Asigurare dovezi. Decizia nr. 211/2013. Tribunalul COVASNA
Comentarii |
|
Decizia nr. 211/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 1195/322/2012
Dosar_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 211/R
Ședința publică de la 21 mai 2013
Completul constituit din:
Președinte: R. I. C.
Judecător: B. A. D.
Judecător: O. N.
Grefier: V. E.
P. astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de petenta Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. S.A. în calitate de administrator special pentru reclamanții acționarii M.T.S. S.A. împotriva încheierii din 8 martie 2013, pronunțată de Judecătoria T. S. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 7 martie 2013, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 14 mai 2013, apoi pentru astăzi, 21 mai 2013.
TRIBUNALUL
Constată că prin încheierea din 8 martie 2013, Judecătoria T. S. a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant convențional al ASOCIAȚIEI P. SALVAREA PATRIMONIULUI MTS SA, în calitate de administrator special, pentru reclamanții ACȚIONARII . invocata din oficiu de instanță.
A anulat cererea de asigurare dovezi, astfel cum a fost formulată și modificată de reclamanții ACȚIONARII . sediul în mun.T. S., ., jud.C., în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALE prin BIROUL JUDEȚEAN C., cu sediul în mun. Sf.G., . nr.10, jud.C., DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUD.C., cu sediul în mun. Sf.G., ..9, jud.C. și MUNICIPIU TG. S. PRIN PRIMAR, cu sediul în P-ța G. A. nr. 24, ca fiind introdusa de o persoana fără calitate de reprezentant.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând actele dosarului, cu precădere, conform art.137 alin. 1 C., prin prisma excepțiilor invocate, instanța de fond a constatat următoarele:
În primul rând, judecătoria a constatat limitele învestirii sale respectiv că este vorba de o cerere de asigurare dovezi modificată, promovată de ACȚIONARII . ASOCIATIA P. SALVAREA PATRIMONIULUI MTS SA, în calitate de administrator special, în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALE, prin BIROUL JUDEȚEAN C., DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUD.C. și UAT M. T. S., prin primar, având ca obiect obligarea primelor două pârâte la sechestrarea și punerea sub sigiliu a arhivei financiar contabile reclamată drept sustrasă de la sediul societății dizolvate MTS SA, de către pârâtul primar ; verificarea și inventarierea arhivei potrivit art. 5 lit.b din Legea nr. 16/1996, sub controlul specialiștilor desemnați de acești 2 pârâți și păstrarea sub sigiliu la locația actuală ( la Primăria mun.T. S.) și obligarea ultimului pârât la suportarea costurilor lucrărilor ocazionate de sechestrare, sigilare, verificare și inventariere.
În al doilea rând, în cauză au fost invocate patru excepții: excepția lipsei calității de reprezentant a Asociației pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA în calitate de administrator special, pentru reclamanții ACȚIONARII . invocată de instanță), excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. ( excepții invocate de pârâta D G F P C. ), excepția lipsei calității procesuale active al ASOCIAȚIEI P. SALVAREA PATRIMONIULUI S.C. MTS S.A prin Comitetul director, R. -B. L. ( excepție invocată de pârâta U.A.T T. .S., prin Primar)
În al treilea rând, instanța de fond a precizat că este ținută să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor, iar doar în cazul respingerii acestora, se va proceda la judecata fondului cererii de asigurare dovezi și a fondului cererii de intervenție accesorie formulată de ASOCIAȚIA P. DREPTURILE PENSIONARILOR SOCIETĂȚII MTS.
În soluționarea excepțiilor, prima instanță a avut în vedere ordinea dictată de efectele juridice pe care le produce fiecare dintre aceste excepții, prioritară fiind excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal a ASOCIATIEI P. SALVAREA PATRIMONIULUI MTS SA, în calitate de administrator special, pentru reclamanții ACȚIONARII . a cărei admitere ar împiedica soluționarea de către aceeași instanță a tuturor celorlalte excepții invocate, implicit a fondului, prin caracterul său dirimant.
Deliberând asupra excepției invocate din oficiu, judecătoria a apreciat-o întemeiată, pentru următoarele considerente:
Printre noutățile reglementate de Legea nr. 85/2006 se numără introducerea unui nou participant la procedura insolvenței, anume administratorul special, ales de către adunarea generală a acționarilor sau asociaților debitorului, pentru a asigura echilibrul intereselor dintre debitor și creditori, aceștia din urmă având atributul de a-și desemna un administratorul judiciar.
Administratorul special exercită activitatea de administrare doar în procedura de reorganizare și condiționat de păstrarea dreptului de administrare a debitorului.
În procedura falimentului, atribuțiile administratorului special sunt și mai reduse, potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr.85/2006, cel enumerate la lit.a–f fiind atribuțiile până la declanșarea falimentului, iar celelalte enumără atribuțiile specifice falimentului.
Pe cale de consecință, din întreaga reglementare rezultă că raportul de mandat, specific administrării speciale, își are izvorul în Legea nr. 85/2006, inclusiv sub aspectul limitelor temporare.
Or, cum procedura a fost închisă prin sentința pronunțată de judecătorul sindic la data de 06.02.2013, rezultă că și mandatul legal a încetat, aspect care conduce la lipsirea de legitimare a « administratorului special » în a mai promova/continua acțiuni în numele și pe seama mandatarului legal, în sensul legii nr. 85/2006.
În acest context în temeiul art. 161 alin.2 C.proc.civ., prima instanță a anulat cererea, ca urmare a admiterii excepției lipsei dovezii calității de reprezentant.
Față de soluția ce s-a pronunțat asupra excepției de mai sus, instanța de fond a constatat că nu mai poate a se pronunța nici asupra celorlalte excepții invocate, nici asupra fondurilor celor două cereri.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții acționarii MTS SA prin administrator special Asociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA solicitând casarea încheierii cu reținerea cauzei spre rejudecare în vederea admiterii în fond a cererii formulate.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală deoarece odată cu închiderea procedurii de lichidare a patrimoniului . temeiul art.237 alin.10 din Legea nr.31/1990 toate bunurile rămase după închiderea acestei proceduri revin acționarilor.
Intimatul Biroul Județean C. al Arhivelor Naționale a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat motivând că arhiva . fost predată la 05.10.2012 de către . Primăriei municipiului T. S..
Intimații municipiul T. S. și Direcția G. a Finanțelor Publice C. nu au formulat întâmpinare.
Examinând încheierea recurată în raport de criticile care i se aduc tribunalul reține că într-adevăr la 06.02.2013 în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului Comercial Cluj s-a pronunțat o soluție de închidere a procedurii falimentului debitoarei . condițiile art.131 din Legea nr.85/2006 .
La dosar nu există vreo dovadă că hotărârea judecătorească de închidere a procedurii falimentului . devenit irevocabilă ori că societatea în cauză a fost radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului iar cât privește transferul asupra acționarilor a dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase în patrimoniul . temeiul art.237 alin.10 din Legea nr.31/1990, este de arătat că potrivit acestei norme transferul se produce numai atunci când persoana juridică a fost dizolvată în condițiile art.237 alin.1 din Legea nr.31/1990, fără a avea loc vreo lichidare, după care aceasta a fost radiată din oficiu din evidențele registrului comerțului.
Prin urmare, art.237 alin.10 din Legea nr.31/1990 nu își găsește aplicarea în cazul unei societăți a cărei procedură de faliment s-a închis pentru lipsa bunurilor în averea sa ori pentru că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative, drept pentru care este greșit a se susține că pe temeiul articolului mai sus amintit acționarii MTS SA au un drept de proprietate asupra vreunor bunuri care au aparținut .>
În orice caz, administratorul special care potrivit art.18 alin.1 din Legea nr.85/2006 reprezintă în anumite situații interesele acționarilor, în exercitarea acestui drept de reprezentare nu are decât atribuțiile prevăzute de aliniatul 2 al art.18 din amintita lege, prin urmare din moment ce dreptul de reprezentare se referă strict la cele 7 domenii acolo enumerate, înseamnă că administratorul special nu poate uza de acest drept pentru a promova o cerere având ca obiect asigurarea de dovezi, cu atât mai mult cu cât potrivit art.18 alin.2 lit.f și g din lege, după . special nu are decât împuternicirea legală de a participa la inventar, semnând actul, după care primește raportul final și bilanțul de închidere și participă la ședința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului iar în final primește notificarea de închidere a procedurii .
În consecință, trebuie reținut că în cadrul procedurii falimentului puterea de reprezentare a administratorului special este redusă strict la cazurile arătate de art.18 alin.2 lit.f și g din Legea nr.85/2006, cazuri printre care nu se numără și introducerea unei cereri de asigurare dovezi, așa încât tribunalul apreciază că excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a administratorului special în raport de acționarii . fost în mod just admisă, drept pentru care în baza art.312 alin.1 teza a II-a C., va respinge ca nefondat recursul declarat.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenții acționarii . Asociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA împotriva încheierii Camerei de Consiliu din data de 08.03.2013 a Judecătoriei T. S., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.05.2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
R. I. C. B. A. D. O. N. V. E.
Red. O.N./27.06.2013
Tehnored. V.E./28.06.2013
2 ex.
Judecător fond – R. A. E.
← Legea 10/2001. Sentința nr. 2238/2013. Tribunalul COVASNA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 42/2013. Tribunalul COVASNA → |
---|