Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 945/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 945/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 3161/254/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.945/2014

Ședința publică de la 28 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. C. V.

JUDECĂTOR: T. V.

Grefier: G. A.

Pe rol soluționarea apelului civil declarat de către apelanta creditoare ASOCIAȚIA F. PLAY ,CĂMINUL DE COPII, cu sediul în C., . A, . C., împotriva încheierii civile nr.1517/4.11.2014, pronunțată de judecătoria M., în contradictoriu cu intimatul reclamant B. V. D. G., cu sediul în C., ., .. B . și intimatul debitor . sediul în Independența, județul C..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.8157 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, socotindu-se lămurită, conform art.394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Examinând actele si lucrările din dosar, instanța constată că prin încheierea civilă nr. 1517/4.11.2014, pronunțată de judecătoria M. s-a respins cererea de încuviințare executare silită formulată de executorul judecătoresc V. D. G., împotriva debitoarei . creditoarei Asociația „F. Play” - Căminul de Copii, ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință civilă, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut în esență că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii, având în vedere că Hotărârile nr. D2732/08.12.2011 și nr. D348/27.02.2014 emise de Comisia Pentru Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean C., nu se încadrează în dispozițiile art. 632 alin. 2 și art. 638 Cod procedură civilă și nu reprezintă titluri executorii.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel creditoarea Asociația „F. Play” - Căminul de Copii criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:

- soluția instanței de fiind nu este legală întrucât au fost încălcate dispozițiile art.10 din HG nr.1437/2004 privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului, prin care se statuează că ,, Hotărârea Comisiei este executorie”. În aceste condiții, în opinia apelantei devin incidente dispozițiile art. 632 alin.2 teza ultimă C.pr.civ. potrivit cărora, constituie titluri executorii ,, orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”.

Apelanta susține că, în domeniul protecției copilului, în dispozitivul hotărârilor de plasament nu este menționat în mod explicit cuantumul alocației de plasament, titlul executoriu urmând a se completa cu dispozițiile legale în vigoare.

Nu s-au administrat probe noi în calea de atac.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate prin prisma criticilor formulate, instanța reține:

Prin cererea de chemare în judecată, executorul judecătoresc V. D. G. a solicitat încuviințarea executării silite a debitoarei . creditoarei Asociația „F. Play” - Căminul de Copii, în toate formele admise de lege, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de Hotărârile nr. D2732/08.12.2011 și nr. D348/27.02.2014 emise de Comisia Pentru Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean C., pentru recuperarea sumelor de: 14.620,00 lei, reprezentând alocația de plasament pentru minorul Bolan D. I., aferentă perioadei ianuarie 2012 - octombrie 2014, 16.008,33 lei, reprezentând penalități de întârziere, precum și a sumelor cu titlu de cheltuieli de executare.

Prima instanță a făcut o corectă analiză a hotărârilor emise de Comisia Pentru Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean C., statuând în mod just că aceste hotărâri nu îndeplinesc condițiile legale pentru a reprezenta titluri executorii.

Potrivit dispozițiilor art. 632 alin. 1 Cod procedură civilă, „executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu” iar art. 632 alin. 2 din același act normativ statuează „constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare” și potrivit art. 638 Cod procedură civilă „sunt de asemenea titluri executorii și pot fi puse în executare silită:

1. încheierile și procesele-verbale întocmite de executorii judecătorești care, potrivit legii, constituie titluri executorii,

2. înscrisurile autentice,

21. Titlurile executorii notariale emise în condițiile prevăzute de lege,

3. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.”

Apelanta susține incidența în cauză a dispozițiilor art. 632 alin.2 teza ultimă C.pr.civ., caracterul executoriu al acestor hotărâri fiind conferit prin lege - art.10 din HG nr.1437/2004.

Textul legal citat înscrie în categoria titlurilor executorii ,,orice alte înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”.

Se instituie așadar condiția ca aceste înscrisuri să întrunească toate condițiile de fond și de formă cerute de lege pentru a putea fi puse în executare. Nu este suficient ca legea să confere acestor hotărâri caracter executoriu.

În conformitate cu dispozițiile art. 665 raportat la art. 662 C.pr.civ. instanței de executare este ținută ca în procedura de încuviințare a exe­cutării silite să verifice, printre altele, dacă titlul, altul decât o hotărâre judecătorească, întrunește toate condițiile de fond și de formă cerute de lege pentru validitatea dreptului pe care îl constată și dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.

În cuprinsul Hotărârilor nr. D 2732/08.12.2011 și nr. D 348/27.02.2014 emise de Comisia Pentru Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean C. nu se face nicio mențiune privitoare la identitatea debitorului . care s-a solicitat începerea executării silite.

De asemenea, creanța nu este certă și nici lichidă. Hotărârile prezentate de creditoare nu conțin elemente care să permită stabilirea cuantumului creanței, prin urmare, nu pot fi puse în executare, în privința obligației de plată a alocației lunare de plasament.

În baza considerentelor de fapt și de drept expuse, față de dispozițiile art. 480 alin.1 C.pr.civ. tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul civil declarat de către apelanta creditoare ASOCIAȚIA F. PLAY ,CĂMINUL DE COPII, cu sediul în C., . A, . C., împotriva încheierii civile nr.1517/4.11.2014, pronunțată de judecătoria M., în contradictoriu cu intimatul reclamant B. V. D. G., cu sediul în C., ., .. B . și intimatul debitor . sediul în Independența, județul C., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 28.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. C. V. T. V.

GREFIER,

A. G.

Red.Jud.V.T. – 07.01.2015/2ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 945/2014. Tribunalul CONSTANŢA