Contestaţie la executare. Hotărâre din 22-01-2013, Tribunalul COVASNA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 2099/305/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 7/R/2013
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: B. A. D.
GREFIER: P. C. F.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatoarea P. L. S. împotriva sentinței civile nr. 2140 din 14 august 2012 a Judecătoriei S. G., pronunțată în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, părțile sunt lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că, prin serviciul registratură al instanței, intimata P. municipiului S. G. – Direcția Finanțelor Publice Municipale a depus concluzii scrise.
Totodată, se constată că recurenta – contestatoare nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 27,50 lei și timbru judiciar de 0,75 lei, potrivit dispozițiilor de la termenul anterior de judecată, inserate și prin citația emisă către această parte.
În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța de control judiciar invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 2140 din 08 august 2012 a Judecătoriei S. G., s-a respins contestația la executare formulată de către contestatoarea P. L. S. împotriva adresei de înființare a popririi nr._/20.04.2012 emisă de către P. municipiului S. G. – Direcția Finanțelor Publice Municipale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesele verbale de contravenție nr._/07.05.2009, nr._/15.09.2009, nr. 6809/01.06.2010 și nr. 8788/02.03.2011, toate emise de către Poliția Comunitară a municipiului S. G., au fost aplicate mai multe sancțiuni constând în amenzi contravenționale în valoare totală de 550 lei (filele 7, 10, 13 și 16).
Procesele - verbale au fost încheiate în lipsa contravenientei, astfel că ele au fost comunicate atât prin scrisori recomandate (filele 30, 35, 37), dar și prin afișarea acestora la domiciliul contestatoarei, în toate cazurile fiind încheiate procese - verbale de afișare (filele 33, 35, 37 și 39).
Prima instanță a apreciat, ca nefondată, contestația la executare.
Potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001 „Procesul - verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.”
Acest text consacră caracterul executoriu al procesului - verbal de contravenție, iar în cazul de față, după trecerea termenului de 15 zile, acordat de legiuitor pentru formularea unei contestații.
Termenul de 15 zile care a curs distinct pentru fiecare proces - verbal a fost cu mult depășit, momentul de la care a început să curgă fiind cel de la acestea au fost comunicate conform art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Chiar dacă au fost formulate plângeri împotriva proceselor - verbale puse în executare, acestea nu au caracter suspensiv asupra executării.
D. în cazul în care plângerea este formulată înăuntrul termenului de 15 de zile, executarea este suspendată, concluzie ce se desprinde din redactarea și interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 31 alin. 1, 2 și 3 din O.G. nr. 2/2001.
per a contrario, ar însemna că orice plângere formulată împotriva procesului - verbal de contravenție peste termenul de 15 zile să oprească, chiar și temporar, executarea silită.
Pentru aceste motive, prima instanță a respins contestația la executare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea P. L. S., solicitând admiterea recursului și anularea actului de înființare a popririi, a somației și a titlului executoriu, precum și a celorlalte acte de executare.
În motivarea recursului se arată că sentința este nelegală și netemeinică deoarece, față de înființarea popririi asupra sumei de 550 lei reprezentând 4 (patru) amenzi cumulate din procese – verbale de contravenție încheiate de Poliția Comunitară a municipiului S. G., nu a fost înștiințată și nu a avut cunoștință de existența cuantumului sumei până la înființarea popririi.
Totodată, contestatoarea apreciază ca eronate reținerile instanței de fond precum că procesele – verbale de contravenție au fost comunicate atât prin scrisori recomandate, dar și prin afișare la domiciliul său prin încheierea proceselor – verbale de afișare.
Cu privire la afișarea proceselor – verbale contestatoarea învederează instanței de control judiciar că aceasta nu era posibilă fără acordul vecinilor, iar accesul în scara blocului se face prin intermediul interfonului.
Intimata P. municipiului S. G. – Direcția Finanțelor Publice Municipale a depus întâmpinare pentru termenul de judecată din 16 octombrie 2012 (filele 9,10), prin care a solicitat respingerea recursului.
În drept se invocă art. 115 și următoarele, art. 308 alin. 1 din codul de procedură civilă și dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și dispozițiile O.G. nr. 92/2003 republicată privind Codul procedură fiscală.
La termenul de judecată din 22 ianuarie 2013 Tribunalul C. a invocat, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului.
Referitor la excepția invocată, instanța de control judiciar constată că, prin încheierea de ședință publică pronunțată la termenul de judecată din 20 noiembrie 2012, i s-a pus în vedere recurentei – contestatoare să achite taxa judiciară de timbru în cuantum sumă de 27,50 lei și timbru judiciar în sumă de 0,75 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, sens în care s-a dispus citarea părții în cauză cu această mențiune.
Cum contestatoarea – recurentă nu și-a îndeplinit obligația de plată stabilită de instanță, Tribunalul va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și va anula cererea de recurs ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de contestatoarea P. L. S. împotriva sentinței civile nr. 2140 din 14 august 2012 a Judecătoriei S. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
D. C. A. C. B. A. D. P. C. F.
Red. D.C./22.01.2013
Tehnored. P.C.F./22.01.2013
- 2 exemplare -
Judecător fond: C. J.
← Plângere contravenţională. Hotărâre din 23-04-2013,... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 418/2013. Tribunalul... → |
---|