Succesiune. Decizia nr. 723/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 723/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 21502/211/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR.21._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

aflate sub incidența Legii nr.677/2001

DECIZIA CIVILĂ NR.723/R/2014

Ședința publică din 29 Octombrie 2014

Completul este constituit din:

PREȘEDINTE:A.-S. S.

JUDECĂTOR:D. T.

JUDECĂTOR:D. C.

GREFIER: A.-P. BOȚIOC

S-au luat spre examinare recursului declarat de recurentul reclamant P. C., respectiv recursul declarat de recurenții pârâți P. G. și O. D. M., în contra Sentinței civile nr.5881/05 Iunie 2014, pronunțată în dosarul civil nr.21._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimații pârâți M. L. R., G. A., P. N., L. R., N. V., I. E., C. A., B. A., P. I., P. T. M. și P. M., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns la a doua strigare a cauzei recurentul reclamant P. C. personal și asistat de avocat C. C., cu împuternicire avocațială depusă la fila 18 dosar și reprezentanta recurenților pârâți, avocat M. D.-D., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin încheierea de ședință din data de 08 Octombrie 2014 tribunalul a dispus repunerea cauzei pe rol, în vederea emiterii unei adrese către Consiliul local Apahida, cu solicitarea de a comunică instanței pentru care dintre variantele din raportul de expertiză 1.4-1, 1.4-2, 1.3 se poate emite certificat de urbanism în condițiile Legii nr.50/1991 (f.48).

La data de 09 Octombrie 2014 s-au depus la dosarul cauzei prin fax și ulterior fiind înregistrate prin serviciul de registratură al tribunalului concluzii scrise din partea recurenților pârâți, prin care au solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia și respingerea recursului declarat de P. C. ca nefondat, cu cheltuieli de judecată (f.65-68).

Totodată, tribunalul constată că la data de 21 Octombrie 2014 s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură al tribunalului o cerere din partea recurentului reclamant P. C. prin avocat C. C. la care a atașat răspunsul formulat de Primăria comunei Apahida, înregistrate sub nr._/16 Octombrie 2014, urmare a solicitării instanței, în sensul că varianta pentru care se poate emite certificat de urbanism favorabil construirii în baza Legii nr.50/1991, este varianta 1.4-1 din raportul de expertiză (f.69-70).

Reprezentanta recurentului reclamant învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Reprezentanta recurenților pârâți arată și ea că nu mai are alte cereri de formulat.

Tribunalul constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de invocat ori înscrisuri de depus la dosar, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor promovate în cauză.

Reprezentanta recurentului reclamant solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate, în sensul de a se dispune sistarea stării de indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 1.789 mp. înscris în Titlul de proprietate nr._/12 Mai 2011, . și 1246, potrivit variantei 1.4-1 din completarea la raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert B. I. și cu privire la cheltuielile de judecată acordate la fond, solicită mărirea acestora. Cu privire la recursul declarat de recurenții pârâți solicită respingerea ca nefondat, cu obligarea la plata sumei de 2.424 lei reprezentând cheltuieli de judecată achitate de reclamant în recurs (919 lei taxa judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar și 1.500 lei onorariu avocațial).

Reprezentanta recurenților pârâți învederează instanței că își menține punctul de vedere exprimat în ședința publică din data de 01 Octombrie 2014, când s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării.

TRIBUNALUL

Reține că prin Sentința civilă nr.5881/05 Iunie 2014, pronunțată în dosarul civil nr.21._ al Judecătoriei Cluj-N., s-a respins exceptia insuficientei timbrari, s-a respins exceptia prematuritatii și s-a admis cererea completata si extinsa in parte formulată de reclamantul P. C., in contradictoriu cu pârâtii P. G., O. D. M., M. L. R., G. A. P. N., L. R., Nadasan V., I. E., C. A., B. A., P. I., P. T. M. Și P. M..

S-a constatat ca masa succesorala ramasa dupa defunctul P. N. decedat la data de 29 10 2001 se compune din cota de 3/16 parte din imobilul in suprafata reala de 1789 mp inscris in TP_/12 05 2011 unic mostenitor acceptant fiind reclamantul P. C. in calitate de fiu precum și masa succesorala ramasa dupa defunctul P. D. decedat la 19 11 2008 se compune din cota de 13/16 parte din terenul in suprafata reala de 1789 mp inscris in TP_/12 05 2011 mostenitori fiind piritii P. G. si O. D. M. in calitate de fiu ,respectiv fiica.

S-a dispus sistarea starii de indiviziune cu privire la terenul de mai sus in suprafata reala de 1789 mp potrivit raportului de expertiza tehnica parte integranta din sentinta intocmit in cauza de ing expert B. I. -completare varianta 1.4-2 prin formare de loturi

Au fost obligați piritii P. G. și O. D. M. sa platesca reclamantului in solidar cheltuieli de judecata partiale in suma de 1564 ron reprezentind taxa de timbru si onorar experti si compenseaza onorarile avocatiale

Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:

Potrivit TP_/1205 2011 defunctilor P. D. si P. N. li s –a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 1680 mp

De asemenea potrivit actelor de stare civila de la dosar reclamantul este mostenitorul defunctului P. N. iar piritii P. G. si O. D. M. ai defunctului P. D.

Titlul de proprietate de mai sus a fost emis in urma anularii prin sentinta civila definitiva si irevocabila nr_/2010 a Judecatoriei Cluj N. a titlului de proprietate_/1177/1997 f 111 emis initial doar pe numele defunctului P. D.

Din considerentele sentintei de mai sus, se desprinde faptul ca terenul in cauza inscris in titlu de proprietate anulat a fost primit de antecesorii P. N. si P. M. ,parintii defunctului P. D. in vederea edificarii unei case de locuit teren primit dupa casatoria acestora

Totodata asa cu reiese din acte, inclusiv din considerentele sentintei de mai sus antecesorul reclamantului numitul P. N. a fost doar fiul numitei P. M.

Din interogatoriul luat reclamantului rezultă ca terenul in discutie a fost dobandit in timpul casatoriei de catre P. N. si M.. Din interogatoriul luat piritei O. M. reiese ca aceasta nu are cunstiinta de faptul ca a existat vreo intelegere prin care P. M. sa ii fi dat teren lui P. N. iar in schimb terenul in discutie sa fie ramas lui P. D.

Terenul in cauza a fost evaluat la suma_ ron

In baza art 728 cod civil rap la art 673 si urmatoarele cpc va dispune sistarea starii de indiviziune cu privire la terenul de mai sus in suprafata reala de 1789 mp -suprafata excedentara situindu-se in marja de toleranta, ea rezultind din masuratorile superficiale efectuate cu ocazia eliberarii titlului -potrivit raportului de expertiza tehnica parte integranta din sentinta intocmit in cauza de ing expert B. I. -completare varianta 1.4-2 prin formare de loturi.

In legatura cu varianta aleasa de instanta, s s-a retinut in raport de criteriile prevazute de art 673 ind 9 cpc respectiv potrivit cotelor de proprietate si faptului ca intreaga casa edificata pe acest teren se afla pe lotul piritilor

De asemenea, reclamatul nu sta in casa edificata pe teren asa cum reiese si din sentinta civila_/2010 judecatoriei CLUJ N. ,cu atit mai mult cu cit casa a revenit potrivit certificatului de mostenitor antecesorului piritilor numitul P. D. De asemenea certificatele de mostenitor de la f 25, 26 ce atesta masa succesorala dupa defunctii P. M. SI N. sint in fiinta

In legatura cu apararile piritilor din intimpinare raportat la terenul de 250 mp din certificatul de mostenitor ,ele nu se vor retine in conditiile in care acesta a fost inclus in titlul de proprietate in discutie emis dupa anularea primului titlu prin sentinta mai sus aratata, deci prevaleaza regulile mostenirii legale asa cum s-a aratat mai sus .

O alta interpretare ar aduce atingere puterii de lucrului judecat al sentintei_/2010 a Judecatoriei Cluj-N., inclusiv faptul ca se sustine de catre succesorii lui P. D. un partaj de ascedent facut de P. M. prin care piritilor le-ar fi revenit intregul teren de 1680 mp

Daca s-ar retine acest aspect s -ar aduce atingere drepturilor antecesorului reclamantului, asa cum au fost aratate in hotarirea de mai sus, conducind la infringerea puterii de lucru judecat al hotaririi, lipsind practic pe antecesorul reclamantilor de drepturile consfiintite prin titlul de proprietate in fiinta de la dosar

In baza art 274 cpc a obligat piritii P. G. și O. D. M. sa platesca reclamantului in solidar cheltuieli de judecata partiale in suma de 1564 ron reprezentind taxa de timbru si onorar experti si va compenseaza onorarile avocatiale

La calculul cheltuielilor de judecata s-a retinut ca acestea se vor suporta proportional cu cotele stabilite, rezulta ca piritii au de achitat reclamantului 772 taxa de timbru potrivit cotei lor de 13/16 parte la fel 417 ron taxa expert B. si 375 ron onorar expert L..

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs pârâții solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare.

În motivare se arată că în urma partajului antecesorul P. D. a rămas cu întreaga suprafață de 1681 m.p. cuprinsă în titlul de proprietate_/2011. Pe acest teren a fost edificată casa părintească.

Instanța a respins cererea în probațiune care să confirme existența acestui partaj. Variantele propune în expertiză au fost în mare parte favorabile intimatului, singura care reflectă situația reală și ușor partajabilă în natură fiind cea din 3 .1.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 și 8 C.pr.civ.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs P. C. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul dispunerii sistării indiviziunii potrivit variantei 1.4-1 din completarea la raportul de expertiză, cu cheltuieli de judecată.

Apreciază că hotărârea nu corespunde exigențelor prev. de art. 261 alin. 1 C.-pr.civ. lipsind motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. O hotărâre care nu este suficient motivată încalcă dispozițiile art. 6 pt. 1 CEDO.

Instanța nu ținut cont de prevederile art. 673/9 C.pr.civ. fundația realizată pe terenul în varianta solicitată de recurent a fost realizată fără acordul său.

Faptul că au dat dovadă de rea credință rezultă și din faptul că certificatul de moștenitor 2274/1984 a fost anulat prin Sentința civilă nr._/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N..

În același sens, titlul de proprietate emis inițial de în favoarea lui P. D. pentru terenul intravilan a fost constatat nul prin sentința civilă nr._/2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., varianta solicitată corespunde exigențelor.

Soluția asupra cheltuielilor de judecată este greșită întrucât, calcula făcut de instanță este greșit deoarece pârâții intimați ar trebui să suporte o sumă mai mare proporțională cu cota de 13/16 parte. De aceea nu trebuiai compensare cheltuielile de judecată în condițiile în care pârâții intimați au solicitat respingerea acțiunii.

Pușcas C. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, apreciind că motivele invocate în susținerea în fapt a acestuia sunt nefondate. Afirmația privitoare la existența unui partaj nu a fost probată în nici un fel.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, tribunalul reține următoarele:

Părțile sunt coproprietare a unui teren înscris în TP_/1205/ 2011 emis ca urmare a pronunțării hotărârii_/2011 a Judecătoriei Cluj-N..

Interogatoriul administrat reclamantului confirmă că nu a existat vreun partaj în legătură cu acest teren, aspect reiterat și de recurenta O. M..

În această împrejurare administrarea unei probațiuni testimoniale apare ca neutilă și în măsură să aducă atingere autorității de lucru judecat în raport de sus amintita sentință.

În cauză a fost administrată proba cu expertiza. Întrucât terenul este usor partajabil în natură în situația de față, când părțile au dorit partajarea în natură, eliberarea unui certificat de urbanism este obligatoriu potrivit art. 6 din Legea nr. 150/1991.

Potrivit acestui act normativ în lipsa unui certificat de urbanism partajul este lovit de nulitate. Pentru respectarea acestei dispoziții legale, instanța a solicitat autorităților legale indicare pentru care din variantele de partaj propusă de expert și solicitate de părții, este posibilă emiterea unui certificat de urbanism care să respecte normele în vigoare.

Prin adresa nr._/16.10.2014 . că varianta pentru care se poate emite certificat de urbanism favorabil contribil în baza Legii nr. 50/1991 este varianta 1.4-1 din raportul de expertiză.

Instanța urmează să aibă în vedere acest înscris apreciind, că și sitația în care sistarea de indiviziune este un aspect de ordine privată, prin partaj nu se poate aduce atingere regulilor generale de urbanism care trebuie respectate de toate părțile în vederea organizării judicioase și a exploatării economice a unor imobile teren.

Pe de altă parte și această variantă propune sistarea indiviziunii în natură în raport de cotele deținute de părți și în condițiile în care părțile nu au solicitat o altă variantă de partaj, instanța va avea în vedere această variantă de partaj care răspunde și exigențelor art. 673/9 C.pr.civ.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de fond a făcut un calcul greșit în ceea ce privește sumele puse în sarcina părților operând într-adevăr compensarea în raport de cotele deținute. Din această perspectivă argumentele din apel sunt neîntemeiate, însă având în vedere sumele efectiv achitate se impune ca pârâții să plătească reclamantului în solidar, suma de 1800 lei.

Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 312 alin. 3 și 304 pct. 9 C.pr.civ. va admite recursul declarat de P. C., împotriva Sentinței civile nr.5881/05 Iunie 2014, pronunțată în dosarul civil nr.21._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o va modifica în parte, în sensul că va dispune sistarea stării de indiviziune cu privire la teren potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de B. I., parte integrantă din hotărâre, potrivit variantei 1.4-1 prin formare de loturi în natură, va obliga în solidar pârâții să plătească reclamantului suma de 1.800 lei, cu titlu de cheltuieli parțiale și va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

În temeiul art 312 C.pr.civ va respinge recursul declarat de P. G. și O. D. întrucât în cauză nu se impune administrarea unui probatoriu testimonial și în raport de poziția autorităților locale în problema certificatului de urbanism.

Recurentul P. Crisitan a făcut cheltuieli de judecată cu plata taxei de timbru (fila 34) și angajarea unui apărător (fila 55). Fiind în culpă procesuală în temeiul art. 274 și art. 277 C.pr.civ., vor fi obligați intimații P. G. și O. D. să plătească recurentului P. C. suma de 2.423,2 lei, cheltuieli de judecată (1.500 lei onorar avocat și 923,2 lei taxă timbru).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de P. C., împotriva Sentinței civile nr.5881/05 Iunie 2014, pronunțată în dosarul civil nr.21._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o modifică în parte, în sensul că dispune sistarea stării de indiviziune cu privire la teren potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de B. I., parte integrantă din hotărâre, potrivit variantei 1.4-1 prin formare de loturi în natură astfel:

  • lotul nr.1, în suprafață de 1454 mp. se atribuie în proprietate pârâților P. G. și O. D.;
  • lotul nr.2, în suprafață de 335 mp. se atribuie reclamantului P. C..

Obligă în solidar pârâții să plătească reclamantului suma de 1.800 lei, cu titlu de cheltuieli parțiale.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Respinge recursul declarat de P. G. și O. D..

Obligă intimații P. G. și O. D. să plătească recurentului P. C. suma de 2.423,2 lei, cheltuieli de judecată (1.500 lei onorar avocat și 923,2 lei taxă timbru).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 Octombrie 2014

Președinte,

A.-S. S.

Judecător,

D. T.

Judecător,

Dabniela C.

Grefier,

A.-P. Boțioc

Red. A.P.B./30 Octombrie 2014

Red. D.T./Tehnored. L.C./2 exemplare/14.11.2014

Judecător fond: I. V. – Judecătoria Cluj-N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 723/2014. Tribunalul CLUJ