Revendicare mobiliară. Decizia nr. 768/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 768/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 4649/212/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 768
Ședința publică din 24 octombrie 2014
PREȘEDINTE – V. T.
JUDECĂTOR - B. M.
JUDECĂTOR - C. M. P.
GREFIER - L. D.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul reclamant B. H., cu domiciliul în C., ., ., ., județul C., împotriva sentinței civile nr._/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, cu sediul în București, ., sector 3 și intimata chemată în garanție DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C., ., nr. 18, județul C., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru recurentul reclamant avocat Caraiane M., conform împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, pentru intimata pârâtă răspunde consilier juridic A. R. F. conform delegației pe care o depune la dosar, lipsind restul intimata chemată în garanție.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art. 88 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul, stadiul pricinii și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Întrebate fiind, părțile declară că nu au de formulat cereri, excepții prealabile cercetării judecătorești și nici probe de formulat.
Instanța ia act că părțile nu au probe noi în calea de atac a recursului și socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului reclamant solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Solicită să se constate că prin admiterea excepției de către instanța de fond s-a încălcat dreptul la apărare al reclamantului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față
Prin sentința civilă nr._/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._ s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului .
S-a respins exceptia tardivității formulării acțiunii.
S-a admis excepția inadmisibilității actiunii.
S-a respins acțiunea, formulata de reclamantul B. H., în contradictoriu cu pârâtul B. Naționala a României, ca inadmisibilă.
S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice Constanta.
Pentru a pronunța această sentință civilă, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
În privința excepției tardivității formulării acțiunii, s-a reținut că acțiunea introdusă pe rolul instanței la data de 14.02.2013, a fost precizată în sensul că se solicită restituirea celor 15 monede de aur, a lirei otomane și a celor două monede ducați austro-ungari pe calea dreptului comun, fără a mai fi condiționată de termenul prevăzut de disp. OUG 190/2000 și invocat de către pârât prin întâmpinare.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a 15 monede de aur, o liră otomana si doua monede ducați autro-ungari ce au aparținut autorului său, B. G., confiscate prin sentința penală nr. 334/13.06.1963 a Tribunalului Popular Raional Tulcea.
Fiind vorba despre obiecte din metal prețios, situația juridica a acestora este reglementata de OUG nr. 190/2000, un act normativ special, cu dispoziții derogatorii de la dreptul comun, care are prioritate fata de reglementările generale, conform principiului specialia generalibus derogant și deciziei nr.33/2008 a Înaltei Curți de casație și Justiție care, deși vizează o alta chestiune de drept, concluzia instanței supreme a fost în sensul că în concursul dintre legea speciala si legea generala, rezolvarea este în favoarea legii speciale,
Ca urmare, cererile de restituire a aurului preluat abuziv de către stat trebuie sa se conformeze condițiilor, procedurilor si termenelor prevăzute de art. 26 din OUG nr. 190/2000, iar persoana interesata nu are posibilitatea sa opteze între legea speciala si dreptul comun, reprezentat de acțiunea în revendicare, întemeiata pe art. 480 C vechi.
S-a statuat că existența OUG 190/2000, derogatorie de la dreptul comun, nu încalcă art. 6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este una efectivă, în sensul că reclamantul putea obține măsuri reparatorii pentru bunurile din metal prețios(ceea ce includea și restituirea în natură, ca măsură prevalentă a legii speciale, în condițiile în care era posibilă), dacă formula cererea în termen legal, cel prevăzut de art. 26, fiind în măsură să dovedească atât calitatea de moștenitori cât și preluarea abuzivă de către stat.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate astfel:
În mod greșit instanța de fond a reținut că nu este admisibilă acțiunea în restituire a obiectelor de aur preluate abuziv de către stat, pe calea dreptului comun.
În opinia recurentului reclamant, prin admiterea excepției inadmisibilității i s-a încălcat accesul liber la justiție consacrat prin art. 21 din Constituție precum și art.6 alin.1 din C.E.D.O, soluția pronunțată fiind de natură să încalce dreptul reclamantului la un proces echitabil, în condițiile refuzului examinării pe fond a cererii.
În apărare, intimații B. Naționala a României și Ministerului Finanțelor Publice Constanta au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au administrat probe noi în calea de atac.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate prin prisma criticilor formulate, instanța reține:
Acțiunea reclamantului având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent a 15 monede de aur, o liră otomana si doua monede ducați autro-ungari ce au aparținut autorului său, B. G., confiscate prin sentința penală nr. 334/13.06.1963 a Tribunalului Popular Raional Tulcea, este întemeiată pe dispozițiile de drept comun.
Potrivit art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000, persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase și pietre prețioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv de către stat, pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își au sediul, până la data de 31 decembrie 2009.
Prin urmare, potrivit principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială (O.U.G. nr. 190/2000) și legea generală (C. civ.) se rezolvă în favoarea legii speciale, așa încât, după . O.U.G. nr. 190/2000, persoanele ale căror obiecte din metale prețioase au fost preluate abuziv nu mai au deschisă calea acțiunii în revendicare de drept comun întemeiată pe dispozițiile art. 563 C. civ., chiar dacă au uzat sau nu de dispozițiile OUG nr. 190/2000.
Potrivit jurisprudenței C.E.D.O. (cauzele P. c/a României și Kopecky c/a Slovaciei), Convenția nu impune statelor contractante nicio obligație specifică de reparare a nedreptăților sau a prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat Convenția.
Astfel, adoptarea unei reglementări speciale, derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, întrucât calea oferită de legea specială (O.U.G. nr. 190/2000) pentru valorificarea dreptului pretins, este efectivă și asigură plenitudinea de jurisdicție, fiind culpa reclamantului că nu și-a exercitat drepturile în termenele și condițiile prevăzute de legea specială.
În ceea ce privește concordanța dintre legea specială și Convenția europeană, de asemenea jurisprudența C.E.D.O. este în sensul că este lăsată la latitudinea statelor semnatare adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri. Astfel, în Cauza P. împotriva României, s-a reținut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenției.
Or, în această materie statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de O.U.G. nr. 190/2000.
În vederea soluționării prezentei acțiuni în revendicare, în mod corect instanța de fond a analizat admisibilitatea acțiunii, având în vedere și cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia în interesul legii nr. 33/2008.
În prezenta cauză se analizează posibilitatea pe care o au persoanele îndreptățite de a obține recunoașterea dreptului de proprietate și restituirea bunurilor preluate abuziv de către stat în perioada regimului comunist, în alte condiții și în altă procedură decât cea instituită de legea specială.
În virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială, iar în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv, O..U.G. nr. 190/2000 și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate.
Prin urmare, câtă vreme pentru metalele prețioase ce au fost preluate abuziv s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură sau beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susține, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială.
Întrucât legea specială se aplică cu prioritate în raport de dreptul comun, reclamanții nu au posibilitatea de a alege ca temeiul juridic al cererii deduse judecății să fie legea de drept comun. Pe de altă parte, instanța are obligația legală de a aplica numai legea specială incidentă raportului juridic dedus judecății.
În baza considerentelor de fapt și de drept expuse, în acord cu dispozițiile art 312 C.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant B. H., cu domiciliul în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr._/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, cu sediul în București, ., sector 3 și intimata chemată în garanție DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C., ., nr. 18, județul C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
V. T. B. M. C. M. P.
GREFIER,
L. D.
Red.jud.fond - L.Moțîrlichie
Red.jud.recurs- V.T.
2 ex./ 24.11.2014
| ← Anulare act. Hotărâre din 27-11-2014, Tribunalul CONSTANŢA | Pretenţii. Sentința nr. 2/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
