulă parte din simptomatologia stomacului operat.
Astfel, din actele depuse în probațiune rezultă că în data de 20.02.2012 i s-a efectuat de către dr. Branda H. un examen ecografic abdominal. Concluziile sunt: "aspect ecografic abdominal fără modificări patologice notabile, gastrită hipersecretorie".
În data de 17.04.2012 la Clinica Diagnostic Phoenix, i s-a efectuat pacientei un examen RMN intestin subțire cu contrast, concluziile dr. C. Popită fiind "anastomoza care permite pasajul contrastului oral; anastomoza jejuno-jejunală permeabilă". Prin acest examen de specialitate se întărește ideea că în luna aprilie 2012, reclamanta nu prezenta nici o disfuncție la nivelul derivației (by-pass-ului) efectuate in cursul intervenției chirurgicale din iunie 2011, dimpotrivă, acesta era perfect funcționala.
În următoarele 8 luni reclamanta nu a mai urmat nici un tratament medicamentos, nu își face controale, astfel încât este imposibilă aprecierea evoluției stării de sănătate. Consideră pârâtul însă că o persoană bolnavă, care în decurs de un an susține că a făcut "drumuri săptămânale la medic" fiind pregătită mereu "cu bagajul la ușă" pentru a fi internată nu poate rămâne în pasivitate vreme de 8 luni de zile, fără ca starea - despre care susține că era oricum gravă - să devină critică.
În perioada 07.01._13 reclamanta s-a internat la Institutul de Gastroenterologie Cluj-N. (unde a sfătuit-o sa se prezinte încă de la sfârșitul anului 2011). Concluziile la externare au fost de sindrom de colon iritabil, infecție urinară, rinită alergică și stare post duodeno-jejunoanastomoză. Se decide efectuarea consultului chirurgical în vederea repunerii în tranzit (deși rezultatul gastroscopic indica "anastomoza duodeno-jejunală permeabilă").
La data de 6.02.2013 pacienta a fost internată in secția de chirurgie a Institutului Regional de Gastroenterologie - Hepatologie unde în urma unei Intervenții chirurgicale 1 se desființează ansa în Y derivativa, protocolul operator conținând constatarea că "se exclude diagnosticul de pensă aorto-mezenterică".
Nu dorește să conteste acuratețea intervenției, profesionalismul echipei si nici justețea cu care au fost întocmite actele medicale corespunzând acestei din urmă internări. Diagnosticul însă se pune la constatarea afecțiunii de care este suspect pacientul și ține exclusiv de momentul la care se face investigația, respectiv intervenția chirurgicală.
În mod greșit, tot cazul reclamantei este construit în jurul acestei unice constatări efectuate cu ocazia completării Bietului de externare din 11.02.2013. Diagnosticul de pensă aorto-mezenterică care a justificat inițial o manevră chirurgicală specifică, nu a mai fost constatat după 1 an și 8 luni. Aceasta însă nu înseamnă că la data la care a fost făcută prima intervenție diagnosticul nu exista. Așa cum protocolul operator corespunzător intervenției din 06.02.2013 descrie lipsa acestui diagnostic pentru a justifica desființarea ansei Y derivative, tot astfel prin protocolul operator din data de 24.06.2011 echipa (din care a făcut parte) constata existența pensei, justificând întrutotul manevra efectuată de el.
La data de 05.08.2013, reclamanta G. T. M. a formulat acțiune la Judecătoria Cluj-N. având ca obiect constatarea unui caz de malpraxis care constă în diagnosticarea și tratamentul aplicat de acesta pacientei în perioada 22.06._11.
Malpraxisul medical este definit ca fiind "eroarea profesională săvârșită cu vinovăție în exercitarea actului medical, generator de prejudicii asupra pacientului" (D. C., "Malpraxisul"- editura CH B.,București, 2013). Teoria si practica sunt unitare atunci când statuează că "aprecierea erorii profesionale se face în raport cu un anume tip ideal de comportament" (D. C. "Ghidunle de practică medicală și regulile de practica farmaceutică", Revista eassistent, www.eassistent.ro).
Ghidurile de diagnostic și tratament sunt recomandări sistematice bazate pe dovezi științifice privind îngrijirile care trebuie acordate într-o anumită circumstanță clinică. Legea 95/2006 instituie obligația personalului medical de a aplica standardele terapeutice stabilite prin aceste ghiduri. La nivelul țării noastre nu a fost însă aprobat ghid de practică medicală pentru specialitatea chirurgie. În această situație art.655 din Legea nr.95/2006 prevede că "personalul medical are obligația aplicării standardelor recunoscute de comunitatea medicală a specialității! respective". Aceste standarde profesionale medicale se apreciază după trei criterii distincte:
1. îngrijirea rezonabilă și adecvată, îndemânarea și diligenta pe care medicii chirurgi titulari o exercită de obicei în asemenea cazuri,
2. Tratamentul folosit de medicii chirurgi din aceeași localitate
3. Comparația cu medicii chirurgi de același nivel de practică și pregătire
I. În speța de față, eroarea profesională imputată lui - de diagnostic și tratament - trebuie apreciată raportat la standarde profesionale raportate la cele 3 criterii mai sus indicate.
1. În ceea ce privește îngrijirile medicale acordate de acesta, diligenta si îndemânarea manifestată nu pot fi contestate de nimeni. A răspuns prompt solicitării pacientei G. la internare, a demarat un set complet de investigații pentru a găsi o concordanță între manifestările acuzate de pacientă și diagnosticul litiază veziculară cu care s-a prezentat la internare. Printr-un tratament perfuzabil complet a stabilizat reclamanta care avusese la internare o stare generală critică (de abia se ținea pe picioare). A informat pacienta cu privire la toate rezultatele investigațiilor pe care le-a efectuat, eventuala intervenție chirurgicala si consecințele acestei intervenții chirurgicale care presupuneau . "gastrectomie" - așa zisă "tăietură de stomac", declarația de consimțământ semnată de pacientă la data de 23.06.2013 sunt menționate cele 3 posibile manevre (colecistectomie, deviație duodenală, gastrectomie) care ar fi putut fi efectuate în urma confirmării in timpul intervenției chirurgicale a diagnosticului inițial sau constatării unui alt diagnostic (inclusiv de cancer).
Cu privire la toate acestea există consimțământul pacientei. În ceea ce privește afirmația că reclamanta „ar putea muri" dacă nu i se face operația este improbabil să îi aparțină. Cu toate acestea descrierea epidemiologică a sindromului de pensă aorto mezenterică indică posibilitatea morții survenite datorită perforației gastrice ("Sindromul de arteră mezenterică superioară" - articol de autor dr. Frederik Merril Karre).
2. În ceea ce privește practica locului, este de părere ca nu îi poate fi imputată nici o conduită necorespunzătoare de vreme ca sindromul de pensă
aorto mejzenterică este un caz foarte rar (doar 400 de cazuri descrise în literatura de specialitate engleză) și toate acestea, cele două cazuri de acest gen tratate in secția de chirurgie a Spitalului Municipal Cluj-N., aparțin tot acestuia. De-a lungul carierei sale a fost astfel printre puținii (dacă nu chiar singurul) medici chirurgi din spital care a diagnosticat și tratat chirurgical cu succes această afecțiune.
3. Nu în ultimul rând în analiza erorii profesionale, se ține cont de comparația obiectivă cu medici chirurgi cu același nivel de pregătire și experiența cu a acestuia. Caracterizarea anexată precum și referințele care pot fi ușor obținute în ceea ce îl privește, atestă faptul că este un medic profesionist înainte de orice.
Față de criteriile mai sus enunțate, așa cum au fost particularizate la cazul de față, consideră pârâtul ca nu pot fi conturate nici una din caracteristicile erorii profesionale. Diagnosticul pacientei G. T. a fost pus în urma unor investigații îndelungate, complete și atent ordonate de acesta. Acest diagnostic de pensă aorto-mezenterică - care îi este imputat ca și eroare profesională - a prezentat în cazul pacientei G. toate elementele de tablou clinic așa cum sunt indicate de teoreticienii si practicanții avizați în domeniu, din străinătate. Cu ocazia investigațiilor efectuate, medici specialiști colegi cu acesta la S. Municipal Cluj, având un grad de pregătire și profesionalism similiar (dr I. P., dr. V. Militam, dr. D. C., dr. R. M.) au confirmat diagnosticul. În protocolul operator (conform FOCG), este descrisă modalitatea în care a fost confirmat diagnosticul de pensă aorto-mezenterică de către întreaga echipă care a participat la intervenția chirurgicală (dr. P. T., dr. E. Klocek, dr. A. F.).
Pentru o mai bună înțelegere a diagnosticului - component al malpraxislui medical ce i se impută - apreciază necesară o descriere a sindromului de pensa aorto mezenterică, cu referire la cazul reclamantei (a se vedea planșele fotografice anexă).
Sindromul de pensă aorto-mezenterică sau sindromul de arteră mezenterică superioară sau sindromul Wilkie este o afecțiune gastrointestinală foarte rară caracterizată prin compresia porțiunii a 3-a a duodenului în pensa aorto-mezenterică. În mod normal poziționarea porțiunii transverse a duodenului prin această pensă vasculară nu creează obstrucție digestivă întrucât unghiul dintre aorta abdominală și artera mezenterică este de 45%. Atunci când acest unghi devine mult mai ascuțit (sub 25%) datorita unei diminuări accentuate a grăsimii mezenterice (pe fondul unor slăbiri bruște de exemplu și a sindromului numit casexie - cazul concret al pacientei G.) distanța aorto-mezenterică scade de la 10-20 mm la 2-8 mm și comprimă duodenul. Compresia poate fi cronică, intermitentă sau acută, completă sau parțială putând cauza ocluzie digestivă, care poate duce chiar la moartea pacientului (în acest context i-a fost explicat și reclamantei, aceasta maximalizand implicațiile medicale ale bolii prin fatidicul "dr. P. mi-a spus ca aș putea muri"). Incidența bolii este de 2 ori mai mare la femei față de bărbați iar majoritatea cazurilor au vârste cuprinse între 10-30 ani.
În cazul eșecului tratamentului medicamentos se recomandă intervenția chirurgicală, cea mai frecventă operație fiind duodenojejunostomia constând în anastomozarea duodenului cu jejunul in porțiunea cea mai decliva („de jos") a duodenului, sub mezocolonul transvers, bypass-ând zona de compresie din pensa aorto-mezentencă.
Aceasta a fost intervenția practicată și în cazul pacientei G., fiind a treia operație de acest gen la S. C. Municipal Cluj, cele anterioare efectuate tot de către acesta, cu succes.
Menționează pârâtul că din punct de vedere medical este posibilă și un așa zis caz de "depensare" în care ne putem confrunta cu o dispariție a sindromului de pensă aorto mozenterică. Situația este perfect explicabilă medical, caracterizând foarte bine situația în care s-a găsit pacienta G. la data de 06.02.2013 când s-a efectuat cea de-a doua intervenție chirurgicală.
Diagnosticul pus la prima internare a reclamantei de el și echipa de medici din cadrul Spitalului C. Municipal Cluj-N. a fost fără dubiu de pensă aortomezenterică, iar montajul efectuat în scop terapeutic a fost perfect funcțional (aspect dovedit din toate actele medicale depuse de către pacientă).
Cu ocazia celei de-a doua operații din cadrul Clinicii Chirurgie III din cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie Cluj, s-a optat pentru tehnica de desființare ansei Roux constatându-se intraoperator prezența sindromului aderențial viscero-parietal (intre organele abdominale si peretele abdominal) și viscero-visceral (intre diferitele organe abdominale), care ar fi putut fi cu siguranță responsabil pentru dureri abdominale. Aderentele postoperatorii sunt un lucru obișnuit si unanim acceptat in chirurgie. De asemenea se constată că la momentul acestei intervenții chirurgicale se exclude diagnosticul de pensă aorto-mezenterică. Această constatare a fost și cea care a justificat desființarea montajului efectuat de acesta și repunerea în tranzit a pacientei.
Explicația pentru care la data acestei intervenții s-a constatat inexistența pensei aorto-mezenterice nu este cea dată de reclamantă - că aceasta nu a existat niciodată (din moment ce acest diagnostic a fost stabilit de o echipă întreagă de specialiști în urma unor investigații complete efectuate în urmă cu aproape doi ani). Conform Biletului de externare de la Clinica de Gastroenterologie IV din data de 10.01.2013, în epicriză se menționează o curba ponderală ascendendentă (3 kg) în ceea ce o privește pe pacienta G. postoperator - pana la data acelei internări. Probabil că datorita faptului că în condițiile în care pacienta s-a îngrășat 3 kg chiar și o minimă cantitate de țesut adipos (grăsime) acumulată în acea zonă ar fi putut face ca pensa să se "depenseze" respectiv să crească unghiul dintre cele două artere, depărtarea lor permițând o trecere mai ușoară a alimentelor prin zonă.
Din această cauză perfect posibilă medical, diagnosticul de pensă aorto-mezenterică nu a mai putut fi constatat la data intervenției chirurgicale din 06.02.2013.
Raportat la dreptul comun al răspunderii civile delictuale, eroarea profesională a medicului corespunde faptei ilicite ca și condiție esențială de valabilitate. În caz de malpraxis medical, simpla imposibilitate de a dovedi eroarea profesionala (prin eliminarea incidenței criteriilor mai sus enunțate) este echivalentul lipsei faptei ilicite.
II. În ceea ce privește vinovăția în caz de malpraxis aceasta îmbracă de regulă formal culpei medicale.
Conform cererii de chemare în judecată, vinovăția care se imputa acestuia se circumscrie art.53 și art.55 din Codul deontologic al medicului si art.642 alin 2 din Legea nr.95/2006, fiind în accepțiunea reclamantei "evident faptul că dl. dr. P. implicat în evaluarea, diagnosticarea, internarea și supravegherea pacientului nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile ce îi reveneau, dând dovadă de neglijență maximă în exercitarea actului medical, efectuând o procedură medicală total inutilă care nu a făcut altceva decât sa îmi cauzeze suferințe fizice și psihice".
Reiterează faptul ca obligațiile acestuia ca și medic nu pot fi interpretate, analizate și nici măcar discutate decât raportat la standardele profesionale și criteriile de rigoare mai sus indicate. Consideră pârâtul în mod just și fără dubiu, ca actul medical al acestuia în ceea ce o privește pe pacienta G. se circumscrie fiecăruia din cele 3 criterii de rigoare.
"Neglijența maximă" susținută atât de vehement de către reclamantă îi incumbă acesteia obligația de a o dovedi, arătând în ce condiții și măsură acestuia nu a respectat standardele profesionale. De asemenea apreciază pârâtul că inutilitatea procedurii medicale efectuate (ansa în Y derivativă) trebuie raportată la momentul stabilirii diagnosticului care a justificat această manevră. Nicidecum la o distanță temporala de un an și 8 luni, când evoluția bolii ar fi putut îmbrăca forme variate.
III. În ceea ce privește prejudiciul, acesta trebuie sa existe, sa fie cert, determinat (sau cel puțin determinabil) și nereparat.
Prejudiciului susținut de reclamantă se conturează prin:
-cele 18 zile petrecute în spital care însă au fost zile de spitalizare medicală, în urma unei prezentări benevole la S. C. Municipal Cluj-N., în scopul internării, pe fondul unor investigații anterioare și în baza unor dureri insuportabile și slăbire accentuata acuzate de reclamanta. Din cele 18 zile, 7 au fost destinate efectiv stabilizării pacientei si desfășurării de investigații specifice ce au necesitat timp și programare, iar 11 au fost zile postoperatorii în care urmărirea evoluției intervenției era absolut necesară. Pe fondul unor presiuni ale prevederilor legale în vigoare care limitează durata medie optimă de internare a pacienților la maxim 7 zile pe secțiile de profil chirurgie generala - a preferat să țină pacienta mai mult spitalizată, tocmai în interesul exclusiv al acesteia.
-imposibilitatea de a participa la concursul de titularizare urmarea căruia reclamanta a "rămas fără servici". Reiterează faptul că prezentarea pacientei în vederea internării a fost benevolă, la fel cum au fost și momentul la care aceasta a decis că internarea să aibă loc. Din FOCG rezultă că durerile acuzate de reclamantă erau insuportabile la venirea pe secție ceea ce exclude posibilitatea de a participa la concursul de titularizare in următoarele 18 zile - în care nu a fost decât spitalizată în vederea stabilizării.
-imposibilitatea de a participa la examenul de grad didactic si pierderea celor 10% din salariu urmăresc același principiu enunțat mai sus. Într-un an si 8 luni au fost cheltuiți toți banii din salariu pe medicamente și tratamente. Mult exagerată afirmația reclamantei. Tratamentele de care a beneficiat aceasta au fost internările gratuite în instituii medicale publice, iar medicamentele achiziționate într-un an și 8 luni sunt justificate prin bonuri fiscale atașate în probațiune, care însumează în jur de 1100 Ron. E greu să credem că salariul petentei pe 1 ani și 8 luni s-a circumscris acestei sume (chiar daca s-ar adăuga cele 4 investigații efectuate la clinici private). De asemenea majoritatea bonurilor fiscale sunt din perioada de după cea de-a 2-a intervenție chirurgicala din febr. 2013.
-s-au dobândit boli cu caracter permanent precum colon iritabil și alergii datorită tratamentului medicamentos îndelungat. Este adevărat că în perioada septembrie 2011 - decembrie 2011 acesta i-a prescris un număr de 4 rețete, cu medicamentație adecvată sindromului de stomac operat și a infecției cu bacteria Heliobacter Pylori. Consultând însă prospectul acestor medicamente, se va putea observa că pentru nici unul dintre acestea, nu sunt enumerate printre reacții adverse/secundare sau principale - colonul iritabil sau alergiile de care s-a constatat că suferă reclamanta respectiv rinita alergică (de regulă prezentă la factori externi - polen, praf, mucegai) și dermatita de contact.
-lipsa unei vieți normale specifice unui tânăr de 27-29 de ani, reclamantă susținând că viața acesteia s-a rezumat în toata acest timp la vizite săptămânale la dr. P.. Menționează că tendința de exagerare întrece cu mult limita normalului - pe care l-a acceptat într-un caz cel puțin similar - căzând spre ridicol. Reitereează (rezultând din chiar actele depuse de reclamantă) că a revăzut și consultat reclamantă de 4 (patru) ori în perioada octombrie - noiembrie 2011, s-a interesat despre evoluția acesteia în luna decembrie cât a fost internată pe secția interne a Spitalului C. Municipal Cluj-N., ducă nu a mai avut niciodată tangență cu aceasta până în prezent. În ceea ce privește "interminabilele investigații gastroenterologice fără nici un rezultat" acestea s-au făcut pe fondul unor acuze de dureri ale reclamantei pe care o echipă de medici specialiști le-a tratat cu profesionalsim, nu în felul în care pacienta G. a înțeles să bagatelizeze actul medical prin acțiunea formulată.
În plus, consideră pârâtul că se impunea detalierea accepțiunii de "viață normală a unui tânăr de 27-29 ani" raportat la viața pe care o avea domnișoara G. anterior prezentării la acesta în vederea interveni operator. Aceasta s-a prezentat la data de 22.06.2013 acuzând dureri abdominale, vărsături, greață, era în imposibilitate de a se hrăni pe gură fiind nevoie de 7 zile de investigații medicale și tratament perfuzabil pentru a putea fi stabilizată. De asemenea arată pârâtul că este nevoit să reamintească faptul că din chiar istoricul medical declarat de pacientă, din luna februarie 2011 aceasta a slăbit (din cauze neelucidate) 8 kg iar în luna mai 4 kg. Oare aceste date se pot circumscrie unei vieți „normală specifică unui tânăr de 27-29 de ani"?
IV. Raportul de cauzalitate este elementul definitoriu în antrenarea răspunderii civile delictuale în generai și a malpraxisului medical - în special.
De regulă prejudiciul este efectul unei singure cauze, caz în care situația e facil de gestionat. De cele mai multe ori însă (cu preponderență în terenul minat al malpraxisului medical) "prejudiciul este efectul mai multor cauze care își au sorgintea în acțiuni/inacțiuni umane sau împrejurări distincte" (D. Cimpoenaru - Malpraxisul, ed. CM B., 2013).
Este notabil faptul că reclamanta s-a prezentat la S. C. Municipal Cluj-N. după ce a fost deja consultată de medici specialiști care i-au stabilit un diagnostic: litiază veziculară. Arată pârâtul că doar din actele depuse în probațiune de aceasta rezultă că înainte de a fi consultată de el a fost tratată de cel puțin încă doi medici. De asemenea actul medical desfășurat în perioada internării pe secția unde lucrează acesta s-a desfășurat în echipă. Calitatea sa de medic curant a impus să demareze pentru pacienta sa investigații multiple și să ceară sfatul colegilor specialiști. Chiar și după ce a ales să renunțe la serviciile clinicii unde lucrează acesta, reclamanta a fost tratată de alți medici specialiști (chiar în cadrul unor prestigioase clinici private) a căror competență profesională nu a contestat-o nimeni. Toate acestea au fost cauze mai mult sau mat puțin directe care au determinat internarea pacientei la clinica de gastroenterologie la începutul anului 2013. Este absurd ca după o evoluție de aproape 2 ani a pacientei, dintre toate tratamentele urmate sau nu, sau investigațiile efectuate, singurul act medical al său a fost prejudiciabil.
Aceasta este de altfel și situația în speța dedusă judecății. Pacienta G. a beneficiat de 18 zile îngrijiri medicale, a suferit intervenție medicală și a primit tratament post operator nu pentru că a existat o faptă ilicită imputabilă acestuia, ci pentru că "pacienta (...) subponderală se adresează serviciului Chirurgie pentru durere în hipocondrul drept, epigastru, grețuri și vărsături, fatigabilitate, având o ecografie efectuată într-un al serviciu relevând aspectul de litiază biliară veziculară" (extras din descrierea epicrizei conform Biletului de ieșire din spital din data de 4.07.2013).
În același context sindromul de colon iritabil și fondul alergenic (la polen și la contact) nu avea cum sa fie dobândite în urma efectuării de către acesta a manevrei de ansă în Y derivativă, iar din medicamentele prescrise in cele câteva rețete din lunile octombrie - noiembrie, nici una nu prezintă component de natură a genera aceste reacții adverse. Nu este nevoie nici măcar de o expertiză de specialitate - fiind suficient un simplu consult ai prospectului scris pentru fiecare medicament în parte spre dovedirea faptul că acestea pot da reacții adverse gen alergii sau colon iritabil.
În justificarea daunelor morale solicitate (ridicate apoteotic la suma de 85.000 euro în condițiile în care salariul acestuia de medic primar chirurg, asistent universitar este de 1800 ron) pacienta a utilizat sintagma de nivel al trăirilor psihice" și insistă că temeiul în solicitarea (și implicit acordarea acestora) este unul "pur și simplu logic". Amintește pârâtul reclamantei faptul că "nivelul trăirilor psihice" este unul subiectiv, iar o eventuală aducere în discuție a acestuia ca și criteriu unic în aprecierea daunelor morale, presupune efectuarea unor examene de specialitate. În acest sens, în vederea determinării unor afecțiuni psihice suferite de reclamantă (existente anterior sau dobândite ulterior lunii iunie 2011). De asemenea înainte de argumentul logic al acordării daunelor morale stă - așa cum rezidă din chiar sintagma utilizată - argumentul MORAL. Suma de 85 000 de euro nu se justifică din punct de vedere ETIC față de veniturile acetuia și chiar față de plafonul maxim al poliței de asigurare de malpraxis deținută de acesta. Cum ar putea fi un medic chirurg cu un salariu de încadrare infim (raportat la suma pretinsă) având o responsabilitate atât de mare profesională si o conduită morală ireproșabilă să fie obligat la plata unor sume gigant pe care la un scurt calcul matematic pornit de la un câștig anual de 4500 euro (nu ar avea nici o șansă să le câștige în această viată) avându-se la bază nivelul trăirilor psihice ale reclamantei și unicul argument logic.
Afirmația "în urma celor două operații am rămas la 29 de ani cu o cicatrici pe tot abdomenul" nu corespunde adevărului. In planșa foto anexată, instanța va putea observa faptul că în urma intervenție chirurgicale din data de 23.06.2011 a rezultat o singură cicatrice, efectuată ireproșabil din punct de vedere estetic. Intervenția chirurgicală efectuată de acesta a debutat cu o incizie (tăietură) supraombilicală și s-a finalizat cu suturarea atentă a acesteia, folosindu-se fire speciale de resorbție lentă la mușchi și aponevroză care nu lasă nici o urmă după 90 de zile de la operație. Cu ocazia consultării pacientei în perioada octombrie-noiembrie 2011, a constatat ca vindecarea cicatricii tegumentare s-a făcut ireproșabil, rezultatul fiind demn de cel ai chirurgiei plastice.
Ce-a de-a doua (sau alte) cicatrice existentă în prezent pe abdomenul reclamantei, nu aparțin acestuia.
Reclamanta a indicat suferințele fizice ca urmare a așa zisei conduite ilicite a acestuia ca fiind de forma: "sensibilitatea abdomenului în sensul că acesta mă doare când se ating hainele de el, când mă spăl etc". Conform Biletului de ieșire din spital din data de 04.07.2013 (anexat în probațiune de reclamantă) durerile de abdomen "sensibil la palpare" existau chiar înainte de intervenția chirurgicală. Acestea au fost cele care au determinat diagnosticarea pacientei si aplicarea tratamentului adecvat.
În motivarea daunelor morale, s-a făcut referire la Decizia nr. 499/1993 pronunțată de C.S.J. în sensul: "suportarea mediului spitalicesc conștiința de a fi bolnav, de a fi privat de o viață normală corespunzătoarei vârstei implică și o suferință psihică ce presupune o compensație sub forma unor daune morale". Eroarea este de aceasta data una juridică și este conținută chiar de cererea de judecată formulată. Decizia C.S.J. se referă la un caz clasic de acordare de daune morale victimei în urma unei infracțiuni de vătămare corporală. În acest caz, practica a fost unitară considerând că victima fiind obligată să suporte mediul spitalicesc ca și consecință a vătămării corporale suferite, este îndreptățită la reparare morală. În cazul de față, reclamanta se prezintă la spital benevol, acuzând dureri care nu îi pot fi imputate acestuia.
Prin urmare, analogia prezentei spețe cu cea enunțată în decizia Curții Supreme de Justiție, este o gravă eroare profesională de aplicare a normelor de drept.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, solicită pârâtul să se aibă în vedere faptul că acesta deține Polița de asigurare de Malpraxis medical . nr._ încheiată la data de 9.01.2013 cu . VIENNA INSURANCE GROUP SA, cu sediul în București, .. 31-33, București. Polița încheiată are dată retroactivă 36 luni, astfel încât acoperă evenimentul corespunzător cazului dedus judecății. Sunt aplicabile în acest sens dispozițiile art. 657 alin 11g 95/2006 "asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund în baza legii față de terțe persoane care se constată că au fost supuse unui caz de malpraxis medical precum și pentru cheltuielile de judecată ale persoanei prejudicfate prin actul medical".
S. C. Municipal Cluj-N. - este unitatea sanitară angajatoare care deține o răspundere specială solidară, pentru prejudiciul produs de personalul medical angajat. Conform art. 168 alin 2 și alin 644 alin 2 din Legea 95/2006, unitățile sanitare răspund într-adevăr pentru calitatea actului medical prestat de angajați și de acoperirea prejudiciilor cauzate pacienților. Riscul de activitate aparține unității sanitare care organizează desfășurarea acestei activități riscante - prin intermediul personalului medical angajat aici. Deși nu suntem în ipoteza clasică a prepusului - aflat în raport de subordonare cu unitatea angajatoare comitent, totuși intre medic si spital exista un raport juridic în baza căruia se desfășoară actul medical.
"Fapta periculoasă a medicului și riscurile create de această faptă sunt consecința activității unității sanitare care organizează serviciul medical" (G. N. -Malpraxisul medical, Ed. Universul Juridic, 2011).
În concluzie, solicită pârâtul respingerea acțiuni formulată constatând nu poate fi reținut în sarcina sa nici un caz de malpraxis medical cu ocazia tratării și diagnosticării reclamantei G. T. în perioada 23.06 - 04.07.2011. Pe cale de consecință solicită să se dispună respingerea capetelor de cerere vizând acordarea de despăgubiri materiale, daune morale și cheltuieli de judecată
Totodată apreciază admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție, pentru ca în cazul admiterii în tot sau parte a cererii principale să fie obligați chemații în garanție în solidar cu acesta la plata oricărei sume care i-ar fi imputată ca despăgubiri materiale, morale sau cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.205, art.72, art.451 Cod procedură civilă, art.2, art.60 alin.1, art.642 alin. 2, art.643 alin.2 lit. a, art.644 alin.2, art.656 alin.1, art.657 alin.1, art. 658 alin.1 și 4, art.662 alin.1 și 2 din Legea nr.95/2006.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta G. T.-M., a solicitat respingerea tuturor apărărilor invocate de pârâtul P. T. R., ca netemeinice și nelegale (f.131-138).
Prin întâmpinarea formulată de chemata în garanție A. Românească ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul P. T. R., a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, cu motivarea că litigiu în speță privește persoanele care au calitatea de profesioniști, în materia activității de producție, comerț sau prestări servicii; excepția nelegalei timbrări, raportat la prevederile O.U.G. nr.80/2013, pe fond, solicitând respingerea acțiunii și implicit a cererii de chemare în garanție, pentru daunele materiale ca nedovedite, iar pentru daunele morale, de asemenea ca nedovedite, netemeinice, iar în ceea ce privește cererea de chemare în garanție cu privire la daunele morale, a solicitat respingerea acesteia dat fiind faptul că poliția de asigurare nu acoperă prejudiciile fără caracter patrimonial (f.145-148).
Prin răspunsul la întâmpinare, chemata în garanție S. C. Municipal Cluj-N. a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanta G. T. M. în principal ca nefondată și, în secundar, în cazul admiterii acțiunii, limitarea despăgubirilor solicitate sub forma daunelor morale la maximul sumei asigurate prin polița de asigurare individuală încheiată de domnul dr. P. T. R..
În drept, au fost invocate dispozițiile art.201 alin.2 și următoarele Cod procedură civilă, art.411 alin.1 pct.2 Noul Cod de procedură civilă (f.155-156).
Prin precizarea de acțiune formulată, reclamantă G. T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. T. R., obligarea acestuia la plata sumei de 9.000 lei și a sumei de 35.000 Euro (achitați în lei la cursul B.N.R. din ziua plății), cu titlu de daune materiale; obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 Euro (achitați în lei la cursul B.N.R. din data plății) cu titlu de daune morale (f.175-179).
Reclamanta G. T.-M. prin răspunsul la întâmpinarea formulată de chemata în garanție S. C. Municipal Cluj-N., a solicitat respingerea apărărilor invocate ca netemeinice și nelegale.
În ședința publică din data de 14 Februarie 2014, Tribunalul a pus în discuție excepția necompetenței materiale a acestei instanțe raportat la dispozițiile art.130 coroborat cu art.131 Noul Cod de procedură civilă.
Prin Sentința civilă nr. 81/14.02.2014 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj - Secția civilă și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta G. T. M. în contradictoriu cu pârâtul P. T. R., chemații în garanție S. C. Municipal Cluj, S.C. A. Românească ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Prin Sentința civilă nr. 1219/25.04.2014 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Specializat Cluj, invocată din oficiu și s-a declinat competența de judecare a cererii formulate de reclamanta G. T.-M., în contradictoriu cu pârâtul P. T. R. și a cererii de chemare în garanție formulate de pârâtul P. T. R., în contradictoriu cu chemații în garanție S. C. MUNICIPAL CLUJ-N. și S.C. A. ROMÂNEASCĂ – ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A., J_, cui_, în favoarea Tribunalului Cluj – Secția civilă.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului de competență și s-a dispus trimiterea dosarului pentru soluționarea conflictului de competență Curții de Apel Cluj – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Prin Sentința civilă nr. 276/24.06.2014 pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel Cluj, s-a stabilit competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta G. T. M. în contradictoriu cu pârâtul P. T. R. și a cererii de chemare în garanție formulate de pârâtul P. T. R. în contradictoriu cu chemata în garanție S. C. Municipal Cluj-N. și . Vienna Insurance Groupe SA, în favoarea Tribunalului Cluj - Secția civilă.
În ședința publică din data de 05 septembrie 2014 în temeiul dispozițiilor art. 130 alin. 2, 131 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 676 din Legea nr. 95/2006, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale, invocată de chemata în garanție S. C. Municipal Cluj-N.
Excepția este întemeiată pentru considerentele ce urmează:
Prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul P. T. R. reclamanta G. T.-M. a solicitat instanței: să constate existența unui caz de malpraxis cu privire la faptele medicului P. T. R. și să oblige pârâtul la plata sumei de 9.000 lei cu titlu de daune materiale ș ia sumei de 85.000 euro (echivalent în lei la data plății) cu titlu de daune morale. Ulterior reclamanta a formulat o precizare de acțiune cu privire la pretențiile sale.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea atât pe dispozițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cât și pe dispozițiile dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale, respectiv art. 1349-1350 C.civ. Potrivit art. 642 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, „Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament”.
Rezultă din cele expuse că reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe procedura specială, de stabilire a cazurilor de răspundere profesională a medicilor, în completarea cărora a apelat la dispozițiile de drept comun ce reglementează răspunderea civilă delictuală. Constatarea se impune deoarece în cadrul primului capăt de cerere reclamanta a solicitat instanței să constate existența unui caz de malpraxis.
Față de considerentele arătate este incident în cauză art. 676 din Legea nr. 95/2006 care prevede că „Instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat”. Într-o decizie de speță, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu privire la interpretarea textului legal citat în sensul că legea specială înlătură competența de drept comun raportată la criteriul valoric, întrucât norma specială are prioritate de aplicare atunci când vine în concurs cu norma generală, conform principiului specialia generalibus derogant (Decizia nr. 578/19 februarie 2014).
Tribunalul apreciază că excepția necompetenței materiale, invocată de chematul în garanție S. C. Municipal Cluj-N. este întemeiată, competența urmând să fie declinată în favoarea Judecătoriei Cluj-N.. Sunt întemeiate și susținerile cu privire la posibilitatea repunerii în discuție a competenței Tribunalului Cluj, Secția civilă, deoarece au fost invocate temeiuri noi, neverificate de către instanța superioară prin regulatorul de competență pronunțat. Competența a fost anterior analizată exclusiv față de calitatea specială a părților în litigiu, respectiv a Spitalului C. Municipal Cluj-N. și a Societății A. românească Asirom Vienna Insurance Group S.A.
Astfel, în temeiul prevederilor art. 132 alin. 3 raportat la art. 130 alin. 2 C.pr.civ. și art. 676 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, se va declina competenta de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta G. T. M. în contradictoriu cu pârâtul P. T. R., având ca obiect constatare și pretenții, și a cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul P. T. R. în contradictoriu cu S. C. Municipal Cluj-N. și S.C. A. Românească – ASIROM Vienna Insurance Group S.A., în favoarea Judecătoriei Cluj-N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, Secția civilă și, în consecință,
Declină competenta de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta G. T. M. în contradictoriu cu pârâtul P. T. R., având ca obiect constatare și pretenții, și a cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul P. T. R. în contradictoriu cu S. C. Municipal Cluj-N. și S.C. A. Românească – ASIROM Vienna Insurance Group S.A., în favoarea Judecătoriei Cluj-N..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Septembrie 2014.
Președinte, E. L. | ||
Grefier, C.-S. Ș. |
C.Ș. 15 Septembrie 2014
Red./dact.E.L./C.Ș./5 ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 584/2014. Tribunalul CLUJ | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
M.ar interesa sa stiu cum a evoluat cazul pacientei pentru ca si eu am acelasi diagnostic, fiind operata acum 10 ani de zile, însă fără nicio îmbunătățire a stării de sanatate. Adresa de email la care pot fi contactată este marin.loredana96@yahoo.com
Multumesc!