Acţiune în constatare. Sentința nr. 1170/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.04.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea pârâților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 06.05.2014, 13.05.2014, când s-a pronunțat.

TRIBUNALUL:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului nr.1 București sub nr.9765/04.06.1999 reclamanta P. E. a chemat în judecată pe pârâții P. M., P. I., P. M. C., P. V. G., S.C. H. N. SA și S.C. R. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere încheiat la 21.12.1994, între S.C. H. N. SA și pârâta P. M., să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.859/22.03.1998 încheiat la 21.12.1994, între S.C. R. SA și pârâta P. V. G. și să se dispună evacuarea pârâților din imobilul situat în ., sector 1.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a dobândit imobilul anterior menționat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1915/08.06.1998, încheiat cu numita S. O., al cărui drept de proprietate a fost recunoscut prin Sentința civilă nr. 9836/09.12.1992 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosar nr.1232/1992, în cadrul unei acțiuni în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâtele Primăria Sectorului 1 București și S.C. H. N. S.A.

Reclamanta a mai susținut că atât contractul de închiriere din data de 21.12.1994, cât și contractul de vânzare-cumpărare nr. 859/22.03.1998 sunt lovite de nulitate absolută, pentru fraudă la lege și încălcarea normelor imperative ale Legii 112/1995, ale HG 20/1996 și HG 11/1997.Astfel, vânzarea s-a efectuat ulterior admiterii acțiunii în revendicare și în condițiile în care se stabilise în mod irevocabil faptul că statul nu era proprietar, astfel că imobilul nu putea face obiectul închirierii sau al vânzării către foștii chiriași, potrivit Legii 112/1995.

În apărare, pârâta P. V. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pe această cale, pârâta a menționat că Sentința civilă nr. 9836/09.12.1992 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosar nr.1232/1992, invocată de reclamantă, a fost desființată prin Sentința civilă nr. 2555/05.04.1994 pronunțată de Judecătoria B. în Dosar nr. 6313/1998, prin care a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de numita S. O..

Totodată, pârâta P. V. G. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1915/08.06.1998, încheiat între reclamanta P. E. și S. O., pentru motivul că acest contract a fost încheiat după 3 luni de la data perfectării contractului nr. 859/22.03.1998.

În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar înscrisuri:contract de vânzare-cumpărare nr. 859/1/22.03.1998, Sentința civilă nr. 2555/05.04.1994 pronunțată de Judecătoria B. în Dosar nr. 6313/1998, Dispoziția nr. 1347/27.08.1999 a Primarului General al Municipiului București, Decizia civilă nr. 1773/13.12.1999 pronunțată de Tribunalul B. în Dosar nr. 3203/1999.

La termenul din 15.03.2001, reclamanta, prin apărător ales, a învederat că își restrânge pretențiile doar la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de încheiere din data de 21.12.1994.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București sub nr._/2000, reclamantul P. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. E. să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1915/08.06.1998 încheiat între pârâtă și S. O. și obligarea pârâtei la plata de daune materiale pricinuite de încheierea tranzacției ilegale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că sentința civilă ce a constituit titlul autoarei pârâtei a fost revizuită, cu consecința respingerii acțiunii în revendicare ca nefondată.Totodată, prin Sentința civilă nr. 902/06.07.1999 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost anulată decizia nr. 870/30.06.1994 a Primarului General al Municipiului București, de punere în posesie a numitei S. O..

Prin precizări scrise depuse la dosar la termenul din 10.01.2001, a fost învederată calitatea de reclamanți și pentru P. M., P. V. G. și P. M. C..Totodată, la termenul din 14.03.2001, s-a renunțat la judecata capătului de cerere privind plata daunelor materiale.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București sub nr._/2000, reclamanții P. I., P. M., P. V. G., P. M. C., au chemat în judecată pe pârâta P. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, ., sector 1 și reintegrarea reclamanților în acest imobil.

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta P. V. G. este proprietar al imobilului indicat, însă fiind minoră, locuiește împreună cu părinții.Între reclamanți și pârâtă există litigii prin care aceștia își contestă reciproc valabilitatea titlurilor.

Prin încheierea de ședință din 26.04.2001, dosarele nr._/2000 și nr._/2000 au fost conexate la dosarul mr.9675/1999.

După conexare, reclamanta din cererea principală a formulat note scrise (fila 146 din dosar) prin care a învederat că renunță la judecata capătului de cerere privind evacuarea pârâților din imobilul situat în București, ..

La data de 31.05.2002, pârâții reclamanți au formulat o cerere de chemare în judecată forțată a altor persoane, respectiv Primăria Municipiului București și S. O., cerere respinsă prin încheierea din 21.06.2002, pentru neîndeplinirea condițiilor impuse de art.57 C.proc.civ..

La data de 03.02.2003, Consiliul General al Municipiului București a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâților – reclamanți, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanta P. E. și admiterea cererii reconvenționale, în sensul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1915/08.06.1998 încheiat între S. O. și P. E..

În motivarea acestei cereri, intervenientul a arătat că nu a fost parte în procesul în care s-a pronunțat sentința de restituire a imobilului către numita S. O., astfel că prin Dispoziția nr. 1347/27.08.1999 a luat măsuri administrative pentru reintrarea imobilului în proprietatea Statului Român.

Prin Sentința civilă nr.3427/2003 pronunțată în Dosar nr. 9675/1999, Judecătoria Sectorului I București a luat act de renunțarea reclamantei P. E. la judecata capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere încheiat la 21.12.1994, între S.C. H. N. SA și pârâta P. M. și evacuarea pârâților P. M., P. M. C., P. V. G. și P. I. din imobilul situat în București, ., sector 1.

Prin aceeași sentință, au fost respinse excepțiile lipsei capacității de exercițiu a pârâtei P. V. G., a inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale active a reclamantei P. E., fiind admisă acțiunea principală formulată de reclamanta P. E., astfel cum a fost restrânsă, cu consecința constatării nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare nr. 859/22.03.1998 încheiat la 21.12.1994, între S S.C. R. SA și pârâta P. V. G..

De asemenea, au fost respinse cererea reconvențională formulată de pârâta P. V. G. în dosar 9675/1999, precum și cererea reconvențională formulată de către pârâtul P. I., ca neîntemeiată și cererea de intervenție formulată de Primăria Municipiului București, în interesul părților, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că la închierea contractului de vânzare – cumpărare nr. 859/22.03.1998 au fost încălcate dispozițiile art.9 din Legea nr.112/1995, care prevăd că doar chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari pot cumpăr aceste apartamente.Or, titular al contractului de închiriere al imobilului era pârâta P. M. și nu fiica sa, P. V. G..

Instanța a mai constatat că încheierea contractului s-a făcut în scopul fraudării legii, respectiv art.9 alin.6 din Legea nr.112/1995, care interzice cumpărarea apartamentelor de către chiriașii titulari sau de membrii familiei lor care au dobândit sau au înstrăinat o locuință proprietate personală, după 01.01.1990, în localitatea de domiciliu.Contrar acestor norme, în speța dedusă judecăți,i titularul contractului de închiriere- pârâta P. M. dobândise pe data de 29.05.1990, proprietatea asupra apartamentului nr.48, din . nr.5, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr._ .

A concluzionat instanța în sensul că nici pârâta P. M. și nici fiica sa, pârâta P. V. G. nu aveau calitatea, potrivit Legii nr.112/1995, de a dobândi imobilul din ., sancțiunea prevăzută de art.11 din Legea nr.112/1995, fiind nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea prevederilor art.9 alin.6 din Legea nr.112/1995.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanta P. E., pârâții P. I., P. V. G., P. M. și P. M. C., M. București, prin Primarul General și S.C. R. SA., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr.1854/23.10.2003 pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a Civilă au fost admise apelurile declarate, fiind anulată sentința apelată, cu reținerea cauzei pentru evocarea fondului.

În motivarea acestei decizii, s-a arătat că instanța de fond a soluționat cererea reconvențională fără ca una dintre părțile contractului de vânzare-cumpărare, respectiv S. O., să fie citată, astfel încât judecata cauzei s-a făcut cu încălcarea dispozițiile art. 105 Cod procedură civilă.

Prin Decizia civilă nr.528 A/29.05.2005, pronunțată de Tribunalul București după evocarea fondului, instanța de apel a luat act de renunțarea reclamantei P. E. la judecata primului capăt de cerere, privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere încheiat la 21.12.1994 între S.C. H. N. SA și pârâta P. M., precum și la judecata capătului de cerere, privind evacuarea pârâților P. M., P. M. C., P. V. G. și P. I., din imobilul situat în București, ., sector 1.

A fost admisă acțiunea principală formulată de reclamanta P. E., astfel cum a fost restrânsă la al doilea capăt de cerere, fiind constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr. 859/22.03.1998 încheiat între pârâtele S.C. R. SA și P. V. G..

Cererea reconvențională formulată de pârâta P. V. G., în dosar nr.9675/1999, în contradictoriu cu reclamanta pârâtă P. E. și pârâta S. O., a fost respinsă ca nefondată, la fel ca și cererile conexe, obiect al Dosarelor nr. 1918/2000 și nr._/2000.Cererea de intervenție formulată de Primăria Municipiului București în interesul pârâților, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut că prin Sentința civilă nr.9836/09.12.1992 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de către S. O. în contradictoriu cu pârâtele Primăria Sectorului 1 București și S.C. H. N. S.A. și s-a constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului situat în București, ., Sector 1, pârâtele fiind obligate să retrocedeze reclamantei acest imobil.

În baza acestei sentințe, Primarul Municipiului București a emis dispoziția nr.870/30.06.1994 și Procesul Verbal de predare – primire încheiat la data de 13.12.1994 între S. O. și S.C. H. N. S.A.Prin contractul de închiriere nr._/21.11.1994 S.C. H. N. S.A a închiriat pârâtei P. M. imobilul mai sus menționat, care fusese restituit în cadrul acțiunii în revendicare fostului proprietar S. O., iar ulterior prin contractul de vânzare – cumpărare nr.859/22.03.1998 S.C. R. SA a vândut același imobil către pârâta P. V. G..

Instanța de apel a reținut că acest contract de vânzare – cumpărare este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor art.9 din Legea 112/1995, care prevăd că doar chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari pot cumpăra aceste apartamente, or titular ar contractului de închiriere al imobilului în litigiu era P. M. și nu fiica sa P. V. G..

Totodată, Tribunalul București – ca instanță de apel a constatat că încheierea contractului s-a făcut în scopul fraudării legii, respectiv a art.9 alin.6 din Legea 112/1995, care interzice cumpărarea apartamentelor de către chiriașii titulari sau de membrii familiei lor care au dobândit sau au înstrăinat o locuință proprietate personală, după 01.01.1990 în localitatea de domiciliu, ori, în speța dedusă judecății titularul contractului de închiriere și anume pârâta P. M. dobândise pe data de 29.05.1990, proprietatea asupra apartamentului nr.48, din Șoseaua Ș. cel M. nr.5, prin contractul de vânzare – cumpărare nr._, așa cum rezultă din răspunsul la interogatoriu și din considerentele sentinței penale nr.778/13.12.1991 a Judecătoriei Sectorului 1 București (fila 141).

Prin urmare, nici P. M. și nici fiica sa, pârâta P. V. G. nu aveau calitatea, potrivit Legii nr.112/1995 de a dobândi imobilul din ., sancțiunea prevăzută de art.11 din Legea nr.112/1995, fiind nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea prevederilor art.9 alin.6 din Legea nr.112/1995.

Mai mult decât atât, prin sentința civilă nr._/20.11.1995 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a admis acțiunea formulată de către S. O., de la care reclamanta P. E. a cumpărat imobilul din ., dispunându-se schimbul forțat de locuințe și evacuarea familiei P. din acest imobil. Având în vedere că această sentință a rămas definitivă și irevocabilă, prin respingerea apelului (fila 382 dosar fond), în anul 1996, rezultă că la data încheierii contractul de vânzare – cumpărare nr.859/22.03.1998 P. V. G. nu mai avea calitatea de chiriaș neputând cumpăra în baza Legii nr.112/1995.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către P. V. G., în dosarul nr.9675/1999, precum și cererile conexe precizate ce au făcut obiectul dosarelor nr._/2000 și nr._/2000, instanța de apel a reținut că în raport de data încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr.1915/08.06.1998, a cărui nulitate se solicită, nu există nici un fel de motive pentru a se dispune constatarea nulității absolute a acestui act, întrucât la momentul încheierii contractului, sentința civilă nr.9836/09.12.1992 a Judecătoriei Sectorului 2 București, care consfințea dreptul de proprietate asupra imobilului în patrimoniul vânzătoarei S. O., era în vigoare și nu fusese desființată prin intermediul vreunei căi extraordinare de atac.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții P. I., P. M., P. M. C., P. V. G., S.C. R. SA și M. București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate.

Întrucât prin Încheierea nr. 4295/11.06.2012 pronunțată de ÎCCJ în Dosarul nr._ s-a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel C., pe rolul acestei instanțe dosarul a fost înregistrat la data de 03.08.2012.

Pe parcursul soluționării cauzei a intervenit decesul pârâtei S. O. (09.04.2009 – fila 36 dosar recurs Curtea de Apel C.), situație în care s-a dispus introducerea în cauză a moștenitoarei acesteia, M. M. ( fostă S.), conform certificatului de moștenitor nr.104/30.09.2009 emis de Biroul Notarului Public M. P. – București, ., . 6, (fila 66 dosar recurs – Curtea de Apel C. – supliment).

Prin Decizia civilă nr. 227/17.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. au fost admise recursurile declarate de pârâți, cu consecința casării Deciziei civile nr. 528A/29.09.2005 pronunțată de Tribunalul București și a trimiterii cauzei spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul C..

Pentru a dispune în acest sens, instanța de recurs a reținut că acțiunile conexe cu care a fost investită Judecătoria Sectorului I București erau acțiuni evaluabile în bani, competența primei instanțe de judecată urmând a fi stabilită în funcție de valoarea imobilului la data sesizării instanței de judecată.

Împrejurarea conform căreia valoarea de circulație a imobilului situat în București, . Sector 1 compus din Subsol (4 camere și hol), parter (garaj, hol, 1 cameră, vestibul, 2 camere, hol, bucătărie, cămară, grup sanitar), etaj, birou, trei dormitoare, baie, hol, terasă, pod (mansardă) și teren în suprafață de 282 mp era superioară valorii de 150 milioane lei vechi menționată de art.20 alin.(1) lit.(b) din codul de procedură civilă (modificat prin Legea 59/1993) în vigoare la data promovării acțiunii principale și a cererilor conexe, a rezultat și din înscrisurile noi depuse în recurs – expertiză de evaluare extrajudiciară a imobilului și anunțuri de vânzare cu privire la imobile ce prezintă aceleași caracteristici tehnico – edilitare (ca structură și amplasament în Mun.București).

În raport de dispozițiile art.725 Cod procedură civilă (astfel cum a fost modificat prin OUG nr.138/2000 publicată în Monitorul Oficial al României nr.479/2 octombrie 2000), Curtea a constatat că față de valoarea imobilului ce a făcut obiectul cererilor de constatare a nulității contractelor de vânzare – cumpărare încheiate de părți, competența de soluționare în primă instanță aparținea Tribunalului Municipiului București, iar nu Judecătoriei Sectorului 1 București.

Cu toate acestea, Tribunalul Municipiului București nu a verificat propria sa competență materială în raport de valoarea litigiului dedus judecății, dosarul civil nr.2958/2003 al Tribunalului Municipiului București fiind soluționat în apel și nu de către tribunal ca și instanță de fond, cum era corect în raport de dispozițiile legale mai sus invocate, în speță fiind aplicabilitatea disp.art.297 al.(2), iar nu dispozițiile art.297 al.(1) cum greșit s-a reținut.

Cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ .

Reluând judecata cauzei în fond, în considerarea parcursului procesual îndelungat al dosarului, care a presupus și soluționarea în această perioadă a unor dosare penale și civile cu posibile efecte asupra hotărârii ce urma a fi pronunțată, instanța a solicitat părților precizări referitoare la capetele de cerere deduse judecății și la excepțiile procesuale în soluționarea cărora mai insistă.

În acest context, reclamanta P. E. a reiterat excepțiile invocate cu prilejul soluționării recursului, respectiv excepția lipsei calității procesual active și excepția lipsei de interes a pârâților în formularea cererii reconvenționale și a cererilor conexe, unde au calitatea de reclamanți.

În susținerea acestor excepții, reclamanta a susținut că prin Decizia penală nr. 59/15.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția I Penală în Dosar nr._, s-a dispus în mod definitiv anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 859/1998, prin care pârâții și-au legitimat calitatea de proprietari ai imobilului în litigiu.Cum la momentul soluționării cauzei în al doilea ciclu procesual pârâții-reclamanți nu mai sunt titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului, acesta fiind definitiv desființat de instanța penală, a apreciat reclamanta că aceștia nu calitate procesuală activă pentru promovarea cererii reconvenționale și a cererilor conexe.

Cu aceeași argumentație, bazată pe existența sentinței penale definitive pronunțate în anul 2006, reclamanta a învederat și lipsa unui interes personal, născut și actual al pârâților-reclamanți, în formularea cererilor care vizează constatarea nulității absolute a titlului reclamantei și evacuarea acesteia din imobil.

Prin note scrise depuse la dosar la ultimul termen de judecată, pârâta S.C. R. S.A. a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, precizând că imobilul situat în București, . nu s-a aflat în proprietatea sa, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare având calitatea de reprezentant al Statului Român.

A mai precizat pârâta că la momentul vânzării a obținut toate avizele necesare, a verificat legalitatea și identitatea tuturor documentelor și a persoanelor implicate și nu a constatat nici un impediment legal la încheierea contractului.

În temeiul art. 137 C.proc.civ., instanța va analiza cu prioritate excepțiile invocate de reclamantă și de pârâta S.C. R. S.A., reținând următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta S.C. R. S.A.

Prin cererea principală dedusă judecății de către reclamanta P. E. s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 859/1/23.03.1998, încheiat între pârâtele S.C. R. S.A., în calitate de reprezentant al vânzătorului M. București și P. V. G., în calitate de cumpărător.

În ce privește justificarea calității procesual pasive a pârâtei S.C. R. S.A., trebuie subliniat că aceasta a fost înființată în temeiul Legii 31/1990, fiind succesoarea în drepturi a fostului ICVL, cu atribuții în construirea locuințelor destinate vânzării către persoanele fizice, precum și în ceea ce privește administrarea fondului locativ de stat.

Prin art. 29 din HG 20/1996 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 112/1995, s-a prevăzut că vânzarea apartamentelor în condițiile acestui act normativ se face de către societățile comerciale și/sau unitățile specializate în vânzarea locuințelor sau care administrează locuințele, existente la data intrării în vigoare a legii.În temeiul acestei dispoziții legale, prin Hotărârea CGMB nr. 84/11.09.1996, depusă la fila 115 din ultimul volum al dosarului, pârâta S.C. R. S.A. a fost desemnată pentru întocmirea dosarelor de evaluare și a contractelor de vânzare-cumpărare a locuințelor obiect al Legii 112/2005, pe baza opțiunilor titularilor contractelor de închiriere.

În consecință, chiar dacă pârâta menționată a figurat în contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se invocă în calitate de reprezentant al proprietarului M. București, atribuțiile sale legate de evaluarea prealabilă a imobilului, de încheierea propriu-zisă a contractului și urmărirea încasării prețului, îi conferă calitate procesual pasivă în litigiile legate de valabilitatea acestui contract, fie și numai din considerente de opozabilitate a hotărârii.

Pentru aceste motive, excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta S.C. R. S.A. va fi respinsă ca nefondată.

Cu privire la excepția lipsei calității procesual active și a lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale și a cererilor conexe

Prin Decizia penală nr. 359/15.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția I Penală în Dosar nr._ s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei P. M., pentru infracțiunea de fals prev.de art. 292 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale.

În privința laturii civile, instanța penală a dispus însă soluționarea, în temeiul art. 346 alin.1 C.proc.pen., astfel că a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare nr. 859/2/23.03.1998, având ca obiect imobilul din București, sector 1, ..Deși în considerentele deciziei penale nu se regăsesc motivele de fapt și de drept ale soluției de anulare a contractului, fiind vorba despre o rejudecare a recursului, cu pronunțarea aceleiași soluții ca și cu prilejul primei judecăți în recurs, în mod evident ambele instanțe au avut în vedere caracterul contractului de vânzare-cumpărare de act subsecvent declarației false în considerarea căreia se începuse cercetarea penală, astfel cum s-a menționat la fila 3 din decizie, penultimul paragraf.

Invocând existența acestei decizii penale, reclamanta a pretins că titlul de proprietate al pârâților-reclamanți a fost desființat, astfel că aceștia nu mai au nici legitimare procesual activă și nici interesul contestării titlului său de proprietate.

Fără a pune sub semnul îndoielii puterea de lucru judecat de care se bucură decizia penală definitivă, instanța reține că aceasta a fost pronunțată într-o cauză în care pârâta P. V. G.-proprietar al imobilului din București, ., astfel cum figura în contractul anulat, nu a fost parte, judecata fiind purtată doar în contradictoriu cu pârâta P. M., care a avut calitatea de inculpat.

În aceste împrejurări, atât titularul dreptului de proprietate înscris în contract, cât și ceilalți titulari de drepturi locative proprii, au interesul pronunțării unei hotărâri care să le fie opozabile și prin care să fie analizată valabilitatea titlului lor, în contradictoriu cu persoana care le contestă acest drept și care la rândul său se prevalează de existența aceluiași drept asupra imobilului.În plus, stabilirea calității procesual active din perspectiva calității de proprietar al imobilului în litigiu constituie o problemă de fond, care urmează a fi dezlegată pe baza probelor administrate, neputând fi redusă la o analiză pur formală, pe calea unei excepții procesuale dirimante.

Nu este lipsit de importanță a fi subliniat faptul că argumentația reclamantei, dedusă din existența deciziei penale de anulare a actului juridic pe care îl contestă la rândul său prin acțiunea principală, ar putea funcționa și în ceea ce privește propriul său interes în continuarea demersului procesual ulterior pronunțării acestei decizii.Or, reclamanta la rândul său insistă în pronunțarea unei hotărâri de către instanța civilă, prin care să se statueze asupra valabilității titlului de proprietate exhibat de pârâții-reclamați, hotărâre care să producă efecte față de toți pârâții chemați în judecată și care să pună capăt în mod irevocabil litigiului legat de existența dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, ., în patrimoniul uneia dintre părți.

Pentru toate considerentele expuse, excepția lipsei calității procesual pasive și excepția lipsei de interes în formularea de către pârâți a cererii reconvenționale și a cererilor conexe, vor fi respinse ca nefondate.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, asupra fondului cererilor deduse judecății rezultă următoarele:

Cu privire la cererea principală

În ce privește obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta P. E. în cadrul Dosarului nr. 9675/1999 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, trebuie avută în vedere conduita procesuală a reclamantei, astfel cum a fost manifestată pe parcursului primului ciclu procesual, în sensul continuării judecății numai cu privire la capătul de cerere ce a vizat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 859/1/22.03.1998.

Din această perspectivă, se va ținea seama de cererea de renunțare la judecata capătului de cerere având ca obiect evacuarea pârâților din imobilul în litigiu, cerere depusă la fila 146 din dosarul anterior menționat.

Totodată, atât prin Sentința civilă nr. 3427/23.05.2003 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în Dosar nr. 9675/1999, cât și prin Decizia civilă nr. 528A/29.09.2005 pronunțată de Tribunalul București-Secția a IV- a Civilă în Dosar nr. 2958/2003, s-a reținut că la termenul din 21.02.2003, în fața primei instanțe, reclamanta prezentă personal a învederat că renunță și la judecata capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere încheiat la data de 21.12.1994 între pârâtele S.C. H. S.A. și P. M..Deși încheierea de ședință de la termenul respectiv nu se mai regăsește fizic în compunerea dosarului nr. 9675/1999, fiind cel mai probabil deteriorată pe durata parcursului sinuos al dosarului, fiind ultima filă din dosar, existența și conținutul acesteia nu pot fi puse la îndoială, față de mențiunile din curpinsul celor două hotărâri judecătorești ce au valoarea probatorie a unor înscrisuri autentice.

Pe de altă parte, în cadrul prezentei judecăți, nici reclamanta însăși nu a mai insistat în soluționarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de închiriere, dovadă că și-a asumat manifestarea de voință exprimată la termenul din 21.02.2003.

Față de toate aceste considerente, instanța va face aplicarea art. 246 C.proc.civ. și va lua act de renunțarea reclamantei P. E. la judecata capetelor de cerere principală având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr._/21.12.1994, formulat în contradictoriu cu pârâții S.C. H. S.A., P. M., P. V. G., P. I. și P. M. C. și evacuare din imobilul situat în București, ., sector 1, formulat în contradictoriu cu pârâții P. M., P. V. G., P. I. și P. M. C..

În privința capătului de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 859/22.03.1998, încheiat între pârâtele S.C. R. S.A. și P. V. G., prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii 112/1995, referitoare la înstrăinarea imobilelor către foștii chiriași.

În timpul soluționării prezentului litigiu, a intervenit însă și Decizia penală nr. 359/15.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția I Penală în Dosar nr._, prin care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat, iar reclamanta a apreciat că efectele acestei hotărâri judecătorești nu pot fi ignorate de instanța civilă.

Pornindu-se de la analiza acestei ultime argumentații a reclamantei, urmează a se reține că la momentul soluționării cererii de față, există o sentință penală definitivă prin care se dispune anularea aceluiași contract de vânzare-cumpărare contestat în cadrul acțiunii principale.Deși prin această sentință se soluționează acțiunea civilă în cadrul unui proces penal pornit doar împotriva pârâtei P. M., toate aspectele cu privire la care instanța penală s-a pronunțat prin dispozitivul hotărârii sunt intrate în puterea lucrului judecat.

Or, ca principal efect al hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, puterea de lucru judecat împiedică pronunțarea unor hotărâri judecătorești contradictorii și reanalizarea unui drept a cărui existență a fost deja stabilită de instanță. Lucrul judecat are la rândul său are mai multe efecte, între care exclusivitatea, care face să nu fie posibil un nou litigiu, dacă există triplă identitate de părți, obiect și cauză, situație care nu se regăsește în speță, dar si obligativitatea care face ca părțile să se supună hotărârii judecătorești.

Totodată, puterea de lucru judecat are un efect pozitiv, în sensul că partea care a câștigat procesul se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea definitivă într-o noua judecată, fără ca această instanță să mai poată lua în discuție existența dreptului și un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, întrucât nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.

Pe de altă parte, în ce privește hotărârea pronunțată de o instanță penală, prin dispozițiile art. 22 alin.1 C.proc.pen., reluate de art. 28 alin.1 din Noul Cod de Procedură penală, se prevede în mod expres că hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o.

Toate aceste considerente converg către concluzia că o hotărâre penală definitivă prin care se soluționează și latura civilă a procesului penal se opune cu putere de lucru judecat în fața instanței civile învestite cu aceeași cerere și care nu ar putea pronunța o hotărâre contrarie.Chiar dacă, astfel cum este situația în speța de față, cele două acțiuni au presupus cadruri procesuale diferite și analiza unor temeiuri de drept diferite, odată pronunțată o hotărâre definitivă de către instanța penală, aspectele tranșate pe această cale nu mai pot fi infirmate de instanța civilă, pe baza unui raționament propriu.

În concret, deși prin Decizia penală nr. 359/15.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția I Penală în Dosar nr._ s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 859/23.03.1998 ca fiind un act subsecvent falsului în declarații săvârșit de inculpata P. M., în cadrul cererii de față, pe baza analizei doar a motivelor de nulitate care țin de încălcarea dispozițiilor Legii 112/1995, nu se poate ajunge la concluzia valabilității aceluiași contract.

Pe de altă parte, instanța apreciază că și în temeiul motivelor de drept invocate de reclamanta P. E. prin cererea de chemare în judecată dedusă judecății în anul 1999, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele S.C. R. S.A. și P. V. G. este lovit de nulitate absolută.

Astfel, contractul analizat a fost încheiat în temeiul art. 9 din Legea 112/1995, potrivit cu care chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.

Întrucât la data încheierii contractului-23.03.1998, imobilul situat în București, ., fusese restituit fostului proprietar prin Sentința civilă nr. 9836/09.12.1992 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în Dosar nr. 1232/1992, definitivă și irevocabilă la acel moment, acest imobil nu mai putea face obiect al înstrăinării către chiriași, nefiind întrunită situația premisă a vânzării, astfel cum rezultă din textul de lege anterior citat.

Faptul că atât unitatea pârâtă care a întocmit contractul de vânzare-cumpărare, cât și familia pârâtă în patrimoniul căreia a intrat dreptul de proprietate asupra imobilului aveau cunoștință despre exceptarea de la vânzare a acestei locuințe, ca urmare a restituirii către fostul proprietar, este de netăgăduit, câtă vreme prin Dispoziția nr. 870/30.06.1994 a Primarului General al Municipiului București (reprezentant legal al Municipiului București, întocmai ca și pârâta S.C. R. S.A.), se dispusese restituirea imobilului către numita S. O., iar prin Sentința civilă nr._/20.11.1995 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în Dosar nr. 1695/1995 (fila 382 din Dosarul nr. 9675/1999) se dispusese și evacuarea familiei P. din imobil, la solicitarea reclamantei S. O..

În consecință, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 859/23.03.1998, ambele părți contractante aveau cunoștință despre restituirea imobilului către fostul proprietar, situație care excludea atât calitatea de proprietar a statului, prin unitatea administrativ teritorială, cât și posibilitatea înstrăinării către chiriași.

Totodată, condițiile concrete în care a fost încheiat acest contract, cu referire la situația personală a cumpărătoarei și a familiei acesteia, denotă intenția evidentă de fraudă la lege, prin abaterea dispozițiilor Legii 112/1995 de la sensul și spiritul lor.

Astfel, potrivit art. 9 alin.6 din Legea 112/1995, Fac excepție de la prevederile alin. 1 chiriașii titulari sau membrii familiei lor - soț, soție, copii minori - care au dobândit sau au înstrăinat o locuință proprietate personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu, încheierea actelor juridice de înstrăinare cu încălcarea acestei interdicții legale fiind sancționată de art. 11 din lege cu nulitatea absolută.

Scopul edictării atât a dispozițiilor art. 9 alin.1, privind posibilitatea cumpărării imobilului de către chiriași, cât și a celor din art. 9 alin.6, privind excepțiile de la înstrăinare, a fost acela al asigurării protecției chiriașilor, după cum rezultă de altfel din chiar titlul Capitolului III al Legii 112/1995, iar nu al creării unei facilități legale prin intermediul căreia aceștia să își mărească patrimoniul, în condiții derogatorii de la dreptul comun în materia achiziționării de imobile.Pentru acest motiv, legiuitorul a interzis cumpărarea imobilelor de către titularii chiriași de contract sau membrii familiei acestora, limitativ enumerați, în cazul în care aceștia au avut sau au înstrăinat o locuință proprietate personală.

În speță, titular al contractului de închiriere pentru imobilul din . era pârâta P. M., fiica minoră a acesteia, pârâta P. V. G. fiind titulara unui drept locativ propriu și aptă teoretic la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, astfel cum s-a reținut și în considerentele Deciziei nr. 3/2001 a Curții Constituționale.

Prin cererea înregistrată la S.C. R. S.A. sub nr. 104/13.03.1998, depusă la fila 406 din Dosarul nr. 9675/1999, pârâta P. M. a solicitat a-i fi aprobată cumpărarea imobilului situat în ., anexând o declarație notarială potrivit căreia nici ea și nici familia sa nu au deținut și nu au înstrăinat o locuință proprietate personală după 1990.

Cu toate acestea, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._, pârâta P. M. dobândise dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în București, ., nr. 5, apartament pe care ulterior l-a și înstrăinat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/17.06.1990.

Trebuie subliniat că în legătură cu condițiile în care pârâta P. M. a achiziționat apartamentul indicat, s-a pronunțat Sentința penală nr. 778/13.12.1991 a Judecătoriei Sector 2 București, în Dosar nr. 5504/1991, prin care pârâta a fost condamnată penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații, uz de fals și înșelăciune în paguba avutului public, iar pe latură civilă s-a dispus anularea actelor false.

În consecință, la data la care a solicitat cumpărarea imobilului în litigiu, situat în București, ., pârâta P. M. cumpărase și înstrăinase un apartament din fondul locativ de stat, astfel că intra sub incidența interdicției impuse de art. 9 alin.6 din Legea 112/1995.Împrejurarea că prin sentință penală anterioară se dispusese anularea contractului în baza căruia dobândise imobilul anterior nu înlătură aplicabilitatea interdicției legale, ce are în vedere și ipoteza înstrăinării unei locuințe proprietate personală după 01.01.1990.Or, din considerentele Sentinței penale nr. 778/13.12.1991 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în Dosar nr. 5504/1991 nu rezultă și anularea contractului de vânzare-cumpărare prin care pârâta P. M. a înstrăinat unui terț apartamentul din ..

Pe de altă parte, câtă vreme prin Decizia penală nr. 359/15.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția I Penală în Dosar nr._ s-a reținut vinovăția pârâtei P. M. în săvârșirea falsului în declarații la formularea cererii înregistrate la S.C. R. S.A. la data de 13.03.1998, în cadrul cererii de față nu se mai poate reține buna sa credință în încercarea de a cumpăra un al doilea imobil, falsul în declarații fiind constatat în mod definitiv.Astfel, anularea tot de către o instanță penală a contractului anterior încheiat în anul 1990 nu a fost apreciată în cadrul Dosarului penal nr._ ca determinând repunerea pârâtei în situația anterioară, a inexistenței situației de fapt atestată prin declarație notarială-aceea a nedeținerii în proprietate a unui imobil.

Prin urmare, la data de 13.03.1998 pârâta nu avea dreptul la cumpărarea imobilului în care locuia cu titlu de titular la unui contract de închiriere.

În aceste împrejurări, a intervenit înstrăinarea aceluiași imobil către fiica minoră a pârâtei P. M., respectiv pârâta P. V. G., banii cu care au fost achiziționați imobilul provenind în mod cert din resursele financiare ale familiei P. I. și M., în lipsa unor dovezi referitoare la venituri sau bunuri aparținând minorei cumpărătoare.De altfel, în chiar cuprinsul Dispoziției nr. 566/23.10.1996 a Primăriei Sectorului 1 București, prin care s-a încuviințat cumpărarea imobilului pe numele minorei, s-a menționat suportarea cheltuielilor și a costului integral al imobilului de către părinți, justificându-se însă încuviințarea cumpărării prin necesitatea ocrotirii intereselor minorei și pentru a i se asigura acesteia din timp o situația stabilă.

Toate acțiunile întreprinse de P. M., începând de la formularea cererii de cumpărare a imobilului în nume propriu, continuând cu formularea declarației constatate pe cale judecătorească drept una falsă și finalizând cu încheierea contractului de către fiica sa minoră, aflată în întreținerea părinților și beneficiind de o situație familială normală, sunt de natură a forma convingerea instanței cu privire la intenția de fraudare a legii, prin folosirea dispozițiilor Legii 112/1995 nu în scopul în care acestea au fost edictate, ci pentru obținerea unui avantaj patrimonial necuvenit.

Această intenție frauduloasă, suficientă prin ea însăși pentru a atrage sancțiunea nulității actului săvârșit în scop de fraudă, a fost concretizată însă prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 859/22.03.1998 cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin.6 din Legea 112/1995, sancțiunea aplicabilă fiind tot nulitatea absolută, potrivit art.11 din lege.Și aceasta, întrucât interdicția legală de a cumpăra, aplicabilă în privința pârâtei P. M., se extinde și asupra fiicei sale P. V. G., dispozițiile art. 9 alin.6 vizându-i nu doar pe titularii de contracte de închiriere care au dobândit sau au înstrăinat o locuință proprietate personală, ci și pe membrii familiei acestora.

Pentru toate aceste considerente, acțiunea principală formulată de reclamanta P. E. în contradictoriu cu pârâtele P. V. G. și S.C. R. S.A. va fi admisă și se va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 859/22.03.1998 încheiat între cele două pârâte.

Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâta P. V. G. și cererile conexe formulate de reclamanții P. M., P. V. G., P. I. și P. M. C.

În temeiul art. 246 C.proc.civ., se va lua act de renunțarea reclamanților P. M., P. V. G., P. I. și P. M. C. la judecata capetelor de cerere conexe având ca obiect reintegrarea în imobil și obligarea pârâtei P. E. la plata de daune materiale, manifestare de voință exprimată în mod irevocabil în primul ciclu procesual.

Prin toate cererile menționate s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1915/08.06.1998, prin care reclamanta P. E. a dobândit imobilul în litigiu de la defuncta S. O..Motivul de nulitate invocat în primul ciclu procesual și nemodificat pe parcursul judecății, a fost reprezentat de desființarea titlului autoarei reclamantei, reprezentat de Sentința civilă nr. 9836/09.12.1992 pronunțată de Judecătoria Sector I București, ca urmare a admiterii cererii de revizuire și a respingerii acțiunii în revendicare inițial admise.

Dintru început trebuie precizat că nulitatea unui act juridic reprezintă sancțiunea desființării acestui act pentru nesocotirea condițiilor de validitate impuse de lege la momentul încheierii sale.

În speță, din examinarea înscrisurilor depuse la dosar de părți, rezultă că la data înstrăinării imobilului către reclamanta P. E., vânzătoarea S. O. se legitima în calitate de proprietar prin Sentința civilă nr. 9836/09.12.1992 pronunțată de Judecătoria Sector I București, prin care fusese admisă acțiunea în revendicare, cu consecința restituirii imobilului preluat abuziv de stat.Această hotărâre judecătorească făcea dovada dreptului de proprietate al defunctei S. O., la data vânzării imobilului către reclamantă fiind o sentință irevocabilă, cu efecte depline și aptă a constitui temei al consolidării dreptului în patrimoniul autoarei reclamantei.

Împrejurarea că ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1915/08.06.1998 sentința menționată a constituit obiect al unei cereri de revizuire, cu un parcurs procesual sinuos și îndelungat, nu poate constitui motiv de nulitate a contractului, în condițiile în care, potrivit celor anterior expuse, valabilitatea actului juridic se stabilește față de momentul încheierii sale.

Astfel, împotriva sentinței sus menționate s-a formulat cerere de revizuire care a fost admisă, prin Sentința civilă nr.2555/05.04.1999 a Judecătoriei B. (fila 292 dosar nr.2958/2003), prin care s-a respins acțiunea formulată de S. O. în contradictoriu cu Primăria Sectorului 1 București și RA Imobiliară București.Prin decizia civilă nr.1773/1999 a Tribunalului B. (fila 165 dosar nr.2958/2003), s-a admis însă apelul declarat de S. O., s-a desființat Sentința civilă nr.2555/1999 a Judecătoriei B. și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Rejudecând cererea de revizuire, Judecătoria B., prin Sentința civilă nr.2436/18.05.2000 a admis cererea și pe fond a respins acțiunea în revendicare a numitei S. O.. Împotriva acestei sentințe a declarat apel S. O., care a fost admis prin Decizia civilă nr.937/2001 a Tribunalului B., care a schimbat în tot sentința și pe fond a respins cererea de revizuire, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de către familia P..

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs CGMB, P. M., P. V. G. și P. M., recursuri ce au fost respinse prin Decizia civilă nr.326/2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția Civilă.

Prin sentința civilă nr.9255/2001 a Judecătoriei B., irevocabilă prin decizia civilă nr.2208/2002 a Curții de Apel Ploiești, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria B. și s-a dispus anularea dovezii de îndeplinire a procedurii de citare nr._/16.04.1999 emisă de Judecătoria B. în dosarul nr.6313/1998, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.2555/1999, prin care s-a admis cererea de revizuire și s-a desființat sentința civilă nr.9836/1992 a Judecătoriei Sectorului 1 București, respingându-se cererea în revendicare formulată de S. O. (fila 206 dosar nr.2958/2003).

În baza acestei sentințe, pârâții P. au formulat cerere de revizuire a Deciziei civile nr.1773/1999 a Tribunalului B., iar prin Decizia civilă nr.259/21.03.2003 pronunțată de Tribunalul B., a fost admisă cererea și a fost schimbată în tot decizia civilă nr.1773/1999 a Tribunalului B., în sensul respingerii apelul ca tardiv formulat.

Așadar, în speța dedusă judecății, prin Decizia civilă nr.1773/1999 a Tribunalului B., a fost trimisă cererea de revizuire spre rejudecare, prilej cu care a fost respinsă în mod irevocabil, prin decizia civilă nr.362/2002 a Curții de Apel Ploiești.Ulterior, prin decizia civilă nr.259/2003 a Tribunalului B. - Secția civilă, pronunțată în cererea de revizuire a Deciziei civilă nr. 1773/1999 a Tribunalului B., această decizie a fost schimbată în sensul că apelul s-a respins ca tardiv formulat.

În consecință, nu se poate vorbi despre hotărâri judecătorești contradictorii, câtă vreme ultima decizie din 2003 este una de revizuire a deciziei nr.1773/1999 a Tribunalului B., pronunțată în apelul unei alte revizuiri.Soluția finală este deci aceea de respingere a apelului formulat împotriva Sentinței civile nr.2555/1999 a Judecătoriei B., sentință rămasă astfel irevocabilă în sensul revizuirii Sentinței civile nr. 9836/09.12.1992 pronunțată de Judecătoria Sector I București, prin respingerea acțiunii în revendicare.

Susținerea reclamanților din cererile conexe, în sensul că titlul autoarei reclamantei P. E. a fost în final infirmat de instanțele de judecată, este una corectă, însă această nouă situație juridică a intervenit după 15 ani de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1915/08.06.1998, astfel că nu poate afecta valabilitatea contractului, apreciată în funcție de momentul încheierii actului.De precizat că nici una dintre părțile prezentului litigiu nu a formulat acțiune în revendicare, astfel încât instanța să fie învestită cu compararea titlurilor, pentru identificarea celui mai preferabil, atât cererea principală, cât și cererea reconvențională și cererile conexe fiind concentrate pe motive de nulitate absolută a titlului părții adverse.

Cum în privința titlului reclamantei, din perspectiva celor anterior expuse, nu poate fi reținută existența vreunui motiv de nulitate, atât cererea reconvențională formulată de pârâta P. V. G., cât și cererile conexe formulate de reclamanții P. M., P. I., Patre V. G. și P. M. C. vor fi respinse ca nefondate.

Întrucât cererea de intervenție în interes alăturat formulată de intervenientul M. București prin Primarul General se constituie într-o simplă apărare a poziției procesuale a pârâților, iar prin soluția pronunțată asupra cererii principale pârâții au căzut în pretenții, cererea de intervenție în interesul alăturat al acestora va fi de asemenea respinsă ca nefondată.

În temeiul art. 274 și art. 277 C.proc.civ., pârâtele P. V. G. și S.C. R. S.A. vor fi obligate la plata către către reclamanta P. E. a sumei de 1.815 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat ales și taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile lipsei calității procesual active și a lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale și a cererilor conexe, invocate de reclamanta din cererea principală, ca nefondate.

Admite cererea principală formulată de reclamanta P. E. în contradictoriu cu pârâții P. V. G. și S.C. R. S.A.

Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 859/22.03.1998 încheiat între cele două pârâte.

Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta P. V. G. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă P. E. și pârâta M. M. domiciliată în Madrid, ..12, Spania și cu domiciliul procesual ales în București, ..100, .,., ca nefondată.

Respinge cererea de intervenție în interes alăturat pârâților formulată de M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în Bucuresti, ..291 - 293, ca nefondată.

Respinge cererile conexe formulate de reclamanții P. M., P. V. G., P. I. și P. M. C. în contradictoriu cu pârâtele P. E. și M. M., ca nefondate.

Obligă pârâtele P. V. G. și S.C. R. S.A. la plata către reclamanta P. E. a sumei de câte 1.815 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. C. L. M.

Red.jud.A.C.

11 ex./17.06.2014