Legea 10/2001. Sentința nr. 837/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 837/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 16250/118/2011*
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.837
Ședința publică din data de 09 aprilie 2013
PREȘEDINTE – dr. C. G.
GREFIER – A. O.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată în temeiul Legii nr.10/2001, de reclamanții N. R., cu domiciliul în Râmnicu V., ., ., ., P. I. M., cu domiciliul în București, sector 1, ., ., ., G. D. O., cu domiciliul în C., ..56, județ D. și M. S. S., cu domiciliul în L., Landseatan 6,_, Suedia, în contradictoriu cu pârâții P. ORAȘULUI E. și ORAȘUL E. PRIN PRIMAR.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.88 și următoarele Cod procedură civilă și că nu a fost achitat onorariul de expert, după care:
TRIBUNALUL
Cu privire la sesizarea de perimare, constată:
În speță, instanța a dispus la data de 16.01.2013, suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă.
Potrivit disp.art. 248 Cod procedură civilă „orice cerere de chemare de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă, chiar și împotriva celor lipsiți de capacitate, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.
Din analiza textului rezultă că pentru a interveni perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, perimarea având o natură juridică mixtă în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
În cauza de față, se reține că raportat la data suspendării, 16.01.2013, a trecut mai mult de un an de lăsare în nelucrare, din culpa părților aspect care rezultă din referatul arhivei.
Pentru aceste aspecte, sesizarea de perimare va fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată în temeiul Legii nr.10/2001, de reclamanții N. R., cu domiciliul în Râmnicu V., ., ., ., P. I. M., cu domiciliul în București, sector 1, ., ., . D. O., cu domiciliul în C., ..56, județ D. și M. S. S., cu domiciliul în L., Landseatan 6,_, Suedia, în contradictoriu cu pârâții P. ORAȘULUI E. și ORAȘUL E. PRIN PRIMAR.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi 09.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
dr. C. G. A. O.
Tehnored.gr.C. G../10.04.2014/ 8 ex.
| ← Legea 10/2001. Încheierea nr. 15/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 795/2014.... → |
|---|








