Plângere contravenţională. Hotărâre din 23-04-2013, Tribunalul COVASNA

Hotărâre pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 3492/305/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 198/R

Ședința publică de la 23 aprilie 2013

Completul constituit din:

Președinte: U. G.

Judecător: R. I. C.

Judecător: O. N.

Grefier: V. E.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului declarat de petenta . împotriva sentinței civile nr. 3119 din 20 noiembrie 2012 a Judecătoriei S. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 9 aprilie 2013, când părțile au fost lipsă, iar instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o spre soluționare conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată când, în temeiul art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 16 aprilie 2013, apoi pentru astăzi, 23 aprilie 2013.

TRIBUNALUL

Constată că prin sentința civilă nr. 3119 din 20 noiembrie 2012, Judecătoria S. G. a respins plângerea formulată de către petenta . cu sediul în .,jud. B. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/10.07.2012 al Inspectoratului de S. pentru Controlul în Transportul rutier – ISCTR.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție nr._/10.07.2012 al ISCTR C., societatea petentă a fost sancționată contravențional cu 4000 de lei amendă prev. de art. 8 alin.1 pct.31 din OG nr.37/2007.

În fapt, agentul constatator a reținut că la data de 06.03.2012, conducătorul auto al ansamblului_ /_ , transportând material lemnos, la controlul efectuat a fost în măsură să prezinte doar o singură diagramă tahograf.

La data controlului, 6 martie 2012, conducătorul autovehiculului, L. V., a prezentat doar diagrama tahograf din aparatul tahograf, motivând că a condus doar autovehicule exceptate de la prevederile Regulamentului (CE) nr.561/2006.

La plecarea în cursa a conducătorilor auto, să elibereze un document din care să reiasă că acesta se afla în una din situațiile arătate în adresa nr. 5731 de la fila 8 dosar fond (concediul de odihnă, concediu medical, etc. conform modelului anexat, model care a și fost completat de petenta, care l-a prezentat.

Pe urmă, petenta a susținut că același conducător auto ar fi fost în concediu de odihnă, iar apoi a arătat că nu a condus autovehicule din cauza condițiilor meteo.

Din procesul verbal de contravenție și din formularul de control în trafic rezultă ca șoferul autovehiculului nu a prezentat numărul necesar de diagrame tahografice, cartela tahografică si nici listările efectuate cu imprimanta tahografului digital, potrivit dispozițiilor art. 8 pct. 51 din O.G. nr. 37/2007 si nici documentele din care sa reiasă o situație care să justifice lipsa diagramelor prevăzute de articolul deja arătat. Cu toate ca ulterior, petenta a prezentat documente justificative pentru lipsa diagramelor cerute de lege, atâta vreme cât acestea nu au fost prezentate inspectoratului de trafic, contravenția reținută în sarcina sa subzistă.

Așa fiind, constatând ca în mod corect, agentul constatator a reținut contravenția prevăzută de art. 8 pct. 31 din O.G. nr. 37/2007 și a aplicat amenda minimă prev. de art. 9 alin. 1 lit. h din O.G. nr. 37/2007, judecătoria a respins plângerea contravențională ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta ..

În motivarea recursului se arată în esență, că sentința este netemeinică, sub aspectul sancțiunii aplicate deoarece, în raport cu împrejurările concrete ale cauzei (lipsa de activitate în acea perioadă a societății petiționare precum și criza economică din țară) prima instanță nu a avut în vedere că amenda aplicată este mult prea mare în raport cu gravitatea faptei, impunându-se înlocuirea amenzii cu sancțiunea „avertismentului”.

Din examinarea sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs Tribunalul reține următoarele:

Pe fond, este indubitabil că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției prev. de art. 8 al.1 pct. 31 din OG nr. 37/2007 de vreme ce autovehiculul societății petiționare a efectuat un transport de material lemnos, având la bordul vehiculului doar o singură diagramă tahograf.

Având în vedere circumstanțele reale și personale existente în cauză, Tribunalul apreciază că amenda aplicată – în cuantumul minim prevăzut de lege – a fost just individualizată și nu se impune înlocuirea acesteia cu „avertisment”, toate motivele invocate în recurs fiind vădit nefondate.

Astfel fiind, în raport cu cele ce preced, Tribunalul constată legală și temeinică sentința primei instanțe, motiv pentru care va respinge recursul potrivit art. 312 al.1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta . împotriva sentinței civile nr. 3119 din 20 noiembrie 2012 a Judecătoriei S. G., pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2013.

Președinte Judecător Judecător Grefier

U. G. R. I. C. O. N. V. E.

Red. R.I.C./04.07.2013

Tehnored. V.E./05.07.2013

2 ex.

Judecător fond – C. J.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 23-04-2013, Tribunalul COVASNA