Plângere contravenţională. Decizia nr. 144/2013. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 144/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 2021/305/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 144/R/2013
Ședința publică din data de 02 aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. A. D.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: P. C. F.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat intimata G. F. C. împotriva sentinței civile nr. 2721 din 18 octombrie 2012 a Judecătoriei S. G., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi la amânarea pronunțării, părțile sunt lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că, prin serviciul registratură al instanței, recurentul a depus concluzii scrise.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 19 martie 2013, când apărătorul societății intimate a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 26 martie 2013, respectiv data de astăzi când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin sentința civilă nr. 2721 din 18 octombrie 2012 a Judecătoriei S. G., a fost admisă plângerea formulată de către petenta S.C. D. E. MPORT S.R.L. împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 25.04.2012 de către intimata G. F. - Secția C..
S-a dispus anularea procesului - verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 25.04.2012 de intimată și s-a anulat sancțiunea complementară a suspendării activității unității pe o perioadă de 3 luni dispusă în temeiul art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999.
S-a atras atenția petentei ca pe viitor să respecte dispozițiile legale și s-a luat act că petenta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 25.04.2012 petenta S.C. D. E. Import S.R.L. a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 8.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. „b” din O.U.G. nr. 28/1999.
Pe lângă sancțiunea principală a amenzii, contravenientului i-au fost aplicate sancțiunile complementare privind suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni în temeiul art. 14 alin. 2 din același act normativ.
În ceea ce privește legalitatea procesului - verbal de constatare a contravenției, prima instanță a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, în cauză nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate prevăzute de art. 17 din același act normativ, aspecte privind nelegalitatea procesului - verbal nefiind invocate nici de către petentă prin plângere.
Sub aspectul temeiniciei procesului - verbal, prima instanță a reținut că potrivit art. 10 lit. „b” din O.U.G. nr. 28/1999 constituie contravenție neîndeplinirea obligației operatorilor economici (…) neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate (…).
În procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/25.04.2012 s-a reținut că în urma controlului operativ și inopinat efectuat la operatorul economic S.C. D. E. Import S.R.L. s-a constatat că la punctul de lucru situat în orașul Baraolt a fost identificat faptic suma de 2.290 lei în sertarul casei de marcat, iar în raportul de citire zilnic editat de casa de marcat a fost înscrisă suma de 1.048 lei. Pentru diferența de1.241,64 lei nu s-a putut prezenta documente justificative.
Starea de fapt reținută în actul constatator a fost contestată de către petentă, învederându-se că neînregistrarea sumei s-a datorat de absența administratorului în aceea zi acesta trebuia să se deplaseze în București. Aceste aspecte au fost confirmate și de către martorii B. T. și C. P. A., care a învederat că la data respectivă nu a marcat în aparatul fiscal suma de 1200 lei, această sumă trebuia fii pus în bancă ,însă având în vedere că în acea zii fiind zii de piață, în magazin au fost foarte multă lume iar vânzătoarei i-a fost frică să lasă banii altundeva.
Prima instanță a constatat că intimata nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă, faptul că suma de bani găsită în plus în casa de marcat este rezultatul săvârșirii contravenției prevăzută de art. 10 lit. „b” din O.U.G. nr. 28/1999, simpla supoziție nefiind suficientă, cu atât mai mult cu cât petenta a dovedit proveniența sumei de bani.
Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 10 lit. „b” din O.U.G. nr. 28/1999.
În ceea ce privește sancțiunile complementare, prima instanță a reținut că potrivit art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999 sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. 1, care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparte de marcat electronice fiscale (…) sunt considerate fără proveniență și se confiscă (…).
Tot astfel, conform art. 14 alin. 2 din același act normativ nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b referitor la (…) neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate (…) atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.
A rezultat așadar, că în cazul constatării săvârșirii contravenției prevăzute de art. 10 lit. „b” din O.U.G. nr. 28/1999, pe lângă sancțiunea principală a amenzii, legea prevede și două sancțiuni complementare, respectiv confiscarea sumelor care nu pot fi justificate și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.
Pentru aceste considerente, prima instanță a urmat să admită plângerea, a dispus anularea procesului – verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 25.04.2012 de intimată.
Referitor la sancțiunea privind suspendarea activității, prima instanță a avut în vedere, că anularea procesului - verbal atrage anularea măsurilor complementare, fapt pentru care instanța de fond a dispus astfel anularea sancțiunii complementare a suspendării activității unității pe o perioadă de 3 luni dispusă în temeiul art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999.
De asemenea, s-a luat act că petenta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata G. F. - Comisariatul General prin G. F. Secția C. solicitând modificarea hotărârii primei instanțe în sensul de a se respinge plângerea ca nefondată și a se menține procesul verbal ca fiind legal și temeinic.
În motivarea recursului se arată pe de o parte că instanța de fond a înlăturat forța superioară probantă a înscrisurilor în avantajul depoziției martorilor, care trebuiau apreciate ca având o doză superioară de subiectivism dată fiind calitatea de angajate a martorelor, iar pe de altă parte nu a avut în vedere circumstanțele personale ale contravenientei care săvârșește constant contravenții la legea fiscală, fiind amendată anterior de 11 ori.
Se arată în sensul celor de mai sus că operațiunea de depunere la bancă a sumelor din vânzări este una obișnuită în activitatea oricărui agent economic, dar aceste sume nu se lasă în casa de marcat laolaltă cu sumele rezultate de vânzări, ci pentru ele se întocmesc documente justificative: monetar, ordin de plată către bancă, etc., subliniindu-se că instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999 din care rezultă fără echivoc că în casa de marcat nu se introduc alte sume decât cele provenite din vânzările acelei zile, nici măcar alte sume pentru care s-ar fi întocmit monetar, act de primire sau alt justificativ, cu atât mai puțin sume care nu sunt justificate prin niciun act, cum este cazul în speță.
Arată recurenta că între declarațiile de martor și susținerile administratorului există serioase contradicții, administratorul făcând referire la suma de 3.000 lei lăsată vânzătoarei, în vreme ce martora declară că suma lăsată de administrator a fost de 1.200 lei, iar pe de altă parte administratorul arată că avea acces la sertarul casei de marcat doar vânzătoarea B. T., în vreme ce martora C. P. A. arată că lucra la rândul său la casa de marcat.
Se arată de asemenea că instanța de fond a ignorat faptul că petenta nu se află la prima contravenție, aceasta fiind sancționată de nenumărate ori anterior, aspect esențial în individualizarea sancțiunii, fiind evident că sancțiunile anterioare nu și-au atins scopul.
În drept, se invocă dispozițiile O.U.G. nr. 28/1999, O.G. nr. 2/2001.
Intimata S.C. D. IMPORT E. S.R.L. nu a depus întâmpinare în recurs, legal fiind citată în acest sens, fiind depuse concluzii scrise.
În probațiune în recurs tribunalul a încuviințat pentru recurentă proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar înscrisuri noi, respectiv Raportul Z (de închidere zilnică) al casei de marcat din Magazinul Baraolt din zilele de 24 și 25 aprilie 2012, Registrul de casă din luna aprilie 2012, balanța de verificare întocmită pentru luna aprilie 2012 (fila 38 și următoarele), precum și procese verbale de sancționare anterioară a petentei (fila 10).
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta, motive care potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă nu sunt limitate la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă în condițiile în care sentința nu este susceptibilă de apel, tribunalul constată că recursul este fondat pentru considerentele de mai jos.
Astfel, în ceea privește forma procesului verbal, în mod corect a reținut prima instanța că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează forma acestuia, însă din punct de vedere al temeiniciei, luând în considerare probele administrate în primă instanță precum și înscrisurile noi solicitate în recurs de la petentă, tribunalul constată – contrar celor reținute de instanța de fond – că agentul constatator a reținut o situație de fapt conformă realității.
În sensul celor de mai sus instanța de control judiciar va avea în vedere că fapta de natură contravențională reținută în sarcina petentei este prevăzută de art. 10 lit. „b” din O.G. nr. 28/1999 potrivit căruia - constituie contravenție „neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative”.
Soluționând recursul tribunalul va avea în vedere – raportat la forța probatorie a procesului verbal – sub aspectul contravenției reținute în sarcina petentului – dispozițiile art. 23 din Constituția României potrivit căruia fiecare persoana se bucura de prezumția de nevinovatei, astfel că în fața instanței de judecata părțile au poziții procesuale egale și în consecința fiecare dintre acestea are dreptul și îndatorirea de administra probe pe baza cărora instanța să poată stabili săvârșirea sau nu a faptei precum și vinovăția autorului sarcina probei revenind fiecăruia prin raportare la caracterul faptei reținute – de fapt pozitiv sau negativ, în același sens fiind pronunțata în aceasta materie și decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza A. contra României din data de 04.10.2007, practica CEDO fiind aplicabila fata de dispozițiile imperative ale art. 20 din Constituția României.
Ca atare, în cauză revenea petentei sarcina de a proba faptul că suma de 1.241,64 lei găsită în casa de marcat în plus față de raportul de citire zilnic editat de casa de marcat se regăsește în documentele justificative ale acesteia, or, în speță, o astfel de dovadă nu a fost făcută către societatea sancționată contravențional.
În acest sens, în ceea ce privește apărarea petentei susținută prin plângere potrivit căreia în data de 25 aprilie 2012 când a avut loc controlul administratorul Kover Z. a trebuit să se deplaseze la București motiv pentru care a lăsat vânzătoarei o sumă de circa 3.000 lei pentru a fi depuși la bancă, iar vânzătoarea a luat asupra ei o parte din banii respectivi la magazin și a considerat că banii sunt păziți în cele mai bune condiții prin introducerea acestora în casa de marcat, până când aceasta urma să aibă timp pentru a merge la bancă, această susținere nu are suport probatoriu în speță.
Astfel, se constată că singurele probe administrate în cauză la solicitarea petentei sunt reprezentate de înscrisul acord derulare tranzacție depus la fila 35 din dosarul de fond și cele două declarații de martori, ambele martore fiind angajate ale societății petente.
Tribunalul va avea în vedere, în ceea ce privește declarațiile de martori, subiectivitatea acestora inerentă calității de angajați ai societății petente în cauză, reținându-se de asemenea neconcordanțele dintre declarațiile de martori, înscrisul depus și susținerile petentei din plângere
În sensul celor de mai sus instanța va reține, pe de o parte, că petenta a arătat că administratorul i-a lăsat vânzătoarei suma de 3.000 lei pentru a fi depusă la bancă, însă vânzătoarea a arătat că suma care i-a fost lăsată a fost de doar 1.200 lei, adică exact atât cât a fost găsit în sertarul casei de marcat fără acte justificative, neconcordanța dintre cele două susțineri punând sub semnul îndoielii realitatea celor declarate de martor precum și a celor susținute de petentă, iar pe de altă parte se va avea în vedere că, potrivit înscrisului depus de petentă, în aceeași zi, după încheierea procesului verbal (după ora 17), a fost efectiv depusă la bancă o sumă de 3.390 lei de către vânzătoare, aceasta în condițiile în care suma de 1.200 lei fusese deja confiscată, împrejurare față de care, având în vedere că suma totală aflată în sertarul casei de marcat la ora 12 a fost de 2.290 lei (inclusiv cea pentru care existau documente justificative), adică cu mai mult de 1.000 lei mai mică, este evident că banii ulterior depuși în bancă nu au nicio legătură cu suma găsită în sertarul casei de marcat.
În continuare, raportat la înscrisurile noi solicitate în recurs de la petentă, tribunalul reține că, astfel cum rezultă din Registrul de Casă întocmit pe luna aprilie 2012 în mențiunile Viramente interne, societatea petentă depune la bancă în fiecare zi lucrătoare (16 aprilie 2012 – fila 48) încasările din ziua respectivă.
Se reține că, astfel cum rezultă din Rapoartele Z depuse la dosar, în ziua anterioară datei controlului, societatea a încasat prin cele două magazine suma de totală de 14.768,12 lei, sumă pe care a și depus-o la bancă (fila 50), fiind evident ilogic ca, în condițiile în care în 24 aprilie aceasta a depus această sumă la bancă, să mai lase și o altă sumă de 3.000 ori 1.200 lei cât a fost găsit în plus în casa de marcat ori de 3.390 lei vânzătoarei pentru a merge a doua zi la bancă, un astfel de demers putând fi cu atât mai puțin reținut cu cât în data de 24 aprilie (cu o zi înainte de control) petenta a ridicat în numerar suma de 3.100 lei (fila 50) doar pentru a-i depune la loc - potrivit susținerii sale – a doua zi spre a face plăți către furnizori.
În ceea ce privește susținerea petentei și a martorei potrivit căreia în 25 aprilie era aglomerație în magazin și de aceea a introdus banii în casa de marcat, pentru a-i proteja, nici aceasta nu va fi reținută în condițiile în care, astfel cum rezultă din înscrisurile arătat din evidența contabilă a petentei, în zilele de 24 și 25 aprilie vânzările petentei au fost mai mici decât cele din zilele precedente, nefiind zile mai aglomerate decât de obicei astfel cum a susținut petenta.
Prin prisma acestor considerente, luând în considerare în mod esențial dispozițiile că art. 11 alin. 3 din O.G. nr. 28/1999 care instituie o prezumție potrivit căreia sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor aparținând operatorilor economici care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special ori prin facturi fiscale sunt sume fără proveniență, această ipoteză fiind incidentă în cauză, în condițiile în care petenta nu a probat în nici un mod proveniența sumei găsită în plus în casa de marcat, niciuna dintre susținerile sale neputând fi reținută, instanța de control judiciar reține că petenta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, fapta fiind corect calificată de organul constatator, astfel că procesul verbal este legal și temeinic, soluția instanței de fond fiind nelegală și netemeinică.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate, tribunalul constată că acestea au fost corect individualizate de organul constatator, atât sub aspectul celei principale cât și sub al celor complementare, din această perspectivă impunându-se a se reține și faptul că petenta a mai fost sancționată anterior de 11 ori pentru fapte vizând disciplina fiscală, recurenta arătând că niciunul dintre procesele verbale anterioare nu a fost contestat, aspecte de natură a proba persistența petentei în nerespectarea prevederilor legale care vizează modul de desfășurare a activității sale.
În drept tribunalul va avea în vedere art. 304/1 Cod procedură civilă conform căruia instanța de recurs nu este limitată la motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă în ipoteza în care hotărârea nu este susceptibilă de apel, putând analiza cauza sub toate aspectele, urmând de asemenea a avea în vedere art. 312 alin. 3 care stipulează că – „Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9…”, din dispozițiile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă rezultând că modificarea poate fi totală sau parțială.
D. urmare urmează a fi admis recursul dispunându-se potrivit acestor dispoziții legale modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta G. F. COMISARIATUL GENERAL – prin G. F. SECȚIA C. împotriva sentinței civile nr. 2721/18.10.2012 a Judecătoriei S. G., pe care o modifică în tot în sensul că:
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulata de petenta S.C. D. IMPORT E. S.R.L. împotriva procesului verbal . nr._/25.04.2012 încheiat de intimata G. F. COMISARIATUL GENERAL – prin G. F. SECȚIA C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.04.2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
B. A. D. D. C. A. C. P. C. F.
Red. B.A.D./07.05.2013
Tehnored. P.C.F./13.05.2013
- 2 exemplare -
Judecător fond: G. A. - M.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2290/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 145/2013. Tribunalul... → |
|---|
