Contestaţie la executare. Decizia nr. 877/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 877/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 18529/212/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 877
Ședința publică din 08 decembrie 2014
PREȘEDINTE - B. M.
JUDECĂTOR - C. M. P.
JUDECĂTOR - V. T.
GREFIER - L. D.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamantă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 6614/11.06.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți R. I., cu domiciliul în C., ., ., . și BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI S. C. A. ȘI S. C. G. S., cu sediul în C., ., ., județul C., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 noiembrie 2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28 noiembrie 2014, 05 decembrie 2014 și 08 decembrie 2014, când a pronunțat următoarea hotărâre.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Examinând actele si lucrările din dosar, instanța constată că prin sentința civilă nr. 6614/11.06.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._ s-a respins contestația la executare formulata de contestatoarea C. Județeana de Pensii C., in contradictoriu cu intimații R. I., B. E. Judecătorești S. C. A. și S. C. G. S., ca neîntemeiată.
Contestatoarea a fost obligată la plata către intimat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat)..
Pentru a pronunța această sentință civilă, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 693/15.10.2010 pronunțată de Tribunalul C. și rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 67/AS/08.03.2011 a Curții de Apel C., contestatoarea a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru limită de vârstă, având în vedere un punctaj mediu de 4,6045 puncte începând cu data de 01.12.2005 și să plătească aceluiași intimat suma de 33.502 lei reprezentând diferențe de pensie cuvenite și neachitate, sumă ce urmează a fi actualizată la data plății, precum și la plata sumei de 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În baza acestei sentinței civile, contestatoarea a achitat intimatului suma de_ lei la data de 25.06.2011 cu titlu de debit principal și suma de 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la data de 27.05.2012.
Plata acestor sume de bani nu este contestată de către intimat.
La data de 22.11.2012, intimatul a formulat cerere de executare silită în vederea recuperării sumei de 33.502 lei reprezentând diferențe de pensie cuvenite și neachitate în baza sentinței civile mai sus menționate, cererea format obiectul dosarului de executare silită nr. 558/22.11.2012 al B. Executorului Judecătoresc S. C. A. și S. C. G.-S..
La data de 17.05.2013, în cadrul acestui dosar de executare, s-a emis somație prin care s-a pus în vedere contestatoarei să achite 37.232,15 lei (_ lei reprezentând diferențe de pensie cuvenite și neachitate și 3730 lei reprezentând cheltuieli de executare).
Cu titlu prealabil, instanța de fond a stabilit faptul că prezenta contestație la executare este guvernată de dispozițiile vechiului cod de procedură civilă, având în vedere dispozițiile art.3 alin.1 din Titlul II din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind codul de procedură civilă și data formulării cererii de executare silită de către intimat – 22.11.2012, care este anterioară intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă (15.02.2013).
Prin urmare, critica contestatoarei referitoare la nerespectarea art. 659 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă nu a fost analizată, acest text legal nefiind incident, din moment ce executarea silită este guvernată de dispozițiile vechiului cod de procedură civilă.
Nereală a fost apreciată a fi susținerea potrivit căreia somația a fost emisă fără a se preciza cuantumul sumei datorate.
Astfel cum instanța a redat mai sus, somația a fost emisă pentru achitarea sumei de 37.232,15 lei (_ lei reprezentând diferențe de pensie cuvenite și neachitate și 3730 lei reprezentând cheltuieli de executare).
Potrivit art. 379 alin. 1 Codul de procedură civilă, nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Conform art. 379 alin. 3 din Codul de procedură civilă creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
Lichiditatea creanței reprezintă caracteristica de a avea cuantumul determinat sau, cel puțin, determinabil prin înscrisul care o constată sau prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitorului, conform art. 379 alin. 4 Cod procedură civilă
Creanța este exigibilă atunci când termenul prevăzut în favoarea, ori și în favoarea, debitorului s-a împlinit ori, în condițiile legii - art. 263 și art. 382 Cod procedură civilă - debitorul este decăzut din beneficiul termenului.
Creanța pentru care s-a pornit executarea silită este certă, existența ei rezultând în mod neîndoielnic din sentința civilă nr. 693/15.10.2010 pronunțată de Tribunalul C. și rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 67/AS/08.03.2011 a Curții de Apel C..
În ceea ce privește caracterul lichid, instanța de fond a reținut, în urma probelor administrate că și această condiție este îndeplinită.
Astfel, suma stabilită prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit în faza executării silite a fost confirmată de raportul de expertiză întocmit de expert S. M. în urma administrării de către instanță a probei cu expertiza contabilă.
S-a stabilit prin acest raport de expertiză (avându-se în vedere și sumele achitate de către contestatoare anterior executării silite), că aceasta mai datorează intimatului suma de_ lei din suma totală de_ lei reprezentând debit actualizat, începând cu data de 01.12.2005, până la data efectuării plății parțiale de către intimată.
Prin urmare, somația emisă în dosarul de executare nr.558/2012 nu este lipsită de obiect.
În ceea ce privește critica adusă onorariului stabilit de executorul judecătoresc, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.37 din Legea nr. 188/2000 – (1) executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a E. Judecătorești.
În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Contestatoarea nu aduce critici în sensul că onorariul nu se încadrează în limitele impuse de lege, ci doar afirmă că nu este proporțional cu volumul de muncă depus de acesta.
Instanța de fond nu a analizat legalitatea onorariului din acest punct de vedere, atât timp cât textul legal menționat protejează debitorul prin stabilirea unor limite în ceea ce privește onorariu de executor.
Nu pot fi primite nici apărările referitoare la pretinsa încălcare a dispozițiilor OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.110/2007, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Scopul acestui act normativ nu este acela de a temporiza executarea silită, indiferent de circumstanțele concrete ale cauzei, ci dimpotrivă, de a face posibilă o executare silită benevolă a creanțelor împotriva statului, într-un interval de timp rezonabil, fără a fi necesare acte de executare propriu-zise, care l-ar împovăra pe creditor.
Din interpretarea articolului 2 din OG nr. 22/2002 rezultă că instituția debitoare dispune de un termen de 6 luni pentru plata obligațiilor stabilite prin titlul executoriu numai „dacă executarea nu începe sau continuă din lipsă de fonduri”, ceea ce necesită cel puțin susțineri pertinente cu privire la acest aspect din partea debitoarei, însoțite de o prezentare comparativă a sumelor disponibile pentru plata titlurilor executorii, respectiv a sumelor pretinse de creditori.
Termenul de 6 luni nu trebuie înțeles ca un beneficiu acordat debitorului și ca un interval în care este permisă neexecutarea obligației, ci, dimpotrivă, ca un interval maxim în care legea pretinde instituției publice să facă toate demersurile pentru plata benevolă, sancțiunea depășirii termenului fiind tocmai posibilitatea creditorului de a recurge la executarea silită, în orice formă prevăzută de lege.
În cauză, s-a constatat că contestatoarea nu a susținut și cu atât mai puțin dovedit inexistența fondurilor pentru plata sumelor puse în executare.
Pentru motivele indicate, instanța de fond a respins contestație la executare, ca neîntemeiată.
Totodată, având în vedere culpa procesuală a contestatoarei, instanța de fond a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat către intimatul R. I..
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs contestatoarea C. Județeana de Pensii C., criticând-o pentru netemeinicie, arătând în esență că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.379 din Codul de procedură civilă în sensul certitudinii, lichidității și exigibilității creanței care formează obiectul urmăririi silite contestate, deoarece prin somația care i-a fost comunicată i se solicită să plătească creditorului R. I. „diferența neachitată din totalul sumei de…”, fără a se preciza cuantumul acestor sume și fără a se prezenta înscrisuri din care ar rezulta sau cu ajutorul cărora s-ar putea determina întinderea acestei creanțe.
Se arată că executorul judecătoresc nu a procedat la stabilirea întinderii creanței urmărite, deși conform art.373 alin.2 din Codul de procedură civilă acesta putea să efectueze un astfel de demers.
Pe cale de excepție se solicită a se constata nulitatea raportul de expertiză pentru incidența art.208 alin.1 din Codul de procedură civilă, deoarece acesta a fost efectuat fără a se fi convocat părțile și fără analiza dosarului administrativ nr._, ignorând dispozițiile legale aplicabile în speță prin raportare la dispozitivul sentinței civile nr.693/15.10.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ .
Se arată că recurenta contestatoare C. Județeana de Pensii C. și-a îndeplinit obligația de plată prin plata sumei de_ lei efectuată la data de 25.07.2011, în timp ce suma de 2200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată a fost achitată la data de 13.03.2013.
Din această perspectivă, somația nr.558/2012 este lipsită de obiect, deoarece recurenta contestatoare C. Județeana de Pensii C. și-a îndeplinit de bunăvoie obligația consacrată prin titlu executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 693/15.10.2010 pronunțată de Tribunalul C., irevocabilă prin decizia civilă nr. 67/AS/08.03.2011 pronunțată de Curtea de Apel C..
Se mai arată că suma de 3730 lei reprezentând onorariul pentru executorul judecătoresc depășește limitele impuse de lege și nu sunt depuse documente prin care să fie justificat efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului efectuat de către executorul judecătoresc.
Legal citat, intimatul B. E. Judecătorești S. C. A. și S. C. G. S. și-a precizat prin întâmpinare, poziția procesuală față de prezenta cale de atac, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile atacate, prin prisma criticilor formulate, instanța reține:
Recursul este fondat.
Titlu executoriu în virtutea căruia s-a început urmărirea silită este reprezentat de sentința civilă nr. 693/15.10.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 67/AS/08.03.2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr._ .
În dispozitivul sentinței civile nr.693/15.10.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ s-a reținut că decizia de pensionare nr._/24.09.2008 emisă de către C. Județeană de Pensii este nelegală, a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru limită de vârstă, având în vedere un punctaj mediu de 4,6045 puncte, începând cu data de 01.12.2005, s-a statuat obligația pârâtei contestatoarea C. Județeana de Pensii C. către reclamantul R. I. la plata sumei de_ lei, reprezentând diferențele de pensie cuvenite și neachitate, care vor fi actualizate la data plății.
Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în dosarul civil nr._, punctajul mediu realizat de către reclamant la data pensionării (24.08.2009) este de 4,6045, stagiul de cotizare este de 54 ani, 5 luni și 11 zile, stabilindu-se că diferența de drepturi rezultate între pensia stabilită din expertiză și pensia efectiv achitată este în cuantum de_ lei.
Prin urmare, se constată că în titlu executoriu s-a stabilit în mod clar că suma de_ lei reprezintă diferența, stabilită printr-un raport de expertiză, dintre pensia cuvenită conform punctajului mediu realizat începând de la data pensionării (24.08.2009) și pensia primită efectiv începând cu data de 01.12.2005.
Se observă că prin raportul de expertiză întocmit de expert Barbarino N. la judecata cauzei în fond s-a procedat la calculul sumelor datorate lunar, începând cu data de 01.12.2005, deși întinderea acestor creanțe a fost stabilită prin sentința civilă nr. 693/15.10.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ .
De asemenea se observă că în raportul de expertiză întocmit de expert Barbarino N. se menționează faptul că debitoarea pârâtă, contestatoarea C. Județeana de Pensii C. a plătit către creditorul reclamant, intimatul R. I., suma de_ lei, în cursul lunii iulie 2011.
Dovada plății sumei de 2200 lei reprezentând cheltuieli de judecată stabilite prin sentința civilă nr. 693/15.10.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, rezultă din chitanța atașată la fila 8 din dosarul de fond.
În considerarea acestor aspecte de fapt, se constată că prin raportul de expertiză întocmit de expert Barbarino N. nu s-a stabilit fără echivoc întinderea creanței pretinse de către intimatul creditor, astfel încât se impune a se verifica data până la care au fost calculate drepturile cuvenite intimatului creditor în raport cu data executării sentinței civile care constituie titlul executoriu (25.07.2011).
Totodată se constată că este necesar a se stabili dimensiunea creanței pretinse cu excluderea sumei de_ lei, stabilită prin titlu executoriu, sumă cu privire la care se va efectua numai actualizarea la data plății.
Deoarece efectuarea probei cu expertiza este, în condițiile art.305 din Codul de procedură civilă, incompatibilă cu judecata recursului, în temeiul art.312 pct.3 din Codul de procedură civilă, reținând că modificarea hotărârii nu este posibilă fiind necesară administrarea probei cu expertiza contabilă prin intermediul căreia să se stabilească în mod exact întinderea creanței, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor de fapt reliefate anterior, se va admite recursul și se va casa sentința civilă nr. 6614/11.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ și se va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.
Celelalte motive de invocate prin cererea de recurs și care nu au mai fost analizate de către instanța de recurs, datorită impactului motivului de recurs referitor la stabilirea inexactă a întinderii creanței care formează obiectul urmăririi silite, vor fi avute în vedere de către instanța de fond cu ocazia rejudecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 6614/11.06.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți R. I., cu domiciliul în C., ., . și BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI S. C. A. ȘI S. C. G. S., cu sediul în C., ., ., județul C..
Casează sentința civilă nr. 6614/11.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ și trimite cauza către instanța de fond spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 decembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. M. C. M. P. V. T.
GREFIER,
L. D.
Red.jud.fond - A.U.
Red.jud.recurs- C.M.P.
2 ex. /04.03.2015
| ← Anulare act. Decizia nr. 569/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Întoarcere executare. Decizia nr. 876/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








