Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 53/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 53/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 29138/212/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.53
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2014
PREȘEDINTE: C. M. P.
JUDECĂTOR: B. M.
GREFIER: Steluța P.
S-a luat în apelul civil având ca obiect modificare acte constitutive, apel formulat de apelanta petentă ASOCIAȚIA DE proprietari TOMIS 2010, cu sediul în C., ., parter, județul C., împotriva încheierii nr._ din 06.11.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.
S-a efectuat referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat aspecte referitoare la îndeplinirea procedurii de citare.
Prezentul apel este legat timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei conform chitanței ._ din 13.11.2013.
Instanța constată cauza în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art.392 -392 cod procedură civilă rămâne în pronunțare asupra apelului dedus judecății.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, deliberând, constată:
Prin încheierea civilă nr._ din 06.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ a fost respinsă cererea formulată de petenta Asociația de proprietari Tomis nr. 2010, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
Potrivit art. 6 al. 4 din Legea 230/2007 cu modificările ulterioare, asociația de proprietari dobândește personalitate juridică în baza încheierii judecătorului-delegat desemnat la organul financiar local de către președintele judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială se află clădirea.
Conform art. 5 al. 1 asociația de proprietari se înființează prin acordul scris a cel puțin jumătate plus unu din numărul proprietarilor apartamentelor și spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, din cadrul unei clădiri. Acordul se consemnează într-un tabel nominal, anexă la acordul de asociere.
Potrivit art. 6 al.1 cererea pentru dobândirea personalității juridice a asociației de proprietari împreună cu statutul, acordul de asociere și procesul-verbal al adunării generale de constituire se depun și se înregistrează la organul financiar local în a cărui rază teritorială se află clădirea.
Conform al. 2 statutul și acordul de asociere se întocmesc în baza legii 230/2007.
Potrivit al. 3 acordul de asociere trebuie să conțină:
a) adresa și individualizarea proprietății individuale, potrivit actului de proprietate;
b) numele și prenumele tuturor proprietarilor;
c) descrierea proprietății, cuprinzând: descrierea clădirii, structura clădirii, numărul de etaje, numărul de apartamente structurate pe număr de camere, numărul spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, suprafața terenului aferent clădirii;
d) enumerarea și descrierea părților aflate în proprietate comună;
e) cota-parte indiviză ce revine fiecărui proprietar din proprietatea comună.
Totodată, a reținut că acordul de asociere nu cuprinde mențiunile cerute de art. 6 al. 3 din Legea 230/2007, respectiv: cota parte indiviză ce revine fiecărui proprietar din proprietatea comună; prenumele tuturor proprietarilor, din interpretarea textului de lege rezultând, prin folosirea expresiei „trebuie”, că acestea sunt cerințe imperative.
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat apel Asociația de proprietari Tomis nr. 2010, fără a se aduce critici cu privire la legalitatea sau temeinicia hotărârii.
Apelanta menționează că depune în copie cu mențiunea conform cu originalul foile de avere pentru fiecare . cele care fac parte din asociația de proprietari Tomis nr. 2010, de unde rezultă suprafețele utile pentru fiecare apartament în parte, cotele părți indivize pe apartament, cotele părți comune pe apartament.
De asemenea, se depune în copie conform cu originalul tabelul nominal cu acordul proprietarilor blocului 5 pentru înființarea asociației de proprietari Tomis 2010 în condițiile Legii nr. 230/2007, de unde rezultă numele complet al proprietarului apartamentului nr. 1,domnul D. R., proprietar ce nu a participat la adunarea generală de constituire a asociației de proprietari.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, instanța reține următoarele:
Înființarea și înregistrarea asociației de proprietari se realizează în baza dispozițiilor Legii nr. 230/2007.
În acest sens sunt și disp. art. 6 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 potrivit cărora statutul și acordul de asociere se întocmesc în baza prezentei legi.
A.. 3 menționează dispozițiile pe care acordul de asociere trebuie să conțină:
a)adresa și individualizarea proprietății individuale, potrivit actului de proprietate;
b)numele și prenumele tuturor proprietarilor;
c)descrierea proprietății, cuprinzând: descrierea clădirii, structura clădirii, numărul de etaje, numărul de apartamente structurate pe număr de camere, numărul spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, suprafața terenului aferent clădirii;
d)enumerarea și descrierea părților aflate în proprietate comună;
e)cota-parte indiviză ce revine fiecărui proprietar din proprietatea comună.
Lipsurile constatate de instanța de fond nu au fost suplinite de apelantă prin depunerea înscrisurilor în calea de atac, foile de avere și tabelul nominal cu acordul proprietarilor blocului 5 pentru înființarea asociației de proprietari, apelanta fiind în eroare cu privire la constatările instanței.
Apelanta are obligația impusă de art. 6 alin. 3 din Legea nr. 230/2007, aceea de a completa acordul de asociere cu mențiunile expuse la literele a-e, acordul de asociere neputând fi validat prin depunerea separat a înscrisurilor pe care apelanta a înțeles a le prezenta în calea de atac.
Pentru aceste motive, se constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, apelul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta petentă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI TOMIS 2010, cu sediul în C., ., parter, județul C., împotriva încheierii nr._ din 06.11.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._ ,ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.01.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
C. M. PopescuBeatrice M.
GREFIER,
Steluța P.
Jud. fond. M. R.
Tehnoredactat jud. B. M. /13.02.2014
| ← Fond funciar. Decizia nr. 93/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Pretenţii. Decizia nr. 385/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








