Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 761/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 761/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 4524/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 761
Ședința publică din 24 octombrie 2014
PREȘEDINTE – V. T.
JUDECĂTOR - B. M.
JUDECĂTOR - C. M. P.
GREFIER - L. D.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul J. I., cu domiciliul în Mereni, ., județul C., împotriva deciziei civile pronunțată de Tribunalul C., în dosarul civil nr._/212/2010, în contradictoriu cu intimații Ș. V. G., cu domiciliul în C., ., ., . și domiciliul ales în C., .. 73, . N., cu domiciliul în Topraisar, ., județul C. și J. I., cu domiciliul în ., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru contestator avocat M. C. M. conform împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, pentru intimatul Ș. V. G. răspunde avocat C. F. conform împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art. 88 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul, stadiul pricinii și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Reprezentantul contestatorului arată că insistă în cererea de suspendare.
La interpelarea instanței, apărătorul ales al contestatorului arată că a depus cauțiune și taxa de timbru pentru cererea de suspendare.
Instanța constată că taxa de timbru și dovada cauțiunii nu au fost depuse în prezentul dosar.
Reprezentantul contestatorului solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a face dovada achitării cauțiunii.
Apărătorul ales al intimatului Ș. V. G. se opune acordării unui nou termen de judecată având în vedere că din dovada de citare rezultă că, contestatorul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Deliberând, instanța respinge cererea de amânare formulată de apărătorul ales al contestatorului de acordare a unui nou termen de judecată pentru a se achita taxa de timbru și cauțiunea. Din oficiu invocă excepția de netimbrare a cererii de suspendare și acordă cuvântul pe această excepție.
Apărătorul ales al contestatorului lasă la aprecierea instanței față de excepția invocată.
Apărătorul ales al intimatului Ș. V. G. solicită admiterea excepției și anularea cererii de suspendare, ca netimbrată.
Instanța acordă cuvântul părților asupra probelor în ceea ce privește contestația în anulare.
Apărătorii părților arată că nu au probe noi de formulat în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
Instanța ia act că părțile nu au de formulat probe noi în calea de atac a contestației în anulare și având în vedere și dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Apărătorul ales al contestatorului solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul ales al intimatului Ș. V. G. solicită respingerea contestației în anulare, ca nefondată având în vedere că viciul de procedură în ceea ce privește citarea părților nu mai subzistă. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției netimbrării cererii de suspendare a executării deciziei civile contestate și asupra contestației în anulare.
TRIBUNALUL:
Asupra contestației în anulare de față:
Examinând actele si lucrările din dosar, instanța constată că prin decizia civilă nr. 263/01.03.2013 s-a admis recursul formulat de recurentul reclamant Ș. V. G., împotriva sentinței civile nr. 1918/26.06.2012, pronunțată de Judecătoria M., în dosarul civil nr._/212/2010, în contradictoriu cu intimatul pârât J. N., J. I., J. I..
S-a modificat în parte sentința civilă recurată în sensul că s-a admis acțiunea civilă formulată de către reclamantul Ș. V. G. în contradictoriu cu pârâții J. I. și J. I..
S-a constat intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului teren în suprafață de 2000 mp, din suprafața totală de 2761 mp, situat în ., dobândit de către pârâți prin sentința civilă nr.2186/C/29.11.2007 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul civil nr._, între pârâții J. I. și J. I., în calitate de vânzători și reclamantul Ș. V. G., în calitate de cumpărător, pentru prețul de 27 000 lei, din care a fost achitată suma de 22 000 lei,
Pentru a pronunța această decizie civilă, instanța de recurs, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
Admisibilitatea acțiunii promovate de recurentul reclamant Sotreanu V. G. presupune verificarea, de către instanță, a întrunirii cerințelor de valabilitate ale oricărei convenții civile: consimțământul, capacitatea, obiectul (lucrul vândut și prețul) și cauza licită și morală, precum și condiția specială în cazul vânzării, referitoare la calitatea de adevărat proprietar a celui care înstrăinează.
Dovada proprietății vânzătorului se face, în cazul de față, prin sentința civilă nr.2186/29.11.2007 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul civil nr._ irevocabilă, act care face dovada deplină a existenței dreptului în patrimoniul promitenților vânzători, în prezent și a cărui existență și efecte pe plan juridic nu pot fi negate.
Bunul care a format obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare este determinabil prin raportare la conținutul înscrisurilor depuse în probațiune la dosarul cauzei, reprezentând suprafața indiviză de 2000 mp teren care se găsește inclusă în suprafața de 2761 mp care a format obiectul sentinței civile nr.2186/29.11.2007 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul civil nr._, irevocabilă.
Ulterior, pe calea partajului, se pot identifica fără echivoc limitele concrete ale proprietății, iar acest fapt nu poate constitui un impediment în calea pronunțării unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Pe plan probator, promitentul cumpărător nu este ținut să facă dovada întregului circuit juridic al imobilului care formează obiectul promisiunii de vânzare, asemănător reclamantului din cadrul acțiunii în revendicare (probatio diabolica), ci trebuie să dovedească, sub aspectul cerinței speciale a vânzării, că promitentul vânzător are în patrimoniu, la data transmiterii proprietății, acest drept real.
Mai mult, dreptul de proprietate al promitenților vânzători nu a fost contestat de nicio persoană interesată, astfel că titlul lor de proprietate produce efecte depline și permite exercitarea tuturor atributelor specifice, inclusiv dispoziția ( jus abutendi).
Faptul că intimații nu au încasat întreg prețul vânzării nu este de natură a înlătura obligația acestora de a transfera dreptul de proprietate, astfel cum este inserată în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare care fundamentează raportul juridic litigios.
Susținerea potrivit căreia, promisiunea de vânzare-cumpărare nu transferă dreptul de proprietate, ci are numai menirea de a stabili nașterea unei obligații cu caracter personal în sarcina uneia dintre părți, în speță vânzătorul, care își exprimă acordul al încheierea viitoare a contractului de vânzare-cumpărare, în timp ce promitentul cumpărător își păstrează libertatea de a decide dacă va mai încheia contractul sau nu, reprezintă o opinie singulară a intimatului J. N., opinie care nu își găsește sprijin nici în normele care reglementează o astfel de tranzacție, nici în literatura de specialitate și nici în jurisprudență.
Cu o argumentație asemănătoare va fi înlăturată și susținerea potrivit căreia obligația promitentului vânzător se stinge la momentul când expiră termenul prevăzut în antecontractul de vânzare-cumpărare, termen care este, potrivit art.3 și art.7 alin.2 din Decretul nr.167/1958, cel general de prescripție și care curge de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, deoarece convențional părțile au stabilit termenul înlăuntrul căruia se va încheia transferul dreptului de proprietate și, ulterior, în aceeași manieră, au convenit prelungirea acestui termen.
Afirmația, potrivit cu care antecontractul litigios conține o clauză de dezicere, asimilată arvunei achitate deja, sens în care consimțământul unilateral de revocare a antecontractului poate fi invocat odată cu expirarea termenului la care contractul de vânzare-cumpărare ar fi trebuit să fie încheiat, respectiv 28.04.2008, astfel încât în mod corect instanța de fond a reținut că nu se poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, este nefondată.
Motivul care a determinat instanța de fond să aprecieze asupra caracterului nefondat al acțiunii civile deduse judecății, a fost acela al absenței titlului de proprietate al pârâților promitenți cumpărători, iar nu incidența clauzei de dezicere.
Principiul „interesul cumpărătorului” potrivit căruia acesta nu și-a manifestat voința de a încheia actul de vânzare-cumpărare în formă autentică după expirarea termenului la data de 28.04.2008, iar renunțarea acestuia coincide cu prevederile din antecontract, reprezintă o inovație juridică care nu are nici o consacrare nici în doctrină și nici în practica judiciară, reprezintă o simplă susținere a intimatului, nefiind un principiu de drept.
Împotriva acestei decizii civile, intimatul pârât J. I. a formulat contestație în anulare:
Se invocă nulitatea absolută a hotărârii judecătorești contestate ca urmare a încălcării normelor imperative ale procedurii de citare, care aduce atingere drepturilor procesuale civile, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii judecătorești, conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Conform cărții de identitate a contestatorului domiciliul legal al acestuia etse în ., jud. C. și nu în C. .. 111, ..c. A, ., locuință pe care nu o mai deține din anul 2008 iar actele de procedură s-au efectuat exclusiv la această adresă.
Din întreg dosarul_/212/2010 se poate observa că toate procedurile de citare ale pârâtului J. I. privind identitatea și semnătura acestuia pe confirmările de primire ale citației nu corespund realității, întrucât pârâtul nu a confirmat prin semnătura sa niciodată primirea acestor citații.
Această procedură era imposibil de realizat din moment ce pârâtul nu a avut cunoștință de aceste comunicări.
Astfel s-au încălcat principii fundamentale ale dreptului la apărare dar și al contradictorialității, care conduc la vătămări li nulitatea hotărârilor judecătorești.
Prin contestația formulată se aduc critici cu privire la modalitatea în care a fost soluționată prima contestație în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 263/01.03.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._/212/2010 și împotriva sentinței civile nr. 1918/26.06.2012 pronunțată de Judecătoria M..
Se precizează că au fost încălcate prevederile art. 30, 31,32 din codul de procedură civilă privind momentul declarării abținerii, în rejudecarea recursului, din partea membrilor care au soluționat contestația în anulare, în sensul admiterii și anulării deciziei civile nr. 263/01.03.2013, judecarea acesteia trebuia să urmeze regulile de procedură prevăzute de art. 30, 31, 32 și a legii de organizare a instanțelor judecătorești prin înaintarea dosarului la președintele instanței de judecată care prin încheiere repartiza aleatoriu unui alt complet de judecată competent să soluționeze prezenta cauză.
Hotărârea judecătorească pronunțată în recurs, în dosar nr._/212/2010, a cărui suspendare s-a solicitat este o hotărâre definitivă și executorie și era necesară pronunțarea unei suspendări pentru a nu produce vătămări drepturilor și libertăților contestatorului dacă s-ar fi pus în executare această decizie civilă pronunțată de Tribunalul C..
Examinând decizia civilă contestată, prin prisma motivelor invocate, se apreciază că este nefondată calea extraordinară de atac, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
În primul rând, instanța constată că se aduc critici cu privire la modalitatea de soluționare a cererii de suspendare a executării sentinței civile nr. 1918/26.06.2012 pronunțată de Judecătoria M., cerere formulată în cadrul recursului ce a format obiect al dosarului nr._/212/2010, recurs ce a fost soluționat prin decizia civilă nr. 263/01.03.2013, decizie ce a fost anulată în cadrul contestației la executare în dosarul nr._ prin decizia civilă nr. 409/11.04.2014, în consecință această decizie nu își mai produce nici un efect fiind anulată în cadrul contestației în anulare.
Prin decizia civilă nr. 505/26.05.2014 pronunțată de Tribunalul C., în rejudecarea recursului, s-a admis recursul, s-a modificat în parte sentința civilă recurată în sensul admiterii acțiunii civile formulată de către reclamantul Ș. V. G. în contradictoriu cu pârâții J. I. și J. I..
S-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului teren în suprafață de 2000 mp, din suprafața totală de 2761 mp, situat în ., dobândit de către pârâți prin sentința civilă nr.2186/C/29.11.2007 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul civil nr._, între pârâții J. I. și J. I., în calitate de vânzători și reclamantul Ș. V. G., în calitate de cumpărător, pentru prețul de 27 000 lei, din care a fost achitată suma de 22 000 lei,
Împotriva acestei decizii contestatorul J. I. invocă soluționarea cauzei cu procedura nelegal îndeplinită.
Din actele dosarului rezultă că în rejudecarea recursului J. I. a fost citat la adresa indicată de acesta în prima contestație în anulare, respectiv ., ulterior fiind reprezentat de apărătorul său, fiind aplicabile dispozițiile 153 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora partea care a depus cererea personal sau prin mandatar și a luat termenul în cunoștință, precum și partea care a fost prezentă la o înfățișare, ea însăși sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele ulterioare.
Nici celelalte critici aduse deciziei contestate referitoare la greșita soluționare a cererii de abținere și de repartizare a dosarului, la refuzul instanței de a suspenda judecata recursului până la soluționarea contestației în anulare formulată împotriva sentinței civile nr. 1918/26.06.2012 pronunțată de Judecătoria M., nu se încadrează în motivele prevăzute de textul de lege pentru promovarea unei contestații în anulare.
Potrivit art. 317 Cod procedură civilă hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Competența reglementată de disp. art. 317 pct. 2 se referă la competența materială a unei instanțe de a soluționa cauza și nu la competența unui complet de a soluționa cauza ca urmare a repartizării aleatorie, doar dispozițiile ce reglementează competența materială fiind de ordine publică.
Recursul a fost soluționat de instanța competentă, respectiv tribunal, disp. art. 2 pct. 3 care dispun în sensul că tribunalul judecă ca instanță de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, fiind repectate.
Art. 318 C.pr.civ. prevede că “Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai in parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Motivul de contestație în anulare reglementat de art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă vizează situația când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, legea referindu-se la greșeli de ordin formal care sunt săvârșite în legătură cu examinarea recursului.
Greșeala materială la care se referă textul art. 318 teza întâi, vizează aspecte de ordin formal, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv, anularea ca netimbrat, etc.
Contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de reapreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.
Dispozițiile legale care reglementează motivele pentru care se poate formula contestație în anulare sunt exprese și de strictă interpretare, astfel că nu pot fi extinse la chestiuni care nu țin de caracterul formal al soluționării recursului.
Pentru toate aceste considerente, contestația în anulare va fi respinsă, ca nefondată.
Excepția netimbrării cererii de suspendare a executării deciziei civile contestate urmează a fi admisă, cu consecința anulării cererii de suspendare a executării deciziei civile contestate, ca netimbrate, în aplicarea disp. art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997conform cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția netimbrării cererii de suspendare.
Anulează ca netimbrată cererea de suspendare a executării deciziei civile contestate.
Respinge ca nefondată, contestația în anulare contestația în anulare formulată de contestatorul J. I., cu domiciliul în Mereni, ., județul C., împotriva deciziei civile pronunțată de Tribunalul C., în dosarul civil nr._/212/2010, în contradictoriu cu intimații Ș. V. G., cu domiciliul în C., ., ., ., județul C. și domiciliul ales în C., .. 73, . N., cu domiciliul în Topraisar, ., județul C. și J. I., cu domiciliul în ..
Ia act ca nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
V. T. B. M. C. M. P.
GREFIER,
L. D.
Red.jud. - B.M.
2 ex./ 06.11.2014
| ← Succesiune. Decizia nr. 722/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Suspendare executare silită. Decizia nr. 579/2014. Tribunalul... → |
|---|
