Fond funciar. Decizia nr. 559/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 559/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 2562/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 559/2014
Ședința publică din 10 Iunie 2014
PREȘEDINTE: C. E.
JUDECĂTORI: C. C.
: dr.C. G.
GREFIER: F. A.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul B. S. F., domiciliat în C., ., județul C., împotriva deciziei civile nr.279/06.03.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._/212/2012, în contradictoriu cu intimații M. C. PRIN PRIMAR, C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 și P. M. C., toți cu sediul în C., ., județul C..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru contestatorul reclamant, avocat I. P. în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 7 din dosar, pentru intimații pârâți se prezintă avocat I. N. în baza împuternicirii avocațiale nr._/10.04.2014 aflată la fila 10 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea disp. art.88 și următoarele din Codul de Procedură Civilă.
Prezentul recurs este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Întrebate, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de propus.
Apărătorul contestatorului depune la dosar practică judiciară.
Instanța, luând act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, în temeiul disp. art.150 Cod Pr. Civilă constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul, apărătorul contestatorului arată că prezenta contestație în anulare vizează împrejurarea legată de faptul că nici unul din motivele de recurs nu a format obiect de analiză pentru instanța de recurs. Din lecturarea motivelor de recurs, nu s-a regăsit nici măcar o vorbă, nu un considerent, din care să se tragă concluzia neîndoielnică că măcar implicit instanța de recurs – opinia majoritară ar fi avut în vedere vreunul din motivele de recurs. Se apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a contestației în anulare, motivat de faptul că există motive de recurs formulate într-un mod cât se poate de explicit, încadrate în drept, formulate în termen. Se mai apreciază că ne aflăm în fața unei omisiuni de a analiza motivele de recurs, întrucât din considerentele opiniei majoritare, pagina 5 a deciziei, nu se poate trage concluzia că instanța de recurs ar fi fost preocupată de analiza acestora.
Primul motiv de recurs care vizează încălcarea autorității de lucru judecat de către prima instanță, nu a format obiect de analiză pentru instanța de recurs, nu există nici un cuvânt legat de o astfel de critică, care a fost formulată în termen și pe care instanța de recurs avea obligația să o analizeze. În considerentele opiniei majoritare nu se regăsește nici o trimitere cu privire la acest motiv de recurs și nici un fel de apreciere legată de existența sau inexistența lucrului judecat și nici o apreciere legată de critica formulată, potrivit cu care instanța de executare nu are posibilitatea legală de a cenzura titlul executoriu. Este fără precedent. Cu privire la unicul considerent al opiniei majoritare, potrivit cu care creditorul ar fi contribuit el însuși la inducerea în eroare a instanței care a pronunțat o hotărâre acum 12 ani și care a fost verificată în mod repetat în alte proceduri, este de asemenea fără precedent.
Nici al doilea motiv de recurs, care se referea la existența unui bun, potrivit analizei pe care a făcut-o prima instanță, instanța de executare, nu formează obiect de analiză al instanței de recurs.
Cu privire la opinia minoritară, se solicită a se observă că motivele de recurs sunt analizate, pe când în opinia majoritară sunt trecute sub tăcere. Dacă se va constata că nu se poate vorbi despre o eventuală sistematizare a motivelor de recurs, care să primească un răspuns unic, atunci se va putea constata că prezenta contestație în anulare este una admisibilă.
Solicită, de asemenea, a se observa că nu este vorba de argumente care să fi putut fi înlăturate sau nu, ci ne aflăm în fața unor motive de recurs care trebuia să fi fost analizate într-un mod obligatoriu, întrucât se ajunge la o hotărâre care nu a fost motivată, astfel că în opinia contestatorului hotărârea majoritară este total nemotivată. Față de cele menționate, contestația în anulare este una admisibilă și poate fi admisă, consecința neputând fi alta decât analizarea motivelor de recurs, urmând a fi pronunțată o soluție în consecință, ca urmare a rejudecării celor două motive de recurs.
Se solicită a se avea în vedere și practica judiciară depusă la dosar, cu privire la admisibilitatea contestației în anulare și jurisprudența în materie. De asemenea, solicită a se avea în vedere că o altă cauză identică a fost soluționată în precedent fără să se fi făcut vorbire despre legalitatea titlului executoriu sau despre frauda pe care creditorul ar fi făcut-o pentru obținerea acestui titlu executoriu, motivul de respingere era unul cât se poate de limpede, el a fost complinit ulterior pronunțării acelei decizii și într-o a doua cerere instanțele nu aveau decât să constate, ținând cont și de acea decizie, că procedura execuțională a fost întrutotul îndeplinită și că, prin urmare, cererea putea să fie găsită ca admisibilă.
Având cuvântul, apărătorul intimaților avocat I. N. solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Solicită a se observa că, concluziile orale formulate la acest termen de către contestator, au depășit cu mult cadrul argumentelor arătate în contestația în anulare, situație în care se solicită a se a analiza doar expunerea din contestația în anulare.
De asemenea, se remarcă faptul că, deopotrivă cu contestația în anulare, s-au pus concluzii și pe eventuala soluție de admitere a acesteia și de rejudecare a recursului. Solicită a se observa, din punctul de vedere al intimaților, că, pentru ipoteza în care instanța apreciază contestația în anulare ca fiind întemeiată, soluția nu ar putea fi decât aceea de desființare a hotărârii recurate și de stabilire a unui nou termen de judecată în recurs, pentru ca instanța să se pronunțe și cu privire la motivul sau motivele de recurs cu privire la care s-ar putea reține că prima instanță de recurs nu s-a pronunțat. Din acest motiv, va pune concluzii doar pe contestația în anulare, iar nu și pe o eventuală rejudecare a recursului.
Se arată că s-a omis a se spune în fața instanței care este obiectul acestei cauze, este art.574 Cod Pr.Civilă. Este important acest lucru, deoarece în mod efectiv instanța nu vine să soluționeze probleme de fond, ci soluționează un impediment la executare.
Se indică în contestația în anulare împrejurarea că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat pe excepția autorității de lucru judecat. Din lecturarea motivelor de recurs, nu se regăsește invocată excepția autorității de lucru judecat, această excepție nu a fost invocată, ceea ce s-a invocat este puterea de lucru judecat a anumitor hotărâri judecătorești pronunțate anterior în referire la cauza de față. Nu există o excepție a autorității de lucru judecat în cazul căreia să se indice că o cauză identică, cu aceleași părți și același obiect, a mai fost soluționată prin hotărârea nr… din data de... Din punct de vedere al intimaților, este o distincție foarte importantă pe care instanța trebuie să o facă. Una este excepția de autoritate de lucru judecat și alta este puterea de lucru judecat a unor hotărâri anterioare. În mod evident, instanța de recurs nu putea să se pronunțe pe o excepție de autoritate de lucru judecat cât timp nu fusese investită cu aceasta, s-a pronunțat însă pe puterea de lucru judecat a hotărârilor anterioare și a reținut că nu aceasta este în discuție tocmai raportat la prevederile speciale indicate de art.574 Cod Pr.Civilă. Aceasta este situația reținută de către instanța de recurs.
În al doilea motiv al contestației în anulare, se susține că instanța de recurs nu a analizat încălcarea art.1 din Primul Protocol Adițional la CEDO și jurisprudența CEDO, este adevărat că și aceste chestiuni au format obiect al motivelor de recurs. Se arată că nu este o procedură de stabilire a fondului, a unui raport juridic, acesta a fost stabilit la fond în baza unei proceduri execuționale. Din acest punct de vedere, instanța s-a aplecat și asupra acestor situații învederate în recurs, astfel că nu se poate vorbi de o nepronunțare. Se solicită a se avea în vedere împrejurarea că, la fondul cauzei, în considerentele hotărârii pronunțate, s-a arătat foarte clar asupra împrejurării că reclamantul nu ar putea să obțină contravaloarea acestei suprafețe de teren stabilită printr-o expertiză, dar este deosebit de îndreptățit să primească un teren care îi va fi acordat în echivalent acestuia. Astfel că nu se ajunge în situația în care recurentul, contestatorul de azi, să nu mai primească nimic. Analizând incidența art.574 Cod Pr.Civilă, instanța de recurs a ajuns la concluzia că cerințele acestui text nu sunt întrunite în cauză. În această situație, dreptul recunoscut reclamantului nu este vătămat, doar că modalitatea de satisfacere a acestuia trebuie să primească o altă rezolvare, după cum a indicat instanța de fond.
Pentru considerentele prezentate, se solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată. Solicită a se avea în vedere și argumentele expuse pe calea întâmpinării.
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C., contestatorul B. S. F., în contradictoriu cu intimații M. C., C. locală de aplicare a Legii nr.18/1991 și P. mun. C., a solicitat anularea deciziei nr.279/6.03.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/212/2012.
În motivarea în fapt a contestației, a arătat că instanța de recurs a omis să analizeze un motiv de recurs.
Primul motiv de recurs a vizat încălcarea autorității de lucru judecat de către prima instanță, arătându-se, în esență, că instanța de executare nu are căderea să verifice legalitatea titlului executoriu – el însuși o hotărâre judecătorească – statuând contrar acestuia. Motivarea deciziei contestate nu abordează acest motiv de recurs, nici explicit și nici implicit. Examinarea riguroasă a acestui motiv de recurs era de natură să conducă la o soluție diametral opusă. În mod real și nepermis, și instanța de fond și instanța de recurs – opinia majoritară, au ignorat pur și simplu mai multe hotărâri judecătorești irevocabile, dar și hotărârea Comisie județene de aplicare a Legii nr.18/1991 C., prin care s-a hotărât emiterea titlului de proprietate pe amplasamentul stabilit judecătorește, hotărâre neatacată de către pârâții de azi.
Subsumat motivului de nelegalitate, a susținut contestatorul că a arătat că prima instanță a încălcat art.1 din Primul Protocol Adițional la CEDO și, în egală măsură, jurisprudența CEDO. Instanța de recurs nu are nicio abordare a acestui motiv de recurs, nici un considerent din care să se tragă concluzia că că nu am fi, în mod real, în fața unui bun.
În drept, s-au invocat disp. art.318 teza a doua C.proc.civ. 1865.
Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea contestației ca nefondată. S-a arătat că prin cererea de recurs nu s-a invocat excepția autorității de lucru judecat, ci s-a invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat izvorât din pronunțarea unor hotărâri judecătorești anterioare, iar în ceea ce privește invocarea art.1 din Primul Protocol Adițional la CEDO și jurisprudenței CEDO, acesta nu ar putea constitui, prin sine însuși, un motiv de recurs distinct, ci o susținere a primului motiv de recurs. Trebuie observat că ne aflăm în cadrul unei proceduri execuționale, în cadrul căreia instanța analizează îndeplinirea condițiilor legale privind modalitatea de executare conform art.574 C.proc.civ., iar nu soluționează fondul dreptului. Analizând incidența acestui text de lege, instanța de recurs a ajuns la concluzia că cerințele acestui text nu sunt întrunite în cauză.
Pentru soluționarea cererii, s-a dispus atașarea dosarului nr._/212/2012, în care s-a pronunțat decizia contestată.
Analizând cererea formulată, tribunalul reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, prin intermediul căreia părțile pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești în cazurile limitativ prevăzute de lege. Ea poate fi exercitată în scopul retractării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale, iar nu și pentru netemeinicie.
În cauză s-a invocat motivul de contestație reglementat de art.318 C.proc.civ. 1865, respectiv „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație … când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Aceste dispoziții legale au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil recurs la recurs.
În speță, prin sentința Judecătoriei C. nr.7973/3.06.2013 a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul B. S. F., prin care acesta a solicitat obligarea pârâților M. C., C. locală de aplicare a Legii nr.18/1991 și P. mun. C. la plata daunelor interese calculate prin raportare la valoarea bunului imobil teren în suprafață de 16.000 mp teren, situat în C., indicându-se în drept disp. art.5803 alin.2 teza a doua și disp. art.574 C.proc.civ.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs, cererea de recurs fiind structurată pe mai multe puncte. La pct.1-5 s-a realizat un scurt istoric al situației de fapt și soluția pronunțată în primă instanță, pct.6 a fost intitulat „Critica hotărârii”, pct.7 „Caracterul fondat al cererii noastre”, iar la pct.8 s-a susținut că „judecătorul național este primul judecător european, Convenția și jurisprudența CEDO sunt obligatorii și se aplică direct”.
Desigur că relevant în analiza contestației în anulare de față este ceea ce se invocă la pct.6-8 din cererea de recurs.
La pct.6 s-a susținut că autoritatea lucrului judecat este expresia imutabilității verificării jurisdicționale făcute de instanță asupra unei chestiuni litigioase, verificare obiectivată prin hotărârea judecătorească. Prin sentința civilă nr._/14.10.2002 s-a stabilit amplasamentul terenului la a cărui restituire este îndreptățit, prin sentința civilă nr.2002/3.03.2006 s-a dispus punerea în posesia terenului și emiterea titlului de proprietate, prin sentința civilă nr.4595/19.03.2012 pârâții au fost obligați la plata unor amenzi civile, iar prin sentința civilă nr.5998/2011 a fost obligat pârâtul P. mun. C. să plătească daune compensatorii. S-a arătat că instanța de executare nu poate să abordeze fondul litigiului, constatând că hotărârea judecătorească a fost pronunțată pe „baza unor informații incomplete”, nu are căderea să verifice fondul litigiului, pentru că ar încălca puterea de lucru judecat. Autoritatea lucrului judecat implică un efect pozitiv-în beneficiul aceluia care a câștigat procesul și care se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărâre și un efect negativ-care îl vizează pe cel căzut în pretenții, interzicând rediscutarea aceluiași litigiu. În consecință, pârâții nu mai puteau invoca în apărare împrejurarea că terenul nu s-a aflat la dispoziția lor.
Prealabil, se observă că nu este vorba de invocarea autorității de lucru judecat în înțelesul său de excepție procesuală, ci de puterea de lucru judecat ca efect pozitiv al hotărârilor judecătorești menționate în cauză.
În considerentele deciziei civile nr.279/6.03.2014, s-a reținut că titlurile executorii invocate în cauză sunt reprezentate de sentințele civile nr._/14.10.2002 și nr._/3.03.2006 pronunțate de Judecătoria C.. Din interpretarea coroborată a disp. art.5803 alin.2 și art.574 C.proc.civ., instanța de recurs a reținut că „cu putere de lucru judecat s-a stabilit prin titlul executoriu menționat că terenul, cu privire la care s-a dispus restituirea, este liber, pe cale de consecință este posibilă punerea în posesie pe amplasamentul indicat în concret de către instanța de judecată. Obligația Comisiei locale de aplicare a Legii nr.18/1991 de punere în posesie efectivă pe amplasamentul indicat prin sentința civilă nr._.10.2002, a fost reafirmată prin sentința civilă nr.2002/3.03.2006. Considerentele acestei din urmă sentințe nu lămuresc împrejurarea existenței, la data pronunțării sale, respectiv 2006, a impedimentului la restituire pe amplasamentul indicat în sentința din 2002, însă acesta rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Astfel, anterior anului 2006, lucrările la cartierul rezidențial Tomis erau începute, aspect cunoscut de toate părțile litigiului finalizat prin pronunțarea sentinței civile nr.2002/3.03.2006, iar cu acea ocazie reclamantul însuși și-a asumat situația, insistând în restituirea pe amplasamentul stabilit anterior”.
În continuare, instanța de recurs a reținut că nu este îndeplinită în cauză una dintre condițiile enunțate de disp. art.574 C.proc.civ., respectiv aceea ca imposibilitatea de executare să fi apărut ulterior sentinței, cu ocazia executării acesteia, ci această „imposibilitate de predare a terenului indicat, ca obligație de a face intuitu personae a pârâților (sub acest aspect, hotărâri judecătorești anterioare au dezlegat, cu caracter irevocabil, natura, juridică a acestei obligații, astfel încât rediscutarea acesteia este inutilă în prezenta acțiune) nu a apărut cu ocazia executării sentinței, ci ea a existat chiar la momentul pronunțării titlurilor executorii, iar împrejurarea că edificarea ansamblului de locuințe a fost cunoscută de reclamant, rezultă chiar din aserțiunile acestuia, prin răspunsul la întâmpinarea pârâților (fila 69 dosar civil nr._ ), potrivit cu care „terenul se află în proprietate privată, de mai mulți ani, pe el fiind construit, în parte, ansamblul de locuințe Tomis plus” (fila 71 dosarul indicat)”.
Au fost redate pe larg considerentele deciziei pronunțate de instanța de recurs, pentru a se observa că nu au fost ignorate hotărârile judecătorești invocate de reclamant, reținându-se caracterul lor de titluri executorii. Dimpotrivă, s-a reținut chiar că, „cu putere de lucru judecat s-a stabilit că amplasamentul terenului este liber”, argument care a condus instanța de recurs la concluzia că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art.574 C.proc.civ., pe care reclamantul își întemeiase cererea pentru a solicita daune interese, respectiv ca imposibilitatea de executare să fi apărut ulterior sentinței.
La pct.7 din cererea de recurs se face referire la valoarea daunelor interese cuantificată la valoarea stabilită prin raportul de expertiză imobiliară administrat în fața primei instanțe, iar la pct.8 se face trimitere la jurisprudența CEDO privind executarea hotărârilor judecătorești care recunosc un drept de proprietate. Acesta din urmă nu putea constitui, prin sine însuși, un motiv distinct de recurs, cum în mod întemeiat au susținut intimații prin întâmpinare, ci o argumentare, o susținere a primului motiv de recurs. Aceasta, deoarece invocarea dispozițiilor blocului de convenționalitate (art.1 din Primul Protocol Adițional la CEDO și jurisprudența CEDO) sunt menite să susțină obligativitatea hotărârilor judecătorești obținute anterior, adică ceea ce s-a susținut prin primul motiv de recurs.
În doctrină s-a arătat că, dacă instanța a sistematizat, concentrat și discutat la un loc mai multe argumente sau susțineri care au între ele o legătură logică, dispensându-se să răspundă punct cu punct tuturor motivelor formulate, care deseori se repetă, cu noi variante și nuanțe, aceasta nu înseamnă că s-a săvârșit o omisiune. Gruparea argumentelor și cercetarea lor în . considerent comun nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare.
Așadar, din cele expuse rezultă că instanța de recurs a analizat cererea de recurs, prin raportare la textele de lege aplicabile procedurii execuționale, cu care a fost investită, motiv pentru care tribunalul va respinge contestația în anulare ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul B. S. F., domiciliat în C., ., județul C., împotriva deciziei civile nr.279/06.03.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._/212/2012 în contradictoriu cu intimații M. C. PRIN PRIMAR, C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 și P. M. C., toți cu sediul în C., ., județul C., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
Pt.C. E. C. C.
conf.261 alin.2 c.p.c.
semnează Președinte dr.C. G.
instanță,
V. C. C.
GREFIER,
Pt.F. A.
conf.art.261 alin.2 c.p.c.
semnează grefier șef,
M. J.
Red./tehnored. dec. jud. C. G.
20.06.2014/2 ex.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Pretenţii. Sentința nr. 2080/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
