Anulare act. Hotărâre din 27-11-2014, Tribunalul CONSTANŢA

Hotărâre pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 14433/212/2012

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

Î N C H E I E R E

Ședința publică din 20 noiembrie 2014

PREȘEDINTE - A. L.

JUDECĂTORI – M. C. M.

- F. M.

GREFIER - G. B.

S-a luat în examinare recursul civil având ca obiect anulare act, recurs declarat de recurenții pârâți H. G. și H. E., ambii cu domiciliul în Constanta, ., ., județ C., împotriva sentinței civile nr.2429/07.03.2014 pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. S. și B. V., ambii cu domiciliul în C., . nr. 23, județ C. și cu intimatul pârât V. P., cu domiciliul în C., ., județ C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul pârât H. G., personal, iar intimata reclamantă B. V., personal și asistat de avocat S. B. F., care răspunde și pentru intimatul reclamant B. S., în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind intimatul pârât și recurenta pârâtă H. E..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.88 și următoarele Cod procedură civilă, că Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei municipiului C. a depus la data de 26 iunie 2014, prin serviciul registratură, extrasul din registrul de deces pentru uz oficial privind pe intimatul pârât V. P. și că la data de 19 noiembrie 2014 apărătorul recurenților pârâți a depus, prin serviciul registratură, cerere de amânare, față de imposibilitatea de prezentare, având în vedere că se află în concediu de maternitate, după care:

Reprezentantul convențional al intimaților reclamanți arată că nu se opune încuviințării cererii de amânare formulate în cauză, având în vedere că este întemeiată.

Instanța respinge cererea de amânare formulată de către apărătorul recurenților pârâți, urmând ca, în temeiul prevederilor art.156 alin.2 Cod de procedură civilă, să dispună amânarea pronunțării, în vederea depunerii de concluzii scrise.

În raport de relațiile comunicate de către Primăria municipiului C., instanța pune în discuție nulitatea hotărârii pronunțate de către instanța de fond, având în vedere decesul uneia dintre părți ce a intervenit înainte de pronunțarea sentinței civile atacate.

Reprezentantul convențional al intimaților reclamanți nu se opune cu privire la chestiunea pusă în discuție de către instanță. Cu privire la recursul declarat în cauză, solicită să se aibă în vedere motivele indicate în întâmpinarea formulată, urmând a dezvolta în concluziile scrise pe care le va depune. Cu privire la împrejurarea că înainte de pronunțare hotărârii atacate a intervenit decesul uneia dintre părți, precizează că părțile pe care le reprezintă nu au avut cunoștință despre acest aspect, însă are relevanță în cauză din punct de vedere procedural.

Constatând dezbaterile încheiate, instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Pentru a da posibilitatea reprezentantului convențional al recurenților pârâți să formuleze concluzii scrise, având în vedere că cererea de amânare a fost respinsă, în temeiul prevederilor art.156 alin.2 Cod procedură civilă;

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 27 noiembrie 2014.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A. L. M. C. M. F. M.

GREFIER,

G. B.

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.864

Ședința publică din 27 noiembrie 2014

PREȘEDINTE - A. L.

JUDECĂTORI – M. C. M.

- F. M.

GREFIER - G. B.

S-a luat în examinare recursul civil având ca obiect anulare act, recurs declarat de recurenții pârâți H. G. și H. E., ambii cu domiciliul în Constanta, ., ., împotriva sentinței civile nr.2429/07.03.2014 pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. S. și B. V., ambii cu domiciliul în C., . nr. 23, județ C. și cu intimatul pârât V. P., cu domiciliul în C., ., județ C..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20 noiembrie 2014 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Completul de judecată, pentru a da posibilitatea reprezentantului convențional al recurenților pârâți să formuleze concluzii scrise, având în vedere că cererea de amânare a fost respinsă, în temeiul prevederilor art.156 alin.2 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 27 noiembrie 2014, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub număr dosar_/ 212/ 2012, reclamanții B. S. și B. V. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții H. G. și H. M., să dispună: anularea încheierii de rectificare nr. 6057/ 09.05.2005 emisă de B.N.P. „I. M.”; obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul-teren situat în C., ./104, lot 2 (colorat în verde);obligarea pârâților la demolarea construcțiilor provizorii edificate abuziv pe terenul indicat anterior;obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.În motivarea cererii, s-a arătat că reclamantul B. S., căsătorit cu V., a cumpărat de la V. P., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5069/ 29.07.1996 la B.N.P. „M. I.”, terenul intravilan situat în orașul C., ./104, în suprafață de 500 mp, colorat în verde pe schița plan - anexă la contract, cu vecinii: N - moșt. B. M.; S - De 1095/110; E - propr. I. I.; V - propr. H. G..

Au precizeat reclamanții că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5070/ 29.07.1996 la B.N.P. „M. I.”, V. P. a vândut pârâtului H. G., căsătorit cu H. M., terenul intravilan situat în orașul C., ./104, în suprafață de 500 mp, colorat în galben pe schița plan - anexă la contract, cu vecinii: N - moșt. B. M.; S - De 1095/110; E - propr. B. S.; V - propr. Baia E.. În baza cererii formulate de către fostul proprietar V. P. și pârâtul H. G., B.N.P. „M. I.” a emis încheierea de rectificare nr. 6057/ 09.05.2005 prin care s-a dispus rectificarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5070/ 29.07.1996 la același birou notarial, în sensul că H. G. a dobândit terenul la care se făcea referire în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5069/ 29.07.1996, prin care reclamantul dobândise propriul său drept de proprietate asupra lotului în litigiu.

Au arătat reclamanții că cei doi pîrîți au devenit, fără drept, proprietari asupra terenului dobândit anterior de soții B.. Așa-zisul schimb de terenuri nu este valabil, întrucât reclamanții nu și-au dat acordul în acest sens, încheierea de rectificare fiind lovită de nulitate, față de lipsa consimțământului.

Au mai învederat reclamanții că pîrîții s-au erijat, în mod abuziv, în proprietari ai terenului în litigiu, preluând posesia acestuia, încălcând astfel dreptul de proprietate al reclamanților asupra aceluiași bun, astfel că sunt îndreptățiți să revendice terenul.

Reclamanții au susținut că, după ocuparea terenului de către pîrîți, aceștia au construit, fără autorizație, mai multe construcții provizorii constând în: o cameră de zidărie, un hol cu beci și o magazie din material lemnos placat cu poliester, anexe gospodărești și un puț pentru apă. Cum dreptul de proprietate al reclamanților se întinde asupra solului precum și asupra spațiului de deasupra terenului, se impune ca pârâții să fie obligați la a demola construcțiile edificate abuziv pe terenul soților B..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 și 948 din Codul civil de la 1864, art. 555, 559, 563 și urm. din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/ 2009, iar în susținere au fost depuse înscrisuri, în fotocopie (f. 10-19).

Pîrîții H. G. și H. M. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciind că este aplicabil termenul de prescripție general de 3 ani pentru cererea de anulare a încheierii notariale de rectificare.

În ceea ce privește revindicarea imobiliară, au aratat că pasivitatea soților B. în perioada 1996-2012 sau 2005-2012 este incompatibilă cu încălcarea unui drept de proprietate, permițând prezumția simplă că s-a intenționat cumpărarea loturilor așa cum acestea sunt posedate în prezent. Întrucât ambele titluri provin de la același autor, va avea câștig de cauză în acțiunea în revendicare cel care s-a înscris mai întâi în cartea funciară, iar pârâții și-au intabulat dreptul lor de proprietate în anul 2005, față de 2012 - anul când reclamanții au realizat această operațiune.În ceea ce privește construcțiile aflate pe terenul în litigiu, au arătat pîrîții că le-au edificat începând cu anul 2001, pe terenul pe care l-au posedat în mod continuu din 1996, iar autorizația de construire reprezintă doar un act administrativ eliberat pentru siguranța în construcții, iar nu relativ la proprietate.

Au susținut pîrîții că, față de prevederile art. 494 din Codul civil de la 1864, trebuie să li se rețină buna-credință în folosirea bunului imobil.

Totodată, pîrîții au formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamanților-pârâți la plata unei sume egale cu sporul de valoare dobândit de teren, dreptul de despăgubire fiind opozabil noului dobânditor.

La termenul din data de 13.02.2013 reclamanții au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pîrît, a numitului V. P., cadrul procesual pasiv fiind astfel extins, după constatarea de către instanță a decăderii pîrîților din dreptul de a invoca excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 2429/7.03.2014 Judecătoria a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții B. S. și B. V. în contradictoriu cu pîrîții V. P., H. G. și H. M..

A respins ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de către pîrîții-reconvenienți H. G. și H. M., în contradictoriu cu reclamanții-pîrîți B. S. și B. V..

A anuleat încheierea rectificare nr. 6057/ 09.05.2005, emisă de B.N.P. „I. M.” în referire la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5070/ 29.07.1996, la același birou notarial și a obligat pîrîții H. G. și H. M. să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul-teren situat în C., ./104, lot 1. Totodată a obligat pîrîții H. G. și H. M. să desființeze, pe cheltuiala lor, toate lucrările efectuate pe terenul reclamanților, fără acordul acestora, respectiv:o cameră din bolțari de beton, în suprafață de aproximativ 2,50 x 3,00 m;un hol din structură ușoară din lemn, în suprafață de aproximativ 1,00 x 2,50 m;o bucătărie din structură ușoară din lemn, în suprafață de aproximativ 2,50 x 3,50 m;un garaj din structură ușoară din lemn, în suprafață de aproximativ 2,50 x 3,50 m;un puț absorbant, cu adâncimea de aproximativ 14 m și diametrul de 110 mm;cămin de beton pentru hidrofor, cu dimensiunile de 1,20 x 1,20 m;o platformă de beton în suprafață de 3,30 x 3,55 m;o platformă de beton în suprafață de 3,90 x 2,45 m;trotuare cu lățimea de 0,40 m, pe o lungime totală de 43 ml;un beci amplasat sub placa pardoselii de la bucătărie, cu dimensiunile 2,10 x 1,90 m și cu înălțimea de 1,90 m;o magazie din structură ușoară din lemn, în suprafață de 4,25 x 2,75 m;un gard ridicat la stradă, pe o lungime de 9 ml, din zidărie și panouri din fier forjat.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. „M. I.” sub nr. 5069/ 29.07.1996 (f. 10), B. S. - căsătorit cu B. V. - a cumpărat de la V. P. terenul intravilan situat în orașul C., ./104, în suprafață de 500 mp, colorat în verde pe schița plan - anexă la contract, cu următoarele vecinătăți: N - moșt. B. M.; S - De 1095/110; E - propr. I. I.; V - propr. H. G..La rândul său, pârâtul H. G. - căsătorit cu H. M. - a dobândit de la V. P., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5070/ 29.07.1996 la B.N.P. „M. I.” (f. 12), dreptul de proprietate asupra terenului intravilan situat în orașul C., ./104, în suprafață de 500 mp, colorat în galben pe schița plan - anexă la contract, cu următoarele vecinătăți: N - moșt. B. M.; S - De 1095/110; E - propr. B. S.; V - propr. Baia E.. În baza cererilor depuse la B.N.P. „M. I.” de către V. P. și H. G. (f. 43-44), notarul public a emis încheierea de rectificare nr. 6057/ 09.05.2005 (f. 50), prin care a dispus rectificarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5070/ 29.07.1996 la același birou notarial, în sensul că la pagina 1, paragraful 1 se va înscrie corect că „terenul intravilan proprietatea mea situat în orașul C., ce reprezintă . suprafață de 500 mp., colorat în galben pe schița de plan, cu vecinii: la N - moșt. B. M., la S - De 1095/110, la E - propr. I. I. și la V - propr. B. S.”, iar nu cum greșit s-a trecut dintr-o eroare de tehnoredactare: „terenul intravilan proprietatea mea situat în orașul C., ce reprezintă . suprafață de 500 mp., colorat în galben pe schița de plan, cu vecinii: la N - moșt. B. M., la S - De 1095/110, la E - propr. B. S. și la V - propr. Baia E.”.

A reținut Judecătoria că pîrîtul H. G. și-a intabulat dreptul de proprietate asupra lotului 1 din . suprafață de 500 mp, la data de 19.05.2005, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5070/ 29.07.1996 și a încheierii de rectificare nr. 6057/ 09.05.2005, astfel cum reiese din cartea funciară a acestui imobil (f. 133).

Reclamantul B. S. și-a intabulat dreptul de proprietate asupra lotului 2 din . suprafață de 500 mp, la data de 22.11.2011, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5069/ 29.07.1996, astfel cum reiese din cartea funciară a acestui imobil (f. 134).

În evidențele Serviciului Public de Impozite și Taxe C. reclamanții B. S. și B. V. figurează înscriși, de la data de 31.10.2011, cu terenul în suprafață de 500 mp identificat prin . 2, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5069/ 29.07.1996, iar pârâții H. G. și H. M. figurează înscriși, de la data de 14.01.2005, cu terenul în suprafață de 500 mp identificat prin . 1, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5070/ 29.07.1996 și a încheierii de rectificare nr. 6057/ 09.05.2005, astfel cum reiese din informațiile transmise instanței de această instituție (f. 175; 291).

Instanța de fond a reținut că cele două loturi de teren deținute de părți precum și construcțiile edificate pe lotul folosit în prezent de către pârâții H. au fost identificate prin expertiza efectuată în cauză de expertul B. E. (f. 121-129).

În ceea ce privește primul capăt al cererii introductive, instanța de fond a constat că legea aplicabilă este cea de la data emiterii actului juridic a cărei nulitate se invocă (tempus regit actum), întrucât validitatea actelor juridice se apreciază potrivit regulilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii acelor acte. Așadar, validitatea încheierii de rectificare nr. 6057/ 09.05.2005 va fi analizată prin raportare la prevederile Codului civil de la 1864, care stabilește la art. 948 condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții astfel: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părților ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.

Reținînd principiul forței obligatorii a actului juridic bilateral sau multilateral, ce implică acordul părților contractante, principiu exprimat prin adagiul pacta sunt servanda, instanța de fond a constat că voința tuturor părților litigante a fost exprimată, la data de 29.07.1996, cu ocazia încheierii și autentificării contractelor de vânzare-cumpărare nr. 5069 și nr. 5070 la B.N.P. „M. I.”, în sensul ca reclamantul B. S. să cumpere de la V. P. terenul intravilan situat în orașul C., ./104, în suprafață de 500 mp, colorat în verde pe schița plan - anexă la contract, cu vecinătățile: N - moșt. B. M.; S - De 1095/110; E - propr. I. I.; V - propr. H. G., iar pârâtul H. G. să cumpere de la același vânzător terenului intravilan situat în orașul C., ./104, în suprafață de 500 mp, colorat în galben pe schița plan - anexă la contract, cu următoarele vecinătăți: N - moșt. B. M.; S - De 1095/110; E - propr. B. S.; V - propr. Baia E..

Sub aspectul efectelor juridice, instanța de fond a apreciat că prin încheierea de rectificare nr. 6057/ 09.05.2005 se urmărește de fapt realizarea unui schimb între loturile dobândite în mod legal de cumpărătorii din cele două contracte, fără însă ca reclamanții să își fi exprimat acordul de voință în acest sens.

Judecătoria a arătat că potrivit art. 977 din Codul civil de la 1864 actul juridic se interpretează după voința internă (reală) a părților, însă din probatoriul administrat în cauză nu rezultă faptul părțile ar fi urmărit, cu ocazia încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare, transmiterea dreptului de proprietate asupra celor două loturi altfel decât se menționează în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate la B.N.P. „M. I.” sub nr. 5069/ 29.07.1996 și nr. 5070/ 29.07.1996. Sub acest aspect este lipsită de relevanță atitudinea ulterioară a dobânditorilor, constând în modul concret în care este folosit terenul, respectiv că pârâții au început a folosi lotul dobândit de reclamanți prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5069/ 29.07.1996, întrucât nu s-a făcut dovada că reclamanții și-ar fi dat acordul în acest sens.

Instanța de fond a apreciat că, mențiunea din cuprinsul încheierii de rectificare, precum că dintr-o eroare de tehnoredactare s-ar fi trecut lotul greșit în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5070/ 29.07.1996, este nereală, întrucât cele două contracte de vânzare-cumpărare (în formele lor inițiale) au deplină corespondență în această privință, fiind întărită această concluzie de schița - anexă la ambele contracte, în cuprinsul căreia este relevat în culoare verde lotul dobândit de reclamantul B. S., cel cumpărat de pârâtul H. G. fiind relevat în culoare galbenă. Notarul a emis încheierea de rectificare în temeiul căreia pârâtul H. G. și-a intabulat dreptul de proprietate asupra lotului 1 din . să fi avut acordul lui B. S. în acest sens, în condițiile în care acestei persoane urma să îi fie afectat dreptul de proprietate.

A mai reținut instanța de fond principiului relativității efectelor actului juridic civil, potrivit căruia un act juridic nu poate genera, în principiu, drepturi subiective și obligații pentru un terț, astfel că dreptul de proprietate dobândit de reclamanți nu poate fi afectat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5070/ 29.07.1996, rectificat prin încheierea nr. 6057/ 09.05.2005, acte juridice în care reclamanții nu sunt parte.

Referitor la cel de-al doilea capăt al cererii introductive, privind revendicarea imobilului-teren situat în C., ./104, lot 2, colorat în verde pe schița plan - anexă la contractul de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. „M. I.” sub nr. 5069/ 29.07.1996, având următoarele vecinătăți: N - moșt. B. M.; S - De 1095/110; E - propr. I. I.; V - propr. H. G., Judecătoria reține, față de folosința actuală exercitată de părți asupra celor două loturi, precum și de modul în care sunt înregistrate în evidențele O.C.P.I. și S.P.I.T. drepturile de proprietate ale părților, că lotul revendicat este lotul 1, iar nu lotul 2, astfel cum în mod eronat s-a indicat în cererea introductivă. Judecătoria a constat, fără putință de tăgadă, din individualizarea terenului făcută de reclamanți, în deplină concordanță cu mențiunile din contractul de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. „M. I.” sub nr. 5069/ 29.07.1996 și potrivit schiței-anexe la acel contract. Mai trebuie menționat aici că, la momentul încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare, . era împărțită în loturi, această distincție (lot 1, lot 2) făcându-se cu ocazia înregistrării la O.C.P.I. și S.P.I.T.

Instanța a constat că reclamanții B. S. și B. V. își justifică propria calitate de proprietari asupra terenului revendicat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. „M. I.” sub nr. 5069/ 29.07.1996, în vreme ce pârâții H. G. și H. M. dețin folosința în fapt a acestui imobil, invocând drept titlu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5070/ 29.07.1996, rectificat prin încheierea nr. 6057/ 09.05.2005.

Judecătoria a constata că pîrîții H. G. și H. M. nu pot invoca buna-credință în efectuarea construcțiilor existente pe terenul reclamanților, întrucât lucrările respective au fost întreprinse fără autorizație de construire, potrivit dispozițiilor Legii nr. 50/ 1991, aspect atestat prin adresa nr. R61967/ 31.05.2012 a Primăriei Municipiului C. (f. 169).De asemenea, în cuprinsul raportului de expertiză se reține că, față de lipsa autorizației de construire, pîrîții au fost amendați prin procesul-verbal de contravenție nr._/ 25.06.2012.

Împotriva sentrinței civile arătate pîrîții reconvenienți au formulat recurs solicitînd casarea hotărîrii și trimiterea dosarului spre rejudecare și, în subsidiar, modificarea hotărîrii și respingerea acțiunii.

Au invocat recurenții nelegalitatea hotărîrii ca urmare a decesului copîrîtului V., despre care au aflat că la momentul pronunțării hotărîrii nu mai era în viață, decesul survenind în octombrie 2013. Prin urmare, hotărîrea s-a pronunțat cu o persoană decedată. Mai susțin recurenții nelegalitatea hotărîrii sub aspectul vizînd modul de soluționare la excepțiilor.

Susțin recurenții că, considerentele hotărîrii sunt superficiale cu privire la capetele de cerere privind revendicarea și desființarea construcțiilor. Consideră recurenții că judecătorul fondului nu numai cp îsî contrazice propriile argumente dar ignoră și porbele administrate în dosar. Mai susțin recurenții că dacă terțul este cel care cere anularea actului, o soluție favorabilă în acea direcție nu poate avea nici un efect asupra solicitării aceleiași persoane de revendicare, întrucît anularea aduce bunul direct în patrimoniul solicitantului, atunci cînd solicitantul este parte a contractului anulat.

Au mai invocat recurenții nelegalitatea hotărîrii sub aspectul modului de soluționare a cheltuielilor de judecată.

Reclamanții au formulat întîmpinare solicitînd respingerea recursului.

În cauză, Tribunalul a administrat, din oficiu, proba cu înscrisuri obținîndu-se extras din Registrul de deces pentru numitrul V. P..

Analizând, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 5 C.pr.civ., aplicabile în raport de dezvoltarea motivelor de recurs, legalitatea sentinței civile recurate, prin prisma criticilor ce i se aduc, Tribunalul reține următoarele:

La data de 13.02.2013 reclamanții au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pîrît, a numitului V. P., instanța de fond luînd act de extinderea cadrului procesual pasiv.

La data de 10.10.2013 pîrîtul V. P. a decedat, așa cum rezultă din extrasul din Registrul de deces.

La data de 7.03.2014 s-a pronunțat sentința civilă nr. 2429 ce face obiectul recursului de față.

Prin urmare, între data decesului, 10.10.2013, și data pronunțării hotărîrii, 7.03.2014, cauza a fost judecată în contradictoriu cu o persoană decedată, fără ca acest aspect să fie sesizat instanței de fond și fără a se discuta eventuala introducere în cauză a moștenitorilor defunctului, potrivit art 243 c.pr.civ.

Din cele arătate, Tribunalul constată că hotărîrea Judecătoriei a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană a cărei capacitate de folosință încetase prin deces, ceea ce face ca toate actele de procedură îndeplinite cu această parte, după data de 10.10.2013, să fie afectate de nulitate.

Potrivit art 304 pct 5 c.pr.civ „http://10.16.60.51/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp328474/_.HTM - #Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere: http://10.16.60.51/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp328474/_.HTM - #5.când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2;”

Conform art 105 alin 2 c.pr.civ „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.”

Tribunalul apreciază că judecarea acțiunii în contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosință duce la o vătămare a drepturilor moștenitorilor săi, vătămare ce nu poate fi înlăturată decît prin anularea hotărîrii.

Față de motivul de casare arătat mai sus, Tribunalul nu va mai examina celelate motive de nelegalitate ale hotărîrii invocate de către recurenți-

Pentru cele expuse, văzînd dispozițiile art 312 alin 3 teza finală, Tribunalul va casa sentința civilă și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenții pârâți H. G. și H. E., ambii cu domiciliul în Constanta, ., ., județ C., împotriva sentinței civile nr.2429/07.03.2014 pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. S. și B. V., ambii cu domiciliul în C., . nr. 23, județ C. și cu intimatul pârât V. P., cu domiciliul în C., ., județ C..

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A. L. M. C. M. F. M.

GREFIER,

G. B.

Jud.fond G.M./Red.și tehnored.dec.jud.F.M./15.12.2014/3ex.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8470

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

., C.

Telefon:_

Fax:_

Dosar nr._

Obiectul cauzei: Anulare act

Recurenți: H. G., ș.a.

Intimați: B. S., ș.a.

În răspuns vă rugăm să

menționați numărul dosarului

și termenul de judecată

Către *

JUDECĂTORIA C.

Potrivit deciziei civile nr.864 din data de 27.11.2014, prin care s-a admis recursul, s-a casat sentința civilă recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, vă înaintăm alăturat dosarul nr._, cusut și numerotat, conținând ……. file.

Vă mulțumim pentru colaborare.

JUDECĂTOR, GREFIER,

A. L. G. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Hotărâre din 27-11-2014, Tribunalul CONSTANŢA