Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 96/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 96/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 350/842/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr.96/2014
Ședința publică de la 14 februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. C. V.
Judecător:T. V.
Grefier: G. A.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de către apelantul pârât D. A., domiciliat în Hârșova, ., județul C. și cu domiciliul fără forme legale în Hârșova, ., ., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.311/17.07.2013, pronunțată de Judecătoria Hârșova, în contradictoriu cu intimata reclamantă C.( fostă D.) C., cu domiciliul în Medgidia, ., județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.154 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că apelantul pârât nu a achitat taxa de timbru conform dispozițiilor instanței de la termenul anterior, după care:
Instanța pune invocă din oficiu nulitatea cererii pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru, asupra căreia, socotindu-se lămurită, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Constată că la data de 03.09.2013 apelantul D. A. a investit Tribunalul C. cu soluționarea apelului împotriva deciziei civile nr.311 din 17.07.2013 a Judecătoriei Hârșova.
La termenul din 14 februarie 2014, Tribunalul invocat din oficiu nulitatea acțiunii, pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru.
Aprecierile Tribunalului:
Potrivit art.32 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru ,,taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege”.
Conform dispozițiilor art.33 alin.1 din același act normativ și ale art.197 Cod pr. civilă, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul în care cererea nu este legal timbrată deși i-a fost comunicată suma de plată, intervine sancțiune nulității.
În speța de față deși apelantul a fost încunoștințat atât în procedura de regularizare, o dată cu citarea, cât și la termenul anterior de la data de 29 noiembrie 2013 fiind prezent în instanță despre taxele ce trebuiau achitate, aceasta nu s-a conformat, consecința nerespectării acestei obligați fiind aplicarea sancțiunii legale a nulități cererii de apel.
Așa fiind, în considerarea textelor de lege evocate, se va anula cererea de apel, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Anulează apelul civil declarat de către apelantul pârât D. A., domiciliat în Hârșova, ., județul C. și cu domiciliul fără forme legale în Hârșova, ., ., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.311/17.07.2013, pronunțată de Judecătoria Hârșova, în contradictoriu cu intimata reclamantă C.( fostă D.) C., cu domiciliul în Medgidia, ., județul C., ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. C. V. T. V.
GREFIER,
A. G.
Red.Jud.V.T../2ex/20.02.2014
.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 268/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 881/2014.... → |
|---|








