Pretenţii. Decizia nr. 612/2013. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 612/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 2476/305/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL COVANA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.612/R
Ședința publică de la 03 decembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: D. C.
Judecător: U. G.
Judecător: R. I. C.
Grefier: C. A.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta A. Națională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva sentinței civile nr.754 din 06 martie 2013, pronunțată de Judecătoria S. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra contestației în anulare de față au avut loc în ședința publică din data de 12 noiembrie 2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și la care se face trimitere, pronunțarea în cauză fiind amânată pentru data de 19 noiembrie 2013, 26 noiembrie 2013 și 03 decembrie 2013.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 754/6 martie 2013 Judecătoria Sf. G. a respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta A. NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI (ANRE) cu sediul în București, .. 3, sector 2 în contradictoriu cu pârâtul O. G., domiciliat în Sf. G., ., județ. C..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut și motivat în esență următoarele:
Prin decizia nr. 45/13.03.2007 a Primului Ministru al României pârâtul a fost numit în funcția de președinte al ANRE, iar prin decizia nr. 207/20.10.2008 a fost eliberat la cerere din această funcție.
La data de 03.07.2008 pârâtul prin decizia nr. 1417 a delegat competențele sale de semnare documente lui N.-B. Z., un director al unui departament.
Decizia privind sancțiunea disciplinară contestată de angajat s-a dispus în urma unei cercetări disciplinare a unei comisii (numite de pârât prin decizia nr. 1200/16.06.2008), care a analizat toate împrejurările de fapt, vinovăția, consecințele produse, precum și circumstanțele personale ale angajatului și prin raportul întocmit nr._/10.07.2008 a propus sancțiunea disciplinară a angajatului, președintele instituției, care în virtutea atribuțiilor de serviciu, a emis decizia cu sancțiunea propusă, semnată prin delegat - f. 83, 84, fapt recunoscut și de persoana delegată - d-l N.-B. Z..
Toate acestea rezultă din raportul comisiei numite prin decizia președintelui ANRE nr. 1144/24.05.2012, față de constatările Curții de Conturi a României.
Potrivit disp. art. 1357 N.C.C. cel ce cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare; autorul faptei răspunzând și pentru cea mai ușoară culpă.
Rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, respectiv: existența unei fapte ilicite (săvârșită prin încălcarea unei dispoziții legale de către pârât: contravenție sau infracțiune), a unui prejudiciu; legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și vinovăție; răspunderea fiind una personală; delegarea supunându-se regulilor mandatului.
Astfel că, pentru ca pârâtul să fie obligat la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri către reclamantă este necesar să fie întrunite cumulativ cele 4 condiții arătate mai sus, nefiind suficient a se face doar dovada existenței eventualului prejudiciu suferit, ci și fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, precum și a vinovăției persoanei răspunzătoare de aceasta și a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, prima instanță a constatat că, nu sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, nici sub aspectul elementului material - al faptei ilicite și nici sub cel al elementului subiectiv, al vinovăției, chiar și sub forma culpei celei mai ușoare.
Pârâtul la data emiterii deciziei era într-adevăr președintele ANRE, însă această funcție nu-i atrage răspunderea civilă delictuală pur și simplu, mai ales că, doar decizia de numire a comisiei de cercetare disciplinară îi aparține nu și cea de emitere a deciziei de aplicare a sancțiunii disciplinare, care, indirect, a cauzat prejudiciul încercat de reclamantă, prin plata cheltuielilor de judecată plătite angajatului sancționat (căzând în pretenții, în acțiunea de anulare a deciziei de sancționare), trebuind și în acest caz, a se face dovada, fără echivoc, a îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale, ceea ce nu se verifică în cauză.
Pentru aceste considerate, prima instanță a constatat acțiunea reclamantei neîntemeiată și a respins-o.
Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs reclamanta-recurentă A. NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI (ANRE), solicitând modificarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
În motivarea cererii de recurs se arată că hotărârea dată de judecătorie nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Astfel, judecătorul nu a precizat în considerentele sentinței, care sunt motivele ce au determinat înlăturarea considerentelor de fapt și de drept invocate de partea reclamantă în susținerea acțiunii. Apoi, nu au fost analizate înscrisurile depuse de reclamantă în probarea acțiunii promovate. Procedând astfel, instanța de fond a încălcat dreptul reclamantei-recurente la un proces echitabil. Mai mult, în dispozitivul sentinței nu se arată motivul pentru care s-a dispus respingerea cererii, anume, pentru netemeinicie, pentru tardivitate, pentru inadmisibilitate, ș.a.
Se susține că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În acest sens, instanța de fond a reținut, în mod greșit, contrar art. 1357 C civ, că fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu trebuie să ia forma contravenției sau a infracțiunii. Recurenta precizează că, în speță, abuzând de funcția cu care a fost învestit, președintele ANRE a sancționat salariata fără să ia în seamă vădita contradicție conținută în raportul comisiei de cercetare disciplinară, generând astfel cheltuieli de judecată stabilite printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă. Astfel, în speță există fapta ilicită, există prejudiciul constatat prin decizia cu nr. 4/2011 a Curții de Conturi, există raportul de cauzalitate. De asemenea, s-a dovedit în cauză că pârâtul a acționat cu intenție directă, aplicând în mod deliberat sancțiunea abuzivă ce a generat ulterior plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta susține că instanța de fond nu a respectat regulile aplicabile mandatului, conform cărora, mandantul, deși absent la încheierea actului, a fost reprezentat de mandatar și, prin urmare, toate efectele legale active sau pasive ale actului încheiat de mandatar cu terțul se răsfrâng asupra mandantului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 și 9, art. 304 indice 1 C p civ.
Intimatul O. G. a formulat întâmpinare (fila 17), solicitând respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală. Se arată în cuprinsul întâmpinării că forma hotărârii pronunțate de judecătorie îmbracă toate cerințele procedurale și conține o motivare exhaustivă, obiectivă, bazându-se pe probatoriul administrat în cauză. Decizia de sancționare disciplinară a salariatei nu a fost semnată de pârât, ci de un director al agenției. Cu privire la răspunderea mandantului pentru faptele mandatarilor invocată de recurentă, această răspundere operează doar dacă mandantul a ratificat expres sau tacit actul mandatarului, ceea ce în speță nu a existat.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor legale aplicabile, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-recurentă ANRE a solicitat instanței, în temeiul răspunderii civile delictuale, să dispună obligarea pârâtului O. G. la plata sumei de 2.200 lei reprezentând prejudiciu produs societății, precum și la plata dobânzii legale aferente debitului.
Prejudiciul solicitat a fi acoperit de către pârât, reprezintă cheltuielile de judecată la care societatea recurentă a fost obligată spre plată, în urma pierderii procesului intentat de salariata C. B. . Aceasta din urmă a fost sancționată prin decizia nr. 1470/11.07.2008 cu reducerea salariului de bază aferent lunii august 2008 cu 10%. La data emiterii deciziei de sancționare disciplinară sus menționată, pârâtul avea funcția de președinte al ANRE, însă decizia a fost semnată de numitul Z. N. B. care a avut mandat din partea președintelui pentru semnarea corespondenței și a actelor din mapa acestuia ( astfel cum rezultă din cele consemnate la pct. 2, pag 3 din raportul nr._/29.05.2012 al ANRE, fila 46 din dosarul de fond). Mandatul a fost acordat de pârâtul-intimat numitului Z. N. B. prin decizia nr. 1417/03.07.2008 (fila 102 din dosarul de fond).
Pornirea prezentei acțiuni a fost determinată de cele consemnate în decizia cu nr. 4/2011 a Curții de Conturi, litera B de la pag 50 ( a se vedea filele 65-66 din dosarul de fond).
Instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, reținând în considerentele hotărârii că, în speță nu sunt întrunite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale, anume că nu ar exista fapta ilicită care să fi fost săvârșită de către pârât, nici vinovăția acestuia. Soluția pronunțată de instanța de fond este una corectă, însă considerentele sentinței vor fi completate, conform celor ce urmează. Tribunalul apreciază că nu există motivul reglementat de art. 304 pct. 7 C p civ, invocat de recurentă, sentința fiind motivată, însă considerentele primei instanțe vor fi completate, astfel cum s-a arătat anterior.
Astfel, se reține că fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită în doctrină, ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Recurenta susține că fapta ilicită săvârșită de pârât ar consta în semnarea de către mandatarul său a deciziei de sancționare disciplinară a salariatei cu sancțiunea reducerii salariului, fără a se fi avut în vedere posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului. Această susținere este total neîntemeiată.
Pârâtul îndeplinea la data emiterii deciziei de sancționare disciplinară funcția de președinte ANRE și în această calitate reprezenta societatea-angajator. Tribunalul are în vedere că, potrivit prevederilor din C muncii, art. 247 alin. 1, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica sancțiunea pe care o consideră necesară atunci când se constată săvârșirea de către un salariat a unei abateri disciplinare. Sancțiunea disciplinară este propusă de către comisia de cercetare disciplinară, în urma analizării împrejurărilor de fapt în care s-a produs abaterea disciplinară, urmărilor acesteia, a circumstanțelor personale ale angajatului. Este la libera apreciere a comisiei de disciplină stabilirea, individualizarea sancțiunii disciplinare. În speță, reducerea salariului angajatei a fost propusă de către comisia de disciplină, alcătuită din patru membri, măsura fiind pe deplin argumentată prin raportul pe care comisia l-a întocmit. Președintele ANRE, în calitate de reprezentant al angajatorului, prin delegatul împuternicit, a semnat decizia de sancționare disciplinară, în exercitarea prerogativelor pe care legea i le recunoștea. Astfel președintele ANRE a acționat în mod licit, în cadrul exercițiului normal al dreptului său.
Împrejurarea că ulterior, instanța de judecată, în soluționarea contestației formulate de angajata sancționată, a apreciat că se putea aplica sancțiunea avertismentului, nu este de natură a contura existența în speță a vreunei fapte ilicite care să fi fost săvârșită de pârât. Cu atât mai mult nu se poate ajunge la o astfel de concluzie, cu cât președintelui îi este înaintată propunerea de sancționare, în urma cercetării prealabile efectuate de comisia de disciplină de către persoane competente în acest sens, raportul întocmit de comisie fiind amplu argumentat.
Susținerile recurentei referitoare la împrejurarea că pârâtul ar fi acționat în mod abuziv, sunt nefondate. Fapta pentru care angajata a fost sancționată a constat în transmiterea unei informații neadevărate privind stagnarea prețurilor și tarifelor pentru energia electrică și gazele naturale; iar sancțiunea disciplinară propusă a-i fi aplicată acesteia este a treia ca gravitate din cele enumerate de art. 248 alin. 1 C muncii; astfel că nu se poate reține că exista o contradicție majoră, flagrantă între sancțiunea disciplinară propusă de comisia de disciplină și gravitatea abaterii săvârșite de salariată. În plus, considerentul principal pentru care instanța de judecată, în cadrul soluționării contestației formulate de angajată împotriva deciziei de sancționare, a decis că, în speță, putea fi aplicat avertismentul, îl constituie comportamentul salariatei și împrejurarea că aceasta nu a mai fost sancționată anterior; iar nu inexistența abaterii disciplinare.
Astfel fiind, tribunalul apreciază că în speță nu există vreo faptă ilicită care să fi fost săvârșită de către pârât, pe cale de consecință nu există nici celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale: vinovăția, legătura de cauzalitate.
Celelalte critici invocate de recurentă referitoare la lipsa din dispozitivul sentinței a cauzei pentru care s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată, neaplicarea de către instanța de fond a regulilor de la mandat, sunt nefondate. Împrejurarea că în dispozitivul sentinței nu s-a indicat că cererea a fost respinsă ca neîntemeiată nu constituie un motiv de nelegalitate sau netemeinice al hotărârii, atâta vreme cât din considerentele acesteia rezultă că soluția a fost pronunțată ca urmare a analizării pe fond a cauzei.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, urmând a dispune, în temeiul art. 312 alin. 1 C p civ, respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI împotriva sentinței civile nr. 754/06.03.2013 a Judecătoriei Sf. G., pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 03.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. C. U. G. R. I. C.
GREFIER
C. A.
Red.DC/14.01.2014
Tehnored. CA/17.01.2014
2 ex.
Judecător fond: M. K. I.
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1449/2013.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 477/2013. Tribunalul... → |
|---|
