Fond funciar. Decizia nr. 553/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 553/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 5199/212/2012
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.553
Ședința publică din data de 05 iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – C. M. P.
JUDECĂTOR- B. M.
JUDECĂTOR – V. T.
GREFIER – Steluța P.
S-a luat în examinare recursul civil având ca obiect fond funciar - constatarea nulității absolute parțiale a Ordinului Prefectului, apel formulat de recurenta reclamanta M. V., cu domiciliul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr._/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. I. G., cu domiciliul ales la avocat T. I., în C., .. 44, .. C, .>P. JUDEȚULUI C., cu sediul în C., ., C. L. C., cu sediul în C., ., județul C..
Dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 22 mai 2014 si au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta decizie, pentru când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 29 mai 2014 și apoi la data de 05 iunie 2014, când s-a pronunțat următoarea soluție:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr._/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată de către reclamanta M. V. în contradictoriu cu pârâții T. I. G., P. Județului C. și C. L. al Municipiului C., ca neîntemeiată, fiind totodată obligată reclamanta M. V. către pârâta T. I. G. la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată și către pârâtul C. L. al Municipiului C. la plata sumei de 620 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință civilă instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Tatăl pârâtei T. I.-G., numitul V. D. a deținut in proprietate un imobil situat in Constanta, fosta stradă Ș. G. nr. 2, actuala ., compus din construcție de locuit și teren in suprafața de 5720 m.p. aferent construcției așa cum rezulta din adresa nr._/06.03.1995 emisa de Administrația Financiara Constanta (fila 13 din dosarul nr._ al Judecătoriei C.).
În anul 1960, imobilul aparținând tatălui pârâtei a fost confiscat in baza sentinței penale nr. 22/1960, numitul V. D. fiind condamnat la 7 ani închisoare corecțională si 4 ani interdicție corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de „uneltire contra ordinii sociale”, fiind achitat pentru „delictul de deținere de publicații interzise in vederea răspândirii in public” si ca măsură complementară pedepsei cu închisoarea, s-a dispus si confiscarea averii personale in întregime (fila 14 din dosarul nr._ al Judecătoriei C.).
După . Legii nr. 18/1991, tatăl pârâtei, numitul V. D., a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul ce i-a fost confiscat in timpul regimului comunist, fiindu-i aprobată reconstituirea dreptului de proprietate doar pentru 2400 m.p. teren.
După decesul numitului V. D., fiica sa, T. I.-G., a chemat in judecată pe pârâtul C. L. al Mun. Constanta solicitând retrocedarea întregii suprafețe de teren de 5.900 m.p. pe care tatăl său a deținut-o in C., compusă din 3 loturi (nr. 67; 71 si 38-40), în Șoseaua din Vii.
Prin decizia civila nr. 4/CA/25.01.1999 pronunțata de Curtea de Apel C. (filele 8-11 din prezentul dosar), a fost respinsa cererea de intervenție în interesul pârâtului C. L. C., formulată de intervenienții M. V. și M. C., precum și recursul declarat de C. L. C., a fost admis recursul declarat de reclamanta T. I.-G. împotriva sentinței civile nr. 1/07.01.1997 a Tribunalului C., sentința fiind casată în parte, și a fost obligat C. L. C. să întocmească documentația pentru întreaga suprafața de teren pretinsă de reclamantă (parata din cauza de față) și să o înainteze Prefectului în vederea emiterii ordinului.
Cum o parte din terenul solicitat de parata T. I.-G. spre reconstituire fusese atribuit in proprietatea reclamantei M. V. și soțului acesteia, M. C., respectiv suprafața de 2697 m.p., prin Ordinul Prefectului nr. 19/31.01.1997, deși anterior părinții reclamantei, ca foști chiriași care au cumpărat casa de locuit închiriată de la stat, ce aparține numitului V. D. (tatăl paratei persoane fizice), primiseră prin atribuire in proprietate numai suprafața de 150 m.p. teren, prin Decizia nr. 139/02.02.1992 a Prefectului Județului Constanta, pârâta T. I.-G. a chemat în judecată pe reclamanta M. V. si M. C. solicitând anularea Ordinului prefectului nr. 19/31.01.1997, cu privire la suprafața de 2697 m.p. teren, iar prin sentința civila nr. 72/16.09.1997 pronunțata de Curtea de Apel Constanta in dosarul nr. 868/CA/1997 (filele 42-44), această acțiune a fost admisă si s-a dispus anularea parțială a acestui ordin, pentru suprafața de teren de 2697 mp, reținându-se in motivare că acest ordin este nelegal, fiind vătămate drepturile de proprietate ale reclamantei, moștenitoarea fostului proprietar căruia i s-ar fi cuvenit acest teren de care a fost deposedat.
Ulterior, in baza Hotărârii nr. 495/31.08.1999 a Consiliului L. Constanta (fila 26), adoptată în aplicarea deciziei civile nr. 4/1999 a Curții de Apel Constanta prin care C. L. Constanta a fost obligat sa întocmească actele de retrocedare a întregii suprafețe de teren ce a aparținut autorului V. N. D., în favoarea numitei T. I.-G., s-a emis Ordinul Prefectului nr. 183/29.09.1999 (fila 25), prin care s-a atribuit in proprietatea acesteia suprafața de 3.340 m.p. teren, situat în ..
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub numărul_, reclamanta M. V. a solicitat constatarea nulității absolute totale a ordinului Prefectului nr. 183/29.09.1999, motivele de nulitate invocate vizând faptul că terenul atribuit în proprietate pârâtei nu era fără construcții, pe aceasta aflându-se locuința ce este proprietatea reclamantei, respectiv faptul că terenul respectiv ar fi trebuit să intre în proprietatea statului prin decretul nr. 712/1966 și a altor acte normative speciale, în timp ce terenul acesta a intrat în proprietatea statului în urma aplicării măsurii complementare a confiscării totale a averii ce a aparținut autorului pârâtei.
Prin sentința civilă nr._/14.12.2007, Judecătoria C. a respins acțiunea respectivă, ca neîntemeiată.
A reținut instanța că ordinul Prefectului a fost valabil emis, în baza dispozițiilor art. 37 și 36 din Legea nr. 18/1991, în formularea în vigoare la data emiterii acestui ordin, respectiv că reclamanta nu justifică nici un interes practic, ca element ce ține de însuși fondul prezentei acțiuni, în a cere constatarea nulității absolute totale a Ordinului Prefectului nr. 183/1999, deoarece, în mod legal, nu ar putea obține niciodată în proprietate terenul ce a fost retrocedat pârâtei persoana fizică, deoarece reclamanta nu a fost niciodată fostul proprietar deposedat al acestui teren în înțelesul cert al art. 3 din Legea nr. 1/2000 care definește acest termen drept „persoana titulară a dreptului de proprietate în momentul deposedării”, iar, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. 2 indice 1 din Legea nr. 18/1991 rep., modificată și completată prin Legea nr. 247/2005: „în cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. 2 sunt cele convenite de parți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloace de probă”.
Cu privire la motivele de nulitate invocate în prezenta cauză, instanța de fond a reținut că nu are relevanță, pentru stabilirea legalității ordinului atacat, dacă suprafața de teren ce a fost menționată în cuprinsul Ordinului a fost completată ulterior tipăririi înscrisului, din moment ce actul respectiv a fost semnat de persoana împuternicită să îl emită, împrejurare ce atestă faptul că documentul respectiv a fost însușit de semnatar și că reflectă voința acestuia, indiferent de modalitatea în care a fost completat înscrisul.
Niciun moment, pe parcursul judecății cauzei, nu s-a reținut că P. jud. C. ar avea rezerve cu privire la conținutul ordinului atacat, astfel încât stabilirea modalității de tipărire sau completate a înscrisului nu poate avea relevanță cu privire la voința emitentului.
În ce privește greșitul amplasament al terenului, instanța nu a reținut nici această critică.
S-a reținut însă ca, prin sentința civilă nr. 3133/05.02.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, s-a dispus partajarea terenurilor deținute de reclamantă și pârâtă, apelul reclamantei fiind respins de către Tribunalul C., prin decizia civilă nr. 88/14.02.2012, iar prin decizia civilă nr. 331/C/24.04.2012, pronunțată în același dosar de către Curtea de Apel C. (filele 115-131), s-a respins, ca nefondat și recursul reclamantei.
Curtea de Apel C. a reținut în considerente, că prezumția izvorâtă din autoritatea de lucru judecat, privită din punctul de vedere al efectelor hotărârilor judecătorești pronunțate asupra acelui raport juridic reprezintă „elementul pozitiv”, în sensul că acea hotărâre judecătorească a stabilit adevărul, ceea ce însemnă că nu numai starea de fapt a fost bine stabilită, dar că au fost aplicate și textele legale corespunzătoare.
Or, a reținut Curtea de apel C., prin sentința civilă nr. 72/16.09.1997 pronunțată de Curtea de Apel C., irevocabilă prin decizia civilă nr. 2315/20.11.1998 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a anulat în parte Ordinul nr. 19/31.01.1997 emis de P. județului C., cu privire la suprafața de 2.697 m.p. situată în C., ., atribuită numiților M. V. și M. C. (în prezent decedat), actul fiind menținut numai în limita suprafeței aferente casei de locuit, și anume pentru 150 m.p.
S-a mai reținut că prin această hotărâre judecătorească s-a statuat că pârâții sunt îndreptățiți la recunoașterea dreptului de proprietate aferent casei moștenite de la autorii lor, Z. I. și M. – imobil preluat de stat prin confiscarea averii tatălui pârâtei din prezenta cauză și vândut părinților reclamantei, conform Legii nr. 4/1973 – acest teren aferent fiind de numai 150 m.p.
S-a mai reținut că, prin aceeași hotărâre judecătorească, s-a dezlegat și problema amplasamentului fostei proprietăți a autorului reclamantei V. D., respectiv identitatea dintre terenul de 2.697 m.p. ce se includea în proprietatea confiscată prin hotărâre penală de la tatăl reclamantei – V. D. și terenul de 2.697 m.p. pe care îl foloseau pârâții și care le fusese atribuit prin Ordinul Prefectului nr. 19 din 31.01.1997, anulat parțial.
Astfel, în considerentele sentinței Curții de Apel C., s-a menționat expres că pentru suprafața de teren de 2.697 m.p. închiriată tatălui pârâtei (Z. I.) conform contractelor de închiriere nr. 8587/1967 și nr._/1969, ordinul emis este nelegal „atât timp cât proprietarul de drept al terenului – care fusese deposedat de acesta, formulase cerere de reconstituire conform art. 37 combinat cu art. 36 din Legea nr. 18/1991, era echitabil și legal ca acestuia și nu unor terțe persoane să i se atribuie dreptul de proprietate și acest lucru cu atât mai mult cu cât acesta nu este prevăzut printre persoanele care sunt exceptate de la aplicarea dispozițiilor legale mai sus enunțate”.
Instanța de recurs a mai reținut că, prin urmare, s-a recunoscut prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat că pârâta din prezenta cauză, T. I. G., în calitate de succesoare a numitului V. D., este proprietara terenului de 2.697 m.p. situat în C., ., preluat de stat prin sentința penală nr. 22 din 4.02.1960 a Tribunalului M. C., că prin emiterea Ordinului nr. 19/1997 au fost vătămate drepturile de proprietate ce trebuiau recunoscute în favoarea reclamantei, cât și faptul că terenul aferent construcției pârâților M., pentru care aceștia sunt îndreptățiți să li se recunoască dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, este de numai 150 m.p., nefiind avut în vedere un teren excedentar casei de locuit, respectiv un teren aferent unor anexe gospodărești sau cel afectat de rețele de utilități,
S-a mai reținut că aceste aspecte sunt reconfirmate prin sentința civilă nr._ din 14.12.2007 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1156/2008 a Tribunalului C., în care s-a statuat că Ordinul Prefectului nr. 183/1999 emis în temeiul Legii nr. 18/1991 cu privire la suprafața de teren de 3.340 m.p. indiviză situată în C., ., este legal, pârâta T. fiind îndreptățită la recunoașterea dreptului de proprietate cu privire la acest teren.
În consecință, ca urmare a respingerii recursului promovat de reclamanta din prezenta cauză, s-a constatat că s-a dispus ieșirea din indiviziune a reclamantei și pârâtei, prin sentința civilă nr. 3133/05.02.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, irevocabilă, asupra terenului în suprafață totală de 3453 mp situat în mun. C., ., jud. C., identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. tehnic ing. D. F., în natură, prin formare de loturi, potrivit variantei 2 – Anexa 2 astfel:
- lotul nr. 1 reprezentând teren în suprafață de 3302 mp, din care 266 m.p sunt afectați servituții de trecere în favoarea pârâtei M. V. ( E-F-C-G-I-M), a fost atribuit pârâtei din prezenta cauză, T. I. G..
-lotul nr. 2 reprezentând teren în suprafață de 151 mp delimitat E-F-G-H-I-J-K-L-M-N-O-P-R-S-T-V, a fost atribuit reclamantei M. V..
În consecință, prezenta instanța constată că s-a statuat, prin hotărâri irevocabile, cu autoritate de lucru judecat, că terenul atribuit pârâtei prin Ordinul Prefectului nr. 183/2009 a fost corect identificat ca amplasament, iar părțile nu se mai află, în prezent în indiviziune, problema delimitării loturilor acestora fiind pe deplin și în mod irevocabil soluționată.
În această împrejurare, cererea reclamantei apare ca neîntemeiată, motiv pentru care instanța de fond a respins acțiunea.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Codul de procedură civilă, constatând că reclamanta a căzut în pretenții, instanța de fond a admis cererile pârâților T. I. G. și C. L. C. și a obligat reclamanta la plata către pârâta T. I. G. a sumei de 1500 lei și către pârâtul C. L. C. a sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorarii avocat).
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta M. V. criticând-o pentru nelegalitate arătând, în esență, că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că P. de pe lângă Judecătoria C. a sesizat instanța de fond cu o cerere privind anularea Ordinului Prefectului nr.183/19.09.1999, care formează obiectul dosarului civil nr._ .
Se susține că imobilul confiscat nu face obiectul dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 18/1991, aspect menționat de către Avocatul Poporului în adresa nr.94/11.06.2012.
Se arată că autorul intimatei T. I. G., defunctul V. D. figura în registrul agricol cu un teren în suprafață de 5720 mp, iar nu cu un tern în suprafață de 5900 pentru care s-a cerut reconstituirea.
Se menționează că terenul situat în intravilan se restituie pe vechiul amplasament, cu condiția ca acesta să nu fie afectat de un detaliu de sistematizare.
Se arată că s-a încălcat decizia pronunțată de Curtea de Apel prin emiterea mai multor titluri de proprietate ca și când ar exista mai multe cereri.
Se susține că restituirea terenului se face întotdeauna pe același amplasament conform art.35 din Legea nr. 18/1991, titlul de proprietate fiind emis cu încălcarea acestor prevederi legale, deoarece există contradicții între actele de preluare în proprietatea statului, registrul agricol, propunerile comisiei și titlul de proprietate propriu-zis.
Se arată că terenul reconstituit a fost greșit amplasat.
Legal citată, intimata T. I. G. și-a precizat prin întâmpinare, poziția procesuală față de prezenta cale de atac, solicitând calificarea căii de atac ca fiind recursul, în acord cu art.282 ind.1 din Codul de procedură civilă, având în vedere obiectul material al acțiunii deduse judecății și, pe fond, a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată.
Prin încheierea pronunțată la data de 19.09.2013 s-a constatat natura cauzei ca fiind civilă de drept comun, stabilindu-se un nou termen de judecată pentru ca apelanta reclamantă să aibă posibilitatea de a indica valoarea obiectului material al acțiunii în vederea determinării căii de atac.
Apelanta reclamantă M. V. a indicat valoarea obiectului material al acțiunii ca fiind de 50 000 euro, astfel încât în temeiul art.282 din Codul de procedură civilă, calea de atac este apelul, în considerarea acestei valori.
Prin încheierea pronunțată la data de 14.11.2013, Tribunalul C. a constatat că valoarea obiectului material al acțiunii civile deduse judecății la data investirii instanței de fond este de 955 240 lei, corespunzătoare unei valori minime de 65 euro/mp, stabilită pentru un teren liber în suprafață de 340 mp, situat în Municipiul C., ..1.2 din Municipiul C., astfel cum a fost stabilită prin grila întocmită de Camera Notarilor Publici C., în vigoare pentru anul 2012, stabilindu-se taxa de timbru pentru judecata cauzei în fond de 13 663,4 lei și un timbru judiciar de 5 lei în sarcina apelantei reclamante M. V., și o taxă de timbru 6831,7 lei și un timbru judiciar de 5 lei.
Împotriva încheierii prin care s-a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru, apelanta patentă a exercitat calea de atac a reexaminării, iar prin încheierea pronunțată la data de 25.03.2014, în temeiul art.18 alin.2 din Legea nr. 146/1997, Tribunalul C. a statuat asupra naturii litigiului ca fiind unul de fond funciar, care în condițiile art.42 din Legea nr. 1/2000 modificată prin Legea nr. 247/2005, este scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La termenul de judecată din 22.05.2014 în raport de natura specială a litigiului, de fond funciar, astfel cum a fost determinată prin încheierea pronunțată de la data de 25.03.2014, în temeiul art.282 ind.1 din Codul de procedură civilă, raportat la art.III din Legea nr. 169/1997, Tribunalul C. a stabilit calea de atac ca fiind recursul.
La același termen de judecată, recurenta reclamantă M. V. a invocat excepția de nelegalitate a prevăzută de art.4 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a Hotărârii nr.495/31.08.1999 emisă de C. L. al Municipiului C. privind atribuirea terenului în suprafață de 3340 m, indiviză, situat în Municipiul C., . în favoarea intimatei T. I. G..
Asupra excepției de nelegalitate a Hotărârii nr.495/31.08.1999 emisă de C. L. al Municipiului C. privind atribuirea terenului în suprafață de 3340 m, indiviză, situat în Municipiul C., . în favoarea intimatei T. I. G., Tribunalul C. reține:
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
A.. 2 dispune în sensul că instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză.
În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.
Din interpretarea coroborată a textelor de lege mai sus enunțate se desprinde concluzia că excepția de nelegalitate a unui act administrativ poate fi invocată doar la judecata cauzei în fond și nu direct în căile de atac, ceea ce atrage inadmisibilitatea excepției nelegalității și respingerea acestei excepții ca inadmisibilă.
Acestea sunt considerentele pentru care instanța urmează a admite excepția inadmisibilității, cu consecința respinge excepției de nelegalitate a Hotărârii nr.495/31.08.1999 emisă de C. L. al Municipiului C. privind atribuirea terenului în suprafață de 3340 m, indiviză, situat în Municipiul C., . în favoarea intimatei T. I. G., ca inadmisibilă.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile atacate, prin prisma criticilor formulate, instanța reține:
1.Critica potrivit căreia instanța de fond nu a avut în vedere faptul că P. de pe lângă Judecătoria C. a sesizat instanța de fond cu o cerere privind anularea Ordinului Prefectului nr.183/19.09.1999, care formează obiectul dosarului civil nr._, neîntemeiată.
Această cerere a format obiectul dosarului civil nr._ fiind respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 9481/26.06.2013 pronunțată de Judecătoria C., recursul promovat împotriva acestei sentințe fiind de asemenea respins, prin decizia civilă nr. 317/18.03.2014 pronunțată de Tribunalul C..
2.Prin decizia civilă nr.1156/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ s-a reținut că îndreptățirea intimatei pârâte T. I. G. de a i se reconstitui dreptul de proprietate în temeiul dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 18/1991 formase obiectul cercetării judecătorești, fiind soluționată irevocabil în contradictoriu cu însăși recurenta reclamantă M. V., astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 1/07.01.1997 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr. 167/CA/1995, irevocabilă prin decizia civilă nr. nr.4/CA/1999 pronunțată de Curtea de Apel C..
De asemenea s-a mai stabilit în mod irevocabil că prin decizia civila nr. 4/CA/25.01.1999 pronunțata de Curtea de Apel Constanta, a fost respinsă cererea de intervenție în interesul paratului C. L. Constanta formulată de intervenienții M. V. si M. C. și recursul declarat de C. L. Constanta, fiind admis recursul declarat de reclamanta T. I.-G. împotriva sentinței civile nr. 1/07.01.1997 a Tribunalului Constanta, aceasta sentința fiind casată, în parte, fiind obligat C. L. Constanta să întocmească documentația pentru întreaga suprafața de teren pretinsă de reclamanta ( în speță pârâta ) și să o înainteze Prefectului în vederea emiterii ordinului.
În consecință, îndreptățirea intimatei pârâte de a i se reconstitui dreptul de proprietate, în baza Legii nr.18/1991 a fost deja analizată de către instanța de judecată, chiar în contradictoriu cu recurenta reclamantă, o altă instanță de judecată neputând stabili contrariul.
Tot cu titlu irevocabil s-a stabilit, prin sentința civila nr.72/16.09.1997 pronunțata de Curtea de Apel C., că în mod nelegal s-a atribuit reclamantei, prin Ordinul Prefectului nr. 19/31.01.1997, suprafața de 2697 mp teren, fapt pentru care s-a dispus anularea parțială a acestui ordin, reținându-se in motivare că acest ordin este nelegal, fiind vătămate drepturile de proprietate ale reclamantei, moștenitoarea fostului proprietar căruia i s-ar fi cuvenit acest teren de care a fost deposedat, un aspect contrar neputând fi reținut de o altă instanță de judecată, analiza realizându-se, de către acea instanță, tot în considerarea dispozițiilor Legii nr.18/1991.
Ordinul Prefectului nr. 183/29.09.1999, prin care s-a atribuit în proprietate, intimatei pârâte, suprafața de 3.340 mp teren situat în ., reprezintă executarea deciziei civile nr. 4/CA/25.01.1999 pronunțată de Curtea de Apel C., și nu un act administrativ emis în baza Legii nr.18/1991, în soluționarea cererii intimatei pârâte de reconstituire a dreptului de proprietate, pentru ca o nouă instanță să poată să aprecieze dacă reconstituirea putea să se realizeze în baza Legii nr.18/1991 sau trebuia să se urmeze procedura Legii nr.10/2001, astfel încât, constatarea nulității absolute a acestui ordin întrucât terenul menționat nu ar avea regimul juridic reglementat prin Legea nr. 18/1991, ar conduce la încălcarea autorității de lucru judecat al altor hotărâri judecătorești ceea ce nu este admisibil.
Din această perspectivă, critica potrivit căreia imobilele confiscate nu fac obiectul dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 18/1991, aspect menționat de către Avocatul Poporului în adresa nr.94/11.06.2012 este nefondată.
3. Nefondată este și critica potrivit căreia autorul intimatei T. I. G., defunctul V. D. figura în registrul agricol cu un teren în suprafață de 5720 mp, iar nu cu un teren în suprafață de 5900 pentru care s-a cerut reconstituirea.
Prin sentința civilă nr. 1/07.01.1997 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr. 167/CA/1995 a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanta T. I. G. în contradictoriu cu pârâții C. L. al Municipiului C., Primarul Municipiului C., Secretarul Consiliului L. C. și Prefectura C., fiind obligată pârâta C. L. al Municipiului C. să întocmească și să înainteze documentația pentru 2500 mp teren intravilan situat în C., ., către Prefectura C..
Pentru celelalte două parcele de teren în suprafață de câte 1200 mp teren, situate în Municipiul C., Șoseaua din Vii, nr.67 și nr.71, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Hotărârii nr.613/1995 emisă de către C. L. al Municipiului C..
Prin decizia civila nr. 4/CA/25.01.1999 pronunțata de Curtea de Apel Constanta, a fost respinsă cererea de intervenție în interesul paratului C. L. Constanta formulată de intervenienții M. V. si M. C. și recursul declarat de C. L. Constanta, fiind admis recursul declarat de reclamanta T. I.-G. împotriva sentinței civile nr. 1/07.01.1997 a Tribunalului Constanta, aceasta sentința fiind casată, în parte, fiind obligat C. L. Constanta să întocmească documentația pentru întreaga suprafața de teren de 3340 mp pretinsă de reclamanta (parata in speța) si sa o înainteze Prefectului in vederea emiterii ordinului.
Prin urmare, instanțele judecătorești au verificat temeinicia cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de teren care a format obiectul cererii de restituire, iar Ordinul Prefectului nr.183/29.09.1999 reprezintă tocmai executarea dispozițiilor cu caracter obligatoriu conținute în hotărârea irevocabilă, decizia civila nr. 4/CA/25.01.1999 pronunțata de Curtea de Apel Constanta.
4. Critica potrivit cu care terenul situat în intravilan se restituie pe vechiul amplasament, cu condiția ca acesta să nu fie afectat de un detaliu de sistematizare, este nefondată.
Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că prin sentința civilă nr._ din 14.12.2007 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1156/2008 pronunțată de Tribunalul C., s-a statuat că Ordinul Prefectului nr. 183/1999 emis în temeiul Legii nr. 18/1991 cu privire la suprafața de teren de 3.340 m.p. indiviză situată în C., ., este emis în mod legal, iar pârâta T. este îndreptățită la recunoașterea dreptului de proprietate cu privire la acest teren.
Prin sentința civilă nr. 3133/05.02.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, irevocabilă, s-a dispus asupra ieșirii din indiviziune asupra terenului în suprafață totală de 3453 mp situat în mun. C., ., jud. C., identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. tehnic ing. D. F., în natură, prin formare de loturi, potrivit variantei 2 – Anexa 2 astfel:
- lotul nr. 1 reprezentând teren în suprafață de 3302 mp, din care 266 m.p sunt afectați servituții de trecere în favoarea pârâtei M. V. ( E-F-C-G-I-M), a fost atribuit pârâtei din prezenta cauză, T. I. G..
-lotul nr. 2 reprezentând teren în suprafață de 151 mp delimitat E-F-G-H-I-J-K-L-M-N-O-P-R-S-T-V, a fost atribuit reclamantei M. V..
În consecință, în mod judicios instanța de fond a constatat că prin hotărâri irevocabile s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat, faptul că terenul atribuit pârâtei T. I. G. prin Ordinul Prefectului nr. 183/2009 a fost corect identificat ca amplasament.
Acest lot nu este afectat de detalii de sistematizare urbanistică.
5. Critica potrivit căreia s-a încălcat decizia pronunțată de Curtea de Apel prin emiterea mai multor titluri de proprietate ca și când ar exista mai multe cereri, va fi înlăturată ca nefondată, întrucât în speță nu s-au emis mai multe titluri de proprietate.
6. Motivul de recurs potrivit cu care titlul de proprietate ar fi fost emis cu încălcarea acestor prevederi legale, deoarece există contradicții între actele de preluare în proprietatea statului, registrul agricol, propunerile comisiei și titlul de proprietate propriu-zis, va fi înlăturat ca nefondat, deoarece îndreptățirea intimatei pârâte la reconstituirea dreptului a fost analizată deja de către instanțele de judecată și nu mai poate forma obiect al unei noi judecăți.
Pentru toate aceste considerente, reținând caracterul neîntemeiat al tuturor criticilor aduse sentinței civile recurate, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art.274 din Codul de procedură civilă, reținând culpa procesuală a recurentei reclamante M. V., va fi obligată aceasta către intimata pârâtă T. I. G. la plata cheltuielilor de judecată de 1500 lei reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția de nelegalitate a HCL nr.495/31.08.1999, ca inadmisibilă.
Respinge recursul formulat de recurenta reclamanta M. V., cu domiciliul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr._/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. I. G., cu domiciliul ales la avocat T. I., în C., .. 44, .. C, .>P. JUDEȚULUI C., cu sediul în C., ., C. L. C., cu sediul în C., ., județul C., ca nefondat.
Obligă recurenta către intimata T. I. G. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei( onorariu avocat)
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 05.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. P. B. M. V. T.
GREFIER,
Steluța P.
Jud. fond. C D.
Tehnoredactat jud. C. M. P. /01.09.2014/6ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 850/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 03/2014. Tribunalul... → |
|---|
